Curs 1: Ce este dreptul?

1. Etimologie

2. Distincia dintre drept obiectiv i drept subiectiv

3. Fenomenul juridic. Coordonate (drept-societate, drept-norme sociale, drept-justiie)

4. Sistemul tiinelor sociale.

5. Sistemul tiinelor juridice.

6. Teoria general a dreptului.

1. Etimologie

Termenul drept provine din latinescul directus sau verbul dirigo, dirigere, cu sensul de
cale dreapt, nemijlocit, a conduce.
Dreptul are misiunea de a stabili nite norme care conduc societatea. Aceast semnificaie
antic a evoluat n timp, astfel c termenului drept i s-au adugat alte 2 sensuri: dr. obiectiv
si dr. subiectiv. Dreptul a fost vzut ca un ansamblu de reguli stabilite n cadrul statului,
reguli ce guverneaz ntreaga societate.

2. Distincia dintre drept obiectiv i drept subiectiv

Pe de alt parte, dreptul a fost considerat o prerogativ special, aparinnd unei anumite
persoane. Aceste 2 sensuri s-au cristalizat sub forma a doua concepte conceptul de drept
obiectiv i conceptul de drept subiectiv.
Dreptul obiectiv reprezint un ansamblu de reguli/norme cu privire la organizarea i
funcionarea societii, stabilite ntr-un cadru statal. n opinia altor autori, dreptul obiectiv mai
cuprinde totalitatea normelor juridice dintr-un stat. (dr asigurarilor, maritim etc)
Dreptul subiectiv reprezint posibilitatea recunoscut de lege unei persoane de a avea o
anumita conduita sau de a pretinde unui ter s aib o anumit conduit (care poate consta n a
da- a transmite un drept real, a face sau a nu face ceva) i de a apela, n caz de nevoie, la fora
de constrngere a statului.
Dreptul subiectiv este legat de titular, denumit subiect de drept (subiect-subiecte).
Dreptul este considerat un adevrat fenomen social, el nu trebuie vzut doar ca o simpl
tiin. Muli autori consider c n societate se manifest un adevrat fenomen juridic, care
disciplineaz relaiile umane (rol civilizator).

1/C1
 3. Fenomenul juridic. Coordonate (drept-societate, drept-norme sociale, drept-
justiie)

Dreptul nu trebuie vazut doar ca o stiinta pentru ca el este un fenomen care are trei coordonate
fundamentale: drept-societate, drept-norme sociale, drept-justitie.
relaia drept-societate:
o Dreptul are un profund caracter social, iar acest aspect s-a
concretizat sub forma a 2 principii:

o NU EXIST SOCIETATE FR DREPT , Ubi societas, ibi

j u s

o UNDE EXIST DREPT, EXIST SOCIETATE, Ubi jus, ibi

societas

o Aceasta coordonata pune problema distinctiei intre drept si nedrept

(nondreptnu e negarea dreptului, absenta dreptului, norma
sociala- ex. Norma de politete)

relaia drept-norme sociale/reguli: unii autori folosesc denumirea de norme, altii de

reguli, dar ambele denumiri sunt sinonime. Dreptul are un profund caracter social, orice
norma juridica are caracter social. Reciproca nu exista insa e valabila pentru ca exista un
pluralism normativ (in societate, pe langa normele de drept, sunt si alte norme sociale,
normele etice, religioase etc.; norme morale religioase sau laice; etica profesionala este
juridca) deci ceea ce este social nu este automat si juridic. Ceea ce determin insa distincia
normelor juridice de celelalte norme sociale este caracterul lor obligatoriu. Regula de drept
reprezinta manifestarea de vointa destinata sa produca valabil efecte juridice, admise de
altii. Faptul ca efectele pe care le produce in viata altora sunt admise, acceptate de altii, releva
caracterul obligatoriu al normei. Caracterul obligatoriu este instituit cu ajutorul statului care
intervine prin folosirea fortei de constrangere, ori de cate ori o regula de drept este ignorata,
interventie care este asigurata cu ajutorul unui aparat special.
Dreptul nu este amoral, normele sale conin minim de moral, dar acest lucru nu trebuie s duc la
confundarea dreptului cu morala. n Antichitate, dreptul se confunda cu morala iar dreptul era definit:
Ius est ars boni et aequi. (binemorala; echitatedreptate, nepartinitor, proportionalitatea intre
prestatii; domeniu procesual- dreptul la un proces echtabil; drept dubstantial)

relaia drept-justiie: dreptul are mai multe misiuni in societate. Dintotdeauna, insa,
misiunea lui principala a fost aceea de a asigura justitia, adica de a da fiecaruia ce este al
sau suum cuique tribuere. Se spune ca istoria arata o permanenta exigenta a justitiei si o
constanta revolta contra injustitiei.
O alt misiune este i aceea de a asigura organizarea i funciile societii pentru ca dreptul
este stiinta justului si a utilului. Supravietuirea societatii este asigurata prin ocrotirea

