Departamentul de dezvoltare și sănătate - U.S.

SISTEM NERVOS
SUPORT CURS – ANUL I -
BALNEOKINETOFIZIOTERAPIE
Dr. Mihaela Coroamă

13
SISTEM NERVOS
SUPORT CURS
1
Page
Sistemul nervos
Figure 1. Tipuri de neuroni. (după

1. GENERALITĂȚI

Sistemul nervos recepţionează, transmite şi integrează informaţiile din

mediul extern şi intern, pe baza cărora elaborează răspunsuri adecvate, motorii şi
secretorii. Cu alte cuvinte realizează legătura organismului cu mediul exterior
precum și reglarea activității țesuturilor, organelor și sistemelor de organe. Se
poate spune că el adaptează organismal la mediul înconjurător extern și dirijează
funcțiile interne ale acestuia.

Poate fi considerat o întinsă rețea de recepționare a stimulilor exteriori,

transmiterea de semnale la unitățile centrale ce realizează procesarea acestora și

În concluzie sistemul nervos realizează unitatea organismului cu mediul

înconjurător, prin capacitatea lui de recepționare și transformare a diferiților
stimuli din afara sau dinăuntrul corpului în influxuri nervoase, pe care le
prelucrează și le conduce în tot organismul.

emitera unui răspuns adecvat. Sistemul nervos ne menține orientați în mediul din
jur și ne permite să reacționăm adecvat la tot ce ne înconjoară.

Funcția de bază a sistemului nervos este de a menține legătura dintre

organism și mediul înconjurător și de a coordona și regla activitatea tuturor
țesuturilor, organelor și sistemelor care alcătuiesc organismul. În raport cu aceste
două funcții principale, sistemul nervos este sistematizat în:

1) Sistem nervos al vieții de relație (somatic) prin care se asigură legătura

între organism și mediul înconjurător).
2) Sistem nervos al vieții interne (autonom, vegetativ) asigură conducerea
2
Page

și coordonarea funcționării organelor interne.

 1. Sistemul nervos somatic este format din:
 Sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul cerebro-spinal sau nevrax
este alcătuit din encefal (în constituția căruia intră emisferele
cerebrale, diencefalul, cerebelul și trunchiul cerebral) și măduva
spinării.
 Sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce cuprinde ganglionii nervoşi,
nervii spinali şi nervii cranieni.

Clasificare sistemului nervos.

Sistemul nervos central este compus din creier și măduva spinării, iar
sistemul nervos periferic – din ganglioni și nervi periferici situați în afara creierului
și măduvei spinării.

Chiar dacă anatomic cele două sisteme sunt separate, funcțional ele se
interconectează și acționează conjugat și unul asupra celuilalt.

Sistemul nervos periferic are două componente: somatic și autonom.

3

Diviziunea somatică include neuronii senzoriali din rădăcinile dorsale și ganglionii

Page
cranieni care inervează pielea, mușchii, articulațiile și aduc informații senzoriale
către sistemul nervos central cu privire la poziția mușchilor, membrelor și a
mediului din afara corpului.

Axonii neuronilor somatici, care inervează mușchii scheletici și care se

proiectează către periferie, sunt adesea considerați ca făcând parte din diviziunea
somatică, deși corpul lor celular aparține sistemului nervos central.

Componenta autonomă a sistemului nervos periferic este reprezentată de

sistemul motor pentru viscere, pentru mușchii netezi și pentru glandele exocrine. El
are două subdiviziuni: sistemul simpatic și sistemul parasimpatic. Sistemul
simpatic participă la răspunsul organismului la stress iar sistemul parasimpatic
actionează pentru conservarea resurselor organismului și restaurarea homeostaziei.

Atât encefalul cât și măduva spinării sunt învelite în membrane cu rol trofic
și de protecție numite meninge (meninge cerebral și meninge spinal).

2. Sistemul nervos vegetativ este format din:

 sistemul nervos central cu centrii nervoşi vegetativi situaţi în axul
cerebrospinal;
 sistemul nervos periferic cu ganglionii nervoşi vegetativi şi fibrele
nervoase vegetative preganglionare şi postganglionare care intră în
componenţa nervilor spinali şi

Sistemul nervos vegetativ este în strânsă legătură cu sistemul nervos somatic

şi cu sistemul endocrin (hormonii amplifică, generalizează şi prelungesc în timp,
reacţiile iniţiate de sistemul nervos vegetativ).

Sistemul nervos somatic asigură activitatea motorie somatică și sensibilitatea

senzitivo-senzorială, iar sistemul nervos vegetativ coordonează activitatea
inconștienta a viscerelor.

Din punct de vedere funcțional sistemul nervos reprezintă o rețea de neuroni

intercontectați, asemănător cu structura unui computer, datorită faptului că ambele
prezintă un sistem de introducere a datelor, un sistem de procesare a acestora și un
sistem în care sunt afișate rezultatele obținute.
4
Page
SISTEM INTRODUCERE PROCESARE SISTEM AFIŞARE

DATE REZULTATE

(senzorial; aferent) (motor; eferent)

fibre senzitive ale nervilor SCOARȚA fibre motorii ale nervilor

cranieni CEREBRALĂ cranieni

fibre senzitive ale nervilor MĂDUVA fibre motorii ale nervilor

spinali SPINĂRII spinali

5
Page
 Unitatea morfo-funcţională a sistemului nervos

Neuronul este unitatea structurală și functională a sistemului

nervos. El este o celulă specializată în generarea și conducerea unor
semnale (de natură electrochimică) numite impulsuri nervoase sau
influxuri nervoase. Cele aproximativ 100 de bilioane de neuroni din creierul uman
recepționează și transmit în mod constant semnale care guvernează toate
activitățile umane de la mers și vorbit până la gândit.

Influx nervos (Lat. influxus, de la influere = a curge în, a se varsa în; fluere = a curge);
nervus = nerv.) Propagarea excitației la nivelul fibrei nervoase, constând dintr-o undă de
depolarizare care se transmite de-a lungul membranei axonale. Energia necesară
deplasării acestei unde nu se datorează stimulului, ci este furnizată pe măsură ce mesajul
avansează. In consecință, natura mesajului nervos nu este afectată de intensitatea
stimulului, dar aceasta din urma codifică frecvența excitațiilor. In fibra nervoasă.
Transmisia neroasă se manifestă prin succesiunea *potentialelor de acțiune, care
constituie suportul său fizic și conducție saltatorie.

Neuronul este alcătuit:

 dintr-un corp celular (pericarion)
voluminos, cu diametrul de 70 microni (1);
 dendrite foarte ramificate (2) și
 un axon care este foarte lung, putând atinge
aproape un metru (5).
6
Page
1). Corpul celular formează substanța cenușie din nevrax și ganglionii somatici și
vegetativi extranevraxiali.

Figure 2 Neuron-corp cellular (după Nansen)

El este delimitat de o membrană lipoproteică, neurilemă, are citoplasmă

(neuroplasmă), ce conține organite citoplasmatice și un nucleu obișnuit, central, cu
unul sau mai multi nucleoli. Unele organite celulare (mitocondrii, complexul
Golgi, reticul endoplasmatic, lizozomi) sunt prezente și în alte celule, iar altele sunt
specifice neuronului - corpusculii Nissl și neurofibrilele. Corpusculii Nissl (corpii
tigroizi) sunt constituiți din mase dense de reticul endoplasmatic rugos, la nivelul
cărora au loc sintezele proteice neuronale. Neurofibrilele apar ca o rețea omogenă
de fibre care traversează întreaga neuroplasmă. Predomină în corpul cellular și în
prelungirile acestuia și au rol în transportul substanțelor și de susținere.

7
Page

Figure 3 Corpul unui neuron din măduva spinării (structura morfologică) după Schäfer's Histology.
2). Prelungirile neuronale sunt dendritele și axonul.
2.1. Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice extrem de ramificate conținând
neurofibrile și corpusculi Nissl spre baza lor. Ele conduc influxul nervos centripet
(aferent).
2.2. Axonul (cilindraxul sau neuritul) este o prelungire unică, lungă (atinge chiar
1 m.), alcătuit din axoplasmă (continuarea neuroplasmei), în care se găsesc
neurofibrile, mitocondrii și lizozomi. Este delimitat de o membrană, axolemă,
continuarea neurilemei. Axonul se ramifică în porțiunea terminală, ultimele
ramificații fiind butonate (butoni terminali). Acestia conțin, în afară de
neurofibrile, numeroase mitocondrii, precum și vezicule în care este stocată o
substanță (mediator chimic).

8
Page

Figure 4
Axonii conduc impulsul nervos centrifug (eferent).

Figure 5

Fibra axonică este acoperită de mai multe teci:

 Teaca Schwann este formată din celule gliale, care înconjoară axonii. Intre
două celule Schwann succesive se află strangulații Ranvier (regiune nodală).

Majoritatea axonilor prezintă o teacă de mielină, secretată de celulele

nevroglice Schwann și depusă sub forma de lamele lipoproteice concentrice,
albe, în jurul fibrei axonice (axoni mielinizati).

9
Page

Figure 6
 Înițial fibra este amielinică iar celula Schwann formează două
prelungiri în jurul fibrei, în sensuri opuse (formează un mezoaxon sau
mezaxon). Aceste prelungiri cresc în mod spiralat în jurul axonului.
Straturile succesive ale membranei celulei Schwann fuzionează între ele și,
deci, teaca de mielină reprezintă suprapuneri ale membranei celulei
Schwann. La exterior are mezaxon extern și fibrele se rotesc ajungând la
mezaxonul intern.
Rolul tecii de mielină constă, atat în protecția și izolarea fibrei
nervoase de fibrele învecinate, cât și în asigurarea nutriției axonului. Fibrele
vegetative postganglionare și unele din fibrele sistemului somatic au viteză
lentă de conducere și sunt amielinice, fiind înconjurate numai de celule
Schwann, care au elaborat o cantitate minimă de mielină;

 Teaca Henle este o teacă continuă, care însoțește ramificațiile axonice până
la terminarea lor, constituită din celule de tip conjunctiv, din fibre de
colagen și reticulină, orientate într-o rețea fină care acoperă celulele
Schwann pe care le separă de țesutul conjunctiv din jurul fibrei nervoase.
Această teacă conjunctivă are rol nutritiv și de protecție.
10
Page
 DIFERENȚE ÎNTRE AXONI ȘI DENDRITE
AxonI Dendrite

 Conduc influxul nervos în sens caudal (de
la corpul celular spre butonii terminali);
 Au suprafață netedă;
 Un neuron are în general un singur axon;
 Nu conține ribozomi;
 Pot avea mielină;
 Se ramifică distal față de corpul cellular.
 Aduc influxul nervos spre corpul cellular;
 Au suprafață neregulată (conțin spini
dendritici;
 De obicei un neuron are multe dendrite;
 Au ribozomi;
 Nu au teacă de mielină;
 Se ramifică în apropierea corpului cellular.

11
Page
Neuronii se aseamănă cu alte celule Neuronii diferă de alte celule din corp
din corp deoarece:
1. Neuronii au membrane celulară.
2. Neuronii have nucleu care conține
gene.
3. Neuronii conțin citoplasmă,
mitocondrii și alte organite
celulare.
4. Neuroni desfășoare procese
celulare precum sinteză proteică
și produc energie.
deoarece:
1. Neuronii au extensii specializate
numite have dendrite și axoni.
Dendritele aduc informație către
corpul celular și axonii duc
informația dinspre corpul celular
spre periferie.
2. Neuronii comunică între ei prin
procese electrochimice.
3. Neuronii conțin o serie de
structuri specializate (de exemplu,
sinapsele) și substanțe chimice
(de exemplu, neurotransmițători).

Neuronii sunt dispuși în circuite și rețele, cel mai simplu circuit fiind arcul reflex:

12
Page
Neuronii pot fi clasificați:

1. După forma pericarionului (piramidali, stelati, piriformi, ovalari);

2. După numărul prelungirilor (multipolari, bipolari, unipolari,

pseudounipolari);

13
Page
Figure 7

3. După funcție (senzitivi, motori, de asociatie, vegetativi).

14
Page

Figure 8
Neuronul periferic motor se deosebește de cel senzitiv atât din punct de vedere
funcțional cât și morfologic.

Figure 9 Primul neuron este neuron motor periferic iar al doilea este neuron senzitiv periferic.

Neuronul motor periferic.

Se mai numește neuron eferent transmițând informația sub formă de influx nervos
de la centru spre periferie (transmite răspunsul efector). Celulele neuronului motor
periferic au formă stelată cu diametrul de 80 -100 microni, cu 5-8 prelungiri și
poartă denumirea de celulă nervoasă multipolară.

15
Page

Figure 10. Neuron motor periferic

Astfel de celule se găsesc în cornul anterior al măduvei spinării și în nucleii motori
ai trunchiului cerebral. Terminația acestui neuron se face în mușchiul striat sub
forma plăcii motorii.

Pot fi neuroni somatomotori (conduc comenzile la mușchii scheletici) sau

visceromotori (conduc comenzile la mușchii netezi din structura organelor interne,
a vaselor de sânge și la glande). Neuronii motori sunt neuroni multipolari.

Neuronul senzitiv periferic.

Se mai numește neuron aferent deoarece el transmite influxul nervos dispre
periferie înspre centru (adduce informative sub formă de influx nervos spre centrii
nervoși). Corpul celular al acestor neuroni are formă sferică, cu diametrul de 150
microni. Prezintă o prelungire unică care, după un traiect oarecare, se divide în
forma de ”V” (celule ganglionare bipolare sau pseudounipolare). Celulele nu se
găsesc în sistemul nervos central, ci în ganglionii spinali și în ganglionii senzitivi
16

ai nervilor cranieni.
Page
 Figure 11 Neuron senzitiv periferic.

Acestia pot fi somatosenzitivi (culeg informații de la receptorii din

tegument, mușchi, oase și articulații) sau viscerosenzitivi (culeg informații de la
organele interne). Din această categorie fac parte neuronii pseudounipolari și cei
bipolari.

Neuronii de asociație (intercalari) sunt neuroni de mărime mică, în general

multipolari, cu prelungiri scurte, pe care îi găsim în toate formațiunile cenușii ale
nevraxului (emisferele cerebrale și măduva spinării). El transferă informație de la
neuronal senzitiv la neuronul motor. Sunt cei mai numeroși, constituind 99% dintre
neuroni.

Figure 12 Neuron intercalar (de asociație)

Neuronii vegetativi sunt clasați în 4 grupe:

1. Neuronii din nucleii vegetativi, din tuber cinereum sunt de talie mijlocie,
uni sau bipolari.
2. Neuronii din nucleii reticulati bulbo-ponto-pedunculari sunt hipercromi
și multipolari.
17

3. Neuronii ganglionilor vegetativi prezintă o talie relativ mare și mai

Page

multe prelungiri.
 4. Neuronii vegetativi din pereții viscerelor sunt de mărime mijlocie sau
mică, cu mai multe prelungiri.
Prelungirile neuronilor vegetativi pot fi:
 bogate în mielină;
 sărace în mielină;
 fără mielină (fibre cenușii Remack).
Părțile periferice ale sistemului nervos vegetativ formează plexuri ce
urmează frecvent traiectul vaselor. Terminațiile visceromotorii ale fibrelor
vegetative merg spre musculatura netedă, formând arborizatii terminale sau merg
spre glande, devenind fibre secretorii.
Dendritele și axonii constituie căile de conducere intranevraxiale (de la măduva
spinării până la scoarța emisferelor cerebrale și invers) și nervi extranevraxiali.
Nivelele de organizare ale căilor nervoase aferente și eferente sunt deci :
 fibra nervoasă;
 fasciculul de fibre nervoase;
 tractul nervos și
 nervul.

Figure 13

4. Din punct de vedere al localizării neuronii pot fi centrali (în creier)

sau periferici (corpul celular în maduvă, trunchi cerebral, ganglioni, iar prelungirile
în nervii periferici).
18
Page
 Celulă nervoasă din cortexul cerebral Nerv terminal într-un mușchi (placa
(neuron central) neuro-musculară)

Figure 14 Neuron central și periferic (după Schäfer's Histology).

19

Neuron senzitiv Interneuron Neuron motor

Lungimea Dendrite lungi și axoni Dendrite scurte și anxoni Dendrite scurte și axoni
Page

fibrelor scurți scurți sau lungi lungi

 Corpul cellular și dendritele
sunt în afara măduvei
spinării;
Localizare Corpul cellular este
localizat în ganglionul
spinal (de pe rădăcina
posterioară).
Conduce impulsul nervos
Funcție
spre măduva spinării.
Dendritele și corpul celular
sunt localizate în măduva
Numai (în totalitate) în
spinării;
S.N.C.
Axonul este în afara
măduvei spinării.
Interconectează neuronul Conduce impulsul nervos
senzitiv cu neuronul motor spre un efector (mușchi sau
corespunzător. glandă)

Transmiterea influxului nervos

Influxul nervos are capacitate de autopropagare prin axon (conductibilitate)

spre alt neuron sau spre efector. Suportul fizico-chimic al excibilității și al
conductibilității este potențialul electric membranar. Conform teoriei ionice a lui
Julius Berstein, acest potențial electric apare ca o consencință a repartiției inegale a
ionilor (Na+,K+,Ca2+,Cl- etc.) de o parte și de alta a membranei celulare
neuronale (neurilema) care prezintă permeabilitate selectivă. Datorită mișcării
ionice impuse de gradientul de concentrație apar diferențe de potențial electric între
cele două fețe ale membranei.

Transmiterea depolarizării de-a lungul fibrei nervoase constituie influxul

nervos.
Depolarizarea se propagă pas cu pas de-a lungul axonului, prin intermediul
circuitelor locale (fluxuri circulare sau curenții lui Hermann). Ulterior are loc o
repolarizare a neurilemei (scăderea permabilității pentru Na+) și se restabilește
20

echilibrul ionic intial.Transportul ionic se realizează pasiv, prin intermediul

Page

canalelor ionice (polipeptide sau liopeptide cu greutate moleculară redusă) sau

activ, prin intermediul pompelor ionice (agregate de proteine transportatoare și
enzime). Transmiterea unidirectională a influxului nervos de la un neuron la altul,
de la receptor la neuron și de la neuron la efector se realizează prin intermediul
unor structuri specializate numite sinapse.
Sinapsa

În sistemul nervos neuronii sunt legați între ei în

lanțuri formate fie între prelungirile lor fie între
prelungiri și corpul neuronului. Conexiunea aceasta se
numește sinapsă.

Sinapsa (“syn” = împreună; “haptein” = a lega)

este structura la nivelul căreia se realizează
comunicarea între două celule nervoase sau între o
celulă nervoasă şi una efectoare somatică (1897, Sherrington).

Este o jonctiune intercelulară specifică neuronilor realizată la nivelul

butonilor terminali unde se întrerupe continuitatea neurfibrilelor. Deci, la nivelul
sinapsei neurofibrilele se află în contiguitate (”contingere” = a se învecina) Prin
intermediul sinapsei se facilitează eliberarea neurotransmițătorilor care asigură
transferul de informație de la o celulă la alta. Neurotransmițătorul influențează
conductanța celulei receptoare acționând asupra canalelor ionice și schimbă
potențialul membranar al celulei receptoare.

21

Structura sinapsei:
Page

 element presinaptic (axon);

  element postsinaptic care poate fi dendrita, corpul (pericarionul) sau
axon;
 spatiu sinaptic are 20-30 nm.

Butonul presinaptic contine: REN, mitocondrii, vezicule sinaptice ce conțin

mediatorul chimic, microfilamente, microtubuli, neurofilamente.

Elementul postsinaptic este un spin dendritic care conține microfilamente,

elemente de citoschelet, aparatul spinului (optional) și canale ionice comandate
chimic.

Membrana postsinaptică are pe versantul intern o depunere de material

electronodens ce trimite prelungiri în interior. La fel se întâmplă și la membrana
presinaptică.

După natura materialului electronodens s-a facut clasificarea sinapselor de

catre Gray:
22
Page
  sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai
mare decât cel postsinaptic)
 sinapse simetrice (materalele electronodense au dimensiuni
aproximativ egale).
Aceasta clasificare este legată de aspecte funcționale.

Veziculele sinaptice pot fi și ele clasificate după cum urmează:

 vezicule clare, sferice - au diametrul de 40-60 nm., frecvent au

neurotransmițători excitatori, uneori și inhibitori; ex.: veziculele
de acetilcolina;
 vezicule clare, turtite - au diametrul de 20-60 nm., conțin doar
neurotransmițători inhibitori;
 vezicule sferice cu miez dens - au diametrul de 40-60 nm., conțin
catecolamine;
 vezicule mari, sferice cu miez dens și halou clar - au diametrul de 80-
100 nm. Aceste sinapse se găsesc în corpul și butonul axonal în
SNC și au un conținut necunoscut.

La nivelul sinapselor transmiterea influxului nervos se face într-un singur

sens, de la axonul neuronului presynaptic spre dendrita resepectiv pericarionul sau
axonul (în funcție de tipul de sinapsă) a neuronului postsinaptic. Clasificarea
morfofuncțională a sinapselor:

 excitatorii - sunt asimetrice, au vezicule clare, sferice, efectul pe

membrană postsinaptică este de depolarizare (cresterea PR) - se
declanșează un potențial postsinaptic excitator (EPSP).

La sinapsa excitatoare mediatorul chimic este acetilcolina sau noradrenalina (aflate în

veziculele butonilor terminali), mediatorul chimic (neurotransmițătorul) este eliberat din
veziculele butonului terminal în spațiul sinaptic, acționează ca un excitant depolarizând
membrana neuronului postsinaptic, accelerând transmisia influxului nervos.

 inhibitorii - sunt simetrice, au vezicule clare sferice sau turtite, efectul

fiind de hiperpolarizare (scăderea PR) - se declanșează un potențial
23
Page
 postsinaptic inhibitor (IPSP). Unul și același neurotransmițător poate avea
efecte diferite în funcție de receptori (tipul de receptor determină efectul).

La sinapsa inhibitorie mediatorii chimici sunt GABA, glicină sau purină (aflate în veziculele
butonilor terminali), mediatorul chimic (neurotransmițătorul) este eliberat din veziculele
butonului terminal în spațiul sinaptic, mărește permeabilitatea membranei neuronului
postsinaptic pentru ionii de potasiu (K+). Astfel K+ trec în spațiul sinaptic, provoacă
hiperpolarizarea membrane postsinaptice cu hipoexcitabilitate blocând transmisia
influxului nervos.

Neurotransmițătorii își exercită efectul pe membrana postsinaptică în timp

scurt (de ordinul ms).

Clasificarea lor după efectele realizate în majoritatea cazurilor:

1. Neurotransmițători inhibitori:
 GABA (acid γ -amino-butiric) - folosit ca inhibitor de celulele
Purkinje din cerebel;
 glicina - are efect pe celulele din măduva spinării;
 purine (adenozina, AMP, ADP, ATP);
 NO (monoxid de azot).
2. Neurotransmițători excitatori:
 glutamat (acționează în SNC);
 aspartat (acționează în SNC);
 taurina (acționează în SNC).
3. Neurotransmițători cu efecte inhibitorii sau excitatorii în funcție de
receptor:
 acetilcolina;
 noradrenalina;
 serotonina;
 dopamine.
24
Page
 Neuromodulatorii își exercită efectul un timp mai îndelungat, au durata mai
mare a efectului, latența este mai mare, se cumulează în timp și pot avea efecte ce
dureaza zile, ani.

Orice substanță poate acționa ca neurotransmițător, neuromodulator sau

neurohormon (uneori).

Neuromodulatorii sunt de obicei peptide comune cu sistemul APUD

(sistemul neuroendocrin difuz). Ei au efecte atât pe membrana presinaptică cât și
pe membrana postsinaptică:

 pe membrana presinaptică au efecte de accelerare sau incetinire a

eliberării veziculelor;
 pe membrana postsinaptică influențează legarea mediatorilor de
receptori.

Neurohormonii

Sunt peptide secretate în hipotalamus care sunt eliberați și apoi ajung în

neurohipofiză (în lobul posterior sau în eminența mediană).

