Romanul Cel mai iubit dintre pamanteni a aparut in anul 1980.

Sub raportul
temelor si, intr-o mai mica masura, sub cel al formulelor, Cel mai iubit dintre
pamanteni poate fi socotit un roman complet: social, politic, sentimental,
ideologic, psihologic, eseistic, senzational si politist, fresca a unei lumi si analiza a
unui esec in dragoste, cronica de familie si spovedanie a unui invins (Nicolae
Manolescu). Romanul include aproape toate aspectele care l-au interesat pe
autor: mediul muncitoresc si de activisti, intelectual si de tineret, cel de periferie
a Bucurestilor, meditatia asupra politicii si a personalitatilor politice, lumea
scriitoriceasca. Acestora li se adauga teme noi: viata universitara in anii 1940
1950, inchisoarea, canalul.

TEMA SI PROBLEMATICA

Tema romanului este independenta spiritului in fata istoriei aberante, a

compromisurilor de toate felurile. In acest roman autorul adauga viziunii artistice
o dimensiune in care scepticismul modernitatii se insinueaza in urmarirea unei
drame umane care sintetizeaza intr-un fel acut intreaga problematica a lui Marin
Preda: relatia cu istoria, omul ca jucarie a destinului, problema libertatii, a iubirii,
a singuratatii ca marca a existentei. Finalul insusi al romanului nu se elibereaza
de acest scepticism. In Cel mai iubit dintre pamanteni, fiinta umana, memoria si
experienta directa a acesteia sunt confruntate cu ordine morala si cu o rodine a
spiritului absente, tragismul devenind emblematic.

