Sunteți pe pagina 1din 14

http://www.terapii-naturiste.

com

TERAPII NATURISTE Mugurii miraculosi - GEMOTERAPIA -

Pe masura ce ajungem sa patrundem tainele vindecarii naturale, ne dam seama ca suntem inconjurati la tot pasul de minuni. Plantele din padurile si poienile noastre ascund in ele nestiute izvoare de sanatate. Cand mangaiem tinerele mladite ale unui copac ori cand strivim un mugure proaspat din care tasneste seva nici nu banuim ce minune tamaduitoare tinem in palma. O data cu viata care renaste, natura pune in circulatie cele mai "teribile" medicamente ale sale. Fiecare specie de arbore poarta in seva, in mugurii si in mladitele sale verzi substante si energii nebanuite, de o diversitate care abia incepe sa fie descoperita si cu o putere vindecatoare pe care putini o intuiesc. Pentru a afla tainele vindecarii cu ajutorul mugurilor, ne-am adresat doamnei farmaciste Carmen Ponoran de la firma "PLANTEXTRAKT" din Cluj, singurul laborator din tara si printre putinele laboratoare din Europa si din lume care prepara astfel de extracte. "Initial, toata productia noastra a mers la export. De foarte curand desfacem aceste remedii in Romania" - Doamna Ponoran, cum a aparut in peisajul medicinii contemporane aceasta terapie inedita? - Istoria moderna a vindecarii cu muguri incepe cu zeci de ani in urma, cand un medic francez, Max Teteau, a pornit primele studii privind efectele extractelor de muguri asupra organismelor vii. Au fost testate zeci si sute de plante lemnoase. In final, s-au sintetizat 55 de preparate din muguri, mladite, radicele ori scoarta interna, pe care le-a destinat terapiei "de drenaj". Drenajul este un termen specific homeopatiei, sinonim cu mai cunoscutul termen de purificare (detoxifiere), cu care incepe orice tratament naturist. - Sa intelegem ca aceasta terapie este o creatie a ultimelor decenii? - Radacinile acestei cai de vindecare sunt mult mai vechi si se afla tot in medicina traditionala populara, care este un izvor nesecat de cunoastere pentru cei care cerceteaza vindecarea cu ajutorul plantelor. De altfel, chiar si taranii nostri, mai ales cei din regiunile muntoase, cu multe paduri, cunosc si folosesc curent aceasta terapie cu muguri si mladite de arbori. Cercetarile contemporane nu fac altceva decat sa aduca mai multa lumina, sa coreleze si sa sistematizeze ceea ce deja era cunoscut. - Cum actioneaza extractele de muguri asupra organismului uman? - Inca se stiu foarte putine despre modul concret prin care actioneaza aceste extracte naturale din muguri. S-au putut face totusi anumite observatii, care deschid intr-adevar perspective extraordinare. Una dintre aceste observatii este ca extractele din mugurii si mladitele multor

Page 1 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

plante (cum ar fi stejarul, coacazul negru, zmeurul, rozmarinul s.a.) au asupra organismului uman efecte asemanatoare hormonilor de sinteza, insa mult mai blande (actionand in sens curativ, fara a perturba nici o alta functie). Se mai stie ca extractele din anumite plante (tei, paducel, smochin) au certe actiuni benefice asupra mintii si psihicului, fiind un remediu verificat contra starilor de tensiune, de incordare nervoasa, contra stressului. Aceste extracte sunt deosebit de eficiente pentru combaterea diferitelor stari emotionale perturbate, care declanseaza sau insotesc anumite afectiuni. Organismul uman este foarte receptiv la substantele naturale din plante, mai ales daca ele sunt extrase la rece, prin metode care distrug cat mai putin din structura naturala. Analizele facute pe pacienti arata ca la doar cateva saptamani de la administrarea unor asemenea preparate, corect alese de medic, anumiti parametri fiziologici se modifica simtitor in bine, desi modul exact in care acest lucru se produce ramane invaluit in mister. - Ati folosit termenul de drenaj, de detoxifiere. Vorbiti-ne putin despre importanta acestui element. - In scoala de medicina homeopatica franceza (ca si in medicinile traditionale chineza, indiana si tibetana - n.r.) se considera ca medicamentele nu pot "prinde" daca organismul uman este incarcat de toxine, daca mintea si sufletul fiintei umane sunt blocate de tensiuni, stress, emotii negative. Iata de ce tratamentul natural are 3 faze: purificarea - prin care se urmareste deblocarea tranzitului intestinal, mobilizarea toxinelor din organism si eliminarea lor, deblocarea activitatii bilei si ficatului; "netezirea" planului emotional, prin relaxare, meditatii si rugaciune; tonifierea - in care se urmareste rezolvarea afectiunii si restabilirea functiilor normale ale organismului. Primavara si toamna, adica de la trecerea dintre sezonul rece si cel cald, sunt momente propice de dezintoxicare. Mugurii si plantele tinere ale primaverii pe de o parte si fructele si legumele proaspete ale toamnei de cealalta parte sunt remediile cele mai indicate pentru realizarea acestor dezintoxicari. - Cu alte cuvinte, cel mai potrivit moment sa incepem un tratament cu muguri este acum, primavara? - Perioada primaverii este, intr-adevar, sub semnul schimbarii, fiind un moment mai dificil de trecut din punct de vedere al sanatatii, dar si un prilej excelent de intinerire, de revigorare. Evident, toate vietuitoarele se confrunta in aceasta perioada cu probleme intrucatva similare, dar ele stiu sa-si gaseasca singure remediile in natura. Pasarile ciugulesc mladitele verzi, albinele recolteaza propolisul din muguri, in timp ce animalele erbivore se tonifica cu muguri si plante tinere. Inscriindu-ne si noi in acest circuit natural, prin intermediul preparatelor gemoterapeutice avem cele mai mari sanse, nu numai sa ne pastram in forma obisnuita, ci chiar sa intinerim si sa ne vindecam de afectiuni de mult instalate. - Cat dureaza un asemenea tratament cu extracte de muguri? - Un tratament cu produse gemoterapeutice, pentru a fi eficient, trebuie sa dureze minimum o luna si jumatate, durata medie fiind cuprinsa intre 2 si 3 luni. In bolile cronice, tratamentul poate dura si jumatate de an sau poate fi reluat periodic. In tratamentul de acest tip, consecventa in administrarea remediilor si respectarea dozelor este esentiala.