Clasificara topografică a sinapselor

Tipul de sinapsă depinde de părțile neuronului ce participă la sinapsă:

Tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):

 axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt numai

excitatorii;
 axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare;
 axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare;
 axoaxonale - sunt numai inhibitorii. Din axon ca element postsinaptic
este exclusă partea mielinizată (conducătoare) deci participă la
formarea sinapsei axoaxonale doar conul cu segmentul inițial și
butonii terminali;
25
Page
 Figure 15. Sinapse dendro-dendritice (A), somatice (B), dendro-axonice (C), axo somatice (E), axo-dendritice (F),

Tipurile noi de sinapse (de regulă inhibitorii):

 dendrodendritice;
 dendrosomatice;
 dendroaxonale;
 soamtodendritice;
 somatosomatice;
 somatoaxonale;

Speciale (la ele participa concomitent mai multe prelungiri):

 reciproce - sunt dendrodendritice - reprezintă un complex de 2 sinapse

aflate una lângă alta și care conduc impulsul nervos în sens invers;
 panglică (în retină) - este axodendritică - participă 1 axon și 2 dendrite
foarte apropiate între ele. Axonul face sinapsă cu ele (1 sinapsă cu 1
dendrită). Axonul prezintă pe linia mediană o densificare în formă
de panglică;
 serială - este axoaxonică - reprezintă o insiruire de sinapse axoaxonice
, axonii făcând sinapsa unul cu altul.

Clasificarea sinapselor după mecanismul de transmitere

• sinapse chimice (cu neurotransmițători);

• sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte puține în SN;

26
Page
 • sinapse mixte (cuplaj între sinapsa electrică și cea chimică). Sunt rare. Ex.:
nuclei vestibulari laterali, nucleii tractului mezencefalic al trigemenului.

O celulă Purkinje primeste aprox. 300.000 de sinapse.

Comunicarea sinaptică

În concluzie sinapsa este o joncțiune dintre axonul unui neuron cu o altă

parte a altui neuron prin care neurotransmițătorii transportă un semnal pe care fie îl
facilitează fie îl inhibă în funcție de tipul de canal ionic îl deschid (până la urmă
este vorba de transport activ transmembranar prin intermediul pompei Na+-K+ ).

27
Page
 Influxul nervos, care se manifestă ca o undă de depolarizare, odată ajuns la
nivelul butonilor terminali, determină, sub acțiunea chimică a ionilor Ca2+, Na+,
fuzionarea veziculelor cu membrana presinaptică, spargerea lor și eliberarea
mediatorilor chimici, aceștia difuzează prin fanta sinaptică și ajung în contact cu
fața externă a membranei postsinaptice , la nivelul receptorilor specifici.

28
Page
 Drept urmare, membrana psotsinaptică este deploarizată și permite
propagarea influxului nervos. Ulterior, neurotransmițătorii sunt inactivați rapid de
enzimele din fanta sinaptică și este reprezentată de corpul celular, dendritele sau
porțiunea ințială a axonului unui neuron, respectiv de sarcolema fibrei musculare
striate.

Câteva particularităţi ale transmiterii sinaptice:

 propagarea impulsului nervos se face într-o singură direcţie, din zona

presinapticăcătre cea postsinaptică;
 apare o întârziere sinaptică de circa 0,5 ms;
 oboseala sinaptică – după o stimulare repetitivă a unei sinapse
excitatorii,descărcările scad în frecvenţă (este un mecansim de protecţie a
structurilor nervoase la suprasolicitare)
 vulnerabilitatea la hipoxie – în lipsa oxigenului nu se mai realizează
transmitereasinaptică (nu se pot sintetiza moleculele de energie); astfel,
prin întrerupereacirculaţiei cerebrale timp de mai multe secunde, omul
devine inconştient.
 vulnerabilitatea la medicamente – în general, medicamentele din clasa
anestezicelor determină manipularea sinapselor neuronale, prin scăderea
mediatorilor eliberaţi sau creşterea eliberăii de mediatori inhibitori.
 sumarea temporală şi spaţială – mai mulţi stimuli slabi veniţi unul după
29

altul se pot suma şi crea o descărcare;

Page
  facilitarea posttetanică – aplicarea unor stimuli repetitivi, rapizi, pe o
sinapsăexcitatoare, urmată de o perioadă de repaus, face neuronul
postsinaptic să fie multmai reactiv, mai receptiv la stimulii următori
(procesul stă la baza memoriei descurtă durată).
 plasticitatea sinaptică – sinapsele prezintă o mare plasticitate. Nu sunt
elementestatice, rigide, ci se află într-o dinamică permanentă. Pot fi
înlocuite, îşi potmodifica funcţionalitatea, se pot reduce ca număr sau pot
spori, în funcţie denecesităţi. Pot produce mai mulţi sau mai puţin
mediatori chimici, fanta sinaptică;
 îşi poate modifica dimensiunile, receptorii postsinaptici pot diminua
sau se pot înmulţi, pot deveni mai sensibili la anumiţi mediatori şi mai
puţin sensibili la alţii etc. Aceste procese sunt mai evidente în perioada
de creştere şi dezvoltare a organismului, dar se observă şi la adult. Cu cât
excitanţii sunt mai mulţi, cu câtcalitatea acestora creşte, numărul şi
calitatea sinapselor creşte.

Trebuie precizat şi faptul că, la nivelul sistemului nervos se stabilesc şi altfel

de relaţii interneuronale, nu doar de tip sinaptic: relaţii non-sinaptice între corpii
celulari sau relaţii non-sinaptice între prelungirile neuronale. În aceste situaţii
transmiterea informaţiilor nu mai este unidirecţională, ci neuronii învecinaţi se pot
influenţa unul pe celălalt, nespecific.

30
Page
 Gruparea neuronilor în sistemul nervos
Neuronii formează elementele anatomice şi funcţionale
ale sistemului nervos. Aceştia alcătuiesc atât S.N.C, cât şi
S.N.P. Pentru o mai bună înţelegere a unor termenilor
specifici ai sistemului nervos este necesară precizarea unor
noţiuni ca: nuclei nervoşi, substanţă cenuşie, centrii nervoşi,
gangioni nervoşi, substanţa albă, nervi, plexul nervos.
În diferitele segmente ale sistemului nervos central
(S.N.C.) corpurile neuronilor se grupează și formează centrii
sau nuclei nervoși. Aceștia alcătuiesc, în nevrax, substanța
cenușie. Și în sistemul nervos periferic (S.N.P.) se găsesc
grupări de corpuri neuronale care au aceeași funcșie dar
formează ganglioni nervoși dispuși pe traiectul nervilor.
Prelungirile neuronilor se găsesc atât în S.N.C. cât și în
S.N.P. În S.N.C. fibrele nervoase formează mănunchiuri care
se numesc căi nervoase cu rol în conducerea influxului
nervos.
În S.N.C., prin aglomerarea fibrelor mielinice, se
formează substanţa albă, iar prin aglomerarea corpurilor
neuronilor şi a fibrelor amielinice, se formează substanţa
cenuşie.
În S.N.P., corpurile neuronilor formează ganglionii
nervoşi periferici, iar fibrele formează nervii care, au, de
asemenea, rol în conducerea influxului nervos în afara
nevraxului.
În foarte multe părți ale S.N.P. ramificațiile nervilor se
leagă între ele formând rețele care cuprind și celule nervoase
și se numesc plexuri. Ele joacă un rol important în inervația
diferitelor organe.
Nuclei nervoși sunt grupări de corpi neuronali,
localizaţi în sistemul nervos central, unde formează (împreună
cu fibrele amielinice) substanţa cenuşie. Noţiunea de centrii
nervoşi se referă la aspectele funcţionale ale nucleilor nervoşi.
31
Page
 Ganglionii nervoși sunt grupările de corpuri neuronale situate în sistemul
nervos periferic. Ei se împart în ganglioni senzitivi (spinali şi cranieni) şi ganglioni
vegetativi. Ganglioni nervoşi se întâlnesc fie pe traiectul unor nervi, fie în interiorul
centrilor nervoşi.

32
Page
 Astfel:
 Ganglionii spinali se găsesc pe traiectul nervilor senzitivi spinali (ai
rădăcinilor posterioare).
 Ganglionii cranieni sunt formaţiuni de substanţă cenuşie diseminaţi în
bulb, puntea Varolio, pedunculii cerebrali, regiunile subencefalice. Ei pot
fi senzitivi, motori şi mai adesea micşti.
 Ganglionii vegetativi se găsesc în lungul nervilor simpatici (sau de cele2
părţi ale măduvei spinării) sau parasimpatici.
Toţi ganglionii nervoşi sunt alcătuiţi din corpul celulelor neuronice şi
reprezintă centre de închidere sau formare a unor reflexe.

Fibrele nervoase reprezintă prelungirile neuronilor prin care circulă influxul

nervos. Ele se găsesc atât în interiorul centrilor nervoși (corpul celular al
neuronului este în strânsă legătură cu prelungirile fibrilare ale acestuia – dendrite,
axoni-) cât și în restul organismului.
După structură, fibrele nervoase sunt de mai multe feluri:
 formate numai din filamentul axial, care este alcătuit din fascicule de
neurofibrile, între care se află o mică cantitate de neuroplasmă numită
axoplasmă. In jurul filamentului axial se găseşte numai o membrană
numită axolemă. La aceste fibre lipsesc alte învelişuri, dar se pot găsi
unele celule nevrologice. Astfel de fibre se numesc fibre amielinice
fără teacă şi le găsim în interiorul centrilor nervoşi.
 în jurul filamentului axial – peste axolemă – există un înveliş
celular numit teaca Schwann, iar pe deasupra acesteia se află un
alt înveliş continuu, numit teaca Henle. Acestea sunt tot fibre
amielinice denumite fibre amielinice cu teacă Schwann. Ele se găsesc
în nervii simpatici şi se pot anastomoza formând reţele. Fibrele
33

amielinice sunt cunoscute şi sub denumirea generală de fibre Remak.

Page
  fibre mielinice – au ca o caracteristică distinctivă, existenţa în jurul
filamentului axial, a unui manşon format dintr-o substanţă de natură
lipoidică şi de culoare albă-sidefie, numită mielină ce formează teaca
de mielină şi este învelită de teaca Schwann şi Henle. In lungul fibrei
se văd, din loc în loc, la intervale egale, nişte gâtuituri cunoscute sub
denumirea de strangulaţiile Ranvier, încât fibra pare segmentată în
inele. In dreptul strangulaţiilor, filamentul axial este învelit numai de
axolemă şi teaca Henle, celelalte învelişuri fiind întrerupte. O astfel
de fibră mielinică se numeşte fibră mielinică cu teacă Schwann.
 fibre mielinice fără teacă Schwann – au în rest aceeaşi structură ca şi
fibrele descrise mai sus.
Fibrele mielinice se găsesc atât în substanţa albă a sistemului nervos
central, cât şi în majoritatea nervilor cranieni şi spinali.
Fibrele nervoase se pot grupa, după funcţia lor în două categorii: fibre
senzitive şi fibre motorii.
 Fibrele senzitive sunt fibrele al căror filament axial este o dendrită şi
prin care influxul nervos circulă de la periferie spre centrii nervoşi.
Aceste fibre intră în alcătuirea nervilor senzitivi, adică a nervilor
cranieni senzitivi şi a rădăcinilor posterioare ale nervilor spinali.
 Fibrele motorii sunt acele fibre al căror filament axial este un axon,
şi, deci, conduc conduc influxul nervos de la centrii nervoşi la
organele efectoare. Aceste fibre intră în alcătuirea nervilor motori şi a
rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali.
Fibrele nervoase sunt dependente de corpul neuronului din care provin şi
care le întreţine viaţa, având pentru ele un rol trofic (hrănitor). Aceasta se poate
dovedi dacă se secţionează o fibră nervoasă transversal: se constată că segmentul
periferic, care a fost despărţit de corpul neuronului, se distruge, degenerează,
pentru că nu se poate hrăni. Această degenerare a fibrei nervoase se numeşte
degenerare walleriană. In acelaşi timp, segmentul central, adică acela care a rămas
în legătură cu corpul neuronului, continuă să trăiască şi regenerează porţiunea
periferică.
Fasciculele sau căile nervoase sunt grupări de fibre nervoase dispuse în
interiorul sistemului nervos central (intranervraxial) unde formează substanţa albă.
În masa lor nu există ţesut conjunctiv.
Nervii reprezintă gruparea fibrelor nervoase (fascicule de fibre nervoase
axonice sau dendritice) în sistemul nervos periferic (extranevraxial) şi constituie
calea de conducere a influxului nervos. Ei sunt înveliţi în teci conjunctive
(asemanator structurii muschiului scheletic). Unii nervi conţin şi fibre mielinice şi
34

amielinice.
Page
 Examinând o secţiune transversală printr-un Astfel, în jurul fiecarei fibre
nerv, observăm că fibrele nervoase sunt grupate în nervoase se găsește o teacă
fascicule, având diferite grosimi.
Fiecare fascicul este învelit într-o teacă conjunctivă subțire -
conjunctivă cu aspect lamelar, numită perineurium. In
endoneurium. Mai multe
interiorul fasciculului fiecare fibră nervoasă este
învelită de teaca Henle. Toate fasciculele constituie fibre nervoase formează un
nervul sunt acoperite, la rândul lor, de un înveliş
fascicul nervos, înconjurat
conjunctiv lax, comun, numit epineurium.
Deci, de la exterior la interior, învelişurile unui de perineurium. Toate
nerv sunt:
 epineurium, pentru nerv; fasciculele sunt invelite de
 perineurium, pentru fasciculele de fibre epineurium, pentru a forma
nervoase;
 teaca Henle, pentru fiecare fibră. nervul.
In ţesutul conjunctiv al nervului se găsesc vase
sanguine care aduc sângele necesar produselor metabolice ale nervului şi fibrelor
nervoase.

Figure 16. Structura unui nerv mixt (dupa Van De Graaff, 2000)

În unele regiuni ale corpului ramificaţiile nervului se împletesc între ele şi

35

formează plexuri nervoase, ce conţin şi celule nervoase.

Page
 Fibrele nervoase care alcătuiesc un nerv sunt reprezentate prin fibre aferente
şi fibre eferente.
Fibrele aferente conduc influxul nervos de la periferie spre centru şi pot fi
somatice sau vegetative, numindu-se fibre somatosenzitive şi fibre
viscerosenzitive.
Intr-un nerv putem să deosebim fibrele somatice de cele vegetative. Cele
somatice sunt mielinice şi predomină în sistemul nervos de relaţie, iar cele
vegetative sunt amielinice şi predomină în sistemul nervos vegetativ.
De aici trebuie să tragem concluzia că nu există nervi numai motori sau
numai senzitivi. Astfel, un nerv motor, care inervează un muşchi, conţine şi fibre
aferente (senzitive) care au rolul să transmită, la centru, starea muşchiului, iar un
nerv senzitiv cutanat conţine şi fibre eferente (motorii sau secretorii) pentru vasele
sanguine şi glandele din piele.
Din punct de vedere fiziologic nervii pot fi clasificați în nervi: senzitivi,
motori sau micşti.
Nervii senzitivi sunt formaţi din fibre nervoase senzitive, reprezentate de
dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau cranieni. Ei primesc
excitaţiile de la receptori şi le transmit la sistemul nervos central.
Nervii motori conţin fibre nervoase motoare reprezentate de axonii
neuronilor motori din nucleii de substanţă cenuşie ai axului cerebrospinal.
Terminaţiile lor se distribuie la diverse organe efectoare.
Nervii micşti conţin fibre senzitive şi fibre motoare.

Figure 17. Imagine sonografică a unui nerv periferic (Diagnostic Sonography of Peripheral Nerves: Indications, Examination
Techniques and Pathological Findings H. Kopf1, A. Loizides2, G. H. Mostbeck1, 3, H.
36
Page
 În funcție de direcția de transmitere a impulsului nervos,
nervii se clasifică în: nervi senzitivi, motori și micsti. Cei
mai multi nervi sunt micști, conținând atat fibre
senzitive (conduc impulsurile de la receptorii periferici la
axul cerebro-spinal), cât și fibre motorii (conduc
impulsurile de la centrul nervos la efectori: mușchi și
glande). Sistemul nervos periferic este alcătuit din 12
perechi de nervi cranieni și 31 de perechi de nervi
spinali.

Compartimentele funcţionale ale sistemului nervos

Reglarea nervoasă a funcțiilor corpului se bazează pe activitatea centrilor

nervoși care prelucrează informațiile primite și apoi elaborează comenzi ce sunt
transmise efectorilor. Din acest punct de vedere, fiecare centru nervos poate fi
separat în două compartimente funcționale:
37

 Compartimentul senzitiv, unde sosesc informațiile culese la nivelul

Page

receptorilor;
  Compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.

Așadar, fiecare organ nervos are două funcții fundamentale: funcția senzitivă
și funcția motorie. La nivelul emisferelor cerebrale mai apare și funcția psihică.
Separarea funcțiilor sistemului nervos în funcții senzitive, motorii și psihice este
artificială și schematică. In realitate, nu există activitate senzitivă fără manifestări
motorii, și viceversa, iar stările psihice rezultă din integrarea primelor două. Toată
activitatea sistemului nervos se desfasoară într-o unitate, în diversitatea ei
extraordinară.

Celulele care recepționează stimulii din mediul înconjurător se numesc

celule senzoriale și ele sunt specializate în recepționarea unui anumit stimul extern
și generarea unui influx nervos (undă electică) ca răspuns la stimul printr-un proces
numit transducție senzorială (trans-în lungul;duct-a conduce).

Stimuli astfel modificați vor deveni influx nervos ce va fi transmis pe căile

nervoase ascendente spre măduva spinării și/sau spre creier unde sunt prelucrate și,
de cele mai multe ori sunt înapoiate influxuri nervoase ca răspuns ce sunt conduse
pe căile motorii efectoare spre mușchii somatici sau glande.

Figure 18 Transducție senzorială

38
Page
 Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul receptorilor,
specializaţi în transformarea stimulilor - ce poartă diferite forme de energie - în
impuls nervos, ce reprezintă energia internă specifică organismului.

De la receptori, influxul nervos este transmis pe căile nervoase aferente

(care aduc) spre centrii nervoşi de integrare de la nivelul diferitelor etaje de la
nivelul sistemului nervos central.

39
Page
 Integrarea nervoasă reprezintă prelucrarea de către centrii nervoşi, a
mesajelor primite şi elaborarea comenzilor pentru organele efectoare sau, aceste
informaţii sunt stocate ca "acte de memorie" (formarea de engrame) şi reactualizate
ulterior.

Răspunsurile care pleacă de la centrii sunt conduse pe căile nervoase

eferente (care duc) spre efectori, cărora le va determina intrarea în activitate
(contracţia muşchilor scheletici, contracţia musculaturii viscerale, activitatea
gleandelor cu secreţie internă şi externă).

40
Page
 Mecanismul fundamental de funcționare a sistemului nervos este actul reflex
(sau simplu, reflexul). Reflexul reprezintă reacția de răspuns a centrilor nervoși la
stimularea unei zone receptoare. Termenul de reflex a fost introdus de catre
matematicianul și filosoful francez Réne Descartes (1596-1650).

ACTUL REFLEX

Actul reflex este reacţia de răspuns a organismului la excitaţia venită din

mediul extern sau intern care acţionează asupra unui receptor (cu participarea
sistemului nervos).Reflexele pot fi înnăscute sau dobândite (pe parcursul vieţii,
asigurând adaptarea omuluila mediu).

Tipuri de reflexe:

1. reflexe necondiţionate
 sunt înnăscute;
 constante pentru toată viaţa;
 sunt tipice fiecărei specii;
 la stimuli asemănători se declanşează automat un reflex;
 se închid la nivelul unui segment inferior al sistemului nervos
(subcortical);
 ex: salivaţia, deglutiţia, reflexele de orientare, mimico-vegetative,
reflexul alimentar, de conservare etc.-
2. reflexe condiţionate
 sunt dobândite prin învăţare;
 se pot uita (nu sunt constante);
 se formează printr-o experienţă legată de întâlnirea cu un excitant care
arevaloare de condiţionare;
 sunt individuale (nu fiecare individ învaţă la fel);
 sunt conştiente şi voluntare;
 se închid la nivelul scoarţei cerebrale;
 ex: scrisul, mersul pe bicicletă, condusul maşinii, înnotul etc.
41
Page
 ARCUL REFLEX

Arcul reflex este calea de transmitere a unui impuls nervos ce declanşează

un act reflex (este baza anatomică a actului reflex). Reprezintă modelul funcţional
al sistemului nervos. Presupune, de fapt, existenţa unui lanţ de neuroni conectaţi
între ei prin sinapse,fapt ce asigură transmiterea impulsului nervos de la receptor la
centrul nervos şi efector.

Componenţă:

 receptor;
 calea aferentă (neuroni senzitivi);
 centrul nervos;
 calea eferentă (neuroni motori);
 organul efector;
 dispozitiv de autocontrol.
42
Page
 Arcul reflex poate fi:

 monosinaptic (realizat din doi neuroni ce se conectează printr-o

singură sinapsă chimică). Noţiunea şi existenţa arcului monosinaptic
este subiect de controversă, fiind autori care susţin că acesta nu ar fi
decât o componentă a arcului reflex real.
 polisinaptic (mult mai complex).

Tipuri de arcuri reflexe:

 arc reflex elementar – implică un centru nervos subcortical;

 arc reflex supraelementar – implică un centru nervos cortical
(superior).

Arcul reflex elementar

 Respectă principiul teritorialităţii – informaţiile culese dintr-un câmp
receptor sunt conduse la cel mai apropiat centru nervos subcortical;
 Frecvent receptorii şi efectorii sunt apropiaţi (ca distanţă), iar
 Căile de conducere (aferente şi eferente) se asociază în cadrul unui nerv
mixt care are fibre sensitive (de transmitere a informaţiei de la receptor) şi
motorii (de transmitere ainformaţiei la efector)
 Caracteristici:
actul reflex este restrâns ca spaţiu;
consum minim de timp;
răspunsul dat de efectori este standardizat, reproductibil.

43
Page
 Formaţiunea arcului reflex specializată în captarea de
informaţii din mediul extern sau intern şi transformarea
acestora în impulsuri nervoase (informaţiile sunt, de fapt,
modificări ale parametrilor fizico-chimici).

1. Receptorul
Receptorii sunt formațiuni diferențiate pentru detectarea și recepționarea
variațiilor energetice, din afara sau din interiorul organismului și transformarea
acestora în impuls nervos. In funcție de localizare sunt clasificați în:
 Proprioceptori au receptori kinestezici;
 Exteroceptori – captează informații din mediul extern, și
 Interoceptori – captează informații din mediul intern.

Pentru mișcarea reflexă ne interesează și vom descrie doar primele două

categorii de receptori.

A. Proprioceptorii (receptorii kinestezici) se găsesc în musculatura

44

scheletică, tendoane, articulații, labirint și sunt implicați în reglarea funcțiilor

Page
motorii. Fac parte exclusiv din clasa mecanoreceptorilor, care semnalează
velocitatea, tensiunea și gradul de scurtare al mușchilor. Au fost sistematizați în:

1. Receptori musculari: fusurile neuromusculare și organele tendinoase Golgi.

45
Page
2. Receptori articulari: corpusculi Ruffini, Golgi- Mazzoni și Vater- Pacini.

Receptorii musculari

A. Fusurile neuromusculare sunt dispuse printre fibrele striate în tot corpul

mușchilor striati și au dispoziție paralelă cu fibrele musculare. In consecință, sunt
activate de rata de variație a lungimii fibrelor musculare striate propriu-zise,
numite extrafusale. Fiecare fus conține între 3-12 fibre musculare mici,
specializate, numite intrafusale.

Receptorii sunt sensibili doar la modificări de lungime. Pragul de întindere

este mai ridicat, iar activarea lor este proportională cu importanța întinderii.
46

B. Organul tendinos Golgi este o formațiune musculo-tendinoasă mai puțin

Page

frecventă, comparativ cu fusurile (raportul este in medie de 1/3), bine reprezentată

în mușchii cu contracție lentă. Receptorul are o lungime de 1600µ., iar diametrul
central este mai mare (122 µ). Este format dintr-un fascicul de fibre înconjurat de o
capsulă conjunctivă, fusiformă, situată imediat sub joncțiunea musculo-tendinoasă.
Este un receptor pasiv, dispus în serie cu fibrele contractile și în consecință se
activează unele dupa altele. Detectează tensiunea aplicată pe fibrele tendonului, în
timpul contracției musculare. Reprezintă un sistem de protecție, fiind capabil să se
opună unor întinderi violente sau să suprime o contracție musculară foarte intensă,
ce riscă să deterioreze articulația mobilizată.