2/C1
valorilor ei fundamentale care sunt atat valori patrimoniale, comerciale (proprietatea, libera
concurenta, loialitatea in contractele incheiate), dar si valori necomerciale, nepatrimoniale,
cum ar fi respectul persoanei, al naturii (de unde a rezultat dreptul la un mediu sanatos),
respectul valorilor culturale. Avand in vedere a doua misiune a dreptului, s-a ajuns la o
analiza economica a acestuia, astfel ca dreptului i s-a imprimat o conceptie utilitarista.
Conform acestei conceptii, dreptul= instrumentul de maximizare a utilitatii sau
satisfactiilor individuale sau colective. Justitia a preluat aceasta noua conceptie, unele
hotarari judecatoresti avand la baza o motivatie economica. Este cazul in special in SUA, pe
cand in Europa (Franta) s-a mers pe ideea includerii in argumentare juridica a conceptelor
economice sau utilitariste (de exemplu: obligatia precontractuala de informare, clauzele
abuzive, taxe fiscale ce sanctioneaza anumite conduite).
Hotrrile judectoreti pe care el le pronun stabilesc adevrate reguli pentru soluionarea
litigiilor. n sistemul anglo-saxon, Judge made law.
n sistemul romano-germanic, din care fac parte Frana i Romnia, judectorul are doar rolul
de a interpreta i a aplica legea la litigiul supus judecii, pentru c, n acest sistem, el este
doar gura care spune legea (Le juge est la bouche de la loi, Montesquieu).

4. Sistemul tiinelor juridice

Pentru a putea intelege sistemul stiintei dreptului trebuie mai intai sa analizam relatia fapte-
drept. Stiinta analizeaza faptele, juristul spune dreptul adica ceea ce trebuie sa fie, sa
guverneze societatea. Faptul nu este drept, pentru ca dreptul nu poate lua nastere prin simpla
existenta a faptelor. Dreptul ajunge sa se confunde cu obiectul sau, care nu este numai acela
de a emite reguli de conduita obligatorii(adica norme juridice), ci de a masura
caracterul just sau injust al valorilor aparate de norme. Analiza valorilor arata necesitatea
ierarhizarii lor, ceea ce presupunea apelul la stiintele sociale, la stiintele juridice.
Dreptul ca tiin nu are o existen izolat, separat, el se ncadreaz n sistemul tiinelor
sociale, alaturi de stiintele istorice si stiintele ce au ca obicei studil activitatilor
umane(psihologia, sociologia)
Nomotetic=creeaza regului
Tabloul tiinelor sociale este:
tiine sociale de tip nomotetic sociologie, psihologie (au ca obiect de studiu
activitile umane)

tiine istorice

tiine juridice

cercetarea epistemologic a tiinei

Tabloul tiinelor juridice este:

a) tiinele juridice de ramura( drept penal, dreptul muncii, drept financiar)
3/C1
b) TGD

c) tiinele juridice istorice( drept roman, isdr, doctrine juridice)

d) stiintele ajutatoare/participative/nejuridice (sociologie juridic, medicin legal,

criminalistic, criminologie, psihologie judiciar, informatic juridic, statistic judiciar).

Stiintele juridice de ramura studiaza un fascicul de relatii sociale, avand obiect de

reglementare propriu si metoda proprie de cercetare(de exemplu: dreptul civil studiaza
relatiile patrimoniale si personal nepatrimoniale; dreptul penal studiaza relatiile de aparare
sociala) si cand celelalte nu sunt suficiente, calitatea subiectului de drept
Fiecare stiinta de ramura cerceteaza numai relatiile sociale, particulare, formuland concepte
proprii ramurii respective, folosind aceeasi metoda de cercetare (metoda de ramura) si
formuland principii de ramura.
Marea diviziune a dreptului:
Drept public