Page 2 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

- Cum cerem la farmacie aceste extracte? - Preparatele gemoterapeutice sunt cunoscute in farmaciile specializate dupa denumirea lor stiintifica in latina (scrisa de noi in paranteza si inclinat). Farmacistul, ca si medicul, cunoaste modul de administrare al acestor remedii, precum si dozele. - Care sunt perspectivele dezvoltarii acestei terapii in Romania? - Initial, toata productia noastra a mers la export (in principal in Franta si Italia), relativ de curand incepand desfacerea acestor remedii in Romania, desi erau produse aici. Foarte mult depinde viitorul gemoterapiei (si nu numai al ei) de ceea ce vor face medicii nostri. Sunt unii dintre ei care au studiat in profunzime actiunea acestor remedii si care au obtinut rezultate de exceptie. Din pacate, multi dintre ei ezita deocamdata sa publice in vreo forma ceea ce cunosc. Aceasta si din cauza ca este vorba de o terapie de pionierat, cunoscuta foarte putin la noi si, probabil, nu vor sa fie considerati aventurieri. Insa fara concursul celor ce lucreaza direct in sanatate, care sunt pasionati de aceste modalitati naturale de tratament, pasii facuti vor fi timizi, iar oamenii vor beneficia intr-o masura prea mica de aceste izvoare de sanatate care sunt plantele noastre. Avand in vedere avantul pe care il are in Occident aceasta terapie, este de crezut, totusi, ca si noi ne vom alinia si ne vom aduce contributia la progresul medicinii naturiste.

Terapia cu muguri - cateva utilizari Depasirea asteniei si a oboselii de primavara - stejar (Quercus pedunculata); rozmarin (Rosmarinus officinalis); sequoia (Sequoia gigantea); mesteacan (Betula verrucosa). Scaderea colesterolului - maslin (Olea europaea); fag (Fagus sylvatica). Cel mai activ s-a dovedit a fi Olea europaea. O primavara fara dureri de cap - macesul (Rosa canina) este unul dintre remediile cele mai eficiente contra cefaleelor (durerilor de cap) si migrenelor, el eliminand in cateva saptamani durerile si restabilind echilibrul nervos. Contra gastritei hiper-acide - smochin (Ficus carica). Acesta nu numai ca actioneaza local in ulcer gastro-duodenal, gastrite hiper si hipotonice, precum si in alte tulburari gastrice, dar ajuta si la stabilizarea fondului emotional, care - se stie - in aceste afectiuni are o importanta foarte mare. Intarirea sistemului imunitar - brad (Abies pectinata), mesteacan pufos (Betula pubescens); calin (Viburnum lantana). Betula pubescens creste imunitatea nespecifica la nivelul traheii si a arborelui bronsic; Abies pectinata stimuleaza imunitatea nespecifica la nivel rino-faringian, fiind un remediu foarte eficient si la copii; Viburnum lantana stimuleaza imunitatea nespecifica la nivelul arborelui bronsic si la nivel pulmonar. Alergiile - extractul din mugurii de coacaz negru (Ribes nigrum), un adevarat cortizon natural, da rezultate mai ales in tratamentele de lunga durata (2-3 luni) si repetate periodic. Extractul din muguri si mladite proaspete de cedru (Cedrus libani) combate manifestarile alergice la nivelul pielii si mucoaselor (eruptii, mancarimi, usturimi). Pentru ca organismul sa fie pregatit in momentul inceperii polenizarii, cand este cel mai expus la alergii, e necesar ca tratamentul sa inceapa inca de pe acum. Contra varicelor si a altor tulburari de circulatie venoasa - paducel (Crataegus oxyacantha); castan salbatic (Aesculus hypocastanum); castan comestibil (Castanea vesca).

Page 3 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

Crataegus oxyacantha se foloseste cand gradul de gravitate nu este foarte mare. In fazele avansate, se intervine in corelatie cu Aesculus hypocastanum si Castanea vesca. Alte afectiuni in care preparatele din farmacia primaverii sunt foarte eficiente: diabet zaharat, hipertensiune, tulburari de ritm cardiac specifice menopauzei, sechele postinfarct, ciroza hepatica, fibrom uterin, chist ovarian, tulburari cerebrale dupa accidente vasculare, ramolisment, psoriazis, reintinerire, bronsite, constipatie..

