Selectie subiecte

1. Definitia identificarii proiective la Melanie Klein.

"[] expulzarea unor substante periculoase (excremente) inafara eului, spre
interiorul mamei. Odata cu aceste excremente nocive expulzate cu ura, mai sint
proiectate asupra mamei, sau mai bine spus in mama, parti clivate din eu. Excrementele
si partile "rele" din eu sint "trimise" nu numai sa raneasca obiectul, dar si sa-l controleze
si sa-l ia in posesie. In masura in care mama ajunge sa contina partile "rele" din
persoana proprie, ea nu mai este resimtita ca un individ separat, ci este perceputa ca
fiind insasi persoana "rea" []. Aceasta conduce la o forma particulara de identificare,
care stabileste prototipul unei relatii de obiect agresive". Klein adauga in 1952, in
acelasi text: "Propun ca acest proces sa se numeasca identificare proiectiva".
2.pozitia schizo-paranoida( angoasa de dezintegrare, sursele ei, angoasa de
persecutie)
Este vorba de o faza care precede pozitia depresiva la copil si in care exista relatii
de obiect partiale, angoase de persecutie si mecanisme schizoide. Melanie Klein
foloseste drept cadru teoretic distinctia freudiana intre pulsiunile de viata si pulsiunile
de moarte. Dupa Freud, organismul amenintat de pulsiunea de moarte o deviaza pe
aceasta inspre exterior, printr-un mecanism mai degraba biologic decit psihologic. Dupa
Klein, aceasta deviere devine o proiectie, deoarece entitatea in cauza este eul primitiv,
care are deja mecanisme de aparare, care resimte anxietate si care este capabil sa
fantasmeze relatii de obiect. Astfel, sub amenintarea propriei sale dezintegrari, eul
proiecteaza pulsiunea de moarte intr-un obiect care devine persecutor. Pentru a proiecta
pulsiunea de moarte, eul trebuie sa se cliveze (un alt mecanism de aparare) intr-o parte
distructiva si o parte libidinala, ultima fiind proiectata pentru crearea unui obiect ideal
pe care eul sa-l poata introiecta (idealizarea si introiectia sint alte doua mecanisme
primitive de aparare).
Melanie Klein considera ca acest tip de functionare are loc in timpul primelor luni
de viata a sugarului, fapt ce l-a determinat pe Winnicott sa afirme ca a-l crede pe
bebelus atit de sofisticat este o exagerare. Dar daca Klein tinea la ideea lui Freud ca
schizofrenia isi are radacinile in perioada dinaintea iubirii obiectale (in termeni
kleinieni, dinaintea relatiei de obiect intreg), ea trebuia sa plaseze aceste mecanisme la
un nivel extrem de timpuriu al dezvoltarii. Realizind acest lucru, ea vine in contradictie

cu conceptia lui Abraham, dupa care prima faza orala a sugarului este preambivalenta,
adica lipsita de ura sau de teama fata de sinul matern.
Asadar, dupa Klein, angoasa de a fi distrus din interior, prezenta de la inceputul
vietii, apare in principal din actiunea pulsiunii de moarte si se ataseaza ulterior la un
obiect, fiind resimtita ca angoasa de persecutie. Aceasta angoasa primitiva mai are doua
alte surse: trauma nasterii (angoasa de separare) si frustrarea nevoilor corporale care,
desi percepute initial ca provocate de obiecte exterioare, devin surse persecutorii interne
prin introiectie, participind la teama de dezintegrare si fiind reproiectate odata cu
pulsiunea distructiva.
Discutind despre necesitatea ca eul sa administreze angoasa, Melanie Klein ne
aminteste ca, dupa Freud, o parte a pulsiunii de moarte care nu a fost deviata in exterior
este legata de catre libido in interiorul organismului. Autoarea ii citeaza pe Ferenczi si
Winnicott, care sugerau ca integrarea eului sugarului deci si gestionarea angoasei
depinde esentialmente de conditiile exterioare (ingrijirea de catre mama). Ne pare
important de observat ca acest articol arata in numai citeva pagini unul dintre aspectele
esentiale ale viziunii kleiniene: in vreme ce este constienta de influenta mediului asupra
proceselor psihice si nu uita sa ne informeze asupra acesui punct, Klein alege in mod
deliberat sa traduca orice element exterior in termenii realitatii interne. Din acest punct
de vedere, ea ii ramine fidela lui Freud, teoria sa avind o aparenta atit de complicata
tocmai in scopul pastrarii realitatii psihice ca termen unic de referinta. De exemplu,
jocul pe care ea il prezinta deseori ca avind loc intre procesul de proiectie si cel de
introiectie pare echilibrat, dar exista intotdeauna un accent final pe proiectie, adica pe
natura subiectiva a perceperii lumii externe. In operele kleiniene exista o buna coerenta
cu privire la acest aspect.
2. Definitia identificarii proiective la Herbert Rosenfeld
Herbert Rosenfeld, ale carui ilustrari clinice cu pacienti schizofreni vor sprijini
ipotezele lui Klein, va oferi in 1969 o definitie operatorie a identificarii proiective:
"[] un proces de clivaj al eului timpuriu, prin care parti bune sau rele din self
sint clivate si detasate de acesta, apoi proiectate cu iubire sau cu ura in obiecte
exterioare, ceea ce conduce la o fuziune si o identificare a partilor proiectate din self cu
obiectele exterioare. Aceste procese pun in joc importante angoase paranoide, deoarece
obiectele pline cu parti agresive din self devin persecutorii si pacientul le resimte ca

amenintatoare, se teme de represalii din partea lor, care ar consta in a intra cu forta in
eul sau, cu toate partile daunatoare din self pe care le contin".
4.Scopurile identificarii proiective dupa H. Segal si H. Rosenfeld
Hanna Segal vorbeste despre "scopuri" ale identificarii proiective : a se debarasa de o
parte indezirabila din sine insusi; a poseda obiectul cu aviditate; a-l vida; a-l controla. Cit
priveste proiectia partilor din self resimtite ca bune, scopul este de a evita separarea, de a
idealiza obiectul, de a evita un conflict intern sau de a pune la adapost aceste parti in
obiect. Acest scop se leaga de o puternica angoasa fata de propriul interior, ce conduce la o
idealizare excesiva a obiectului, insotita de devalorizarea self-ului. Cu privire la natura
identificatorie a acestui proces, spre deosebire de Rosenfeld, Segal se exprima astfel: "Unul
din rezultate este identificarea obiectului cu partea din self care a fost proiectata (de unde si
termenul de identificare proiectiva)".
Segal pastreaza astfel expresia exacta utilizata de Melanie Klein cind se refera la psihoza:
identificarea obiectului cu partile nedorite din propria persoana. Vom vedea, atunci cind vom
discuta despre componenta proiectiva a identificarii proiective, daca diferenta de formulare
exprima o viziune diferita asupra mecanismului in cauza, sau ea nu are nici o importanta.
In 1983, Herbert Rosenfeld enunta o lista a tipurilor de fantasme implicate in procesul
de identificare proiectiva. Unele vizeaza eliminarea defensiva a partilor nedorite din sine
insusi : intruziune atotputernica insotita de fuziune cu obiectul ; fantasma unei existente
concrete, pasive, in interiorul obiectului ; unitatea de sentimente cu obiectul ; expulzarea
tensiunii la persoanele traumatizate in copilarie prin intruziune violenta.
Alte fantasme sint utilizate in comunicare : "atingerea" obiectului perceput ca distant ;
inversarea relatiei copil - parinte ; identificarea cu aspecte similare ale obiectului, in scop
narcisic. In sfirsit, exista fantasma care vizeaza recunoasterea obiectelor si identificarea cu
acestea ( empatie ).
5. identificarea proiectiva in vise
Un alt vis pe care il consideram ca reprezentativ pentru gindirea lui Klein este prezentat in
cartea sa Invidie si recunostinta, in legatura cu integrarea afectelor pacientului unul dintre
scopurile muncii analitice. Este vorba despre un pacient a carui dispozitie depresiva era
semnul sentimentului sau de culpabilitate fata de analista si a dorintei sale de a o proteja. In
vis, pacientul
" se gasea intr-un apartament situat la un etaj superior, iar prietenul unui prieten de-al
3

sau, X., il chema din strada invitindu-l la o plimbare. Pacientul nu coboara la X., deoarece in
apartament se gasea un ciine negru care risca sa iasa la fereastra si sa cada. Cind pacientul
priveste din nou pe fereastra, vede ca X. plecase".
In esenta, interpretarea lui Klein - rezultata, evident, nu doar din continutul visului, ci si
din asociatiile pacientului corelate cu intregul proces analitic - a fost aceea ca subiectul isi
respingea propriile tendinte ostile, reprezentate de X., pentru a o apara pe analista sa
( ciinele ).
6. obiectul intern- definitie , caracterizare
"Obiectul intern" denota sentimentul existentei unui obiect concret, localizat
in interiorul eului si avind propriile sale intentii fata de eu si fata de celelalte
obiecte. Modul in care subiectul percepe obiectul intern depinde de perceperea
obiectelor externe. Din acest punct de vedere, obiectele interne reprezinta, intr-un
fel, "oglinzi" ale realitatii externe. Invers, ele contribuie, prin proiectie, la maniera
in care sint percepute obiectele externe.
Una din caracteristicile importante a lumii interne este pluridimensionalitatea, ceea ce
l-a facut pe Didier Houzel s-o numeasca "spatiu psihic". Astfel, self-ul si obiectul sint
tridimensionale, fapt care face posibile identificarea proiectiva si identificarea introiectiva,
adica proiectia in obiect a unor parti din self si reintroiectia, in self, a obiectului (in care s-a
proiectat).
7. omnipotenta fantasmei la Melanie Klein
Fiind preocupata de continutul anxietatii pacientilor sai (si nu de mecanismul aparitiei
anxietatii), Melanie Klein a acordat fantasmei imconstiente un loc central in raport cu orice
activitate psihica. Dar cea care a formulat clar acest concept est Susan Isaacs, intr-o lucrare
destinata sa cristalizeze viziunea kleiniana in timpul Discutiilor Controversate din Societatea
britanica de psihanaliza (1943 1944). In Natura si functia fantasmei, ea arata cum Klein a
extins notiunea freudiana de fantasma inconstienta care se prefigura deja in momentul in care
Freud renunta la teoria seductiei, pentru a afirma ca trauma rezulta dintr-un eveniment
imaginar.
Dupa aceasta autoare, desi Klein isi bazeaza conceptia supra fantasmei pe
descoperirea freudiana a unei realitati psihice dinamice, viziunile lor sint divergente. De
exemplu, daca la Klein fantasma este precoce, Freud parea sa o considere o productie tardiva
a psihismului, aparuta dupa stabilirea principiului realitatii, cind principiul placerii incepe sa

functioneze intr-o maniera clivata :

