STRESUL SI INFLUENTA LUI ASUPRA SANATATII FIZICE

Stresul este, din pacate, un concept imprecis al limbajului uzual, cu care procedam dupa bunul
plac. Putem concepe stresul fie ca o influenta daunatoare a mediului inconjurator (un atac violent, o
infectie, un val de caldura, un divort, pierderea locului de munca sau ratarea unui examen etc.), fie ca o
reactie a organismului la diverse tensiuni (de exemplu, reactiile de alarma, rezistenta si epuizare in cadrul
sindromului de adaptare generala, descrise de Hans Selye), fie ca o interactiune intre organism si mediu.
Toate cele trei perspective sunt larg raspandite si nici una nu este corecta sau falsa. Cea care s-a impus in
ultima perioada este mai ales pozitia tranzactionala, la baza careia se afla o interactiune intre situatie si
persoana. R. Lazarus muta accentul de la studiile biologice asupra stresului la studiile psihologice,
conturand ceea ce numim astazi teoria tranzactionala asupra stresului.
Definitii, forme de stres
Multi dintre noi au avut experiente intense pe care le-au putut considera stresante (ex. pierderea
cuiva apropiat, graba la culoarea rosie a semaforului, examenul cand nu esti tocmai bine pregatit sau cand
nu ai studiat ce trebuia, pierderea trenului, o zi foarte ploioasa cand aveai o intalnire foarte importanta,
etc.).
Unii dintre cercetatorii stresului s-au focalizat pe modificarile fiziologice produse de stres.
Fenomenele fiziologice generate de starea de stres, cand organismul intra intr-o stare de intensa activare,
le sunt multor oameni bine cunoscute: gura devine uscata, inima bate repede, mainile tremura putin,
transpiratia devine mai abundenta etc.
Alti cercetatori s-au orientat spre studiul evenimentelor stresante denumite agenti stresori. Printre
agentii stresori se numara zgomotul, aglomeratia, o relatie care merge rau, o inspectie sau un control la
locul de munca, schimbarea locului de munca. Studiul agentilor stresori a ajutat la definirea unor conditii
care sunt mai susceptibile de a produce stres decat altele, dar cercetarea exclusiva asupra agentilor stresori
nu poate explica pe deplin experienta stresului. Oricare dintre experientele mai sus mentionate poate fi
stresanta pentru unele persoane, dar nu si pentru altele. Pentru cineva, muzica tare la un vecin poate fi un
zgomot stresant, in timp ce pentru altcineva un prilej de a fredona relaxat ceea ce asculta; pierderea
serviciului ar fi o tragedie pentru unii, in timp ce altii ar fi bucurosi de oportunitatea de a merge in
cautarea unei slujbe mai satisfacatoare.
Modul in care o persoana percepe un anumit agent cu potential stresant face ca stresul sa fie sau
sa nu fie experimentat, trait. De aceea, in definirea stresului se pune accent pe interactiunea dintre
persoana si mediu. Stresul este consecinta procesului de evaluare pe care il face persoana: evaluarea
faptului daca resursele personale sunt suficiente pentru a face fata cerintelor mediului. Dupa Lazarus si
Folkman (1984, conf. Taylor 1996), stresul este o functie a gradului de adecvare intre persoana si mediul
sau.
1.
Atunci cand persoana considera ca resursele sale sunt mai
mult decat adecvate pentru a face fata situatiilor dificile, stresul resimtit este foarte scazut.
2.
Cand considera resursele sale suficiente pentru a face fata,
dar cu un mare efort, atunci ar putea resimti stresul la un nivel moderat.
3.
Cand persoana considera propriile resurse insuficiente pentru
a face fata situatiei, stresul va fi considerabil mai mare.

Dupa S. Taylor (1998), stresul este procesul de evaluare a evenimentelor ca fiind dificile, periculoase,
provocatoare, etc., procesul de apreciere/evaluare a potentialului raspuns si procesul de raspuns propriu
zis la aceste evenimente; raspunsurile pot include modificari fiziologice, cognitive, emotionale,
comportamentale.
Agentii stresori cu conotatie afectiva pozitiva genereaza eustresul in timp ce stresul negativ (engl.
distress) este determinat de agenti stresori cu conotatie negativa. Eustresul, stresul pozitiv, apare atunci
cand agentii stresori au semnificatie favorabila pentru individ, declansand stari afective pozitive: bucurie,
extaz, rasul in hohot, fapt cu repercursiuni pozitive asupra tuturor organelor si aparatelor. O apreciere
aproape unanima este aceea ca eustresul este o premisa a longevitatii mai ales prin cresterea imunitatii
antiinfectioase si antitumorale.
Investigand mecanismele fuziologice ale stresului, Hans Selye demonstreaza ca stresul implica
atat adaptare si stimulare cat si uzura organismului. Pentru a realiza aceasta distinctie Selye introduce
termenii de eustres si distres. Adriana Baban prezinta in lucrarea sa, Stres si personalitate o sintetizare a
acceptiunilor notiunilor de eustres si distres (reluam sinteza sa in tabelul de mai jos).
Tabel
Acceptiunile notiunilor de eustres si distres

