Sunteți pe pagina 1din 19

FINANŢAREA PROIECTELOR DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT POSIBILITATEA FINANŢĂRII DIN FONDURI UE

Masterand: Roseti Tamara Maria

- 2015

-

BIBLIOGRAFIE:

1. Legea 178/2010 ,Legea parteneriatul public-privat

2. DIRECTIVA 2004/17/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 31 martie 2004 de

coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale

3. DIRECTIVA 2004/18/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii

4. OUG 34/2006 şi OUG 54/2006

5. HG 71/2007 şi HG 168/2007

6. Comunicatul Comisiei cu privire la finanţarea proiectelor reţelei transeuropene de transport

prin parteneriate între sectorul public şi cel privat”, Doc. COM (1997), p.13.

7. Institutul pentru Politici Publice, Parteneriatul public-privat, soluţie pentru un mai bun

management al comunităţilor locale din România – ghid practic pentru consiliile judeţene, aprilie 2004, p. 14.

8. F. Brenet, Les PPP confrontés au droit communautaite des marchés publics et des concessions,

JCP A, 2004, A. Cabanes, Livre vert sur les PPP une «couche» supplémentaire au millefeuille des contracts publics, ACCP iunie 2004 şi A. Tesser, Le livre vert de la Commission europeenne sur les parteneriats-public-

privé et le droit communautaire des marchés publics et des concessions, BJCP 2004, nr 37.

9. „Guidelines for Public Private Partnerships for Infrastructure Development”, United Nations

Economic Commission for Europe, conform site-ului www.unece.org.

10. „Legea parteneriatului public-privat. Comentarii şi adnotări”

Monica Raţiu

autori: Simona Gherghina,

LISTĂ ABREVIERI:

UE - Uniunea Europeană PPP - Parteneriat public-privat CE – Comisia Europeană ONG - Organizaţie neguvernamentală CJUE - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene OG – Ordonanţă de Guvern HG – Hotărăre de Guvern BEI – Banca Europeană de Investiţii

CUPRINS:

I.INTRODUCERE

II.CONCEPTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT 1.Noţiuni generale 2. Evoluţia noţiunii de Parteneriat Public-Privat 3.Evoluţii legislative in cadrul PPP

III.CONTRACTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

1.Definiţie

2.Principiile de bază

3.Caracteristici

4.Domeniul de aplicabilitate 5.Tipuri de contract

IV.MODALITĂŢI DE FINANŢARE A PPP 1.Parteneriatul Public-Privat în Romania - trăsături generale si mecanisme de finanţare 2.Parteneriatul Public-Privat în Uniunea Europeană - trăsături generale si mecanisme de finanţare

V.CONCLUZII

I. INTRODUCERE

Fenomenul parteneriatului public-privat (PPP) s-a dezvoltat în numeroase domenii. Caracteristica acestei colaborări este reprezentată de rolul partenerului privat, care participă în diferite etape ale proiectului (concepţie, execuţie şi exploatare), este expus riscurilor asumate în mod tradiţional de sectorul public şi contribuie adesea la finanţarea proiectului. Astăzi parteneriatul public-privat este o noţiune din ce în ce mai prezentă în presa economică, în cadrul instituţiilor internaţionale, în discursul politic şi în publicaţiile economice, financiare şi juridice. Sub diverse forme, tema este folosită în majoritatea documentelor de marketing şi în oferta de produse şi servicii a marilor cabinete de audit şi consulting, a băncilor de afaceri sau a cabinetelor juridice internaţionale. Pentru combaterea crizei economice și financiare, UE și statele sale membre pun în aplicare planuri ambițioase de relansare economică ce vizează stabilizarea sectorului financiar și limitarea efectelor recesiunii asupra cetățenilor și economiei reale. Investițiile în proiectele de infrastructură reprezintă un mijloc important de asigurare a continuității activității economice pe durata crizei și de sprijinire a întoarcerii rapide la o creștere economică durabilă. Parteneriatele public-privat (PPP-urile) pot reprezenta mijloace eficace pentru realizarea proiectelor de infrastructură, pentru furnizarea serviciilor publice și pentru inovare, în general, în contextul acestor eforturi de relansare economică. În același timp, PPP-urile sunt instrumente interesante pentru dezvoltarea structurală pe termen lung a infrastructurii și serviciilor, reunind avantajele specifice sectoarelor public și privat. La nivelul UE, PPP-urile pot genera o valoare adăugată suplimentară în cazul proiectelor cheie care vizează realizarea unor obiective comune, precum combaterea schimbărilor climatice, promovarea surselor alternative de energie, a eficienței energetice și a folosirii eficiente a resurselor, a transportului durabil, asigurarea unor servicii medicale accesibile și înalt calitative, precum și realizarea unor proiecte de cercetare importante, precum inițiativele comune în domeniul tehnologiei menite să confere Europei un rol de prim plan în domeniul tehnologiilor strategice. De asemenea, PPP-urile pot consolida capacitatea de inovare și stimula competitivitatea industriei europene în sectoare cu un potențial ridicat de creștere economică și de creare de locuri de muncă. Prin urmare, combinarea capacităților și capitalurilor publice și private poate contribui la procesul de relansare economică și la dezvoltarea piețelor care vor forma baza viitoarei prosperități economice a Europei; aşadar, este importantă și urgentă căutarea unor noi modalități de susținere a dezvoltării PPP-urilor.

II. CONCEPTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

1. Noţiuni generale

Parteneriatul public-privat reprezintă o forma de cooperare între autoritaţile publice şi mediul de afaceri, în scopul asigurării finanţării, construcţiei, renovării, managmentului, întreţinerii unei infrastructuri sau furnizării unui serviciu. Mai mult de atât, este o modalitate viabilă pentru sectorul public de a realiza proiecte importante apelând la expertiză şi resursele tehnice, umane şi, deseori, financiare ale sectorului privat. Ţinând cont de diversitatea formelor de colaborare între autorităţile publice şi sectorul privat, se constată că, în ţările europene nu există şi nici nu se poate impune un sistem standard de parteneriat, chiar dacă acesta se modelează în funcţie de două obiective majore: ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea locală în scopul asigurării coeziunii economice şi sociale. Orice parteneriat public-privat este privit din perspectiva a două dimeniuni :

A) dimenisiunea politică - parteneriatul public-privat este un proces care produce consecinţe asupra ţelurilor comunităţii. Cu cât parteneriatul este mai complex, presupune un capital de investiţie mai important, aranjamente instituţionale noi, perturbări ale rutinei vieţii şi cu atât este mai necesară fundamentarea civică a procesului. B) dimensiunea operaţională - din această perspectivă, cooperarea poate lua trei forme:

iniţiativă privată în beneficiul public, iniţiativa administraţiei pentru facilitarea sau încurajearea activităţii private în interesul public sau „joint venture” între guvern şi administraţii private (fie ele firme private, ONG-uri sau organizaţii non-profit).

2. Evoluţia noţiunii de Parteneriat Public-Privat

Deşi este veche, noţiunea de parteneriat public-privat a fost promovată în 1997 prin publicarea Raportului grupului reunit în jurul lui Neil Kinnok asupra problematicii finanţării proiectelor reţelei transeuropene de transport prin parteneriate între sectorul public şi cel privat. În doctrina americană şi cea anglo-saxonă, PPP semnifică o înţelegere între sectorul privat şi cel public, în urma căreia sunt realizate servicii de interes public, care erau furnizate până atunci de administraţia publică locală. Principalele trăsături ale unui astfel de parteneriat sunt date de următoarele aspecte: partajarea investiţiei, a riscurilor, responsabilităţilor şi beneficiilor între cei doi parteneri.

În doctrina franceză accentul cade pe contractul propriu-zis, care reglementează o nouă formă de asociere a unităţilor private la exploatarea şi investirea în servicii publice. Datorită atenţiei pe care o acordă contractului administrativ, în speţă contractului de parteneriat public-privat, această formă de colaborare a sectorului public cu cel privat prezintă o mai mare rigiditate. Datorită diversităţii formelor de colaborare între autorităţile publice şi sectorul privat este dificil şi, în acelaşi timp, neadecvat de a formula o definiţie standard a parteneriatului public-privat. Există percepţii diferite cu privire la acest tip de parteneriat, după cum există sisteme diferite de organizare administrativă şi a serviciilor publice, care se întâlnesc într-o diversitate de culturi politice, comunitare şi religioase. Modelul de organizare a administraţiei publice (centralizat - descentralizat) şi natura programului ce urmează a fi implementat (caracter sectorial, cu aplicare locală sau naţională) sunt criterii ce determină abordarea „centralistă", „descentralizată/mixtă" ori „integrată" a definirii acestui tip de concept.

3. Evoluţii legislative în cadrul PPP Legislaţia parteneriatului public-privat/concesiuni abrogată: Ordonanţa de Guvern 16/2002 şi Hotărăraea de Guvern 90/2006, Legea 219/1998 şi HG 216/1999 Legislaţia PPP în vigoare înlocuieşte termenul de „parteneriat public-privat” cu cel de „concesiune de lucrări publice/servicii/bunuri”, astfel, conform prevederilor aquis-ului comunitar:

OUG 34/2006 şi HG 71/2007; OUG 54/2006 şi HG 168/2007 . Ţintele noii legislaţii urmăresc promovarea concurenţei între operatorii economici, garantarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu pentru toţi operatorii economici, asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică şi nu în ultimul rând asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire.

III. CONTRACTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

1. Definiţie

Există definiţii pentru contractul de concesiune de lucrări publice şi concesiune de servicii ce înglobează caracteristici esenţiale ale contractului de parteneriat public-privat. Deşi legislaţia europeană şi legislaţia naţională în vigoare nu definesc contractul de parteneriat public-privat, o descriere a acestui tip de contract o oferă proiectul de lege privind parteneriatul public-privat: „Actul juridic care stipulează drepturile si obligaţiile partenerului public si ale investitorului pentru întreaga perioada de funcţionare a parteneriatului public-privat,acoperind una sau mai multe dintre etapele proiectului de parteneriat public-privat, pe o durata determinată.”

În esenţă, conceptul de parteneriat public-privat exprimă o modalitate de cooperare între o autoritate publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale ori companii, pentru realizarea unui proiect ce aduce efecte pozitive pe piaţa forţei de muncă şi în dezvoltarea locală.

2. Domeniu de aplicare

Sectoarele economice vizate de proiectele de parteneriat public-privat sunt foarte diversificate şi nu se limitează la infrastructuri, putând fi vorba de proiecte legate de transporturi maritime (porturi), de transporturi aeriene (aeroporturi), de distribuţia de apă, de canalizare, de tratarea deşeurilor, de electricitate, de gaz, de telecomunicaţii, de restaurare colectivă, cercetare şi dezvoltare ş.a. Parteneriatele vizează, de asemenea, şi activităţile exclusive şi sociale ale statului: justiţia (închisori, şcoli de corecţie etc.), apărarea (conversia siturilor, construirea şi întreţinerea materialului logistic, transportul trupelor, asistenţă logistică în cadrul operaţiilor externe, etc.) învăţământ sau

sănătate.

3. Principii de bază

Conform Legii 178/2010 a parteneriatului public-privat, principiile de bază ale parteneriatului public-privat sunt:

A) nediscriminarea asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca orice investitor privat, indiferent de naţionalitate sau cetăţenie, să poată participa la procedura de selecţie pentru atribuirea unui contract de parteneriat public-privat şi să aibă şansa de a deveni contractant;

B) tratamentul egal – stabilirea şi aplicarea oricând pe parcursul procedurii de încheiere a

contractului de parteneriat public-privat de reguli, cerinţe, criterii identice pentru toţi investitorii privaţi, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a participa la procedura de selecţie şi de a deveni contractant;

C) transparenţa – aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor informaţiilor referitoare la

aplicarea procedurilor de încheiere a contractului de parteneriat public-privat;

D) proporţionalitatea – asigurarea corelaţiei juste între scopul urmărit de partenerul public,

obiectul contractului de parteneriat public-privat şi cerinţele solicitate, în sensul existenţei echilibrului între obiectivul urmărit a se realiza prin contractul de parteneriat public-privat şi cerinţele reale, între cerinţele reale şi condiţiile impuse investitorului privat, precum şi între criteriile de selecţie şi clauzele

contractuale;

E) eficienţa utilizării fondurilor aplicarea procedurilor de încheiere a contractelor de

parteneriat public-privat şi utilizarea de criterii trebuie să reflecte avantajele de natură economică ale ofertelor în vederea obţinerii rezultatului urmărit, luând în considerare şi efectele concrete preconizate a se obţine în domeniul social şi în cel al protecţiei mediului şi promovării dezvoltării durabile;

F) asumarea răspunderii – determinarea clară a sarcinilor, responsabilităţilor părţilor

implicate în procesul de încheiere a contractelor de parteneriat public-privat, urmărindu-se asigurarea profesionalismului, imparţialităţii, independenţei deciziilor adoptate pe parcursul derulării acestui

proces.

4. Caracteristici Mecanismul parteneriatului public-privat este caracterizat de următoarele elemente:

a)

cooperarea între partenerul public şi partenerul privat în vederea implementării unui

proiect public;

b)

durata relativ lungă de derulare a raporturilor contractuale care să permită partenerului

privat recuperarea investiţiei şi realizarea unui profit rezonabil;

c) finanţarea proiectului în principal din fonduri private şi, după caz, prin punerea în

comun a fondurilor private cu fonduri publice;

d) atingerea scopului urmărit de partenerul public şi partenerul privat;

e) distribuirea riscurilor între partenerul public şi partenerul privat în funcţie de capacitatea fiecărei părţi contractante de a evalua, gestiona şi controla un anumit risc.