"Odata cu instalarea principiului realitatii, se separa prin clivaj o anumita forma de
activitate a gindirii; ea ramine independenta de proba realitatii si supusa exclusiv principiului
placerii. Este ceea ce numim crearea fantasmei".
Dupa Isaacs, fantasmele inconstiente - intotdeauna deduse, niciodata observate ca
atare - sint "corolarul mental, reprezentantul psihic al pulsiunii. Nu exista pulsiune, nevoie sau
reactie pulsionala care sa nu fie resimtita ca fantasma inconstienta". De fapt, ea a obtinut
aceasta definitie modificind urmatoarea afirmatie a lui Freud din 1932, in Noi conferinte in
psihanaliza :
" Ne reprezentam [se-ul] ... ca receptionind din somatic nevoile pulsionale, care isi
gasesc in el expresia psihica".
Daca inlocuim termenul de "se" cu termenul de "fantasma inconstienta", obtinem
definitia kleiniana.
Acest "continut primar al proceselor psihice inconstiente" care este fantasma se
raporteaza nu numai la satisfacerea dorintei (libidinale sau distructive), dar si la apararea
impotriva angoasei, la fel ca simptomul. Din acest punct de vedere, faptul ca identificarea
proiectiva presupune, pe de o parte, o fantasma de intruziune si control, si pe de alta parte, o
aparare impotriva angoasei de dezintegrare primeste un plus de coerenta.
Fantasma inconstienta are "un caracter omnipotent". Pentru copilul mic, ea nu
inseamna numai "asa vreau", ci si "asa fac", ceea ce concorda cu ideile lui Freud asupra
satisfacerii halucinatorii la bebelus. Desi este o fictiune, este reala ca experienta subiectiva,
constituind o functie psihica veritabila, cu efecte reale nu numai in lumea interna a
psihismului, ci si in lumea externa a dezvoltarii corporale si a comportamentului subiectului
iar de aici, in psihismul si in corpul altor subiecti.
Avem aici o diferenta esentiala intre gindirea kleiniana si cea freudiana cu privire la
dihotomia subiectiv/obiectiv in teoria psihanalitica.
8. Diferite utilizari ale termenului de EU, la .Freud
Eul la Freud-ca aparat defensiv
-instanta de inhibitie a excitatiei
-ca metafora a personalitatii
Teoria psihanalitica pare sa trateze formarea eului in doua registre : unul, in care eul se
diferentiaza ca aparat adaptativ plecind de la se si in raport cu realitatea externa, altul in care

eul este un produs al identificarilor ce creeaza un obiect interior investit de catre se. Conceptul
de eu este prezent in mod constant la Freud, inca de la inceputul operei sale.
In perioada 1895 1900, Freud utilizeaza termenul in contexte diferite : teoria curei,
conflictul defensiv, metapsihologia aparatului psihic.Eul este fie un cimp de constienta capabil
sa primeasca in spatiul sau amintiri patogene pina atunci inconstiente (Studii asupra isteriei),
fie o instanta defensiva cu caracter ambiguu, de vreme ce reprezinta si parte implicata in
conflictul nevrotic, fie o instanta de inhibare a procesului primar, instanta care impiedica
libera propagare a excitatiei pina la formarea imaginii (halucinatiei) si care impiedica asadar
confuzia intre procesele interne si realitatea exterioara.
Iata ce ne spune Freud in 1895, in Proiect de psihologie stiintifica, despre eu ca "retea
de neuroni investiti" :
"Admitind ideea unei "atractii provocate de dorinta" si a unei tendinte la refulare, am
abordat o noua problema, aceea a [] unei instante a carei prezenta impiedica trecerea
(cantitatilor) atunci cind o asemenea trecere se efectueaza pentru prima oara intr-un mod
particular (adica atunci cind ea este insotita de satisfactie sau de durere). Aceasta instanta se
numeste "Eu". [El reprezinta] un grup de neuroni incarcati permanent, care devin vehicolul
unor rezerve de cantitati pe care le necesita functia secundara. [] Sa ne imaginam eul ca pe
o retea de neuroni investiti, ce relationeaza cu usurinta intre ei".
Vedem, in acest fragment, ca eul nu este definit de Freud ca un ansamblu al
individului, nici ca intregul aparat psihic, ci ca o parte a acestuia indeplinind anumite functii.
Exista insa, pe parcursul aceleiasi lucrari, expresii care duc cu gindul la o anumita "totalitate"
relativ la functionarea eului. De exemplu :
"Descriem deci eul spunind ca el constituie in orice moment totalitatea investirilor
psy. In cadrul acestora, distingem o fractie permanenta si o fractie variabila. Este usor de
remarcat ca traseele dintre neuronii psy fac parte din domeniul eului, deoarece ele reprezinta o
posibilitate de a determina in orice moment extensia eului in miscare".
Asa cum afirma J. Laplanche si J. B. Pontalis, la Freud exista o relatie privilegiata
intre eu si individ in dimensiunea sa biologica si psihica, ceea ce aduce perspectiva unui eu ca
un fel de metafora a intregului organism. O asemenea relatie intre eu si organismul biologic
va aparea mai explicit la Freud in 1923, in Eul si se-ul :
"Eul este, inainte de toate, o entitate corporala, nu numai o entitate de suprafata, ci o
entitate corespunzind proiectiei unei suprafete".
Odata cu cea de a doua topica, in 1920, aparuse deja o perspectiva freudiana mai
specifica asupra eului (ca avind functii determinate in aparatul psihic), insa raminea
6

ambiguitatea implicita a termenului, intre persoana si instanta.

Aceasta problema conceptuala a condus la incercari de clarificare si de diferentiere
intre eul ca instanta si eul ca obiect de iubire pentru individul insusi.
9. Diferenta dintre fantasma si proces, dupa N.Abraham si M.Torok
Nicolas Abraham si Maria Torok (1972) sint cei care au sustinut diferenta esentiala
dintre fantasma si proces (sau realitate metapsihologica), in legatura cu utilizarea termenilor
de "introiectie" si "incorporare" ca sinonimi. Ei propun revizuirea acestei false sinonimii
dintre introiectie si incorporare, considerind ca introiectia este un fenomen de ordinul
cresterii, iar nu de ordinul compensarii. Ei au ridicat problema urmatoare : daca incorporarea
corespunde unei fantasme, iar introiectia unui proces, de ce sa consideri fantasma - un produs
al eului - ca fiind anterioara procesului, care este un produs al intregului psihism, asa cum fac
autorii kleinieni ? Se tie c pentru acetia din urm, fantasma se gsete chiar la originea
funcionrii psihice, fiind oarecum omnipotent
Autorii respectivi afirma ca orice proces impune o modificare topica a psihismului, in
vreme ce orice fantasma, care este de natura narcisica, tinde sa mentina statu quo-ul topic :
"Conceptia noastra este ca fantasma este de natura narcisica : pentru a nu atenta la
imaginea subiectului, ea tinde sa schimbe lumea. Faptul ca este deseori inconstienta nu
inseamna ca nu-i apartine subiectului, ci ca se refera la o topica pastrata in secret. Astfel, a
intelege o fantasma capata un sens precis : inseamna a detecta in mod concret nivelul topic la
care ea vine sa se opuna[...]. A spune ca fantasma sustine procesul inseamna o rasturnare a
intregului demers psihanalitic".
Astfel, incorporarea ar fi o "fantasma de ne-introiectie", pentru ca fantasma de
incorporare pretinde ca realizeaza in mod magic remanierea psihica profunda impusa de
realitatea pierderii. Aceasta "vindecare" magica prin incorporare il scuteste pe subiect de
durerosul travaliu al doliului si il ajuta sa refuze adevaratul sens al pierderii ; ea nu este decit
un mijloc de a linisti eul. In realitate, fantasma de incorporare se opune introiectiei.
" [Ea] pretinde ca realizeaza [] la propriu ceea ce nu are sens decit la figurat. Ne
imaginam ca inghitim obiectul pentru a nu "inghiti" pierderea. [Este vorba de o]
demetaforizare []. De fapt, orice incorporare are vocatia nostalgica a introiectiei".
("Introjecter incorporer", in Nouvelle Revue de Psychanalyse 6, 1972)
Aceasta problema a raportului (cauzal ?) intre fantasma si proces (sau realitate
metapsihologica) ne pare importanta in special cu privire la conceptia kleiniana, care este
opusa celei prezentata de Abraham si Torok. Pentru Melanie Klein si discipolii sai, fantasma
7

inconstienta insoteste orice experienta a realitatii, in doua directii : pe de o parte, fantasma se

afla la baza procesului corespunzator, pe de alta parte, procesul nu numai cel psihic ci si cel
biologic, corporal isi gaseste semnificatia prin fantasma sa. Intre cele doua registre, unul
"subiectiv" si altul "obiectiv", exista o interactiune permanenta. Astfel, fantasma inconstienta
de incorporare influenteaza ceea ce simte subiectul cu privire la identificarea sa :
"In acest sens, fantasma este resimtita ca o realitate efectiva, iar efectele ei sint
suficient de reale. Din acest punct de vedere, fantasma inconstienta este omnipotenta". (R. D.
Hinshelwood, 1989)
10.subiectivitate si obiectivitate in conceptia lui Owen Renik
De exemplu, Owen Renik, cunoscut pentru conceptia sa asupra "subiectivitatii
ireductibile a analistului" (1993), arata ca psihanalistii contemporani au recunoscut si studiat
intersubiectivitatea din clinica analitica, dar aceasta evolutie a fost uneori gresit inteleasa, in
sensul ca clinica ar fi lipsita de obiectivitate. Autorul se opune unei asemenea idei si propune
o definitie pragmatica a obiectivitatii analistului, in acord deplin cu acceptarea subiectivitatii
sale ireductibile (1998). El sugereaza ca o asemenea conceptie pragmatica asupra
obiectivitatii trebuie utilizata in toata stiinta moderna si il citeaza pe T. Kuhn, care scrisese in
1962 despre "stiinta normala", adica despre stabilirea adevarului stiintific printr-un proces
social de consens intre cercetatori care folosesc o aceeasi paradigma. Pe de alta parte, Renik
vede ipotezele pozitiviste ca fiind o modalitate dezavantajoasa de a gindi obiectivitatea si
subiectivitatea, si accepta obiectivitatea in masura in care ea reprezinta un consens util pentru
obiectivul specific al curei analitice.
11.subiectivitate si obiectivitate in conceptia Marciei Cavell
Marcia Cavell reflecteaza altfel asupra necesitatatii conceptului de obiectivitate in
psihanaliza. Nici pentru ea, modelul intersubiectiv al situatiei analitice nu implica automat ca
ideea de adevar, de realitate si de obiectivitate este depasita. Pentru ea insa, obiectivitatea
consta intr-o lume impartasita si reala, dimpreuna cu conceptul unei asemenea lumi. Ambele
sint necesare pentru gindirea propozitionala si pentru capacitatea de a ne cunoaste propriile
ginduri ca fiind ginduri, ca fiind o perspectiva "subiectiva" asupra lumii. In lipsa ideii unei
lumi obiective in care traim si pe care ne straduim s-o intelegem, orice model intersubiectiv se
prabuseste intr-o paradigma individuala. Cavell utilizeaza intr-o maniera originala perspectiva
triangulatiei : ea ii citeaza pe R. Britton si pe A. Green, care au scris urmindu-l pe Bion si pe
Winnicott despre spatiul mental "triangular" care ii permite copulului sa gindeasca si sa-si
8

creeze obiectele, dar adauga :

