Hermeneutica sensului

Gandirea despre sens este o gandire ce-si cauta propriul sens.Cauta ce inseamna:a
explica si a intelege.Dupa explicare si intelegere urmeaza interpretarea.O interpretare a
explicarii si a intelegerii sensului.In chiar procesul interpretarii,interpretul se explica si se
intelege pe sine:se interpreteaza.Isi interpreteaza sinele gandind sensul ,strduindu-se conform
expresiei sensului,la adancimea de sens a gandului.Intre eul doritor de a intelege ,orienatat
spre intelegerea de sine,si sinele intelegator de sine :sensul
Interpretarea pe care o avem in vedere se subordoneaza unei ,,intelegeri genetice a
evolutiei semantice,intelegerea ce este in acelasi timp o ,,explicatie psihologica,o cunoastre
cauzala.A concepe devenirea sensului conform acetsei interpretari si explicari presupune
interpretarea din perspectiva unei sectiuni longitudinale:o hermeneutica a geneei,a trecerii si a
devenirii.
Conceptia sensului, conceptie ce se construieste intr-o triada a demersului
hermeneutic:intelegerea-explicarea-interpretarea,dar si creatia , trebuie sa conduca pe caile
spiritului la o imagine a sensului spiritual.
Sensul nu se pune pe sine in raza interpretarii,el isi impune datul cu forta
evidentei,problematizandu-l.Intre evidenta si problematizare,sensul traieste in orizontul
paradoxului.Omul traieste intr-o lume semnificanta.Pt el problema sensului nu se pune,sensul
exista,se impune ca o evidenta.Orice evidenta se naste dintr-un raport natural si originar intre
fnomne (experiente) si acoperirea lor in realul existentei.Orice problema este rezultatul unei
relatii originale ce pune la indoiala concordanta expresiei cu realul,banuind fenomenul ca
fiind o esenta straina existentei.Sensul este evident si problematic,esential si existential.
Freud se apleaca asupra unei probleme, problema producerii de sens anterioare
sensului,abordand mecanismul de elaborare a visului(sensul unui vis constand in gandurile
latente mereu pline de sens).Acest pre-sens arhtipal,anterior valorii semantice,anterior
,,spusei sensului,banuind a fiinta in structura de adacime a textului,este adevaratul sens
originar,sensului matricial,ingropat in propria sa semnificatie.
Nonsensul nu este opusul sensului,ci absenta acestuia,disparitia lui in
transparenta;orice sens transparet este un nonsens.
Sensul prim (sensul curent)posterior totusi pre-sensului,poarta in sine o semnificatie
imediata,naturala si directa,adica nemijlocita de nici o operatie psihica sau de vre-un act
reflexiv.El reprezinta evidenta clara a sensului (Derrida),o claritate ce se numeste neincetat pe
sine,semnificandu-se autorefplexiv si oglindindu-si prezenta in transparenta identitatii cu
sine.Claritatea este intotdeaua expresia unei hotarari.Semnificatia ei este limitata la una
singura :,,Se crede ca fiecare cuvant are sau trebuie sa aiba,un singur sens,precis si fix afirma
Berkeley.
Sensul fenomenologic,fundamental al cuvantului,care pune in paranteze
lumea(lingvistica) pt a pastra doar conceptul,ideea(,,fiecare cuvant traduce un concept
Durkheim).Idea sensului prim consta in reducerea textuala pe care o opereaza dorind sa fie
fara sa se nasca ,tanjind spre implinirea semantica ichisa insa in idealitatea datului sau.In
acesta acceptiune orice sens este o dorinta ne-spusa ce incearca mereu sa se rosteasca pe sine
nereusind decat sa isi epuizeze in aceste vane eforturi farama de rost pe care i-o asigura
miscarea.
Sensul redus la litera semnificatiei curente nu poate fi nicidecum un sens miscat,ci
doar sens oprit in nemiscare,revarsat in nonsens.Sensul se deschide spre o inchidere mereu
deschisa,se descopera pentru a se acoperi mai in adancime,se manifesta ca prezenta pta se
ascunde,a-si impune absenta.