5. Tipuri de contract Parteneriatul public-privat se poate realiza prin următoarele tipuri de contracte:

1) contracte de lucrări; 2) contracte de bunuri;

3) contracte de servicii. Din perspectiva relaţiei (institutională sau contractuală) dintre partenerul public şi partenerul privat, contractele de PPP se pot împărţi în două mari categorii:

a) PPP de natură pur contractuală, în care parteneriatul între sectorul public şi sectorul privat

se bazează exclusiv pe legături contractuale;

b) PPP de natură instituţională, care implică cooperarea între sectorul public şi sectorul privat

sub forma unei entităţi distincte, nou înfiinţate sau folosind una deja existentă. Din punct de vedere al modalităţii de plată a preţului, contractele de PPP sunt:

Contracte cu preţ fix;

Contracte cu valoare variabilă calculat pe bază de preţuri unitare;

Contracte de tip cost plus remuneraţie;

Contracte pe faze de realizare

IV. MODALITĂŢI DE FINANŢARE A PPP

Parteneriatul Public-Privat în România - trăsături generale şi mecanisme de finanţare

În România, primele structuri de parteneriat public-privat (PPP) s-au format ad-hoc la nivel naţional încă de la jumătatea anilor ’90 cu prilejul elaborării unor strategii sectoriale ori naţionale (Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă - 1999, Strategia de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu - 2000), precum şi ca structuri instituţionalizate, cum sunt Comisia Tripartită şi Consiliul Economic şi Social. Aceste parteneriate au contribuit treptat la realizarea unui mediu de cooperare între factorii sociali şi cei politici. Creşterea disponibilităţilor sectorului privat de a prelua o serie de responsabilităţi şi riscuri, precum şi ale sectorului public de a privatiza serviciile de utilitate publică a avut ca rezultat multiplicarea eforturilor de introducere a conceptului de parteneriat public-privat la realizarea obiectivelor şi proiectelor economico-sociale în România. Provocările apărute odată cu procesul de adaptare la economia de piaţă – spre exemplu: legea cererii şi a ofertei, legea concurenţei – şi cu procesul de integrare a României în Uniunea Europeană –

reabilitarea infrastructurii de transport alimentarea cu apă, reciclarea deşeurilor, protecţia mediului, monitorizarea ajutoarelor de stat, asigurarea unui mediu de afaceri loial şi predictibil – sunt motive de utilizare a parteneriatului public-privat, ca o cale de conlucrare între sectorul public, iniţiator de proiecte de utilitate publică şi sectorul privat, deţinător de fonduri şi de management performant. În plan naţional, administraţia publică locală din România resimte nevoia găsirii unor soluţii de finanţare. România a aderat la Uniunea Europeană asumându-şi respectarea unor standarde pentru serviciile şi lucrările publice pe care nivelul de dezvoltare locală şi resursele locale nu le pot încă susţine singure. Administraţia publică locală este chemată să identifice şi să utilizeze, în cadrul legal existent, resursele pe care le are şi pe cele pe care le poate atrage, fără a mai aştepta o soluţie a problemelor venită de la Guvern. Aceasta implică iniţiativă în valorificarea resurselor existente pe plan local şi în atragerea investitorilor privaţi, dar şi responsabilitate în gestionarea resurselor şi promovarea interesului public. Astăzi, Legea nr.178/2010 a parteneriatului public-privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.676 din 8 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează modul de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat ce are ca obiectiv public proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi transferul unui bun sau serviciu public, după caz. Scopul legii îl constituie reglementarea iniţierii şi realizării de proiecte de parteneriat public-privat pentru lucrări publice în diverse sectoare de activitate, cu finanţări private. Legea parteneriatului public-privat se aplică:

a) pentru derularea unui proiect de parteneriat public-privat între un partener public şi un investitor privat, ca urmare a aplicării uneia dintre procedurile de desemnare a partenerului privat; b) pentru încheierea acordului de proiect, precum şi pentru înfiinţarea şi reglementarea funcţionării companiei de proiect. Sintetizând, potrivit temeiulului legal menţionat anterior, contractul de parteneriat public privat are ca părţi un partener public, totdeauna o persoană juridică, de drept public, iar investitorul privat poate fi o persoană fizică, dar şi o persoană juridică sau asociaţii de persoane juridice, de drept public sau de drept privat. Scopul încheierii contractului este întotdeauna un obiectiv public:

proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi transferul unui bun sau serviciu public. De asemenea, contractul de parteneriat publicprivat este un contract numit, care trebuie diferenţiat de asocierile în participaţiune, şi alte asocieri făcute de autoritate cu un alt scop, decât cel specific contractului de parteneriat public-privat. Contractul de parteneriat public-privat este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros şi constitutiv de drepturi.

