Sunteți pe pagina 1din 6

Laborator de Fizică/Prelucrarea datelor experimentale 1

Prelucrarea datelor experimentale

1.Măsurarea mărimilor fizice. Erori de măsurare.


Fie o mărime fizică X cu valoarea reală necunoscută „α”.
Pentru estimarea valorii reale se efectuează de regulă un număr oarecare „n” de măsurători,
obţinându-se un şir de valori :
{xi }in=1 = x1, x2 ,............xn
în general diferite unele de altele şi de valoarea reală „α”.
Se numeşte „eroare reală” diferenţa dintre valoarea măsurată şi cea reală :

δ i = xi − α (1)

1.1. Clasificarea erorilor


1. Erori grosolane. Se datorează unor greşeli elementare comise în timpul măsurării
(neatenţie, aparatură defectă, etc.) şi conduc la apariţia în şirul de valori măsurate a unor
valori singulare net diferite de ansamblul celorlalte valori (mult mai mici sau mult prea
mari). Valorile afectate de acest tip de erori se elimină, neluându-se în considerare.
- Erori sistematice. Se datorează utilizării unor instrumente de măsurare incorect etalonate
sau a influenţei condiţiilor de mediu (temperatură, presiune, umiditate) aceleaşi pe tot
parcursul măsurătorilor. Ele conduc la deplasarea în acelaşi sens a tuturor valorilor
măsurătorilor şi se elimină prin re-etalonarea sau calibrarea aparaturii şi/sau aplicând
corecţiile pentru eliminarea influenţei factorilor de mediu pe baza unor tabele, grafice,
formule, etc rezultate din studii anterioare.
- Erori aleatoare (întâmplătoare). Se datorează unor multitudini de factori a căror influenţă
individuală este neglijabil de mică, dar cumulată devine importantă. Ele conduc la dispersia
valorilor măsurate în jurul valorii reale (necunoscute). Pentru măsurători individuale
independente una de alta erorile aleatoare au următoarele proprietăţi:
a) erorile aleatoare mici sunt mai numeroase decât cele mari
b) dispersia valorilor aleatoare în jurul valorii δ = 0 este uniformă, sau
n

lim ∑ (x
n→ ∞ i =1
i −α) = 0 (2)

In consecinţă, la limita n →∞ , valoarea medie


1 N
δ = ∑δ i = 0 (3)
n i =1
c) în valoare absolută, erorile aleatoare sunt limitate superior.

Erorile aleatoare nu pot fi eliminate, pot fi doar estimate prin metode probabilistice sau
statistice.
Observaţie
In teoria probabilităţilor, proprietăţile erorilor aleatoare pentru cazul n→∞ sunt bine
descrise de o funcţie de densitate de probabilitate de tip Gauss definită de relaţiile (4) şi (5)
şi reprezentată grafic în Fig. 1 şi Fig.2. Astfel,

1 δ 
2
−  
f (δ ) =
1 2 σ 
- pentru erori: e (4)
σ 2π

firastrau@unitbv.ro
Laborator de Fizică/Prelucrarea datelor experimentale 2

1  x −α 
2
−  
f (x ) =
1 2 σ 
- pentru valorile x: e (5)
σ 2π

Curbele din Fig.1 şi Fig.2 au puncte de inflexiune pentru x = ± σ , deci σ reprezintă un


indicator al preciziei măsurătorii.

f f

δ x
O O α

Fig. 1 Fig. 2

1.2. Evaluarea statistică a erorilor de măsurare

A. Mărimi fizice direct măsurabile

Statistic, parametrul utilizat pentru definirea preciziei, unei măsurători este eroarea medie
pătratică (σ) sau abaterea standard (standard deviaţion – SD) definită prin relaţia :

1 n 2 1 n
σ= ∑ δ i = ∑ ( x i − α )2 (6)
n i =1 n i =1
Relaţia (6) nu permite calculul valorii σ deoarece valoarea reală ″α” este necunoscută. De
aceea, se impune estimarea atât a valorii reale “α“ cât şi a erorii medii pătratice pentru un număr
finit de măsurători.
Valoarea reală “α” se estimează cu valoarea medie aritmetică ( x ) a valorilor măsurate:
1 n
x= x = ∑ xi
n i =1
(7)

In raport cu valoarea medie se defineşte eroarea reală a unei măsurători prin relaţia:
∆ i = xi − x
In funcţie de eroarea reală, precizia unei măsurători se estimează cu parametrul numit
dispersie pătratică ( µ ) :

( ) (= s
2
1 n 2 1 n
µ= ∑ ∆i = ∑ xi − x n ) (8)
n i =1 n i =1

La limita valorilor n suficient de mari este valabilă formula asimtotică a lui Bessel:
n
σ= .µ
n −1

firastrau@unitbv.ro
Laborator de Fizică/Prelucrarea datelor experimentale 3

Prin urmare, eroarea medie pătratică se poate calcula cu relaţia :

σ=
1 n
(
∑ xi − x
n − 1 i =1
)
2
(sn-1) (9)