Figure 19 Proprioceptori; (a) Organ tendinos Golgi; (b) Fus neuromuscular.

Receptorii articulari .

a) Corpusculii Ruffini sunt situați în țesutul conjunctiv al capsulei articulare și

suportă deformările produse în direcțiile de mobilizare a articulației. Sunt sensibili
la schimbările de poziție și direcție ale mișcărilor. Activarea lor se realizează prin
contracțiile mușchilor cu inserție periarticulară, la unghiuri ale pieselor articulare
cuprinse între 15-300.

b) Corpusculii lui Golgi și Mazzoni sunt situați în ligamente și funcționează ca și

corpusculii Ruffini, numai că unghiul de activare este mai important.

c) Corpusculii Vater-Pacini sunt localizați în număr mic în capsula articulară și se

activează când articulația este imobilă, de aceea ar putea fi considerați veritabili
detectori ai accelerației.
47

In concluzie receptorii articulari pot fi sistematizați în:

Page
  statici (corpusculii Ruffini), care informează asupra poziției segmentelor
articulare ale trunchiului și membrelor;
 dinamici (corpusculii lui Vater-Pacini), responsabili de senzația de mișcare
și accelerație a segmentelor membrelor.

Receptorii articulari responsabili cu inducerea senzațiilor kinestezice

participă la coordonarea mișcării. Alterările sau ablația capsulei articulare pot
determina tulburări de coordonare, de exemplu tulburări de mers. Receptorii
articulari sunt sensibili la simulii nociceptivi și pot genera contracturi musculare
cu imobilizarea articulațiilor în poziții antalgice, cel mai adesea în flexie.

B. Exteroceptorii includ o varietate largă de structuri specializate.

Receptorii cutanați sunt de natura variată și depind de tipul sensibilității pe

care îl detectează:

 mecanoreceptorii :
sunt sensibili la atingere și deformarea mecanică a pielii ;
include:
 discurile Merkel, situate în derm;
 corpusculii Meissner, situați în vârful papilelor dermice, au cea
mai mare densitate la nivelul pulpelor degetelor mâinilor și
picioarelor, cât și la față (buze);
 corpusculii Pacini, situați în dermul profund;
 terminațiile libere se găsesc cu precadere în regiunea piloasă.
 termoreceptorii sunt detectori ai temperaturii: clasic,
Krause pentru rece și
Ruffini pentru cald.

Corpusculii Krause sunt de 7-8 ori mai numeroși decât receptorii pentru cald.
Termoreceptorii sesizează, alături de terminații nervoase libere, variațiile
temperaturii.

Mai există o vastă categorie de exteroceptori dintre care menționăm:

48
Page
  chemoreceptori → detectează modificări ale compoziţiei chimice a
lichidelor organismului;
 nociceptori → detectează stimuli de intensitate mare, indiferent de natura
lor, care ar putea determina leziuni tisulare;
 receptori electromagnetici → detectează lumina (undă electromag.).

Receptorii senzoriali răspund la un singur tip de stimuli și anume la stimuli

adecvaţi.

C. Interoreceptorii – captează informaţii din mediul intern. Pentru menținerea

funcționării normale a organelor interne și a constanței mediului intern există
asa-numitul analizator intern. Din punct de vedere fiziologic acest analizator
este destul de bine studiat, însa cunoașterea lui morfologică este deficitară. In
toate organele interne se găsesc receptori specializați (interoceptori) de tipul
terminațiilor nervoase libere, corpusculi Vater-Pacini, Krause etc. Interoceptorii
se clasifică în funcție de natura stimulilor care îi excită: mecano- sau
presoreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori, termoreceptori,

Tipuri de receptori în funcţie de natura energiei care îi influenţează:

49

 mecanoreceptori: receptorii tactili, auditivi (sunt sensibili la vibraţii),

Page

presoreceptorii, baroreceptorii etc.;

  termoreceptori: sensibili la radiaţiile calorice (pentru cald sau rece);
 receptori electromagnetici: excitaţi de radiaţiile electromagnetice (celulelecu
conuri şi bastonaşe din retină);
 chemoreceptori: sensibili la modificările chimice ale mediului
intern(receptorii din muguri gustativi, receptorii olfactivi, receptori sensibili
laconcentraţia sanguină a glucozei etc.);
 osmoreceptorii (localizaţi în hipotalamus)
 algoreceptori (nociceptori): recepţionează stimulii dureroşi-fiecare receptor
este adaptat pentru captarea unei anumite categorii de stimuli(olfactivi,
auditivi, vizuali etc.)
3. Calea aferentă - calea de preluare şi transmitere a potenţialelor de acţiune
(excitaţiilor) de la nivelul receptorului către centrii nervoşi subcorticali (măduva
spinării sau trunchiul cerebral)
a. nu primeşte sinapse pe parcursul ei (pentru a nu transmite incorect
informaţia)
b. transmiterea se realizează unidirecţional (dendrită, corp celular, axon)
50
Page
3. Centrul nervos -locul unde informaţia este prelucrată, stocată şi unde se emite
comanda către efector -pentru arcul refelx elementar, centrii nervoşi sunt
reprezentaţi de neuronii de asociaţie situați în măduva spinării sau în trunchiul
cerebral.

În coarnele anterioare ale măduvei spinării sunt reprezentați de corpii

celulari ai motoneuronilor α și γ, α1-λ fazici considerați centrii mișcării și α tonici,
considerați centrii tonusului. Motoneuronii α fazici sunt supuși unor influențe:

 facilitatorii, provenite pe calea aferențelor fusale și eferențelor

supramedulare (căi vestibulospinale, sistem reticular facilitator
descendent)
 inhibitorii locale, provenite pe calea aferențelor de origine tendinoasă
sau a circuitului Renshaw și eferențelor supramedulare (căi
supraspinale, nucleul caudat, lobul anterior al cerebelului, cortexul
frontal si sistemul reticular inhibitor descendent).

Prelungirea centrală, axonală a neuronilor senzitivi, la care ajung fibrele

aferente din ganglionii spinali, intră în măduva spinării, urcă sau coboară câteva
segmente medulare sau rămane la același nivel, realizând sinapsa cu motoneuronii
α fazici homolaterali sau heterolaterali prin colaterale. Ramificația axonală a
neuronilor senzitivi din ganglionul spinal, la care ajung aferentele, intră în măduvă
și se termină pe celulele din coarnele posterioare. Prin colaterale, axonul face
sinapsa cu neuronii intercalari, iar aceștia la rândul lor cu motoneuronii á tonici,
implicați în contracțiile tonice.

4. Calea eferentă - calea de transmitere a comenzii de la nivelul centrului nervos

la efector -nu primeşte sinapse pe parcursul ei (pentru fidelitatea transmiterii
informaţiei)

5. Efectorul - locul în care este executată comanda de la centrul nervos-procesele

declanşate la nivelul efectorului sunt specifice fiecărui tip de efector:contracţie (în
cazul muşchiului), eliberarea unui produs de sinteză etc.

6. Calea aferentă inversă - legătură între centrul nervos şi efector -este calea de
transmitere a informaţiei către centrul nervos, legată de modul de efectuare a
51

comenzii de către efector (centrul nervos trebuie să fie informat în permanenţă

Page
asupra modului de executare a comenzii). Datorită factorilor care pot influenţa
executarea comenzii de către efector (este un mecanism reglator care informează
centrul nervos asupra caracteristicilor răspunsului dat de efector).

Componență:

 receptor specializat de sesizare a caracteristicilor răspunsului efectorului;

 cale de conducere a informaţiei în sens invers (de la receptorul specializat
către centrul nervos – aferentaţie inversă). Calea de conducere poate fi
special constituită sau informaţia poate fi transmisă prin fibrele căii aferente.

Arcul reflex supraelementar

 organizare aproximativ identică cu cea a arcului reflex elementar;
 este o prelungire a arcului reflex elementar;
 deosebiri:
complexitatea sporită a căilor de conducere şi a centrului nervos;
centru nervos – scoarţa cerebrală (centru suprem);
primeşte informaţii de la toţi receptorii organismului;
poate interveni în activitatea tuturor efectorilor din organism;
deţine cel mai mare număr de neuroni de asociaţie.
52
Page
 1. Receptorul – identic celui descris
la arcul reflex elementar.

2. Calea aferentă - face legătura între

receptor şi scoarţa cerebrală-formată
din:

 calea aferentă a arcului reflex

elementar (extranevraxial);
 calea ascendentă corticală
(intranevraxial)
 posedă pe parcursul ei
numeroase staţii sinaptice care
asigură legătura cu altearcuri reflexe elementare şi supraelementare (fără a
afecta calitatea informaţiei)
4. Centrul nervos
 se asigură prelucrarea unui număr maxim de informaţii actuale (primite
de lareceptori) sau memorate-se elaborează comenzi nestandardizate şi
extinse către diferiţi receptori;
 răspunsul către efector este adecvat nu doar stimulului care l-a generat, ci
şi circumstanţelor în care acesta acţionează (cu alte cuvinte, stimulul este
integrat la un nivel superior, iar răspunsul centrului nervos este
nestandardizat, nereproductibil);
 consumul de timp este superior celui de la nivelul arcului reflex
elementar.
4. Calea eferentă -face legătura între scoarţa cerebrală şi efectori-formată din:
 calea descendentă corticală (intranevraxial);
 calea eferentă a arcului reflex elementar (extranevraxial);
 tipuri:
căi eferente directe (nu posedă pe parcursul lor alte sinapse);
căi eferente indirecte (au pe parcurs staţii sinaptice):
 – în acest caz comenzile pot suferi modificări determinate de
intervenţia centrilor nervoşi inferiori de pe traseu care obţin
informaţii de la nivelul efectorilor;
53
Page
  -posedă pe parcursul ei numeroase staţii sinaptice care asigură
legătura cu altearcuri reflexe elementare şi supraelementare
(fără a afecta calitatea informaţiei).
5. Efectorul – identic celui descris la arcul reflex elementar.

SISTEMUL NERVOS
•Transmite şi integrează informaţiile culese din mediul extern şi intern, pe bazacărora
elaborează răspunsuri adecvate, motorii şi/sau secretorii.
•Prin funcţia reflexă, care stă la baza activităţii sale, sistemul nervos contribuie la
realizarea unităţii funcţionale a organismului şi a echilibrului dinamic dintreorganism şi
mediul înconjurător.

•Este format din:

 sistemul nervos central alcătuit din:
creier şi
măduva spinării
 integrează şi controlează întregul sistem nervos
 primeşte informaţii asupra modificărilor din mediul intern sau extern,
 interpretează şi integrează informaţiile şi
 furnizează comenzi (eferenţe) pentru efectuarea diferitelor activităţi (secreţie de
substanţe, mişcare etc.)

 sistemul nervos periferic alcătuit din:

sistemul nervos somatic (al vieţii de relaţie) şi
cel vegetativ (autonom)
 conectează sistemul nervos central cu organele şi ţesuturile organismului;
 transmite semnalele aferente şi eferente către şi dinspre SNC
afereneţe: semnalele care sunt transmise către SNC
eferenţe: semnalele care sunt transmise de la SNC către periferie
54
Page
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC)

Sistemul nervos central (SNC) (sau sistemul nervos al vieții de relație sau
sistemul nervos cerebro-spinal sau sistemul nevraxial) este reprezentat de organele
nervoase care constituie enecefalul, adăpostit de cutia craniană și măduva spinării,
în canalul medular al coloanei vertebrale.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL

 EMISFERELE CEREBRALE
 MĂDUVA SPINĂRII

Sistemul nervos central reprezintă cea mai înaltă treaptă de organizare și

perfecţionare a ţesutului nervos. Din punct de vedere morfologic evoluția
filogenetică s-a manifestat prin adăugarea în timp de noi etaje, diferite ca vârstă
filogenetică. Aceste etaje sunt dependente unele de altele. Etajele superioare
(emisferele cerebrale), filogenetic mai noi, au legătură cu periferia numai prin
intermediul etajelor inferioare (măduva spinării), filogenetic mai vechi.

SNC, în ansamblul său, împreună cu

sistemul nervos vegetativ (SNV) deține
controlul neuroendocrin asupra organismului,
posedând o dublă calitate de control involuntar
cât și voluntar. Protecția mecanică a sistemului
nervos central se realizează prin existența unui
înveliș protector format din meninge și lichidul
cefalorahidian.

Este partea principală a sistemului nervos.

Ocupă cea mai mare parte a sistemului nervos.
Emisferele cerebrale au rol în controlul
funcțiilor organismului cum ar fi orientarea,
55

mișcarea, senzațiile, gândurile, vorbirea,

Page

memoria, etc. Unele mișcări reflexe însă se

relizează prin intermediul măduvii spinării (arcul reflex descries anterior) fără
participarea structurilor emisferelor cerebrale.
Măduva spinării este conectată cu arii corticale (de la nivelul emisferelor
cerebrale) prin intermediul căilor de conducere nervoasă (fascicule nervoase) ce
întind în lungul măduvei spinării. Nervii cranieni iși au originea în encefal, nervii
spinali cu originea pe ambele părți ale măduvei spinării se întind până la organele
din ambele părți ale corpului. Măduva spinării, prin căile nervoase intramedulare
transportă mesaje sub formă de influxuri nervoase în ambele sensuri între
emisferele cerebrale și nervii periferici.
Formațiunile nervoase sunt învelite în leptomeninge.
Lichidul cerebrospinal înconjură emisferele cerebrale și măduva spinării
circulând, de asemenea, și prin cavitățile intracerebrale (ventruculii cerebrali)
regăsindu-se și între cele două foițe leptomeningee (pia mater și arahnoida).
Arahnoida este un țesut conjuctiv, avascular, aderent la duramater prin bride
fibroase numite ligamente denticulate. Între ea și piamater există lichid
cefalorahidian (LCR).

La exterior toate aceste formațiuni nervoase sunt învelite într-o foiță fibroasă
cu rol protector numită dura mater.
56

Între foițele leptomeningee se creează o serie de spații:

1. Epidural – exterior față de dura mater;
Page
 2. Subdural – subiacent durei mater (extern față de pia mater).
3. Subarahnoidian – subiacent piei mater.

Sistemul nervos central este alcătuit din substanţa albă şi substanţa cenuşie.
Substanţa albă asigură conexiunile de la un punct la altul al encefalului,
precum şi între encefal şi maduvă. Substanţa cenuşie („nobilă”) asigură
receptarea informaţiilor, analizarea lor şi elaborarea răspunsurilor.

SNC este susţinut şi protejat de 3 membrane (meninge) situate între creier şi

oasele craniului, respectiv între măduva spinării şi oasele coloanei vertebrale.
Dela exterior către interior, membranele meningeale sunt: dura mater,
arahnoida şi pia mater.
Spaţiile meningeale sunt: spaţiul epidural (între os şi dura mater), spaţiul
subdural (între dura meter şi arahnoidă), spaţiul subarahnoidian (între
arahnoidă şi piamater).

57
Page
 Sistemul nervos central poate fi împărțit în șase regiuni anatomice, fiecare
dezvoltate dintr-o diviziune a tubului neural embrionar:

1)maduva spinarii;

2)bulbul rahidian;

3)puntea și cerebelul;

4)mezencefalul;

5)diencefalul;

6)emisferele cerebrale.

Deși sistemul nervos central este constituit din circa 100 miliarde de
neuroni, sarcina studierii conexiunilor acestui imens număr de celule este facilitată
de trei considerente:

1. Neuronii individuali nu sunt unici. De exemplu, fiecare

mie de neuroni motori spinali sau de celule piramidale îndeplinesc
funcții similare.
2. Diferite tipuri neuronale nu au distribuție randomizată,
58

ci sunt adunați în straturi sau în grupe celulare numite nuclei, care

Page

sunt conectați între ei formând sisteme senzoriale, motorii sau

 motivaționale. Astfel, pentru înțelegerea sistemului nervos central
uman avem nevoie de cunoașterea grupurilor nucleare majore ale
diferitelor sisteme senzoriale și motorii, de aprecierea relațiilor dintre
acestea, precum și de legătura lor cu sistemul motivațional
alcreierului.
3. Cunoașterea importanței funcționale a multor grupe
nucleare cheie.

SISTEMUL VENTRICULAR
Sistemul ventricular este compus din patru ventriculi care comunică între ei.

Ventriculul 1 și ventriculul 2 se găsesc la nivelul emisferelor cerebrale și se

mai numesc și ventriculi cerebrali laterali. Fiecare din ei continuă ventricolul
diencelalic (ventriculul 3) prin foramenul interventricular al lui Monro. Ventriculii
laterali sunt pereche și simetrici la planul median și sunt situați în partea
inferioară și medială a emisferei cerebrale. Cei doi sunt despărțiți pe linia mediană
de septum pellucidum iar în interior sunt căptușiți de ependim iar în lumenul lor se
află lichid cerebrospinal.

59
Page
 Ventriculul 3 se află la nivelul diencefalului și se mai numește și ventriculul
mijlociu și reprezintă ventriculul creierului intermediar. Datorită faptului că el
comunică cu restul ventriculilor se mai numește și cavitatea comună a
ventriculilor. El este căptusit de ependim.

Ventriculul 4 se găseste la nivelul trunchiului cerebral, comunică cu

ventriculul 3 prina peductul lui Sylvius iar apoi se continuă cu canalul ependimar.

60
Page
Ventriculii laterali
In fiecare emsiferă se găsește câte o cavitate cu o formă neregulată care este numită
ventricul lateral. Ventriculii laterali sunt despărțiți pe linia mediană de un sept care
este numit septul pelucid.

Ventriculii laterali comunică prin orificiul interventricular cu ventriculul III.

Partea cea mai anterioară a ventriculului lateral se găsește în lobul frontal la o

distanța de 3 cm. de pol. Cavitatea se întinde spre posterior, se curbează pe după
talamus, se găsește apoi în lobul temporal și se termină la 2cm. de polul temporal.

Din segmentul curbat în jurul talamusului se desprinde o prelungire posterioară

care se termină la 2,5 cm. de polul occipital.

Ventriculul lateral este sistematizat într-o porțiune anterioară sau frontală, o

porțiune occipitală și una temporală (sfenoidală).

Segmentul situat înapoia talamusului este numit răspantia ventriculului lateral

deoarece din acel loc se desprind cele 3 porțiuni:

1) Porțiunea frontală (cornul frontal al cavității) are o lungime de 7 cm., este turtită
superior spre inferior. Tavanul este format de corpul calos. Podeaua este formată
de fața superioară a nucleului caudat, de șanțul opto-striat iar medial se găsește
trigonul cerebral.

Intre talamus și stâlpul anterior al formixului se delimitează orificiul inter-

ventricular.

2) Porțiunea posterioară (cornul occipital) are forma unei despicături oblice dinspre
supero-medial spre infero-lateral.

I se descriu 2 pereti:

a) unul supero-lateral alcătuit din fibre al corpului calos

b) pe peretele infero-medial se găsesc 2 proeminențe:

61
Page
 una așezată superior, formată din fibre ale corpului
calos ce alcătuiesc forcepsul posterior
 una situată inferior și este determinată de proeminența
scizurii calcarine (pintene de cocos).

62
Page
 Ventriculul 3- este cavitate diencefalică-comunică inferior cu ventriculul 4
63

prin apeductul cerebral Sylvius, mai comunică anterior și lateral cu ventriculii

Page

laterali prin orificiile interventriculare-prezintă 2 pereți laterali și câte unul

superior, anterior și postero-inferior -în ansamblu ventriculul 3 are forma unei
pâlnii turtite lateral.

 peretele lateral: este format în cele 2 treimi superioare de talamus-în

treimea inferioară e format de hipotalamus-între talamus și
hipotalamus se află un șanț hipotalamic.
 peretele superior:- este denumit și tavan- are formă triunghiulară cu
baza posterior spre glanda epifiză- deasupra lui se află fornixul- acest
perete se prelungește și în partea medială a feței superioare a
talamusului și el eformat din pânza coroidiană a ventriculului 3 (pia
mater cu plexuri coroide).
 Peretele anterior:-e format dinspre superior spre inferior de columnele
fornixului, comisura alba anterioară, lama terminală, chiasma optică-
intre chiasma optică și lama terminală se află recesul optic al V 3.
 Peretele postero-inferior:-este format dinspre anterior spre posterior:
o infundibulul care ajunge la hipofiză, la nivelul său se
află recesul infundibular al V 3
o corpii manilari
o subtalamus
o deschiderea apeductului cerebral Sylvius
o pediculul epifizar – care este împărțit de recesul pineal
al ventriculului 3 în 2 lame: una inferioară care conține
comisura albă posterioară și alta superioară care conține
comisura habenulară. Deasupra lamei superioare, între ea și
tavanul ventriculului 3 se afla recesul suprapineal al
ventriculului.

Ventriculul 4 este o cavitate realizată prin dilatarea canalului ependimar

între trunchiul cerebral și cerebel.

Ventriculului IV i se descriu:

 podeaua – fosa romboidă;

64
Page
  peretele antero-superior – o lamă de substanță albă
numită vălul medular superior, care
unește cei doi pedunculi cerebeloși
superiori.
 peretele postero-
inferior – structură complexă
asupra căreia exista ambiguități de
terminologie.

MĂDUVA SPINĂRII

Configuraţia externă
Măduva spinării (Medulla spinalis) este un cordon nervos ușor turtit antero-
posterior, adăpostit în canalul vertebral, învelit în foițe meningee.

65
Page
Se întinde de la nivelul arcului anterior al atlasului unde iese primul nerv cervical
până în dreptul discului L1-L2. La embrionul de 3 luni umple tot canalul vertebral
până la coccis, dar ulterior creşte mai puţin decât coloana vertebrală, realizându-se
o ascensiune aparentă. La bărbat are o lungime de 45 cm, iar la femei de 43 cm.

66
Page
Măduva spinării şi-a
67

păstrat organizarea
Page

metamerică fiind
alcătuită din mai multe segmente suprapuse, fiecare dintre ele inervând schematic
un teritoriu cutanat (dermatomer), muscular (miomer) şi visceral. Macroscopic
metameria este indicată de locul de origine în succesiune regulată, al perechilor de
nervi spinali. Toate neuromerele funcţionează ca un tot sub acţiunea coordonatoare
şi controlul centrilor superiori.

68
Page
 Măduva spinării este un cordon cilindric
antero-posterior cu diametrul de 12/9 cm. Ea
prezintă două regiunimai umflate:

una cervicală (intumiscentia cervicală)

în dreptul vertebrelor C3-T2 şi
alta lombară (intumiscentia lumbalis) în
dreptul vertebrelor T9-T12.

Aceste umflături sunt locul de unde pleacă

nervii pentru membre şi dezvoltarea lor este
condiţionată de funcţionalitatea membrelor
respective. În partea inferioară unde măduva se
termină cu conul medular care se prelungeşte
până la coccis cu filum terminale din substanţa
albă.

În lungul măduvei sunt două șanțuri

mediane care o împart în două jumătăți
simetrice:

 șanțul median ventral;

 șanțul median dorsal.

Șantul median ventral este adânc și mai deschis, iar șanțul median dorsal
este mai puțin adânc și mai îngust, continuându-se spre interior cu o lama subțire
care se numește septul dorsal. La locul de ieșire a rădăcinilor nervilor rahidieni
(spinali) se găsesc alte două șanțuri superficiale:

 șanțul colateral ventral corespunzator rădăcinilor ventrale;

 șanțul colateral dorsal corespunzator rădăcinilor dorsale.

Intre șanțul median dorsal și șanțul colateral dorsal se află șantul intermediar
dorsal.

Aceste șanțuri delimitează în fiecare jumătate a măduvei spinării, trei

69

cordoane ale substanței nervoase albe:

Page
  cordonul ventral care este cuprins între sanțul median ventral și șanțul
colateral ventral;
 cordonul lateral care este cuprins între șanțul colateral ventral și șanțul
colateral dorsal;
 cordonul dorsal care este cuprins între șanțul colateral dorsal și șanțul
median dorsal.

Măduva spinării dă naștere la 31 perechi de nervi spinali:

 8 cervicali;
 12 toracici;
 5 lombari;
 5 sacrali;
 1 nerv coccigian (inconstant).
70

Fiecare nerv este legat de măduva spinării prin două rădăcini:

Page

 Una anterioară, ventrală (motorie);

  Una posterioară, dorsală (senzitivă) care prezintă pe traiectul său ganglionul
spinal.