Parerea specialistilor
"Folosesc preparatele gemoterapeutice de mai bine de trei ani si sunt foarte multumita de ele" Specialitatea mea este homeopatia si la inceput am fost destul de reticenta la folosirea acestor remedii - mi-a trebuit un interval de acomodare. Acum imi vine greu sa concep anumite tratamente fara a folosi maceratele glicerinate din muguri. In primul rand, practic gemoterapia ca drenaj, pregatire pentru tratamentul homeopatic. Am capatat incredere in preparatele din muguri vazand rezultatele obtinute in tratamentul unor afectiuni foarte dificile, cum ar fi psoriazisul, sechelele post-infarct, infectiile cronice. De exemplu, am reusit vindecarea unor cazuri de psoriazis (rezistente la orice forma de tratament vreme de 12-15 ani, cu manifestari de prurit si cu plagi foarte extinse) in cateva luni cu extracte de Cedrus libani, Tilia tomentosa si alte cateva preparate drenoare. Un caz cu totul exceptional a fost acela in care am tratat sechelele unui infarct miocardic cu extract de Zea mays si remedii homeopate. In 6 luni, pe electrocardiograma s-a putut remarca un fapt cu totul exceptional: graficul nu mai indica existenta unei cicatrice pe cord! Trebuie sa remarc efectul hormonal exceptional a doua preparate: Sorbus domestica si Rubus idaeus. Aceste doua preparate reduc excesul de foliculina, care este sursa multor tulburari din sfera genitala si nu numai. Acum, pentru mine este greu de conceput tratarea acneei, a tulburarilor post climax fara aceste doua preparate obtinute din muguri. Am putut verifica eficienta acestor preparate intr-o gama foarte larga de afectiuni, intre care mentionez: chisturile ovariene, fibroamele si adenofibroamele, adenomul de prostata, tulburarile de tranzit intestinal, tulburarile respiratorii (bronsita, astmul), acneea, psoriazisul, alergiile, rinitele alergice, migrenele. Dupa parerea mea, aceste extracte sunt practic lipsite de efecte secundare in dozele recomandate in mod curent. Tratamentul trebuie sa dureze minimum 1,5-2 luni, adesea chiar 6 luni sau mai mult, pentru a putea stabiliza efectele. Nu am practicat gemoterapia separat de tratamentul homeopatic, dar cred ca este posibil ca ea sa functioneze de sine statator, ori in corelatie cu fitoterapia sau chiar cu medicina clasica. Dr. RODICA BREBENARU - Brasov, tel. 068/41.85.90

"Este pacat ca aceste preparate gemoterapeutice sunt puse in umbra" Desi am folosit prima oara acum cinci ani aceste preparate (chiar atunci cand au aparut pentru prima oara la noi in tara), din cauza unei aprovizionari deficitare in aceasta zona a tarii cu aceste remedii, nu am putut avea continuitatea necesara in tratament.

Page 4 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

Vreau, totusi, sa remarc un fapt foarte important: acestor remedii, deocamdata nu li s-a acordat locul cuvenit in terapia naturala, fiind puse practic in umbra de rolul lor de adjuvant in homeopatie. Efectul asupra glandelor endocrine, efectul de stimulare si reglare a activitatii sistemului imunitar, efectul reglator asupra metabolismului - pentru a mentiona doar cateva din efectele maceratelor glicerinate din muguri - le recomanda ca preparate de sine statatoare. Sper ca rezultatele bune obtinute deja cu aceste preparate sa permita cunoasterea si, mai ales, folosirea lor pe o scara mai larga. Dr. ALEXANDRINA PETREA - Iasi, tel. 032/23.92.65

FARMACII DIN TARA LA CARE GASITI PREPARATE GEMOTERAPEUTICE: BRASOV: "ELIXIRIUM-FARM." - tel. 068/18.41.94; "ROMULA" - tel. 068/42.61.59 BUCURESTI: "FORTUNA"- Calea Mosilor nr. 306; "APIFARM" - C. A. Rosetti nr. 31 CLUJ: "TERRAFARM" - tel. 064/19.41.29 TIMIS: "ARTHEMIS" - tel. 056/16.46.39; "VICTOR BABES" - tel. 056/19.69.05 CONSTANTA: "BELLROFARM" - tel. 041/51.55.71 SIBIU: "FARMASIB" - tel. 069/21.78.97; "VIOFARM" - tel. 069/21.10.15 IASI: "SF. LAZAR" - tel. 032/23.01.53; Farmacia Nr. 15 - tel. 032/11.64.08 DEVA: "NIRVANA" - tel. 054/22.61.93 ORADEA: "HYGEA" - tel. 059/41.36.76 CRAIOVA: "3F" - tel. 051/41.33.80 HERCULANE: "FARMIRO" - tel. 055/56.03.19 FOCSANI: "SANATATEA" - tel. 037/62.31.40 La aceste farmacii va pot fi recomandati si medici care folosesc aceste produse gemoterapeutice.