EUSTRES

DISTRES

Stimulare optima, activare

Solictare intensa, prelungita, supraincarcare

Mentine echilibrul fizic si psihic

Induce modificari fiziologice si fiziopatologice

Efecte stimulante de antrenare si adaptare

Efecte de incordare si tensionare, de dezadaptare

Reactie acuta

Reactie cronica

Activare fazica de scurta durata

Activare tonica de lunga durata

Baban arata ca desi la nivel conceptual acesti doi termeni introduc ideea unui stres pozitiv necesar
si respectiv a unui stres negativ, nociv, la nivel practic distinctia este inoperanta atat timp cat evaluarea
granitei dintre cele doua ramane destul de imprecisa.
In tabelul de mai jos prezentam (dupa Iamandescu, 1997) unele distinctii intre eustres si stresul
negativ din punctul de vedere al agentilor stresori, al reactiilor in plan comportamental, somatic,
emotional.

Tabel
Distinctii intre stresul pozitiv si cel negativ

STRES NEGATIV

EUSTRES

Calitatea agentilor stresori

Neplacuti, amenintatori,
solicitanti

Placuti, solicitare moderata intrun climat afectiv pozitiv

Tipuri de reactii

Furie, rusine, tristete, lipsa de

speranta, nesiguranta

Bucurie, extaz, ras

Tipuri de situatii

Suprasolicitare, frustrare, pierderi

majore

Castiguri morale, financiare,

surse de umor, situatii
provocatoare in care persoana are
siguranta asupra controlului, etc.

Sistem imun

Inhibitie

Imunostimulare

Aparat cardiovascular

Cresteri ale tensiunii arteriale

(vasoconstrictie)

Vasodilatatie

Sistem endocrin

Cresterea secretiei de
cotecolamine si cortizol

Cresterea secretiei endorfinelor

Activitate: Dati exemple de situatii generatoare de eustres si, respectiv, distres dintre cele traite de voi sau
de persoane apropiate. Descrieti la fiecare exemplu agentii stresori si reactiile voastre.

Cele maiimportante contributii in domeniul studiului asupra

stresului, le aduceHans Selye incepand cu anii 50. El a studiat
initial efectele hormonilorsexuali asupra functionarii fiziologice, iar
treptat a devenit interesat deefectele situatiilor stresante. A expus
sobolani la variati agentistresori, timp indelungat (ex., frig sau
caldura intensa) si a observatreactia lor fiziologica. El a ajuns la
concluzia ca toti agentii stresori,indiferent de tip, produceau acelasi
tiparde raspuns fiziologic:

Largirea zonei corticale responsabile de secretia

adrenalinei

Micsorarea glandelor cu rol in apararea organismului

Ulceratii la nivelul stomacului si duodenului

Sindromul de adaptare generala

In 1956, Hans Selye dezvolta conceptul sau de sindrom general de adaptare . El spunea ca, atunci
cand organismul se confrunta cu un agent stresor, se mobilizeaza pentru actiune. Acest efect de mobilizare
este datorat glandelor secretoare de adrenalina, hormon cu efect stimulator asupra sistemului nervos
simpatic. Acest raspuns este nespecific in legatura cu agentul stresor, adica oricare ar fi primejdia,
individul va raspunde cu acelasi patern fiziologic. Daca expunerea la agentul stresor este prelungita,
repetata, atunci se produce o uzura a sistemului.
Sindromul de adaptare generala contine trei faze:

epuizare
Nivelul normal al rezistentei
alarma
re
zistenta

Fig. Fazele sindromului de adaptare generala descris de Hans Selye

1.
In prima faza, organismul intra intr-o stare de alarma, se mobilizeaza pentru intampinarea
situatiei problematice.
2.
In a doua faza, faza de rezistenta, organismul face eforturi de a face fata situatiei (ex., prin
confruntare)
3.
Faza a treia, de epuizare, apare cand organismul nu mai reuseste sa faca fata situatiei si si-a
epuizat resursele fiziologice.
Caracteristicile stadiilor sindromului de adaptare generala, dupa Hans Selye
1.

