UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI

ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL RELAȚII INTERNAȚIONALE

IGOR ZAHAROV

Politica între Națiuni: Lupta pentru putere și lupta pentru pace,

autor Hans Morgenthau

Note de lectură la disciplina Sisteme Internaționale

Autorul: Igor Zaharov

Profesor: Alexandru SOLCAN, ________
Conferențiar universitar

CHIȘINĂU, 2017
 Lucrarea dată reprezintă o recenzie la cartea de căpătâi în Relațiile
Internaționale – Politica între Națiuni: Lupta pentru putere și lupta pentru pace, ediția
I (original: Politics among Nations: The struggle for power and peace) scrisă de Hans
Morgenthau și publicată în anul 1948. Dacă e să abordăm ethnic, cartea data are 516
pagini, structurate în 10 părți și 29 de capitole. Pentru a avea o claritate în cee ce
urmează a fi prezentat în următoarele pagini, voi evidenția tematica celor 10 părți:

1) Politica Internațională: O abordare duală

2) Politica Internațională ca lupta pentru putere
3) Puterea Națională
4) Limitele Politicii Internaționale: Balanța de putere
5) Limitele Politicii Internaționale: Moralitatea Internațională și Opinia Publică
Globală
6) Limitele Politicii Internaționale: Dreptul Internațional
7) Politica Mondială în mijlocul sec. al XX-lea
8) Problema Păcii în mijlocul sec. al XX-lea: Pace prin limitare
9) Problema Păcii în mijlocul sec. al XX-lea: Pace prin transformare
10) Problema Păcii în mijlocul sec. al XX-lea: Pace prin acomodare
Odată ce avem o imagine generală asupra structurii cărții, să trecem la analiza
conținutului acesteia și abordarea acestuia în practictă.
Cartea introduce conceptul de realism politic, prezentând o viziune realistă
asupra politicii de putere. Acest concept a jucat un rol major în politica externă a
Statelor Unite, ceea ce a făcut ca acesta să exercite o putere globală în perioada
Războiului Rece. Conceptul a cerut, de asemenea, o reconciliere a politicii de putere
cu etica idealistă a discuțiilor americane anterioare despre politica externă.
 I. Politica Internațională: O abordare duală
Chiar de la începutul lucrării, autorul vine cu 2 concepte despre politica
internațională, în jurul cărora se produc marile evenimente politice: 1) bunătatea
umană înnăscută și constantă, susține principiul evoluției prin educație, prin reformă
și prin ameliorarea defectelor societății și 2) lumea este imperfetă din punct de
vedere rațional și că, pentru ca ea să devină mai bună, trebuie de lucrat în acest sens.
De fapt anume principiul al doilea este cel care are influență majoră în cartea lui
Morgenthau. La toate acestea trebuie adăugate însușirile ființei umane, ea stând,
practic, la baza întregului mecanism. Realismul propune înțelegerea profundă și
cunoașterea obiectivă a lumii, și nu crearea unei lumi noi, considerată ideală.
Problemele de ordin internațional sunt extrem de complexe, pentru că presupun
praticiparea mai multor state, adică a unor puteri importante.
Morgenthau în analiza relaţiilor internaţionale clasifică statele, ca principali
actori ai disciplinei relaţiilor internaţionale. Statul naţional controlează lupta pentru
putere însă, deoarece ea nu poate fi pe deplin eradicată este orientată spre exterior:
“Nereuşind să-şi satisfacă pe deplin dorinţa de putere în interiorul graniţelor
naţionale, oamenii îşi transferă aspiraţiile neîndeplinite pe scena internaţională”1
– această idee exprimată de Morgenthau reflectă, într-un fel sau altul definiția sau
mai bine spus premisele de acțiune a politicii externe. În același timp, cred cu
desăvârșire, că și în această idee autorul face referință la noțiunea de putere, astfel
încât doar un stat puternic, înalt dezvoltat, are baza care îi permite să transpună
anumiți vectori ai politicii interne pe plan extern. În acest sens, putem menționa
acțiunile SUA, ale Rusiei sau a Chinei. Politica internă a acestor state influențează
direct acțiunele lor externe. SUA, având anumite principia și interese încearcă să le
promoveze, inclusive prin Consiliul de Securitate al ONU. Rusia și China având,

