Neuroplasticitatea

Până destul de recent, creierul adult a fost considerat în mare măsură fix și stabil. Deși s-a
acceptat că schimbările au avut loc în contextul învățării și memoriei, consensul general a fost
că procesele majore esențiale pentru dezvoltarea normală a creierului (de exemplu, generarea
de neuroni noi, migrația neuronilor, tăierea) au încetat odată ce dezvoltarea completă a fost
atinsă. Relația dintre boala fizică, boala mintală și funcționarea sau structura creierului nu a
fost luată în considerare foarte mult. Cu toate acestea, cercetările recente au dus la o
schimbare majoră de paradigmă. Cea mai importantă a fost descoperirea nașterii de noi
neuroni (neurogeneză) în creierul uman adult. Perspectivele actuale sugerează un creier
dinamic, schimbat fizic atât de factori interni, cât și externi. Procesele prin care creierul este
remodelat sunt denumite colectiv "neuroplasticitate". Modificările neuroplazice pot fi fie
adaptive, fie maladaptive. Conceptul de neuroplasticitate deschide ușile către noi modalități
de înțelegere a bolii și a recuperării, precum și modul în care aceste procese pot fi utilizate
pentru a influența și direcționa rezultatele.

Privit prin prisma efectelor produse de diferiți factori se poate spune că există două tipuri de
neuroplasticitate. Prima a fost denumită plasticitate funcțională și se referă la acele
schimbări de natură psihologică ce au loc la nivelul celulelor nervoase realizând legături
mai mult sau mai puțin puternice între sinapse. Plasticitatea funcțională se mai referă
adesea și la capacitatea creierului dea crea noi legături neuronale, de a reorganiza anumite
funcții dintr-o zonă cerebrală afectată într-o altă zonă ce nu a suferit vătămări majore.Cea de a
doua formă de plasticitate mai este denumită plasticitate structurală și astfel cum o spune și
denumirea se referă la schimbările de volum din diferitele zone cerebrale și formarea de noi
căi neuronale. Plasticitatea structurală ar fi acea abilitate cerebrală de a-și schimba structura
ca urmare a unor procese de învățare.

Procese neuroplastice

O varietate de procese și mecanisme sunt incluse sub termenul umbrelă neuroplasticitate.

Acestea includ formarea de noi neuroni și celule gliale (neurogeneză), precum și formarea de
noi conexiuni și modificări ale celor existente prin procese multiple (de exemplu, formarea și
eliminarea sinapselor, remodelarea dendritică, germinarea axonală și tăierea). A fost
subliniată importanța nivelului de activitate sau a cererii în evocarea remodelării. Limitările
cercetării împiedică în mare măsură studiul acestor procese direct la om; Astfel, ceea ce se
știe a fost determinat în primul rând prin studii pe animale. Această lucrare oferă o
perspectivă asupra proceselor care pot apărea în creierul uman.

Atunci când se confruntă cu schimbări sau provocări majore, creierul se poate adapta prin
remodelarea și rafinarea conexiunilor existente. Căile de comunicare pot fi întărite sau
îmbunătățite prin creșterea dendritelor, germinarea axonală și creșterea sau întărirea
conexiunilor sinaptice. În schimb, diferiți factori pot contribui la pierderea sinapselor,
contracția sau retragerea dendritelor (de-ramificare) și tăierea axonilor, reducând astfel
comunicarea în aceste zone. După leziuni (de exemplu, accident vascular cerebral, leziuni
cerebrale traumatice), germinarea și tăierea axonală pot servi la restabilirea conexiunilor și, în
cele din urmă, la restabilirea unei funcționări. Această zonă de neuroplasticitate are o
relevanță deosebită pentru oameni în studiul reabilitării cognitive.
Neuroplasticitatea în creierul uman sănătos

