Predica la Duminica Samarinencii

Zis-a un batrn: "Precum vederea este mai mare dect toate

simturile,
asa si rugaciunea este mai mare dect toate faptele cele bune"
(Pateric, cap. 22)
Hristos a nviat !
Iubiti credinciosi,
Domnul si Mntuitorul nostru Iisus Hristos, venind n lume,
si pururea nsetnd de mntuirea sufletelor omenesti, umblnd
prin locurile Palestinei, a ajuns si la o cetate a Samariei, care pe
atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemarginita a
facut a se ntlni cu o femeie din acea cetate la fntna lui Iacob.
n convorbirea cu ea, prin ntelepciunea Sa negraita, o aduce la
cunostinta adevarului si printre alte nvataturi tainice pe care i
le da, i vorbeste si despre adevarata nchinaciune facuta n duh
si n adevar, zicndu-i: Vine ceasul si acum este, cnd adevaratii
nchinatori se vor nchina Tatalui n duh si n adevar (Ioan 4,
23).
Fiindca ne va fi cuvntul n predica de azi despre rugaciunea
facuta n duh si n adevar, sa vedem ce nseamna a ne ruga n
duh? A ne ruga n duh nseamna a ne nalta cu mintea si cu
sufletul catre Dumnezeu n vremea rugaciunii. Numai
rugaciunea facuta cu mintea din adncul inimii se poate chema
cu adevarat rugaciune duhovniceasca, adica facuta n duh. Ce
nseamna a ne ruga n adevar? nseamna a ne ruga cu lucrarea
cea adevarata a tuturor poruncilor dumnezeiesti, adica a tuturor
faptelor bune, deoarece omul este ndoit, fiind alcatuit din
suflet si din trup. Cnd mintea se nalta nevazut la Dumnezeu n
vremea rugaciunii, iar trupul, care este partea vazuta se
osteneste la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci crestinul
devine adevarat nchinator al lui Dumnezeu n Duh si n adevar.
Nimeni nu se poate ruga n duh si n adevar, de se va ruga
numai cu mintea sa si nu va lucra si cu trupul sau la facerea
poruncilor lui Dumnezeu, caci poruncile lui Dumnezeu snt
adevarul, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: Toate
poruncile Tale snt adevar (Psalm 118, 86).
Dar chiar daca ar lucra cineva poruncile lui Dumnezeu si s-ar
ruga cu mintea din inima, nu va putea avea pe Dumnezeu
aproape de el de nu va avea si dreapta credinta si de nu l va
1
marturisi prin cuvintele si faptele sale, dupa nvatatura
apostolica a Bisericii Ortodoxe. Acest lucru ni-l arata Duhul
Sfnt cnd zice: Aproape este Domnul de toti cei ce l cheama
pe El ntru adevar (Psalm 144, 18).
Rugaciunea n duhul sau n duh, este rugaciunea cea gndi-
toare, adica tainica, pe care o face omul cu mintea, n inima sa.
Cnd ne rugam cu mare credinta si evlavie si cnd, cu darul lui
Dumnezeu, se unesc gndurile mintii cu simturile inimii noastre
n timpul rugaciunii iar ochii ne izvorasc lacrimi, atunci ne
rugam n duh si n adevar, adica din inima. Aceasta este cea
mai nalta treapta a rugaciunii crestine.
Cnd auzim pe marele Apostol Pavel, zicnd: Ma voi ruga cu
duhul, dar ma voi ruga si cu mintea (I Corinteni 14, 15), sa
ntelegem ca despre rugaciunea n duh si n adevar vorbeste
aici, care este tot una cu rugaciunea duhovniceasca ce se face
de cineva cu mintea n inima sa. La fel, cnd auzim pe
Mntuitorul, zicnd: Tu nsa cnd te rogi, intra n camara ta si,
nchiznd usa ta, roaga-te Tatalui tau, Care este n ascuns, si
Tatal tau, Care vede n ascuns, ti va rasplati tie (Matei 6, 6),
sa stim si sa ntelegem ca despre rugaciunea cea tainica si
gnditoare pe care o face omul cu mintea n camara inimii sale,
este vorba.