Rădăcinile anterioară şi posterioară ale nervului spinal se unesc şi

formează trunchiul nervului spinal, care este scurt deoarece se divide rapid în
ramuri dorsale și ventrale.

Porțiunea din măduva spinării care dă naștere unei perechi de nervi spinali
poate fi denumită segment al măduvei spinării.

Rădăcinile nervilor spinali, datorită ascensiunii aparente a măduvei, vor

71

coborî din ce în ce mai oblic ca să ajungă la gaura de conjugare respectivă, aşa că

Page
sub L1 vom găsi doar rădăcini ale nervilor lombari şi sacrali alături de firul
terminal, formând ceea ce se numeşte coada de cal.

Intumescența lombară se termină cu conul

medular (conus medullaris) continuat cu filum
terminale, segment rudimentar al măduvei. Filum
terminale prezintă un segment superior înconjurat de
cele trei membrane meningeale, având pe faţa
laterală câteva fascicule de fibre nervoase, care probabil reprezintă rădăcinile
nervilor coccigieni 2 şi 3 şi un segment inferior fuzionat cu dura mater ce se
întinde până pe fața dorsală a primei vertebre coccigiene. Canalul central (canalis
centralis) medular se continuă în filum terminale pe o distanţă de 5-6 mm, apoi se
dilată formând ventriculul terminal (ventriculus terminalis).
72
Page
 Măduva spinării se împarte în mai multe segmente (miolomere) şi din
fiecare iese câte un nerv spinal. Sunt 8 perechi de nervi spinali cervicali, 12 perechi
de nervi toracali, 5 perechi de nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali şi 1 pereche
de nervi coccigieni.

73
Page
 Pe suprafaţa măduvei se văd mai
multe şanţuri longitudinale a căror
denumire arată şi situaţia lor:

 fisura mediană anterioară,

 şanţul median posterior,
 şanţul lateral anterior

pe unde ies rădăcinile anterioare

ale nervilor spinali şi

 şanţul lateral posterior

pe unde intră rădăcinile lor

posterioare.

La nivelul măduvei cervicale se

descrie şi un şanţ intermediar posterior
ce corespunde limitei între fasciculele
Goll şi Burdach.

Faţa anterioară a măduvei prezintă fisura mediană (fissura mediana), în

profunzimea căruia se vede comisura albă (commissura alba).

În această fisură, într-o pâslă de ţesut conjunctiv pial (linea splendens), se

găsesc arterele perforante, ramuri ale arterei spinale anterioare. De o parte şi de alta
a fisurii se găsesc cordoanele anterioare medulare drept şi stâng (funiculus
anterior), ce se întind lateral până la şantul lateral ventral, locul de emergenţă a
rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali. 74
Page
 Faţa posterioară prezintă pe linia mediană un
şanţ puţin adânc, şanţul median posterior (sulcus
medianus sive posterior) şi lateral de acesta, de fiecare
parte, câte un cordon posterior (funiculus posterior) ce
se întinde până la şanţul lateral posterior (sulcus
lateralis posterior), locul de intrare a rădăcinilor
posterioare ale nervilor spinali. În regiunea cervicală a
măduvei, fiecare funicul posterior este divizat prin
prezenta unui şanţ intermediar (sulcus interme­dius
posterior) în două fascicule. Între şanţul lateral anterior
şi cel lateral posterior se găseşte cordonul lateral
(funitulus lateralis).

Meningele

rahidian
Atât măduva spinării cât și encefalul sunt
75

învelite de trei membrane conjunctive cu rol de

Page
protecție și trofic, numite meninge. Meningele spinale învelesc măduva spinării:

 dura mater este foița conjunctivă fibroasă externă, cu rol protector.

 arahnoida, foița meningeală mijlocie, subțire, este despărțită de pia
mater prin spațiul subarahnoidian, plin cu lichid cerebrospinal sau
cefalorahidian (LCR).
 pia mater este foița meningeală internă, puternic vascularizată, care
aderă intim la suprafața măduvei spinarii, asigurându-i hrănirea.

Lichidul cerebrospinal este o soluție limpede, asemănătoare plasmei

sanguine din care provine. Compoziția sa diferă de aceasta, conținând mai puține
proteine, vitamina C și glucoză. Are rol de protecție a organelor nervoase și
facilitează schimburile de substanțe dintre acestea și sânge.

76
Page
Page 77
 Sturctura internă

Pe secţiune transversală măduva spinării este alcătuită din substanţa cenuşie

situată central şi care pe secţiune are forma literei "H” la care extremitățile
anterioare și posterioare constituie coarnele anterioare și posterioare şi subtanţa
albă, aşezată la periferie. Substanța albă conține căi nervoase ascendente și
descendente iar substanța cenușie conține celule nervoase și terminațiile nervoase
centrale ale căilor aferente din periferie.

78
Page
 Datorită fisurii anterioare şi a şanţului median posterior care se prelungeşte
în interior cu un sept median posterior, măduva apare împărţită în două jumătăţi
legate între ele prin două comisuri: una cenuşie posterioară, formată de bara
transversală a "H”-ului şi alta albă anterioară, între fundul fisurii mediene
anterioare (ce are aprox. 3 mm. adâncime și conțime vase de sânge (artera spinală
anterioară) şi comisura cenuşie.
79
Page
 - Substanţa cenuşie. Prezintă pe suprafaţa sa de secţiune două prelungiri
anterioare, numite coarne anterioare,care în lungul măduvei realizează coloanele
anterioare. Ele sunt mai umflate şi nu ajung până la suprafaţa măduvei. Prelungirle
posterioare se numesc coarne posterioare şi formează în lungul măduvei coloanele
posterioare. Ele sunt mai subţiri şi ajung până la şanţul colateral posterior de care
sunt separate printr-o lamă de substanţă albă numită zona marginală (Lissauer).
Coarnele posterioare au un apex, un
cap, un col şi o bază. În grosimea
comisurii posterioare este situat
canalul central. Substanţa cenuşie
este formată mai ales din corpul
neuronilor. Datorită legii
neurobiotaxiei care afirmă că toţi
neuronii cu aceeaşi funcţie stau
grupaţi la un loc, în substanţa
cenuşie se vor descrie nuclei.

80
Page
 După funcţia neuronilor, în substanţa cenuşie se descriu patru zone:

- Zona somatomotorie, în cornul anterior cu nucleii motori pentru

musculatura striată scheletică. Se numesc şi neuroni radiculari deoarece axonul lor
intră în rădăcina anterioară a nervului spinal. Neuronii motori au şi rol trofic asupra
fibrelor musculare.

- Zona visceromotorie la baza conului anterior şi în cornul lateral conţine

nuclei vegetativi. Între C8 şi L2 este nucleul intermedio-lateral în care sunt centrii
81

simpatici pentru tot organismul începând cu nucleul ciliospinal (C8-T3) care

produce midriaza (dilatarea pupilei) şi terminând cu nucleul veziculo-spinal la L1
Page
şi anorectal la L2. În măduva sacrată sunt nucleii parasimpatici ai micţiunii,
defecaţiei şi erecţiei. Axonii acestor neuroni trec prin cornul anterior, rădăcina
anterioară a nervului spinal şi din nervul spinal ajung prin ramul comunicant alb la
lanţul ganglionar simpatic laterovertebral.

- Zona viscerosenzitivă din partea posterioară a regiunii intermediare are

neuronii care recepţionează interoreceptivitatea şi care nu se grupează în nuclei. La
ei vin fibrele nervoase de la viscere, prin rădăcina posterioară a nervilor spinali.

- Zona somatosenzitivă din cornul posterior prezintă nucleul pericornual în

care sub zona marginală (Lissauer) se găseşte stratul zonal Waldeyer, iar mai
profund substanţa gelatinoasă Rolando.

Secțiune în măduvă. A. Substanța cenușie: 1. neuroni somatosenzitivi; 2. neuroni

somatomotori; 3. neuroni viscerosenzitivi; 5. canal ependimar. B. Substanța albă: 6. cordon
anterior; 7. cordon lateral; 8. cordon posterior; 9. fisura mediană anterioară; 10. șanț
median posterior.
82
Page
 Acest nucleu are deutoneuronii pe calea exteroceptivă. La baza cornului
posterior, în partea medială se găseşte nucleul toracic (Clark-Stilling), iar în partea
laterală nucleul latero-bazilar (Bechterow). Aceşti doi nuclei recepţionează stimulii
proprioceptivi pentru coodonarea motorie fiind alcătuiţi din deutoneuronii acestei
căi.

Pe lângă neuronii motori şi senzitivi, somatici şi vegetativi, se găsesc şi

83

numeroşi neuroni intercalari sau de asociere.

Page
Page 84
Substanța albă, dispusă la periferie, este formată din fibre nervoase în majoritate
mielinizate și din celule gliale. Substanța albă este formată din trei perechi de
cordoane: două anterioare, două posterioare și două laterale. Acestea sunt formate
din fascicule (tracturi) de fibre nervoase, care au funcția de a conduce impulsuri
nervoase:

1. Cele care conduc informațiile în sens ascendent, de la măduvă spre etajele

85

superioare ale sistemului nervos central, constituie fasciculele ascendente.

Page
 Sunt numite și fascicule ale sensibilității, deoarece intră în alcătuirea căilor
nervoase ale sensibilității.
2. Fasciculele care conduc comenzile elaborate de scoarța cerebrală sau de
centrii subcorticali, în sens descendent la măduva spinării, constituie
fasciculele descendente sau ale motilității.

A) Căile sensibilității sunt căi nervoase ascendente prin care se transmit

informațiile de la nivelul receptorilor periferici, prin fasciculele medulare, la
etajele superioare ale encefalului. Sunt formate din neuroni de trei ordine,
interconectați sinaptic (în lanț):
1. Neuronul de ordinul I – protoneuronul - pentru toate tipurile de
sensibilitate se găsește în ganglionul spinal de pe rădăcina posterioară
a nervilor spinali. Dendrita sa lungă ajunge la receptori, iar axonul
pătrunde prin rădăcina posterioară a nervului spinal în măduva
spinării.
2. Neuronul de ordinul al II-lea - deutoneuronul - se găsește pentru
majoritatea tipurilor de sensibilitate în cornul posterior medular.
Axonii neuronilor de ordinul al II-lea formează fasciculele ascendente
medulare.
3. Neuronul de ordinul al III-lea este situat, pentru majoritatea căilor
sensibilității, în talamus. Axonii neuronilor talamici se proiectează pe
scoarța cerebrală a lobului parietal, în girusului postcentral.

Proiecția corticală se realizează pe emisfera opusă părții de unde a pornit excitația, deoarece are
86

loc încrucișarea fibrelor în drumul lor ascendent.

Page
Sensibilitatea generală a corpului, numită și sensibilitatea somatică, este de trei
tipuri: exteroceptivă, proprioceptivă și interoceptivă.

A1. Căile sensibilității exteroceptive conduc excitațiile tactile, termice și

dureroase de la receptorii din piele și le proiectează pe scoarța cerebrală a lobului
parietal, în girusul postcentral.

87
Page
Sensibilitatea tactilă este de două feluri: tactilă grosieră (protopatică) și tactilă fină
(epicritică).
a. Calea sensibilității termice, dureroase și tactile grosieră
 Protoneuronul se găsește în ganglionul spinal.
 Deutoneuronul se găsește în cornul posterior medular. Axonul
acestuia trece în cordonul anterior de partea opusă, formând fasciculul
spinotalamic anterior (tactil) sau în cordonul lateral, formând
fasciculul spinotalamic lateral (termic-dureros).
 Neuronul de ordinul al III-lea se află în talamus. Axonul acestuia se
proiectează în girusul postcentral, lob parietal (Figura 4, b).
b. Calea sensibilității tactile fine
 Protoneuronul - neuronul pseudounipolar din ganglionul spinal.
Axonii lungi ai neuronilor de ordinul I intră în măduva spinării și se
dispun în cordonul posterior de aceiași parte, formând fasciculele
spino-bulbare gracilis (Goll) și cuneatus (Burdach).
 Deutoneuronul se găsește la nivel bulbar, în nucleii Goll și Burdach
(nuclei proprii ai bulbului).
 Al treilea neuron este neuronul talamic, al cărui axon se proiectează
pe scoarța cerebrală, girusul postcentral.
88
Page
 De exemplu, dacă atingem cu mâna un corp tăios, terminațiile nervoase libere
din piele (dendritele neuronilor de ordinul I din ganglionul spinal) culeg
excitațiile și le transmit, sub formă de impulsuri nervoase, spre măduva spinării.
Prin axonul neuronului de ordinul I, impulsurile ajung la cornul posterior, unde
se găsește cel de-al doilea neuron al căii sensibilității dureroase. Axonii
deutoneuronilor trec în cordonul lateral de partea opusă, formând fasciculul
spino-talamic lateral, cu traiect ascendent până la talamus. Aici se află cel de al
III-lea neuron care transmite impulsurile nervoase la scoarța cerebrală a lobului
parietal, girusul postcentral, unde sunt transformate în senzație dureroasă.

89
Page
Page 90
Page 91
 Figura 4 Caile sensibilitatii exteroceptive si proprioceptive (dupa Marieb, 1999). a si b

A 2. Căile sensibilității proprioceptive Conduc informațiile privind poziția

spațială a corpului, a diferitelor sale segmente și a gradului de contracție a
mușchilor scheletici.
Receptorii specifici numiti proprioceptori, sunt localizați în periostul
oaselor, mușchi, tendoane și articulații.
Sensibilitatea proprioceptivă este de două tipuri:
 sensibilitatea proprioceptivă conștientă care are proiecție pe scoarța
cerebrală și
92

 sensibilitatea proprioceptivă inconștientă, cu proiecție cerebeloasă.

Page
 a) Calea sensibilității proprioceptive conștiente este comună cu calea
sensibilității tactile fine.
b) Calea sensibilității proprioceptive inconștiente
 Protoneuronul se află în ganglionul spinal.
 Deutoneuronul se află în cornul posterior medular. Axonii neuronilor
de ordinul al II-lea formează fasciculul spino-cerebelos direct
(Flechsig) și fasciculul spino-cerebelos încrucișat (Gowers). Fibrele
fasciculelor spino-cerebeloase trec prin pedunculii cerebeloși inferiori
(primul) sau superiori (cel de-al doilea) și ajung la cerebel, unde fac
sinapsă cu neuronii de ordinul al III-lea. Informațiile transmise de
aceste fascicule nu devin conștiente, deoarece nu ajung la nivelul
scoarței cerebrale.

A3. Căile sensibilității interoceptive Conduc informațiile culese de interoceptori

(visceroceptori) situați la nivelul organelor interne și a vaselor de sânge.
Informațiile interoceptive nu devin conștiente decât în cazuri patologice (durerea
viscerală).
 Protoneuronul - neuronul pseudounipolar viscerosenzitiv din ganglionul
spinal.
 Deutoneuronul - neuronii senzitivi din cornul posterior și neuronii
viscerosenzitivi din cornul lateral medular. Axonii neuronilor de ordinul al
II-lea pot împrumuta calea sensibilității termice și dureroase (fasciculul
spinotalamic lateral) sau pot folosi o cale nervoasă polisinaptică spino-
reticulo-talamo-corticală.
 Al treilea neuron este talamic, iar zona de proiecție corticală este difuză.

SENSIBILITATEA EXTEROCEPTIVĂ

Tip de TACTILĂ TERMICĂ ȘI TACTILĂ

sensibilitat GROSIERĂ (PROTOPA DUREROASĂ FINĂ(EPICRITICĂ) ȘI
e TICĂ) ȘI VIBRATORIE
PRESIONALĂ
Tract Spinotalamic anterior Spinotalamic lateral Spinobulbar Goll (gracilis) și
(fascicul) Burdach(cuneatus)
Receptori  terminații  terminații  corpusculi Meissnerpe
senzitive de nervoase ntru tact;
93

la baza foliculilor libere;  corpusculi Vater-

piloși;  corpusculi Pacini pentru vibratii.
Page

 corpusculi Krause
 Meissner; pentru rece și
 discuri Merkel. Ruffini pentru
cald;
 receptori pent
ru durere.

Protoneur ganglionii spinali ganglionii spinali ganglionii spinali

on
Deutoneur cornul posterior cornul posterior nucleii Goll și Burdach din
on bulbul rahidian
Traiect cordon anterior opus cordon lateral opus cordon posterior direct
(cordon)
Al treilea talamus talamus talamus
neuron
Proiecție aria senzitiva primara aria senzitiva primara aria senzitiva primara
corticală
Funcții conduce informații tac-
conduce informații conduce informații tactile fine
tile grosiere și de pre- termice și și vibrațiile.
siune ușoara. dureroase.
SENSIBILITATEA PROPRIOCEPTIVĂ SENSIBILITATEA
INTEROCEPTIVĂ

Tip de PROPRIOCEPTIVĂ PROPRIOCEP INTEROCEPTIVĂ

sensibilitat TIVĂ
e CONȘTIENTĂ INCONȘTIEN
TĂ
Tract Spinobulbar Spinocerebeloase Spinotalamic anterior și
(fascicul) Goll(gracilis) si posterior (Flechsig) și lateral
Burdach(cuneatus). anterior încrucișat(Go
wers)
Receptori  fusuri  fusuri  interoceptori;
neuromusculare; neuromuscula  terminatii nervoase li-
 organe re; bere din viscere
tendinoase Golgi;  corpusculi
 corpusculi Pacini -
Vater-Pacini; corpusculi de
 terminații tact și pre-
nervoase libere siune

Protoneur ganglionii spinali ganglionii spinali ganglionii spinali

on
Deutoneur nucleii Goll si Burdach cornul posterior cornul posterior
on din bulbul rahidian.
Traiect cordon posterior direct cordoanele cordoanele anterior si lateral
94

(cordon) lateraledirect si Incrucisat

opus
Page

Al treilea talamus - talamus

 neuron
Proiectie aria somato-senzitiva I paelocerebel ariile senzitive primarasi
corticala secundara
Funcții conduce informațiile de conduce informații
la proprioreceptorii din proprioceptive conduce informații de la viscere
derm, mușchi, oase, inconștiente necesare
articulații, aponevroze, coordonarii tonusului
necesare coordonării muscular
mișcărilor conștiente

B.Căile motilitatii Prin aceste cai nervoase descendente sunt conduse comenzile
elaborate de scoarța cerebrală sau de centrii subcorticali la măduva spinării și de
aici la mușchii scheletici. Se pot grupa în căi piramidale și căi extrapiramidale.
B1. Căile piramidale (cortico-spinale) Conduc comenzile motorii voluntare,
precise, fine. Iși are originea în scoarța cerebrală a lobului frontal, la nivelul
girusului precentral. Căile motorii sunt formate din doi neuroni înlănțuiți sinaptic:
 neuronul I este dispus la nivelul scoarței cerebrale a lobului frontal, iar
 neuronul al II-lea este neuronul somatomotor din coarnele anterioare ale
măduvei. Axonii neuronilor din scoarță formează fasciculele piramidale
(contin aproximativ 1 000 000 de fibre nervoase/fascicul). In drumul lor
descendent spre măduva spinării, fasciculele corticospinale străbat succesiv
toate etajele encefalului, până în partea inferioară a bulbului rahidian. Aici
are loc încrucișarea majorității fibrelor (85%) la nivelul decusației
piramidale, limita inferioară a bulbului. Există astfel fasciculul corticospinal
încrucișat care se dispune în cordonul medular lateral și fasciculul
corticospinal direct care străbate cordonul anterior. Fibrele ambelor fascicule
se termină în coarnele anterioare, unde fac sinapsă cu neuroni somatomotori.
Axonii trec în rădăcinile anterioare ale nervilor spinali și ajung astfel la
mușchii scheletici.

Ambele fascicule corticospinale se încrucișează,

 fasciculul corticospinal încrucișat la nivel bulbar, iar
 fasciculul corticospinal direct, la nivelul diferitelor segmente ale măduvei
spinării.
Din acest motiv, impulsurile nervoase pornite de la o emisferă, ajung la mușchii
jumătății opuse a corpului.
95
Page
B2. Căile extrapiramidale Sunt căi de conducere ale mișcărilor automate și
semivoluntare, asociate cu mersul, vorbirea, scrisul. Iau naștere în diferite regiuni
ale emisferelor cerebrale și ale trunchiului cerebral. Fibrele cu origine corticală fac
sinapsă în corpii striați. Fasciculele extrapiramidale străbat în sens descendent
măduva spinării, intrând în alcătuirea cordoanelor anterioare și laterale și fac
sinapsă cu neuronii somatomotori din coarnele anterioare. Ele sunt următoarele:
fasciculul tectospinal, rubrospinal, olivospinal, vestibulospinal, reticulospinal .
96

Să continuăm exemplul anterior: excitațiile dureroase culese de receptorii din

piele sunt conduse pe calea sensibilității dureroase la scoarța cerebrală a lobului
Page

parietal, girul postcentral, unde este transformată în senzație dureroasă. De aici

 impulsurile nervoase trec la neuronii vecini din girul precentral, lobul frontal,
care comandă – pe calea fasciculelor corticospinale - retragerea mâinii.

Căile motilității a. calea piramidală (fasciculele cortico-spinale) și b. calea

extrapiramidală (fasciculul rubrospinal) (dupa Marieb, 1999).
97
Page
 Tractul corticospinal. Această cale se
întinde de la cortexul motor (girul
precentral), prin fasciculele medulare și
se termină în măduva spinării.
In drumul lor descendent spre măduva
Tractul rubrospinal (cale
extrapiramidală.) Fibrele cu origine
corticală fac sinapsă în corpii striați.
Fasciculele extrapiramidale străbat în
98
sens descendent măduva spinării,
Page
intrând în alcătuirea cordoanelor
 spinării, fasciculele corticospinale anterioare și laterale și fac sinapsă cu
străbat succesiv toate etajele neuronii somatomotori din coarnele
encefalului, până în partea inferioară a anterioare
bulbului rahidian. Aici are loc
încrucișarea majorității fibrelor (85%)
la nivelul decusației piramidale, limita
inferioară a bulbului. Există astfel
fasciculul corticospinal încrucișat care
se dispune în cordonul medular lateral
și fasciculul corticospinal direct care
străbate cordonul anterior. Fibrele
ambelor fascicule se termină în
coarnele anterioare, unde fac sinapsă
cu neuroni somatomotori. Axonii trec în
rădăcinile anterioare ale nervilor
spinali și ajung astfel la mușchii
scheletici.

99
Page
Page 100
 CĂI ASCENDENTE
LOCALIZARE TRACTURI
Cordoane posterioare  fascicule spinobulbare ( Goll

și Burdach)
Cordoane laterale  spinotalamice laterale;
 spinocerebeloase:

Cordoane anterioare
directe (Flechsig)
incricisate (Gowers)
spinotalamice anterioare
101
Page
 CĂI DESCENDENTE
LOCALIZARE TRACTURI
Cordoane posterioare
Cordoane laterale  piramidale încrucișate
 rubrospinale,
 vestibulo- spinale laterale,
 reticulo - spinale

Cordoane anterioare  piramidale directe,tecto -spinale,

vestibulo-spinale
 mediale, olivospinale;
 reticulo- spinale.

Vascularizația măduvei spinării

Vascularizația arterială este asigurată de ramuri descendente ale arterelor
vertebrale (artera spinală anterioară) și multiple ramuri radiculare din arterele
locale.
102

 Artera spinală anterioară ia naștere din artera vertebrală în craniu, înainte

de formarea arterei bazilare (formată din cele două artere vertebrale), are
Page
 traiect descendent, iese din craniu prin gaura occipitală mare și se unește cu
cea de partea opusă în dreptul vertebrelor C2-C3, formând o singură arteră
spinală anterioară ce descinde anterior de fisura mediană ventrală.

Din fiecare arteră spinală anterioară iau naștere artere:

 anteromediale și anterolaterale, ce vascularizează periferia măduvei spinarii;
 ramuri sulcale, ce pătrund în fisura mediană ventrală vascularizând măduva
103

în regiunea conului medular, emite ramuri circumferențiale și, astfel, este

constant o coroană arterială ce unește artera spinală anterioară cu cea
Page

posterioară.
Distața dintre arterele radiculare este mare în regiunea toracică. Astfel obstrucțiile acestor
artere vor compromite grav circulația sanguină de la acest nivel. De aceea măduva spinării
din regiunea toracică superioară și la nivelul L1 va fi mai vulnerabilă la obstrucțiile vasculare.