SUBIECTUL

Actiunea romanului se desfasoara intr-un oras transilvanean nenumit, dar in care

se poate recunoaste Clujul. Naratiunea este la persoana intai, bazata pe
conventia manuscrisului prin care un ins aflat in inchisoare face reconstituirea
evenimentelor, ca sa se disculpe. Victor Petrini, un filozof care incearca sa-si
pastreze luciditatea si judecata nepartinitoare urmarind, mai intai ca martor, apoi
ca victima, erorile si brutalitatea cu care noul regim, comunist, isi impune
regulile, ajunge sa fie inchis de doua ori: prima data dintr-un abuz, iar a doua
oara pentru ca omoara un om, fiind in legitima aparare. Inainte de judecarea
celui de al doilea proces, isi povesteste in scris intreaga viata, mediteaza asupra
ei si ii incredinteaza confesiunea prietenului si avocatului sau Ciceo Pop (cateva
capitole dinspre final sunt reluate, tot la persoana intai, de avocat, ca un
contrapunct al perspectivei asupra intamplarilor). Paginile sunt marturisirea unui
invins, a unui om care este in viata sociala jucaria istoriei, iar in cea pasionala,
asemenea lui Romeo, jucaria destinului. In centrul romanului stau, de altfel, doua
mari povesti de iubire. Cea dintai, si una dintre cele mai profunde din literatura
romana, este povestea unei iubiri imposibile, care-si dezvaluie de multe ori fata
ascunsa, a unei uri mistuitoare. O combustie ce pare inepuizabila alimenteaza
violenta relatiilor dintre Petrini si Matilda (cand o cunoscuse, intamplator zarind-o
pe strada, era sotia prietenului sau, Petrica Nicolau), relatii care nu cunosc decat
extremele: abandonul sau violul. Matilda este un animal de rasa, mandra si
nepasatoare, tenace si fragila, sincera cu brutalitate si ipocrita cu nerusinare,
decisa si sovaielnica, fatisa si secreta. Matilda este asemeni existentei insesi, pe
care Petrini crezuse ca o poate stapani prin controlul ratiunii: abjectie si puritate,
pacat si virtute, chemari si respingeri, falsitate si adevar. Ea simbolizeaza tipul de
existenta pe care nu forta intelectuala (intruchipata de protagonist) o poate lua in
posesie, ci aceea financiara (fusese casatorita cu un evreu bogat caruia ii poarta
in timp un respect masurat) si cea politica (Mircea, care ii succeda lui Petrini, are
o importanta functie de partid). Iubirea celor doi se degradeaza intr-un ritm cand
lent, cand rapid si este cotropita de vulgaritate. Singura consolare ramasa lui
Petrini in urma acestei casnicii este fiica lor, Silvia. La botezul fetitei, Petrini este
arestat. Pretextul il constituie o fraza inocenta, rau interpretata, dintr-o scrisoare
primita de Petrini de la un fost prieten, Iustin Comanescu, plecat in strainatate si
membru al organizatiei legionare Sumanele negre, despre care profesorul de
filozofie stie doar din auzite. Momentul coincide cu hotararea celor doi de a se
desparti. Matilda il va astepta totusi sa iasa din inchisoare. Cealalta poveste de
iubire se infiripa dupa ce Petrini isi ispasise condamnarea, isi pierduse postul de
la Universitate, trecuse prin experienta infernala a muncii la deratizare si
ajunsese contabil la Oraca. Aici o intalneste pe Suzy Culala, aparitie voit
stearsa, fiica unui mare industrias, epurata ea insasi din facultate pe cand era
studenta. Femeia aduce in aceasta iubire o culpa chinuitoare: i-a ascuns lui Victor
Petrini ca este inca maritata cu un individ periculos, un dipsoman agresiv. Relatia
nu este alterata de acest fapt, povestea complicandu-se in mod senzational.
Dipsomanul o urmareste pe Suzy ca s-o omoare, are loc o incaierare intre cei doi
barbati intr-un teleferic, iar Victor il arunca pe celalalt in gol.Victor urmeaza sa fie
judecat pentru crima, totul pledand impotriva lui, iar Suzy descopera ca nu a
scapat nici o clipa de obsesia sentimentului ei pentru celalalt barbat. Desi il
iubeste pe Victor, are nevoie ca el sa fie judecat pentru a-si ispasi vina. Supusa
acestei presiuni, iubirea lor se transforma in praf. Este interesant ca, desi
personajul nu se implineste prin iubire, totusi el sustine mitul fericirii prin iubire,
mit definitoriu pentru conditia umana: Multi dintre semenii mei au gandit poate
la fel, au jubilat ca si mine si au fost fericiti in acelasi fel. Mitul acesta al fericirii
prin iubire, al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui n-a incetat si nu
va inceta sa existe pe pamantul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si
atata timp cat aceste trepte urcate si coborate de mine, vor mai fi urcate si
coborate de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricand:daca dragoste
nu e, nimic nu e!.

Aceste doua mari povesti de iubire sunt precedate de altele doua, importante in
drumul initiatic al personajului. Prima este o iubire de adolescenta, cu originea
intr-o senzualitate intensa, care tulbura simturile. Personajul confunda acum
existenta cu aparenta, cu formele ei exterioare. Perfectiunea halucinanta a
trupului femeii, voluptatea atingerilor pot fi lesne considerate drept existenta
insasi, pe care personajul crede ca o poate lua in posesie totala si definitiva. Aflat
la aceasta varsta, Petrini proiecteaza in existenta propriul ideal. Alcatuita precar,
relatia se stinge din pricina unui capriciu (Petrini refuza sa se plimbe pe o
anumita strada la invitatia Ninetei). Parasit, personajul sufera intens, dar refuzul
de a accepta o directie indicata ii provoaca iluzia optiunii. S-ar putea afirma ca
acestei relatii ii corespunde in plan social un sistem bazat pe principiul libertatii
individuale (anii dinaintea razboiului).

Relatia cu Caprioara ii creeaza eroului iluzia ca poate domina existenta si ca este

un rasfatat al ei. Performantele sale intelectuale starnesc fascinatia unei fete
superbe, magulindu-i orgoliul. Incantat ca a fost preferat atator pretendenti,
Petrini nu intelege ca a luat drept existenta autentica o zona neclintita si
amorfa a acesteia, asa cum el insusi defineste sufletul Caprioarei. Personajul
este incapabil sa-si asume o existenta careia nu-i poate imprima nimic din
configuratia sa interioara. Mai mult, realitatea intruchipata de Caprioara poarta
insemnele unei cuceriri (e insarcinata cu un medicinist), pe care orgoliul lui
Petrini nu le poate accepta. El esueaza, iar decizia luata e la limita culpabilitatii.