Mai multe studii au documentat modificări neuroplastice în creierul uman sănătos, ca urmare
a proceselor normale, cum ar fi învățarea. Studiile care utilizează stimularea magnetică
transcraniană (TMS) pentru a cartografia cortexul motor au constatat o reprezentare corticală
semnificativ crescută cu practica sarcinii pentru grupurile musculare implicate, sugerând
conexiuni neuronale crescute pentru a sprijini performanța sarcinii. Rezultate similare au fost
găsite atunci când sarcina a fost practicată mental, sugerând că doar repetiția mentală poate
produce modificări neuroplastice în creier. Atât studiile transversale, cât și cele longitudinale
susțin inducerea modificărilor neuroplastice prin antrenament muzical. Un studiu longitudinal
al adulților în formare pentru a fi șoferi de taxi din Londra a raportat creșterea volumului de
materie cenușie în hipocampul posterior la sfârșitul antrenamentului (3-4 ani) numai la cei
care au trecut examenele stricte de calificare. Un studiu longitudinal efectuat la adulți a
constatat că numărul de evenimente stresante de viață care au avut loc în timpul perioadei de
studiu de 3 luni a fost corelat pozitiv cu scăderea volumului materiei cenușii în mai multe
regiuni, susținând în continuare natura dinamică a schimbărilor dobândite în creierul sănătos.

Capacitatea creierului de a reorganiza eficient alocarea resurselor sale pentru a satisface

cererile și a compensa deficitele este ilustrată în mod unic în cercetarea care utilizează indivizi
cu absența congenitală sau dobândită a unei modalități senzoriale. Atât indivizii orbi, cât și cei
surzi demonstrează adesea abilități superioare în simțurile rămase, în comparație cu indivizii
cu toate simțurile intacte. De asemenea, zonele creierului dedicate în mod normal simțului
lipsă pot fi recrutate pentru a fi utilizate prin alte modalități senzoriale. Citirea Braille, de
exemplu, s-a dovedit a necesita participarea cortexului vizual. Leziunea cortexului vizual sau
întreruperea temporară de către TMS afectează citirea Braille, în ciuda cortexului
somatosenzorial intact. Capacitatea creierului de a compensa în aceste moduri poate apărea
rapid și reversibil, după cum reiese din recrutarea intermodală similară în privarea vizuală
prelungită (de exemplu, legarea la ochi) a persoanelor normale.43 Există tot mai multe dovezi
că zonele senzoriale specifice (de exemplu, cortexul vizual, cortexul auditiv) primesc intrări
directe (latență scurtă) de la alte modalități senzoriale. Astfel de conexiuni heteromodale pot
constitui baza plasticității compensatorii intermodale observate. Acest lucru susține ideea de
redundanță în creier, în care există mai multe căi preexistente cu potențialul de a susține
funcții similare, care sunt "demascate" atunci când este necesar.