Page 5 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

FARMACIA PRIMAVERII

Cura cu muguri
(GEMOTERAPIA) De cateva saptamani, pe nesimtite, natura a inceput sa reinvie. In paduri au aparut deja primele stelute galbene ale florilor de podbal, iar brandusa de primavara si-a etalat splendoarea petalelor sale violete chiar in mijlocul zapezii tarzii. In curand, isi va face aparitia spanzul, cu enorma sa floare rosie-verzuie, in acelasi timp cu risipa de albastru pastelat al viorelelor. In timpul acesta, mugurii cresc si cresc. Misterioase elixiruri ale vietii puse in circulatie in inima arborilor ii hranesc zi de zi, pregatind explozia de verdeata care va aparea nu peste mult timp. Daca ar fi sa vedem zi de zi o padure, sa o observam cu atentie, am putea sa simtim cum in fiecare zi este facut un nou pas catre viata. Animalele padurii incep sa se hraneasca cu primele fire de iarba verde si se "trateaza" de bolile iernii cu mugurii tineri si cu scoarta copacilor. In curand, albinele isi vor incepe goana dupa muguri, pentru a prepara propolisul pentru intregul an. Intreaga suflare a padurilor este purtata de acest val al primaverii. Vietuitoarele libere nu cunosc astenia de primavara, nici sacaietoarele puseuri de guturai si nici multe alte necazuri, pe care noi, oamenii, rupti de aceste ritmuri ale naturii, le traim cu fiecare noua primavara. Iata de ce va propunem sa facem o scurta calatorie in camarile primaverii, pentru a recunoaste darurile pe care ea ni le face pe gratis, ajutandu-ne sa fim sanatosi si plini de vitalitate. Astazi vom vorbi despre muguri. Sezonul lor de culegere a inceput, acum, in pragul lunii aprilie, fiind cel mai potrivit moment de a incepe o cura. Un medicament misterios Inainte de a vedea cum pot fi culesi si cum pot fi folositi mugurii, este necesar sa spunem cateva cuvinte despre proprietatile lor, deoarece daca multi oameni cunosc plantele medicinale, chiar si pe unele mai rare, despre mugurii copacilor se stie foarte putin. Mugurii au cateva calitati care ii deosebesc net de toate celelalte remedii din plante: - in primul rand, ei au, cu totii, efect drenor, adica ajuta la mobilizarea si eliminarea toxinelor din organism. Intreaga lume animala, chiar si carnivorele, se trateaza in fiecare primavara cu aceste depurative care cresc in copaci. - a doua lor calitate este aceea de "medicament hormonal". Mugurul fiind un organ in plina crestere, este dirijat de o multitudine de hormoni vegetali, in cea mai mare parte a lor necunoscuti, care insa au efecte puternice si cat se poate de benefice si asupra organismului uman. Asa se face ca mugurii de coacaz negru sunt un cortizon vegetal, cei de dud sunt o insulina vegetala, cei de brad sunt adevarati hormoni de crestere s.a.m.d. - in fine, fragezimea acestor "pui de frunze" se pare ca este, si ea, molipsitoare. Mugurii au efecte reintineritoare certe, favorizand chiar restabilirea unor functii care se atrofiaza o data cu varsta. Exemple? Cercetatorii care au studiat mugurii in corelatie cu homeopatia au remarcat un fenomen foarte interesant: multi muguri au calitati identice cu cele ale arborilor de la care provin. De pilda, mugurul arborelui de sequoia, care traieste cateva mii de ani, este un medicament al longevitatii; mugurul de tei, care este o personificare a linistii, a reveriei, este un calmant extraordinar; mugurul de mesteacan, care este unul din arborii cei mai rezistenti, este un stimulent imunitar redutabil s.a.m.d. Pentru a completa aceasta caracterizare succinta a medicamentelor numite muguri, vom mai spune si faptul ca au o actiune destul de lenta (adesea, primele rezultate se fac simtite dupa cateva saptamani). In schimb, rezultatele obtinute prin folosirea lor sunt mult mai stabile fata de cele obtinute prin alte forme de tratament. Culegerea si uscarea Culesul mugurilor incepe la sfarsitul lui martie si se termina cu putin inainte de infrunzire. Mai