 Sensul profan,imanent cuvantului(sensul inerent textului)devine sens sacru.Imanenta
se pastreaza sub chipul transcendentei,dialogand cu propria sa transcendere.Daca pre-sensul
(transcedental) era un dincoace-de-sens sensul prim (imanent) este un in-sens .In randul sau
sensul secund va fi un dincolo-de-sens.Astfel sensul imanent isi transcede timpul si devenirea
inspre miscarea cese opreste;sensul transcendent isi imagineaza timul si devenirea inspre
oprirea ce se misca.Opridu-se in pragul imanentei neintelese si nerostite,sensului nu ii ramane
decat intelegerea si rostirea transcendentei,adica in-fiintarea in logica a tot ceea ce nu
fiinteaza decat dincolo de orice logica.Aceast paradox reuseste sa exprime insa prin
ambiguitate sicontradictie,o modalitate a sensului de a se depasi pe sine, o posibilitate dea
surprinde prin cuprindere,o convertire a indicibilului in rostire intelegatoare.
Sensul nu este niciodata independent de procesul de constientizare,actul sau
semnificant fiind o iradier a unei stari de constiinta.Costiinta ofera lumii/cuvantului sensul de
a fi, de a exista ca rost.Sensul astfel constituit se afla pe sine drept efect al undei cauze
constientizate. Ceea ce este ca non-sens(ceea ce nu este ca sens) u poate fi ca sens decat prin
aparitia a ceea ce in constiinta,prin simplul act alconstientizarii a ceea ce este ca lipsa de
sens.Acest procedeu face ca non-sensul sa paraseasca absenta datului sau si sa paseasca in
lumina prezentei sale ca sens,sa patrunda adica in raza constiintei.Un lucru are sensdoar in
cazul in care acest sens este constituit
,,Cuvantul este un gest si semnficiatia sa este o lume spune Merleau-Ponty.Gestul pe
care cuvantul il presupune marcheaza sensul unei lumi a raporturilor lingvistice.Acest sens
gestual,strabatand toate straturile relatiilor semnificante,nu intarzie sa intre in raport cu alte
sensuri ,cu sine insusi,cu lumea;sensul devine astfel semnificatie.Semnificatia este la randul ei
lumea de sensuri;cuvantul se umple de semnificatie,gestul descriind olume a intelesurilor.
Distinctia dintre sens si semnificatie este importanta,In lingvistica saussuriana sensul
este semnficatul (conceptul),imagine mentala atasata semnificantului,intelesul fundamental al
unui text.Semnificatia este conceputa ca relatia simetrica intre semnificant si semnificat
(sens),actul care le uneste.Semnificatia este astfel una din conotatiile atestate sau posibile ale
sensului esential
Nu exista cuvinte cu sens pierdut ,necunoscut decat in cazul,poate,al ontologiei
referentilor abstracti si mitici.Dar si aici nu s-ar putea vb de o disparitie a sensului ci de o
pierdere a referintei.Sensul raman suspendat intr-u spatiu fictiv.
Valoarea sensului nu isi poate schimba pretul decat pe baza adevarului comunicat;la
randul sau sensul nu poate fi adevarat fara sa fie expresia unei valori semantice.Valoarea de
adevar este singura operatie de verificare capabila a conferi sensului statutul de fapt al
realitatii lingvistice si de fapt al existenti psihice.Un lucru nu are sens atunci cand sensul pe
care ar trebui nu gaseste drumul spre imaginea lucrului.Acelasi lucru are sens atunci cand
sensul inlocuieste lucrul,identificandu-se cu imaginea acestuia.
Sensul coabiteaza cu propria imagine:sesnsul locuieste imaginea,imaginea primeste
sensul in locuinta sa.Sensul umple imaginea cu tot ceea ce ii lipseste acesteia pt a semnifica.
Momentul magic al devenirii semantice se caracterizeaza prin coexistenta sensului
rational si irational.Vom diferentia 2 mari gupuri de mituri,conform lui L.Blaga : 1.Miturile
semnificative si 2 Miturile transemnificative.Miturile semnificative reveleaza semnficiatii
care pot avea si un echivalent logic.Miturile transsemnificative incearca sa reveleze ceva fara
echivalent logic.Sesul conceptual(rational)desmneaza o realitate smnificativa,logic,pe cand
sesul imaginar(irational) reprezinta o realitate trans-semnificativa,ilogica.
