Cum pot gândurile noastre să remodeleze structura şi funcţiile creierului?

Neuroplasticitatea creierului uman sau plasticitatea neuronală sunt termeni generici, care denumesc miraculoasa pu-
tere de transformare, de regenerare, autovindecare şi autoperfecţionare care se ascunde în creier, organul cel mai fas-
cinant, dar şi cel mai derutant, mai puţin cunoscut, ale cărui mistere se lasă greu descifrate, în pofida progreselor în
cercetarea ştiinţifică şi a experienţelor de tot felul prin care trecem fiecare dintre noi.
Creierul uman, spun tot mai insistent specialiştii în neuroştiinte, este suplu, se schimbă în continuu de-a lungul
vieţii, are neuroplasticitate, este modelabil, cu preţul unor eforturi, este adevărat, dar care stau în puterea noastră.
Mintea umană este concepută să se îmbunătăţească pe măsură ce acumulam experienţă, gândurile noastre, ati-
tudinile, comportamentele repetabile pot schimba structura şi funcţiile creierului, putem să ne învăţăm să fim sănăto-
şi şi fericiţi şi să ne schimbăm în bine viaţa noastră şi pe a celor din jur.
Neuroplasticitatea creierului uman este expresia ştiinţifică a ceva ce mulţi consideră a fi doar un mit – că putem fi
oricine dorim să fim, că putem să ne împlinim aspiraţiile, să ne depăşim limitele, dacă avem suficientă încredere în
propriile forţe şi cultivăm, cu convingere, gândurile, reperele care ne ghidează.

Creierul uman – un organ cu o potenţialitate excepţională de

autoperfectionare

Creierul uman cântăreşte doar cât aproximativ 2% din greutatea corpului, dar consumă peste 20% din ener-
gia organismului. Conţine în jur de 73% apă şi, după o deshidratare de doar 2%, funcţionarea sa este afectată. Este
organul cel mai “gras” din corp (60% grăsimi), iar dacă s-ar măsura lungimea fibrelor nervoase dintr-un singur
creier, s-ar putea înconjura Terra de cinci ori.
Într-un singur creier există aproximativ 100 de miliarde de celule nervoase şi fiecare neuron este conectat la
peste 40 de mii de sinapse. Creierul uman ajunge la maturitate în jurul vârstei de 25 de ani, în fiecare secundă, în
cortexul cerebral, au loc peste 100 de mii de reacţii chimice, peste 50 de mii de gânduri ne trec zilnic prin minte şi,
paradoxal, în jur de 70% dintre acestea sunt negative, după cum arată diverse statistici .
Cercetări recente au demonstrat că neuroplasticitatea creierului uman face posibil ca zonele corticale specia-
lizate pentru anumite funcţii senzoriale (auz, văz, miros etc.) sau motrice să se înlocuiască între ele, atunci
când este nevoie. Cu ajutorul unor aparate specializate, s-a constatat, de exemplu, că unii nevăzători au putut să
“vadă”cu limba sau cu pielea, stimulându-se zona din creier destinată percepţiilor tactile. Mai mult, antrenamentul,
obişnuinţa, repetabilitatea sunt forme comportamentale, mentale, care cuprind neuroplasticitatea ca unul dintre feno-
menele de interfaţă comportament – creier (ca suport organic).
Norman Doidge, specialist în psihiatrie şi psihologie, în cartea sa – “The Brain That Changes Itself” – explică neu-
roplasticitatea creierului uman printr-o comparaţie foarte sugestivă. Să ne imaginăm creierul uman, spune el, precum
un mare oraş – neuronii sunt casele, sinapsele (punctul de contact între doi neuroni, la nivelul căruia se face transmi-
terea influxului nervos de la o celulă nervoasă la alta) sunt porţile de intrare şi axonii (prelungiri ale neuronilor) sunt
căile de comunicare dintre case.