CROMATICA IN ALB SI AMURG

Pictorul intrebuinteaza in mestesugul sau culorile alb, rosu, violet. Le vezi cu

ochii. Eu am incercat sa le redau cu inteligenta prin cuvinte. Fiecarui sentiment ii
corespunde o culoare. Asta e ceea ce gandea George Bacovia cu privire la arta
culorilor, pe care a reusit sa o incadreze in versurile simboliste.

Cromatica bacoviana este, in general, restransa, centrata pe cateva motive

specifie simbolismului: uratul, nevroza, tristetea, monotonia, moartea. Esential
sugestiva, culoarea, in loc sa reliefeze obiectul, dimpotriva, estompeaza conturul,
il dizolva intr-un fluid unic, capabil sa impuna o anumita stare de spirit. Culorile, ca
si instrumentele musicale, au rolul de a sugera un anumit sentiment.

In poemul simbolist Alb ,publicat in anul 1916, George Bacovia descrie un tablou
festiv, sugerat de termini precum orchestra, salon, bal, vioare, elemente
care capata insa inteles opus o data cu introducerea litemotivului alb. Astfel,
imaginea initiala se transforma intr-una ce descrie o scena funerara, prezicand in
acest mod disolutia eului liric.

Al doilea vers al poemului prezinta cadrul ceremoniei funerare, decorat cu roze

albe, simbol al puritatii si al Gradinii Raiului dupa cum afirma o veche legenda
crestina. Acest spatiu, infinit, de o tristete armonioasa este corespondentul
eternului si al linistei permanente pe care le intalneste omul dupa trecerea in
nefiinta. A doua strofa incepe cu prezentarea aurorei plina de vioare ce
simbolizeaza intervalul de timp dinaintea rasaritului cand sufletul se inalta catre
nemurire, perioada in care lumina difuza, portocalie, se imprastie in atmosfera.
Antiteza dintre alb si portocaliu care se ceaza ajuta la formarea unui drum catre
implinirea sufleteasca si cunoasterea fericirii si a pacii in lumea de apoi.

Opera Amur a fost publicata in revista Viata noua din Bucuresti la 1

decembrie 1903 si, ca majoritatea poemelor simboliste bacoviene, foloseste ca
tema principala cromatica, unde sentimentele sunt redate prin culori. Amurg
prezinta o imagine a sfarsitului, unde natura se dezintegreaza, iar personajul este
intruchipat de o fecioara tuberculoasa.

Cromatica este una violenta, agresiva, dominanad culoarea rosie a laitmotivului

sange. Rosul este simbolul furiei, al luptei pe viata si moarte si a diavolului, care
se asociaza rapid cu flacarile Iadului, durerea si suferinta. Comparatia Ca lacrimi
mari de sange/ Curg frunze de pe ramuri intensifica sinestezia eului liric in
comuniune cu spatiului exterior, reliefat in special,de constructiile Si-nsangerat,
amurgul si bolnavul amurg. Cele doua perspective ale amurgului descriu doua
planuri distincte, primul fiind cel exterior, unde se prezinta distrugerea naturii, si
unul interior care sugereaza distrugerea finite umane. Albastrul, culoare si ea
prezenta in text, creeaza impresia unui peisaj inghetat, rece, terifiant si depresiv,
care prevesteste inca o data sfarsitul.