"Perspectiva mea asupra triangulatiei difera de cea a lui Britton sau a lui Green prin
acceea ca pune in evidenta nu numai prezenta unor persoane inafara copilului, ci si a unei
lumi reale si comune". ("Triangulation, one's own mind and objectivity", in IJP 79, 1998)
Aceasta lume care contribuie la spatiul psihic triangular este "public", partajabil si
disponibil pentru a fi explorat de catre subiect si obiectul sau extern, "mai larg decit cei doi
participanti", capabil sa le ofere o perspectiva diferita de a lor.
Ipoteza lui Cavell se refera in mod explicit la fantasma inconstienta. Este interesant de
observat faptul ca autoarea, fara a cunoaste pozitia lui Abraham si a lui Torok, ajumge la o
idee asemanatoare, chiar daca altfel formulata. Ea arata ca fantasma inconstienta
"[] este fixata, pietrificata in timp, in aparenta (asa o percepe subiectul) printre
datele lumii, ca obiectele pe care le gasim aici si pe care nu le recunoastem ca fiind gindurile
noatre asupra acestor obiecte. (Daca acceptam descrierea lui Melanie Klein despre lumea
interna a bebelusului, vedem aici modul in care fantasmele inconstiente ale subiectului ii pot
aparea acestuia ca lucruri implantate in psihicul sau ori ca un invelis al psihicului, iar nu ca
propriile-i ginduri). Spre deosebire de fantasma, gindirea permite reflectia despre sine insusi
[]. Unul dintre scopurile terapeutului este angajarea pacientului pe acea cale in care ceea ce
era o fantasma devine un gind, asadar ceva supus reflectiei si indoielii; eliberarea personajelor
lumii sale de statutul lor pietrificat in fantasma, in asa fel incit, asemenea imaginii
memorabile a lui Loewald, fantomele (care ii bintuie psihicul) sa-i poata deveni stramosi (in
lumea reala si publica)".
12.extinderea notiunii de contratransfer in teoria Paulei Heimann
In 1949, Paula Heimann i ofer contratransferului semnificaia unui instrument de
percepie a anumitor aspecte din comunicarea pacientului, ntr-o intervenie la Congresul
internaional de psihanaliz de la Zurich :
"Susin teza c rspunsul emoional al analistului la pacientul su, n cadrul situaiei
analitice, constituie instrumentul su de lucru cel mai important. Contratransferul analistului
este un instrument de cercetare a incontientului pacientului". Si mai ncolo, n acelai text :
"Din punctul de vedere pe care l subliniez, contratransferul analistului nu este numai o parte
sau o parcel din relaia analitic, ci este "creaia" pacientului, face parte din personalitatea
acestuia".
Aceast idee a fost respins de Melanie Klein, care pstra o atitudine de nencredere
fa de psihanalitii ce i utilizau contratransferul. Spre sfritul anilor cincizeci, ea i-a
9

mrturisit unei colege c o rugase pe Paula Heimann s nu prezinte lucrarea despre

contratransfer la Congresul de la Zurich. Textul lui Heimann, care nu a fost prezentat
niciodat la Societatea britanic de Psihanaliz i care nu conine nici o referin la Melanie
Klein, a fost acceptat ca o parte esenial a colii kleiniene, dar reprezenta obiectul unui serios
dezacord ntre Klein i Heimann, prima insistnd asupra faptului c fenomenul de
contratransfer interfereaz cu analiza. Dac analistul are sentimente fa de pacientul su,
spunea ea, el trebuie s nceap imediat o scurt autoanaliz n vreme ce Heimann ridica
sentimentele subiective la nivelul unei virtui. Klein fusese impresionat de vederile lui Freud
despre pericolele contratransferului, aa cum erau ele exprimate n Perspectivele terapiei
psihanalitice (1910), n timp ce Heimann susinea c exigena lui Freud cum c analistul
trebuie s ajung la recunoaterea i stpnirea contratransferului nu conducea neaprat la
concluzia c el trebuie s devin impasibil i detaat, ci c trebuie s-i utilizeze reacia
emoional ca pe o cheie spre incontientul pacientului.
Inainte de acest text, considerat prima declaraie explicit asupra valorii pozitive a
contratransferului, D. Winnicott prezentase n 1947, la Societatea britanic, lucrarea Ura n
contratransfer. Discutnd despre psihotici, el punea accentul pe faptul c nu trebuie s
ignorm capacitatea de a ur a analistului :
"Cu ct el va reui s nu evite s-i urasc [pe psihotici] i s se team de ei, cu att ura
i teama nu vor mai fi motivele determinante pentru ceea ce face cu pacienii si". El mai
spune n lucrarea sa : "In anumite stadii din anumite analize, pacientul caut de fapt ura
analistului i are nevoie de o ur care s fie obiectiv. Dac pacientul caut o ur obiectiv sau
justificat, el trebuie s o poat gsi, altfel nu va putea simi c poate atinge o iubire
obiectiv".
Concepiile Paulei Heimann nu difereau cu mult de cele ale lui Winnicott. Analistul
trebuie s recunoasc i s suporte sentimentele provocate n el, "cu scopul de a le subordona
sarcinii analitice n care el funcioneaz ca imaginea n oglind a pacientului". Exist
momente n care pacientul vrea s-i impun un anumit rol analistului i acesta din urm poate
astfel s-i furnizeze o percepie aprofundat asupra proceselor sale psihice incontiente.
Aceast extindere a conceptului de contratransfer seamn cu schimbarea punctului de vedere
al lui Freud despre funcia transferului, pe care l vedea la nceput ca pe un obstacol n terapie,
pentru a-l considera mai trziu un element util.
Pe de alt parte, se pare c Paula Heimann nu accepta noiunea Melaniei Klein de
identificare proiectiv. In timp ce prima era, n anii '40, reprezentanta principal a teoriei
kleiniene asupra poziiei depresive, ea nu a menionat niciodat poziia schizo-paranoid sau
10

identificarea proiectiv, avansate ulterior de Klein (cu privire la aceast tem, Klein colabora
cu ali autori, ca Herbert Rosenfeld, Hanna Segal i Wifred Bion). Dei Paula Heimann a
declarat mai trziu c, din punct de vedere teoretic, s-a delimitat de Melanie Klein privind
subiectul invidiei de sn, ea nu i-a formulat niciodat obieciile. Ins Betty Joseph, care
fusese n analiz la Heimann ntre 1951 i 1954, consider retrospectiv ca fiind straniu faptul
c aceasta nu i-a interpretat niciodat clivajul i identificarea proiectiv, dou concepte cheie
ale analizei kleiniene.
Dac teoria Melaniei Klein despre identificarea proiectiv i teoria Paulei Heimann nu
s-au "neles" la nivelul creatoarelor lor fapt nsoit de altfel de o ruptur n relaia lor
personal -, aceste dou teorii au fost corelate de ali autori.
13. notiunea de contratransfer la R.Money-Kyrle si la E.Jacques
Ideea de contratransfer, ca rspuns specific fa de pacient, care poate funciona ca
instrument de cercetare a psihismului su, l-a determinat pe R. Money-Kyrle s avanseze n
1956 opinia c analistul trebuie s primeasc identificrile proiective ale pacientului su, s le
modifice prin propriul su travaliu psihic i s le reproiecteze, prin interpretri, n pacient.
Acesta va reintroiecta nu numai acea parte din el nsui, dar i partea din analist care a dat
sens coninutului psihic proiectat. In final, pacientul va introiecta o modalitate de funcionare
a psihismului analistului, modalitate ce va deveni o capacitate intern de a se nelege pe sine.
Dac analistul nu reuete s conin identificarea proiectiv a pacientului, este posibil ca el s
tind s rspund printr-o identificare proiectiv reactiv sau, dup L.Grinberg, o
"contraidentificare proiectiv".
Aceast idee a ciclului identificare proiectiv n analist modificare de ctre analist
reintroiecie n pacient fusese propus n 1953 de ctre Elliot Jaques, dar ntr-un context
diferit : pornind de la ideile lui Freud despre forele de agregare dintre indivizi i de la ideile
lui Klein despre mecanismele primitive de aprare, el a susinut c unul din elementele de
coeziune din asociaiile umane instituionalizate este aprarea mpotriva angoasei psihotice.
Dup Jaques, indivizii i pot plasa conflictele interne n persoane din lumea extern, pot
percepe cursul conflictului pe calea identificrii proiective i pot reinternaliza apoi evoluia i
rezultatul conflictului prin identificare introiectiv.
14.identificare proiectiva si contratransfer la H.Racker
H. Racker a fcut i el legtura ntre rspunsul contratransferenial al analistului i
identificarea proiectiv a pacientului, ntr-o serie de articole scrise ncepnd cu 1948. In cursul
11

unei relatri despre un caz, el afirm :

"Identificarea proiectiv [] i atinge deseori scopul n cazul de fa, este vorba de
a aciona n aa fel nct analistul s se simt vinovat, iar aceasta nu implic (aa cum s-a
afirmat uneori) numai faptul c pacientul se ateapt ca analistul s se simt vinovat sau c "se
presupune c analistul este trist i deprimat". Identificarea analistului cu obiectul cu care l
identific pacientul este, repet, procesul contratransferenial normal".
Racker stabilete o distincie ntre identificarea concordant i identificarea
complementar a analistului. Contratransferul bazat pe identificarea concordant se produce
atunci cnd analistul s-a identificat cu reprezentarea de sine fantasmatic a pacientului la un
moment dat. Contratransferul bazat pe identificarea complementar are loc atunci cnd
analistul s-a identificat cu reprezentarea de obiect din fantasma transferenial a pacientului.
S revenim la Racker. Identificarea concordant a analistului (nelegerea sau empatia) este un
fel de reproducere sau re-experien a propriilor procese infantile ale analistului, dar ca
rspuns la stimuli ce vin din partea pacientului. Putem spune c pacientul exercit o influen
specific asupra psihismului analistului (chiar dac rspunsul acestuia are drept surs propriul
incontient) i c aceast specificitate ine de ceea ce autorul numete predispoziia spre
identificarea cu pacientul i funcia analitic.
In acelai sens, el distinge dou tipuri de contratransfer :
Pe de o parte, avem analistul ca subiect i pacientul ca obiect de cunoatere, ceea ce
anuleaz relaia de obiect propriu-zis ; n locul ei, apare o aproximativ uniune sau
identitate ntre prile (experienele, pulsiunile sau aprrile) subiectului i obiectului.
Ansamblul proceselor ce corespund acestei uniuni ar putea fi numit contratransfer
concordant. Pe de alt parte, avem o relaie de obiect oarecare [pentru analist], un transfer
real n care analistul repet experiene anterioare, pacientul reprezentnd obiecte interne
ale analistului. Ansamblul acestor experiene, care exist i ele n mod permanent i continuu,
ar putea fi numit contratransfer complementar.
Este important s remarcm c, pentru Racker, dimensiunea din contratransfer care
poate fi un obstacol n analiz (contratransfer complementar sau transfer al analistului asupra
pacientului su) vine din msura n care analistul funcioneaz ntr-o relaie de obiect. Altfel
spus, analistul este mpiedicat s fie analist de ctre aspectul de reciprocitate prezent n toate
relaiile interpersonale sau, cum i se spune astzi, prin tentaia de simetrie n raportul su cu
pacientul (n vreme ce funcia analitic se bazeaz pe disimetria poziiilor analistului i
pacientului).

12

In ce privete ntrebarea dac analistul trebuie sau nu s-i comunice pacientului aspecte
din contratransferul su, Racker afirm c, spre deosebire de Alice Balint sau de Winnicott, el
gsete c modul cel mai bun de a ndeplini scopul acestor comunicri a-i arta pacientului
realitatea contratransferului obiectelor sale interne i externe este analiza fantasmelor
pacientului asupra contratransferului analistului. Aceasta este i alegerea lui Bion, care nu
susine c analistul nu are memorie i dorin, ci c el trebuie s renune [ca scop ideal] la
memorie i la dorin n timpul edinei psihanalitice ; adic trebuie s renune la zelul
terapeutic (nelegere, interpretare i efectul lor imediat) i s se arate deschis la identificarea
proiectiv a pacientului.