 Două artere spinale posterioare ce coboară pe fața posterioară a măduvei

spinării, cele două artere fiind situate de o parte și de cealaltă a șanțului
median dorsal, vascularizând 1/3 posterioară a măduvei spinării.
 Arterele radiculare iau naștere din vasele segmentare (a. cervicală
ascendentă, a. cervicală profundă, aa. intercostale, aa. lombare și sacrale) ce
trec prin orificiul intervertebral și dau naștere aa. radiculare anterioare și
posterioare.

Vascularizația venoasă este similară celei arteriale. Se formează trunchiul

venos longitudinal anterior format din venele antromediane și
anterolaterale.trunchiul venos longitudinal posterior drenează regiunile posterioare
ale măduvei spinării. Plexurile venoase intravertebrale sunt situate între dura mater
și periost. Sunt descrise două plexuri venoase longitudinale anterioare și două
plexuri venoase longitudinale posterioare. Acestea formează multiple anastomoze
în lungul traseului lor de la clivus la nivelul regiunii sacrate. La nivelul fiecărui
spațiu intervertebral se realizează anastomoze cu venele abdominale, toracice și
intercostale și cu plexurile venoase extranevraxiale. Venele spinale nu au valve și
104

sângele venos trece direct în sistemul venos sistemic.

Page
Nervii spinali
105

Sunt în număr de 31 de perechi și se dispun simetric de o parte și de alta a măduvei

spinării: 8 perechi de nervi cervicali, 12 perechi de nervi toracali, 5 perechi de
Page
nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali și o pereche de nervi coccigieni. Nervii
spinali sunt nervi micști și asigură inervația întregului corp, cu excepția regiunii
cefalice, inervată de nervii cranieni. Nervul spinal este format din următoarele
porțiuni: două rădăcini, un trunchi scurt și ramuri periferice.

106
Page
Rădăcinile nervului spinal sunt rădăcina posterioară și rădăcina anterioară:

 rădăcina posterioară (senzitivă) prezintă pe traiectul ei ganglionul spinal,

format din neuroni pseudounipolari somato - și viscerosenzitivi, care
constituie protoneuronii tuturor căilor sensibilităților somatice și vegetative.
Dendritele neuronilor pseudounipolari culeg informații de la receptori
periferici iar axonii pătrund în măduva spinării pe calea rădăcinii
posterioare.
 rădăcina anterioară (motorie) este formată din axonii neuronilor motori din
coarnele anterioare și din axonii neuronilor visceromotori din coarnele
laterale.
Prin unirea celor două rădăcini se formează trunchiul nervului spinal care este
mixt. După ieșirea din canalul vertebral, nervul spinal se împarte în ramuri
periferice: ramura dorsală, ramura ventrală, ramura comunicantă albă și ramura
107

meningeală care sunt, de asemenea, mixte.

Page
 Figura 6Alcătuirea nervului spinal (dupa Hole,1999).

Ramurile periferice ale nervilor spinali:

 ramurile dorsale sunt scurte și subțiri și se distribuie la tegument și mușchii
spatelui;
 ramurile ventrale, mai voluminoase, inervează senzitiv și motor părțile
anterolaterale ale trunchiului, membrele superioare și membrele inferioare.

1. Ramurile ventrale ale nervilor toracali T2 - T12 își păstrează dispoziția

segmentară, formând 11 perechi de nervi intercostali. Aceștia inervează tegumentul
regiunii antero-laterale a toracelui și abdomenului, mușchii intercostali și mușchii
antero-laterali ai peretelui abdominal.
2. Ramurile ventrale ale nervilor spinali cervicali, lombari și sacrali nu își
păstrează dispoziția segmentară ca cele toracale, ci își amestecă fibrele, formând
plexuri nervoase: plexul cervical, brahial, lombar, sacral și sacrococcigian.

 ramurile comunicante fac legatura între trunchiul nervului spinal și

ganglionii vegetativi simpatici latero-vertebrali. Ramurile comunicante sunt
albe și cenușii.

1. Ramura comunicantă albă conține atât fibre viscerosenzitive cât și fibre

visceromotorii – axonii neuronilor visceromotori din coarnele laterale. Aceștia
constituie fibrele preganglionare simpatice care merg la ganglionii vegetativi
108

2. Ramura comunicantă cenușie este formată din fibre postganglionare.

Acestea se reântorc în trunchiului nervului spinal și prin una din ramurile sale se
Page

distribuie la efectori vegetativi specifici: musculatura netedă a vaselor de sânge din

tegument și din mușchii scheletici, glandele sudoripare și mușchii erectori de la
baza firelor de păr.

 ramura meningeală inervează meningele spinale și vasele de sânge de la

acest nivel.

FIBRE ROL

RAMURI
Dorsală  Senzitive;  sensibilitatea spatelui;
 Motorii;  contracția musculaturii spatelui;
 Vegetative.  contracția musculaturii netede din tegument

Ventrală  Senzitive;  sensibilitatea regiunii anterioare a corpului;

 Motorii;  contracția musculaturii anterioare;
 Vegetative.  contracția musculaturii netede din tegument.

Meningeală  Vegetative  Inervația.

Comunicanta cenușie  Vegetative  legatura cu ganglionii paravertebrali;

 sensibilitatea și motilitatea viscerală.
109

Comunicanta albă  Vegetative  legatura cu ganglionii paravertebrali;

 contracția musculaturii netede din tegument.
Page
 Radacina posterioară este senzitivă. Ea este formată din dendritele și
axonii neuronilor din ganglionul spinal aflat pe traiectul ei. Dendritele sunt
conectate cu receptorii tegumentari din mușchi, tendoane și articulații și cu
visceroceptorii. Axonii fac sinapsa cu neuronii senzitivi din substanța cenușie
medulară.

Radacina anterioară, motorie, este constituită din axonii neuronilor

motori medulari. Fibrele somatomotorii transmit impulsuri musculaturii scheletice,
iar cele visceromotorii, musculaturii viscerale.

Trunchiul nervului spinal este mixt.

Ramurile sunt: dorsală, ventrală, meningeală, comunicanta albă și

comunicanta cenușie.

Cu exceptia celor toracici, care au distribuție metamerică (nervi intercostali),

ceilalți nervi spinali formează plexuri: cervical, brahial, lombar, sacral si coccigian.
Ramurile plexului cervical se distribuie gâtului, cele ale plexului brahial-centurii
scapulare și membrelor superioare, cele ale plexului lombar-peretelui abdominal,
organele genital externe și membrelor inferioare, iar cele ale plexului sacral
la viscerele pelviene, organele genitale interne și la perineu.

Ramurile posterioare (dorsale) îşi păstrează dispoziția segmentară şi se

distribuie muşchilor posteriori ai capului şi gâtului, muşchilor autohtoni ai
şanțurilor vertebrale din regiunea toracală, lombară, sacrală. Asigură sensibilitatea
110

regiunii dorsale a trunchiului pe un câmp median de la vertex la coccige. Aceste

ramuri nu se anastomozează pentru a forma plexuri, cu excepția nervului
Page
suboccipital şi a unor ramuri ale lui C2 şi C3 ce realizează plexul cervical posterior
(Cruveilhier).

Ramurile anterioare (ventrale), cu excepția celor din regiunea toracală,

formează plexuri nervoase. Consecința acestei distribuții constă în faptul că diferite
formațiuni (muşchi, oase, articulaŃii, viscere) sunt inervate în acelaşi timp de
ramuri provenind din mai mulți nervi spinali. Se pare că aceasta ar fi consecința
unor schimbări de poziție ce se petrec în diferite regiuni şi organe în timpul
dezvoltării.

Galerie de imagini si poze medicale: maduva spinarii

111
Page
Page 112
 ENCEFALUL

Reprezintă partea sistemului nervos central adăpostită în cutia craniană. Este

alcătuit dintr-o parte axilară denumită trunchi cerebral, înapoia căruia se găseşte
cerebelul şi din creier sau cerebrum situat superior de acesta. Astfel, encefalul este
alcătuit din mai multe segmente reprezentate de:

 trunchiul cerebral;
 cerebelul;
 diencefalul alcătuit din: talamus, hipotalamus, epitalamus, subtalamus,
metatalamus;
 emisferele cerebrale.
113

Emisferele cerebrale în număr de două sunt formate din substanță cenușie ce se

gaseste la exterior și formează scoarța cerebrală, numită și cortex (2-4 mm.
Page
grosime, având o suprafață de 2200 cm2) și substanța albă ce se găsește la interior
și este formată din fibre. Substanța albă prezintă 2 tipuri de șanțuri:

 superficiale (la suprafata creierului)=cute(circumvolutii);

 profunde - care delimiteaza lobi: 1 lob frontal,1 lob occipital, 2 parietali ,2
temporali.

Cerebelul este situat sub emisferele cerebrale. Este format din 2 emisfere
cerebeloase și este acoperit cu șanțuri și cute paralele. Substanța cenușie se află la
exterior și formează scoarța cerebeloasă. Substanța albă este dispusă la interior.

Trunchiul cerebral este situat în prelungirea măduvei spinării sub emisferele

cerebrale și are forma de trunchi de con cu baza mare în sus. Regiunea trunchiului
cerebral dispusă imediant superior față de maduva spinării se numește bulb
rahidian. La acest nivel substanța albă și cenușie se întrepătrund.

114
Page
 MENINGELE CRANIAN
Encefalul este adăpostit în cavitatea craniană și la nivelul găurii occipitale se
continuă cu măduva spinării.

Ca şi măduva, encefalul este acoperit de meningele cerebral.

Dura mater

Dura mater encefalică, este o membrană meningeală externă, numită și

pahimeninge, datorită rezistenței crescute a structurii sale fibroase.
115

La nivel cranian aceasta este compusă din două straturi: unul extern,
endosteal, care aderă la suprafața internă a oaselor craniene într-un mod
Page
asemănător periostului, și unul intern, care tapetează și separă prin prelungirile sale
diferite formațiuni encefalice, formând cortul cerebelului care separă cerebelul de
lobii occipitali ai emisferelor cerebrale și cortul hipofizei.

Cortul cerebelului

(imagine din arhiva proprie)

De pe fața internă se desprind 5 prelungiri-3 orientate orinzotal și 3 sagital.

1) Coasa creierului (falx cerebri)-prelungire sagitală, mediană, situată în

fisura interemisferică având forma unei lame de coasă cu concavitatea orientată
inferior,corespunzand feței superioare a corpului calos.

2)Coasa cerebelului (falx cerebelli)-prelungire sagitală cu concavitatea

116

anterioară ce pătrunde în fisura intercerebeloasă. Marginea ei liberă corespunde

vermisului.
Page
 3) Cortul cerebelului (tenctorium cerebelli)-prelungire transversală
dispusă între fața superioară a cerebelului și fața inferioară a lobilor occipitali. Are
formă de semilună cu concavitatea anterior. Marginea sa liberă corespunde
spleniului corpului calos, iar cea posterioară coasei creierului. La nivelul feței
superioare găsim o crestă antero-posterioară în care se află un canal venos-sinusul
drept. Cortul cerebelului împarte cavitatea craniană în 2 loje-supratenctorială și
subtentorială.

4)Diafragma șeii turcești-prelungire care acoperă șaua turcească, se întinde

între procesele clinoide anterioare și posterioare de cele 2 părți acoperind fosa
hipofizară. Prezintă central un orificiu prin care pătrunde tija hipofizară.

5)Punga durală a ganglionului semilunar Gasser(V)-este dedublarea

durală situata la nivelul impresiunii trigeminale de pe stânca temporalului-cavum
Meckeli.

Cea mai voluminoasă prelungire a durei mater pătrunde printre emisferele

cerebrale în fisura interemisferică, alcătuind coasa creierului (falx cerebri).

Coasa creierului

(imagine din arhiva proprie)

117
Page
Coasa creierului (falx cerebri) Tentorium cerebelli

(după Grey s Anatomy)

1. Crista galli;

2. Falx cerebri;

3. Sinus sagittalis inferior;

4. Incizura tentorii–Tentorial
incisure;

5. Sinus rectus;

6. Confluens sinuum;

7. Tentorium cerebelli;

8. Sinus petrosus superior;

118

9. Sinus sphenoparietalis;
Page
 10. Diaphragma sellae;

11. Artera carotidă internă;

12. Nervus opticus;

13. Foramen magnum.

Cortul cerebelului

(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Human_brain_dura_mater_(reflections)_description.JPG)

Sinusurile venoase și ganglionul trigeminal sunt situate între aceste două

straturi.

Sinusuri
venoase
cerebrale
situate între
dura mater și
arahnoidă.

(după Netter –
neuroanatomy
)

119
Page
 Imagine ce
ilustrează
raporturile
sinusurilor
venoase cu
dura mater.

Sinusurile
sagital și
lateral al durei
mater

(După Grey s
Anatomy)

120
Page
 Sinusuri
venoase
laterale
endocraniene

(imagine din
arhiva
proprie)

Sinusul sagital
superior

(după Grey s
Anatomy)

1 Sinus sagital superior.

121
Page
 Sinusul sagital
superior,
venele durale
și venele
lacunare

(imagini din
arhiva
proprie)

2 Venele durale.

3 Venele lacunare.

Arahnoida este o membrană subţire (lamă conjunctivă), formată din celule

etmoidale, vasculară, care trece peste şanţurile cerebrale ca o punte, fără a pătrunde
între giri şi lobi.

Arachnoida
(imagine din arhiva proprie)

122
Page
 1. Arahnoida;
2
1. Pia mater;
1
3 3. Granulațiile Pacchioni

(vilozități arahnoidiene mai

mari situate mai ales pe
marginile supero-mediale ale
lobilor parietali).

(imagine din arhiva proprie)

Între ea şi dura mater există un spaţiu virtual numit spațiu subdural.

Arahnoida este separată de pia mater prin spaţiul subarahnoidian, plin cu lichid
cerebrospinal (lichid cefalorahidian, LCR). Arahnoida trimite o serie de prelungiri
care străbat dura mater şi pătrund în sinusurile venoase ale creierului sub formă de
vilozităţi arahnoidiene, care au rol în resorbţia LCR.

Vilozități arahnoidiene
pătrunse în sinusul sagittal
superior și a venelor diploice.

După Netter – Neuroanatomia.

123
Page
 Pia mater vine în raport direct cu substanța cenușie a creierului (scoarța
cerebrală). Ea urmărește intim suprafața creierului, pătrunzând prin șanțuri și
scizuri, nivel la care se îndepărtează de arahnoidă formând cisternele
subarahnoidiene. Este o membrană fibrovasculară cu rol nutritiv al substanței
nervoase. La nivelul ventriculilor cerebrali pia mater formează pânzele coroide ce
căptușesc epiteliul ventriculilor și plexurile coroide care sunt ghemuri capilare
aflate în grosimea pânzei ce proemină în interiorul ventriculilor.

124
Page
 Plexuri coroide (imaginea din stânga evidențiază plexurile coroide dintr-un
ventricul lateral – imagine din arhiva proprie)

Lichidul cefalorahidian este un fluid limpede, apos, care se găsește în

canalul ependimar, în ventriculii cerebrali și în spațiile subarahnoidiene. El este
secretat de plexurile și pânzele coroide.

Lichidul cefalorahidian circulă din ventriculii cerebrali, prin orificii foarte

înguste, în spațiul subarahnoidian iar în jos în canalul ependimar. LCR nu este un
lichid stagnant ci într-o permanentă reabsorție și reînoire. După unii autori citați de
125

I.C.Voiculescu și I.C.Petricu se afirmă că LCR ar trece din spațiile

subarahnoidiene, prin tecile vasculare, în spațiile din jurul celulelor nervoase
Page

(spațiile neurale Hiss) jucând astfel rol de intermediar între sânge și celula
nervoasă. Se menționează rolul LCR în reglarea schimburilor dintre sânge și
parenchimul nervos printr-un mecanism neuroprotector cu rol de barieră. Acest
mecanism a fost denumit bariera meningeană (Lina Stern) sau barieră
hematonevraxială (Marinescu și Drăgănescu).

TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral primeşte şi integrează semnalele de la nivelul măduvei

spinării şi trimite semnale spre cerebel şi talamus. Se găseşte în endocraniu pe
procesul bazilar al occipitalului, la intersecția dintre măduvă, cortex și cerebel.

126

Trunchiul cerebral. Se găseşte la intersecția dintre măduvă, cortex și cerebel.

Page
 (imagine din arhiva proprie)

Intervine în realizarea reflexelor capului, ochilor şi trunchului.

Deși prezintă dimensiuni reduse, este o componentă foarte importantă a

encefalului, căile nervoase motorii și senzitive trecând de la etajele superioare la
restul corpului prin trunchiul cerebral. Acesta include tracturile corticospinale
(motorii), sistemul lemniscal (sensibilitate tactilă epicritică, vibrații și sensibilitatea
proprioceptivă kinestezică) și tracturile spinotalamice (sensibilitatea termoalgezică
și cea tactilă protopatică). Trunchiul cerebral joacă de asemenea un rol important în
reglarea funcțiilor cardiace, respiratorii și reglarea ciclului somn-veghe.

Trunchiul cerebral este o unitate morfofuncțională alcătuită din trei

componente: bulbul rahidiab, puntea lui Varolio şi mezencefal.

127
Page
 Trunchiul cerebral

3 4 3

Trunchiul cerebral componente – 1. Bulbul rahidian, 2. Puntea lui Varolio,

Mezencefal (3. Pedunculii cerebrali, 4. Fosa interpedunculară ce conține substanța
perforată anterioară).

Fața posterioară a trunchiului este acoperită de cerebel, de care este legat

prin cele trei perechi de pedunculi cerebeloşi. Toate aceste componente împreună
cu cerebelul formează creierul posterior sau rombencefalul.
128
Page
 Rombencefal (imagine din arhiva proprie)

3
2

5 1. Bulbul rahidian;
2. Puntea lui Varolio;
3. Pedunculii cerebrali;
4. Pedunculii
cerebeloși;
5. Cerebel.

Trunchiul cerebral – bulb rahidian, puntea lui Varolio și pedunculii –

împreună cu cerebelul (vedere anterioară)

(imagine din arhiva proprie)

129
Page
 http://www.ymed.ro/structura-trunchiului-cerebral/

3 3

5 1

Trunchiul cerebral – vedere posterioară (1), ventriculul IV (2), emisfere

cerebeloase (3), pedunculii cerebeloși (4), apeductul lui Sylvius – realizează
comunicare între ventriculul IV cu ventriculul III (5), plexuri coroide (6).

(imagine din arhiva proprie)

130
Page
 BULBUL RAHIDIAN (medulla oblongata)

Bulbul rahidian reprezintă o prelungire a părţii superioare a măduvei

spinării, de unde şi denumirea sa de „măduvă prelungită”, şi formează partea
inferioară a trunchiului cerebral.

El se întinde de la foramen magnum (gaura occipitală), unde nu se poate

preciza o delimitare exactă consideându-se convențional un plan orizontal care
separă măduva de bulb sub decusația piramidală până la marginea inferioară a
punţii lui Varolio, unde se constă un șanț transversal situat între bulb și punte
(șanțul bulbopontin) ceea ce reprezintă o lungime de aproximativ 3 cm. Are forma
unui trunchi de con cu baza mare orientată în sus.

1 Fisura antero-
mediană;

2 Olive bulbare;

3 Piramide bulbare;

4 Cerebel.

Bulbul rahidian
După Gross Anatomy
131
Page
 CONFIGURAȚIE EXTERNĂ

Bulbul rahidian prezintă o față anterioară, două fețe laterale și una

posterioară.

Fața anterioară a bulbului rahidian are o configurație asemănătoare celei a

măduvii spinării.

Fața ventrală a bulbului prezintă o fisură medială anterioară care este

profundă și se termină în șanțul bulbo-pontin printr-o gaură (formen cecum).
Această fisură medială este întreruptă în partea inferioară prin încrucișarea fibrelor
superioare denumită și decusație a piramidelor. Fisura mediană ventrală separă
cordoanele ventrale în piramide bulbare care sunt protuberante mai late în partea
superioară decât în partea inferioară și sunt limitate în lateral de fiecare parte de
cate un șanț lateral ventral. Șantul preolivar de unde ia naștere perechea
doisprezece de nervi cranieni sau nervul hipoglos prin unirea a zece- cincisprezece
radiculite.

7. Șanțul bulbo-pontin.

5. Oliva bulbară. 3. Piramidă bulbară.

6. Șanțul preolivar.
1. Fisura mediană anterioară.

4. Șanțul antero-lateral.

2. Cordon anterior medular.

Fața ventrală a bulbului – 1 Fisura mediană anterioară, 2. Cordon anterior

medular, 3. Piramidă bulbară, 4. Șanțul antero-lateral, 5. Oliva bulbară, 6. Șanțul
132

preolivar, 7. Șanțul bulbo-pontin.

Page
 (imagine din arhiva proprie)

În șanțul bulbo-pontin deasupra piramidelor își are originea aparentă

perechea șase de nervi cranieni numit și nerv abduces.

Originea aparentă a nervului abducens (perechea a VI-a – nerv cranian)

(imagine din arhiva proprie)

Fața laterală a bulbului este cuprinsă între șanțurile laterale și dorsale și

reprezintă o continuare a cordoanelor laterale ale măduvei spinării. Lateral de
șanțurile colaterale se află cordoanele laterale bulbare, mărginite posterior de
șanțurile colaterale posterioare. Fața laterală prezintă un relief ovoid de 15 mm.
înalțime relief care se găsește în partea superioară a cordoanelor laterale bulbare
(oliva bulbară) deasupra se găsește foseta olivară care aparține de șanțul bulbo-
pontin unde unde iau naștere nervii șapte și opt cranieni sau nervul facial și nervul
vestibulocohlear. Din șanțul lateral dorsal al bulbului, iau naștere de jos în sus
nervi mixti. Aici se găsesc perechea unsprezece de nervi cranieni sau nervul
accesor (spinal), perechea zece de nervi cranieni sau nervul vag (pneumogastric) și
perechea nouă de nervi cranieni sau nervul glosofaringean.
133
Page
 Nervul cranian nr. 8 (nervul
Nervul cranian nr. 7 (nervul
vestibulocohlear).
facial).

Originea aparentă a nervilor cranieni facial (nervul nr. 7) și vestibulocohlear

(nervul nr. 8) (Imagine din arhiva proprie)

4. Șanțul preolivar. 7. Șanțul

bulbopontin.
3. Olive bulbare.

8. Foseta olivară. 2. Șanțul colateral

posterior

1 Cordoane
5. Șanțul retroolivar. laterale bulbare.

Fața antero-laterală a bulbului rahidian (1. Cordoane laterale bulbare, 2. Șanțul

colateral posterior, 3. Olive bulbare, 4. Șanțul preolivar, 5. Șanțul retroolivar, 6.
Foseta supraolivară, 7. Șanțul bulbo-pontin, 8 Foseta olivară.

Fața dorsală (posterioară) a bulbului are o configurație mult deosebită față

de fața anterioară a sa. Se poate vedea numai după îndepărtarea cerebelului care
ocupă fața posterioară a bulbului și a punții, mezencefalul fiind acoperit de lama
cvadrigeminală.
134
Page
 1

Talamus
2

3
4 Coliculii cvadrigemeni (doi –
superiori și doi inferiori)

Pedunculii cerebeloși mijlocii

(brațul punții lui Varolio)

Fosa romboidă (săgeata

indică striurile medulare).

Fața posterioară a
trunchiului cerebral

Fața posterioară a trunchiului cerebral (1.-Tubercul talamic anterior; 2.-

Ventriculul III; 3.- Locașul epifizei; 4.- Coliculii (tuberculii cvadrigemeni);

Pe fața posterioară a trunchiului cerebral limita dintre bulb, punte și

mezencefal este mai puțin evidentă.

Șanțul medial dorsal separă coloanele dorsale care apar ca două

protuberanțe care corespund fasciculelor gracilis sau Goll și cuneiform sau
Burdach.

În partea superioară se prezintă nucleul Goll și nucleul Burdach.

Cele două treimi superioare de circa 2 cm. par să continuie cordoanele

dorsale prin două cordoane divergente numiti corpi restiformi între care se întinde
135

o pânză ependimară numită membrana tectoria care ține de ventriculul IV și este

perforată de deschiderea mediană a găurii Manjondy. Corpii restiformi se mai
Page

numesc și pediculi cerebeloși inferiori.

