GEMODERIVATELE

Definiţie, generalităţi

Gemoterapia este un concept terapeutic relativ nou, parte a terapiilor naturale,

care utilizează ţesuturile embrionare ale plantelor (aflate în fază de diviziune
celulară), numite şi ţesuturi meristematice sau meristeme, pentru detoxifierea celulară
şi implicit pentru refacerea funcţionalităţii celulare - aşa numitul „drenaj biologic”.

Denumirea de gemoterapie vine din latinescul gemmae = mugure, denumire

limitativă, dacă avem în vedere că în terapie sunt folosite şi alte părţi tinere ale
plantelor: mlădiţe, amenţi, scoarţa de pe ramuri tinere, sevă sau seminţe - denumirea
mai corectă ar fi meristemoterapie.
Gemoterapia constă în administrarea de extracte gemoterapice – macerate
hidro-glicero-alcoolice – care au efecte blânde dar sigure şi eficace.

Caracteristici ale produselor gemoterapice

- Recoltarea şi prelucrarea parţilor tinere de plantă în stare proaspătă, ceea ce

permite păstrarea integrală a substanţelor active (organice si anorganice) şi a
capacitaţii de diviziune celulară. In aceste ţesuturi embrionare se regăsesc, indiferent
de vârsta plantei, proprietăţile de menţinere a reacţiilor anabolice ale celulei vegetale,
capacitatea de reproducere şi de multiplicare celulară.

- Din punct de vedere biologic meristemul acţionează asupra ţesutului reticulo -

endotelial, detoxificând celulele blocate la un anumit nivel (cu tropisme bine
definite), intervenind astfel în metabolism într-un mod profund, dar non violent. Dacă
fitoterapia clasică acţionează numai la nivel funcţional şi metabolic, gemoterapia
acţionează mai profund,la nivel organic şi celular.

- Gemoterapicul este o entitate biologică complexă, dinamică şi unitară, ale

cărui componente, dacă se studiază separat, pot prezenta calităţi biologice modificate,
reduse sau chiar anulate, în timp ce acţiunea lui ca un tot permite funcţiilor biologice
ale componentelor să se completeze reciproc sau să acţioneze sinergic.

- Acţiunea terapeutică a gemoterapicelor este diferită în multe cazuri de cea

pe care o cunoaştem la părţile adulte de plante (din fitoterapia tradiţională). Astfel,
mugurii de Coacăz negru au acţiune antialergică, iar frunzele acţiune diuretică,
mugurii de Scoruş reduc tulburările circulatorii de la menopauză, în timp ce frunzele
au efect invers etc.

Tratamentul gemoterapeutic este uşor de utilizat şi lipsit de efecte secundare,

chiar în cazul folosirii îndelungate. Prin acest tratament se pot rezolva multe afecţiuni
patologice.
Gemoderivatele, ca extracte din embrioni vegetali, nu prezintă toxicitate, sunt
uşor de administrat şi permit medicului fitoterapeut să provoace eliminarea toxinelor
din corpul bolnavului. Avantajul acestei fitoterapii este că gemoderivatele pot fi
prescrise individual sau pot fi combinate cu fitoterapia tradiţională, moştenită de
secole de la medicina populară şi îmbogăţită ulterior.

Reţetele de gemoterapie au fost întocmite pe baza unei vaste documentaţii, dar

şi prin culegerea din mediul sătesc a multora dintre ele. Acestea au fost prezentate ca
atare, cu precizarea folosirii extracţiilor sub formă de picături, precum şi a folosirii
tincturii de bază, precizându-se boala şi cantitatea de ingerare a lor, eventual în
asociere cu terapia homeopată. Utilizarea tincturii este foarte practică şi rapidă, fiind
suficientă diluarea în apă a cantităţii de picături prescrise zilnic.
Preparatele gemoterapeutice pot fi prescrise cu uşurinţă de către medic, însă
fiecare preparat necesită indicaţii competente, în funcţie de acţiunea pentru care sunt
indicate. Ele permit limitarea utilizării medicamentelor chimice care, în ciuda
eficacităţii, determină şi apariţia unei liste interminabile de efecte secundare. Toate
substanţele vegetale aflate în maceratele gemoterapice conţin multiple minerale,
substanţe hormonale, aminoacizi şi elemente structurale proteice, precum şi
oligoelemente.