1
Hans Morgenthau, Politica între Națiuni: Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Ediția I, New York, 1948, p.15
într-un fel sau altul aceleași interese, dar și scopul de a contracara influența
Americana votează, de multe ori, la unison în cadrul ONU.
Tot în prima parte autorul menționează un lucru interesant despre relațiile
internaționale. Astfel, el vine cu idea că un stat este mult mai afectat de problemele
naționale, decât cele la nivel internațional – „Existența și destinul Statelor Unite au
fost mult mai mult afectate de Războiul Civil, decât de evenimentele și politicile
internaționale care au dus la Războiul Mexican, sau războiul Spaniolo-American”2.
Astfel, autorul iarăși remarcă faptul că autoritatea unui stat pe arena internațională
se construiește în timp, iar pentru a putea fi influent într-un spațiu global, e necesară
o puternică și dezvoltată politică internă. În acest sens, putem evidenția evoluția
țărilor precum Franța, Germania sau Japonia, care după cel de-al doilea războil
mondial s-au axat în mare parte pe dezvoltarea statului din interior, ca mai apoi să
devine mari puteri globale și cu o mare influență pe arena internațonală. Germania
de exemplu, este considerate, de rând cu Franața locomotivele Uniunii Europene.

II. Politica Internațională ca lupta pentru putere

În cea de-a doua parte a lucrării, Hans Morgenthau vine cu detalii despre ce
reprezintă putera politică. De fapt, principalul mesaj al cărţii lui H.Morgenthau este
conceptul de politică a puterii. În gândirea sa H.Morgenthau pleacă de la o
perspectivă psihologică universală. El aduce în atenţie cele trei impulsuri de bază ale
omului: impulsul de a trăi, de reproducere şi de a domina. Graţie ultimului dintre
ele, omenirea a fost angajată într-o permanentă luptă pentru putere, aceasta
constituind esenţa politicii şi a războiului.
Pentru a înțelege ce înseamnă puterea politică, trebuie să știm că aceasta nu
implică violență fizică, pentru că atunci ar fi vorba despre putere militară. Puterea

2
Hans Morgenthau, Politica între Națiuni: Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Ediția I, New York, 1948, p.35
politică este dată de capacitatea și posibilitatea unui stat de a face un alt stat să
acționeze conform voinței sale și de a-l influența.
Hans Morgenthau notează, de altfel: „…puterea politică este o relație
psihologică între cei care o exercită și cei asupra cărora este exercitată. Ea le oferă
primilor controlul asupra unor acțiuni ale celorlalți prin efectul pe care îl produc
asupra minții lor. Efectul derivă din trei surse: anticiparea beneficiilor, teama de
dezavantaje și respectul sau atașamentul față de oameni sau instituții. Poate fi
exercitată prin ordine, amenințări, autoritate sau carisma unui om sau a unei funcții,
sau a unei combinații între cele două”3 – Citatul dat reprezintă esența noțiunii de
putere și căile ei de manifestare. Acest lucru poate fi ușor notat în politica
internațională din zilele de azi, atunci când diverse state utiliează căi și metode
diverse pentru exarcitarea puterii. În acest sens, după anii 2000 s-a dezvoltat chiar și
două concept diferite ale puterii „hard power” și „soft power” care au același scop,
însă căile sunt total diferite. Dacă tot să ne referim la căi și metode, mai sus am
menționat că există mai multe forme de exercitare – ordine, amenințări, autoritate,
carismă. Aici ar fi bine să abordăm pragmatic și să arătam câteva exemple. În opinia
mea, Rusia este statul care, de cele mai multe ori utilează amenințările, dar și
autoritatea pentru obținerea și exercitarea puterii în spațiul international. Coreea de
Nord, de exemplu, vede exercitarea puterii doar prin amenințări la adresa securități
internaționale, acest lucru poate fi demonstrate prin ultima lor lansare a rachetelor
balistice spre teritoriul Japonez. În același timp, în totală antiteze, în cee ce privește
puterea se află Canada. Liderul acestui stat, Justin Trudeau, a devenit un simbol
charismatic pentru întregul glob pământesc, puterea acestui stat fiin promovată prin
strategii „soft power” fără metode coercitive.

3
Hans Morgenthau, Politica între Națiuni: Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Ediția I, New York, 1948, p.138
 Diversitatea de mecanisme, dar și exemplele sus menționate, demonstrează și
arată că percepția vis-à-vis de noțiunea puterii este extrem de diversificată, și în
accepțiunea unor state ea poate înseamnă influența militară, pe când pentru altele,
influența culturală.

