Iubirea, filosofia trairii?

Nici nu stiu cum sa incep. De cateva zile, tot aud in jurul meu vorbindu-se de iubire.
Ma duc la facultate, colegii vorbesc de iubire, merg cu metroul si aud acelasi termen: iubire,
merg la magazin, din nou iubire, ajung la camin, vad persoane care sufera din iubire, pe de o
parte, si pe de alta parte vad colegi indragostiti. Asadar ce este iubirea? Cine poate da o
definitie a iubirii? Cu siguranta ca psihologii considera ca au un raspuns. Dar ce este totusi
atat de specific acestui sentiment? Este, oare, un sentiment? In mod banal este un sentiment.
Dar despre ce fel de sentiment vorbim?
Daca am accepta ceea ce multi afirma, am descoperi ca iubirea este o traire care te face
sa nu mai fii TU. Propriul tau EU se transforma. Imi aduc aminte acum cand citeam
Banchetul lui Platon: fiecare persoana trebuie sa isi gaseasca jumatatea, mitul androginului.
Aici putem vorbi oare de iubire? Ce fel de iubire, daca fiecare o sa isi gaseasca la un moment
dat sufletul pereche? Putem vorbi oare de o iubire predestinata? Asta ar insemna ca nu este
iubire, ci pur si simplu este un moment in viata omului care este randuit sa se intample;
cineva, se pare ca a stabilit deja acest lucru. In ce feluri se manifesta aceasta iubire?
Daca tot l-am amintit pe Platon, ma simt indatorat sa precizez ca pentru el, dragostea
in interiorul casatoriei nu poate purta numele de eros. Un alt filosof, Socrate, considera ca
poseda o singura stiinta: aceea de a iubirii. Vorbind despre iubire acesta se referea la
dragostea pentru filosofie, la aspiratia tinerilor catre adevar si virtute si nu la dragostea
carnala pe care o respingea si pe care o considera un pacat.
Ma intreb adesea, daca iubirea este intradevar un sentiment sau nu. Noi, oamenii ne
caracterizam prin a avea ratiune. Oare aceasta ratiune ne face pe noi unici in a iubi?
Animalele iubesc si ele(alte animale)? Pot exista voci care spun ca da, si animalele iubesc, dar
si voci care spun contrariul. De ce nu pot iubi si animalele? Este vorba doar de instinct la ele?
Instinctul este o forma de manifestare a iubirii fata de puii lor si, de ce nu, fata de
oameni(atasare). Putem spune ca se ataseaza catelul de noi, sau pisica? Si sa presupunem ca
am aflat raspunul: nu exista iubire in lume animala. Dar noi, oamenii nu ne atasam de alte
persoane, obiecte, chiar si animale? Nu putem vorbi aici despre iubire? Este iubirea fata de
aproape, am putea spune, dar asta in spatiul teologic. Ne iubim semenul, avem grija de creatia
lui Dumnezeu si aspiram la mantuirea si dobandirea fericirii in Imparatia cerurilor. O
multitudine de alte intrebari isi cauta acum raspunsul, dar nu este momentul oportun pentru a
le expune.
 Acea minutata expresie pe care trebuie sa o pun in directa legatura, in mod absolut, cu
iubirea este: te iubesc. Copiii spun ca isi iubesc parintii, ca iubesc animalele; adultii
marturisesc o iubire, de asemenea pentru copiii lor, pentru sot/sotie, pentru activitatea ce o
desfasoara, spun ca iubesc un anotimp, o stare. Oamenii iubesc un joc, isi iubesc prietenii,
partenerii, asa cum am mai spus, isi iubesc propriul sine( dar potrivit conceptiei lui Foucault,
sinele nu exista, si iarasi ar trebui sa fac rabat pentru a explica si acest subiect, dar nu o voi
face) sunt narcisisti. Acest te iubesc are oare vreo importanta pentru cienva? Efectiv, sunt
doua cuvinte care pot fi spuse de oricine oricui. Conteaza oare atat de mult acetse cuvinte?