Drept privat

In dreptul public: drept constitutional, drept administrativ, drept financiar-fiscal etc. Metoda
comuna folosita este cea autoritarista sau a subordonarii partilor. Obiectul de
reglementare il reprezinta relatiile din cadrul exercitiului puterii publice, administratiei
publice, relatii dintre autoritatile publice sau dintre cetateni si autoritati.
In dreptul privat: drept civil, dreptul afacerilor, dreptul transporturilor, dreptul procesual civil,
dreptul muncii, dreptul securitatii sociale. Metoda folosita este cea a egalitatii partilor.
Obiectul de reglementare il reprezinta relatii sociale patrimoniale , personal nepatrimoniale,
de munca, de prestare a unui serviciu.
Stiintele juridice istorice arata evolutia dreptului, formarea lui si principalele tendinte de
reglementare a relatiilor sociale
Stiintele participative sau ajutatoare sunt nejuridice. Ele sunt o serie de stiinte desprinse
din disciplinele de baza, care contribuie la aflarea adevarului in procesul judiciar si la
dezvoltarea stiintei dreptului.Fac parte din aceasta categorie: medicina legala, statistica
judiciara, informatica juridica, psiho judiciara, sociologia juridica, criminalistica.

5. TGD

TGD este o disciplina de sinteza care ofera o viziune de ansamblu asupra fenomenului
juridic si stiintelor juridice.

4/C1
Este considerat abc-ul dreptului pentru ca ea ofera conceptele si notiunile de baza. In cadrul
teoriei se formuleaza notiunile si categoriile fundamentale ale dreptului, principiile
generale, foloseste metoda abstractizarii si generalizarii.
Teoria dreptului pleaca de la cunostintele oferite de disciplinele de ramura, deci de la
particular la general. De asemenea, se pleaca de la concret si se abstractizeaza,
formulandu-se concepte general valabile pt toate ramurile (de exemplu: notiunea de norma
juridica , izvor al dreptului)
Exista si fenomenul invers, disciplinele de ramura pleaca de la notiunile oferite de TGD
pentru a particulariza si concretiza. Acest lucru nu trebuie, insa, sa duca la concluzia ca
TGD este un fel de magna mater a celorlalte stiinte, deoarece celelate stiinte juridice nu
sunt desprinse din TGD.
Insa, nu trebuie nici exacerbat rolul stiintelor de ramura, mergand pana acolo incat a se
minimaliza contributia TGD la dezvoltarea stiintelor juridice, pentru ca in fiecare stiinta exista
o disciplina cu rol de sinteza.
Disciplinele de ramura au rolul de a aprofunda studiul relatiilor sociale de care ele se ocupa,
iar relatia dintre aceste discipline si TGD este aceea ca teoria ofera genul proxim , iar
disciplina de ramura diferenta specifica.

Teorii privitoare la aparitia dreptului

Cercetatorii au fost preocupati sa ofere raspunsuri la intrebarea : cand apare dreptul? De cand
putem vorbi de drept ca sistem?
Dreptul apare de la primele forme de organizare sociala sau odata cu statul.
Conceptia antropologica si cea etatista (s-au formulat 2 conceptii):
Conceptia antropologica (James Frazer sau Andrey Malinowski)

o sustine ca in cadrul societatilor asa zis primitive exista forme de normativitate

care se exprima prin tabuuri si interdictii, considerand ca dreptul isi gaseste
originile in forme de organizare sociala prestatala.

o Conceptia e influentata de studii antropologice si este o opinie minoritara,

fiind exagerata, pentru ca nu se poate vorbi la acel nivel de organizare sociala,
de existenta unei autoritati care sa aiba misiunea de a apara valorile sociale
prin agentii proprii ca in cazul statului.

Conceptia etatista

o Majoritatea autorilor sustin ca dreptul apare odata cu statul, ca statul este

singurul creator de norme juridice pentru ca numai de la aparitia statului se
poate vorbi de existenta unui aparat special de represiune a comportamentului
ilicit si de aparare in acelasi timp, a valorilor sociale ocrotite de normele de
drept .

o Originea conceptiei: Hegel.

5/C1
Esenta - continutul - forma - definitia dreptului.

Pentru a intelege definitia, este necesar sa cunoastem esenta, continutul si forma.