2.

Reactia de alarma

Intensificarea activitatii sistemului nervos vegetativ simpatic

Eliminarea masiva de hormoni corticosuprarenali, in special cortizol,

Rezistenta generala a organismului scade sub medie

Hemoragii gastrointestinale

Involutia timusului

Cresterea permeabilitatii membranelor celulare

Reducerea tonusului muscular

Cresterea presiunii arteriale, a frecventei cardiace

Hipotermie, hipoglicemie

Inhibitia SNC

Predominarea fenomenelor de catabolism

Stadiul de rezistenta

Adaptarea atinge nivel optim


3.

Predominarea proceselor anabolice, de sinteza in glanda corticosuprarenala (cortizolul pp hormon glucocorticoid)

Stadiul de epuizare

Rezistenta scade din nou sub medie

Functiile corticoadrenale se reduc iar cele meduloadrenale se intensifica

Prevaleaza fenomenele de uzura si distrofie, echivalente in parte cu cele din senescenta

Poate surveni colapsul sau moartea

In domeniul interactiunii intre stres si boala, Selye a considerat ca epuizarile repetate si prelungite
ale resurselor (etapa a 3-a a sindromului) conduc la modificari fiziologice care stau la baza bolilor. Stresul
prelungit si repetat s-a dovedit a fi implicat in boli precum cele cardiovasculare, artrita, hipertensiunea,
boli legate de scaderea imunitatii.
Modelul lui Selye a primit ulterior si o serie de critici (conf. Taylor, 1998) pentru ca:

Atribuie un rol limitat factorilor psihologici, iar cercetatori actuali considera ca estimarea,
aprecierea facuta de subiect asupra agentului stresant este determinanta in aparitia stresului.

Considera ca raspunsul la stres este uniform, iar studii recente arata ca agenti stresori diferiti
determina raspunsuri endocrine diferite. In plus, raspunsul este influentat de personalitatea,
perceptia, particularitatile constitutiei biologice ale individului.

Selye considera stresul doar ca pe un efect, ca pe un rezultat, astfel ca stresul era evident doar
atunci cand sindromul general de adaptare era in functie si astfel, modelul confunda experienta
stresului cu rezultatele ei.

Tema: in baza definitiei data stresului de Taylor, argumentati cele trei critici de mai sus
Agentii stresori psihologici
Agentii stresori psihologici sunt descrisi de S. Taylor ca apartinand la trei categorii:
1.
Prima categorie cuprinde agentii stresori care determina frustrarea, starea emotionala
experimentata de o persoana atunci cand aceasta este impiedicata sa isi atinga un obiectiv, sa realizeze un
scop (ex. frustrare minora prestatia slaba la un examen, frustrare majora exmatricularea, pierderea
serviciului etc.).
2.
A doua categorie sunt agentii stresori care genereaza tensiunea emotionala, starea data de
confruntarea cu responsabilitati care solicita propriile abilitati (ex., un astfel de agent stresor explica
faptul ca o echipa este mai susceptibila sa piarda acasa intr-un meci decisiv decat in deplasare).
3.
A treia categorie de agenti stresori psihologici cuprinde situatiile generatoare de conflict intern,
atunci cand o persoana are de ales intre doua sau mai multe variante.

