NEUROPLASTICITATEA

• Capacitatea creierului de a-si schimba structura si de a se

reorganiza functional in acord cu experienta de interactiune cu
mediul.

Neuroplasticitatea este evidentiata prin:

– modificarea tariei sinapselor

– cresterea/reducerea numarului de sinapse

– modificarea excitabilitatii neuronilor

– neurogeneza

Neuroplasticitatea poate fi observata:

1. La nivel microscopic – modificarile neuronilor

2. Macroscopic – reorganizarea hartii ariilor cerebrale ca

raspuns in cadrul unor leziuni.

Neuroplasticitatea creierului uman sau

plasticitatea neuronală sunt termeni generici, care
denumesc miraculoasa putere de transformare, de
regenerare, autovindecare şi autoperfecţionare care
se ascunde în creier, organul cel mai fascinant, dar
şi cel mai derutant, mai puţin cunoscut, ale cărui
mistere se lasă greu descifrate, în pofida
progreselor în cercetarea ştiinţifică şi a
experienţelor de tot felul prin care trecem fiecare
dintre noi.

● Creierul uman, spun tot mai insistent specialiştii

în neuroştiinte, este suplu, se schimbă în
continuu de-a lungul vieţii, are neuroplasticitate,
este modelabil, cu preţul unor eforturi, este
adevărat, dar care stau în puterea noastră.

Mintea umană este concepută să se

îmbunătăţească pe măsură ce acumulam
experienţă, gândurile noastre, atitudinile,
comportamentele repetabile pot schimba structura
şi funcţiile creierului, putem să ne învăţăm să fim
sănătoşi şi fericiţi şi să ne schimbăm în bine viaţa
noastră şi pe a celor din jur.

Neuroplasticitatea creierului uman este expresia

ştiinţifică a ceva ce mulţi consideră a fi doar un mit
– că putem fi oricine dorim să fim, că putem să ne
împlinim aspiraţiile, să ne depăşim limitele, dacă
avem suficientă încredere în propriile forţe şi
cultivăm, cu convingere, gândurile, reperele care ne
ghidează.

●Cercetări recente au demonstrat că neuroplasticitatea

creierului uman face posibil ca zonele corticale specializate
pentru anumite funcţii senzoriale (auz, văz, miros etc.) sau
motrice să se înlocuiască între ele, atunci când este nevoie. Cu
ajutorul unor aparate specializate, s-a constatat, de exemplu, că
unii nevăzători au putut să “vadă”cu limba sau cu pielea,
stimulându-se zona din creier destinată percepţiilor tactile. Mai
mult, antrenamentul, obişnuinţa, repetabilitatea sunt forme
comportamentale, mentale, care cuprind neuroplasticitatea ca
unul dintre fenomenele de interfaţă comportament – creier (ca
suport organic).

Neuroplasticitatea , cunoscută și sub numele de

plasticitate neuronală , sau plasticitatea creierului ,
este capacitatea rețelelor neuronale din creier de a se
schimba prin creștere și reorganizare. Aceste
modifică ri variază de la neuroni individuali care fac
noi conexiuni, pâ nă la ajustă ri sistematice, cum ar fi
remaparea corticală
Exemple de neuroplasticitate includ schimbări de circuit și
de rețea care rezultă din învățarea unei noi abilități,
influențe de mediu, practică și stres psihologic .

Neuroplasticitatea a fost crezută odată de neurologi să

se manifeste numai în timpul copilă riei, dar cercetă rile
din a doua jumă tate a secolului al XX-lea au ară tat că
multe aspecte ale creierului pot fi modificate (sau sunt
„plastice”) chiar și la vâ rsta adultă . Cu toate acestea,
creierul în curs de dezvoltare prezintă un grad mai
mare de plasticitate decâ t creierul adult. Plasticitatea
dependentă de activitate poate avea implicații
semnificative pentru dezvoltarea să nă toasă , învă țarea,
memoria și recuperarea după leziuni cerebrale .

Termenul „plasticitate” a fost aplicat pentru prima dată

comportamentului în 1890 de William James în Principiile
psihologiei . Prima persoană care a folosit termenul de
plasticitate neuronală pare să fi fost neurologul polonez
Jerzy Konorski .