Sensul logic(normal)este gata sa primeasca acolo unde nici un lucru nu poate da mai
mult decat un iteles de prima instanta,neimplicandu-se in actul acestei descifrari
formale.Sensul imaginar(patologic)este gata sa dea acolo unde nici un lucru nu poat eprimi
mai mult decat i-o permite intelesul deultima instanta,angajandu-se afectiv in aceatsa lucrare
de incifrare.
 Conform gandirii magice,un lucru poate insemna el insusi ,se pote semnifica pe sine
dar poate sa isi proiecteze semnificatia si asupra altui lucru,strain siesi.Sensul se presupune
lucrului desemnat, din acest proces rezultand conceptul ce ii este lucrului inerent.
Magia pe care sensul o strabate pentru a se deschide in imaginar isi afla radacinile in
doua compartimente ale psihicului uman :inconstientul (magia naturala) si constintul (magia
voluntara).In primul caz, sensul se naste spontan,proiectat in cuvant de tot ceea ce visul
permite de-a fi defulat.Sensul mitic este insa un,,sens ezotericsens ocult,sacru,ascuns in
spatele semnificatiilor sale formale,deschizandu-se spre sine,sesul se vede inchis in sine.
Magia involuntara conduce sensul pe alte fagase decat cele ale logicii
formale,oferindu-i ca suport referential o realitate,,imaginara adancindu-l in directia relevarii
unei interioritati ce semnifica o alta natura,evidente pur psihice care sa ni s impuna printr-un
anume sens interior si poetic.
Interpetarea ca o zona de trecere a sensului dinspre starea sa formala/conceptuala spre
o stare de dereglare semantica,magia trebuie conisiderata o continua trecere in zarea
imaginarului.Magia este visul treaz pe care sensul il strabate pentru a ajunge la ,,trezia
visata.Magia este trecerea sensului spre o a treia dimensiune, cea a imaginii.Imaginea nu
este sens,imaginea are sens.Sensul insuflteste imaginea,imaginea se scalda in sens.
Drumul pe care sensul il strabate din inchderea sa conceptuala spre deschiderea
imaginara reface distanta ce spara adevarul logic de adevaul estetic.Valoarea de adevar a
sesului variaza in functie de nivelul atins de acesta pe scara devenirii; adevarul sensului logic
nu isi atinge insa valoarea fara posibilitatea de a-si depasi statutul axiologic si pasi in raza
adevarului estetic unde valoarea nu mai este cea a logicii formale,ci a logicii imaginare.
Inainte insa de a deveni imaginar sensul trebuie imaginat,produs adica prin activitatea
imaginativa a intelectului metalogic.Imaginatia produce sensul disponibilizat in cursul trecerii
prin magie.Imaginarul nu poate fi conceput decat de dincoace din preama pregatirii sale
logice,la fel cum despre vis nu poti vb decat din trezie.La Arnim, imaginatia se vede
constransa de a pierde contactul cu ralul si de a se tme de propriile sale creaturi.Sensul
imaginar se izoleaza de propria sa faptura,de jumatatea reala a fapturiisale,amenintat fiind de
inconstienta propriei proiectii imaginare.La nivelul acestor structuri imaginare,sensul nu isi
mai afla cadrul comparativ,fiindu-si el insusi contrat in sine si pt sine.Imaginatia este buna
conducatoare de sens,ajutand la procesul de imaginare a acestuia(prin spiritualizare) dar
contribuind totodata si la propria sa semnifiare(prin ,,intrupare)Kant atribuie imaginatiei 3
functii esentiale:reproductiva,productivasi estetica.
Hussert aseaza imaginatia sub semnul timpului; trecand prin imaginatie,sensul
succesiunii doandeste un caracter temporal,respingand continuitatea in favoarea lternantei.Un
nou motiv pt ca sensul sa iasa din evolutia liniara,sa isi paraseasca stagnarea si sa se inscrie
intr-o miscare a discontinuitatii.In procesul acestei schimbari de sine,imaginatia schimba
implicit si statutul sensului,conferindu-i alte modele,propunandu-i noi surse de semnificare:La
randul sau,sensul devine creator,fabricand-si reprezentari imaginare pe cae le umplecu mesaje
imbogatite prin specificul temporal.Simultaneitatea sensurilor nu e decat aparenta;ele isi
urmeaza unul altuia iesind la lumina imaginrii intr-un timp al intuitiei.