Page 6 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

sunt si alte parti ale arborilor cu proprietati asemanatoare mugurilor (mladitele verzi si radicelele radacinile imature), care se culeg imediat dupa aparitia primelor frunzulite. Mugurii nu se culeg unul cate unul, pentru ca ne-ar lua o zi intreaga pentru a culege cativa pumni, ci prin "strujire": se prinde ramura cu muguri in palma si se strange, mergand apoi de-a lungul ramurii in sens ascendent si prinzand intr-o sacosa sau o prelata pusa dedesubt toti mugurii care sunt desprinsi in felul acesta. Trebuie avut grija sa nu luam de la un copacel mai mult de un sfert din mugurii sai, mai ales din cei de pe crengile de sus, pentru ca in felul acesta il putem afecta grav. Niciodata nu se culege mugurul terminal (cel din varful copacului) pentru ca ii oprim in felul acesta cresterea si se poate chiar usca. Padurile noastre sunt imense terenuri de culegere si, cel putin la anumite specii (fag, mesteacan, stejar, zmeur, brad, molid s.a.), resursele sunt suficient de mari ca sa nu existe nici cel mai mic risc de a secatui natura. Totusi, este bine sa nu culegem muguri din zonele slab impadurite, din plantatiile artificiale, din parcuri ori din perdelele de protectie din zonele poluate, ca sa nu vatamam un echilibru ecologic care deja este foarte fragil. Dupa culegere, mugurii trebuie preparati in maximum trei ore (unii specialisti recomanda maximum 30 de minute) sau, daca vrem sa-i uscam, o vom face in cel mult 12 ore (cu conditia sa nu stea in soare sau la caldura). Uscarea mugurilor se face intr-un singur strat, la umbra, in locuri bine aerisite. Dintr-un kilogram de muguri umezi se obtin 350-500 de grame de muguri uscati. Nu conteaza vremea pe care se face culesul, deci acesta se poate face si cand e soare si cand ploua, fara sa afecteze proprietatile lor terapeutice. Modalitati de preparare: Prepararea mugurilor este un subiect extrem de special, deoarece ei prezinta cateva particularitati: - din muguri nu se fac de obicei ceaiuri, macerate sau alte forme de extractie in apa, deoarece majoritatea principiilor lor active sunt insolubile. - cel mai puternic efect il au daca sunt preparati sau sunt administrati in stare proaspata. - folositi in doze mici, au efecte remarcabile. In concluzie: cel mai indicat ar fi sa-i administram imediat dupa culegere, ceea ce este imposibil in conditii obisnuite, sau sa-i preparam cat mai repede in miere, dupa reteta de mai jos: - Extractul de muguri in miere Se aseamana intrucatva cu un sirop: 4-5 linguri de muguri proaspeti, zdrobiti in prealabil pe o planseta de lemn, se pun cu 100 ml de miere lichida, apoi se amesteca foarte bine (cu ajutorul unei linguri de lemn). Se pune apoi acest amestec intr-un borcan care se inchide ermetic si se lasa la macerat trei-patru saptamani (pot fi si cateva luni), dupa care se filtreaza. Este bine ca mugurii sa fie zdrobiti si pusi in miere imediat dupa culegere. Se administreaza o lingurita din acest preparat de trei ori pe zi. - Maceratele glicerinate Ca alternativa la extractul de muguri in miere, puteti folosi maceratele glicerinate, preparate de laboratoarele "Plantextrakt" - Cluj, care se gasesc in farmaciile naturiste si in unele farmacii homeopate din tara. De la farmacie, veti solicita preparatele din muguri dupa denumirea stiintifica (scrisa de noi in paranteza si cu caractere inclinate); cereti farmacistului si precizari suplimentare despre modul de administrare. - Tincturile Se obtin din muguri uscati, care se macina fin cu rasnita de cafea si apoi se combina intr-un borcan cu alcool alimentar concentrat (70-98?). Ca volum trebuie sa fie de doua ori mai mult alcool decat pulbere de muguri, adica la un pahar plin de pulbere de muguri vom adauga doua pahare de alcool. Vasul in care s-au pus mugurii si alcoolul se inchide ermetic si se lasa la macerat timp de zece zile, dupa care se filtreaza si se trage in sticlute mici. Intern, se ia o