Neuroplasticitatea este cea mai activă în copilărie ca parte a

dezvoltării umane normale și poate fi văzută și ca un mecanism
deosebit de important pentru copii în ceea ce privește riscul și
rezistența.
Trauma este considerată un risc mare, deoarece afectează negativ
multe zone ale creierului și pune o presiune asupra sistemului
nervos simpatic din activarea constantă.
Trauma modifică astfel conexiunile creierului, astfel încât copiii care
au suferit traume pot fi hiper vigilenți sau excitați excesiv.
Cu toate acestea, creierul unui copil poate face față acestor efecte
adverse prin acțiunile neuroplasticității.

Desii neuroplasticitatea este prezenta de-a lungul intregii vieti a

unui om, in perioada copilariei au loc unele dintre cele mai
importante schimbari din punct de vedere al structurii anatomice a
creierului si a conectivitatii si exista dovezi evidente ale plasticitatii
cerebrale in timpul acestei perioade

Neuroplasticitatea creierului copiilor poate păstra

conectivitatea funcțională în feluri nebănuite, spun
cercetătorii. Un organism în plină creștere observat prin
intermediul RMN ilustrează capacitatea incredibilă a
creierului în curs de dezvoltare de a se reconecta prin
răspunsuri neuroplastice structurale

Neuroplasticitatea se manifesta in trei ipostaze principale:

- in cursul dezvoltarii umane de la stadiul de nou-nascut
pana la batranete
-in cursul invatarii si in cursul recuperarii dupa o leziune
sau boala neurologica la nivel senzitiv, motor sau cognitiv.
Mecanismele neuroplasticitatii:
Exista mai multe mecanisme, dintre care fac parte legea lui Hebb, plasticitatea
sinaptica, sinaptogeneza, cresterea si regenerarea axonala, factorii de
crestere, neurogeneza.

a) Legea lui Hebb postuleaza ca, atunci cand un axon al unui neuron „A” excita o
celula neuronala „B” in mod persistent si repetat, activand-o, in cel putin una dintre
cele doua celule are loc un proces de crestere sau schimbare metabolica, astfel
incat eficienta celulei „A” ca celula activatoare creste Cu cat repetam mai des un
lucru, cu atat el intareste sinapsele si devine obicei.

b) Plasticitatea sinaptica. Un neuron are trei parti principale, un corp celular si

doua tipuri de prelungiri: dendritele si axonul. Dendritele si corpul celular pot primi
mesaje din partea altor neuroni, iar prin intermediul axonului, neuronul va transmite
informatii altor neuroni. Sinapsa reprezinta un spatiu de interconectare intre doi
neuroni.
Prelungirea axonala a neuronului excitator secreta niste substante
(neurotransmitatorii) care ajung pe dendritele sau corpul celular al neuronului excitat
si ii comunica un anumit mesaj.
Ca urmare, cel de-al doilea neuron va actiona in concordanta cu aceasta
informatie. Plasticitatea sinaptica este o consecintaa legii lui Hebb si presupune
schimbarile la nivelul sinapsei ca urmare astimularii persistente si repetate care au
ca rezultat intarirea ei .
c) Sinapsogeneza este un fenomen prin care neuronii isi trimit noi prelungiri care,
intalnind prelungirile altor neuroni, formeaza noi sinapse.
d) Cresterea si regenerarea axonala apar in caz de moarte neuronala sau
degenerare axonala

Mecanismele de regenerare axonala sunt mai frecvent intalnite la nivel periferic

decat la nivelul creierului, unde exista anumite celule care o inhiba, dar sunt totusi
posibile.
e) Factorii de crestere. Aceste procese descrise mai sus sunt posibile datorita
secretiei de catre celulele creierului a unor substante numite factori de crestere
neuronala care pur si simplu induc plasticitatea. Exista si substante care o inhiba,
iar alcoolul este una dintre ele.

f) In ultimii ani, cercetarile arata, contrar a ceea ce se credea inainte, ca

neuroplasticitatea este posibila si datorita neurogenezei , formarii de noi
neuroni. Aceasta crestere are loc indeosebi in cursul dezvoltarii si se produce la
trei varste: in primii ani dupa nastere, la pubertate si cativa ani dupa implinirea
varstei de 20 de ani.

Fiecare moment de învățare declanșează noi circuite pentru a optimiza

performanța creierului nostru, iar conceptul face referire la schimbările
neuronale cauzate de stimulii de mediu sau experimentali. Iar cum, inevitabil,
plasticitatea creierului scade în timp, procesul de învățare a unei limbi străine
este recomandat a fi început la o vârstă cât mai fragedă.

SUSA DIANA-MARIA(LLR)