Aparitia relaiilor consulare

Relatiile consulare sunt strans legate de relatiile diplomatice, functiile reprezentantelor

consulare cunoscand numeroase zone de interferenta cu cele ale misiunilor diplomatice1.

Spre deosebire de misiunile diplomatice, relaiile consulare nu indeplinesc functii la nivelul

guvernamental al relatiilor dintre state si de aceea nu sunt acreditate pe langa guvernul statului
de resedinta. Functionarii consulari stabilesc legaturi directe numai cu autoritatile locale si nu
cu guvernul, se bucura de privilegii si imunitati mai restranse si sunt subordonati, in
activitatea lor, sefului misiunii diplomatice din tara de resedinta.

Institutia consulara a aparut, din punct de vedere istoric ca urmare a dezvoltarii schimburilor
comerciale intre state si a deplasarilor de persoane peste granitele nationale, provocate, la
origine, in primul rand, de nevoile negotului.

Negustorii straini, stabiliti pe pamantul altor tari, au simtit, se pare, nevoia de a-si asigura
apararea intereselor in cazul pricinilor ivite intre ei sau in relatiile lor cu localnicii, recurgand
la judecatori alesi dintre oameni de acelasi neam, dupa legile si obiceiurile nationale. Astfel,
comunitatile negustorilor stabiliti la Constantinopole si in alte orase ale Imperiului Bizantin,
mai cu seama dupa caderea Romei (476 e.n.), dobandesc treptat un statut autonom si,
indeosebi, dreptul de a-si alege magistratii, care in secolul al XII-lea sunt denumiti consuli.

1 Iacob, Gh. - Introducere n diplomaie - Editura Fundaiei "AXIS", lasi, 1998