 8 Fisura
mediană
posterioară.

9 Canalul
central bulbar
lărgit (planșeul
7 Plex coroid. ventriculului
IV).

6 Corpii
4 Nucleull gracilis (Goll) restiformi

5 Nucleul cuneatus
(Burdach).
1 Șanțul median
2 Fasciculul gracilis (Goll)
posterior.

3 Fasciculul
cuneatus
(Burdach).

Trunchiul cerebral perete posterior Șanțul medial dorsal(1) separă coloanele

dorsale (2, 3) care apar ca două protuberanțe care corespund fasciculelor
gracilis sau Goll (2) și cuneatus sau Burdach (3).Superior se constată nucleii Goll
(4) și Burdach(5)și corpii restiformi (6) numiți și pedunculi cerebeloși
inferiori.Plex coroid (7), fisura mediană posterioară (8), lărgirea canalului central
bulbar cu formarea planșeului ventriculului IV (9).

(imagine din arhiva proprie)

Corespunzător feței posterioare a bulbului și punții se descrie un spatiu de

formă romboidă numit fosa romboidă care este planșeul ventriculului IV și este
136

formată din 2 triunghiuri: inferior bulbar (fața posterioară a bulbului rahidian) și

triungiul superior care corespunde feței posterioare a punții.
Page
Peretele posterior al trunchiului
cerebral: fosa romboidă
2
(1. Triunghiul inferior
corespunzător bulbului, 2.
Triunghiul superior
1
corespunzător punții).

Imagine din arhiva proprie

Bulbul conține un canal central care continuă canalul ependimar din

măduva spinării. În jumatatea superioară prin dispariția peretelui dorsal și lărgirea
sa în sens transversal canalul central participă la formarea planșeului ventriculului
IV.

1
.
.
1. Canalul central al bulbului rahidian (peretele posterior al bulbului este
secționat în prima figură pentru evidențierea canalului central).
137

2. În jumatatea superioară prin dispariția peretelui dorsal și lărgirea sa în sens

transversal canalul central participă la formarea planșeului ventriculului IV (3
– vetricul IV). - (imagine din arhiva proprie)
Page
 Structura bulbului rahidian are două caracteristici: existenţa ventriculului al
IV-lea şi dispoziţia celor două feluri de substanţe.

În interiorul bulbului rahidian, canalul ependimar se lărgeşte mult şi

formează partea bulbară a ventriculului al IV-lea.

Dilatație superioară a canalului bulbar – formarea cavității ventriculului IV –

trunchi cerebral – vedere posterioară

(imagine din arhiva proprie)

Ventriculul IV este o cavitate aşezată între bulb, punte şi cerebel, are o

formă rombică – de aceea se mai numeşte fosa romboidală. Partea bulbară are
forma unui triunghi cu baza în sus. Ventriculul al IV-lea este situat în partea
dorsală a bulbului, iar masa de substanţă nervoasă formează planşeul (podeaua) lui,
138

pe care se observă un şanţ longitudinal numit fisura mediană posterioară (fissura

mediana medullae oblongata), de la care pornesc în ambele părţi nişte dungi
Page
numite strii medulare (striae medullares). Fisura mediană posterioară împreună cu
striile medulare poartă numele de calamus scriptorius.

Talamus
2

3
4
5 Coliculii cvadrigemeni (doi –
superiori și doi inferiori)

Pedunculii cerebeloși mijlocii

(brațul punții lui Varolio)

6 Fosa romboidă

Fața posterioară a
trunchiului cerebral

Fața posterioară a trunchiului cerebral

1- Tubercul talamic anterior;

2- Ventriculul III;

3- Locașul epifizei;

4- Coliculii (tuberculii cvadrigemeni);

139

5- Striile medulare;
Page
 6- Striile medulare.

Ventriculul al IV-lea este acoperit dorsal, în porţiunea bulbară, cu o

membrană epitelială foarte subţire.

STRUCTURA INTERNĂ
Substanţele albă şi cenuşie care se găsesc în alcătuirea bulbului, sunt expuse
într-un mod caracteristic:

 Se ştie că unele din fibrele nervoase care formează piramidele

anterioare se încrucişează la nivelul bulbului, adică trec dintr-o parte
în cealaltă parte;
 Această încrucişare se numeşte decusaţia piramidelor şi marchează
limita caudală a bulbului.
 La nivelul bulbului rahidian se încrucişează şi unele fibre senzitive.

140
Page
 Decusația piramidală (după Netter – Neuranatomia)

Datorită acestor încrucişări, substanţa albă a bulbului străbate prin masa de

substanţă cenuşie, pe care o fragmentează. Se formează astfel fragmente de
substanţă cenuşie înconjurate de fascicule de substanţă albă. Aceste fragmente se
numesc centri sau nuclei bulbari. Din fragmentarea coloanelor ventrale se
formează nuclei motori, din fragmentarea coloanelor dorsale, nuclei senzitivi, iar
141

din a celor laterale, nuclei vegetativi.

Page
Nucleii motori

 sunt nuclei echivalenți substanței cenușii din coarnele anterioare ale

măduvei spinării;
 reprezintă originea reală a fibelor motorii care intră în structura unor
nervi cranieni;
 sunt situați în aria somatomotorie din planșeul ventriculului al IV-lea;

În bulb se găsesc doi nuclei motori:

1. nucleul ambiguu din care iau naștere nervii:

a. n. glosofaringian (IX);
b. n. vag (X);
c. n. accesor (XI).
2. nucleul hipoglosului din care ia naștere nervul hipoglos (XII).

Nucleii senzitivi

 sunt nuclei echivalenți substanței cenușii din coarnele posterioare ale

măduvei spinării;
142

 sunt formați din cel de-al doilea neuron de pe calea sensibilității

generale;
Page
  primescc excitații exteroceptive și proproceptive de la nivelul capului
prin fibrele senzitive ale nervilor cranieni, iar de aici sunt transmise
centrilor superiori;
 sunt situați în ariile viscerosenzitive și somatosenzitive din planșeul
ventriculului al IV-lea;

În bulb se găsesc doi nuclei senzitivi:

1. nucleul solitar către care nervii:in fibre viscerosenzitive ale

a. n. glosofaringian (IX);
b. n. vag (X);
c. n. intermediar Wriesberg (VII bis).
2. nucleul senzitiv al trigemenului care se întinde de lanivelul
bulbului, prin punte, până în pedunculii cerebrali. La nucleul
trigemenului sosesc o parte din fibrele senzitive nervul trigemen
(V).

În bulb se găsesc doi nuclei vegetativi:

1. nucleul dorsal al vagului (nucleu cardio-pneumo-enteric);

2. nucleul salivator inferior (nucleul glosofaringian).

Nucleii proprii ai bulbului rahidian

 nu au echivalent la nivelul măduvei spinării;

În bulb se găsesc următorii nuclei proprii:

1. nucleul Goll care se află în piramida bulbară posterioară;

2. nucleul Burdach care se află în corpii restiformi;

În acești nuclei se găsesc deutoneuronii senzitivi ai căilor senzitive

proprioceptive conștiente.

3. nucleul olivar bulbar este atașat căii extrapiramidale. Aici își

are originea fasciculul olivospinal și, aici, se termină fibrele
care vin din cerebel și din corpii striați, nucleul roșu.
143

La acest nivel se mai identifică:

Page
 Formațiunea reticulată (substanța reticulate bulbară) este o structură
alcătuită din mulți nuclei (peste 90), ai căror neuroni (motori, senzitivi și de
asociație) sunt difuzi și interconectați, formând o rețea complexă. Ea ocupă
centrul întregului trunchi cerebral, pornind la baza bulbului rahidian și ajungând
până la limita superioară a mezencefalului. Formațiunea reticulată primește
numeroase informații senzoriale și proiectează axoni către scoarța
cerebrală,talamus și măduva spinării. Joacă un rol important în reglarea
somnului, în trezire (reacția de orientare a atenției), tonus muscular, mișcare și
diverse reflexe vitale.

Pedunclii cerebeloși inferiori se află dispuși în partea dorsală a bulbului.

Sunt alcătuiți din corpii restiformi și corpii juxtarestifomi situați în prelungirea
fasciculelor Goll și Burdach.

Substanța albă a bulbului este formată din fibre mielinizate, grupate,

după cum am văzut, sub formă de tracturi. Tracturile bulbare sunt de două feluri :

1) de trecere (asecendente și descendente) și de asociație și

2) proprii.

Tracturile ascendente, ce provin din măduvă, sunt : Goll, Burdach,

spinocerebelos și spinotalamic.

Tracturile descendente provin din structurile anatomice situate desupra

bulbului :

 tractul piramidal (corticospinal);

 tractul rubrospinal;
 tractul tectospinal;
 tractul olivospinal;
 tractul reticulospinal;
 tractul vestibulospinal (prin formațiunea reticulată).

Tracturile asociative se reunesc în bulb, punte și mezencefal, formând fasciculul

144

longitudinal medial,care este situat posterior lemniscului medial.

Fibrele proprii își au originea în bulb și sunt descrise sub forma diferitelor grupuri.
Page

Bulbul rahidian este o structură anatomică nervoasă ce reunește o multitudine de

nuclei și fascicule nervoase, ceea ce indică faptul că bulbul rahidian are o mare
importanță în funcționarea organismului. Principalele funcții ale bulbului rahidian
sunt :

1. funcția reflexă (de asociație),

2. funcția de conducere nervoasă (substanța albă) și
3. funcția dereglare a tonusului și dinamicii activității psihice.

Puntea lui Varolio (protuberanța inelară):

Puntea lui Varolio este segmentul mijlociu al trunchiului cerebral și este

situată între bulb și pedunculii cerebrali, în dreptul cerebelului participând la
delimitarea ventriculului IV. Are forma unei benzi transversale de substanță
nervoasă lată de 3 cm. situată între cele două emisfere cerebeloase, de unde și
denumirea de punte.

Puntea lui Varolio (după

http://www.thebrainwiki.com/pmwiki.php?n=Hindbrain.Pons)
145
Page
 Șanșul pontopeduncular

Puntea lui Varolio

Șanțul bazilar

Șanțul bulbopontin

Puntea lui Varolio (imagine din arhiva proprie)

Puntea lui Varolio este delimitată:

 superior de șanțul ponto-peduncular.

 inferior de șanțul bulbo-pontin.

Configurație externă.

Ca și bulbul rahidian, puntea lui Varolio prezintă, la exterior, o față

anterioară, una posterioară și două laterale.

Fața anterioară prezintă, pe linia mediană un șanț longitudinal numit șantul

bazilar, în care se găsește trunchiull arterei bazilare. Bilateral de șanțul bazilar se
află câte o proeminență longitudinală, situate în continuarea piramidelor bulbare,
146

numite piramide pontine. Între fiecare piramidă și pedunculii cerebeloși mijlocii de

aceeași parte se află emergența nervului trigemen V (originile aparente).
Page
 Trunchiul arterei bazilare

Artera vertebrală.

Trunchiul arterei bazilare în raport cu trunchiul cerebral.

Imagine din arhiva proprie.

Fața dorsală (posterioară) reprezintă triunghiul superior al planșeului

ventriculului IV (împreună cu bulbul și pedunculii cerebeloși superiori). Pe această
față a punții se observă fisura mediană posterioară situată în continuarea fisurii
mediane posterioare a peretelui posterior al bulbului rahidian.
147
Page
 Fisura mediană posterioară

Fața posterioară a punții lui Varolio.

Imagine din arhiva proprie

Structura internă. Puntea este formată din substanță albă, care predomină
și din substanță cenușie dispusă în nuclei echivalenți (motori, senzitivi și
vegetativi) și nuclei proprii ai punții.

Substanța albă reprezintă căile de conducere formate din fibre longitudinale

descendente și transversale ponto-cerebrale.

Secționând transversal puntea, distingem două părți :

1) piciorul (situat anterior) și

2) calota (situată posterior).

Cele două părți sunt despărțite de corpul trapezoid. Pe linia mediană, se

observă o încrucișare de fibre, numit rafeu, care împarte puntea în două părți
simetrice.

Piciorul conține substanța albă și substanța cenușie.

148

Substanța albă a piciorului conține două tipuri de fibre nervoase :

Page
 1) longitudinale, care pornesc din scoarța cerebrală și se termină în punte
(corticopontine) sau în măduva spinării (corticospinale);
2) transversale,care pornesc din punte și se pierd în pedunculii cerebeloși
mijlocii.

Substanța cenușie a piciorului conține nucleii fibrelor nervoase transversale

(din substanța albă a piciorului) și nuclei în care se termină unele fibre
longitudinale care vin de la scoarța cerebrală (cortico-pontine).

Calota (sau tegmentum), comună celor trei părți component ale trunchiului
cerebral, este formată din substanța albă, substanța cenușie și substanța
(formațiune) reticulată.

Substanța albă a calotei cuprinde:

1) fibre ascendente medulare (Goll și Burdach) care se duc spre cerebel

(tractul spinocereelos), spre nucleii subcorticali (tractul spinotalamic,
fasciculul longitudinal medial, lemniscul medial) și bulbare
(corticopontinocerebeloase) și
2) fibre descendente corticale (tractul piramidal), subcorticale (rubrospinal,
rubroolivar, tectospinal, reticulospinal) și, în parte, de la cerebel.

Corpul trapezoid este format din fibre transverse, constituind o parte a căilor de
conducere auditive.
149
Page
 Fasciculul longitudinal medial conține fibre ascendente și descendente. Acest
fascicul este o cale importantă de conducere a impulsurilor legate de mișcările de
orientare a ochilor, capului și gâtului.

Lemniscul medial (panglica lui Reil) este format din fibre ascendente, de la
măduvă și bulb spre tectum (din mezencefal) și talamus. Este așezat central, iar în
partea sa laterală se găsește lemniscul lateral, constituit din fibre acustice.

150
Page
 151

În punte, își au originea nervii : V (trigemen – nerv motor și senzitiv), VI

Page

(abducens), VII (facial), VIII(vestibulocohlear).

Puntea îndeplinește două funcții:

3) funcție reflexă (reflexul lacrimal, salivar, masticator, corneran,

audiooculogir – întoarcerea capului după sursa sonoră sau luminoasă,
sudoripară și sebaceu ale feței și capului, controlul mimicii expresive, a
feței, mișcarea laterală a globilor oculari, tonusul muscular) și
4) funcție de conducere (asigură circulația informației extrase din mediul
extern și cel intern al organismului către centrii subcorticali și corticali și
a mesajelor de comandă în sens descendent către mușchi și organele
efectoare și este îndeplinit prin intermediul fasciculelor nervoase).

În consecință se poate observa că substanța cenușie este fragmentată de

fibrele care alcătuiesc substanța albă în grămezi de celule nervoase care, așa cu s-a
arătat poartă numele de nuclei.

152
Page
 Structura internă a punții lui Varolio (după Gray s Anatomy)

În punte se află nuclei motori, nuclei senzitivi, vegetative și nuclei proprii

punții. Nucleii de origine ai unor nervi cranieni sunt numiți nuclei echivalenți.

1. Nucleii echivalenți:

a) Nuclei motori:

 nucleul nervului masticator, ram motor al nervului trigemen V,

care inervează nervul maseterin;
 nucleul oculomotorului extern (III) care se distribuie la mușchii
extrinseci ai globului ocular (mușchii drepți externi);
 nucleul motor al nervului facial (VII) care raspunde de
musculatura mimicii;

Structura internă a punții (după Gray s Anatomy)

153

b) Nucleii senzitivi:
Page
  nucleul gelatinos al nervului trigemen (V) la care vin fibre din
ganglionul Gasser;
 nucleul cohlear (VIII) care reprezintă sinapsa cu axonii neuronilor
din ganglionul lui Corti;

c) Nucleii vegetativi:

 nucleul salivar superior (VII bis - intermediarul lui Wrisberg) care

se distribuie la glandele salivare sublinguale și submaxilare;
 nucleul lacrimal al nervului facial ( VII) care răspunde de secreția
glandelor lacrimale;

2. Nucleii proprii:

 nucleul reticulat mijlociu la care vin fibre cortico-pontine și de la care

pleacă fibre ponto-cerebeloase;
 olivele superioare care reprezintă stații pe traiectul căii auditive.

154
Page
Nucleii pontini (după UNIVERSITY OF CINCINNATI NEUROLOGY SURVIVAL GUIDE

155
Page
Page 156
Mezencefalul:

Mezencefalul este cea de-a treia structură anatomică nervoasă a trunchiului

cerebral, situată deasupra punții, de care se desparte prin șanțul pontopeduncular, și
dedesuptul diencefalului, de care este despărțit printr-un plan care unește comisura
(o zonă foarte largă ce conține fibre nervoase care transmit informația între
emisfere) posterioară a creierului cu marginea posterioară a corpilor mamilari.

Corpii mamilari

Substanța perforată.

Șanțul
pontopeduncular.

Mezencefalul (trunchiul cerebral)

Imagine din arhiva proprie

157

Mezencefalul este o structură anatomică ce înconjoară apeductul cerebral

Page

(Sylvius).
 Este situat între punte și diencefal, fiind format din pedunculii cerebrali
(situați anterior) și tuberculii cvadrigemeni (situați posterior) + apeductul lui
Sylvius, situat interior.

Pedunculii cerebrali reprezintă 2 cordoane scurte, late, divergente, formate

din substanța albă, care delimitează între ele spațiul perforat posterior.

Chiasma optică secționată.

Corpii mamilari.

Pedunculii cerebrali.

Apeductul lui Sylvius.

Mezencefalul situat în jurul apeductului lui Sylvius.

Imagine din arhiva proprie.

Are o față anterioară, una posterioară și două laterale.

Printr-o secțiune transversală, determinăm trei regiuni ale mezencefalului:

1. tectum sau lama cvadrigemeni, în partea posterioară,

2. tegmentum sau calota, la mijloc și
3. crus cerebri sau picioarele pedunculilor cerebrali, în partea anterioară.
2) și 3)formează pedunculii cerebrali (lat. pedunculus - picioruș).

Fața anterioară este singura vizibilă; pe mijloc se găsește fosa interpedunculară, în

profunzimea căreia se găsește substanța perforată posterioară. În porțiunile laterale,
158

fosa interpedunculară este delimitată de picioarele pedunculilor cerebrali (crus

cerebri), care sunt continuări ale tractului piramidal.
Page
Fața posterioară nu este vizibilă, fiind acoperită de partea superioară a cerebelului
și de lobii occipitali. Pe fața posterioară se găsește lama cvadrigeminală (tectum
mezencefalic) care conține coliculii cvadrigemeni, dispuși sub formă de două
perechi a câte doi coliculi – superiori și inferiori. Tuberculii (coliculii)
cvadrigemeni, superiori și inferiori, se află la nivelul regiunii situate deasupra
apeductului Sylvius, ca 4 proeminențe între care se delimitează un șanț în formă de
cruce. Sub tuberculii inferiori este situată emergentă nervului IV (trohlear, sau
patetic), coliculii inferiori fiind solidari ca funcție și reprezentând un nucleu legat
de calea auditivă, prin corpii geniculați mediali. Tuberculii superiori reprezintă
structuri stratificate, ca și la cortexul cerebral ei fac legătura, fie direct, fie prin
corpii geniculați lateral cu calea optică, fiind răspunzători de reflexele vizuale de
orientare.

Lama cvadrigeminală
(tectum mezencefalic)
formată din cei patru
coliculi cvadrigemeni (doi
superiori și doi inferiori).

Fața posterioară a mezencefalului (lama cvadrigeminală).

Fețele laterale corespund tegmentului și piciorului peduncular. Între picior și

tegment se află șanțul lateral al mezencefalului.

1) Pedunculii cerebrali (tegmentul + picioarele pedunculare) conțin

substanță albă și cenușie.

Picioarele pedunculilor (crus cerebri) sunt alcătuite numai din substanță

albă, reprezentând fascicule de fibre nervoase care pornesc din scoarța
cerebrală și ajung în punte și bulb (geniculate,corticopontine) și în măduvă
(piramidale).
159

Tegmentumul (calota) este format din substanță albă și cenușie și este

cuprins între tectum și crus cerebri. Între tegmentum și crus cerebri se află
Page
 substanța neagră. În partea de jos, tegmentum mezencefalic se continuă cu
tegmentum pontin, iar în partea rostrală, se pierde în diencefal.

Crus cerebri
(picioarele pedunculilor)

Substanța neagră.

Tegmentum (calota).

Tectum

Secțiune prin baza pedunculilor cerebrali.

Structura internă.

Substanța albă este alcătuită din fibre ce pleacă din talamus și hipotalamus,
din măduva spinării, punte și fibre care pornesc sau se opresc din și în nucleii
mezencefalului.

Lemniscul medial din punte se prelungește în substanța albă a tegmentului

mezencefalic, posterior de porțiunea laterală a substanței negre. Unele fibre ale sale
se opresc în substanța neagră, iar altele urcă spre talamus.

Lemniscul lateral conține fibre carese opresc în coliculii cvadrigemeni, iar

cea mai mare parte ajung la corpul geniculat medial al talamusului.

Fasciculul longitudinal medial reprezintă o importantă cale de legătură între

nucleii trunchiului cerebral. Este situat în partea ventrală a substanței cenușii
centrale și are un rol foarte important în coordonarea mișcărilor ochilor, capului și
trunchiului. În substața alba a tegmentului se mai găsesc: tractul spinotalamic,
cerebelotegmental, tectonuclear și tectospinal, tractul central al tegmentului sau
160

fascicululcentral al calotei.
Page
 Substanța cenușie a tegmentului este dispusă, în parte, în jurul apeductului
cerebral (Sylvius), motiv pentru care se numește periapeductală, și în nuclei
specifici mezencefalului. Printre substața albă și substanța cenușie se găsește
formațiunea reticulată.

Substanța neagră este cel mai mare nucleu al mezencefalului, are o structură
compactă și formă de semilună. Substanța neagră primește aferențe (impulsuri
senzoriale) de la toată suprafața corpului și de la organele vizuale, auditive și
olfactive.

Eferențele sunt trimise atât către structurile corticale, cât și către cele subcorticale.
Din conexiunile pe care le stabilește, rezultă că substanța neagră are un rol
important în inte-grarea senzorială și în reglarea mișcărilor fine.

Nucleul roșu (Stilling) este situat deasupra substanței negre, are o formă
ovală și este roșu datorită impregnării corpilor celulari cu oxizi de fier și prezenței
numeroaselor vase mici de sânge. Are conexiuni atât cu formațiunile superioare,
cât și cu cele inferioare. Este ocomponentă importantă a tracturilor
extrapiramidale,având rolul de a inhiba centri bulbari și medulari, însă activitatea
lui este subordonat, la rândul ei, controluluicentrilor extrapiramdali superiori și
scoarței cerebrale.Atât nucleul roșu, cât și substanța neagră controlează tonusul
muscular.În substanța cenușie a tegmentului se mai găsesc : nucleul trohlearului
(IV), nucleul oculomotorului(III), nucleu tractului mezencefalic al trigemenului
(V), nucleul interstițial (centrul subcortical al mișcărilor vertical și rotatorii ale
ochilor), nucleul lui Darkschewitsch, nucleul intercrural, nucleul dorsal
altegmentului.

161
Page
 Secțiune transversală a mezencefalului la nivelul coliculilor superiori.

a. Substanța cenușie este formată din :

 nuclei echivalenți (motori și vegetativi).
Nucleii motori sunt situați în jurul apeductului lui Sylvius și sunt
reprezentați de nucleul nervului III și IV.
Nucleii vegetativi, parasimpatici, sunt reprezentați de nucleul ciliar
(Edinger - Westphall) și care reprezintă originea fibrelor vegetative
ale nervului III, care controlează mușchii constrictori ai pupilei.
 nucleii proprii (din calota mezencefalului) sunt stații pe căile
extrapiramidale și sunt reprezentați de: nucleul roșu, substanța neagră și
formația reticulară.
b. Substanța albă este formată din fascicule ascendente și descendente,
reprezentând căile de legatură cu centrii situați deasupra și dedesubtul
mezencefalului și din fasciculul piramidal anterior care îl leagă de
pedunculii cerebrali.

