Draga mea Veronic,

Ca eu s nu-i scriu e de neles. Bolnav, neputnd dormi nopile i cu toate

astea trebuind s scriu zilnic, nu am nici dispoziie de a-i scrie ie, creia a vrea s-i
scriu nchinciuni, nu vorbe simple.
Dar tu care ai timp i nu eti bolnav s nu-mi scrii e mai puin explicabil. Tu
trebuie s fii ngduitoare cu mine, mai ngduitoare dect cu oricine altul, pentru c eu
sunt unul din oamenii cei mai nenorocii din lume.
i tu tii care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea gritor
de adevr, muli m ursc i nimeni nu m iubete afar de tine. i poate nici tu nu m-ai
fi iubit ctui de puin, dac nu era acest lucru extraordinar n viaa mea care e totodat
o extraordinar nenorocire. Cci e bine ca omul s fie tratabil, maniabil, s se adapteze
cu mprejurrile i s prinz din sbor puinul noroc care l d o via scurt i chinuit,
i eu nu am fcut nimic din toate acestea, ci te-am atras nc i pe tine n cercul meu
fatal, te-am fcut prta urei cu care oamenii m onoreaz pe mine. Cci acesta e
singurul reazim al caracterului meu - m onoreaz ura lor i nici nu m pot nchipui
altfel dect urt de ei.
Dar tu pentru aceasta nu trebuie s m bnuieti, tu rmi cum ai fost i scrie-
mi. Tendina mea constant va fi de a-mi mplini fgduinele curnd ori trziu, dar mai
bine trziu dect niciodat.
Sunt att de trist i e att de deart viaa mea de bucurii, nct numai scrisorile
de la tine m mai bucur. A le suspenda sau a rri scrisorile tale m-ar durea chiar dac
n-ai mai iubi

pe Emin

Scrie cu degetele pe cari le srut.

(1880 Februar)