Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea de tiine Agricole i Medicin Veterinar ,,Ion Ionescu de la Brad Iai

Facultatea de Agricultur Specializare : Management n Alimentatie Public i


Agroturism

Management i operaiuni bancare

-Managementul financiar-
Managementul financiar al societatii comerciale este expresia unui domeniu specific al
activitatii de conducere, domeniu n cadrul caruia se fundamenteaza, elaboreaza, adopta si
finalizeaza deciziile financiare prin relevarea ntregului potential managerial la nivelul
intreprinderii.

Gestiunea financiar poate fi definit ca un ansamblu de decizii, operaiuni i modaliti


de organizare a activitii financiare n vederea procurrii si utilizrii capitalurilor n scopul
obinerii, repartizrii si utilizrii ct mai eficiente a profiturilor ntreprinderii.

Gestiunea financiar presupune aplicarea in activitatea intreprinderii a 2 principii de baz:

autonomia funcional a intreprinderii, respectiv libertatea in modul de procurare i


gestiune a capitalului;
eficiena, respectiv obinerea maximului de rezultate in urma gospodririi i utilizrii
capitalului.

Prin intermediul managementului financiar putem raspunde la intrebarile:

o Cum se realizeaz gestionare eficient a activitii curente a ntreprinderii?


(politica de management al capitalului de lucru)

o Care sunt investiiile pe care ntreprinderea ar trebui s le realizeze? (politica de


investitii)

o Care sunt sursele de finanare la care ntreprinderea ar trebui s apeleze pentru


finanarea activitii curente, respectiv a investiiilor? (politica de indatorare)
Probleme fundamentale ale managementului financiar

Scopul fumdamental al activitatii societatii comerciale si deci al managerului aflat la


nivelul superior este ntotdeauna conservarea si majorarea capitalului pus la dispozitie de catre
actionari sau de catre proprietarii firmei. Managerul general este dator sa explice membrilor
adunarii generale a actionarilor modul n care a folosit capitalul si profitul obtinut.

Pentru a atinge acest scop trebuie sa coordoneze activitatea n diferite domenii -


dezvoltarea produselor noi, aprovizionarea cu materii prime, angajarea si motivarea
personalului, productia si vnzarea produselor etc. Pentru fiecare dintre acestea, managerul
general fixeaza obiective specifice - derivate din scopurile generale, fundamentale ale firmei - si
angajeaza manageri specializati care primesc sarcina sa atinga scopurile fixate. O mare parte
dintre teluri sunt direct legate de indicatorii economico-financiari. Managerii exprima rezultatele
activitatii lor prin nivelul profitului realizat.

Pentru a asigura durabilitatea si prosperitatea unitatii pe care o conduce, managerul


trebuie sa se sprijine si sa asigure realizarea practica si judicioasa a managementului financiar,
sa stapneasca principiile si notiunile de baza privitoare la alocarea fondurilor; iar n aplicarea
lor sa apeleze la acele metode care i asigura sporirea lor.

Constituirea si utilizarea eficienta a fondurilor ntr-o societate comerciala implica


existenta unui obiectiv managerial, care poate fi formulat pe scurt n felul urmator:
maximalizarea profitului si a bunastarii actionarilor. Pentru aceasta managementul financiar
trebuie axat pe:

a) alocarea eficienta a fondurilor n interiorul societatii comerciale;

b) sporirea fondurilor la termenele cele mai potrivite interesului unitatii si actionarilor


ei.
n atingerea acestor obiective, managerul este dator ca, apelnd la metode de analiza, de
planificare si control financiar, sa elaboreze, mpreuna cu aparatul sau de specialitate, previziuni
privitoare la evolutia si eficienta utilizarii mijloacelor financiare n conditiile specifice societatii
comerciale si sa planifice lichiditatea unitatii economice si acoperirea obligatiilor ce deriva din
aceasta

Rolul fundamental al managementului financiar n cadrul ntreprinderii se concretizeaz n:

1.Maximizarea valorii ntreprinderii

Valoarea unei ntreprinderi nu este dat numai de valoarea prezent a patrimoniului sau,
ci trebuie luate n consideraie i urmtoarele aspecte:

valoarea ntreprinderii este o valoare actual, adic echivalentul efectiv al


rezultatelor sale viitoare;
evaluarea ntreprinderii reflect n acelai timp i efectele riscurilor interne i
externe ce pot afecta nivelul i stabilitatea viitoare a rezultatelor ateptate.

n concluzie, se poate spune c maximizarea valorii ntreprinderii depinde de nivelul


performanelor asigurate de activitatea ntreprinderii i de stapnirea riscurilor financiare n
general.