Page 7 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

lingurita de tinctura de 100 ml de patru ori pe zi. Extern, se aplica intotdeauna nediluata. - Pulberea Mugurii uscati se macina fin cu rasnita electrica de cafea. Se ia o jumatate de lingurita de pulbere pe stomacul gol, se tine sub limba 15 minute, apoi se inghite cu putina apa. Se iau trei doze pe zi. Un tratament dureaza minimum o luna; in bolile cronice - minimum sase luni. Mugurii si virtutile lor Aninul negru (Alnus glutinosa) - mugurii sai sunt un extraordinar protector al vaselor cerebrale. Un tratament de cateva luni cu acesti muguri in miere sau ca macerat glicerinat imbunatateste memoria si circulatia cerebrala, vindeca sechelele hemoragiilor cerebrale, este un ajutor extraordinar in cazurile de senilitate si ramolisment. Mugurii aninului alb (Alnus incana) sunt un leac foarte bun contra fibromului uterin. Bradul (Abies alba) - micile varfuri de un verde deschis care apar primavara, preparate in stare proaspata, vindeca lipsa de calciu (mai ales la tineri si copii), ajuta la consolidarea fracturilor, reduce cariile dentare si previne rinitele si faringitele la copii. Castanul (Aesculus hipocastanum) - mugurii de castan salbatic (nu comestibil) sunt un leac de nadejde pentru bolile vaselor sangvine. Ca este vorba de varice, hemoroizi, tromboflebita sau doar de o fragilitate capilara, o cura de macar o luna si jumatate cu sirop de muguri sau cu macerat glicerinat aduce o ameliorare considerabila, daca nu chiar vindecarea. Mugurii fratelui sau vitreg, castanul comestibil (Castanea sativa), au si ei un efect destul de puternic in bolile venelor, fiind cu precadere indicati femeilor care au asemenea probleme in urma utilizarii contraceptivelor. Dudul (Morus nigra) - mugurii sai sunt considerati un adevarat cortizon natural, fiind un ajutor pretios in diabet, chiar si in cel insulinodependent. Vom folosi numai macerate glicero-alcoolice (cele cu miere sunt contraindicate din start), iar pentru o eficienta mai mare vom face in paralel un tratament cu muguri de nuc. Fagul (Fagus sylvatica) - poate parea greu de crezut, dar cel mai des intalnit arbore din tara noastra produce si el primavara medicamente. Mugurii de fag scad concentratia de colesterol din sange, cresc diureza si favorizeaza eliminarea ureei, dizolva pietrele din vezica urinara si rinichi (mai ales uratii). Gorunul (Quercus petraea) - la fel ca si fratele sau stejarul (Quercus pedunculata) este inamicul declarat al asteniei de primavara si al oricarui fel de astenie, musculara sau psihica. Mugurii si tinerele sale mladite mai sunt foarte eficiente in tratarea intoxicatiilor datorate unor factori interni sau externi, in combaterea alergiei si a constipatiei. Rezultate bune s-au obtinut si in tratamentul paradontozei, enurezisului si al impotentei. Macesul (Rosa canina) - ne vindeca migrenele si ne fereste de problemele respiratorii datorate alergiilor. Nucul (Juglans regia) - pe langa faptul ca amelioreaza diabetul, mugurii sai vindeca o multime de boli de piele, de la eczeme pana la psoriazis, favorizand chiar si cicatrizarea insuportabilelor ulcere varicoase. Smochinul (Ficus carica) - mugurii sai sunt pe cat de rari (la noi se gasesc smochini numai in zona litoralului), pe atat de valorosi. Cele mai spectaculoase rezultate au fost obtinute in tratamentul gastritei hiperacide si al ulcerului, dar este un ajutor de nadejde si in colita, dispepsii si alte tulburari digestive care apar pe fond de stres. Zmeurul (Rubus idaeus) - probabil ca in flora noastra nu exista leac mai bun ca mugurii de zmeur contra chistului ovarian si a fibromului. Ei au proprietatea de a regla, intr-un mod exceptional, activitatea endocrina si de aceea sunt un medicament miraculos si in acnee, dureri menstruale, ciclu menstrual neregulat (inclusiv in urma administrarii contraceptivelor), tulburarilor de menopauza. Dictionarul mugurilor primaverii este mult mai mare si nu putem include aici toate leacurile sale fermecate. Ar mai fi de spus despre mugurii de coacaz negru - care sunt un elixir in alergii si boli autoimune, despre mugurii de tei - care ne feresc de stres si amelioreaza hipertiroidia si despre multe, multe alte leacuri din padurile noastre. Dar aceasta o vom face intr-unul din

Page 8 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

numerele noastre viitoare.

Page 9 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

Mugurii de brad si de pin


Daruri de sanatate in luna iunie: nu costa nimic si vindeca o gramada de boli
Anul acesta, vara urca spre crestele muntilor fara sa se grabeasca, zabovind indelung la poale. Ploile abundente ale sfarsitului de primavara s-au transformat la altitudini mari in ninsoare. Culmile inalte asteapta asadar rabdatoare mangaierea vanturilor ceva mai calde si a razelor soarelui pentru a-si incepe spectacolul de culori si miresme. In schimb, in padurile mai joase, capisoanele verzi ale mugurilor de brad si de molid au iesit deja la lumina, spre bucuria iubitorilor de natura, care le apreciaza atat gingasia, cat si puterea de-a vindeca. Daca nu va numarati printre ei, urmati-le pilda. In padurile de brad veti gasi, pe langa liniste si aer curat, o multime de minuni vegetale gata sa va incante si sa va vina in ajutor.

MUGURII DE BRAD
Cu siguranta ii stiti - cresc in varful cetinilor si au culoarea aceea verde crud, care inveseleste padurile de pe versantii muntosi, ornandu-i ca pentru sarbatoare. Sunt fragezi si, daca ii zdrobesti intre dinti, au un gust acrisor si raspandesc o aroma extraordinara. Ciobanii culeg mugurii de brad si-i mesteca in timpul lungilor lor peregrinari prin munti ca sa le tina de sete, sa-i fereasca de bolile de piept si de spiritele rele. Fiertura din muguri de brad o dau animalelor slabite ca sa se intremeze, dar cu masura, pentru ca acest leac are taria lui si dat prea mult, poate imbolnavi. Cand mugurii au deja doua degete lungime, se culeg si se prepara din ei, de data aceasta pentru oameni, tot felul de siropuri si licori vindecatoare, ale caror retete sunt usor de realizat.

Mica farmacie cu muguri de brad

Siropul
Varianta I: se fierbe un kilogram de muguri de brad in doi litri de apa vreme de cincisprezece minute, dupa care se lasa sa se raceasca. Dupa ce se raceste, se adauga doua kilograme de zahar, se fierbe pana da in clocot, dupa care se filtreaza si se trage in sticla. Acest sirop nediluat se administreaza pentru tratarea tusei iritative si a tusei uscate, diluat cu apa de izvor, ca racoritor si antifebril. Varianta II: intr-un borcan de sticla sau, mai bine, intr-un vas de lut cu capac se pun alternativ un strat de muguri de brad, un strat de miere (fiecare cu grosime de aproximativ doua degete), pana se ajunge la gura recipientului, unde se pune ultimul strat de miere. Se inchide ermetic vasul si se lasa la intuneric si racoare sau ingropat in pamant vreme de patru-opt saptamani. Dupa trecerea acestui interval, se filtreaza continutul, iar siropul obtinut se trage in sticle inchise la culoare.