Beneficii şi riscuri ale parteneriatului public-privat; Care sunt potenţialele beneficii şi riscuri ale parteneriatului public-privat? Un asemenea parteneriat admite faptul că ambele sectoare - public şi privat - deţin o importanţă egală, şi că ambele oferă anumite avantaje, apărute ca urmare a dezvoltării propriilor abilităţi, ce trebuie exploatate în beneficiul interesului public, într-o manieră eficientă din punct de vedere economic. Astfel, ambele sectoare aduc practic o contribuţie proprie în cadrul parteneriatului, fiecare suportând parte din riscuri, dar şi din beneficiile rezultate din realizarea PPP. Parteneriatul public-privat nu este soluţia pentru prestarea tuturor serviciilor, căci există anumite riscuri în procesul de aplicare a parteneriatului, mai ales dacă nu sunt examinate critic ajustările acestora la anumite circumstanţe specifice. Totuşi, administraţia obţine beneficii importante atunci când parteneriatul public-privat este utilizat într-un context adecvat, realizează economii legate de elaborarea proiectelor, precum şi de administrarea şi menţinerea serviciilor publice. Parteneriatul public-privat constituie o modalitate de introducere a inovaţiilor cu privire la modul în care prestarea este organizată sau realizată, asigurând îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei. Parteneriatul public-privat se asociază atât cu potenţiale beneficii, cât şi cu potenţiale riscuri, care se referă la pierderea controlului de către autoritatea publică. Problema controlului trebuie să fie abordată la momentul definirii proiectului şi menţinută în procesul de negociere a contractului, iar, în analiza finală, autoritatea locală are responsabilitatea de a stabili standarde pentru servicii şi de a asigura protecţia interesului public. Combinarea lipsei de experienţă a administraţiei locale şi nefamiliarizarea factorilor de decizie cu parteneriatul public-privat poate duce, uneori, la riscuri politice. Incapacitatea autorităţii locale de a beneficia de concurenţă este un alt risc care ar limita capacitatea autorităţii locale de a genera inovaţii, eficienţă şi preţuri reduse. Concurenţa între partenerii privaţi pentru a-şi asigura dreptul de a intra într-un parteneriat public-privat este un beneficiu important pentru autoritatea locală. Autorităţile locale ar putea să nu fie capabile să beneficieze de acest tip de parteneriat dacă există doar un număr limitat de potenţiali parteneri privaţi care au experienţă sau abilitate de a răspunde solicitărilor. Pe de altă parte, dacă nu sunt structurate adecvat, contractele de parteneriat public-privat pot genera reducerea calităţii serviciilor, prestări ineficiente de servicii sau lipsa de măsuri adecvate de menţinere a utilităţii. În scopul majorării beneficiilor şi minimalizării riscurilor, autoritatea locală trebuie să stabilească un cadru instituţional adecvat, inclusiv politici, reglementări, standarde şi proceduri, precum şi resurse umane şi organizaţionale necesare în scopul realizării parteneriatului public-privat de succes. Datorită numeroaselor forme de parteneriat public-privat disponibile pentru administraţie, există anumite confuzii cu privire la constituenţii parteneriatului public-privat. De multe ori, se întâmplă ca

parteneriatul public-privat să nu fie luat în calcul ca posibilitate, tocmai datorită lipsei unei informări corecte sau datorită unor informaţii eronate bazate pe concepţii greşite, cum ar fi faptul că acceptând PPP, administraţia ar putea pierde controlul asupra prestărilor de servicii.

Termenul de parteneriat public-privat nu este definit oficial la nivelul Uniunii Europene, în general acesta desemnează cooperarea în diferite forme, dintre autorităţile publice şi mediul de afaceri în scopul asigurării finanţării, construcţiei, renovării, managementului, întreţinerii unei infrastructuri sau furnizării unui serviciu. Procesul PPP este apreciat a fi extrem de dinamic, iar caracteristicile particulare ale majorităţii acordurilor vizează anumite circumstanţe, multe dintre componentele individuale folosite pentru realizarea şi structurarea parteneriatelor specifice putând fi utilizate pentru abordări diverse ale acestor acorduri. Prin urmare nu putem vorbi de un singur model de parteneriat public-privat.

Prin constrângerile bugetare foarte puternice pe care le-a impus statelor membre, Tratatul de la Maastricht, semnat în 7 februarie 1992 a favorizat, în mod indirect, dar de netăgăduit apariţia parteneriatelor public-private. Impunerea reducerii deficitelor bugetare naţionale a dus la un declin al cheltuielilor publice care erau până atunci alocate construirii unor lucrări de mare amploare şi a echipamentelor publice. Deoarece acestea din urmă erau indispensabile bunului mers al serviciilor publice, iar întârzierile în dezvoltarea acestor domenii erau considerabile, statele membre s-au orientat atunci către sectorul privat pentru ca acesta să ia asupra sa investiţiile corespunzătoare. Parteneriatele public-privat nu fac, în dreptul comunitar, obiectul unei definiţii precise, care să ţină de jurisprudenţă sau de un text anume, căreia să îi corespundă un regim juridic perfect identificabil” 2 . Dar, în contextul dezvoltării PPP, autorităţile comunitare au trebuit să clasifice noţiunea sau să formuleze în cuvinte un fenomen în plină dezvoltare. Astfel, Cartea Verde privind parteneriatele public-private şi dreptul comunitar al achiziţiilor publice şi concesiunilor a Comisiei Europene (30 aprilie 2004) defineşte PPP ca „forme de cooperare între autorităţile publice şi universul întreprinderilor care vizează asigurarea finanţării, construcţiei, renovării, gestionării sau întreţinerii unei infrastructuri sau a furnizării unor servicii”. La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană şi Curtea Europeană de Justiţie tind să introducă în sfera conceptului de parteneriat public-privat orice cooperare între actorii publici şi cei privaţi, iar categoriile juridice cărora li se adresează formula aceasta de cooperare sunt, de regulă,