2.Meninerea nivelului performanelor financiare

Gestiunea financiar trebuie s asigure meninerea performanelor ntreprinderii la un


nivel care s asigure obinerea unor venituri suficiente pentru a asigura plata furnizorilor de
resurse i, dac este necesar, s permit restituirea acestor resurse. Obinerea de ctre
ntreprindere a unor rezultate defavorabile sau insuficienem reflect o risipire a resurselor,
duntoare att pentru ntreprindere ct i pentru furnizorii si de fonduri i pentru economia
national.

De asemenea, gestiunea financiar a ntreprinderii nu urmrete obinerea cu orice pre a


profitului maxim pe termen scurt ci acord o mai mare importan stabilitii performanelor pe
termen lung, ncercnd s gseasc un efectiv, satisfctor ntre stabilitate i rentabilitate.
3.Stpnirea riscurilor financiare

Principalele riscuri financiare la care este expus ntreprinderea sunt:

-riscul de exploatare are n vederea stucturarea costurilor ntreprinderii n costuri fixe i


costuri variabile, aceast repartiie determinnd o dependent mai mic sau mai mare a
rezultatelor la evoluia produciei i vnzrilor.

Astfel, o ntreprindere avnd cheltuieli fixe foarte mari este mai supus a riscului deoarece dac
aceste cheltuieli se repartizeaz pe o cantitate limitat de producie determin pierderi efective

Dac activitatea ntreprinderii i cererea de pia permit o producie ridicat, cheltuielile fixe se
repartizeaz asupra unei producii suficiente i se pot obine profituri.

-riscul de ndatorare este legat de structura de finanare a ntreprinderii i se manifest


atunci cnd rentabilitatea economic a ntreprinderii ndatorate este inferioar ratei medii
a dobnzii aferente creditelor acordate.

Dac crete volumul de credite, ntreprinderea se oblig s obin profituri suplimentare care
s permit remunerarea i rambursarea acestor credite.

-riscul de faliment este consecina insolvabilitii ntreprinderii i poate determina chiar


dispariia acesteia.

Crizele de solvabilitate nu conduc ntotdeauna la faliment, deseori ntreprinderea i asigur


supravieuirea dar chiar i n acest caz sunt antrenate costuri specifice care pot afecta
activitatea viitoare a ntreprinderii.

-riscul valutar i riscul de rat a dobnzii sunt riscuri financiare specifice legate de
evoluia cursului de schimb a monedei naionale i de evoluia posibil a ratei dobanzii.
Orice ntreprindere care efectueaz operaii n devize sau moned strin se expune
riscurilor de pierdere legate de evoluia defavorabil a cursului de schimb ntre momentul
ncheierii unei tranzacii i momentul efecturii efective a plii.

De asemenea, ntreprinderile sunt expuse efectelor favorabile date de variaia ratelor


dobnzii pe pia de capital. Acest risc afecteaza att ntreprinderile care angajeaz noi
credite (cheltuielile financiare cresc ca urmare a creterii dobnzilor) ct i cele mprumutate
(dac au acordat credite cu dobnda fix care asigur o remunerare plafonat n timp ce
dobnda de pe piata financiara poate crete).

4.Meninerea solvabilitii sau stpnirea echilibrului financiar

Solvabilitatea reprezint aptitudinea unei ntreprinderi de a face fa datoriilor sale cnd


acestea ajung la scaden. Meninerea solvabilitii este esenial, asa cum am artat, pentru
prevenirea riscului de faliment. n cazul ntreprinderilor insolvabile creanierii prejudiciai pot
cere urmrirea n justitie, aciune ce se poate ncheia cu pierderea total sau parial a
patrimoniului debitorului falimentar. Prin urmare, gestiunea financiar are un domeniu de aciune
foarte larg impunnd, n special, rezolvarea a dou probleme eseniale:

asigurarea echilibrului financiar, respectiv echilibrarea fluxurilor de ncasari i pli;


rentabilizarea utilizrii fondurilor, asigurndu-se att remunerarea acestora ct i
dezvoltarea ntreprinderii.