In aprecierea preciziei unei măsurători este mai sugestivă utilizarea valorii relative a erorii
medii pătratice exprimată în %:
σ
ε=⋅ 100 (%) (10)
x
Precizia de determinare a valorii medii se estimează cu parametrul numit eroare medie
pătratică a mediei :
σ 1 n
σx =
n
=
n ( n − 1)

i =1
( xi − x ) 2 (11)

In acest parametru se poate defini intervalul de încredere a valorii reale:


 x −σ x , x −σ x  (12)
 

B. Mărimi fizice nemăsurabile în mod direct


Analizăm cazul mărimilor pentru care, fie nu s-a inventat un aparat de măsură (Ex.
constantele universale), fie nu dispunem de un asemenea aparat.
Fie o asemenea mărime Z, care depinde funcţional de alte două mărimi fizice direct
măsurabile sub forma Z = f(X,Y). Cum formulele fizice sunt relaţii matematice cantitative, între
valorile mărimilor fizice este valabilă evident şi relaţia z = f(x,y), unde x,y şi z sunt valorile
mărimilor X,Y şi Z.
Prin repetarea de n ori a măsurătorilor mărimii X şi de m ori a măsurătorilor mărimii Y
rezultă următorul tablou de valori măsurate şi calculate.
 X : x1 , x 2 ,......x n → x,σ x

Y : y1 , y 2 ,...... y m → y,σ y
Combinând perechi de valori ( xi , y k ) rezultă un şir de " n ⋅ m" valori Z ik = f ( xi y k ) pentru
care se pot calcula:
- valoarea medie aritmetică
1 n m
Z= Z = ∑ ∑ z; k
n ⋅ m i =1 k =1

cu menţiunea că pentru n şi m suficient de mari este valabilă relaţia asimtotică:


Z = 〈 Z 〉 = f (x , y ) (13)
- eroarea medie pătratică, cu formula de propagare a erorilor:

2
 ∂f   ∂f 
2

σ =   .σ x2 +   .σ y2 (14)
 ∂x  x , y  ∂y  x , y
şi valoarea ei relativă

σ
ε= .100% (15)
z

firastrau@unitbv.ro
Laborator de Fizică/Prelucrarea datelor experimentale 4

2. Determinarea dependenţei funcţionale a două mărimi fizice

Fie două mărimi fizice între care există o dependenţă funcţională de forma Y=f(X). Pentru
valorile acestora putem scrie ca y = f(x,c1, c2,...cn), unde „ci” sunt parametri ce definesc
dependenţa. Mărimea X se numeşte parametru, iar marimea Y se numeste mărime dependentă. Se
admite că dependenţa funcţională este cel puţin univocă X → Y.
Pentru verificarea dependenţei funcţionale Y=f(X) se stabilesc în prealabil valorile xi (de
regulă echidistante) pentru care se măsoară mărimile yi. Rezultă un tabel de valori de forma :
X : x1 , x2 ,.......... xn
(16)
Y : y1 , y2 ,.......... yn
sau mai uzual prezentat sub forma de tabel, ca de exemplu:

x, [u.m ] 1 2 5 10
y, [u.m ] 0 3 24 99
u .m. – unitate de masura
Obs: În cazul în care experimentul permite stabilizarea în timp a valorilor xi se poate repeta
măsurarea valorii yi . În acest caz, fiecărei valori xi îi va corespunde o valoare yi pentru care se
( )
poate calcula eroarea medie pătratică a mediei şi defini un interval de încredere yi ± σ yi .
Verificarea dependenţei funcţionale Y=f(X) se poate face grafic sau analitic, prin metoda
celor mai mici pătrate (MCMMP).

2.1. Metoda grafică


Metoda grafică constă în reprezentarea grafică a perechilor de puncte experimentale din
tabelul (16). La întocmirea graficului se va ţine cont de următoarele indicaţii :
- Graficele se efectuează numai pe hârtie milimetrică sau folosind softuri dedicate.
- Se stabilesc mărimile reprezentate pe axele de coordonate (X pe abcisă şi Y pe ordonată) şi
se inscripţionează axele indicând mărimea reprezentată şi unitatea de măsură utilizată.
- Se stabileşte tipul scării de reprezentare. Este preferabilă utilizarea scărilor liniare, dar după
caz acestea pot fi logaritmice, exponenţiale, etc.
- Pentru cazul scărilor liniare se stabileşte unitatea de reprezentare definită ca „unitatea de
lungime / unitatea de măsură”.
- Se inscripţionează scările la intervale constante astfel încât să rezulte clar valoarea unităţii
de reprezentare şi domeniul de valori reprezentat.
- Se reprezintă perechile de valori (xi , yi) din tabelul (16) prin puncte geometrice evidente sau
după caz alte semne uzuale (Fig. 3). În cazul repetării măsurătorilor yi pentru xi=const,
punctului de coordonate (xi, yi) i se asociază un segment vertical centrat pe punct şi de
lungime „ 2σ yi ” (Fig. 4).