Altfel spus
CUM ESTE POSIBILĂ „REMODELAREA“ CREIERULUI?
Axonii, care asigură legătura dintre neuroni, au capacitatea de a-și prelungi terminaţiile
pentru a reconecta neuronii care au fost izolaţi din cauza unor leziuni produse la nivel
cerebral. Practic, se formează o nouă hartă neuronală, cu noi legături între neuroni, care au
scopul de a resuscita o funcţie pierdută, dar necesară. De exemplu, dacă o emisferă cerebrală
este afectată, cealaltă emisferă cerebrală, rămasă intactă, poate ajunge să-i preia funcţiile în
virtutea unei funcţionări cât mai aproape de normalitate. De asemenea, se vorbește tot mai des
despre neuroregenerare, adică despre posibilitatea neuronilor de a se reface, asemeni altor
celule din organism, precum și despre necesitatea neuroprotecţiei și a unei hrăniri adecvate a
creierului (neurotroficitate). Toate aceste aspecte sunt determinante în recuperarea
persoanelor afectate de boli cu o componentă neurologică.
 În alte situaţii, neuroplasti citatea poate fi de vină pentru anumite tulburări. De exemplu,
tinitusul, în cazul persoanelor care suferă de surditate, este rezultatul neuroplasticităţii. Mai
exact, creierul încearcă să compenseze lipsa auzului și se ajunge la stimularea ariilor cerebrale
care corespund auzului fiindcă celulele neuronale din zona respectivă se reorganizează, dar nu
pot compensa defectele de funcţionare de la nivelul urechii. Prin urmare, pentru ca rezultatul
neuroplasticităţii să fie unul pozitiv, atunci stimularea reorganizării cerebrale trebuie să se
facă într-un mod corect, nu trebuie lăsată la voia întâmplării.
CE AFECŢIUNI SE POT CORECTA PRIN RECONFIGURAREA NEURONILOR? Sunt
neumărate afecţiuni care se pot corecta datorită capacităţii creierului de a-și dezvolta noi
legături neuronale cu scopul de a suplini funcţii afectate sau de a potenţa funcţii deja
existente, totul în ideea unei funcţionări cât mai aproape de cea neurotipică. Literatura
medicală menţionează epilepsia, paraliziile cerebrale, retardul mental de diferite grade și
accidentele vasculare cerebrale, precum și sechelele post AVC drept afecţiuni ale căror
simptome se pot corecta datorită capacităţii creierului de a-și reorganiza circuitele neuronale
și datorită unor terapii adecvate de stimulare a acestui proces. Potenţarea reconfigurării
cerebrale se poate face, în funcţie de zona din creier afectată, prin mijloace specifice. De
exemplu, în cazul paraliziilor se folosesc diverse tehnici de kinetoterapie, în cazul tulburărilor
de învăţare și a retardului se folosesc tehnici speciale de educare și de învăţare care stimulează
și generează rute neuronale alternative celor afectate sau nedezvoltate.
ADUCE BENEFICII MAJORE ÎN DEPRESIE Terapiile comportamentale și cognitive care
presupun diferite tehnici specifice fiecărei afecţiuni neurologice în parte și fiecărei tulburări
afective în parte, și-au arătat deja eficienţa în depresie. Toate aceste tehnici se bazează pe
capacitatea creierului de face conexiuni noi între celulele neuronale, adică pe plasticitatea
cerebrală. Un studiu realizat la Universitatea Toronto pe un grup de voluntari cu depresie a
arătat efectul pozitiv al acestor terapii în reducera simptomelor depresiei, comparativ cu
tratamentul medical clasic. În cadrul studiului, 14 persoane diagnosti cate cu depresie au
administrat un medicament specific în tratarea acestei afecţiuni și alte 13 persoane au urmat
terapie comportamentală și au fost învăţaţi cum să-și gestioneze stările. Ambele grupuri de
voluntari cu depresie au raportat ameliorarea stării, dar la scanările cerebrale, cercetătorii au
descoperit că există diferenţe notabile. Mai exact, în cazul persoanelor tratate cu
medicamente, s-a modificat doar nivelul anumitor substanţe din creier, în t mp ce în cazul
celor care au urmat terapie comportamental-cogniti vă s-au produs modificări la nivel de
cortex. Prin urmare, terapia comportamental-cognitivă produce modificări neuronale
permanente, deci reconfi gurează felul în care procesăm informaţia și modifică reflexele
noastre de gândire, inclusiv pe acelea care duc la depresie. Pe termen lung, o astf el de
abordare este efi cientă și fără efecte secundare, comparativ cu medicaţia anti depresivă.
Specialiștii spun că, pe lângă tehnicile specifice, neuroplasticitatea este potenţată de somnul
odihnitor, de o bună oxigenare, de exerciţiul fizic, de consumul a 2 litri de apă pe zi, de
exerciţiul învăţării și de o dietă bogată în legume și în fructe. Ajută, de asemenea,
suplimentele alimentare neurotrofice, care hrănesc creierul.
CONCLUZIE
Creierul, odată considerat a fi un organ fix și stabil, este acum privit ca dinamic, flexibil și
adaptabil. Eforturile încep să se concentreze asupra modalităților de valorificare a calităților
plastice ale creierului pentru tratament și recuperare. Există multe lucruri care sunt încă
neclare cu privire la relația dintre neuroplasticitate și sănătatea mintală. Capacitățile de
cercetare pentru studiile umane sunt limitate, astfel încât majoritatea întrebărilor trebuie
abordate prin studiul modelelor animale. Acest lucru face ca dezlegarea influențelor genetice,
de mediu și experiențiale să fie mult mai dificilă. Deși nu există încă un consens, se pare că
domeniul se îndreaptă spre o înțelegere mai complexă, nuanțată, care recunoaște contribuția
probabilă a mai multor factori, mai degrabă decât o singură explicație. Cercetările viitoare și
progresele tehnologice vor continua să sporească înțelegerea creierului uman și a abilităților și
potențialului său fascinant.