Funciile managementul financiar reprezint un anumit tip de activitate managerial, alctuit


din acumularea, sistematizarea, transmiterea i pstrarea informaiei i luarea deciziilor
financiare.

Principalele sarcini ale managementul financiar a ntreprinderii pot fi analizate pe cele


trei faze ale ciclului financiar fundamental desfurat n ntreprindere: analiza financiar,
decizia financiar i controlul de gestiune.

Analiza financiar are ca obiectiv identificarea potenialului de degajare a fluxurilor


monatare reale (cash flow-uri) ca aciune intern, iar ca aciuni externe se urmrete echilibrul
financiar i performanele ntreprinderii evideniate la nivelul soldurilor interne de gestiune,
capacitii de autofinanare etc. Analiza financiar urmrete de asemenea stabilirea unui
diagnostic financiar al rentabilitii i al riscului pe baza documentelor contabile de sintez:
bilanul, contul profit i pierderi, anexele la bilan.

Decizia financiar este procesul raional de alegere a unei linii de aciune pe baza
analizei mai multor soluii posibile n vederea realizrii obiectivului de maximizarea valorii
ntreprinderii. La nivelul ntreprinderii se pot identifica trei mari categorii de decizii: decizii de
investiii, decizii de finanare i decizii de repartizare a profitului.

Deciziile de investiii au influen direct asupra structurii activelor ntreprinderii,


respectiv asupra gradului lor de lichiditate. Obiectul deciziei de investiii l
reprezint selecia elementelor de active utiliznd drept criterii
rentabilitatea i lichiditatea.
Deciziile de finanare au influen direct asupra structurii pasivelor,
modificnd gradul de exigibilitate al acestora i costul mediu al capitalului.
Deciziile de repartizare a profitului net au implicaii directe asupra
investiiilor i a capacitii de autofinanare a ntreprinderii.

Gestiunea financiar pe termen scurt are ca obiectiv asigurarea echilibrului financiar ntre
nevoile de capitaluri circulante i de trezorerie pe de o parte i sursele de capitaluri circulante
(proprii, temporare, credite de trezorerie i de scont) pe de alt parte.

Esenta managementului o reprezinta functiile sau atributele, dupa cum a rezultat din
definitie. Cunoasterea si intelegerea functiilor managementului in mod aprofundat constituie o
premisa majora pentru descifrarea continutului stiintei si practicii riguroase a managementului
pentru insusirea si utilizarea eficienta a sistemelor metodelor,tehnicilor,procedurilor si
modalitatilor care-i sunt proprii.

Cel care a identificat si analizat procesele de management pentru prima data a fost Henry
Fayol,in cadrul lor definind cinci functii principale:

previziunea
organizarea
comanda
coordonarea
controlul

Dupa alte opinii, procesul de management se poate partaja, avand in vedere natura sarcinilor
implicate de desfasurarea lui si modul de realizare,in cinci functii:

previziune
organizare
coordonare
antrenare
evaluare-control

Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora


se determina principalele obiective ale firmei-societate comerciala sau regie autonoma-si
componentelor sale ,precum si resursele si principalele mijloace necesare realizarii lor.
Functia de coordonare consta in ansamblul proceselor de munca prin care se
armonizeaza deciziile si actiunile personalului firmei si ale subsistemelor sale,in cadrul
previziunilor si sistemului organizatoric stabilite anterior.
Functia de antrenare incorporeaza ansamblul proceselor de munca prin care se
determina personalul firmei sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor
previzionate,pe baza luarii in considerare a factorilor care il motiveaza.
Functia de evaluare-control poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care
performantele firmei,subsistemelor si componentilor acesteia,sunt masurate si comparate
cu obiectivele si standardele stabilite initial,in vederea eliminarii deficientelor constatate
si integrarii abaterilor pozitive.
Functia de organizare desemneaza ansamblul proceselor de management prin
intermediul carora se stabilesc si delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala si
componentele lor (miscari,timpi,operatii,lucrari,sarcini etc), precum si gruparea acestora
pe posturi, formatii de munca, compartimente si atribuirea lor personalului corespunzator
anumitor criterii manageriale,economice,tehnice si sociale,in vederea realizarii in cat mai
bune conditii a obiectivelor previzionate.

Principii de elaborare a structurii de organizare

Conceperea structurilor de organizare se realizeaza in stransa corelatie cu evolutia


factorilor de influenta,prezentati anterior,si cu respectarea unor principii generale de elaborare.