Despre aceeasi nalta rugaciune, vorbeste Sfntul Apostol Pavel
cnd zice: Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa
nvat si pe altii dect zeci de mii de cuvinte ntr-o limba straina
(I Corinteni 14, 19). La aceasta ne ndeamna si psalmistul care
zice: Dintru adnc am strigat catre Tine, Doamne, Doamne,
auzi glasul meu. Acelasi lucru ne spune si nteleptul Solomon,
zicnd: Eu dorm, dar inima mea vegheaza (Cntarea Cntarilor
5, 2). Caci, altoindu-se rugaciunea n inima noastra prin Duhul
Sfnt, face ca inima sa se roage nencetat, dupa porunca data de
marele Apostol Pavel, care a zis: Nencetat va rugati (I
Tesaloniceni 5, 17). Cu aceasta rugaciune duhovniceasca din
inima se ruga si psalmistul David, zicnd: Strigat-am cu toata
inima mea: Auzi-ma Doamne! ndreptarile Tale voi cauta
(Psalm 118, 145).
Cu aceasta rugaciune facuta cu duhul s-a rugat Ana proorocita,
fiind ndurerata, care graia ntru inima sa si buzele ei numai se
miscau, dar glasul ei nu se auzea (I Regi 1, 13). Cu aceasta
rugaciune s-a rugat Moise, fiind cu poporul n primejdie la
iesirea din Egipt, si cu toate ca nimeni nu auzea rugaciunea lui,
2
Dumnezeu, lund aminte la graiurile inimii lui, i-a zis: Ce strigi
asa catre Mine? (Iesirea 14, 15). Cu aceasta rugaciune facuta n
duh, s-a rugat nsasi Preasfnta si Preacurata Fecioara Maria, n
sfnta sfintelor, timp de 12 ani, fiind povatuita la aceasta de
nsusi Sfntul Duh.
Aceste marturii vrednice de crezare din Sfnta Scriptura si de la
Sfintii Parinti, despre rugaciunea n duh, adica despre
rugaciunea duhovniceasca a inimii, amintite mai sus, snt
destule pentru a ne ndemna si pe noi sa ne rugam lui
Dumnezeu ziua si noaptea cu gura, cu mintea si mai ales cu
inima. Daca pastram cu sfintenie dreapta credinta si sntem fii
credinciosi ai Bisericii Ortodoxe si daca stim ca poruncile lui
Dumnezeu snt adevarul, dupa cuvntul psalmistului: Legea Ta
este adevarul (Psalm 118, 142), apoi sa ne nchinam lui
Dumnezeu cu duhul si cu adevarul, adica cu mintea pogorta n
inima si de aici "sa naltam rugaciuni lui Dumnezeu, deoarece
inima este camara mintii", spune Sfntul Isaac Sirul.
Dar si cu trupul trebuie sa ne silim a lucra poruncile lui
Dumnezeu, precum a poruncit Mntuitorul ucenicilor Sai,
nvatndu-i sa pazeasca toate cte v-am poruncit voua (Matei
28, 20). Cine ar ndrazni sa creada ca se poate ruga n duh si n
adevar, fara a lucra si toate faptele bune, unul ca acesta este
asemenea celui ce zice ca poate zbura numai cu o aripa sau
poate merge cu un singur picior.
Iubiti credinciosi,
Pna aici am vorbit pe scurt despre sfnta rugaciune, despre
felul cum trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu n duh si n
adevar. La aceasta am fost ndemnat sa vorbesc de femeia
samarineanca din Evanghelia de astazi, care, desi pagna, L-a
ntrebat pe Iisus Hristos la fntna lui Iacob, unde si cum trebuie
sa se roage (Ioan 4, 19-24).
Sa vedem cine era aceasta femeie si cum a fost cstigata de
Mntuitorul pentru mparatia Cerurilor. Samarineanca, si toti
locuitorii din provincia Samaria, faceau parte dintr-un fel de
secta a Vechiului Testament, separndu-se de templul din
Ierusalim si respectnd numai primele cinci carti ale lui Moise.
De aceea, ntre iudei si samarineni era o veche dusmanie, nct
nici nu vorbeau unii cu altii. De aceea a si refuzat sa-I dea apa
Mntuitorului nsetat, care i-a zis: Da-Mi sa beau! Pe lnga
credinta ei rea, samarineanca era si o femeie pacatoasa, caci
traise mai nainte cu cinci barbati n desfrnare si acum avea al
3
saselea barbat. nsa, cu toate ca era eretica n credinta si
desfrnata n fapte, ea astepta venirea Mntuitorului n lume, era
nsetata de "apa vie" a credintei n Hristos si se interesa cum sa
se roage cu adevarat lui Dumnezeu.
