November HORGOS ALEXANDRU ASSL

2023
I

N E U R O P L A S T I C I TAT E A
Pentru a intelege mai bine ce este si cum functioneaza
neuroplasticitatea, am ales sa iau ca background neurologia.
Neurologia este o ramură specială a medicinii care se ocupă cu
diagnosticul și tratamentul bolilor organice care afectează
sistemul nervos central sau periferic. Chiar daca
neuroplasticitatea nu este o boala a sistemului nervos, putem
afirma ca este un fenomen unic al acestuia.
În antichitatea greacă, Pitagora și Anaxagora au
atribuit pentru prima dată creierului facultatea
gândirii și simțirii, socotindu-l sediul sufletului, și au
descris legăturile dintre creier și nervi.
 CE ESTE PSIHOLOGIA?
Psihologia (din limba greacă: ψυχή psyché = suflet + λόγος logos =
știință) este știința comportamentului uman. Astfel, psihologia
este studiul funcțiilor și proceselor mentale, a experiențelor
interioare și subiective - precum gândurile, emoțiile, conștiința,
motivarea, percepția și personalitatea.

Asocierea neurologiei si a psihologiei poate parea banala, dar

din punctul m e u d e vedere, pentru a intelege mai bine si mai
clar neuroplasticitatea ca fenomen psihic trebuie mai intai sa
intelegem legatura dintre cele doua, ca stiinte.
 C E E S T E N E U R O P L A S T I C I TA T E A ?
Neuroplasticitatea (NP) e s t e capacitatea creierului d e a
s e adapta.
Creierul nostru este cu adevărat extraordinar; spre deosebire d e computere,
care sunt construite p e anumite specificații și primesc periodic actualizări
software, creierul nostru poate primi și actualizări hardware p e cele software.
Astfel, diferite circuite neuronale se formează și se anulează conform
experiențelor noastre.
Când învățăm ceva nou, creăm noi conexiuni între neuronii
noștri. Această apariție d e noi conexiuni neuronale ajută
creierul în a se adapta circumstanțelor noi. Acest lucru se
întâmplă zilnic în m o d obișnuit, dar totodată
neuroplasticitatea este un proces p e care noi îl putem stimula.
Scurt istoric al neuroplasticității
Termenul „neuroplasticitate” a fost folosit pentru prima oară d e neurologul
polonez Jerzy Konorski în 1948 pentru a descrie schimbările observate în
structura neuronală (neuronii sunt celulele care formează creierul nostru),
deși nu a fost utilizat p e scară largă până în anii 1960.
Ulterior idea este preluată mai departe, Demarin, Morović și Béne, 2014 –
„tatăl neuroçtiinței”, Santiago R a m ó n y Cajal, a vorbit despre
„plasticitatea neuronală” la începutul anilor 1900 (Fuchs & Flügge, 2014). El a
recunoscut că, spre deosebire d e credințele din acel moment, creierul se
poate schimba într-adevăr, chiar și după ce o persoană a ajuns la vârsta
adultă.
Timp d e mai multe decenii, s-a crezut că al nostru creier este un „organ
neregenerabil” pana cand o cercetare a descoperit că există alte modalități
prin care celulele creierului pot muri, alte modalități prin care acestea se pot
adapta și reconecta și, poate, chiar modalități prin care se pot regăși sau se
reumple. Aceasta este ceea ce este cunoscut sub numele d e „neurogeneză”.
 Neuroplasticitatea si Psihologia
Pe lângă schimbările în ceea ce privește modul în care
funcționează creierul și adaptările funcționale,
neuroplasticitatea oferă și căi potențiale pentru schimbări
psihologice.
După cum notează Christopher Bergland (2017):
„S-ar putea specula că acest proces deschide posibilitatea de
a vă reinventa și d e a vă îndepărta d e status-quo sau d e a
depăși evenimente traumatice din trecut care evocă anxietate
și stres. Amintirile bazate p e frică puternică duc adesea la
comportamente d e evitare care vă pot împiedica să vă trăiți
viața la maxim. „