2 F. Brenet, Les PPP confrontés au droit communautaite des marchés publics et des concessions, JCP A, 2004, A. Cabanes, Livre vert sur les PPP une «couche» supplémentaire au millefeuille des contracts publics, ACCP iunie 2004 şi A. Tesser,

contractele de achiziţii publice şi concesiunile. Dacă primele beneficiază de un regim juridic specific, prevăzut în legislaţia concurenţială secundară, concesiunilor li se aplică prevederile din Tratatul instituind Comunitatea Europeană privind piaţa internă, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. Modalităţile de instituire a PPP constau fie dintr-un contract, caz în care relaţia dintre partenerul public şi cel privat este de natură pur contractuală, fie din crearea unei noi entităţi economice, controlate în comun de partenerul public şi cel privat. Noţiunea de parteneriat public-privat şi-a dovedit utilitatea în economiile statelor ce l-au utilizat şi a permis să răspundă nevoilor esenţiale ale comunităţii, fără a împovăra finanţele publice şi, în acelaşi timp, să elibereze puterea publică de sarcini de simplă gestiune. În ultimii ani parteneriatul public-privat a dobândit o importanţă tot mai mare în zona politicilor sociale, căci pornind de la procesul de „reformă a guvernării”, a legitimat ideea de cooperare între diverse sectoare (public, privat, social) în scopul soluţionării optime şi eficiente a multor provocări ale comunităţilor prin participarea tuturor actorilor comunitari. Având la bază principiul cooperării voluntare, parteneriatul public-privat reprezintă convingerea actorilor publici şi privaţi că vor avea de câştigat dintr-un astfel de demers mai mult decât dacă ar acţiona singuri.

Pentru a asigura succesul unei astfel de cooperări şi pentru a evita eşecurile este nevoie de:

a) coordonarea activităţilor şi deciziilor;

b) un management de calitate al acţiunii comune, ceea ce presupune acceptarea de către

parteneri a regulilor şi normelor comune de operare; contractele de parteneriat trebuie bine negociate şi structurate legal;

c) monitorizarea partenerului privat la toate fazele realizării investiţiei şi în exploatare,

ceea ce solicită sectorului public cunoştinţe privind managementul antreprenorial, căci lipsa de competenţă de domeniu a instituţiei publice ar putea crea mari dificultăţi în gestiunea parteneriatului. Utilizarea sporită a PPP poate fi explicată prin factori diferiţi. De exemplu, în funcţie de constrângerile bugetare cu care se confruntă statele membre ale Uniunii Europene, proiectele PPP corespund unei nevoi din ce în ce mai evidente de finanţare privată a sectorului public. Acest fapt reflectă, de asemenea, şi dorinţa de a beneficia mai mult de cunoştinţele şi metodele de funcţionare ale sectorului privat, ca parte a vieţii sociale. Dezvoltarea PPP se încadrează, în aceeaşi măsură, şi în evoluţia mai largă de transfer al rolului autorităţilor centrale şi locale în domeniul economic, de la un rol de operator direct la un rol de organizator, de controlor, lăsând din ce în ce mai mult rolul de management direct al operaţiunilor economice sub control privat.

La nivel european, s-a recunoscut că utilizarea PPP poate contribui la realizarea de reţele europene de transport, ceea ce a fost mult întârziat, parţial din cauza investiţiilor insuficiente. În cadrul iniţiativei pentru creştere economică, Consiliul Europei a aprobat o serie de măsuri pentru a creşte investiţiile în infrastructura reţelei transeuropene şi în materie de inovaţie şi cercetare şi dezvoltare, inclusiv stabilirea de acorduri PPP. În consecinţă, statele membre ale Uniunii Europene tratează cu mult interes parteneriatul public-privat ca posibilitate de dezvoltare economică, aplicându-l însă în mod diferenţiat şi în domenii diverse.