Sa vedem acum n ce fel a vnat la credinta pe samarineanca
aceasta pagna si pacatoasa.
Mai nti, Domnul i-a fagaduit femeii "apa cea vie", adica
nvatatura Sfintei Evanghelii. Si dupa ce femeia a crezut n
puterea mntuitoare a Evangheliei, i zice Mntuitorului cu glas
smerit si rugator: Doamne, da-mi aceasta apa, ca sa nu mai
nsetez (Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele Domnului, atingndu-se
ca o sageata de inima samarinencii, i-au desteptat credinta n
suflet. Dar pentru mntuirea ei nu era de ajuns numai credinta
dreapta n Dumnezeu. i mai trebuia si fapta buna, caci
credinta, daca nu are fapte, este moarta (Iacob 2, 17). Si cum a
ntors Domnul inima femeii pacatoase n smerenie si n cainta
pacatelor? Prin marturisire. Prin cteva cuvinte, cu multa
iscusinta duhovniceasca, Mntuitorul i-a ndemnat constiinta
sa-si marturiseasca singura pacatele. Caci dupa ce i-a zis
femeii: "Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici",
samarineanca a marturisit: "Nu am barbat". Adica snt o femeie
pacatoasa. Am trait n desfrnare cu cinci barbati si acum
traiesc n faradelegi cu altul!
Vedeti cum vneaza Hristos sufletele noastre pe calea mntuirii?
Vedeti ct de mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere
Mntuitorul dect doua virtuti principale: credinta tare n
Dumnezeu, si pocainta, adica marturisirea pacatelor noastre cu
cainta si nnoirea vietii prin fapte bune. Pe amndoua acestea
le-a ndeplinit femeia samarineanca, caci a crezut ca Hristos
este Mesia, Mntuitorul lumii, si-a recunoscut pacatele si a
cerut "apa cea vie", adica botezul crestin, harul Duhului Sfnt si
nvatarea Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a cautat sa
adauge si o alta fapta buna, obligatorie pentru noi toti, pentru
fiecare crestin, adica marturisirea Evangheliei lui Hristos. Caci,
fugind n familie si n satul natal, n cetatea ei, Sihar, umbla pe
toate ulitele si striga n auzul tuturor: Veniti de vedeti un om
care mi-a spus toate cte am facut. Nu cumva acesta este
Hristosul? Si au iesit din cetate si veneau catre El (Ioan 4, 29-
30).
Vedeti cum o femeie pacatoasa a reusit sa traga la credinta n
Hristos o ntreaga cetate? Oare noi toti, mamele si credinciosii
4
nostri, daca ar marturisi cu tarie cuvntul Evanghliei n casele si
familiile lor, n-ar putea aduce macar pe copiii si sotii lor n
sarbatori la biserica sau la spovedanie n Sfintele Posturi? Dar
ct de putin si mplinesc credinciosii nostri aceasta datorie!
nsa femeia samarineanca nu s-a oprit aici. Ci, asa cum citim n
Vietile Sfintilor, pe 26 februarie, si n cartile de cult ale
Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat n numele Preasfintei Treimi,
primind numele de Fotinia. mpreuna cu ea s-au botezat fiii ei
Iosif si Fotinos si surorile ei Fotis si Fotos. Apoi rvnind pentru
Hristos, au plecat toti la Cartagena si de acolo la Roma,
predicnd cu barbatie cuvntul Evangheliei si convertind pe
multi sa creada cu tarie n Hristos. Auzind de aceasta mparatul
roman Neron, i-a aruncat pe toti n temnita, chinuindu-i
cumplit. Apoi vaznd ca nici unul nu se leapada de Hristos, a
poruncit sa li se taie capetele si se face pomenirea lor la 26
februarie.
