Sunteți pe pagina 1din 2

ARSENUL

Arsenul este un element chimic semi-metalic, care are simbolul As i numrul


atomic 33. El se afla in grupa a V-A principal (15) si perioada a 4-a, masa atomica
74.92.
Arsenul este unul dintre cele mai toxice elemente. n ciuda efectului toxic,
combinaii anorganice ale arsenicului apar pe pmnt, n mod natural, n cantiti mici.
Oamenii pot fi expui la arsenic prin intermediul hranei, apei i aerului. De
asemenea, expunerea poate avea loc prin contactul pielii cu solul sau apa ce conine
arsenic.
Nivelurile de arsenic din hran sunt aproximativ mici. In schimb, nivelurile de
arsenic din pete i fructe de mare pot fi mari, deoarece petele absoarbe arsenicul din
apa n care triete. Din fericire, aceasta este cea mai inofensiv form de arsenic, dar
petele care conine cantiti importante de arsenic anorganic poate fi un pericol pentru
sntatea uman.
Expunerea la arsenic poate fi ridicat pentru persoanele care lucreaz cu
arsenic, pentru persoanele care beau cantiti importante de vin, pentru persoanele
care triesc n case ce conin lemn conservat de orice fel i pentru cei care triesc la
ferme, unde anterior au fost aplicate pesticide ce conineau arsenic.
Expunerea la arsenic anorganic poate cauza o serie de efecte ale sntii,
cum ar fi iritarea stomacului i a intestinelor, scderea generrii de globule albe i roii
din snge, schimbri ale pielii i iritaii ale plmnilor. S-a sugerat c expunerea la
cantiti importante de arsenic anorganic poate intensifica evoluia cancerului, n special
evoluia cancerului de piele, plmni, ficat i a cancerului limfatic.
O expunere foarte ridicat la arsenic anorganic poate cauza infertilitate i pierderi
de sarcin la femei, i poate cauza afeciuni ale pielii, scderea rezistenei la infecii,
distrugerea inimii i lezarea creierului la femei i la brbai.In cele din urm, arsenicul
anorganic poate deteriora ADN-ul.
Sursele naturale de arsen asociate cu emisiile vulcanice sunt recunoscute a fi
semnificative.
Concentraia medie n scoara terestr este cuprins ntre 1,5-5 mg/kg. O
concentraie mare a fost gsit n roci sedimentare i vulcanice, n special n
minereurile de fier i magneziu
. Deoarece arsenul se gsete n mod obinuit n roci, sol sau sedimente, aceste
surse sunt determinani particulari importani ai nivelului zonal de arsen n apa de
adncime i de suprafa. De asemenea, prin eroziune, descompunere i datorit
factorilor atmosferici, arsenul poate fi eliberat n apa subteran i de suprafa.
Din surse antropice, arsenul este emis n mediile terestre, acvatice i n
atmosfer prin activiti industriale, ca rezultat al proceselor industriale, nsoind sulful n
gazele de ardere, dar i ca urmare a utilizrii n agricultur a pesticidelor cu arsen
(rodenticide, insecticide i ierbicide), acestea avnd un timp de remanen ndelungat i
totodat i capacitate de acumulare crescut .
Exist dovezi clare c expunerea cronic la compui anorganici ai arsenului
crete riscul de cancer. Studiile au artat c inhalarea arsenului duce la un risc crescut
de cancer pulmonar. Mai mult, ingestia arsenului a fost asociat cu un risc crescut de
cancer de piele i cancer la vezic, ficat i plmni.

S-ar putea să vă placă și

  • Staniu
    Staniu
    Document2 pagini
    Staniu
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Unguentul Simplu
    Unguentul Simplu
    Document2 pagini
    Unguentul Simplu
    nadeatza
    100% (2)
  • Supozitoare Cu Extract de Rathaniae
    Supozitoare Cu Extract de Rathaniae
    Document2 pagini
    Supozitoare Cu Extract de Rathaniae
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Cupru
    Cupru
    Document1 pagină
    Cupru
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Crom
    Crom
    Document1 pagină
    Crom
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Zinc
    Zinc
    Document1 pagină
    Zinc
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Mercur
    Mercur
    Document3 pagini
    Mercur
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Colon, Colita, Diverticuloza
    Colon, Colita, Diverticuloza
    Document5 pagini
    Colon, Colita, Diverticuloza
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Hipnotice, Sedative
    Hipnotice, Sedative
    Document2 pagini
    Hipnotice, Sedative
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Crom
    Crom
    Document1 pagină
    Crom
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Colesterol
    Colesterol
    Document2 pagini
    Colesterol
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Colon, Colita, Diverticuloza
    Colon, Colita, Diverticuloza
    Document5 pagini
    Colon, Colita, Diverticuloza
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Cadmiu
    Cadmiu
    Document6 pagini
    Cadmiu
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Genital
    Genital
    Document5 pagini
    Genital
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Aminoacizi Generalitati
    Aminoacizi Generalitati
    Document2 pagini
    Aminoacizi Generalitati
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Medicamente Antineoplazice Continuare
    Medicamente Antineoplazice Continuare
    Document7 pagini
    Medicamente Antineoplazice Continuare
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • AP Respirator
    AP Respirator
    Document11 pagini
    AP Respirator
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Preparate Parenterale
    Preparate Parenterale
    Document31 pagini
    Preparate Parenterale
    nadeatza
    100% (4)
  • AP. Respirator
    AP. Respirator
    Document3 pagini
    AP. Respirator
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Dietilcarbamazina-Medic Nematode D
    Dietilcarbamazina-Medic Nematode D
    Document1 pagină
    Dietilcarbamazina-Medic Nematode D
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Grile Tehica An 4
    Grile Tehica An 4
    Document4 pagini
    Grile Tehica An 4
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Cafe A
    Cafe A
    Document42 pagini
    Cafe A
    Adelina Maican
    Încă nu există evaluări
  • C Far
    C Far
    Document26 pagini
    C Far
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Actul Juridic
    Actul Juridic
    Document12 pagini
    Actul Juridic
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Actul Juridic
    Actul Juridic
    Document12 pagini
    Actul Juridic
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Doxiciclina-Tetrac 7
    Doxiciclina-Tetrac 7
    Document1 pagină
    Doxiciclina-Tetrac 7
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Biotionol-Medic Cestodelor I
    Biotionol-Medic Cestodelor I
    Document1 pagină
    Biotionol-Medic Cestodelor I
    nadeatza
    Încă nu există evaluări
  • Acizii
    Acizii
    Document1 pagină
    Acizii
    nadeatza
    Încă nu există evaluări