1.Principiul unitatii obiectivelor- O structura de organizare este eficienta daca asigura


participarea fiecarui salariat la atingerea obiectivelor firmei.

2.Principiul eficientei -Structura de organizare este eficienta daca asigura atingerea obiectivelor
firmei cu costuri cat mai mici.
3.Principiul sferei de autoritate -Fiecare titular al unui post de conducere poate coordona un
numar optim de posturi de executie. Acest numar depinde de complexitatea activitatilor conduse
si gradul de repetabilitate al acestora.

4.Principiul scalar.- Cu cat este mai clara linia de autoritate,cu atat mai eficiente vor fi
responsabilitatea luarii deciziei si comunicarea informatiilor,in ambele sensuri,pe directie
verticala,in piramida structurii de organizare.

5.Principiul delegarii prin rezultate dorite.- Autoritatea delegata spre managerii de mijloc si
inferiori trebuie sa asigure atingerea performantelor dorite. In acest scop,o parte din
atributii,competente si autoritatea managerilor superiori se transfera subordonatilor fixandu-le si
rezultatele ce trebuie sa fie realizate. Delegarea de autoritatate nu reduce responsabilitatea
conducatorului.Cu alte cuvinte, responsabilitatea nu poate fi delegata.

6. Principiul responsabilitatii absolute.- Responsabilitatea subordonatilor fata de manageri ,in


legatura cu atingerea obiectivelor postului,este absoluta. In acelasi context ,managerii sunt
obligati sa asigure conditiile necesare desfasurarii activitatilor subordonatilor

7.Principiul unitatii de comanda .- Intelegerea si respectarea relatiilor de munca ,dintre


manageri si subordonati, elimina posibilitatea aparitiei unor probleme si permite cresterea
responsabilitatii personale pentru rezultatele obtinute in procesul muncii.

8. Principiul nivelului de autoritate .- La delegarea de autoritate se transfera managerului


delegat dreptul de a decide ,in limita competentelor acordate ,fara ca managerul superior sa
intervina in desfasurarea proceselor respective de munca.

9.Principiul diviziunii muncii.- Structura orgnizatorica este mai eficienta atunci cand
activitatile ,atributiile si sarcinile sunt delimitate de posturi de lucru in stransa concordanta cu
pregatirea profesionala de specialitate si motivatiile salariatilor.

10.Principiul definirii functiei.- Cu cat posturile de lucru si compartimentele au mai bine


definite activitatile,atributiunile sarcinile, obiectivele,responsabilitatile,competentele si
autoritatea cu atat nivelul performantelor este mai mare
11.Principiul separatiei.- In organizarea activitatilor de control si verificare ,persoanele titulare
ale posturilor de control executa sarcinile de verificare si control independent de titularul
postului de conducere al compartimentului controlat si raporteaza rezultatele titularului postului
de conducere superior pe linie de linie de autoritate compartimentului controlat.

12.Principiul echilibrului.- Aplicarea diferitelor principii si tehnici de elaborare a structurii de


organizare trebuie sa tina cont de eficienta generala a structurii.Fiecare principiu ofera avantaje si
dezavantaje si de aceea aplicarea nu se face in mod rigid ci cu asigurarea unui echilibru care sa
confere structurii de organizare o eficienta cat mai mare.

13.Principiul flexibilitatii.- Fiecare firma trebuie sa activeze in conditiile schimbatoare


determinate de mediul extern si intern.Aplicarea acestui principiu in elborarea structurii de
organizare,presupune nticiparea solutiilor ce trebuie s fie adoptate prompt,pentru a nu reduce
eficcitatea activitatilor firmei.

14.Principiul facilitarii actului de conducere.- Cu cat structura de organizare si delegarile de


autoritate dau posibilitati mai mari managerilor sa creeze si sa sustina un nivel ridicat de
performanta,cu atat mi mult vor putea fi dezvoltate abilitatile de conducere a acestora .
Principiile de elaborre a structurii de organizare nu trebuie sa fie absolutizate. Acestea trebuie sa
fie adaptabile in functie de conditiile concrete ale fiecarei firme.De fapt,aceasta e o problema de
cunoastere a modului cum trebuie folosite aceste principii,o problema de discernamant si
experienta in insusirea temeinica a stiintei managementului.