15.identificare proiectiva in teoria lui Bion (continut_continator, reverie materna)

*definitie, cum se leaga intre ele si conditiile
(Extinderea noiunii de identificare proiectiv, al crei motor este Wilfred Bion, spre
sfritul anilor '50, i-a gsit expresia n conceptul acestuia de coninut / conintor. El
completeaz descrierea Melaniei Klein, cu un fenomen care nu are loc doar n fantasm (ca la
Klein), ci care reprezint, dac folosim cuvintele lui Sandler, o "plasare n interiorul
obiectului" :
"Apare expulzarea "snului ru" n snul real extern, printr-o identificare proiectiv
realist. Mama, datorit capacitii sale de reverie, modific senzaiile neplcute legate de
"snul ru" i ncearc s-i aline bebeluul. Acesta reintroiecteaz trirea emoional
transformat i moderat, adic reintroiecteaz un aspect nesenzorial din iubirea matern".
Bion i utilizeaz termenii bazndu-se pe un model al sistemului digestiv. Conform
acestui model, personalitatea se "hrnete" din datele experienei senzoriale i emoionale i
"crete" n msura n care ajunge s "asimileze" aceste date, apoi n msura n care reuete s
stabileasc "legturi" psihice cu obiectele concrete ce o nconjoar, cu celelalte personaliti
din jur i cu ea nsi. Aceste legturi sunt n numr de trei : legturile de iubire (I), de ur (U)
i de cunoatere (C), ultima fiind implicat mai ales n activitatea i aparatul de gndire,
capabile s integreze i s elaboreze datele experienei n ansambluri tot mai coerente.).....
Relaia dintre coninut i conintor care, spune Bion, reprezint "o funcie a ambelor
obiecte" (o activitate realizat de ambii indivizi), dar poate fi considerat "ca funcia unuia
singur" este o relaie numit "comensual", n care copilul mic i mama sa depind unul de
cellalt n beneficiul amndurora. Bion vorbete despre o identificare proiectiv "realist",
care nu reprezint chiar o exteriorizare "direct n obiectul extern" sau o "plasare n interiorul
13

obiectului". Melanie Klein descrisese un aspect al identificrii proiective legat de modificarea

angoaselor infantile : bebeluul proiecteaz n snul "bun" o parte din psihicul su (clivat
temporar), mai precis sentimentele sale rele, care vor fi mai apoi reintroiectate. Discutnd
despre teoria lui Klein asupra identificrii proiective, Bion se exprim astfel :
"In timpul staionrii n snul bun, ele [sentimentele rele] snt resimite ca fiind
modificate astfel nct obiectul reintroiectat i apare tolerabil psihicului sugarului".
Ideea lui Bion este c pacientul e capabil de o manipulare a mediului su (diferit de
cea utilizat de nevrotic, sau mai degrab de cea utilizat cu mijloacele unui nevrotic) legat
de ceea ce, n cadrul realitii, echivaleaz cu fantasma omnipotent despre care vorbete
Klein. Caracterul exclusiv fantasmatic al identificrii proiective kleinienene rezult din faptul
c subiectul "simte" c sentimentele sale proiectate au fost modificate de ctre psihicul
obiectului, dar nu exist vreo transformare psihic a obiectului extern real. Practic, este ca i
cum Bion ar fi modificat teoria Melaniei Klein doar "tergnd" cuvntul "simte" i
transpunnd fantasma n realitatea exterioar :
"Este la fel de posibil, chiar esenial, s observm fapte susceptibile a demonstra c un
pacient, la care recunoatem funcionarea acestei fantasme omnipotente, este capabil de un
comportament legat de ceea ce, n realitate, echivaleaz cu aceast fantasm. Inc de la
nceputul vieii, pacientul are un contact cu realitatea suficient de bun pentru a putea aciona
n aa fel, nct s-i produc mamei sentimente pe care el nu le dorete n el nsui, sau pe care
vrea s le perceap la ea. Pentru ca teoria s corespund cu aceste fapte clinice, am propus o
versiune corectat a teoriei freudiene asupra principiului plcerii, n care principiul realitii
opereaz n acord cu principiul plcerii. Gsim o ilustrare a acestei ncercri, de a transforma
fantasma omnipotent n realitate, la pacientul care resimte nevoia s le impun celorlali
sentimentul c el ar fi capabil s-i ucid prinii sexuali, lucru care l-ar ajuta s aib o relaie
sexual i de iubire eliberat de teama c s-ar putea sinucide sau c i-ar putea ucide partenera
n momentul n care ar observa, la el i la partenera sa, semne ale unei pasiuni sexuale
reciproce. Am sugerat c, la extrem, aceasta ar putea conduce chiar la crim ca mijloc de a
ndeplini efectiv, n lumea realitii, o fantasm omnipotent care altfel ar rmne o simpl
fantasm omnipotent" (Learning from experience, 1962).
S remarcm, n acest lung pasaj citat, dou elemente particulare. Primul este explicit
i scoate n eviden modul n care Bion i adapteaz teoria psihanalitic la clinic : pentru ai justifica ipoteza despre realizarea fantasmei de identificare proiectiv, el modific viziunea
freudian, n care principiul realitii i succede principiului plcerii; prin aceast modificare,
autorul chiar dac nu o afirm clar modific i perspectiva kleinian asupra "realitii"
14

fantasmei incontiente (fantasm sinonom cu mecanismul i cu procesul), deoarece aportul

teoretic bionian opune lumea fantasmei i lumea realitii, opoziie necesar dac vrea s
introduc n teorie rolul obiectului extern n funcionarea psihic a subiectului. In cazul
mecanismului de identificare proiectiv "realist", realitatea la care se refer Bion const n
realitatea psihic a mamei, subiectivitatea acesteia. Pe de alt parte, ideea c principiul
realitii opereaz n acord cu principiul plcerii semn, oarecum, cu ideea Melaniei Klein
despre temporalitatea narcisismului i a relaiei de obiect la sugar : exist relaii de obiect nc
de la nceputul vieii, relaii ce coexist cu narcisismul.
Cel de al doilea element pe care l-am remarcat n acest fragment este implicit i
privete modalitatea prin care se realizeaz fantasma de identificare proiectiv, n ilustrarea cu
pacientul ce impune celorlali sentimentul c ar fi capabil s-i ucid prinii. Aici este vorba
de dou fantasme mpletite : fantasma omnipotent de identificare proiectiv (a-i plasa n
ceilali propriul sentiment) "iese" n lumea exterioar prin intermediul altei fantasme (a ucide)
ca suport mai concret i mai specific. Ca i cum fantasma de identificare proiectiv ar fi att
de "abstract" nct ar avea nevoie de corpul celuilalt pentru a se exprima : o fantasm n alt
fantasm.
Propunnd teoria sa despre coninut /conintor, Bion renun la solipsismul lui Freud
i al Melaniei Klein, fcnd loc n psihanaliz "dialogului cu obiectul", ne spune Andr Green.
In descrierile clinice ale lui Bion, avem nc de a face cu doi protagoniti, pacient i analist,
care au identiti distincte.
"Capacitatea de reverie a mamei este considerat aici ca inseparabil de coninut,
deoarece acesta depinde n mod evident de prima. Dac mama care hrnete nu este capabil
s-i ofere reveria sau dac reveria oferit nu este nsoit de iubirea pentru copil sau pentru
tat, acest fapt i va fi comunicat sugarului, chiar dac ntr-un mod ininteligibil. [] Termenul
de "reverie" poate fi aplicat oricrui coninut. In acest caz, eu l limitez la un coninut
impregnat de iubire sau de ur. In acest sens restrns, reveria este o stare de spirit receptiv la
orice obiect care provine de la obiectul iubit, o stare de spirit capabil, altfel spus, s
primeasc identificrile proiective ale sugarului, fie c ele sunt resimite de el ca bune, fie ca
rele. Pe scurt, reveria este un factor al funciei-alfa a mamei".
16. identificarea proiectiva din perspectiva lui Michel De MUzan
Cel care va merge i mai departe cu conexiunea ntre identificare proiectiv i
contratransfer este Michel De M'Uzan (1976, 1983). Fenomenul despre care vorbete De
M'Uzan nu constituie doar un dialog, ci un adevrat sistem, a crui form manifest este
15

gndirea paradoxal : apariia la analist a unor gnduri, reprezentri sau cuvinte fr nici o
legtur inteligibil cu coninutul edinei i care par s corespund cu "procese psihice care
se deruleaz la analizat". Reprezentarea pacientului "invadeaz" mintea analistului, deoarece
aparatul psihic al acestuia s-a transformat ntr-o anex a aparatului psihic al primului :
"aparatul psihic al analistului a devenit literalmente al pacientului".
Autorul pomenete despre mecanismele de identificare proiectiv (de partea
pacientului) i de identificare introiectiv (de partea analistului), dar el subliniaz c
fenomenul pe care l descrie nu este ncrcat de agresivitate dinspre pacient, aa cum apare el
n descrierile Melaniei Klein asupra intruziunii violente i controlului ce nsoesc fantasma de
identificare proiectiv :
"Ne-am gndit, fr ndoial, la rolul jucat n sistemul paradoxal de proiecie i
introiecie, n particular de mecanismele de identificare proiectiv i, n ce-l privete pe
analist, de identificare introiectiv. Intervenia acestor mecanisme n contratransfer a fost
expus pe larg. Astfel, M. Neyraut nu ezit s recunoasc raportul dintre contratransfer i
dintre transfer i gndirea animist, identificat cu o proiecie a incontientului. De aici pn
la o concepie oarecum paranoid a activitii analistului nu mai e dect un pas. In ce m
privete, eu nu-l fac, deoarece experiena m-a convins c nsuirea i invadarea aparatului
psihic al analistului nu au deloc un scop distructiv. Nu este vorba, pentru analizat, nici despre
a leza analistul, nici despre a depune n el fragmente din sine clivate i rele. Este vorba, dup
mine, despre destinul libidoului narcisic al celor doi protagoniti".
17.proiectia in Despre cateva mecanisme nevrotice in gelozie, paranoia si
homosexualitate de S.Freud
In 1922, Freud traseaz alte cteva piste, n Despre cteva mecanisme nevrotice n
gelozie, paranoia i homosexualitate, unde el constat, realiznd o remarcabil extindererevizuire a primelor sale formulri :
Gelozia proiectat provine din propria infidelitate de care face dovad subiectul n viaa sa
sau din impulsul la infidelitate, care au sucombat prin refulare. [] Cel care deneag aceste
tentaii le resimte totui presiunea cu atta for, nct recurge la un mecanism incontient
pentru a se descrca [], proiectndu-i propriile impulsuri la infidelitate asupra celuilalt .
Dar Freud adaug c gelosul, ca i paranoicul, n timp ce proiecteaz nafar, asupra altuia,
ceea ce nu accept n el nsui, se folosete n proiecia sa de materialul percepiei, care
deceleaz motivaiile incontiente, analoge, ale celuilalt :

