Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Decadele recente au adus o sporire enorma a cazurilor de cancer la san. Mai degraba decat sa
caute un motiv, majoritatea cercetatorilor s-au orientat catre gasirea de tratamente, desi cu prea
putin efect asupra rezultatelor. Phillippa Darbre totusi, si-a dedicat eforturile asupra clarificarii
faptului daca aluminiul, o cunoscuta toxina umana care este baza antiperspirantelor, ar putea fi
vinovatul.
Traim in Epoca de Aluminiu, un timp care aduce un mare confort, dar pe socoteala enormei
deteriorari a sanatatii. Un caz probabil de discutat este masiva crestere a cazurilor de cancer la
san si de boala fibrochistica, o afectiune a formarii de chisturi in sani iar aluminiul, din tabelul
periodic al elementelor, este cea mai probabila cauza de boala a acestor doua afectiuni.
Participanta la Keele Conference, Philippa Darbre s-a dedicat cercetarii acestei epidemii. Ea
declara:
Mortalitatea rezulta din cresterea tumorala in locurile metastazelor, mai degraba decat chiar in
san.
Adica tumorile la san nu ucid, dar metastazele lor o fac. Cercetarea pe care ea a prezentat-o in
februarie la Conferinta Keele asupra Efectelor Biologice ale Aluminiului demonstreaza ca
aluminiul din san cauzeaza schimbarile ce pot duce la metastazele mortale ale cancerului la san.
Ea facuse totusi multe alte cercetari inainte de a aborda chestiunea metastazei, inclusiv
investigatii despre cantitatea relativa de aluminiu in tesuturile mamare canceroase si
necanceroase, cantitatea de aluminiu gasita in fluidul mamar, dispersia aluminiului in tesutul
mamar, si alte chestiuni legate de aluminiu si alte metale privitoare la sanatatea umana.
Focalizarea ei s-a centrat pe aluminiul din cosmetice, in special antiperspirante.
In prima parte, ea a cultivat celule mamare canceroase MCF7 in prezenta estradiolului (un tip de
estrogen) pentru 14 zile. Apoi a adaugat una dintre diferitele concentratii a doua tipuri de compusi
ai aluminiului utilizati in antiperspirante, clorura de aluminiu si clorhidratul de aluminiu, si a
masurat schimbarile ratei de crestere a celulelor canceroase.
Rezultatele sunt aratate in graficul din dreapta. Si clorura, si clorhidratul de aluminiu au interferat
cu cresterea celulelor canceroase mamare. Clorura de aluminiu a inhibat legarea estradiolului la
receptori cu 40% la de 2,5 ori exces molar (sageata albastra) si 99,9% la de 10 ori exces molar
(cercul verde). Clorhidratul de aluminiu a inhibat legarea estradiolului la receptori cu 64% la de 5
ori exces molar (sageata rosie) si cu 100% la de 10 ori exces molar (cercul verde).
Urmatorul experiment este similar, dar mai degraba decat sa investigheze inferenta cu functia
estradiolului, a fost investigata cantitatea necesara de clorura si clorhidrat de aluminiu pentru a
interfera cu crestere celulei canceroase mamare. Celulele canceroase MCF7 au fost cultivate in
laborator si apoi au fost introduse concentratii de clorura sau clorhidrat de aluminiu. A fost
necesara o concentratie de 0,0001 moli fie de clorura, fie de clorhidrat de aluminiu pentru a
provoca perturbari in cresterea celulelor. Deci celulele MCF7 sunt rezistente la concentratii inalte
ale acestor compusi ai aluminiului.
Ultima parte a acestui grup de experimente a demonstrat ca aluminiu, fie sub forma de clorura, fie
sub forma de clorhidrat, actioneaza in aceeasi maniera ca alte metale simuland estrogenul, prin
sporirea exprimarii genei reporter care regularizeaza estrogenul, atat in prezenta estradiolului, cat
si in absenta acestuia.