III. Puterea Națională

În scopul menținerii sau creșterii puterii unui stat, Morgenthau face referire la
noțiunea de putere națională. Puterea națională a unui stat este folositoare în
condițiile în care este valorificată în plan internațional și comparată cu cea a altor
state. Astfel, politica externă funcționează relativ pe baza acelorași principii ca și
politica internă; ambele categorii – internă și externă – se bazează pe o anumită
strategie, realizată, gândită în funcție de scopurile și interesele pe care fiecare stat le
urmărește.
Tot în această parte, Morgenthau analizează care sunt factorii care determină
puterea națională a unui stat. În primul rând, unul dintre cei mai importanți factori
stabili este geografia, de la așezarea statului pe glob, la suprafață și forme de relief.
Apoi, resursele naturale, precum hrana, materiile prime, petrolul, joacă un rol
esențial, pentru că, de exemplu, un stat cu reurse bogate de hrană este mult mai
puternic decât unul nevoit să importe. În ceea ce privește pregătirea militară, este
clar că tehnologia este elementul principal. Cu toate acestea, în lipsa unei conduceri
militare de calitate, un stat nu își poate menține superioritatea militară; un exemplu
pe care îl dă Morgenthau este cazul lui Napoleon, când, datorită lui, armata prusacă
este distrusă în anul 1806, deși era extrem de bine pregătită, însă fără o conducere
pe măsura lui Napoleon. Nu în ultimul rând, populația are un cuvânt important de
spus în ceea ce privește viitorul unui stat.
Dimplomația urmărește să stabilească o poziție favorabilă în plan
internațional, având în vedere interesele naționale și urmărind să le satisfacă.
Conform autorului, „diplomația de înaltă calitate va armoniza scopurile și
mijloacele politicii externe cu resursele disponibile ale puterii naționale”4. – aici
putem vedea, că autorul analizează exemplul SUA, pentru care există 2 domenii de
importanță majoră: de apărare și diplomația. Anume, în aceste 2 direcții sunt alocate
cele mai mari bugete anuale.

IV. Limitele politicii internaționale: Balanța de putere, Moralitatea

internațională și Opinia Publică și Dreptul Internațional.
În aceste 3 părți ale lucrării, pe care le-am decis să le comasez într-o singură
parte pentru a fi analizate aici. Astfel Morgenthau precizează căile, prin care poate
fi restabilită pacea: limitările normative asupra conflictelor dintre state, sub forma
legilor internaţionale, a moralităţii internaţionale, a opiniei publice globale și
asigurării unei balanțe de putere permanente.
Precizând faptul că balanţa puterii nu este problemă de opţiune politică ci ceva
natural, Morgenthau surprinde mai multe laturi ale balanţei puterii: statele tampon,
statele protectoare şi state de interes, respectiv acele state pentru care marile puteri
intră în competiţie şi le doresc în sfera lor de influenţă. În analiza pe care o face
balanţei puterii, Morgenthau ia în calcul o serie de elemente care viciază conceptul
de putere, cum ar fi: puterea nu este absolută, ea fiind mereu în corelaţie cu alte
puteri; nu este nici permanentă, deoarece bazale puterii sunt într-o continuă
schimbare şi nu este rezultată dintr-un singur factor, cum ar fi de exemplu forţe
militară. Din această complexă abordare rezultă că balanţa puterii nu întotdeauna
poate conserva pacea, dimpotrivă în unele situaţii este cea care a provocat războiul.
În această ordine de idei, Morgenthau menționează – „Scopul balanței de putere este
să mențină stabilitatea sistemului internațional și a ordinii globale fără să distrugă

4
Hans Morgenthau, Politica între Națiuni: Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Ediția I, New York, 1948, p.439
multiplicitatea elementelor care formează acest sistem” – vedem și ază că lumea nu
poate fi definită drept unipolară, chiar dacă unii cercetătorii afirmă existența unei
singure supraputeri. Da, din punct de vedere economic, SUA nu poate fi comparată
cu alte state, însă în același timp orice acțiune realizată de acest stat pe plan
internațională este urmată de reacții din partea unor altor mari puteri precum este
Federația Rusă sau Chină. Astfel, sistemul își asigură stabilitatea prin acestă balanță,
iar orice actor știe ca la orice acțiune a sa va urma o reacție de feedback din partea
concurenților.
În concepţia lui Morgenthau orice sistem internaţional ordonat trebuie să aibă
la bază mecanisme normative. În acest sens el a identificat trei mecanisme diferite:
etica, opinia publică mondială şi dreptul internaţional.Opinia publică are totuși
nevoie de îndrumare, iar pentru ca populația unui stat să fie unită și să ajungă la un
acord comun, este nevoie de o guvernare profesionistă, care să ajute la atingerea
obiectivelor favorabile poporului.
Moralitatea internațională are ca scop principal împiedicarea comiterii
crimelor rasiale sau din alte motive, altfel spus, militează pentru protejarea vieții
oamenilor, devenind, astfel, o formă de limitare a puterii internaționale. Nu în
ultimul rând, dreptul internațional funcționează pe baza unui set de reguli, menit a
face dreptate în planul internațional, în măsura în care aceste reguli sunt aplicate
tuturor statelor, dar în raport cu alte state, lucru dovedit și de existența mai multor
instituții internaționale.