16

 Ne dm seama ns c descriem incomplet comportamentul gelosului, ca i al paranoicului

persecutat, atunci cnd spunem c ei proiecteaz nafar, asupra celuilalt, ceea ce nu doresc s
perceap nuntrul lor. Desigur c ei fac acest lucru, dar nu proiecteaz n aer, ca s spunem
aa, nici undeva unde nu exist nimic asemntor cu ceea ce proiecteaz, dimpotriv, ei se
las condui de cunoaterea pe care o au despre incontient i deplaseaz asupra
incontientului celuilalt atenia pe care o sustrag de la incontientul lor personal .
Aceast prezentare a dinamicii fenomenului proiectiv deplaseaz problema iniial. In aceste
fragmente, Freud pune n eviden factorul cantitativ implicat n proiecie : dac subiectul nu
proiecteaz n aer, ci acolo unde exist un coninut psihic asemntor cu al su, atunci
operaia de deplasare privete mai degrab gradul de atenie i msura investiiei. O alt
aluzie la factorul cantitativ este ideea c subiectul, proiectndu-i propriile impulsuri n
exterior, o face nu numai ca s se debaraseze de anumite reprezentri, ci i ca s scape de
fora acestor impulsuri.
Acest aspect al gradului de atenie deplasat n proiecie va fi menionat de Shapiro n
legtur cu semnificaia pe care subiectul o atribuie lucrurilor percepute de el n lumea
exterioar. Proiecia nu ar implica o ruptur n funcionarea cognitiv, ci o atenie accentuat
asupra realitii i obiectului percepiei. Distorsiunea realitii pe care ea o introduce nu este o
distorsiune perceptiv, ci are a face mai degrab cu ceea ce semnific percepia. Pornind de la
convingerile i nevoile interne, lucrului perceput i este atribuit o anumit semnificaie, iar
proiecia nu modific realitatea aparent, ci semnificaia ei. Pe scurt, proiecia ar fi o form de
distorsiune interpretativ a realitii exterioare (1965). Afirmaiile lui Shapiro seamn cu cele
ale lui Freud privind abordarea clinic a proieciei :
In tratamentul unui astfel de gelos [care i proiecteaz propria infidelitate], trebuie s
evitm a discuta materialul pe care se bazeaz el, putem doar s ne propunem a-l determina s
aprecieze altfel acest material.
18.proiectia in conceptia lui A.Green
Nu trebuie s uitm c, dac percepia subiectului este real i constituie o cunoatere a
incontientului celuilalt, aceasta nu-l mpiedic pe subiect s utilizeze psihic aceast
cunoatere, ne spune Andre Green, pentru a o folosi drept ecran i a deveni orb la propria sa
realitate psihic. In acelai mod, percepia lipsurilor i defectelor la cei apropiai poate fi real,
dar n acelai timp avnd rol de diversiune spre a evita autoreprouri mult mai grave (2000).
19.opozitia libido narcisic/libido de obiect dupa S. Freud
In eseul freudian din 1914, libidoul narcisic vine s se opun libidoului de obiect, poziie
teoretic intermediar ntre un moment cnd Freud opune ca fore n conflict autoconservarea
i sexualitatea i un alt moment, dup 1920, cnd se confrunt pulsiunea de via i pulsiunea
de moarte. In aceast lucrare, Freud analizeaz relaiile complexe dintre atitudinea
narcisic, n care libidoul a fost retras i redirijat spre eu (libido al eului), i atitudinea n care
persoanele i lucrurile exterioare fac parte din propriul cmp de interes (libido de obiect).
Freud compar procesul prin care interesul pentru obiect poate fi retras (i eventual, mai
trziu, realocat) cu procesul prin care prin care o amib i ntinde un fir de protoplasm, un
pseudopod, spre obiectele din mediul su, pentru a le testa, pentru a stabili dac este vorba de
un aliment etc., fir pe care l poate retrage dac i pierde interesul :
17

[Exist] o investire libidinal originar a eului ; mai trziu, o parte este cedat obiectelor
dar, fundamental, investirea eului persist i se comport fa de investirile de obiect precum
corpul unei celule protoplasmatice fa de pseudopodele pe care le-a emis.
El vede retragerea i reorientarea libidoului ca pe o situaie fluid, care explic numeroase
aspecte din psihologia normal sau din schizofrenie. De exemplu, a adormi implic o
retragere a interesului fa de lumea exterioar i o investiie n unica dorin de a dormi (i
n vis). La fel, n cazul maladiei sau al durerii, exist o retragere a libidoului spre eu sau spre
organul particular care este bolnav (o durere de dini devine singura experien care conteaz
pentru cel ce sufer, iar n timpul durerii, restul lumii nu mai prezint nici un interes). Freud
ajunge chiar s stabileasc o formul ce leag libidoul de obiect i libidoul eului, ntr-o relaie
invers proporional :
In mare, vedem o opoziie ntre libidoul eului i libidoul de obiect. Cu ct crete unul, cu
att scade cellalt.
Acest fel de balan energetic va fi pus la ndoial att de ctre ali psihanaliti, ct i
de Freud nsui, atunci cnd va studia, trei ani mai trziu, fenomenul melancoliei :
Conform analogiei cu doliul, gndim c el [melancolicul] a suferit o pierdere de obiect ;
din spusele lui, este vorba de o pierdere din eul lui.
La melancolic, Freud se confrunt deci cu o pierdere de obiect care este, n acelai timp, o
pierdere de eu. Aadar ar exista dou niveluri diferite ale raportului dintre libidoul eului i
libidoul de obiect. Care sunt ele? Un posibil rspuns poate fi gsit n comentariul lui Paul
Federn asupra utilizrii prea largi i prea imprecise a noiunii de narcisism, ca i asupra
tendinei de a fixa n termeni absolui opoziii care nu au sens dect ntr-un context specific.
Intr-un articol despre distincia ntre narcisismul sntos i narcisismul patologic, publicat n
1936, el spune urmtoarele :
Dup cum am mai discutat, orice narcisism secundar are drept obiect eul sau ceea ce a
fost ncorporat de ctre eu. Aici, antiteza dintre libidoul de obiect i narcisism nu mai const
n raportarea la un obiect, ci n natura obiectului, n faptul dac el face parte din lumea
exterioar sau este o parte din eu ; devine imposibil o distincie strict lucru n perfect
acord cu fenomenul psihic real dac eul nglobeaz, n msuri diferite, pri din lumea
exterioar.
Pe de o parte, libidoul eului are un obiect care este tocmai eul, pe de alt parte exist o
ntreptrundere eu-obiect caracteristic narcisismului, ceea ce face de nesusinut, pentru
Federn, distincia strict ntre libido al eului i libido de obiect. Dar dac tratm problema en

18

gros, cum spune Freud, am putea accepta, credem, o distincie libido al eului/libido de
obiect, n msura n care este vorba de obiectul extern real.
20.Paul Federn si utilizarea notiunii de narcisism.perspectiva lui Rene Diatkine
Pentru a evita confuzii care s conduc la nediferenierea ntre obiectul extern i obiectul
intern, Rene Diatkine crede c nu ar trebui s vorbim de obiect dect referitor la obiectul
intern. Pentru el, conceptul de obiect desemneaz ceea ce este continuu n fluctuaiile de
investire i n succesiunea momentelor corespondente. Rmne deschis ntrebarea : care
anume are un efect organizator asupra psihismului, pulsiunea sau obiectul ?, se ntreab el,
nclinnd totui spre rolul obiectului : [] acest concept a prins greutate. El a trecut de la
rolul de suport contingent al jocului pulsional, la cel de organizator al vieii psihice. S
remarcm c sugestia lui R. Diatkine, de a vorbi de obiect numai referitor la obiectul intern,
este tocmai ceea ce face Klein n mare parte dar, curios, fr s scape de o aceeai confuzie
ntre obiectul intern i obiectul extern.
Incepnd cu 1925, Melanie Klein ncepe s afirme c nu exist un narcisism primar i
c autoerotismul i narcisismul sunt, la copil, contemporane cu primele relaii de obiect.
Observaiile asupra sugarilor, combinate cu munca sa clinic asupra copiilor i adulilor au
determinat-o s susin :
Ipoteza fundamental din aceast carte este c primele experiene pe care le are
bebeluul, cea de alptare i cea a prezenei mamei, reprezint nceputul relaiei sale de
obiect cu ea. Aceast relaie este mai nti o relaie cu un obiect parial, deoarece
pulsiunile orale-libidinale i orale-distructive sunt dirijate, de la nceputul vieii, spre snul
mamei.
Este vorba despre inferene pornind de la comportamentul noului nscut i pornind de la
o anumit simpatie fa de el o simpatie fondat pe un raport direct ntre incontientul nostru
i sn. Vedem bine c Klein, cnd spune mama, se refer la un obiect subiectiv (dup
expresia winnicottian), care poate fi snul, chiar hrana, sau mai degrab ceva ce corespunde
cu ceea ce percepe observatorul ca fiind obiectul copilului :
Relaiile bebeluului cu primul su obiect, mama, sunt legate de la nceput de relaiile
sale cu hrana. Iat de ce studiul modelelor de atitudini fundamentale fa de hran pare s fie
cea mai bun metod de a nelege sugarii. [] La bebelui, chiar din primele zile de via,
putem observa diferene considerabile n atitudinea lor cu privire la supt, [iar unii] prezint
semne indubitabile de iubire i interes fa de mama lor, ntr-o faz extrem de precoce
atitudine ce conine elemente eseniale ale unei relaii de obiect.
19

Dup Melanie Klein, relaia de obiect de la nceputul vieii este compus n esen din
proiecii (poziia schizo-paranoid). In timp ce pentru psihanaliti ca Fairbairn, Ferenczi sau
Balint atitudinile patogene ale obiectului real sunt determinante pentru figura persecutorie a
obiectului primar, pentru Klein lucrurile stau invers : relaiile de obiect nu se constituie n
funcie de obiectele reale ; nc de la bun nceput exist fantasme (nnscute), iar obiectele
fantasmatice sunt proiectate asupra mamei; astfel, accentul este pus pe relaia de obiect
fantasmatic i pe obiectul intern. Rolul obiectului extern este menionat doar n msura n
care el vine s limiteze i s modereze proieciile al cror suport este.
21. narcisism primar si relatii de obiect in teoria Melaniei Klein
In strile narcisice, spune Klein, relaiile de obiect sunt nlocuite cu relaii de obiect intern.
Am putea considera ca ea a adugat la lista lui Freud despre alegerea obiectului iubirii dup
tipul narcisic : Iubim, deasemeni, persoana care a devenit o parte din sine (un obiect
intern).
Starea narcisic (numit ulterior de Segal poziie narcisic) d cont de fantasma
stranie numit identificare proiectiv dar stranietatea ei, am vzut, venea mai degrab
din numele su dect din coninutul su. Extinderea acestei noiuni a transformat-o ntr-o
modalitate de identificare narcisic, ne spune Dominique Arnoux, modalitate care se
situeaz la polul opus fa de identificrile secundare evocate de Freud n constituirea
supraeului. Freud consider c supraeul se nate din identificarea cu prinii iubii i
admirai n copilria timpurie ; este vorba de o identificare introiectiv care depinde de o
rezolvare, cel puin parial, a complexului Oedip direct i inversat, datorit
bisexualitii psihice - deci de o renunare la obiectele incestuoase. Aceast identificare
este secundar, presupunnd un doliu reuit dup obiect, spre deosebire de identificarea
narcisic, aceasta implicnd o confuzie de identitate (sau, conform ilustrrii lui Klein
referitoare la romanul Si j`etais vous de J. Green, este posibil i un schimb de identitate).
O alt trstur tipic a relaiilor de obiect schizoide este natura lor narcisic. Aa cum
am mai spus, atunci cnd idealul eului este proiectat ntr-o alt persoan, aceasta este iubit i
admirat pentru c ea conine prile bune din subiect. Tot aa, cnd relaia cu o alt
persoan se bazeaz pe proiecia n ea a prilor rele ale subiectului, ea este de natur
narcisic pentru c, i n acest caz, obiectul reprezint mai ales o parte din subiect.
Astfel, ca s completm lista lui Freud despre alegerea de obiect dup tipul narcisic,
putem spune : iubim (sau urm), deasemeni, persoana care a dobndit o parte din sine. Am
vzut c, n esen, mecanismul de identificare proiectiv de care vorbete Klein nu difer net
20

