 Dans Darius Miguel

 Clasa a VII a C

- Referat-
Sistemul nervos al omului
- ANATOMIA -
Clasificarea Sistemului Nervos
Sistemul nervos (Systema nervosum) al unui animal (incluzând
omul) coordonează activitatea muschilor , monitorizează organele ,
primește și prelucrează informațiile primite prin organele de simț
și inițiază acțiuni. Cu alte cuvinte, sistemul nervos este responsabil
pentru menținerea homeostazie (echilibrul intern al corpului).
Elementele principale ale sistemului nervos sunt neuronii și
celulele gliale (cu rol de susținere și de protecție). Cu cât urcăm
pe scara de evoluție a organismelor, cu atât sistemul nervos
devine tot mai complex, iar posibilitățile lui de a recepționa,
interpreta și reacționa corespunzător informațiilor din mediul
înconjurător sunt tot mai perfecționate
Neuronul, celula a Sistemului Nervos
 Alcatuirea unui neuron
Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru țesutul nervos,
prezente la toate animalele vertebrate și majoritatea speciilor
nevertebrate superioare celenteratelor[1]. Neuronul este o celulă
specializată în recepționarea și transmiterea informație prin
mijloace electrice, reprezentând unitatea elementară (celulară),
anatomică, funcțională, embriologică, trofica și metabolica a
sistemului nervos.
Neuronii au mărimi cuprinse între 100-200 μm și 4-8 μm și sunt alcătuiți dintr-un corp
celular (soma) și un număr variabil de prelungiri care recepționează impulsuri
(dendrite) și transmit impulsuri (axon). Dacă sunt incluse în calculul dimensiunilor și
lungimea prelungirilor, există neuroni care depășesc un metru lungime (ex: neuronii
motori spinali în cadrul nervului sciatic).[2]
Primele descrieri structurale ale neuronilor și chiar conceptul de neuron ca unitate
individuală a sistemului nervos au fost introduse de anatomistul și histologul
spaniol Santiago Ramón y Cajal în anul 1891. El a arătat că neuronii sunt celule
individuale (nu o rețea continuă de fibre aflate în contact) și a emis pentru prima dată
ipoteza conform căreia acest tip de celule comunică între ele fără a fi aflate în contact
fizic. Această perspectivă, care poartă numele de doctrină neuronală a fost ulterior
confirmată empiric odată cu apariția microscoapelor electronice și în prezent stă la
baza tuturor modelelor aplicabile în neuroștiințe. Pentru contribuția sa la înțelegerea
structurii sistemului nervos și identificarea neuronului ca unitate de bază a acestuia i-
a fost acordat premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie în 1906.
Termenul de ”neuron” a fost utilizat pentru prima dată de patologul Heinrich Wilhelm
Gottfried von Waldeyer-Hartz în 1891.[3]
Contribuții notabile la cunoașterea celulei nervoase în stare normală și patologică,
reprezentate în principal de studii asupra neurofibrilelor, evidențierea fenomenului de
neuronofagie și identificarea ”plăcilor senile”, au fost aduse și de medicul și
cercetătorul român Gheorghe Marinescu, fiind sistematizate în monografia sa ”Celula
nervoasă” (La cellule nerveuse, Paris, 1909), lucrare a cărei prefață a fost scrisă chiar de
către Santiago Ramón y Cajal.[4][5]

Componentele unui neuron:

a. dendrite
b. corp celular
c. nucleu
d. conul de emergență al axonului
e. teacă de mielină
f. celulă Schwann
g. strangulație Ranvier
h. butoni terminali

Din punct de vedere funcțional, neuronul se împarte în trei regiuni:

 regiunea receptoare recepționează și procesează informația, fiind formată

din dendrite și soma. Aici se stabilește contactul cu alți neuroni prin sinapse, dar, de
obicei, nu se formează potențiale de acțiune în această regiune, ci doar potențiale
locale (potențiale postsinaptice).

 regiunea conductoare leagă regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este formată din
porțiunea liniară a axonului, de la locul în care acesta iese din corpul celular (hilul
axonic) până la arborizația sa terminală. La acest nivel sunt generate potențialele de
acțiune prin sumarea potențialelor locale. În unele situații, și această regiune poate
juca rol de componentă post-sinaptică în relații cu alți neuroni (în cadrul sinapselor
denumite axo-axonale)

 regiunea efectoare este cea în care potențialul de acțiune determină eliberarea unor
substanțe specifice (neurotransmițători) stocate în porțiunea terminală a ramificaților
axonului (butonii terminali) în fanta sinaptică.