Iubiti credinciosi,
Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia
samarineanca la fntna lui Iacob este o lectie de catehizare
crestina si o calauza pe calea mntuirii pentru noi toti. n
aceasta Evanghelie, preotii nvata cu cta ntelepciune trebuie
sa cstige sufletele oamenilor pentru viata vesnica, stiind ca nu
este mestesug mai mare si mai greu dect acela de a vna pe cei
pacatosi la pocainta. n Evanghelia de astazi, crestinii buni
nvata ca "apa cea vie", datatoare de viata a credintei ortodoxe
si toate izvoarele mntuirii se afla numai la fntna vietii care
este Biserica. Aici ne asteapta Hristos sa venim sa ne nchinam,
sa ne rugam, si sa-L laudam, sa ne marturisim pacatele si sa-I
cerem iertare si mntuire.
Aici, la Biserica, pacatosii vorbesc de Dumnezeu, si recunosc
pacatele, se spovedesc, cer canon de iertare si asteapta cu
smerenie si speranta Sfnta mpartasanie, iertarea pacatelor.
Aici cei necredinciosi si raucredinciosi se convertesc la dreapta
credinta ca femeia samarineanca, cer de la Hristos apa cea vie a
credintei. Aici, mai ales aici la Biserica, nvatam sa ne rugam n
duh si n adevar, nvatam sa ne marturisim si sa ne plngem
pacatele, nvatam sa ne smerim si sa ne iubim unii pe altii. Aici
nvatam cum putem convinge si aduce la Hristos pe fratii nostri
care zac n ntunericul pacatelor si al nepocaintei.
La Biserica nvatam a marturisi pe Hristos pe pamnt, nvatam
a ne ruga n duh si n adevar si a dobndi viata vesnica. Deci sa
5
venim regulat la Sfnta Biserica si sa lucram cu rvna ogorul
mntuirii noastre, stiind ca nu este mntuire n afara de Biserica.
Iata, Hristos ne asteapta la fntna, ne cheama la Biserica, ne
nvata sa ne rugam, ni se descopera prin nvatatura Sfintei
Evanghelii, ne ajuta sa ne curatam de patimi, ne hraneste si ne
adapa cu Trupul si Sngele Sau din sfntul potir si ne da putere
de sus sa ne pocaim. Sa parasim pacatele si sa urmam lui
Hristos pentru a ne nvrednici de mparatia Lui n vecii vecilor.
Amin.
Hristos a nviat!

6
 PREDICA IA DUMINICA A CINCEA DUP
PATI
(A Samarinenci, - loan 4, 6A2)
Femeia c r e t i n
"Iar femeia i~a lsat gleata i s-a dus n cetate i le-a zis
oamenilor: Venii s vedei un om care mi-a spus pe toate
cte le-am fcut! Nu cumva acesta este Hristosul?"
(loan 4, 28-29)
Iubii credincioi,
D
e aproape dou mii de ani de cnd se propovduiete Evan-
ghelia Mntuitorului Iisus Hristos, ea ofer credincioilor de
pretutindeni i de totdeauna nvminte potrivite idealurilor
lor celor mai naintate i nzuinelor lor celor mai curate. Acest
lucru l face i bogata pericop evanghelic de astzi, care
relateaz pe larg ntlnirea i convorbirea Mntuitorului cu o
femeie samarineanc.
In multele drumuri pe care le-a fcut petrecnd ntre oameni,
Mntuitorul a ajuns i n Samaria, o provincie situat ntre
Iudeea i Galileea. Cu toate c drumul direct ntre acestea
strbtea Samaria, iudeii nu circulau pe aici, adic pe drumul
direct, ci, cnd nevoia i aducea nspre Galileea, fceau un drum
ocolit. Aceasta, datorit faptului c iudeii nu erau n legturi de
prietenie cu samarinenii, ci, dimpotriv, se dispreuiau
reciproc, considerndu-se unii superiori celorlali, dei se
nchinau aceluiai Dumnezeu i aveau aceeai Lege. Dar evreii se
nchinau n oraul sfnt Ierusalim, pe cnd samarinenii n
Muntele Garizim din ara lor, fiecare avnd templul lor, preoii
i rnduielile lor.