de cel de proiecie. Intr-adevr, n pasajul pe care tocmai l-am citat, este vorba de proiecia
idealului eului sau a prilor rele din subiect ; astfel, natura narcisic a relaiei schizoide este
corelat cu micarea proiectiv. Atunci cnd proiecia este urmat de introiecia unui obiect
care posed deja partea din subiect, se creeaz un cerc vicios ce amplific angoasa
subiectului, ca n situaia n care subiectul introiecteaz un obiect n care proiectase propria sa
violen. Apare aici un fel de efect de bumerang, prin faptul c reintroiecia se limiteaz la
ceea ce fusese proiectat. Tocmai acest lucru i permite lui Klein s afirme :
O alt caracteristic a relaiilor de obiect schizoide este artificialitatea lor i lipsa lor de
spontaneitate. In paralel, constatm o perturbare grav a sentimentului de sine sau, dac
putem spune astfel, a relaiei cu sine nsui. Si aceast relaie pare artificial. Cu alte cuvinte,
sunt perturbate n egal msur realitatea psihic i relaia cu realitatea exterioar.
Odat cu remarca despre perturbarea sentimentului de sine, regsim n acest fragment
disconfortul identitar al lui Fabien, eroul romanului Si j`etais vous de J. Green. Klein vorbete
aici de narcisism ca de o relaie cu sine nsui, care nu este acelai lucru cu reprezentarea
de sine, deoarece se adaug dimensiunea afectului (sentiment de sine). Artificialitatea
subliniat de autoare caracterizeaz att relaia cu sine ct i relaia cu cellalt, adic relaia cu
sine i relaia cu obiectul real, a crui alteritate nu este recunoscut ca atare ; i obiectul este
artificial, pentru c el const n proiecii. Klein o spune de altfel altundeva, descriind
aceeai fantasm de identificare proiectiv :
S revenim la rolul jucat de proiecie n vicisitudinile angoasei de persecuie. [] Forma
sa de atac fantasmatic n special anal const n a umple corpul mamei de substane i pri
rele din propria persoan, care sunt clivate i proiectate n interiorul mamei. Aceste substane
i pri sunt reprezentate mai ales prin excremente, care devin un mijloc de a face ru, de a
distruge sau de a controla obiectul atacat. Este posibil ca ntreaga persoan resimit ca fiind
rea s intre n corpul mamei i s capete controlul. In aceste diverse fantasme, eul ia n
posesie obiectul exterior n primul rnd mama prin proiecie, transformndu-l ntr-o
extensie a propriei persoane. Obiectul devine oarecum un reprezentant al eului, iar aceste
procese stau, dup mine, la baza identificrii prin proiecie sau a identificrii proiective .
Iat natura narcisic a acestui mecanism : obiectul este o extensie a eului obinut prin
proiecie, iar introiecia obiectului invadat cu violen are loc n interiorul procesului
proiectiv, deoarece aceast introiecie nu aduce nimic n plus fa de coninutul proiectat.
Melanie Klein face o distincie ntre acest tip de introiecie i o alt introiecie, care
contribuie la dezvoltarea bebeluului :

21

Odat cu introiecia obiectului ntreg, cam n al doilea sfert din primul an de via, au loc
progrese n direcia integrrii. Aceasta implic schimbri importante privind relaia de obiect
[] i o percepie mai bun a lumii exterioare, ca i o sintez mai reuit ntre situaiile
interne i externe.
Aadar, introiecia care particip la dezvoltarea psihic este diferit de reintroiecia
obiectului fantasmatic, datorit mai bunei percepii a lumii exterioare, adic faptului de a
percepe obiectul extern real (trebuie s adugm cuvntul real pentru c Klein mai
utilizeaz expresia obiect extern referitor la situaii fantasmatice, cum este cea a identificrii
proiective).
Dac interpretm pasajul In care Klein vorbete de proiecie i de introiecie, de
realitate interioar i exterioar, ne dm seama c ea evit s vorbeasc despre cellalt,
despre obiectul real utiliznd aceti termeni, dar afirmaiile sale produc confuzie dac nu
gndim n aceti termeni. Poate c ea i-a gndit ntotdeauna teoria incluznd realitatea
extern (realitatea psihic a obiectului extern), dar nu a vorbit despre ea pentru a nu se
ndeprta prea mult de subiectivitatea pacienilor si. Insui Freud, chiar dac afirm n 1923,
despre melancolic, a tri nseamn a fi iubit a fi iubit de ctre supraeu (el nu spune c a
fi iubit nseamn a gsi satisfacia pulsional), el nu va renuna niciodat la prima sa
concepie, a primatului pulsiunii, n care obiectul este inut la distan. In comentariul su
asupra acestei poziii teoretice, A. Green ne spune c Freud, dup 1914, a neglijat teoria
narcisismului pentru a-i accentua opiunile fundamentale, n special cele privind compulsia la
repetiie
22. de ce Freud nu a renuntat la prima sa conceptie, a primatului pulsiunii?
[] dac Freud se teme de alunecarea spre obiect, este pentru c se teme de o regresie a
teoriei spre o concepie care subliniaz prea mult conjunctura, realul, evenimentul, pe care o
resimte ca un pericol de a diminua partea de incontient i de a restabili ntietatea
contientului.
Aceast nelegere a alegerii teoretice freudiene (care este i a sa personal) nu-l va
mpiedica pe A. Green s afirme mai trziu c Freud a avut attea dificulti n a integra teoria
sa despre narcisism cu cea despre pulsiunile de via i de moarte datorit, poate, unei
concepii insuficiente despre obiect, chiar un obiect descris n perspectiva primatului
pulsiunii.
23. ilustrarea alegeriide obiect de tip narcisic in o amintire din copilarie a lui Leonardo
da Vinci de S.Freud

22

Leonardo, alias Narcis

Primul enun al lui Freud despre narcisism fusese fcut n 1910, n O amintire din
copilrie a lui Leonardo da Vinci. Ce anume l incitase s avanseze ipoteza narcisismului i
s-i urmreasc implicaiile ? Este vorba de un anumit tip de iubire, fa de cineva de acelai
sex :
Am constatat o particularitate evident la [] perveri i la homosexuali, care nu-i
aleg obiectul iubirii dup modelul mamei, ci dup acela al propriei persoane. In mod clar, ei
se caut pe ei nii ca obiect al iubirii, prezentnd tipul de alegere de obiect pe care l putem
numi narcisic .
Intr-o not adugat n 1910 n Trei eseuri asupra teoriei sexuale (1905), Freud
remarc faptul c iubirea homosexual poate fi explicat printr-o legtur erotic foarte
intens cu mama, n timpul copilriei timpurii. Aceast legtur este favorizat de nsi
tendina excesiv a mamei, aa cum reiese din textul despre Leonardo :
La toi brbaii homosexuali, a existat n prima copilrie, apoi a fost uitat ulterior, o
legtur erotic foarte intens cu o persoan feminin, n general mama, suscitat sau
favorizat de nsi tandreea excesiv a mamei, nsoit de o absen a tatlui din viaa
copilului .
In aceste condiii (tandree excesiv a mamei i absen a tatlui, dar i anumite fore
pulsionale ), evoluia ulterioar a unei asemenea legturi cu mama const, ne spune Freud,
ntr-o mutaie pe care o descrie astfel :
Iubirea pentru mam [] cade n refulare. Biatul refuleaz iubirea pentru mam,
punndu-se n locul acesteia, identificndu-se cu mama i stabilindu-i propria persoan drept
model dup care i va alege noile sale obiecte de iubire. [] Bieii pe care adolescentul i
iubete acum

nu sunt dect persoane substitutive i reluri ale propriei persoane din

copilrie, pe care le iubete aa cum l-a iubit pe el mama cnd era copil. Spunem c el i
gsete obiectele iubirii pe calea narcisismului, deoarece legenda greac l numete Narcis pe
tnrul cruia nimic nu-i plcea aa cum i plcea propria sa imagine n oglind i care a fost
transformat n frumoasa floare cu acelai nume .
Aceste fragmente din Leonardo sunt interesante pentru c fac referin la mitul lui
Narcis i la oglinda sa, de asemenea la rolul privirii, ceea ce nu face textul din 1914
despre narcisism . Aici apare problema raportului cu cellalt ca imagine de sine. In mitul
su, Narcis nu tie c imaginea care l fascineaz este a sa; el o vede n ap, tocmai el a
crui mam este o naiad, aa cum a observat Paula Heimann ntr-o not la articolul su
din 1952, Funcii ale introieciei i proieciei n prima copilrie.
23

24.comentariul Paulei Heimann(1952) asupra mitului lui Narcis

Care este contextul din carte n care apare nota despre Narcis ? P. Heimann o adaug
pentru a-i susine ipoteza c, n starea narcisic, obiectul exterior este urt i respins aa nct
subiectul s-i poat iubi obiectul intern, care este fuzionat cu eul, i s obin plcere din
asta, modalitate folosit de eul infantil, ca s scape de frustrare. In articolul su, ea face
diferena ntre gratificarea autoerotic i narcisism, prin faptul c n primul caz subiectul se
ndreapt ctre snul intern, iar n al doilea caz el se retrage de la snul exterior, stare
narcisic avnd un element de agresivitate mai puternic dect starea autoerotic. Dup
Heimann, aceast perspectiv ar explica dificultile din analiza pacienilor narcisici i ar cere
o reconsiderare a ideii freudiene c narcisismul precede relaia de obiect.
Aadar, Narcis i trateaz imaginea din ap ca pe un obiect. Heimann ne spune c la
baza strii narcisice exist o relaie de obiect, c nu putem opune narcisismul i relaia de
obiect. Totui, prin modul n care iese din aceast opoziie, ea creeaz o nou opoziie
(privind acelai raport narcisism / relaie de obiect) : opoziia intern / extern sau obiectivitate /
subiectivitate. Dac exprimm nota despre Narcis n termenii restului crii, obinem
urmtoarele : din punct de vedere obiectiv, Narcis se retrage de la Eco (obiect extern urt)
pentru a iubi obiectul intern fuzionat cu eul (deci pe sine nsui) ; din punct de vedere
subiectiv, el se ndreapt spre o nimf acvatic (tratat ca obiect extern iubit). Sau, altfel
spus : din punct de vedere obiectiv, Narcis se afl ntr-o stare narcisic, n timp ce, din punct
de vedere subiectiv, el se afl ntr-o stare de iubire obiectal.
Apare atunci ntrebarea : cum stabilim obiectivitatea, n acest context ? Cum stabilim
dac imaginea pe care o vede Narcis n ap este el nsui sau o alt persoan, dac este vorba
de un obiect intern sau extern, dac el se ndreapt spre sau se retrage de la, dac el
iubete sau urte ? Singura modalitate de a stabili cine este imaginea din ap const ntr-o
privire exterioar cuplului format din Narcis i imaginea sa (luat drept altcineva). Numai un
ter poate spune c Narcis este singur (cu el nsui) i c, dac exist vreun obiect, acela nu
poate fi dect el nsui. Prin acest raionament, ajungem astfel la rolul fundamental al
triangulrii n distincia fa de cellalt i fa de obiect (B. Brusset).
Pe de alt parte, chiar dac Narcis nu tie, la nivel contient, c imaginea pe care o
vede n ap este a sa, ne spune Heimann, el o tie incontient : privirea n lumea exterioar
are semnificaia incontient a unei priviri n propriul interior. Cu privire la acest fel de
tiin, Heimann este mai specific n legtur cu clivajul obiectului (extern urt, Eco ;
intern iubit, imagine de sine n ap) :
24