2. Tectumul mezencefalic este format din lama cvadrigeminală cu doi

coliculi superiori și doi inferiori (cvadrigemeni). Numele de cvadrigemeni (patru
162

gemeni) se datorează structurii asemănătoare a celor patru coliculi. Tectumul are,

în compoziția sa, atât substanță albă, cât și substanță cenușie.
Page
Coliculii cvadrigemeni superiori au, în structura lor, substanță albă și substanță
cenușie dispusealternativ. Se conectează cu corpii geniculați laterali (ai
talamusului), de la care primesc aferențee optice (tractulgeniculotectal) și de la
lobul occipital (corticotectal).De asemenea, primesc aferențe și de la măduvă
(spinotectal). Trimit eferențe către nucleii nervilorcranieni din trunchiul cerebral
(III, VII, XI) și către măduva spinării. Au rolul de a regla automat mișcările
oculare și a celor implicate în orientarea și concetrarea vizuală.

Coliculii cvadrigemeni inferiori se situează sub cei superiori, au dimensiuni ceva

mai reduse și formă ovală. Conțin substanță cenușie la interior, și substanță albă la
exterior. Primesc aferențe de la măduva spinării și de la lemniscul lateral
(auditive). Trimit eferențe către corpii geniculați mediali (din talamus),
fiecarecolicul trimite eferențe către cel opus și către cel superior, către punte, bulb
și măduvă. Au rol în realizarea reflexelor de orientare la stimuli auditivi, reflex
care precede și facilitează percepția auditivă. Per ansamblu, mezencefalul
îndeplinește funcții legate de reflexele de orientare, reflexele de redresare și
distribuția normală a tonusului muscular.

Formațiunea reticulată (FR)

Printre tracturile și nucleii ce se află în interiorul trunchiului cerebral, se află
o rețea complexă de neroni ce poartă numele de formațiune sau substanță
reticulată. Aceasta se găsește la toate cele trei niveluri ale trunchiului cerebral,
urcând, în partea superioară, până la diencefal și cortex, și coborând, în partea
inferioară, până la măduva spinării. A fost descoperită în 1911 de către Santiago
Ramón y Cajal (1852-1834).

Se descriu două tipuri de formațiune reticulată:

1) formațiunea reticulată ascendentă și

2) formațiunea reticulate descendentă, fiecare din ele având o componentă

activatoare și una inhibitoare.
163

Este formată din celule și fibre nervoase. Celulele sunt așezate într-o
Page

multitudine de nuclei dispuși în 5 grupe:

  nuclei cu conexiuni cerebeloase;
 nuclei ce formează ariile respiratorii bulbare, presoare și ariile de
inhibiție a reflexului miotatic;
 nuclei cu rol receptor și asociativ;
 nucleii rafeului median din tegmentum mezencefalic;
 nuclei ce corespund ariei limbice a mezencefalului.

Neuronii formației reticulate sunt importante surse de secreții ale unor

neurotransmițători, cum ar fi: noradrenalina, dopamina, serotonina și cel puțin 40
de peptide.

Formația reticulată în interiorul trunchiului cerebral

Substanța reticulată controlează starea de somn și de veghe, precum și

tonifierea psihică și musculară.

Intervine în controlul motricității somatice prin intermediul căilor reticulo-

spinale:

sistemul reticulat descendent facilitator

 se găsește în regiunea dorsolaterală a trunchiului cerebral;
 are tonus propriu;
 are rol de întărire a reflectivității medulare;
sistemul reticulat descendent inhibitor;
164

 se găsește în regiunea ventromediană a trunchiului cerebral;

 reduce excitabilitatea motoneuronilor medulari;
Page

 nu are tonus propriu;

  constituie o cale finală comună a centrilor inhibitori supraiacenți;
 sistemul inhibitor cortico-cerebelo-reticulo-spinal;

Sistemele reticulate descendente controlează reflexele tonice și posturale,

prin intermediul motoneuronilor alfa și gama.

Formația reticulată influențează funcțiile vegetative prin centrii reglatori de

la acest nivel:

 Respirația;
 Vasomotricitatea;
 Salivația;
 Voma;
 Deglutiția;
 Secreția și motilitatea gastro-intestinală;
 Termoreglarea;
 Metabolismul;
 Micțiunea.

Are rol în reglarea stării vigile și a comportamentului:

 constituie sistemul de alertare al scoarței cerebrale, prin sistemul reticulat

ascendent activator;
 are două modalități de acțiune:
 fazică (de trezire);
 tonică (starea de veghe);
 asigură gradarea controlului stării vigile și a conștienței.

165
Page
 CEREBELUL

Cerebelul este localizat în etajul posterior al cutiei craniene, posterior de

trunchiul cerebral, puțin deasupra bulbului rahidian și acoperit de lobii occipital de
care este separat de o prelungire orizontală a durei mater. Reprezintă cca. 11% din
masa encefalului, având o greutate de 150 g.

Așezarea topografică a
cerebelului în raport cu
emisferele cerebrale,
trunchiul cerebral și
ventriculul IV.

Prin pedunculii cerebeloși inferiori cerebelul se leagă cu bulbul, prin cei

mijlocii cu puntea iar prin cei superiori se leagă de mezencefal. Cerebelul este o
structură anatomică de formă ovală cu aspect striat sugerând forma unui fluture, la
care partea din mijloc numită vermis este flancată de o parte și de alta
de emisferele cerebeloase.
166
Page
 Emisferă cerebeloasă

Vermis

Emisferă cerebeloasă

Cerebelul (imagine din arhiva proprie)

Trunchiul cerebral.

Peduncul cerebelos superior

Peduncul cerebelos mijlociu

Peduncul cerebelos inferior

Emisferă cerebeloasă

Lobii cerebrali occipitali

167
Page
 Denumirea de creier mic se datorează aspectului său, destul de asemănător
cu cel al creierului mare (cerebrum). Asemănările dintre cerebel și emisferele
cerebrale constau în: lipsa emergențelor nervilor cranieni, divizarea suprafeței în
șanțuri și circumvoluții, tipul de structura internă, existenă a fibrelor de proiecție,
conexiuni corticosubcorticale și altele. Diferențele se referă la îngustimea
circumvoluțiilor, la dispunerea mai ordonată a acestora la cerebel și la
uniformitatea structurii corticale a cerebelului. Spre deosebire de scoarța cerebrală,
unde celula predominantă este cea piramidală (neuronul motor), în scoarța
cerebeloasă, dominantă este celula Purkinje.
168
Page
 CONFIGURAȚIE EXTERNĂ

Cerebelul (ca și cerebrum) are două emisfere.

Aceste emisfere sunt împărțite în trei lobi:

1. lobul anterior (situat cel mai aproape de trunchiulcerebral),

2. lobul posterior (cel mai mare, delimitat de celanterior prin fisura
primară) și
3. lobul flocculonodular (cel mai mic, așezat caudal și separat de
lobul posterior prin fisura posterolaterală).

Din punct de vedere filogenetic și funcțional, cerebelul se divide în :

 arhicerebel (lobul flocculonodular),

 paleocerebel (spinocerebel) și
 neocerebel (cerebrocerebel).

Configurația
externă a
cerebelului și
lobulația sa.

169
Page
 Vermisul este o structură ce prezintă circumvoluții transverse inelate (de
unde își ia și numele de vermis, dat de Galen) situată între cele două emisfere
cerebeloase. Pe suprafața vermisului și pe suprafața emisferelor se pot distinge
lobuli (mici lobi).

Este alcătuit din: o porţiune mediană

alungită, vermiformă (asemănătoare
cu un vierme) = vermis
şi două părţi/porţiuni laterale, simetr
ice, voluminoase = emisfere
cerebeloase.

Cerebel – configurație externă și lobulație

Fiecare lobul de pe vermis se continua cu unul de pe emisfere, alcătuind o

unitate morfofuncțional. Un exemplu de lobul este amigdala.

Prezintă trei feţe:

170

1. anterioară concavă – spre trunchiul cerebral;

Page
 2. superioară plană – acoperită de lobii occipitali ai emisferelor
cerebrale de care este separată prin cortul cerebelului (o expansiune
orizontală a durei mater cerebrale);
3. inferioară convexă.

Între faţa anterioară a cerebelului, pe de o parte, şi bulb şi punte, pe de altă

parte, există o cavitate = ventricul cerebral IV (rombencefalic) plin cu LCR;
podeaua ventriculului IV – fosa romboidă.
Suprafaţa cerebelului este brăzdată de trei categorii de şanţuri:
1. Șanţuri profunde = fisuri – împart cerebelul în trei lobi. Fisurile sunt:
 fisura primară (situată pe faţa superioară),
 fisura orizontală (situată între faţa superioară şi cea inferioară) şi
 fisura posterolaterală (uvulo-nodulară) (situate aproximativ între
faţa inferioară şi cea anterioară);

Doar fisurile primară şi posterolaterală sunt implicate în delimitarea

lobilor cerebelului.

2. Şanţuri mai puţin adânci (secundare, fisuri secundare) – împart

cerebelul (atât vermisul, cât şi emisferele) în lobuli.
3. Şanţuri superficiale paralele – împart cerebelul în folii/lamele
cerebeloase paralele transversale.

EMISFERĂ EMISFERĂ
VERMIS
CEREBELOASĂ CEREBELOASĂ
Fața superioară Lob anterior (paleocerebel, spinocerebel)
FISURA PRIMARĂ
Fața superioară Lob posterior (neocerebel, pontocerebel, cerebrocerebel)
FISURA ORIZONTALĂ
Fața inferioară Lob posterior (neocerebel, pontocerebel, cerebrocerebel)
FISURA UVULO-NODULARĂ/POSTEROLATERALĂ
Fața anterioară Lob flocculo-nodular(arhecerebel, vestibulocerebel)

Structura internă a cerebelului.

171

Cerebelul este alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă albă. Substanţa

Page

cenuşie este situată la suprafaţă (unde formează scoarţa cerebeloasă) şi în

profunzime (formând nuclei cerebeloşi). Substanţa albă este situată la interior, între
scoarţă şi nuclei. Legătura cerebelului cu alte componente ale SNC (în mod direct
cu trunchiul cerebral) se realizează prin intermediul celor trei perechi de pedunculi
cerebeloşi: superiori (PCS),mijlocii (PCM; braţele punţii) şi inferiori (PCI).

Scoarța cerebeloasă sau cortexul cerebelos prezintă o organizare neuronală

stratificată și conțin cinci tipuri de neuroni :

1. Stelații;
2. În formă de coș;
3. Purkinje;
4. Golgi și
5. Celulele granulare.

Are grosime de 1 mm şi o structură trilaminară – trei straturi de neuroni:

1. strat molecular superficial – are rol de asociaţie/integrare.

este situat la exterior și este populat, în principal, cu celule cu formă de
coș și celule stelate. Axonii și dendritele celulelor stellate nu părăsesc
acest strat, precum nici dendritele celulelor în formă de coș. În acest strat
se mai găsesc și dendritele neuronilor Purkinje din stratul Purkinje,
axonii celulelor granulare și ai celulelor Golgi
2. Strat intermediar (ganglionar) al neuronilor piriformi Purkinje –
unistratificat. Conţine neuroni piriformi, cu arborizaţie dendritică bogată
la polul apical. Are rol efector (motor), axonii neuronilor Purkinje ajung
la nucleii cerebeloşi având efect inhibitor asupra acestora. Este alcătuit,
desigur, din celule Purkinje, niște celule tipice cerebelului. Acești neuroni
au dimensiuni mari (50-80 mm), au formă de pară și sunt așezate unele
lângă altele într-un singur strat. Axonii celulelor Purkinje reprezintă
singurele fibre eferente ale cortexului cerebelos.Toți neuronii Purkinje
sunt inhibitori, folosind neurotransmițătorul GABA
3. strat granular profund– conţine neuroni mici (granule) - are rol
receptor. Conține celule granulate și celule Golgi. Dendritele celulelor
granulate au formă de gheară, iar axonii lor și axonii neuronilor Golgi
172

sunt orientați în sus, ajungând până la stratul molecular. În acest strat, se

Page
 mai găsesc și glomeruli, mici spații unde neuronii stratului granular fac
sinapsă cu fibrele mușchiulare.

Structura internă a cerebelului

Există două tipuri de aferențe către scoarța cerebeloasă. Primul este cel de
care am vorbit, care se realizează la nivelul glomerulilor (prin intermediul fibrelor
mușchiulare). Cel de-al doilea tip de aferențe se realizează prin intermediul fibrelor
cățărătoare care fac sinapsă cu celulele Purkinje, acestea din urmă transmițând
impulsul mai departe, la nucleii cerebeloși.

Funcțiile scoarței cerebeloase.

Sunt legate, în principal, de funcționarea neuronilor Purkinje, care conțin

singurii axoni eferenți din scoarță. Activitatea neuronilor Purkinje este determinată
de două aferențe excitatorii : fibrele mușchiulare și fibrele cățărătoare. Fibrele
cățărătoare au originea la nivelul nucleilor olivari din bulbul rahidian, iar fibrele
mușchiulare provin din regiunile cerebrale superioare, trunchiul cerebral și măduva
spinării. principalul rol al scoarței cerebeloase este de a regla fin, prin mecanismele
173

de inhibiție, eferețele nucleilor profunzi cerebeloși. Se presupune, de asemenea, că

acești neuroni sunt implicați și în unele forme de învățare motorie.
Page
 Substabța cenușie a cerebelului. Nucleii cerebeloși profunzi sunt situați în
profunzimea cerebelului, fiind înconjurați și de substanța albă. Acești nuclei se
găsesc, sub formă de perechi, atât în vermis, cât și în emisferele cerebeloase, și
primesc aferențe de la două surse :

1) cortexul cerebelos (neu-ronii Purkinje) și

2) tracturile aferente cerebeloase(cățărătoare și mușchiulare), care
provin din măduva spinării, trunchiul cerebral și structurile
cerebralesuperioare.

Există trei tipuri de nuclei cerebeloși profunzi :

1) Nucleii fastigiali: situați în vermis și au legături aferente și eferente cu

nucleii vestibulari din bulbul rahidian și cu formațiunea reticulată;

2) Nucleii globoși sau interpuși: situați în emisferele cerebeloase – unul în

stânga, altul în dreapta, lateral de nucleii fastigiali, trimit aferențe către nucleul
roșu (din mezencefal) și talamus (nucleulventrolateral);

3) Nucleii emboliformi. Nucleii globos şi nucleii emboliformi

aparţin paleocerebelului şi mai sunt numiţicolectiv nucleul interpositus.

4) Nucleii dințați sau dantelați: situați lateral de nucleii globulari,

aproximativ în centrul emisferelorcerebeloase, cei mai mari și trimit eferențe către
nucleul roșu, talamus și globus pallidus (component a ganglionilor bazali).

174
Page
 Nucleul dințat sau dantelat

al cerebelului.

Cerebel –secțiune cu evidențierea nucleului dințat.(imagine din arhiva proprie)

Substanța albă a cerebelului formează corpul medular („în mijloc”) al

cerebelului. Pătrunde în folii ca lamele albe ramificate care au pe secţiune aspectul
unui arbore – arborele vieţii, arbor vitae.

Dispoziția substanței
albe și substanței
cenușii la nivelul
cerebelului (arborele
vieții).
175
Page
 Ea este formată din fibre mielinizate, care din punct de vedere funcțional se
împart în :

 Fibre de proiecție: sunt cele mai lungi și asigură comunicarea

cerebelului cu celelalte componenteale SNC ;-
 Fibrele comisurale: sunt relativ scurte, ele asigurând comunicarea
între zonele simetric opuse ale emisferelor cerebeloase
(intermisferică) ;
 Fibrele de asociere: sunt foarte scurte, deoarece asigură comunicarea
intraemisferică (între două locații din aceeași emisferă) sau de la
scoarța cerebeloasă la nucleii cerebeloși profunzi.

Legăturile cerebelului ce restul SNC se fac prin intermediul pedunculilor

cerebeloși.

Aferenţele cerebelului provin de la măduva spinării până la scoarţa

cerebrală. Prin PCI vin:

o fasciculul spinocerebelos direct(Flechsig) la paleocerebel

o fasciculele olivocerebeloase la scoarţa cerebeloasă

o fasciculul vestibulocerebelos la scoarţa arhicerebelului(cele cu

originea în gg.Scarpa) şi la scoarţa arhicerebelului şi nucleul
fastigial(cele cu originea în nucleii vestibulari).

Prin PCM vin: fibre pontocerebeloase(componente ale căilor

corticopontocerebeloase) la neocerebel si fibrele comisurale.
Prin PCS vin: fasciculul spinocerebelos încrucişat(Gowers) la scoarţa
cerebelului.

 Eferenţele cerebelului pleacă din scoarţa cerebeloasă, ajung la nucleii

cerebeloşi, terminându-se în trunchiul cerebral, măduva spinării şi talamus.
Întalnim urmatoarele căi:
176

a) fascicolul (cerebelo) fastigio-vestibulo-spinal-din nucleul

fastigeal, merge prin PCI
Page
 b) fascicolul (cerebelo)dento-rubro-spinal-din nucleul dinţat,
merge prin PCS

c) fascicolul (cerebelo)dento-talamo-cortical-din nucleul dinţat

al neocerebelului, merge prin PCS

d) fascicolele cerebelo-reticulare-din nucleul dinţat şi fastigeal.

Funcțiile cerebelului sunt legate, în principal, de activitatea motorie, iar mai

nou, se crede că ar avea și un rol cognitiv, în învățarea motorie. Cele trei funcții
clasice ale cerebelului (Gordon Holmes, 1930) sunt :

 coordonarea activității motorii;

 controlul tonusului muscular și
 menținerea și controlul echilibrului.

Cerebelul contribuie la executarea mișcărilor fine, precise și voluntare (care

țin în special de apucare și manipulare a obiectelor, cum ar fi desenatul, de ex.).
Impulsurile pentru aceste mișcări pornesc din scoarța cerebrală și sunt coordonate
de către cerebel.

Fiecare mișcare are la bază acțiunea coordonată a unor grupe musculare.

Cerebelul are rolul de a genera rapid, la debutul unui act motor, impulsuri nervoase
de tip „pornit” pentru mușchii agoniști (care provoacă mișcarea) și, simultan,
impulsuri nervoase de tip „oprit”pentru mușchii antagonici (care se opun efectului
mușchilor agoniști). Pentru finalizarea mișcării, cerebelul va transmite impulsuri de
„oprit” pentru agoniști și impulsuri de „pornit” pentru antagoniști. Se poate deduce
de aici că o coordonare rapidă și alternative a acestor impulsuri facilitează
mișcările fine voluntare.Cerebelul este un centru integrativ important.Aceasta
înseamnă că el primește aferențe de la toate regiunile SNC asociate cu mișcarea
(măduvă, trunchi, talamus, scoarța cerebrală), prelucrează emnalele și trimite
înapoi un feedback.

De asemenea, se presupune că ar conține un mecanism de modelare a

transmiterii impulsurilor nervoase senzoriale către scoarța cerebrală
177

(proprioceptive, vestibulare și tactile) și că ar avea un rol de reglare a funcțiilor

vegetative ale organismului. Unii cercetători avansează ipoteza că cerebelul ar
Page
aveaun rol și în inițierea cuvântului și a limbajului. Cercetările experimentale arată
că cerebelul este implicat în învățarea motorie. Responsabili sunt, în principal,
neuronii Purkinje.

Există trei arii funcționale cerebeloase cu rol încontrolul motor.

Astfel, avem :

1. Vestibulocerebelul (lobul flocculonodular) controlează mișcările

corpului cu rol în menținerea echilibrului ;
2. Spinocerebelul (paleocerebelul) coordonează mișcările
segmentelor distale (depărtate) ale membrelor, mâinile și degetele.
3. Cerebrocerebel (neocerebelul) controlează mişcările fine
comandate de scoarţă. Inhibarea produce tulburari de scurtă durată
în mers şi în realizarea mişcărilor fine (hipermetrie, dismetrie,
tremuraturi intenţionale). Excitarea lui nu determină efecte motorii.

178
Page
 DIENCEFALUL

Diencefalul este o structură anatomică majoră, situată deasupra și în

continuarea mezencefalului, dedesuptul telencefalului și în jurul ventriculului
III. Limita posterioară este dată de comisura posterioară și de corpii mamilari,
limita anterioară este data de chiasma optică, iar limitele laterale sunt date de
bandetele optice, coada nucleului caudat, stria terminală și brațul posterior al
capsulei interne. În cele mai multe tratate, diencefalul este împărțit în două mari
diviziuni: thalamus și hipotalamus. Pe lângă acestea, diencefalul mai conține și
metatalamus, epitalamus și subtalamus.

În această formulă, diencefalul devine compus din talamencefal (meta-, epi-,

subtalamus și talamus) și hipotalamus

Diencefalul
179
Page
 TALAMUSUL

Talamusul (gr. Thalamus – camera lăuntrică) reprezintă partea dorsală a

diencefalului. Este situat aproape în mijlocul emisferelor cerebrale, fiind, prin
urmare, acoperit întotalitate de acestea, iar în partea inferioară este acoperit de
mezencefal. În raport cu ventriculul III, talamusul se află pe fețele laterale ale
acestuia. Este despărțit de hipotalamus prin șanțul hipotalamic, ce trece prin
ventriculul III.

Diencefalul este situat în prelungirea

trunchiului cerebral,între mezencefal și
emisferele cerebrale. În alcătuirea
diencefalului intră talamusul,
metatalamusul, epitalamusul și
hipotalamusul.

180
Page
 Talamusul este alcătuit din doi corpi ovoizi (identici, câte unul de fiecare
parte,) de materie cenușie, care se mai numesc și corpi optici, cu toate că ei
reprezintă un mecanism de releu pentru toate sensibilitățile în afară de cea
olfactivă. Corpii talamici sunt legați prin adeziunea intertalamică. Talamusul este
conectat masiv și reciproc cu cortexul cerebral (adică trimite eferențe și primește
aferențe de la cortex). De asemenea, dispune și de conexiuni cu nucleii
subcorticali. Extremitatea posterioară este mai voluminoasă decât cea anterioară,
este rotunjit și pătrunde în ventriculii laterali. Se mai numește și pulvinar.

Substanța cenușie a talamusului este împărțit în cinci grupe de nuclei, ce își

iau numele în funcție de localizarea spațială, după cum urmează (după Walker,
181

1930) :
Page
1. Grupul nuclear anterior (nucleii anteriori și lateraldorsal) este
separat de restul talamusului prin lama medulară internă (în afară de
nucleul lateral dorsal, care este în afara lamei). Primește aferențe de la
corpii mamilari (tractul mamilotalamic) și trimite eferențe către
cortexul cingulate și cortexul cerebral;
2. Grupul nuclear median, localizat sub căptușeala ventriculului III, se
conectează cu hipotalamusul și substanța cenușie periapeductală
(mezencefal);
3. Grupul nuclear medial este situat intern de lama medulară internă,
include majoritatea substanței cenușii mediale și nucleul dorsal medial
care trimite eferențe către cortexul frontal și cel motor;
4. Grupul nuclear lateral, cuprins între lama medulară externă și cea
internă, se întinde de la partea anterioară până la pulvinar (partea
posterioară), primește aferențe senzoriale de la piele și trimite eferențe
către lobul parietal;
5. Grupul nuclear posterior include pulvinarul și corpii geniculați
(laterali și mediali). Pulvinarul este o masă nucleară mare, conectată
cu lobul temporal și cel parietal.

182
Page
 Nucleii
bazali

Nucleii specifici sunt în legătură cu diferite modalități senzoriale și se

proiectează pe arii corticale specifice. Se mai numesc nuclei de transmitere.

De exemplu, nucleii din corpii geniculați laterali primesc impulsuri vizuale

pe care le trimit către cortexul vizual primar, iar corpii geniculați mediali primesc
impulsuri auditive, pe care le trimit către cortexul auditiv primar.

Informația senzorială a nucleilor specifici reprezintă prima etapă a

percepției, urmând ca scoarța cerebrală să dea detalii de finețe.
183
Page
 Nucleii nespecifici trimit proiecții difuze către scoarța cerebrală, nu
localizate precis, ca în cazul nucleilor specifici. Sunt, în principal nucleii
intralaminari și reticulari.

Trebuie menționat că nu toate aferențele primitede către talamus ajung la

scoarța cerebrală, unele din acestea terminându-se în nucleii talamici. Pe lângă
eferențele corticale, talamusul dispune și de eferențe subcorticale (nucleii
intramediali și ventriculari) și eferențe associative (nucleii laterali). Eferențele
asociative fac legătura între nucleii talamici și au puține aferențe.

Porțiunile majore de substanță albă ale talamusului sunt reprezentate de

radiațiile talamice, lama medulară internă și lama medulară externă.

Radiațiile talamice (corona radiata) sunt fibre nervoase care pornesc din
thalamus și ajung în cortexul cerebral, trecând prin capsula internă.