Kurt Lewin (1935, conf. Taylor, 1996) identifica trei tipuri de conflict:
Apropiere-apropiere cand trebuie sa alegem intre doua situatii, ambele dezirabile, favorabile (ex.
femeile care mentin timp indelungat optiunile pentru familie si cariera)
Evitare-evitare cand trebuie sa alegem intre doua situatii, ambele nefavorabile (ex. cand ai de ales sa
mergi la stomatolog sau sa ramai cu durerea de dinti)
Apropiere-evitare cand simtim simultan atractie si respingere fata de aceeasi situatie (ex. cei care tin o
dieta pot fi atrasi de un desert apetisant si pot simti simultan repulsie fata de acelasi lucru la gandul ca
acesta i-ar ingrasa)
Tema: dati exemple de evenimente stresante traite de voi sau de alte persoane. Observati, pentru fiecare
exemplu, care a fost efectul psihologic al agentului stresant, cu ajutorul celor trei categorii descrise de
S.Taylor.
Teoria tranzactionala a stresului
Aceasta teorie a fost formulata de Lazarus in anul 1966 in lucrarea Psychological Stress and the
Coping Process si a fost prezentata in limba romana de Adriana Baban in 1998. Prin tranzactie se exprima
faptul ca stresul nu se limiteaza la input sau output, ci el reflecta o legatura intre o situatie schimbatoare si
o persoana rationala, simtitoare si activa. Stresul psihologic se bazeaza pe evaluarea pe care o realizeaza
persoana cu privire la relatia dintre ea insasi si mediul inconjurator; aceasta relatie este fie provocatoare,
fie amenintatoare sau daunatoare. Evaluarea cognitiva (engl. appraisal) devine astfel partea determinanta
centrala a stresului.
Doua fatete ale acestui proces cognitiv apar aproape simultan: evaluarea primara, in care se
verifica dificultatea sau gravitatea situatiei, si evaluarea secundara, in care se cerceteaza posibilitatile de
a stapani, a tine sub control, a rezolva sau a face fata situatiei aparute. Rezultatul evaluarii primare poate
fi clasificat in provocare, amenintare si paguba/pierdere. Desi nu este exclus sa apara simultan mai multe
evenimente, cel putin una dintre aceste cognitii va fi dominanta. Un examen, de exemplu, poate fi
considerat ca amenintator, insa si ca provocator, deoarece posibilitatea unui succes sau castig se afla
aproape. Evaluarea privind paguba/pierderea se orienteaza dupa un eveniment din trecut si conduce la cu
totul alte emotii si modele de stapanire (Jerusalem & Schwarzer, 1992).
La baza evaluarilor cognitive se afla conditii obiective, insa hotarator ramane modul in care subiectul
vede si interpreteaza, si nu pericolele efective ale mediului inconjurator. Asadar, nu caracteristicile
propriu-zise ale unei persoane reprezinta experienta stresului, ci perspectiva personala, poate deformata,
asupra acelor caracteristici. Evaluarea primara se refera preponderent la mediul inconjurator, la loviturile
sortii, solicitarile zilnice (inclusiv cele impuse personal) sau la oportunitati care exercita o anumita
atractie, in timp ce evaluarea secundara se bazeaza mai ales pe caracteristici ale persoanei, pe
competentele acesteia, pe reprezentarile privind valoarea personala, pe scopuri, pe convingeri etc. O
resursa foarte importanta in procesul evaluarii secundare este considerata expectanta privind eficienta
personala. Vulnerabilitatea inseamna, dimpotriva, un deficit de resurse obiective sau subiective, pentru a
stapani o situatie stresanta. Persoanele care se simt vulnerabile vor resimti mai mult stres si vor rezolva
mai putin constructiv si perseverent problemele care apar.
In functie de felul evaluarilor, rezulta apoi diferite forme de stapanire (coping). Despre acestea se
va vorbi mai pe larg mai tarziu. In general, Lazarus face deosebirea intre o functie a copingului orientat
catre rezolvarea problemei si una orientata catre controlul emotional sau reducerea consecintelor negative