Dar iat c Mntuitorul, dorind s ajung n Galileea, a ales toc-
mai drumul cel mai scurt, prin Samaria. Ostenit de drumul
lung pe care-1 fcuse pe jos, mpreun cu ucenicii Si,
flmnd i nsetat

7
ajuns la marginea oraului Sihar sau Sihem, unde a poposit
la fntna patriarhului Iacov. ntmplarea a fcut ca tocmai
atunci s vin o femeie din Samaria sa ia ap, iar Domnul, n
chip firesc, i-a cerut s-I dea i Lui s bea. Femeia a rmas
surprins c un iudeu intr n vorb cu ea, din
considerentele pe care le-am menionat.
Uimirea femeii crete tot mai mult, pe msur ce
Mntuitorul continu convorbirea cu ea. Pornind de la
setea trupeasc, de la apa izvorului pmntesc care o
potolete, Mntuitorul i vorbete femeii despre "apa vie"
care este cuvntul lui Dumnezeu, ce se revars ca apele
nevzute ale harului, adpnd milioane de suflete nsetate,
splnd focul patimilor, potolind mustrrile de contiin i
rcorind inimile celor rvnitori pe calea binelui.
Pornind de la amnunte din viaa ei personal, pe care
Mntuitorul, ca Dumnezeu, le tia i i le descoper, femeia
samarineanc i d seama c Acela care sttea n faa ei nu
era un om obinuit, ci era un prooroc care cunotea multe
lucruri i care ar putea s o lmureasc i n problemele
mari ale credinei i ale nchinrii ctre Dumnezeu. La
ntrebrile ei, Mntuitorul i prezint nvtura cea nou
despre nchinarea "n duh i n adevr", dar, n acelai timp,
i descoper adevrul despre dumnezeirea Sa. O femeie
pctoas, care-i recunoate starea de decdere moral, se
nvrednicete de darul, niciodat ndjduit de ea, de a
cunoate n acest iudeu obosit i nsetat, dar att de bun fa
de ea, pe nsui Mesia cel ateptat: "Eu sunt, Acela care
vorbesc cu tine!11.
Atunci, nu e de mirare c femeia i-a lsat gleata i a
alergat n cetate s vesteasc aceast covritoare bucurie
despre Mesia tuturor concetenilor ei. Femeia
samarineanc, prin cuvntul ei convingtor, prin sufletul ei
ctigat pentru Hristos, a fost n stare s rscoleasc nu
numai un ora ntreg, ca Sihemul Samariei, ci a zdruncinat
nsi concepiile nguste i separatiste de pn atunci.
Samarinenii, care, dup nvtura lor^ urau de moarte pe
iudei, au invitat i au gzduit la ei, pentru dou zile, pe
Mntuitorul i pe ucenicii Si, care erau iudei sau galileeni.
Iar acetia, la rndul lor, dei erau supui acelorai
prejudeci religioase ale timpului, au acceptat s fie gz-
duii de nite oameni socotii necurai i ndeprtai de
8
Legea lui Moise. Era preludiul unor mari schimbri n
raporturile dintre oameni. Se iveau zorile univeralismului
cretin, ale egalitii i fraternitii oamenilor, indiferent de ras,
de neam, de limb, de sex, de stare material sau de convingeri
religioase.
Iubii credincioi,
Din pericopa evanghelic de azi se pot desprinde mai multe n-
vturi. De pild, nvm c Dumnezeu este duh, adic fiin
pur spiritual, nematerial, i c nchinarea sau adorarea pe
care I-o aducem trebuie s fie potrivit cu Fiina Sa3 deci s aib
tot un caracter spiritual.
Din aceeai pericopa desprindem nvtura despre egalitatea i
frietatea oamenilor, ca fii ai aceluiai Printe ceresc.
Mntuitorul n-a inut seama de deosebirile care se fceau
atunci ntre iudei i samarineni, ci a socotit pe toi oamenii
egali i frai ntreolalt, indiferent de neamul cruia i aparin.
El nsui s-a ndreptat mai nti "ctre oile cele pierdute ale
casei lui Israel", dar apoi a trecut mai departe, n prile Tirului
i ale Sidonului, n Decapole i Pereea, dincolo de Iordan,
semnnd cuvntul Su printre popoarele strine de acolo,
amintind proverbul ebraic: "Unul este semntorul i altul
culegtorul" (Ioan 4, 37).