Cu toate acestea, tehnica clivajului obiectului n dou pri deriv din premisa
fundamental c cele dou obiecte sunt cumva unul singur. Tehnica nu reuete dect parial,
iar plcerea din narcisism este incomplet, ntr-o msur mai mare dect n simpla gratificare
autoerotic (faptul c, ntr-un moment sau altul, bebeluul i d seama de caracterul
nesatisfctor al snului intern fantasmatic este de o importan capital, prin aceea c l
determin s revin spre snul real din lumea exterioar.
25 . perspectiva lui Guy Rosolato asupra obiectului de proiectie narcisica
S abordm acum, pe scurt, problema morii lui Narcis din durerea de a iubi fr
rspuns. Guy Rosolato, n comentariul su despre obiectul de proiecie narcisic, arat c
natura narcisic a acestuia reiese din efectul su de dublu, el fiind de fapt proiecia corpului
fantasmatic care asum ntreaga polarizare sexual (dup V. Tausk). Acest obiect de proiecie
narcisic, corespunznd obiectului identificrii proiective descrise de Melanie Klein, suport
o dubl orientare fantasmatic : fie cea de a trimite la Acelai prin similitudinea sa de dublu,
fie cea de a sublinia diferena dublului n calitate de duplicat. In ambele cazuri, imaginea
dublului conine n schema sa esena confruntrii cu pulsiunea de moarte, deoarece : pe de o
parte, dac obiectul este redus la Unic, el tinde s se distrug pe el, distrugnd Unicul care nui mai gsete reprezentarea n care s se susin ca alt imaginar ; pe de alt parte, dac
obiectul este o aparen de alteritate exterioar, aceasta impune din nou abolirea, pentru a
salva identitatea originar a Unicului ameninat.
Obiectul de proiecie narcisic poate deci s nu se arate ca dublu, adernd n totalitate
la un obiect real (ca la Leonardo sau ca la Narcis n convingerea sa), sau dimpotriv, s apar
ca un dublu (ca la Narcis in premisa sa incontient c obiectul intern fuzionat cu eul, pe de
o parte, i obiectul din ap, pe de alt parte, sunt unul i acelai). In toate cazurile, ne spune
Rosolato, el trebuie luat ca punct de reper esenial n organizarea narcisic a psihozei :
nainte de toate, este vorba de o relaie dual care se menine fixnd i tamponnd o
angoas primitiv fa de orice relaie triangular, n care se manifest Cellalt printr-o
relaie de Necunoscut i care pune n cauz nsui principiul Legii ; relaia dual opereaz
obturnd acest punct prin construirea obiectului de proiecie narcisic.
26. privirea materna in teoria lui D.Winnicott(bebelusul se uita la privirea mamei spre el
insusi)
Ce vede bebeluul atunci cnd i ndreapt privirea spre faa mamei ? In general, el
se vede pe el nsui. Cu alte cuvinte, mama l privete pe bebelu, iar ceea ce exprim chipul
ei se afl n relaie direct cu ceea ce vede ea.

25

Cuvntul oglind este utilizat aici n sens figurat, sensul rolului mamei care i
oglindete bebeluului propriul lui sine.
Pe msur ce copilul se dezvolt psihic, el devine tot mai puin dependent de
reflectarea de sine pe care i-o ofer chipul mamei (dar i cel al tatlui sau al frailor).
Winnicott mai descrie cazul n care mama nu poate reflecta sinele copilului, nu poate fi o
oglind, manifestnd o relativ lips matern, iar copilul nu beneficiaz de un schimb
semnificativ cu lumea, deoarece chipul mamei nu exprim dect propria ei dispoziie.
Winnicott nu discut despre cealalt extrem de pe scala schimburilor de priviri dintre
mam i bebelu : ce s-ar ntmpla dac faa mamei nu ar exprima dect sinele copilului i
nimic altceva, adic nu ar fi dect o oglind ? Desigur, el nu vorbete despre asta pentru c
este o idee pur teoretic, poate chiar absurd. Copilul tie c mama sa nu este doar o oglind,
aa cum tie (spune Winnicott) atunci cnd mama sa exprim propria ei dispoziie.
S remarcm totui c aceast extrem teoretic apare ca posibilitate n cazul lui
Narcis privindu-se n ap : spre deosebire de copilul ce privete faa mamei i copilul ce se
privete n oglind, Narcis nu tie (cel puin, la nivelul manifest al mitului) c are de a face cu
o oglind. El crede c vede o nimf care nu-i ntoarce dect ceea ce i trimite el ; ea reprezint
un obiect fr alteritate, iar dac inem cont de faptul c Narcis este fiul unei nimfe acvatice,
ea reprezint o mam inaccesibil deoarece nu are un corp propriu.
Am putea astfel completa viziunea despre dezvoltare a lui Winnicott : copilul i
caut sinele n privirea mamei, dar caut i ceva din dispoziia mamei. Narcis se cuta pe
sine n privirea nimfei pe care credea c o vede n ap, dar ceea ce a primit era el nsui i
nimic mai mult : narcisismul pur nseamn moarte. Sau, cum spune A. Green, fascinaia
pentru dublu nseamn fascinaia pentru Nirvana.
Winnicott atinge acest punct atunci cnd afirm c a se vedea pe chipul mamei
semnific pentru copil un proces cu direcie dubl, apoi cnd vorbete despre ceea ce el
numete identificri ncruciate. Este vorba de un capitol separat din cartea sa Joc i
realitate, din care, citindu-l cu atenie, putem deduce c, de fapt, metafora sa despre oglind,
conceptul su de identificri ncruciate i identificarea proiectiv normal descris de Bion
dau cont de un acelai proces, prin care subiectul se descoper pe el nsui n cellalt (n
privirea, n vocea, n corpul, n cuvintele celuilalt).
27. precizari aduse notiunii kleiniene de identificare proiectiva, de catre Florance
Guignard
In Frana, Florence Guignard s-a ocupat cu clarificarea noiunii inventate de Melanie Klein,
cu dezvoltarea i integrarea ei n gndirea freudian. Ea arat c Klein, pentru a explora
26

identificrile descrise de Freud ca narcisice, a folosit conceptul de clivaj al eului, propus

de Freud n 1938 ca proces defensiv n raport cu perversiunea. Dup Guignard, Klein a sesizat
ntreaga dimensiune a problemei limitelor dintre realitatea exterioar i realitatea psihic ; ea
nelege astfel c fantasma narcisic este o fantasm de putere asupra unei persoane din
realitatea exterioar, n care subiectul i proiecteaz omnipotena i cu care se poate identifica
ntr-un mod special, care l scutete de a mai trece prin durerosul travaliu de doliu dup
Cellalt, travaliu ce ar conduce la identificrile introiective post-oedipiene descrise de Freud.
De la descoperirea kleinian a relaiilor de obiect parial, starea narcisic nu mai poate fi
considerat o stare anobiectal, pstrndu-i totui, datorit combinrilor de clivaj i
identificare proiectiv, caracterul autarhic ce-l impresionase att de mult pe Freud. Prin aceste
mecanisme, orice parte din Eul clivat se poate combina, virtual, cu orice parte din obiectul
clivat. Freud remarcase deja c identificrile narcisice se fceau de obicei cu un singur
detaliu perceput la persoana-obiect al identificrii. Lui doresc acest atribut al Celuilalt i
corespunde eu sunt obiectul dezirabil ; exist o denegare, pe de o parte, a restului eului, iar
pe de alt parte, a restului persoanei-scop din realitatea exterioar, i aici se justific termenul
de schizoid. F. Guignard consider c descrierea pe care o face Melanie Klein n 1946,
despre clivaj i identificare proiectiv ca prime mecanisme de aprare caracteristice primelor
relaii de obiect, i pstreaz ntreaga sa valoare, cu condiia a dou precizri :
1) Nici o via psihic nu se poate nate fr ajutorul unei alte viei psihice care s
utilizeze identificarea proiectiv pentru a visa existena psihic a noului venit (Bion).
2) Aceste mecanisme de clivaj i de identificare proiectiv trebuie nelese ca fiind
complexul defensiv [] utilizat cel mai frecvent mpotriva suferinei inerente poziiei
depresive centrale, adic mpotriva doliului fa de posesia asupra Celuilalt. [] Intreaga
patologie a narcisismului poate fi considerat ca o utilizare omnipotent a identificrii
proiective ca aprare mpotriva pierderii Celuilalt, trit de subiect ca o pierdere de sine
nsui.
Aceast veritabil respiraie psihic cum spune Guignard realizat de
identificarea proiectiv nu devine comprehensibil dect n contextul raportului dintre lumea
intern i lumea extern, sau dintre sine i obiectul extern real : dac se pune problema
doliului dup posesia asupra Celuilalt, se pune i problema percepiei alteritii i a
imposibilitii posesiei asupra Celuilalt ca atare.
Cine are dreptate cu privire la scopul aprrii prin identificare proiectiv : F. Guignard,
care o urmeaz pe M. Klein i afirm c este vorba de o aprare mpotriva pierderii Celuilalt
(vzut ca o pierdere de sine, subiectul fiind ntr-o poziie narcisic), sau G. Rosolato, care
27

susine c identificarea proiectiv este o aprare mpotriva angoasei provocate de orice relaie
triangular, care exprim existena unui Cellalt ? Ce anume evit mai mult subiectul prin
aceast aprare care l instaleaz n relaia dual : angoasa de a rmne singur cu
distructivitatea sa i ameninarea cu propria anihilare ? sau mai degrab angoasa de a fi n trei,
triangularizare care i aduce ameninarea alteritii obiectului i ameninarea reprezentat de
sexualitate ?
Credem c aceste dou variante nu se exclud neaprat. O aprare care menine o relaie
dual poate viza ambele tipuri de angoas : cea de pierdere a obiectului i, n acelai timp, cea
de a fi n prezena obiectului (considerat n alteritatea sa). Astfel, identificarea proiectiv ar fi
mecanismul prin care subiectul i creeaz o aparen de relaie de obiect, dac privim relaia
veritabil de obiect ca implicnd alteritatea acestuia.
28. Otto Kernberg. Ilustrare clinica a identificarii proiective
Pentru a ilustra utilizarea identificrii proiective la un nivel cvasipsihotic i
necesitatea, n ce l privete pe analist, de a se retrage temporar din poziia de neutralitate
tehnic, O. Kernberg descrie o edin din cursul celui de al treilea an de terapie cu un pacient
care prezenta o personalitate paranoid, cu o organizare limit a personalitii (1988).
Iat, pe scurt, coninutul edinei. Pacientul sosete la edin livid de furie i-l
acuz pe terapeut c provocase, nafara terapiei, ruptura relaiei dintre pacient i o anumit
doamn care recunoscuse c l cunotea pe Kernberg. La nceput, analistul ncearc s
interpreteze ca de obicei, dar aceasta nu face dect s amplifice furia pacientului, care cerea o
mrturisire onest despre manipularea respectiv. Temndu-se de o pierdere a
controlului din partea pacientului, analistul i cere s l asigure c nu-l va ataca fizic. Pacientul
se conformeaz, adugnd c toat povestea i se pare deodat mai puin important i c i
face bine faptul c terapeutului i s-a fcut team i c i-a mrturisit asta.
Autorul ne arat c este vorba de o punere n act a relaiei dintre tatl pacientului i
pacientul aflat n ipostaza de copil ngrozit, paralizat, scen n care analistul joac rolul
copilului, iar pacientul, rolul tatlui su coleric. Faptul c analistul i recunoate teama
diminueaz sentimentul de umilire i de ruine al pacientului, n a fi terorizat de ctre tat.
Posibilitatea pentru pacient de a-i exprima furia contra celuilalt, fr pericolul de a-l distruge,
i permite s tolereze propria sa identificare cu tatl crud. Pacientul regreseaz de la proiecie
la identificare proiectiv, activnd relaia cu tatl i inversnd rolurile.
Dup Kernberg, identificarea proiectiv este un mecanism major, implicat n activarea
relaiilor de obiect primitive i a aprrilor mpotriva acestora, n timpul transferului regresiv
28