Tinctura

Page 10 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

Cincisprezece linguri de muguri tocati marunt se pun intr-un borcan, dupa care se adauga 2 linguri de rasina de brad si un pahar si jumatate de alcool alimentar de 90 de grade, nediluat. Se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de zece zile, dupa care se filtreaza. Tinctura astfel obtinuta se trage in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de regula cate o lingurita de tinctura diluata intr-un sfert de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi.

Mugurii cruzi
Pusi in pungi de hartie, mugurii se pastreaza la frigider vreme de 7-10 zile, timp in care pot fi consumati ca atare, pentru reglarea poftei de mancare, dezinfectarea gurii si improspatarea respiratiei. Se mananca 5-6 muguri, pe stomacul gol, cu un sfert de ora inainte de masa.

Inhalatia
Peste o mana de muguri verzi (este bine sa fie lungi de 4-5 centimetri in momentul culegerii, pentru ca atunci secreta mai mult ulei volatil) se toarna o jumatate de litru de apa clocotita. Se acopera capul cu un prosop si se apleaca deasupra vasului, vreme de 5-10 minute. Dupa inhalatie, capul se tine acoperit macar jumatate de ora, dupa care nu ne vom expune la frig si curent, vreme de inca trei ore. Este un tratament care desfunda si curata caile respiratorii, opreste in fasa racelile, activeaza circulatia si reda tonusul pielii la nivelul fetei.

Cateva recomandari
Tusea, bronsita cronica - se iau zilnic 6-10 lingurite de sirop de brad preparat la rece in miere. Acest preparat are efecte dezinfectante, calmante si ajuta la regenerarea tesuturilor lezate de infectii. Suplimentar, se face gargara cu doua lingurite de tinctura de muguri de brad diluate intr-un sfert de pahar de apa. Anemia, demineralizarea, debilitatea - se face o cura de doua saptamani, timp in care se iau cu un sfert de ora inainte de fiecare masa cate 2-3 lingurite de sirop de muguri de brad obtinut in miere. Mugurii de brad au efecte vitaminizante, stimuleaza si regleaza metabolismul, avand efecte regenerante miraculoase. Tratamentul este recomandat in mod special copiilor, care sunt foarte receptivi la preparatele obtinute din tesuturile vegetale tinere. Anorexia, lipsa poftei de mancare - inainte de fiecare masa se bea o jumatate de pahar de sirop de brad cu miere, diluat cu apa minerala carbogazoasa. Luat cu 10-15 minute inainte de masa, acest remediu are efecte excelente de stimulare a digestiei. Migrena, senzatia de voma - se consuma 4-5 muguri de brad proaspeti, mestecandu-i indelung. In lipsa acestor muguri in stare proaspata, se poate bea putin sirop in miere diluat cu apa de izvor. Se face concomitent un masaj usor pe tample si pe frunte, cu tinctura de muguri de brad. Oboseala intelectuala - se iau cateva lingurite de sirop de brad pe stomacul gol. Acest preparat natural redreseaza rapid valorile glicemiei si regleaza activitatea nervoasa, avand un efect tonic si reconfortant foarte intens. Gastroenterita - se inmoaie o bucatica de paine intr-o lingurita de tinctura de muguri de brad si se inghite pe stomacul gol. Se iau 4 asemenea doze zilnic, tratamentul durand minimum 12 zile. Tinctura de muguri de brad preparata dupa metoda de mai sus are efecte antiinflamatoare, antiinfectioase si cicatrizante.

Utilizari externe

Page 11 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

Copiii care se imbolnavesc usor - vor face baie doua-trei saptamani la rand cu infuzie de muguri de brad obtinuta astfel: doua maini de muguri proaspeti se fierb 2-3 minute in cinci litri de apa, dupa care se lasa sa se raceasca. Se filtreaza si se amesteca apoi cu apa de baie in care va fi scaldat copilul. Aceste bai au efecte excelente de tonifiere a organismului, fiind un leac stravechi de medicina populara romaneasca. Durerile articulare - mugurii de brad se oparesc cu apa fierbinte, apoi se infasoara cat sunt inca fierbinti (la limita suportabilitatii) in tifon si se aplica pe locul dureros, dupa care se aplica deasupra o bucata de nailon si un material textil foarte calduros. Cataplasma se tine vreme de 30-40 de minute, dupa care se indeparteaza, iar locul tratat va fi tinut la caldura vreme de inca 10-15 minute. Tenul palid - se trateaza cu o baie de aburi de muguri de brad facuta dupa metoda de mai sus (inhalatia). Acest procedeu se aplica de doua ori pe saptamana, avand efecte benefice atat asupra tenului, cat si asupra cailor respiratorii superioare. O precizare importanta In padurile noastre creste, pe langa brad (Abies alba), si molidul (Picea abies), cu care se aseamana foarte mult si care are proprietati terapeutice practic identice. Ambele specii pot fi folosite la tratamentele descrise mai sus.

