Carlo Jean ( 12 octombrie 1936) este un general si scriitor italian.

Expert în strategia militară și geopolitică, a scris numeroase articole și publicații despre

Geopolitică și Geoeconomie, astfel fiind unul dintre cei mai valoroși experți de la nivel italian și
internațional. El predă în prezent studii strategice la Facultatea de Științe Politice de la Universitatea
LUISS, este un membru al Consiliului științific al enciclopediei, Comitetul științific al Confindustria și al
Comitetului științific al Fundației Italia SUA.

El a comandat grupul tactic "Susa", membru italian al forței mobile NATO, și a servit în Brigăzile
alpine "Julia", "Taurinense", "Orobica". El a comandat Brigada Alpilor "Cadore".

În activitatea Statului Major General a fost șef al Biroului de Planificare Financiară și Buget a
Armatei Statului Major General și șef al Departamentului IV al Statului Major General al Apărării,
responsabil cu logistica, exportul de arme și controlul tehnologiilor critice strategice.

El a fost director al Centrului militar pentru studii strategice, președinte al Centrului pentru studii
avansate în domeniul apărării, reprezentant personal al președintelui în exercițiu OSCE(Organizația
pentru securitate și cooperare în Europa) pentru punerea în aplicare a Acordului de pace de la Dayton
din Bosnia-Herțegovina, Croația și Republica Federală Iugoslavia.

Geopolitica lumii contemporane este un studiu exhaustiv privind geopolitica lumii globalizate.
Autorul, Carlo Jean, este un expert absolut și oferă atât instrumentele de înțelegere a disciplinei, cât și
cheile importante de citire pentru a înțelege evoluția istorică a perioadei actuale prin analiza geopolitică.

Carlo Jean - Geopolitica este o reflecţie, un sistem de raţionament, o conceptualizare a spaţiului,

nu numai fizică, ci şi umană şi, în acelaşi timp, multidimensională, care precede şi care este finalizată prin
individualizarea intereselor naţionale şi a marilor alegeri / decizii politice într-o lume care s-a transformat
rapid şi care este pe cale de a deveni mai globală şi mai frământată, mai dornică de reguli şi de ordine
mai puţin incertă şi conflictuală, în care evoluţia fenomenelor este accelerată dacă viteza de răspuns nu
este la fel de ridicată.

Carlo Jean reconstruiește geopolitica lumii globalizate și, în același timp, subliniază critica
italiană, la care se referă în mod continuu. În același timp, considerentele privind problemele geopolitice
europene sunt importante. În acest sens, el afirmă că statele naționale nu pot nici să se integreze
armonios, nici să găsească un punct comun de înțelegere în politica externă.
 Istoria Italiei este, de asemenea, povestea unei lungi succesiuni de "crize de internaționalizare".
Aceste crize au fost cauzate de schimbări în relațiile economice și politice internaționale, care, la rândul
lor, au avut repercusiuni brutale asupra stabilității interne a Italiei. O altă constantă este că, cu cât sunt
mai mari încercările de a păstra influența instaurării străine din Italia, cu atât mai mare a fost problema.

În momentul unificării sale, Italia era una dintre cele mai înapoiate țări din Europa,
atât din punct de vedere economic, cât și financiar. Agricultura, care a reprezentat 56,7% din produsul
intern brut (PIB), a angajat 70% din lucrătorii activi, în timp ce industria, care a contribuit cu 20,3% la PIB,
a angajat numai 18% (în special textile). Statul, îndatorat în valoare de 500 de milioane de lire
(aproximativ 2 miliarde de euro la echivalentul din 2002), nu avea nici capitalul nici voința politică de a
încuraja trecerea de la o fază tradițională în mare, de fabricație, într-o fază industrială.

"Interesele nu pot fi cartografiate în cercuri concentrice de intensitate descrescătoare"

a scris Carlo Jean. "Singurii parametri obiectivi care ne permit să le identificăm sunt dimensiunile
schimbului economic și a numărului de cetățeni italieni din diferitele zone. "Pe baza primului dintre
acești doi parametri, majoritatea observatorilor au fost de acord că interesele Italiei se regăsesc, mai
ales, în Europa”.

În momentul unificării sale, Italia era una dintre cele mai înapoiate țări din Europa,
atât din punct de vedere economic, cât și financiar. Agricultura, care a reprezentat 56,7% din produsul
intern brut (PIB), a angajat 70% din lucrătorii activi, în timp ce industria, care a contribuit cu 20,3% la PIB,
a angajat numai 18% (în special textile). Statul, îndatorat în valoare de 500 de milioane de lire
(aproximativ 2 miliarde de euro la echivalentul din 2002), nu avea nici capitalul nici voința politică de a
încuraja trecerea de la o fază tradițională în mare, de fabricație, într-o fază industrială.

Într-o Italia și o Europă care se confruntă cu dificile provocări geopolitice și geoeconomice ale secolului
douăzeci și unu, Biserica se pregătește să joace un rol mai degrabă mare decât un simplu simbol pentru
identitate.