Articolul recenzat cu denumirea „Панда на службе Дракона: основные направления и

механизмы политики мягкой силы Китая”, avândul ca autor pe cercetătorul rus С.В. Михневич,
a fost publicat în jurnalul period al „Institului Organizațiilor Internațional” și „Universitatea
Națională de Cercetare din Moscova” – „Вестник Международних Организаций”, Nr.2, din
2014. Această lucrare abordează importanța utilizării strategiei soft power de către guvernul chine
în scopul creării unei imagini pozitive pe arena internațională. Sunt abordate etapele de dezvoltare
a noii strategii și problemele care au apărut pe parcursul acestor etape. În același timp, autorul arată
și căile de inspirație, de care guvernul chinez s-a folosit și le-au adaptat pentru țara lor. Luând în
considerare dezvoltarea tehnologică rapidă și concurența nu doar militară sau economică între
marele puteri ale lumii, implementarea strategiei soft power în Republica Populară Chineză se
încadrează perfect în aspirațiile globale ale statului dat.
Lucrarea dată are 30 de pagini, fiind abordate mai multe subiecte structurate în 5 părți:
Introducere, Prioritățile; Scopurile și obiectevele stragiei soft power promovate de China; Actorii
chinezi implicați în implementarea strategiei; Mecanismele de promovare; Concluzii.
În introducere, autorul argumentează importanța și necesitatea implementării unei
asemenea strategii precum este soft power pentru Republica Populară Chineză și care sunt
beneficiile acesteia în comparație cu alte tipuri de putere. Sunt menționare obiectivele principale
urmărite de către guvernul chinez.
În partea a doua – Priorități, scopuri și obiectevele strategiei soft power promovate de
China sunt expus principalele orientări și metode de promovare a imaginii Chinei prin intermediul
soft power. Tot aici autorul dezvălue și alte idei de la care au fost inspirate diverse concepte precum
este cel de Consensul Beijingului – teoria adaptată după modelul american al Consesului
Washingtonului, care prevedea stabilirea și menținerea relațiilor armonioase cu toate statele lumii,
indiferent de regimurile lor politice. În această parte mai este menționat și contextul apariției aceste
strategii – A 17-a Adunare Generală a Partidului Comunist Chinez din anul 2007 prin care s-a
decis implementarea noii strategii pentru a concura cu SUA.
În partea a treia se menționează despre structurile și instituțiile care participă la realizarea
obiectivelor propuse. În acest sens putem evidenția: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul
Educației, Ministerul Culturii, Consiliul Chinez pentru promovarea comerțului internațional și
Cancelaria de Stat pentru răspândirea limbii mandarine peste hotare (Cancelaria Hanibani).
 În cea de-a patra parte – Mecanismele de realizare – autorul trasează 7 căi de realizare a
strategiei soft power în China: Promovarea și popularizarea limbii mandarine; Promovarea
Culturii tradiționale; Extinderea contactelor educaționale; Dezvoltarea relațiilor economice și a
contactelor tehnologice; Sprijinul pentru dezvoltare globală; Dezvoltarea Diplomației Publice;
Susținerea diasporei chineze.
Partea finală prin care autorul își încheie lucrarea sunt Concluziile. În aceasta parte autorul
vine să argumenteze importanța soft power-ului în formarea unei imagini pozitive a Chinei peste
hotare, în special luând în considerare problemele majore ale acestei țări în domeniul respectării
drepturilor omului. Tot în această parte el menționează că deși strategia dată este relativ recentă
pentru Republica Populară Chineză, guvernul acestei țări și instituțiile implicare în realizarea
scopurilor propuse au reușit să obțină rezultate vizibile, lucru realizat inclusiv prin susținerea
masivă a diasporei chineze, fiind cea mai mare de pe glob.

Concluzii:
Analizând articolul recenzat pot spune că lucrarea dată reprezintă un studiu bine realizat,
comprehensiv a instrumentelor strategiei soft power utilizate de către Republica Populară Chineză.
Aceasta oferă posibilitatea cunoașterii orientărilor și priorităților internaționare chineze și tehnicile
pe care statul dat le utilizează pentru a-și promova o imagine internațională pozitivă, în special în
contextul în care în spațiul intern există numeroase probleme care îngrijorează comunitatea
internațională, în special problemele cu nerespectarea drepturilor omului. Este îmbucurător faptul
că autorul abordează și aspectele regionale specifice, descriind cu detalii o nouă tehnică a
Diplomației Publice, utilizate doar de către China – Diplomația Panda. Acest lucru permite redarea
unicității temei abordate de către autor. În același timp, pentru a avea o imagine mai clară, este
necesară și o abordare istorică mult mai complexă, pentru a vedea contextul dezvoltării stratefiei
soft power în China și a putea face comparație cu alte mari puteri.