Dreptul public, Cojocaru Vlad

TEMA 1. DREPTUL ȘI STATUL

I. Noțiune de drept

Drept - totalitatea de norme juridice (norme de conduită) , care au drept scop reglementarea realațiilor
sociale din cadrul unei colectivități umane. Dreptul a fost creat de oameni și guvernează relațiile dintre
oameni.
Accepțiuni ale dreptului:
 Dreptul obiectiv – totalitatea relațiilor sociale sau a normelor de convețuire în societate.
 Dreptul pozitiv – totalitatea normelor aflate în vigoare la un moment dat și respectarea cărora este
asigurată prin forța de constrîngere a statului (forța coercitivă).
 Dreptul subiectiv- prerogativele, obligațiile ce-i revin unei persoane și posibilitatea de a-și apăra
împotriva terților drepturile lezate.
Atribuții în domeniul dreptului le are:
a) Legiuitorul – care trebuie să identifice totalitatea de relații sociale, care să răspundă imperativului de a
deveni o normă juridică (organul care adoptă legea – Parlamentul).
b) Judecătorul- trebuie să aplice legea cea mai portivită pentru o situație complexă, niciodată perfect
identică față de o altă situație.

II. Originea și evoluția dreptului

În literatura de specialitate nu există o unanimitate în ceea ce privește momentul apriției dreptului,

însă majoritatea doctrinarilor consideră din momentul apariției primelor forme de organizare a societății, în
familie, trib, gintă, apar și primele forme incipiente sau rudimentare ale dreptului.
Ca primele elemente ala dreptului apare obiceiul (cutuma), care este o regulă generală folosită în
timp, avînd un caracter obligatoriu și constituind un izvor al dreptului.

III. Primele ligiuiri

 Legea celor 12 table (Roma)

 Codul lui Iustinian
 Codul lui Hammurabi
 Legile lui Manu (India)
 Codul lui Mu (China)
 Legile lui Moise (vechiul drept ebraic)
 Legile lui Solon

IV. Factorii de configurare a dreptului

a) Cadrul natural - mediul geografic, factori biologici, fiziologici, demografici.

b) Cadrul social-politic-economic - libertatea economică, instituțiile politice, pluralismul ideologic,
conservarea patrimoniului cultural etc.
c) Structurile organizatorice ale societății - partidele politice, grupuri de interese , grupuri de presiune,
etc.
d) Factorul uman care se raportează la prezența omului în societate la interacțiunile sale cu mediul social,
la capacitatea sa de a influența și a transforma socialul.
 Dreptul public, Cojocaru Vlad
V. Conținutul și forma dreptului

Conținutul dreptului - totalitatea elementelor constitutive, esențiale care caracterizează existența unui
obiect sau fenomen, ansamblul interacțiunilor și proprietăților care asigură funcționalitatea acestora.
Forma dreptului - modul de existență, organizare, structurare a elementelor constitutive ale unui fenomen .
Luînd în calcul aceste 2 definiții destingem 2 accepțiuni ale conținutului dreptului:
a) Conținutul normativ- conduita prescrisă de norma juridică și drepturile și obligațiile subiecților de
drept.
b) Conținut social- voința și interesul general pe care dreptul îl promovează.
Forma dreptului – reprezintă modul de exprimare a normei juridice și poate fi de 2 tipuri:
A. Internă – presupune exprimarea dreptului în ramuri și instituții juridice.
B. Externă - presupune haina pe care o îmbracă dreptul sub formă de lege, decret, statut etc.

VI. Originea și apariția statului, elementele și funcțiile statului

Teoriile apariției statului:

a) Teoria contractului social - conform acestei teorii oamenii au încheiat un acord cu statul, îngrădind niște
drepturi și primind asigurări.
b) Teoria divină (biserica) – Dumnezeu a îndemnat oamenii să formeze un stat.
c) Teoria violabilității – statul a fost creat prin forță.
Elementele statului:
1) Teritoriul statului - cuprinde spațiul terestru, subteran, coloana de aer deasupra spațiului terestru, apele
teritoriale ( 12 mile marine).
2) Populația - grupuri etnice, minorități naționale.
3) Suveranitatea – reprezintă independența unui stat în luarea deciziilor de ordin intern sau de ordin extern.
4) Recunoașterea internațională.
Funcțiile statului:
1. Funcția legislativă – stabilește dreptul, normele generale și obligatorii de conduită.
2. Funcția executivă – prin intermediul ei se organizează aplicarea legilor în cazuri concrete.
3. Funcția judecătorească – sancționează încălcarea legilor și soluționează litigiile juridice.
4. Funcția economică – presupune că statul organizează viața și activitatea economică.
5. Funcția socială – statul organizează un sistem de protecție socială, asigurări sociale și de sănătate.
6. Funcția culturală – asigurarea unor condiții de instruire corespunzătoare pentru toți cetățenii.

VII. Principiile separației puterilor în stat

În conformitate cu principiul separării puterii în stat avem:

1. Funcția legislativă a statului – manifestarea directă a suveranității poporului și se caracterizează prin
aceea că statul poate institui anumite conduite, poate stabili reguli de conduită care să aibă un caracter
social obligatoriu.
2. Funcția executivă – constă în aplicarea legilor și altor acte normative.
3. Funcția jurisdicțională – trebuie să soluționeze litigiile apărute între indivizi, între persoane fizice și
juridice și stat.
Fiecare dintre aceste 3 puteri enumerate mai sus trebuie să se exercite independent, să se autolimiteze în
raport cu celelalte puteri și să prevină abuzul de putere.