al pacienilor cu o organizare limit a personalitii. In comentariul su despre un alt caz, dar

care rmne valabil i pentru cel tocmai relatat, el explic modul n care au decurs lucrurile
ntre pacient i el :
Acest caz ilustreaz o activare tipic a identificrii proiective, cuprinznd proiecia
unui aspect intolerabil [din sine], inducerea comportamental n mine a atitudinii interioare
corespondente, controlul subtil exercitat asupra mea [], control care m-a meninut temporar
prizonier al acestui aspect proiectat [], i aptitudinea sa potenial de a fi n empatie cu ceea
ce proiectase n mine, deoarece corespundea cu reprezentarea sa [de sine]. Acest exemplu mai
arat cum ceea ce a fost proiectat constituie o reprezentare de sine, chiar dac la un nivel
diferit .
29. contratransferul in conceptia lui S.Freud
Contratransferul la Freud
In calitate de concept metapsihologic, contratransferul a fost subiectul multor discuii. Freud
nsui l-a introdus n teoria psihanalitic, dar a scris puin despre el. S-a mulumit cu scurte
observaii, care au suscitat numeroase interpretri.
In Observaii asupra iubirii de transfer (1915), Freud ne spune :
Pentru medic, acest fapt [repetiia iubirii de transfer] constituie o informaie preioas i un
avertisment salutar, cel de a fi circumspect fa de posibilitatea apariiei unui contratransfer.
Medicul trebuie s considere c iubirea pacientei este determinat de situaia analitic, iar nu
de calitile sale personale, c nu are deci nici un motiv s se umfle n pene cu aceast
cucerire , cum am numi-o nafara analizei .
Cu aceast fraz, Freud pare s se refere att la sensul contratransferului ca instrument de
cercetare asupra transferului pacientului, ct i la o concepie defensiv despre contratransfer
(un acelai fapt constituie o informaie preioas i un avertisment ). El mai atrage
atenia asupra contratransferului n aspectul su narcisic : dat fiind c iubirea de transfer apare
prin repetiie pacienta despre care vorbete s-ar ndrgosti de orice alt medic -, analistul
trebuie s realizeze c situaia analitic este cea care o provoac, iar nu propria sa persoan,
adic trebuie s se considere drept contingent ca obiect al iubirii pacientei. Avem aici o
important informaie despre viziunea freudian privind raportul dintre narcisismul
analistului i teoria sa asupra pacientului su.
Freud evoc mai pe larg opinia sa despre contratransfer n 1913, ntr-o scrisoare ctre
Binswanger :

29

 [Contratransferul] se numr printre cele mai complicate probleme tehnice ale psihanalizei.
Cred c, teoretic, nu este aa greu de rezolvat. Ceea ce i oferim pacientului nu trebuie s fie
niciodat un afect imediat, ci un afect acordat n mod contient, iar aceasta ntr-o msur mai
mare sau mai mic, n funcie de necesitile momentului. In anumite circumstane putem s
oferim mult, dar niciodat din propriul su incontient. Pentru mine, aceasta ar fi formula.
Aadar, trebuie ca de fiecare dat s-i recunoti contratransferul i s-l depeti, numai
atunci eti tu nsui liber. A oferi cuiva prea puin pentru c-l iubeti prea mult, reprezint o
nedreptate mpotriva pacientului, dar i o eroare tehnic. Toate aceste lucruri sunt dificile i
poate c trebuie s fii mai n vrst ca s te descurci cu ele .
Freud d de neles c, dac este posibil ca analistul s-i utilizeze propriile afecte pentru
munca sa de interpretare, asta nu presupune o mrturisire fa de pacient a sentimentelor sale
imediate, ci o elaborare a acestora.
Dup noi, sensul recomandrii lui Freud este cel al unei trieri ntre contratransferul ce
aparine transferului pacientului i transferul analistului asupra pacientului su.
Dac inem cont de viziunea lui Freud asupra raportului dintre narcisism i relaia de
obiect, l-am putea parafraza astfel : A-i oferi pacientului prea puin pentru c l iubeti prea
mult, nseamn a-i oferi prea mult din analistul su (contratransfer ca transfer al analistului) i
prea puin din el nsui (transfer al pacientului).
Ipoteza noastr este c nencrederea lui Freud fa de contratransfer (nencredere care
l-a mpiedicat, poate, s scrie articolul despre proiecie pe care l promisese) avea i motive
privind teoria psihanalitic. El intuia deja c noiunea de contratransfer este complicat prin
faptul c implic nu numai necesitile pacientului, dar i incontientul analistului cu
propriile sale necesiti, nu numai transferul pacientului, dar i transferul analistului asupra
pacientului su. Am vzut c, pentru Freud, exist o anumit opoziie cantitativ (exprimat
prin conceptul de investiie) ntre narcisism i relaia de obiect. Pe de alt parte, am vzut
c, de exemplu, atunci cnd Freud vorbete despre mecanismul proieciei la gelos, el
subliniaz c nu realitatea percepiei gelosului creeaz probleme, ci gradul de atenie,
investirea exagerat a semnelor de infidelitate fantasmatic a obiectului ( nc o dat, un
factor cantitativ : o prea mare importan acordat incontientului soiei sale). In acest
context teoretic, o dezvoltare a noiunii de contratransfer l-ar fi condus pe Freud spre
funcionarea psihic a analistului, cu pericolul nu doar de a iei din obiectivitatea
analistului, dar i de a transfera investiia teoretic asupra persoanei analistului, n
dezavantajul investiiei asupra pacientului su. A oferi mai mult analistului n teoria

30

psihanalitic ar fi nsemnat pentru Freud a oferi mai puin pacientului ca obiect de studiu,
ar fi nsemnat o nedreptate fcut pacientului i o eroare teoretic.
30.contratransferul la H.Racker(*predispozitia analistului la functia analitica;identificarea
concordanta=intentia de identificare cu pacientul . relatia dintre analist si pacient,
reciprocitatea, ce semnificatie are in psihanaliza-trimite la identificarea complementara)
Racker stabilete o distincie ntre identificarea concordant i identificarea complementar a
analistului. Contratransferul bazat pe identificarea concordant se produce atunci cnd
analistul s-a identificat cu reprezentarea de sine fantasmatic a pacientului la un moment dat.
Contratransferul bazat pe identificarea complementar are loc atunci cnd analistul s-a
identificat cu reprezentarea de obiect din fantasma transferenial a pacientului.
Heinrich Racker a oferit repere preioase pentru munca de elaborare a contratransferului. El
subliniaz importana fantasmelor pacientului asupra contratransferului analistului, analiza
acestora constituind o parte important a analizei transferului. Obiectivitatea analistului se
bazeaz pe un fel de diviziune intern care i permite s analizeze att propria sa
subiectivitate din contratransfer, ct i subiectivitatea pacientului ; aceasta ne duce cu gndul
la rolul terului simbolic pe care l are analistul, dup Lacan. Racker scoate n eviden un
aspect interesant, anume prezena, la analist, a unei predispoziii ce corespunde cu funcia sa
de a fi analist; aceast tendin face diferena ntre relaia analitic i o relaie interpersonal,
ea constnd n intenia analistului de identificare cu pacientul su (identificare concordant,
baz a nelegerii). Aceast idee a lui Racker ce trimite i ea la viziunea lui Lacan asupra
funciei

analistului,

reluat

de

Haydee

Faimberg

conceptul

ei

de

poziie

contratransferenial coninnd o parte din transfer nc neanalizat ridic problema, dup

noi, a investiiei analistului asupra pacientului su ca obiect de cercetare analitic, aadar
ridic o problem de ordin economic.
Identificarea concordant a analistului (nelegerea sau empatia) este un fel de reproducere sau
re-experien a propriilor procese infantile ale analistului, dar ca rspuns la stimuli ce vin din
partea pacientului. Putem spune c pacientul exercit o influen specific asupra psihismului
analistului (chiar dac rspunsul acestuia are drept surs propriul incontient) i c aceast
specificitate ine de ceea ce autorul numete predispoziia spre identificarea cu pacientul i
funcia analitic.
In acelai sens, el distinge dou tipuri de contratransfer :
Pe de o parte, avem analistul ca subiect i pacientul ca obiect de cunoatere, ceea ce
anuleaz relaia de obiect propriu-zis ; n locul ei, apare o aproximativ uniune sau
identitate ntre prile (experienele, pulsiunile sau aprrile) subiectului i obiectului.
31

Ansamblul proceselor ce corespund acestei uniuni ar putea fi numit contratransfer

concordant. Pe de alt parte, avem o relaie de obiect oarecare [pentru analist], un transfer
real n care analistul repet experiene anterioare, pacientul reprezentnd obiecte interne
ale analistului. Ansamblul acestor experiene, care exist i ele n mod permanent i continuu,
ar putea fi numit contratransfer complementar.
Este important s remarcm c, pentru Racker, dimensiunea din contratransfer care
poate fi un obstacol n analiz (contratransfer complementar sau transfer al analistului asupra
pacientului su) vine din msura n care analistul funcioneaz ntr-o relaie de obiect. Altfel
spus, analistul este mpiedicat s fie analist de ctre aspectul de reciprocitate prezent n toate
relaiile interpersonale sau, cum i se spune astzi, prin tentaia de simetrie n raportul su cu
pacientul (n vreme ce funcia analitic se bazeaz pe disimetria poziiilor analistului i
pacientului).
31.contratransferul in analiza starilor limita (Harold Searles)- abordare clinica
Harold Searles este un autor care a descris pe larg problemele contratransfereniale i de
tehnic n cazul strilor limit (la pacienii borderline sau psihotici). El arat c, deseori,
interpretrile analistului conteaz pentru aceti pacieni mai puin dect participarea lui
nonverbal, din cauza a doi factori : o funcionare a pacientului ce corespunde cu o etap care
precede achiziia limbajului i participarea nonverbal a membrilor familiei fa de pacient, n
cursul copilriei. Faptul c diferenierea eului pacientului este incomplet diminueaz
posibilitile sale de a utiliza interpretrile verbale, deoarece el nu funcioneaz ca o
persoan care tie c analistul su i ea au fiecare individualitatea sa i realitatea sa subiectiv
proprie. Cum subiectul manifest o lips a sensului realitii exterioare, dar i interioare,
analistul se vede determinat s i impun pacientului propria sa realitate, n loc s lupte cu el
pentru a-l ajuta s dobndeasc un sens al realitii care s fie valabil pentru el i numai pentru
el ; autorul o citeaz pe H. Deutsch, care arat cum pacientul, dac i adapteaz sensul
realitii la cel al analistului, nu face dect s repete adaptarea as if pe care a realizat-o dup
modelul figurilor parentale. (Din acest punct de vedere, am putea considera c, artndu-i n
mod explicit pacientului contratransferul su, analistul i impune propria realitate psihic sub
forma unei realiti exterioare care nu este achiziia pacientului). Aceast situaie repet i
situaia din copilrie cnd sugarul reprezint un instrument prin care mama i satisface
nevoile incontiente.
NOTA:*-notitele facute la curs
32

33