In plan secund exista numeroase episoade extraordinare si personaje care se tin

minte. Fiecare dintre cele zece capitole contine un roman de sine-statator, dar
structura generala e departe de a fi laxa. Cele doua romane de dragoste isi infig
radacinile in viata sociala a epocii si in viata intelectuala, familiala a eroului
insusi. Exista in acestea multe lucruri in lipsa carora cu greu ne-am putea inchipui
romanul iubirii lui. Viata de familie este unul dintre ele. Intai, familia lui Petrini
insusi, bunicii, parintii, apoi familia Matildei, acel uimitor clan de basarabeni
vorbareti, afectuosi, egoisti si solidari, in al treilea rand familia lui Suzy, ceva mai
stearsa. Un personaj episodic, totusi pregnant, este Petrica Nicolau, un fel de
etern sot si etern revoltat, omul cu cea mai stabila umoare neagra dintre toti.
Romanul politic are drept protagonist (un protagonist asa-zicand de idei, care
abia izbuteste sa se miste din scaunul lui rezervat la o braserie a orasului, de
unde isi emite ideile cu o frecventa uluitoare) pe criticul literar Ion Micu, sclipitor,
inventiv, avand explicatii pentru toate si teoretizand printre cafelele cu filtru cu
placerea cu care altul ar respira.

Cu totul deosebit este romanul inchisorii si reintregarii lui Petrini in munca. Viata
in mina de plumb (cu tot episodul uciderii unui gardian uspr neverosimil) si mai
ales incadrarea intr-o echipa de deratizare sunt infatisate cu o puternica
imaginatie a grotescului si caricaturalului. Se simte in aceste episoade mana unui
mare romancier al sordidului. E de remarcat ca lumea lui Vintila (mare povestitor,
un Tugurlan de mahala) sau a lui Bacaloglu e sordida, fara sa fie
vulgara.Vulgaritatea s-a instalat, aparent paradoxal, in unele momente ale
povestii cu Matilda, in vorbirea unor personaje cultivate si chiar in gandirea lor.

Capitolul ultim din al doilea volum contine un fel de roman eseu, in care Petrini
isi dezvolta oral ideile gnozei lui moderne si consideratiile dintr-un studiu intitulat
Era ticalosilor.

COMPOZITIA SI TEHNICA NARATIVA. STATUTUL NARATORULUI

Romanul are trei volume alcatuite din zece parti. Fiecare parte e formata din
microstructuri distribuite in functie de memoria personajului narator. La nivelul
instantelor de comunicare, subiectivitatea artistica se amplifica prin aceasta
narare a majoritatii evenimentelor la persoana I de catre personajul principal
Victor Petrini. Evocarea e dublata de interpretarea evenimentelor traite sau
numai cunoscute de narator. Cronologia nu este total respectata, in plan
existential, rememorarea incepand dupa ce personajul principal, Victor Petrini, e
pe punctul sa fie condamnat la inchisoare pentru a doua oara.

Desi scris in intregime la persoana intai, Cel mai iubit dintre pamanteni conserva
in mare formula clasica a retrospectivei ordonate, in care experientele sunt
restituite intr-un prezent proustian al memoriei. Povestirea lui Petrini alterneaza
realismul sumar, publicistic, cu fantezia caricaturala, proza de aventuri cu cea de
idei, intr-un stil original, accesibil si inegal.

Scriitorul reface intr-un fel experienta subiectivitatii de tip camilpetrescian

modelul se resimte dar problematica romanului capata accentele tragice ale
unor impasuri istorice. Altfel spus, Marin Preda reuseste sa fie, in special prin
acest roman, in mijlocul intrebarilor celor mai grele pe care si le putea pune, in
ultima parte a secolului XX, pe care si le putea pune o constiinta.