Esenta unui fenomen reflecta unitatea raporturilor necesare relativ stabile care
constituie dimensiunea interna a fenomenului.
Din multitudinea determinarilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate
principala care exprima determinarea sa interna. Aceasta este reprezentata de calitatea
juridica a vointei si a interesului care determina aparitia normelor juridice.
Acestea asigura un anumit echilibru in evolutia raporturilor interumane.

Dreptul se deosebeste de alte sisteme normative sociale prin calitatea juridica a

vointei. Deci esenta dreptului consta in vointa juridica a aparitiei sale, adica vointa
de legiferare.

Vointa juridica este vointa generala a societatii (nu este apanajul exclusv a
legiutorului/Parlamentului), supusa unui proces de selectie si valorizare (cele care
intrunesc un caracter general si cele care privesc organizarea si functionarea
societatii); nu este o simpla suma a vointelor individuale.

Voita juridica este cu caracter obligatoriu.

Continutul dreptului il constituie ansamblul elementelor care dau expresie concreta

vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea pe cale statala.
Continutul dreptului are o latura componenta dominanta si anume, sistemul
normelor juridice. Orice sistem de drept isi realizeaza functiile prin intermediul
normei de drept. Mecanismul influentei sale asupra relatiilor sociale este esential legat
de modul in care conduita impusa de catre o norma de drept structureaza relatiile
sociale.

Continut normativ, latura predominanta & Principiile (cea corecta)

Kelsen: dreptul trebuie sa fie juridic, continutul lui se refera doar la norme (exclusiv
normativ)

Norma de drept = celula de baza a dreptului

Forma dreptului reprezinta modul de organizare a continutului dreptului. Este interna si

externa

6/C1
 Forma interna este exprimata de interactiunea ramurilor dreptului , de gruparea
normelor juridice pe institutii si pe ramuri.

o Institutiile juridice relatii sociale inrudite intre ele

Forma externa poate fi analizata din mai multe puncte de vedere:

Din prisma modalitatilor de exprimare a vointei legiuitorului (izvoarele

dreptului) legi scrise, jurisprudenta, obiceiul juridic/cutuma, doctrina
(caracter facultativ, totalitatea opiniilor exprimate de specialistii dreptului)

Din prisma modalitatilor de sistematizare a legislatiei

o incorporare= alaturare de acte normative emise in aceeasi materie;

daca e facuta de legiuitor este oficiala, daca nu neoficiala)

o codificare= exclusiv apanajul statului, inseamna o regandire a tuturor

legilor emise in acest domeniu al legislatiei si topire a lor intr-un act
normativ unic

Din prisma modalitatilor de exprimare a normelor de drept in diferite acte

emise de catre autoritatile publice si anume: legi, ordonante, hotarari ale
Guvernului, decrete.vezi curs civil (piramida)

In forma dreptului sunt continute si procedeele specifice tehnicii juridice,

cum ar fi conceptele, clasificarile si, mai ales, tiparele logice ale normei
juridice.

Definitia dreptului: (1) ansamblul regulilor create sau recunoscute

(sanctionate/oficializate) si garantate de catre stat, reguli care (2) reglementeaza
principalele relatii sociale (obiectul reglementarii) si care au ca (3) scop organizarea si
functionarea societatii, precum si disciplinarea comportamentului uman.

O definitie genul proxim si diferenta specifica:

Definitia infractiunii n art. 17 alin. 1 C.pen. de la 1969: "Infractiunea este fapta care prezinta
pericol social, savarsita cu vinovatie si care este prevazuta de legea penala".

Definitii:
Dreptul civil este o ramura de drept ce reglementeaza relatii patrimoniale si nepatrimoniale
intre persoane fizice si juridice, care se afla pe picior de egalitate juridica.

7/C1
 Dreptul penal este o ramura de drept public ce reglementeaza relatiile de aparare a valorilor
sociale considerate esentiale pentru societate, stabilite intre stat, pe de o parte si persoane
fizice sau juridice protejate impotriva savarsirii infractiunilor precum si cele ce le savarsesc.

Dreptul constitutional reprezinta ramura de drept public formata din norme juridice ce
reglementeaza relatii sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si
exercitarii puterii de stat.

Dreptul administrativ reprezinta ramura de drept public ce reglementeaza relatii sociale din
sfera administratiei publice, precum si cele conflictuale intre autoritatile publice si persoanele
juridice de drept privat care exercita atributii de putere publica, asimilate autoritatilor publice,
pe de o parte si cei care se pretind lezati in dreptul lor prin actele acestor autoritati, pe de alta
parte.

8/C1