Mai trziu, Sfinii Apostoli au urmat pilda Mntuitorului, strb-
tnd din nou cile Samariei, precum i altele mai ndeprtate,
ntre neamurile pgne. S ne gndim la marele misionar care
a fost Sfntul Apostol Pavel, cel care a lmurit att de limpede
universalismul nvturii cretine, precum i egalitatea i fria
dintre oameni i popoare, prin cuvintele: "Nu mai este iudeu,
nici elin, nu mai este rob, nici liber, nu mai este parte
brbteasc i parte femeiasc, pentru c voi una suntei n
Hristos Iisus" (Gal. 3, 28).
Deci adevratul cretin trebuie s vad n convorbirea cu samari-
neanca ndemnul de a respecta credina sau concepia de via
a semenului su, de-a iubi i ajuta pe orice om, indiferent de
crezul su religios, de starea sa social sau de apartenena sa
etnic, de a vedea un frate n fiecare dintre semenii si i de-a
avea contiina c toi suntem fiii aceluiai Printe ceresc, cu
care s vieuiasc n pace i bun nelegere.

9
Din pericopa evanghelic de astzi mai desprindem i un alt
principiu fundamental al nvturii cretine: acela despre
egalitatea femeii cu brbatul. Este cunoscut starea de umilin
i decdere a femeii n lumea antic, pgn. Poligamia era n
floare, femeia era sclava brbatului care avea drept de via i
de moarte asupra ei i a copiilor ei. n legea iudaic, dei soarta
femeii era mai blnd, totui ea depindea de bunul plac al
brbatului, care putea s-i dea oricnd "carte de desprenie".
Dar, odat cu venirea lui Hristos-Mntuitorul n lume, starea
femeii s-a schimbat radical. Din sclava brbatului i din fiina
dispreuit care n-avea nici mcar dreptul sa-i iubeasc i s-i
apere propriii copii, Hristos-Domnul o ridic la starea ei de
deplin egalitate cu brbatul, o reabiliteaz ca fecioar, soie i
mam. Iar cstoria este binecuvntat de Dumnezeu i ridicat
la treapta de Sfnt Tain. De la Maica Domnului nainte,
femeia cretin a dovedit ce zestre nobil i sfnt i-a druit
Dumnezeu, ce misiune divin i s-a ncredinat. S ne amintim
de femeile mironosie care L-au urmat pe Domnul pn la
crucea Golgotei, cu sufletul plin de durere i de zbucium, n
timp ce Apostolii Si erau ascuni de fric. Iar a treia zi dup
ngropare, tot ele, nfruntnd primejdia rzbunrii fariseilor,
dis-de-diminea s-au dus la mormnt sa-i fac datoria
ndtinat fa de trupul lui Iisus. Rvna mironosielor a fost pe
deplin rspltit, cci ele au fost primele care s-au nvrednicit
s afle vestea cea mare despre nvierea Sa din mori.
Astzi, Sfnta Evanghelie ne nfieaz chipul unei femei din
Samaria, care, n urma convorbirii avute cu Mntuitorul, a
devenit un apostol, un misionar printre concetenii ei. Dar
"apostolatul" ei n-a fost numai de moment. Tradiia ne spune c
aceast femeie sa-marineanc, cu numele Fotini, a primit
cununa muceniciei n timpul prigoanei dezlnuite mpotriva
cretinilor de ctre mpratul Nero, ptimind pentru Hristos,
mpreun cu cei apte copii ai ei.
Exemplul femeilor mironosie i al samarinencei a fost urmat,
de-a lungul a dou milenii de via cretin, de milioane i
milioane de alte femei. Cte nume de mame sfinte, de
mucenie, mrturisitoare i lupttoare pentru credin i pentru
via nu cunoate istoria Bisericii! La nceputurile vieii
cretine, multe femei slujeau la agape, ca diaconie, sau iniiau
n nvtura cretin pe alte femei. Mai trziu, n anii
persecuiilor, multe femei cretine au mrturisit nvierea i
10
dumnezeirea lui Iisus Hristos cu o ndrzneal i cu o mreie
care uimeau pe prigonitori. Marii Sfini Prini din "epoca de
aur" a Bisericii i datorau evlavia, credina i formarea lor
religios-moral mamelor lor, pe care Biserica le cinstete dup
cuviin pn azi. Iar n trecutul neamului nostru romnesc, ne
amintim cu veneraie de mamele marilor eroi care au luptat
pentru aprarea gliei strbune, de mamele marilor notri
crturari i de attea alte femei care - cu sacrificii pe care
numai ele le-au tiut - au crescut oameni de ndejde, care i-au
pus apoi toate capacitile creatoare n slujba poporului din care
au odrslit. Am putea spune c ara noastr i-a pstrat liber-
tatea i a prosperat sub raport material i cultural nu numai
datorit vredniciei fiilor ei, din trecut i de azi, ci i datorit
vredniciei mamelor care i-au crescut. Iar dac Biserica nostr
i-a ndeplinit rostul ei n viaa neamului nostru, aceasta se
datoreaz att vredniciei slujitorilor sfintelor altare, ct i
mamelor credincioase care au tiut s-i creasc copiii n fric
de Dumnezeu i dragoste de neam.
