Sunteți pe pagina 1din 2

PREVEDERI ALE CONVENTIILOR INTERNATIONALE PRIVIND EXPEDITIA MARFURILOR

d.mihai@2008 Pagin 1 din 2

PREVEDERI ALE CONVENTIILOR INTERNATIONALE PRIVIND


EXPEDITIA MARFURILOR

Transportul de marfuri pe mare este un domeniu de activitate


care dainuie din cele mai vechi timpuri, trecand printr-o serie de
schimbari atat din punct de vedere al marfurilor transportate si al
navelor, cat si al uniformizarii legislative la nivel international. Astfel, in
urma unor mari descoperiri stiintifice, precum motorul cu ardere
interna, s-au dezvoltat mijloacele de transport pe apa, atat din punct de
vedere al capacitatii de transport, cat si al castigului de viteza,
nemaitinand seama de conditiile meteo (facem referire la vantul
considerat alta data element motor pentru corabii).
Practic, evolutia tehnologiei a obligat omenirea la dezvoltarea
schimburilor comerciale intre zone de pe glob care nu mai
interactionasera direct pana atunci. Distanta geografica si culturala
dintre acestea a facut ca si legile comerciale scrise si nescrise sa difere
intre aceste state, ca si interpretarile asupra unor termeni comerciali.
De aici s-a simtit nevoia unui limbaj comun si in domeniul
comercial, precum si nevoia unor reglementari legislative la care sa
adere si sa se supuna toate statele riverane.
Pornind de la aceste considerente, la nivel mondial au avut loc o
serie de conferinte internationale privind multe aspecte ale
transportului maritim cum ar fi: poluarea maritima, siguranta si
securitatea oamenilor, navelor si marfurilor transportate, comunicatiile
maritime, comertul, contractele, asigurarile, reglementarea
raspunderilor etc.

Pagin 1 din 2
PREVEDERI ALE CONVENTIILOR INTERNATIONALE PRIVIND EXPEDITIA MARFURILOR
d.mihai@2008 Pagin 2 din 2

Amintim cateva dintre cele mai importante Conventii:


Conventia Internationala pentru Ocrotirea Vietii pe Mare
CIOVUM (SOLAS)
Regulamentul International privind Prevenirea Abordajelor
pe Mare RIPPAM, mai nou COLREG
Codul International de Semnale
Conventia Internationala cu privire la Liniile de Incarcare
(Load Line)
Conventia Internationala privind Standardele de Instruire
ale Navigatorilor, modul de eliberare a brevetelor si
certificatelor STCW
Conventia Internationala referitoare la Prevenirea Poluarii
Cauzata de Nave MARPOL
Regulile de la HAGA / Regulile de la HAGA-VISBY / Regulile
de la HAMBURG

In ceea ce priveste activitatea de expediere a marfurilor,


Conventiile Internationale reglementeaza notiuni ca:
Navlu (calcul, conditii si modalitati de plata)
Conosament (tipuri, continut, mentiuni, clauze)
Contract de navlosire, contract de vanzare internationala
Incarcarea marfurilor (indatoririle partilor contractante la
incarcare/descarcare, alegerea porturilor, stivuirea)
Stalii, contrastalii si dispach

Pagin 2 din 2

S-ar putea să vă placă și