Vad atat de multe persoane care se supara ca nu li se spune te iubesc. Personal, consider ca
este doar un moft al societatii acest fapt? Dar de ce un moft? Pentru ca toata lumea aude asta,
si se pare ca toti trebuie sa il spuna. Este ca un act de credinta, indraznesc sa spun, tratat cu o
minutiozitate deosebita. Dar sunt convins ca este doar o rostire si atat. Nu se trece dincolo de
aceste cuvinte. Daca intradevar iubirea este ceva deosebit, cu totul si cu totul deosebit de ce
trebuie sa spunem acest te iubesc? Pot spune astazi te iubesc si maine te urasc. Cu aceeasi
usurinta.
De ce doua persoane care isi declara/ si-au declarat iubirea (dar ce este iubirea?) dupa
ce se despart, din motive bine stiute de ei, nu mai spun acele cuvinte? Trecerea aceasta de la o
stare la alta este lipsita de orice putere de intelegere a mintii umane. Eu unul nu pot intelege
aceste actiuni. Cum poti astazi sa iubesti si maine sa nu mai iubesti?
Acel sentiment, asta am spus ca ar fi iubirea, cum poate fi el deosebit: iubesti cu
aceeasi pasiune tara, cu aceeasi pasiune un joc de fotbal, cu aceeasi pasiune iubesti sa stai?
Intr-o alta ordine de idei, ma gandeam acum la iubire in sensul biblic. Tot Noul
Testament este strabataut ca un fir rosu de iubire. Hristos vorbeste de iubire, apostolii vorbesc
de iubire, evanghelistii, de asemenea propovaduiesc iubirea. Este un verset, care in momentul
de fata ma pune pe ganduri: Dumnezeu este iubire. Asadar, putem sa consideram acest
verset ca o definitie data iubirii? Mai este, ea, iubirea acum un sentiment? Ar putea fi, de ce
nu, un dar din partea Creatorului. Daca acceptam acest fapt, am rezolvat problema iubirii. O
acceptam ca pe un dat ontologic care se ragaseste in fiecare dintre noi prin faptul ca Dumezeu
a creat lumea si noi suntem creatia Lui cea buna, dupa chip si asemanare. Dar subliniez, doar
daca acceptam. Daca nu acceptam ce se intampla cu noi? Respingem existenta Divinitatii si
implicit, in acest context, prezenta iubirii in natura umana. Asta inseamna ca doar cei care isi
marturisesc credinta in Dumnezeu pot avea parte de iubire? Discutabil. Personal, consider ca
nu doar aceia pot avea parte de iubire ci toti oamenii, dar in ce fel?Unii pot iubii mai mult
decat altii? Iubirea este direct proportionala cu ceva anume? Cu ce? Suntem iubiti mai mult cu
cat daruim mai multa iubire?
Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri. Putem sa acceptam raspunsurile, dar atat
timp cat parerile sunt impartite si nu exista un acord in ceea ce priveste acest termen: iubire,
nu putem sa nu discutam in continuare despre el. Ma intreb, daca atunci cand iubim (desi nu
stiu cum este momentul respectiv) suntem capabili sa facem si altceva, si ma refer aici la alte
trairi, sentimente: putem sa simtim ura fata de cineva, suntem capabili a face rau, prin iubire
devenim doua suflete intr-unul. Oare cum? Sufletele noastre se combina, asemenea unei
formule chimice, si rezulta un element nou, un suflet nou? In ce sens 2 devine 1?
Ajung sa cred ca exista o varsta speciala unei iubiri, sau mai multe. Cand suntem
copii, iubim intr-un fel, in perioada adolescentina, iubim intr-un alt mod; in perioada
maturizarii iubim intr-un mod cu totul si cu totul diferit. Asta inseamna ca exista mai multe
tipuri de iubire? Dar aici ma refer la aceeasi iubire, dar in etape ale vietii diferite, de exemplu
sora sau fratele. De ce nu ii iubim cu aceeasi grandoare pentru totdeauna? Ma gandesc acum
la faptul ca, poate, alte persoane intervin in aceasta relatie( de exemplu sotia/sotul). Deja o
iubire pierde in detrimentul altei iubiri. Dar cu toate acestea vorbim de aceeasi fapta: iubirea.