Viaa lor pilduitoare trebuie s lumineze i pe femeile de azi, i
n spe pe mame, care au un rol imens n aciunea de redresare
moral a neamului, mai ales a generaiilor tinere. Ele trebuie s
fie bine-vestitoare ale lui Hristos i ale nvturii Sale, ca i
femeia samari-neanc, ele trebuie ca, alturi de preoi, s aduc
"apa cea vie", adic mesajul divin de iubire i bun nelegere,
de omenie i de dreptate, att de necesar n lumea deczut n
care trim. Amin.

11
 Pomenirea Sfintilor, slavitilor,
de Dumnezeu incoronatilor si intocmai cu
Apostolii,
marilor imparati
Constantin (+337) si Elena (+327)
Marele intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiul
lui Constantiu Clor si al cinstitei Elena. Si era pe vremea cand crudul
imparat Diocletian isi luase insotitori, la carmuirea intinsei imparatii a
romanilor, asa incat, partea de rasarit a imparatiei, o carmuia insusi
imparatul Diocletian, avand, la randul lui, ca ajutor, pe ginerele sau Galeriu,
iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca imparat pe
Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin
Clor, tatal Sfantului Constantin si sotul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma.
Si avea Constantin, sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si
Britania. Dar, pe cand, in toate partile imparatiei, crestinii indurau cele mai
crunte prigoniri, in tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice
prigoana impotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii
folosea pe crestini la carmuirea treburilor iparatiei.
Deci, murind bunul Constantin, in locul lui a venit fiul sau, marele
Constantin, precum la Roma, in locul lui Hercule, a venit fiul sau, Maxentiu.
Si s-a intamplat ca Maxentiu, sa porneasca razboi contra lui Constantin. Si
istoriseste episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, ca,
plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul Constantin se ruga,
cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe lupta, stiind ca oastea lui
este mai slaba, decat oastea lui Maxentiu. Ca raspuns la rugaciunea lui,
Constantin a vazut ziua, in amiaza mare, stralucind pe cer, o cruce
luminoasa, pe care scria, cu slove alcatuite din stele: "Prin acest semn vei
invinge". Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, in vis, pe Insusi Domnul
Iisus Hristos, apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc
cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punandu-l pe
arme, a mers la Roma si a biruit pe pierzatorul Maxentiu, care, cazand in
raul Tibru, s-a inecat, la podul Milvius, in anul 312; si asa, Constantin a
eliberat pe cetatenii Romei, de tirania lui Maxentiu.
Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul crestinilor,
fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat al Romei, o hotarare, prin
care a oprit prigonirea crestinilor si a dat libertate credintei in imparatia
romanilor. Actul acesta mare se numeste "Decretul din Milan".

12
Mai tarziu, fericitul Constantin si-a mutat capitala imparatiei, de la Roma, la
Bizant. Deci, a zidit din nou aceasta cetate si, impodobind-o cu tot felul de
palate, ca pe o adevarata noua Roma crestina numita, apoi, Constantinopol,
dupa numele sau. Aceasta cetate, a fost adusa, de Imparatu; Constantin, lui
Hristos, ca o roada a credintei sale (330).
Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea
credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai
mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost
Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum
socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa
izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca
numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea
imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la
care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au
osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai
mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta
Liturghie.
Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care
imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din
Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul
Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica
Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si
alte sfinte locasuri.
Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin
si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi "Sfintii cei intocmai
cu Apostolii, imparati". Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la
anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena.

13