V. Politica Mondială în a doua jumătate a sec. al XX-lea

În această parte a lucrării, Morgenthau face un sumar la părțile prezentate
anterior și vine să arate ineficienața balanței de putere care a fost create imediat după
finalizarea celui de-al doilea război mondial. Tot în această parte el prezintă diferite
tipuri de războaie.
 El menționează că dacă elementele de limitare menționate anerior nu vor
funcţiona, forţele naţionale vor ieşi din spațiul lor şi vor determina conflictele.
Trăind într-o perioadă a naţionalismului universalist, şansa ca balanţa puterii să
acţioneze, limitând războiul, este neapărat legată de mecanismele normative, care
trebuie să se substituie normelor morale aristocratice aflate în declin. Astfel, el pune
un accent deosebit pe importanța dreptului international, dar și a existenței unei legi
morale universale comun acceptate de către toate statele lumii.

VI. Problema Păcii în mijlocul sec. al XX-lea: Pace prin limitare,

transformare și acomodare
În această ultimă analiză, la fel, am decis să combin aceste 3 părți, în mare
parte datorită aspectelor commune abordate în aceste părți. Astfel, Morgenthau
vorește mai mult despre cum se poate stabili pacea. Acesta vorbește despre trei
metode de stabilire a acesteia:
1. prin limitarea tendinţelor distructive şi anarhice ale politicii
internaţionale
2. prin transformarea politicii internaţionale prin eliminarea tendinţelor
sale distructive şi anarhice
3. prin împăcarea intereselor divergente
Apariția anumitor insituții internaționale, care promovează dialogul cultural
între popoare, precum și relațiile amicale și de într-ajutorare a acestora, contribuie la
menținerea păcii și a securității în lume, sau cel puțin așa își propun. Este, de
exemplu, cazul unor instituții de tipul Ligii Națiunilor, înființată chiar în urma
primului război mondial, ONU și chiar UNESCO.
În același tipm, Morgenthau precizează că pacea internaţională nu poate fi
atinsă prin transformarea societăţilor-naţiuni suverane într-un stat global şi atunci
apelează la a treia modalitate de restaurare a păcii între naţiuni. Privind restaurarea
păcii prin împăcarea intereselor divergente, Morgenthau rscoate în evidență rolul
diplomaţiei, ca element esenţial al puterii naţionale, nelipsit din politica externă a
statelor. În același timp, el este un adept al diplomației tradiționaliste și un oponent
vehement al „noii diplomații” criticând-o pentru eficiență redusă – „Sunt 3 cauze
majore care sunt responsabile pentru eșecul diplomației noi – publicitatea sau
deschiderea către masele largi, implicarea a prea multor actori, și fragmentarea
acesteia în cee ace privește problemele internaționale.” – aici, personal, tind să nu
fiu de accord cu ideea exprimată de autor, deoarece în timp, astăzi ajunși în anul
2017 practic majoritatea statelor lumii au adaptat practicile diplomatice noi, iar
vechea diplomație, deși mai este practicată nu are o influență majoră pe arena
internațională.

Concluzii:
În cele din urmă, „Politica între naţiuni”, cotată drept cea mai importantă
operă din domeniul politicii internaţionale, oferă câteva coordonate privitoare la
natura relaţiilor internaţionale, evidenţiind politica internaţională ca luptă pentru
putere şi problematica păcii și căile de instaurare a acesteia.
Lucrarea dată a contribuit esențial la crearea anumitor percepții personale
asupra istoriei sec. al XX-lea și mi-a oferit noi „formule de calcul” și argumentare a
unor acțiuni care au loc pe scena politica contemporană în zilele noastre. De altfel,
multe din ceea ce au fost menționate mai sus pot fi întâlnite în lumea globală din
2017, iar caracteristicile expuse de Morgenthau vis-a-vis de noțiunea de putere și
pace sunt valabile și azi.
În același timp, am întâlnit și idei care se află în antiteză cu ideile personale.
Un exemplu concret ar fi reacția negativă a autorului în ceea ce privește „noua
diplomație”. Actualitatea arată că ambele tipuri de diplomație au dreptul la existență,
iar domeniul dat a devenit mult mai deschis către publicul larg.
 Ca și gând final, pot spune că analiza lui Morgenthau este una de o mare
valoare, întrucât este realizată în detaliu, autorul răspunzând unei game foarte largi
de întrebări pe care un specialist al domeniului relațiilor internaționale le-ar putea
avea. Evident este faptul, că cartea dată trebuie recitită pentru a fi înțeleasă cât mai
bine și în același timp poate fi recomandată tuturor celor care vor să afle
mecanismele de funcționare a politicii externe.