MUGURII DE PIN
Var bun cu bradul, pinul este mai bogat in rasina decat acesta si are o putere terapeutica mai mare. Mugurii sai, care apar aproape concomitent cu cei ai bradului, sunt o adevarata colectie de substante vindecatoare cu efecte dezinfectante, detoxifiante, stimulente ale rinichilor, reintineritoare generale. Mugurii de pin se prepara intocmai ca si cei de brad si, in plus, au aceleasi indicatii terapeutice, la care se mai adauga urmatoarele: Cistita, microlitiazele urinare, nefrita - se trateaza cu tinctura de muguri de pin, din care se ia cate o lingurita diluata intr-un pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. O cura dureaza 10 zile, putanduse relua de cate ori este nevoie. Persoanele care au rinichii sensibili la racirile bruste ale vremii sau care au predispozitie spre cistita ar fi bine sa-si prepare din timp aceasta tinctura (se face intocmai ca si cea de muguri de brad), pentru a le fi la indemana la nevoie. Nevralgie - se iau pe stomacul gol 4-5 lingurite de sirop nediluat de muguri de pin. In plus, se aplica pe locul afectat o compresa cu tinctura de muguri de pin, care se tine vreme de un sfert de ora. Daca nevralgiile apar ca urmare a sensibilitatii la frig, se tine deasupra compresei o sticla cu apa fierbinte. O cura de slabire foarte interesanta este aceea in care consumam 2-3 muguri de pin proaspeti cu cinci minute inainte de fiecare masa. Foarte bogati in rasina, cu un gust aromat puternic, mugurii de pin mestecati indelung taie ca prin farmec apetitul alimentar. Totul este sa aveti rabdare si perseverenta pentru a lua inainte de fiecare masa acesti muguri, care la un moment dat au un gust amar nu foarte placut, dar care au virtuti de reglare a apetitului aproape miraculoase. Reumatism articular - se face o cura cu sirop de muguri de pin (obtinut in miere) diluat cu apa de izvor, din care se beau 1-2 litri pe zi. Mugurii proaspeti de pin preparati in miere (dupa reteta de la brad) au efecte diuretice, depurative, antiinflamatoare. Un tratament de 1-2 saptamani cu acest sirop de muguri are efecte exceptionale, mai ales atunci cand este combinat si cu bai fierbinti cu fiertura de ramuri tinere de pin: 3-4 maini de varfuri de cetini de pin se fierb vreme de cinci minute in cinci litri de apa, dupa care se filtreaza si se adauga in apa fierbinte din cada. Insuficienta ovariana, adjuvant in sterilitatea primara si secundara la femei - se iau zilnic 10-15 lingurite de sirop de muguri de pin in miere, in cure de minimum 30 de zile. Concomitent, in cazul in care aveti probleme cum ar fi anexita, infectiile renale, veti face cat mai des bai de sezut cu fiertura de ramuri tinere de pin (dupa reteta de mai sus). Studiile facute au demonstrat ca uleiul esential si fitohormonii continuti de pin au un puternic efect de stimulare a gonadelor, redand in multe cazuri fertilitatea.

Page 12 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

Utilizari externe
Pentru cicatrizarea rapida a ranilor si pentru prevenirea infectiilor - se aplica pe locul afectat tinctura de muguri de pin. Este bine sa curatam locul inainte cu un tampon de vata inmuiat in preparat, dupa care vom picura tinctura direct din sticluta pe rana, scaldand putin zona tratata si lasand sa se formeze o pelicula cicatrizanta din rasina pe care tinctura o contine. Tenul iritat si inrosit - se trateaza cu o masca din sirop de muguri de pin, care se aplica direct pe obraz, in pelicula subtire, dupa care se lasa vreme de 15 minute. In final masca se indeparteaza cu un tampon de vata inmuiat in lapte si se lasa pielea sa se zvante in aer liber, fara a face si o spalare cu apa.

Page 13 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

La adresa: http://www.terapii-naturiste.com/calivita/produse-naturiste-afectiuni-tratamente.htm veti gasi o lista cu peste 300 de afectiuni, grupate pe categorii, pentru a putea fi gasite mai usor. La aceasta adresa veti gasi un catalog cu toate produsele Calivita: http://www.terapii-naturiste.com/calivita/index-produse-naturiste.htm avize si certificari http://www.terapii-naturiste.com/calivita/avize-produse-naturiste-calivita.htm si recomandari primite de la cei care au cumparat aceste produse http://www.terapii-naturiste.com/calivita/marturii-consumatori.htm aici http://www.terapii-naturiste.com/calivita/articole-despre-produse.htm veti gasi foarte multe articole despre aceste produse. aici: http://www.terapii-naturiste.com/gratis/cursuri.htm va puteti inscrie la cursuri online gratuite si aici http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti.htm puteti citi zeci de carti electronice gratuite Daca doriti sa comandati produsele Calivita, sau daca aveti nevoie de alte informatii suplimentare va rog sa ma contactati prin mail sau telefon Dan Paunescu - Manager Calivita Web: www.terapii-naturiste.com Email: info@terapii-naturiste.com Tel: 0727 35 97 97

Page 14 / 14 Copyright 2011, Dan Paunescu

S-ar putea să vă placă și