Parteneriatul public-privat (PPP) în cadrul Uniunii Europene:

Aceste parteneriate trebuie să fie compatibile cu normele UE privind:

1. funcţionarea pieţei interne;

2. pactul de stabilitate si creştere;

3. legislaţia europeană privind achiziţiile publice şi concesionarea serviciilor; 4.normele de concurenţă, în măsura în care PPP-urile desfăşoară o activitate economică. Criza exercită noi presiuni asupra finanțelor publice din numeroase state membre și, în același timp, îngreunează investițiile pe termen lung în proiecte care necesită o infuzie importantă de capital. Finanțarea oferită de UE prin intermediul fondurilor structurale, Băncii Europene de Investiții sau instrumentelor TEN-T poate contribui la mobilizarea soluțiilor de tip PPP în vederea asigurării investițiilor esențiale în proiecte, chiar și în condițiile unei disponibilități reduse a resurselor naționale publice sau private. De asemenea, UE influențează mediul în care funcționează PPP-urile prin intermediul cadrului legislativ.

Finanţările din partea UE pot fi folosite pentru cofinanţarea PPP-urilor. Părţile interesate din domeniile public şi privat de la nivel naţional pot beneficia de:

1. fondurile structurale asociate unor PPP-uri, în acelaşi mod ca în cazul iniţiativelor:

a) JASPERS - Joint Assistance in Supporting Projects in European Regions-un instrument de dezvoltare a proiectelor lansat împreună cu BEI și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care vizează oferirea asistenței necesare, indiferent de stadiul ciclului unui proiect PPP/de infrastructură;

b) JESSICA - Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas-în favoarea investițiilor durabile în zonele urbane în cadrul proiectelor PPP/proiectelor din zonele urbane incluse în cadrul unui plan integrat de dezvoltare urbană;

c) JEREMIE - Joint European Resources for Micro to medium Enterprises-care susține crearea de noi întreprinderi și îmbunătățirea accesului întreprinderilor la finanțare; Proiectele PPP pot fi finanțate parțial din resursele oferite de fondurile structurale. Cu toate acestea, până în prezent, sunt puține state membre care elaborează în mod sistematic programe care atrag finanțarea comunitară în cadrul structurilor PPP. Complexitatea inerentă generată de combinarea diferitelor seturi de norme, de practici și calendare comunitare și naționale în cadrul aceluiași proiect poate avea un efect de descurajare. Cu toate acestea, în multe cazuri, un PPP poate fi una din soluțiile optime pentru implementarea proiectelor. Consolidarea capacității instituționale a statelor membre și oferirea unor orientări mai practice cu privire la combinarea finanțării comunitare cu dezvoltarea PPP- urilor reprezintă măsuri importante de lărgire a sferei opțiunilor de care dispun autoritățile naționale atunci când iau decizii cu privire la finanțarea viitoarelor proiecte importante.

2. fondurile Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi ale Fondului European de Investiţii

(FEI). BEI, instituția de împrumut pe termen lung a UE, a urmărit în mod activ sprijinirea mecanismelor PPP eficiente în toată Europa și, în special, a celor din domeniul infrastructurii de transport. De la sfârșitul anilor '80, Banca a pus la dispoziție aproximativ 30 de miliarde de euro în împrumuturi pentru PPP-uri. De asemenea, BEI este principalul finanțator al rețelelor TEN-T. BEI este în avangarda eforturilor UE de a finanța inovația și întreprinderile. Grație experienței BEI și mecanismului său de finanțare a IMM-urilor, Fondul European de Investiții oferă UE un instrument eficient de dezvoltare a unor noi PPP-uri. În plus, BEI a creat împreună cu Comisia și statele membre Centrul european de expertiză în domeniul PPP-urilor (CEEP), care urmărește consolidarea capacității organizaționale a sectorului public de a se implica în PPP-uri prin intermediul activităților de construire de rețele și de susținere a politicilor oferite membrilor acestuia. Comisia va colabora strâns cu BEI și sectorul privat pentru a conduce la creșterea valorii adăugate aduse de finanțarea BEI, de exemplu, prin asocierea fondurilor de la bugetul UE cu împrumuturile BEI.

3. instrumentele financiare ale reţelei transeuropene de transport - reţeaua TEN-T, care

favorizează aportul de finanţări private, de capital de risc şi acordarea împrumuturilor bancare; Trei instrumente financiare concepute pentru realizarea proiectelor TEN-T au fost introduse în cadrul actualului regulament financiar privind TEN, toate acestea având ca obiectiv creșterea participării private. Aceste noi instrumente sunt concepute pentru a fi utile proiectelor care vizează nevoi specifice (precum un transfer optim al riscurilor, costurile de finanțare).