Sistemul nervos central (SNC) (sau sistemul nervos al vieții de relație sau sistemul nervos
cerebro-spinal) este reprezentat de organele nervoase care constituie encefalul, adăpostit
de cutia craniană și măduva spinării, în canalul medular al coloanei vertebrale.
SNC constituie în ansamblul său împreună cu sistemul nervos vegetativ (SNV) deține
controlul neuroendocrin asupra organismului, posedând o dublă calitate de control
involuntar cât și voluntar. Protecția mecanică a sistemului nervos central se realizează
prin existența unui înveliș protector format din meninge și lichidul cefalorahidian.
Dezvoltările din anii '50 din domeniul ciberneticii, au fost adoptate și de neuroștiință,
astfel încât SNC este văzut ca un sistem cu rol de a procesa informațiile din mediul
extern, a coordona viața de relație și de a genera un anumit comportament.
Creierul sau encefalul (lat. cerebrum, grec. Ενκέφαλον, encephalon) reprezintă
partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. El controlează numeroase funcții
ale organismului precum bătăile inimii, mersul, generarea de gânduri și emoții. Creierul
la animalele vertebrate este protejat de cutia craniană, fiind căptușit cu o membrană
(meninge).
Cerebelul (din latină, cerebellum - creierul mic) este o parte majoră
a rombencefaluluituturor vertebratelor. Deși este, de obicei, mai mic decât telencefalul, există
unele excepții precum ar fi la Mormyridae – peștii elefant, unde poate fi la fel de mare sau
chiar mai mare.[1] La oameni, cerebelul joacă un rol important în controlul activității motorii.
Poate fi implicat și în funcții cognitive cum ar fi atenția sau vorbirea, precum și în controlul
fricii și al plăcerii,[2] însă funcțiile sale legate de mișcare sunt cele mai clar stabilite. Cerebelul
uman nu inițiază mișcarea, dar contribuie la coordonare, acuratețe și sincronizarea exactă:
primește aferențe de la sistemele senzoriale ale măduvei spinării și de la alte părți ale
creierului, integrându-le într-o activitate motorie de precizie. [3]Lezările cerebeloase produc
perturbări ale mișcării de precizie, echilibrului, posturii și învățării motorii la oameni. [3]
Anatomic, cerebelul uman apare ca o structură separată atașată părții inferioare a
creierului, poziționată sub emisferele cerebrale. Suprafața sa corticală, cortexul cerebelar,
este acoperită cu șanțuri paralele fin distanțate, în contrast clar cu șanțurile largi și
neregulate ale cortexului cerebral. Aceste șanțuri paralele ascund faptul că scoarța
cerebeloasă este de fapt un strat continuu de țesut strâns împăturit sub forma unui
acordeon. În acest strat subțire se află mai multe tipuri de neuroni cu o aranjare
deosebit de regulată, cei mai importanți fiind celulele Purkinje și celulele granulare.
Această organizare neuronală complexă dă naștere unei capacități colosale de
procesare a semnalelor, însă majoritatea eferențelor ce pleacă din cerebel trec printr-
un set de mici nuclei intracerebeloși aflați în substanța albădin interiorul cerebelului.[4]
În plus față de rolul său direct în controlul motor, cerebelul este necesar în mai multe
tipuri de învățare motorie, în principal cea pentru adaptarea la modificări ale relațiilor
senzorialo-motorii. Mai multe modele teoretice au fost dezvoltate pentru a explica
calibrarea senzorialo-motorie folosind plasticitatea sinaptică din cerebel. Aceste modele
derivă din cele formulate de David Marr și James Albus, bazate pe observația că fiecare
celulă cerebeloasă Purkinje primește două aferențe fundamental diferite: una constă
în mii de aferențe slabe de la fibrele paralele ale celulelor granulare; cealaltă este o
aferență deosebit de puternică de la o singură fibră „cățărătoare” ce provine de la
nucleii olivari din bulb.[5] Conceptul de bază al teoriei Marr-Albus este că fibra
„cățărătoare” are rolul unui „semnal de instrucție”, care induce o schimbare de lungă
durată în tăria aferențelor provenite de la fibrele paralele. Observații asupra depresiei
pe termen lung (reducerea eficacității sinapselor neuronale) în aferențele provenite de
la fibrele paralele au sprijinit teoriile de acest tip, însă validitatea lor rămâne
controversată.[6]
Măduva spinării (Medulla spinalis) face parte din sistemul nervos central, fiind protejată de
canalul vertebral, legat de gât, trunchi și extremitățile corpului prin intermediul nervilor
spinali, fiind învelit la fel ca și creierul într-o membrană conjunctivă denumită meninge.
Sistemul nervos periferic cuprinde acele componente ale sistemului nervos, care se află în
afara creierului și a măduvei spinării(cele două formând sistemul nervos central: SNC): nervii
cranieni, nervii spinali și ganglionii spinali cu prelungirile lor. Sistemul nervos periferic nu este
protejat de oase sau de o barieră, cum este bariera hematoencefalică pentru creier.
Nervii cranieni reprezintă componenta craniană a sistemului nervos periferic, fiind nervi cu
origine la nivelul encefalului. Omul posedă 12 perechi de nervi cranieni, dintre care 10 își au
originea aparentă în trunchiul cerebral. Nervii cranieni asigură inervația senzitivo-motorie a
extremității cefalice și de asemenea importante funcții senzoriale. Numerotarea lor elaborată
de Samuel Thomas von Sommering si Felix Vicq D'Asyr îi ierarhizează în raport cu nivelul
originilor și amplasamentul la baza craniului (fosa cerebrală anterioară, mijlocie si posterioară)
Un nerv spinal (latină: nervus spinalis) este un nerv mixt care transmite informații senzoriale,
motorii și semnale autonome între măduva spinării și organism. La om, există 31 de perechi
de nervi spinali.[1] Au o dispoziție metamerică, fiind situați de o parte și de alta a măduvei
spinării și distribuindu-se teritoriilor somatice succesive corespunzătoare metameric. Se
împart în opt perechi cervicale, 12 perechi toracale, cinci perechi lombare, cinci perechi
sacrale și o pereche coccigiană.[2]

 DANS DARIUS – MIGUEL

 Clasa a VII- a C
 dansdarius09@gmail.com