emotionale. In primul caz, comportamentul tinde spre rezolvarea problemei, in cel de-al doilea spre
ameliorarea incarcaturii emotionale generate de eveniment. Ambele pot fi mai mult sau mai putin
potrivite in diverse situatii.
Masurarea stresului
Putem, de exemplu, sa intrebam oamenii cat de impovarati de greutati se simt sau cu ce lovituri
ale sortii au fost confruntati de-a lungul vietii lor. Este o formulare legitima aceea de a intreba direct
oamenii cat de stresati se simt, totusi trebuie sa luam in calcul ca acestia nu au o notiune clara asupra
stresului si nici nu stiu sa faca diferenta intre cele trei paradigme ale cercetarii (stresul ca eveniment
extern, ca reactie a organismului si ca interactiune intre agenti stresori si organism). Drept urmare, pentru
cineva, stres mult poate insemna faptul de a nu avea un loc de munca, iar pentru altcineva faptul de a
dormi prost. Exista numeroase scale psihometrice care s-au dovedit relativ obiective si de incredere, insa
a caror validitate nu este incontestabila.
O scala este Scala Stresului Perceput -Perceived Stress Scale (PSS) a lui Cohen, Kamarck si
Mermelstein (1983, apud Taylor, 1998). Scala contine 14 afirmatii cu privire la faptul de a te simti stresat
sau nepregatit pentru cerinte. De aici rezulta o valoare insumata care trebuie sa indice gradul stresului
resimtit. Desi aceasta este, cu siguranta, una dintre scalele cel mai des utilizate, ea ramane totusi fara
teorie si nediferentiata. Aceasta scala nu ia in calcul faptul ca oamenii atribuie diverselor evenimente o
importanta deosebita pentru domenii diferite ale vietii, ca si provocarile, amenintarile sau
paguba/pierderea pot reprezenta un stres intens si ca tipul incercarilor anterioare si prezente pentru a face
fata exercita o anumita influenta asupra trairii acute a stresului. Cu cat scalele care masoara stresul tin
cont si de simptome cum ar fi depresia sau de diverse semne ale sanatatii, cu atat mai mult acestea
amesteca trairea stresului cu urmarile si fenomenele lui secundare.
O modalitate mult mai obiectiva pentru masurarea stresului consta in inregistrarea evenimentelor
dificile sau chiar tragice ale vietii. Pierderea membrilor familiei, accidentele, sarcinile, pierderile locului
de munca, divorturile, schimbarea scolii sau imbolnavirile pot fi marcate de experienta stresului intens si
pot influenta in mod dramatic cursul vietii. Thomas Holmes si Richard Rahe (1967) au dezvoltat un
procedeu pe baza de chestionar, Scala de Evaluare a Readaptarii Sociale - Social Readjustment Rating
Scale (SRRS), care cuprinde o lista de 43 de astfel de evenimente. Au cerut pacientilor cu diferite boli
somatice sa enumere evenimente pozitive si negative din ultimele luni de dinainte de imbolnavire. In felul
acesta, au elaborat o lista cu 43 de tipuri de evenimente generatoare de schimbari in viata oamenilor in
general. Subiecti ai altui lot au avut ca sarcina evaluarea, pe o scala cu 100 de puncte (Life Change Unit =
LCU), a nivelului schimbarii sau al adaptarii sociale pentru fiecare dintre cele 43 de evenimente de viata.
Astfel, fiecarui eveniment i s-a atribuit o valoare fixa de evaluare care poate fi utilizata ca indicator de
stres
Ex. 100 moartea partenerului de viata;
50 casatoria;
11 incalcari minore ale legii
Cel mai inalt rang a fost atribuit mortii unui partener de viata (LCU = 100), apoi au urmat
divortul (LCU = 73), despartirile conjugale (LCU = 65), pedeapsa prin arest (LCU = 63) etc. Pe pozitiile
40, 41, 42 si 43 se afla schimbarea obisnuintelor privind alimentatia (LCU = 15), concediul (LCU = 13),
Craciunul (LCU = 12) si mici incalcari ale legii (LCU = 11). Scala contine si evenimente pozitive, ca de
exemplu casatoria (LCU = 50), deoarece autorii nu urmaresc doar evenimentele negative, ci cheltuiala

necesara pentru readaptarea la modificarea survenita in viata. Scala include deopotriva evenimente
negative (pierderea averii) si pozitive (sarbatorile de iarna). Nota totala este suma scorurilor
evenimentelor de viata la o anumita persoana intr-o anumita perioada de timp; de regula, se evalueaza pe
ultimii doi ani sau pentru ultimul an. Holmes si Rahe au gasit ca oamenii care obtin scoruri totale mai
mari decat 300 de puncte pentru anul precedent au un risc de cel putin doua ori mai mare de a se
imbolnavi decat cei care obtin scoruri mai mici decat media inainte de instalarea bolii.
Cu toate acestea, metoda este criticata deoarece insasi persoana ar trebui sa decida cat de important sau cat de
mult ii schimba viata un eveniment care survine in viata sa. In acest sens, Sarason, Johnson si Siegel (1978) au
dezvoltat o scala a evenimentelor care solicita evaluari subiective. Persoanele indica frecventa cu care a aparut fiecare
eveniment din lista in decursul ultimelor 6 (sau 12) luni si evalueaza in final intensitatea experientei subiective legata de
acel eveniment. Instrumente de acest fel au aparut intre timp in numar mare.

Desi aceasta metoda a masurarii stresului este legata de conceptul discutabil privind senzorii de
stres, totusi ea isi va pastra cu siguranta si in viitor importanta pentru cercetare pentru ca aici sunt facute
compromisuri acceptabile intre obiectivitate si subiectivitate. Daca, de exemplu, aflam ca persoane care au
fost candva victimele unor fapte criminale se prezinta mai des la medic si lipsesc mai mult de la locul de
munca, atunci aceste elemente reprezinta indicatori puternici pentru raportul complicat existent intre stres si
boala, care necesita alte lamuriri. Corelatia empirica intre scalele de tip evenimente de viata si indicatorii
bolilor, se situeaza de la circa 0,20 pana la 0,30, deci nu este de neglijat.