Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o

evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptarea unor

noi proiecte de acte normative, cat si in ceea ce priveste transpunerea practica a
dispozitiilor legale in vigoare.
Gravitatea violarilor drepturilor omului obliga insa la o cunoastere extinsa
la nivelul intregii populatii, profunda, a normelor imperative in domeniu, asa
incat forta coercitiva a statului, sesizat cu situatii de natura celor mentionate, sa
poata fi exercitata prin organele sale cu atributii specifice.
Populatia trebuie sa se simta aparata de institutiile statului, obligate sa
intervina in situatii de incalcare a drepturilor sale. Pentru ca ideea enuntata sa
capete concretete, cetatenii trebuie sa cunoasca mijloacele pe care le au la
dispozitie pentru inlaturarea cauzelor si efectelor nerespectarii dispozitiilor
legale.
Sigur, in ceea ce priveste cadrul juridic existent se remarca actele si
proiectele de acte normative de natura sa asigurare independenta justitiei,
inamovibilitatea judecatorilor, cele care fundamenteaza raspunderea ministeriala
si accesul la informatie, cele menite sa asigure organizarea si functionarea
institutiei avocatului poporului. De asemenea se remarca amendari succesive a
legislatiei in materia drepturilor civile ale persoanelor, ale legislatiei penale,
inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate, promovarea
Legii sigurantei nationale, Legii politiei, adoptarea, in vara lui 1999, a Legii cu
privire la inlocuirea pedepsei cu inchisoarea contraventionala cu munca in
folosul comunitatii, astfel incat sa se asigure o mai mare compatibilitate a
legislatiei si practicii din Romania cu standardele europene in domeniu.