Obs: 1) Reprezentarea originii axelor (x=0 şi/sau y=0) este opţională, cu excepţia cazului în care
se impune determinarea „ordonatei în origine=y(0)”, când este obligatorie reprezentarea
pe abscisă a valorii x=0 (Fig. 4).
2) Interpolarea punctelor experimentale se face cu o curbă continuă şi netedă, astfel incat
dispersia punctelor fată de curbă să fie minimă şi uniformă de-o parte şi de alta a curbei
(curba trebuie să treacă prin cât mai multe puncte experimentale şi să lase eventual un
număr aproximativ egal de puncte de-o parte şi de alta a curbei).
3) Pe grafic se marcheaza titlul lucrării, data, numele titularului, secţia şi grupa din care
face parte titularul.
4) Nu se inscripţionează pe axe valorile coordonatelor punctelor reprezentate.
5) Nu se unesc punctele de pe grafic în succesiunea lor cu segmente de dreaptă.

firastrau@unitbv.ro
Laborator de Fizică/Prelucrarea datelor experimentale 5

6) Nu se trasează pe grafic drepte paralele cu axele pentru stabilirea poziţiei punctelor, ci se


utilizează în acest sens caroiajul hârtiei milimetrice.

Y Y
50 13

40

30 12

20
10 11
0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 X 0 5 10 15 20 30 X
Fig. 3 Fig. 4

Metoda grafică permite determinarea parametrilor „ci” ce definesc dependenţa funcţională y = f(x,
c1, c2, ......cn) numai în cazul dependenţei liniare de forma
y = c1 + c2 x (17)

În acest caz :
c1 = y (0) - ordonata la origine

∆y y B − y A
c2 = = - panta dreptei
∆x x B − x A

unde xA, yA şi xB , yB reprezintă coordonatele


a 2 puncte A şi B de pe dreapta trasată printre
punctele experimentale, care se aleg în mod
arbitrar, asa cum este reprezentat in Fig. 5 .
Fig. 5
2.2. Metoda analitică. Metoda celor mai mici pătrate
A. Cazul general
Fie o dependenţă funcţională definită prin relaţia y = f (x, c1, c2,....cn ). În metoda celor mai
mici pătrate se defineşte o funcţie S dată de suma pătratelor diferenţelor dintre valorile
experimentale, yi, şi valorile functiei f cu formula (18) :
n 2

S ( c1 , c2 ,...... cn ) = ∑ [ yi − f ( xi , c1 , c2 ,.......cn )] (18)


i =1
Parametrii de fitare, “ci”, se determină analitic din condiţia de minim a funcţiei “S” în raport cu
aceşti parametri, adică impunând condiţiile :
 ∂S   ∂S   ∂S 
  ;   ; ..........   (19)
 ∂c1 ci =ct  ∂c2 ci = ct  ∂cn ci =ct
i ≠1 i ≠2 i ≠n

Parametrii de fitare se obţin rezolvând sistemul (19) de “n” ecuaţii cu “n” necunoscute.

B. Cazul unei dependenţe liniare


O dependenţă liniară scrisă sub forma y = c1 + c2 x este definită de doi parametri, c1 şi c2.

firastrau@unitbv.ro
Laborator de Fizică/Prelucrarea datelor experimentale 6

Se poate reduce numărul de parametri ce trebuiesc determinaţi analitic la unul singur dacă se
scrie dependenţa liniară sub forma :
y = y+C x− x ( ) (20)
unde x şi y sunt mediile aritmetice ale valorilor x şi y. O asemenea formulare arată că dreapta
( )
teoretică trece printr-un punct M, de coordonate x, y , numit şi centru de masă al punctelor
experimentale.
Înlocuind (2O) în (18) expresia funcţiei S devine:
{ [ ( )] }
n
S (C ) = ∑ y i − y − C xi − x
2
(21)
i =1
Parametrul “C” se determină din condiţia de minim al funcţiei S(C) în raport cu “C” , adică
dS
= 0. Rezultă :
dC
xy − x. y
C=
() 2 (22)
x − x
2

unde
1 n 2
1 n
x = ∑ xi
x2 = ∑ xi
n i =1
n i =1
(23)
n n
1 1
y= ∑ yi
n i =1
xy = ∑ xi . y i
n i =1

( )
Comparând relaţia y = c1 + c2 x cu relaţia (20), scrisă sub forma y = y − C x + Cx , rezultă că se pot
calcula parametrii dreptei de fitare în funcţie de parametrul “C” cu relaţiile:
 c1 = y − C x - ordonata de origine

 c2 = C - panta dreptei
Pentru verificare se reprezintă grafic punctele experimentale într-o diagramă Y-X. Se reprezintă
( )
punctul M x, y şi y (0) = c1. Se trasează dreapta de fitare prin cele 2 puncte, M şi (0, c1) ca în
Fig. 6.

Y
4

3
M
2
1
c1
0
0 1 2 3 4 5 6 7 X
Fig. 6

firastrau@unitbv.ro