Acţiuni la nivel celular

Acţiunea preponderentă a gemoderivatelor se referă la stimularea funcţiei de

reechilibrare a homeostaziei celulare si tisulare. Trebuie spus că fitoterapia clasică
acţionează numai la nivel funcţional şi metabolic, în timp ce gemoterapia îşi extinde
acţiunea la nivel organic şi celular. Efectul său ţinteşte spre reglarea funcţiilor vitale
ale celulei, astfel încât intervine în metabolism într-un mod subtil, non violent dar
profund.
Cele mai des folosite macerate în practica uzuala sunt cele din muguri de
coacăz negru, zmeur şi rozmarin.
Ca acţiune farmacologică, extractul din muguri de coacăz negru este un
„cortison-like”, stimulând secreţia hormonilor antiinflamatorii, imunitatea, fiind în
acelaşi timp şi un foarte eficient drenor universal. Specialiştii îl recomandă în cazul
sindroamelor alergice acute, în astm bronşic de tip alergic, bronşite alergice, urticarie,
dermatoze, eczema atopică, sindroame inflamatorii la nivel local şi general dar, în
special, la nivelul mucoaselor aparatului respirator, digestiv şi urinar, precum şi în
toate cazurile cu VSH crescut.
Extractul din mlădiţe de zmeur este de asemenea un remediu gemoterapic,
care regularizează secreţia hormonală ovariană la pubertate şi la menopauză şi este
antispasmodic uterin. El este indicat în tulburări premenstruale (tensiune mamară,
dismenoree), fibrom uterin, chist ovarian, metroragie, menoragie, amenoree, metrită,
vaginită, pilozitate excesivă la pubertate, iminenţă de avort.
Extractul din mlădiţe de rozmarin, este activator metabolic prin stimularea
sistemului reticulo - endotelial, drenor hepato-biliar. Este hipocolesterolemiant, creşte
moderat tensiunea arterială şi este stimulator cerebral. Se recomandă, de asemenea, în
dischinezie biliară cu hiper şi hipotonie, colecistite cronice, insuficienţă hepatică
uşoară.
Totodată, ajută la regularizarea tensională a hepaticilor, în caz de litiază biliară şi
urinară, fiind un foarte bun tonic psihic. Simptomele subiective (greaţă, constipaţie,
cefalee, dureri abdominale) se ameliorează în 2-3 zile de tratament.

Exemple de preparate gemoterapeutice şi utilizările lor

Depăşirea asteniei şi a oboselii de primavară - stejar (Quercus pedunculata);

rozmarin (Rosmarinus officinalis); sequoia (Sequoia gigantea); mesteacăn (Betula
verrucosa).
Scăderea colesterolului - măslin (Olea europaea); fag (Fagus sylvatica).
Cel mai activ s-a dovedit a fi Olea europaea.
O primavară fără dureri de cap - măceşul (Rosa canina) este unul dintre
remediile cele mai eficiente contra cefaleelor (durerilor de cap) şi migrenelor, el
eliminând în câteva săptămâni durerile şi restabilind echilibrul nervos.
Contra gastritei hiper-acide - smochin (Ficus carica). Acesta nu numai că
acţionează local în ulcer gastro-duodenal, gastrite hiper şi hipotonice, precum şi în
alte tulburări gastrice, dar ajută şi la stabilizarea fondului emoţional, care - se ştie - în
aceste afecţiuni are o importanţă foarte mare.
Întărirea sistemului imunitar - brad (Abies pectinata), mesteacăn pufos (Betula
pubescens); călin (Viburnum lantana). Betula pubescens creşte imunitatea
nespecifică la nivelul traheii şi a arborelui bronşic; Abies pectinata stimulează
imunitatea nespecifică la nivel rino-faringian, fiind un remediu foarte eficient şi la
copii; Viburnum lantana stimulează imunitatea nespecifică la nivelul arborelui
bronşic şi la nivel pulmonar.
Alergiile - extractul din muguri si mlădiţe proaspete de cedru (Cedrus libani)
combate manifestările alergice la nivelul pielii şi mucoaselor (erupţii, mâncărimi,
usturimi). Pentru ca organismul să fie pregătit în momentul începerii polenizării, când
este cel mai expus la alergii, e necesar ca tratamentul să înceapă în avans.
Contra varicelor şi a altor tulburări de circulaţie venoasă - păducel (Crataegus
oxyacantha); castan sălbatic (Aesculus hypocastanum); castan comestibil (Castanea
vesca). Crataegus oxyacantha se foloseşte când gradul de gravitate nu este foarte
mare. În fazele avansate, se intervine în corelaţie cu Aesculus hypocastanum si
Castanea vesca.
Alte afecţiuni în care preparatele din farmacia primăverii sunt foarte eficiente:
diabet zaharat, hipertensiune, tulburări de ritm cardiac specifice menopauzei, sechele
post-infarct, ciroză hepatică, fibrom uterin, chist ovarian, tulburări cerebrale după
accidente vasculare, ramolisment, psoriazis, reîntinerire, bronşite, constipaţie.
 Concluzie

Istoria modernă a vindecării cu muguri începe cu zeci de ani în urmă, când

medicul francez, Max Teteau, a pornit primele studii privind efectele extractelor de
muguri asupra organismelor vii. Au fost testate zeci şi sute de plante lemnoase.
În final, s-au sintetizat 55 de preparate din muguri, mlădiţe, radicele ori scoarţă
internă, pe care le-a destinat terapiei "de drenaj". Drenajul este un termen specific
homeopatiei, sinonim cu mai cunoscutul termen de purificare (detoxifiere), cu care
începe orice tratament naturist.
Organismul uman este foarte receptiv la substanţele naturale din plante, mai
ales dacă ele sunt extrase la rece, prin metode care distrug cât mai puţin din structura
naturală. Analizele făcute pe pacienţi arată că la doar câteva săptămâni de la
administrarea unor asemenea preparate, corect alese de medic, anumiţi parametri
fiziologici se modifică simţitor în bine, deşi modul exact în care acest lucru se
produce rămâne învăluit în mister.

Tratarea diferitelor boli, fie cu medicaţie alopată, fie cu ajutorul gemoterapiei,

fitoterapiei, homeopatiei, este dificilă fără abordarea organismului uman din punct de
vedere holistic.
Dacă organismul uman este încărcat de toxine, dacă mintea şi sufletul fiinţei
umane sunt blocate de tensiuni, stres, emoţii negative, vindecarea se produce greoi, în
timp îndelungat şi sunt posibile recidive.