Acestea permit un răspuns bine direcționat, garantând, totodată, un efect de levier maxim din partea fondurilor comunitare disponibile.Contribuția unui asemenea sprijin financiar la nivelul UE acordat PPP-urilor depășește simpla punere la dispoziție a capitalului. Aceste instrumente reflectă, de asemenea, angajamentul politic al UE care, adeseori, determină instituțiile financiare să privească în mod mai favorabil profilul de risc al unui proiect și, prin urmare, să faciliteze asigurarea finanțării acestuia în condiții mai favorabile. Garanțiile UE au același rol.

a) Instrumentul de garantare a împrumuturilor pentru proiectele TEN-T (IGPT):

PPP-urile pentru proiectele TEN-T în care sectorul privat preia riscurile cu privire la posibilele variații de la nivelul cererii, se confruntă, adesea, cu dificultăți în ceea ce privește atragerea unei finanțări private la un preț competitiv. IGPT este un instrument de garantare a cărui contribuție constă în acoperirea parțială a acestor riscuri prin compensarea scăderii veniturilor care rezultă în perioadele cu o creștere a traficului sub așteptări în cadrul stadiilor funcționale incipiente ale proiectelor. Astfel, este îmbunătățită viabilitatea financiară a unui proiect și calitatea generală a creditelor acordate. Garanții IGPT individuale sunt disponibile prin intermediul BEI.

b) Granturi bazate pe costul construcției în cadrul schemei de plată de punere la

dispoziție Acest grant special încurajează promotorul proiectului să încheie un acord PPP cu un partener privat, în loc să folosească fonduri publice pentru finanțarea construcției. Grantul TEN-T, care poate ajunge până la 30 % din costurile de construcție totale, este folosit de către promotor pentru a face față obligațiilor de plată doar după finalizarea proiectului.

c) Furnizare de capital de risc participarea la capital în cadrul proiectelor TEN-T Până la 1% sau 80 de milioane EUR din bugetul unui proiect TEN-T pot fi investite în proiecte sub formă de capitaluri proprii sau cvasi-capitaluri prin intermediul unui fond special pentru infrastructură. În prezent, Comisia analizează posibilitatea utilizării acestui instrument pentru a investi în Fondul 2020 pentru energie, schimbări climatice și infrastructură (Marguerite) care vizează atingerea unui nivel al fondului de 1,5 miliarde EUR.

4. Mecanismul de finanțare cu partajarea riscurilor și programul pentru competitivitate și inovare - Mecanismul de finanțare cu partajarea riscurilor (MFPR), un instrument inovator de partajare a riscurilor de credit instituit în comun de Comisie și BEI, precum și instrumentele de

finanțare din cadrul programului pentru competitivitate și inovare (PCI), sprijină parteneriatele public- privat în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice, programelor demonstrative și inovării. Atât MFPR cât și instrumentele financiare din cadrul PCI și-au dovedit eficacitatea: de la lansarea MFPR în iulie 2007, au fost aprobate 4,4 miliarde EUR în împrumuturi pentru investiții în cercetare, dezvoltare și inovare. Planul european de relansare economică prevede o punere în aplicare accelerată a MFPR;

5) Al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare şi de iniţiativa comună în domeniul tehnologiei (ITC).

V. CONCLUZII

Parteneriatul public-privat este o modalitate de introducere a managementului privat în serviciile publice, pe calea unei legături contractuale pe termen lung între un operator şi o autoritate publică. „Parteneriatul public-privat asigură serviciul public în mod parţial sau în totalitate, pe baza fondurilor private atrase şi făcând apel la know-how-ul sectorului privat” 3 . Printre avantajele cooperării dintre sectorul public şi privat amintim: accelerarea realizării obiectivelor şi proiectelor de infrastructură; conjugarea preluării responsabilităţilor şi riscurilor sectorului privat cu disponibilizarea serviciilor sectorului public şi efectuarea promptă a plăţilor; reducerea pe ansamblu a costurilor proiectelor; stimularea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate; îmbunătăţirea calităţii serviciilor de utilitate publică; crearea unor venituri adiţionale, de interes pentru sectorul privat şi îmbunătăţirea managementului sectorului public prin expunerea serviciilor la rigorile şi exigenţele concurenţe. În actualul context de criză economico-financiară la nivel global, în care toate ţările membre ale Uniunii Europene se află într-o competiţie reală pentru atragerea finanţării disponibile pe piaţă şi când trebuie să se acorde o atenţie deosebită investiţiilor care nu determină efecte asupra deficitului bugetar şi a datoriei publice a statului, este foarte importantă o dinamizare a procesului de atragere a investiţiilor private în proiecte de interes public de anvergură la nivel naţional şi foarte importante la nivel local. Parteneriatul public-privat trebuie privit nu ca un miracol al acestei perioade, ci ca o opţiune viabilă, utilă, printre alte modele tradiţionale existente. De-a lungul timpului practica a dezvoltat o mare diversitate de parteneriate public-privat, create de dinamismul dezvoltării, multitudinea particularităţilor aranjamentelor contractuale şi circumstanţele conjuncturale.

3 „Guidelines for Public Private Partnerships for Infrastructure Development”, United Nations Economic Commission for Europe, conform site-ului www.unece.org