Lamina medulară internă se bifurcă în porțiunea sa anterioară, împărțind

talamusul (după cum aminteam mai sus) în trei părți (anterioară, medială,
posterioară). În profunzimea ei se găesc nucleii intralaminari (nu este vizibil în nici
o figură), nuclei nespecifici.

Lamina medulară externă este situate pe suprafața lateral a talamusului și

184

conține nucleul reticular, de asemenea nespecific.

Page
 Talamusul, prin nucleii care intră in structura sa, constituie o stație de
releu pentru fibrele ascendente provenite de la maduva spinării, bulb și
cerebel în drumul lor spre cortex. Fac excepție fibrele olfactive, vizuale și
auditive, care nu au releu talamic.

Nucleii talamici prezintă conexiuni talamo-corticale, talamo-striate (cu

corpii striați), talamo-cerebeloase, talamo-bulbare si talamo-hipotalamice.

Datorită multiplelor conexiuni, talamusul reprezintă un centru de

integrare a impulsurilor nervoase ascendente în drumul lor spre cortex.

Metatalamusul, format din corpii geniculati, ocupă o poziție subtalamică

și reprezintă stație de releu pe calea fibrelor optice (care fac stație în corpii
geniculați laterali unde se află centrul vizual primar) și pe calea fibrelor auditive
(nervul vestibulo-cohlear care fac stație în corpii geniculați mediali).

În corpii geniculați laterali se termină tracturile vizuale (nervul optic), iar

eferențele formează radiații optice, care ajung la scoarța cerebrală (mecanismul de
releu pentru sensibilitatea vizual) și fibre cu rol reflex spre coliculii cvadrigemeni
185

inferiori.
Page
 Epitalamusul (talamusul „din spate”) se află în partea superioară a
diencefalului, între spleniul corpului calos și coliculii cvadrigemeni superiori. Este
alcătuită din glanda pineală sau epifiza, comisura posterioară (epitalamică) și
aparatul habenular.

186
Page
 Glanda pineală (epiphysis cerebri - numele de pineală provine de la
asemănarea cu un con de brad) este așezată între coliculii cvadrigemeni superiori.

Epifiza (glanda
pineală)

Coliculii
cvadrigemeni

Epifiza are o acțiune antigonadotropică (face ca maturizarea sexuală să nu

aibă loc până la pubertate),fiind observat hipergonadism la copiii care o au lezată.
Este, prin urmare, important în copilărie, după care se calcifică. Are, de asemenea,
un rol important în creștere, iar datorită conexiunilor cu hipofiza poate influența
întregul sistem endocrin.

Aparatul habenular (habenula) conține substanță cenușie, alcătuit din

nucleii habenulari (intern și extern) și multă substanță alba prin care se conectează
cu alte regiuni subcorticale (aferențe de la lamina medulară internă a talamusului,
187

substanța perforate anterioară, nucleul amigdaloid și stria terminalis și trimite

eferențe către coliculii superiori, nucleul roșu și nucleul intepeducular din
Page
mezencefal). Datorită legăturilor sale, habenula este un sistem-releu pentru
impulsu-rile olfactive, care sunt transmise către nucleii salivatori din trunchiul
cerebral. În acest fel, se presupune că mirosul influențează aportul de hrană dorit.

188
Page
 Subtalamusul este continuarea tegmentumului mezencefalic și conține
nuclei ai sistemului extrapiramidal (zona incerta, nucleul subtalamic, globus
pallidus), motiv pentru care poate fi considerate zona motorie a diencefalului.

Limita superioară este dată de talamus (dorsal).

Zona incerta are legături cu talamusul, nucleulsubtalamic, hipotalamusul și

cu căile piramidale. Se presupune că este o stație de releu pentru fibrele
descendente ale globului palid.

Globus pallidus este situat lateral și este împărțit de o lamelă de fibre

mielinizate într-un segmentlateral (extern) și unul medial (intern). Segmentele
suntinterconectate prin fibre și sunt, de asemenea, conectatecu putamenul și
nucleul caudat. Are legături reciproce cu nucleul subtalamic și primește aferențe (în
segmental medial) din substanța neagră.

Nucleul subtalamic (corpul lui Luys) este un nucleu lenticular biconvex, de

culoarea cafelei cu lapte.Primește aferențe de la globus pallidus (partea laterală)pe
calea fasciculului subtalamic și trimite eferențe tot către globus pallidus (partea
caudală a segmentului medial). Unii autori au constatat legături reciproce
cutalamusul, nucleul roșu, substanța neagră și hipotalamusul.

Nucleii bazali:

-striat (alcătuit din

nucleul putamen,
nucleul caudat şi
nucleul accumbens)

-globus pallidus
(format din segmentul
extern şi segmentul
intern sau nucleul
entopeduncular)
189
Page
-substantia nigra ( cu
cele trei părţi:
compactă, reticulată şi
laterală)

-nucleul subtalamic.

Leziunile nucleului subtalamic dau naștere unor mișcări involuntare violente

și persistente ale brațului contralateral sau chiar hemibalism (mișcarea jumătății
corpului). Acest sindrom poartă numele de sindromul corpului lui Luys.

190
Page
 Hipotalamusul
Cea de-a doua componentă majoră a diencefalului, hipotalamusul, este
așezată la baza creierului,dedesuptul talamusului, înspre partea anterioară a
acestuia. Ocupă mai puțin de1% din suprafața creierului și controlează nenumărate
funcții ale organismului. Este singura porțiune a diencefalului care apare la
191

suprafață, în zona mijlocie a creierului. Este despărțit de talamus prin șanțul

hipotalamic, care constituie limita superioară și posterioară a hipotalamusului.
Page
Limita anterioară este dată de lamina terminală – marginea anterioară a
ventriculului III.

Poate fi împărțit în: hipotalamus puternic mielinizat (corpii mamilari) și

hipotalamus slab mielinizat (restul hipotalamusului)

De asemenea, mai poate fi împărțit în :

 porțiunea supraoptică (anterior, deasupra chiasmei optice,locul în care

se încrucișează parțial fibrele nervului optic);
 porțiunea tuberală (dorsal de porțiunea supraoptică) și
 porțiunea mamilară (posterior, deasupracorpilor mamilari).

Între chiasma optică și comisura anterioară se găsește aria supraoptică.

Rostral de corpii mamilari (formă de sân), apare o zonă bombată în direcție
inferioară, numită tuber cinereum. În partea cea mai de jos a tuber cinereum se
prinde tija pituitarei sau infundibulum, de care se leagă glanda pituitară (hipofiza).
192
Page
 Hipofiza

Hipotalamusul este compus din 22 de nuclei mici (substanță cenușie), multe

fibre nervoase care-l traversează în lung și în lat (substanță albă) și glanda
pituitară.

Nucleii hipotalamici sunt dispuși sub formă de mozaic și sunt destul de greu
de identificat.Fiecare nucleu hipotalamic îndeplinește o anumită funcție. Se împart,
de obicei, în patru grupe :

1. Grupul nuclear anterior (nucleul paraventricular și nucleul supraoptic)

secretă hormoni care sunt transportaâi la hipofiză;
2. Grupul nuclear lateral (nucleii tuberali laterali și nucleul
tuberomamilar);
3. Grupul nuclear mijlociu (nucleul ventromedial, nucleul dorsomedial și
nucleul infundibular sauarcuat) ;
4. Grupul nuclear posterior (nucleii mamilari: medial, care formează
proeminența corpului mamilar și lateral).
193
Page
 Conexiunile hipotalamusului cu celelalte componente ale SNC, cât și cu
sistemul endocrin prin intermediul hipofizei, fac din acesta o structură nervoasă de
importanță crucială pentru funcționarea sistemului psihic și a organismului.
Hipotalamusul dispune de conexiuni interne (intermediare) și conexiuni externe
(cu celelate componente ale SNC). Este o componentă intermediară între talamus
și scoarța cerebrală și între talamus și SNV.

194
Page
 FUNCTIILE HIPOTALAMUSULUI

NUCLEI ANTERIORI NUCLEI MIJLOCII NUCLEI POSTERIORI

integrare parasimpatică integrare parasimpatică integrare simpatică

neurosecreție
neurosecreție
hormoni reacții adaptative
factori de eliberare
neurohipofizari
efect anabolizant efect catabolizant
menținerea homeostaziei
trofotrop* ergotrop*

195
Page
 EMISFERELE CEREBRALE

Dezvoltate din vezicula telencefalică, împreună cu diencefalul, de unde vine

şi denumirea de telencefal, în număr de două, reprezintă partea cea mai
voluminoasă a encefalului.

Telecenfalul reprezintă, cel mai proeminent și cel mai evoluat segement al

sistemului nervos central (SNC). La vârsta de 6 ani, atinge greutatea creierului
adultului: la bărbați aproximativ 1.4 Kg, iar la femei aproximativ 1.25 Kg. Se mai
numește și creierul mare sau cerebrum.

Se compune din emisferele cerebrale,comisurile și cavitățile lor.

196
Page
 Emisferele cerebrale reprezintă cea mai voluminoasă masă nervoasă a
întregului SN. Ele sunt separate de către fisura cerebrală longitudinală sau fisura
interemisferică, și sunt conectate prin intermediul corpului calos.

Sunt alcătuite din:

 sistemul limbic,
 ganglionii bazali,
 substanța albă la interior și
 scoarța cerebrală, alcătuită din substanța cenușie, la exterior.

CONFIGURAȚIE EXTERNĂ

Fiecare emisferă are trei fețe:

 externă sau superolaterală,

 internă sau medială și
 inferioară sau bazală.

De asemenea, fiecare emisferă are și câte trei margini:

 superioară (superomedială),
 inferolaterală și
 inferomedială (între suprafața internă și cea medială).

La extremitatea anterioară a emisferei se află polul frontal, la cea

posterioară–polul occipital, iar extremitatea anterioară a lobului temporal formează
polul temporal.

Suprafața externă sau laterală este adaptată convexității cutiei craniene și

este brăzdată de numeroase cirumvoluții (girusuri) separate între ele de șanțuri
(scizuri sau sulcusuri).
197
Page
 Circumvoluție
Lob frontal
Șanț

Șanțul central (al lui Rolando)

Lob parietal Leptomeninge

Suprafața creierului la nivelul convexității creieerului-lobi frontal și parietal

(imagine din arhiva proprie)

Aria cortexului cerebral este de aproximativ 2200 cm2. O treime din această
arie este vizibilă la suprafață, restul fiind ascuns în sciziuri și fisuri. Cele trei
șanțuri majore, care împart emisferele cerebrale în patru lobi cerebrali (lobul
frontal, lobul temporal, lobul parietal și lobul occipital) sunt:

 Scizura laterală (scizura lui Sylvius);-

 Scizura centrală (scizura lui Rolando);-
 Scizura parieto-occipitală (scizura perpendicular externă).

Lobul frontal reprezintă porțiunea cea mai anterioară a emisferelor

cerebrale, despărțit de lobul parietal de către scizura lui Rolando și de lobul
temporal de către scizura lui Sylvius. Imediat în partea anterioară a șanțului central
se află girusul precentral, o importantă arie motorie.

De aici pleacă atât tracturile piramidale, cât și cele extrapiramidale. În partea

anterioară, girusul precentral este delimitat de șantul precentral.

198
Page
 Șanțul intremisferic.

Polii frontali

Scizura lui Rolando

Lobul frontal

Lobul parietal

Scizura lui Sylvius

Lobul temporal

Funcțiile lobului frontal includ inițierea mișcărilor voluntare, analiza

superioară a datelor senzoriale și provocarea răspunsurilor specifice personalității.

199
Page
 De asemenea, mediază răspunsuri legate de memorie, afectivitate,rațiune,
judecată, planificare și comunicare verbală (centrul inteligenței umane).
Întorcându-ne la povestealui Phineas Gage de la începutul cap. 1, putem observa
cauza fiziologică a tragicei sale schimbări. Deasemenea, ne putem da seama că
dacă lobul frontal ar fi conținut centri vitali, Phineas ar fi murit pe loc.

Lobul parietal este așezat posterior de scizura lui Rolando și se întinde până
la scizura parieto-occipitală. În partea inferioară, este delimitat de (ramul posterior
al) șantul(ui) lateral și o prelungire posterioară imaginară a acestuia, prin care este
unit de scizura parieto-occipitală. Imediat în partea posterioară a scizurii lui
Rolando se află girusul postcentral, o importană arie senzorială. Aceasta răspunde
la senzațiile cutanate și proprioceptiv-kinestezice de pe suprafața întregului corp.
Împreună cu girusul precentral, formeză aria funcțională primară (senzorio-
motorie).

Lobul temporal este situat sub lobul parietal și, parțial, sub porțiunea
posterioară a lobului anterior. Este delimitat superior de scizura lui Sylvius și de
200

aceeași prelungire imaginară a acesteia care delimitează și lobul parietal. Suprafața

Page
laterală este împărțită de două șanțuri în trei circumvoluțiuni paralele (girusul
temporal superior,mijlociu și inferior).

Funcția principală a lobului temporal este percepția semnalelor sonore.

Cortexul auditiv primar pare a fi localizat în girusurile lui Henschl, din girusul
temporal superior.

Lobul occipital se află cel mai posterior, înapoia liniei arbitrare care unește
șanțul parieto-occipital cu incizura preoccipitală. Dedesuptul lobului occipital se
află cerebelul, de care este separat prin tentorium cerebelli (cortulcerebelului).
Principala funcție a lobului occipital ține de percepția vizuală.

Lobii cerebrali și scizurile

Insula (lui Reil) este un lob care nu se observă la suprafața emisferelor,

fiind situat în profunzimea șanțului lateral. Suprafața insulei este divizată, de către
șanțul central al insulei, într-o porțiune anterioară (mai mare) și una posterioară
(mai mică). Partea anterioară este împărțită de șanțuri puțin adânci în trei sau patru
girusuri (circumvoluții) scurte, iar partea posterioară este constituită dintr-un
singur girus lung, divizat adesea la capătul său posterior. Insula a rămas fixă de-a
lungul evoluției filogenetice, fiind acoperită de neocortexul înconjurător, pe
măsură ce acesta din urmă s-a dezvoltat. La om, este voluminoasă și se dezvoltă
din cortexul olfactiv. Se știu puține despre funcțiile sale, în afară de faptul că
201

integrează unele activități cerebrale. Se pare că are un rol și în memorie.

Page
 Suprafața medială este vizibilă printr-o secțiune mediosagitală a creierului,
care desparte cele două emisfere. Se poate observa corpul calos, cea mai mare
formațiune de substanță albă a emisferelor cerebrale, șanțul cingulat, în partea
anterioară (împarte zona respectivă în exterioară și inferioară), girusul cingulat, sub
șanțul cingulat, fornixul, sub corpul calos etc. Regiunea posterioară este traversată
de două șanțuri : scizura parieto-occipital care desparte lobul occipital de lobul
parietal și scizura calcarină a lobului occipital.

202
Page
 Suprafața bazală (inferioară) este delimitată de scizura lui Sylvius într-o
parte anterioară, mai mică și una posterioară, mai mare, fiecare zonă având funcții
distincte. În partea anterioară, paralel cu fisura cerebrală, se află șanțul olfactiv,
203

acoperit de bulbul și tractul olfactiv. Medial de aceste formațiuni se află girus

Page
rectus. Restul suprafeței este împărțit de un șanț în formă de H (orbital) în patru
girusuri orbitale (anterior, posterior,lateral și medial).

Partea posterioară este traversată de către șanțul colateral și șanțul

occipitotemporal șanțul rinal are direcția celui colateral și separă lobul temporal de
uncus.

În partea posteromedială se poate observa istmul girusului cingulat, iar

posterior de acesta – spleniul corpului calos, girusul inferior al lobului temporal și
204

girusul parahipocampic.
Page
 Sistemul (lobul) limbic

Părțiile vechi din punct de vedere filogenetic ale telencefalului, împreună cu

zonele sale marginale și conexiunile sale cu centri subcorticali, poartă denumirea
colectivă de sistem limbic sau lob limbic (limb–margine). Structurile anatomice ale
sistemului limbic înconjoară diencefalul și unele fac parte din acesta
(hipotalamusul, de exemplu). Spre deosebirede structurile parcurse până acum,
sistemul limbic nu este o structură organizată, ci mai degrabă un grup de nuclei și
arii corticale cu funcții asemănătoare. Se pot deduce aceste funcții, dacă precizăm
că a mai fost numit creierul emoțional sau visceral (termeni introduși de MacLean,
1958). Structurile anatomice care compun sistemul limbic sunt incerte, vag și
divers definite. Broca a folosit pentru prima dată termenul de lob limbic (1878),
pentru a caracteriza structurile primitive ale telencefalului ce formează un inel în
jurul trunchiului cerebral. Multe structuri ale sistemului limbic au formă arcuată și
sunt situate între diencefal și cortexul cerebral.

Sistemul limbic include hipotalamusul și un grup de structuri interconectate

ale telencefalului (girusul cingulat, parahipocampic, subcalosal, septul, aria
paraolfactivă, nucleul talamic anterior, porțiuni ale ganglioni bazali, hipocampul și
amigdala.

Sistemul limbic pare să inhibe unele din comportamentele violente

instinctive, permițând organismului să fie mai flexibil și mai capabil să se adapteze
la mediu. Concret, funcțiile componentelor sistemului limbic țin de controlul
comportamentului emoțional și motivațional, de memorie.

1)HIPOCAMPUL

Hipocampul este localizat în profunzimea lobului temporal, pătrunzând în

ventriculul lateral.
205
Page
Grey s Anatomy

În general, se folosește termenul de formațiune hipocampică, în cadrul

căreia intră hipocampul propriu-zis (cornul lui Ammon), girusul dințat și
subiculumul.

În partea inferioară, formațiunea hipocampică este acoperită de către girusul

206

parahipocampic sau cortexul entorinal, care se continuă cu subiculumul, care, la

rândul lui, se continuă cu cornul lui Ammon. Pe partea dorsală a hipocampului
Page

(cornul lui Ammon) se află un strat gros de fibre, numit fimbria hipocampului. Sub
fimbria se află girusul dințat. La exterior, hipocampul este acoperit de un strat de
fibre numit alveus șanțul hipocampic separă girusul dințat de girusul
parahipocampic (cortexul entorinal).

Fornixul este alcătuit, după cum am văzut, din fibrele hipocampice aferente
și eferente, care se arcuiesc în jurul părții rostrale, caudale și superioare ale
talamusului. Este compus dintr-o parte caudală lățită – crura sau crus, o suprafață
superioară compactă – corpul și o parte care se arcuiește peste partea rostrală a
talamusului și trece prin hipotalamus, ajungând la corpii mamilari-coloanele.
Forni-xul emisferei drepte comunică cu fornixul emisferei stângi prin comisura
fornixului.

207
Page
 Corpul calos

Fornix.

AMIGDALA

Amigdala (corpul amigdaloid, complexul nuclear amigdaloid, nucleul

amigdaloid) este o formațiune alcătuită din numeroși nuclei mici, fiind localizați
imediat inferior de cortexul cerebral al lobului temporal. Prezintă numeroase
conexiuni bidirecționale cu hipotalamusul, precum și cu alte arii ale sistemului
limbic. Funcțional, amigdala se împarte în două regiuni nucleare :

1) nucleii corticomediali (în care se termină o diviziune principală a

tractului olfactiv ; are atașat un nucleu de talie mică) și
2) nucleii bazolaterali (foarte dezvoltat și la primate și om și nu are
legătură cu sensibilitatea olfactivă).

Amigdala primește aferențe de la toate regiunile sistemului limbic, precum și

de la neocortexul lobilor temporali, parietal și occipitali. Primește informații
senzoriale olfactive de la bulbul olfactiv și informații senzoriale auditive și vizuale
208

de la ariile corticale specifice. Datorită acestor conexiuni multiple, amigdala a fost

numită „fereastra” prin care sistemul limbic recepționează informații despremediul
Page

înconjurător.
 Nucleii bazali

Nucleii bazali (ganglioni bazali, ganglia), ca și cerebelul, fac parte din

209

sistemul motor extrapiramidal, care împreună cu sistemul piramidal este

responsabil de controlul motor. De fiecare parte a creierului, ganglionii bazali sunt
Page
reprezentați de nucleul caudat, putamen, globus pallidus, substanța neagră și
nucleul subtalamic. Nucleul caudat și putamenul formează neostriatumul, globus
pallidus (paleostriatum) și putamenul formează nucleul lentiform, iar neostriatumul
și nucleul lentiform (deci cei trei nuclei –caudat, putamen și palid) formează corpul
striat. Corpul striat include nucleii bazali dispuși în interiorul emisferelor cerebrale,
ceilalți doi nuclei fiind localizați în subtalamus (nucleul subtalamic) și în
mezencefal (substanța neagră). Majoritatea fibrelor senzoriale și motorii care fac
legătura între cortexul cerebral și măduva spinării trec prin spațiul dintre nucleii
striați, numit capsula internă.

Nucleul caudat are forma literei C și este dispus de-a lungul ventriculului
lateral. În partea rostrală a talamusului se găsește capul nucleului caudat, partea cea
mai voluminoasă a nucleului caudat. Posterior, capul se îngustează și se continuă
cu corpul nucleului caudat. Ultima componentă, coada nucleului
caudat, este cea mai subțire, se arcuiește în partea posterioară a talamusului și
ajunge la amigdală.

Nucleul lentiform (putamen + globus pallidus) are forma unei piramide cu

210

baza triunghiulară, aflată în dreptul insulei, de care este despărțit de capsula

externă și claustrum (o lamă de substanță cenușie cu funcție necun oscută). Vârful
Page
piramidei se află în apropiata vecinătate a talamusului.Pentru mai multe detalii
despre globus pallidus și despre nucleul subtalamic.

Localizarea nucleilor bazali

Conexiunile nucleilor bazali.

Putem vorbi de trei tipuri de conexiuni ale nucleilor bazali:

1. Aferențele provenite, în special, de la cortexul cerebral (virtual, toate

ariile corticale proiectează către nucleii bazali) prin capsula internă și externă și de
la talamus (de la nucleii intralaminari) ;

2. Conexiuni interne reciproce între striat și substanța neagră, între globus

pallidum și nucleul subtalamic (tot reciproce) și o proiecție masivă
neostriatopallidală;

3. Eferențe: neostriatumul trimite, în special către thalamus și scoarța

cerebrală, iar paleostriatumul către talamus, nucleul roșu, formațiunea reticulate și
oliva bulbară, principalele eferențe pornesc din paleostriatum, celelalte facând
sinapsă la nivelul acestuia.
211
Page
 Schema bloc a conexiunilor nucleilor bazali. Nucleii bazali sunt notați cu litere
îngroșate. Se poateobserva și funcția motorie a acestor nuclei, datorată acestor
conexiuni.

Nucleii bazali fac parte din sistemul extrapiramidal, un sistem secundar al

controlului mișcărilor (sistemul principal este cel piramidal, alcătuit din tracturile
corticospinale). De regulă,nucleii bazali au fost asociați cu funcția de modulare a
inițierii mișcărilor (realizată de către cortexul motor), însă aceștia sunt implicați și
în alte circuite cortico-subcorticale, care par a modula aspecte nonmotorii ale
comportamentului.

212
Page
Page 213
 Schema bloc a circuitelor în care sunt implicați nucleili bazali.

Scoarța cerebrală
Scoarța cerebrală (cortexul cerebral) reprezintă etajul cel mai superior al
SNC, acoperind emisferele cerebrale și fiind brăzdat de girusuri și scizuri. Este o
structură apărută târziu, din punct devedere filogenetic, iar cortexul cerebral uman
reprezintă apogeul dezvoltării filogenetice. Deși reprezintă, de departe, cea mai
importantă componentă a SNC, funcțiile sale sunt cel mai puțin cunoscute. Se
cunosc, însă,efectele provocate de lezarea scoarței sau de stimularea specifică a
anumitor zone, astfel știm că aici are loc integrarea și procesarea cognitivă
(percepția, gândirea etc.). Numărul neuronilor scoarței cerebrale nu se cunoaște
precis, literatura fiind plină de estimări ce mergde la 2,6 până la 100 de miliarde !
Celulele gliale suntcam de vreo zece ori mai multe. Aria corticală reprezintă
aproximativ 220 cm2, iar volumul este de aproximativ 300 cm3.Cele mai multe
aferențe ale cortexului cerebralprovin de la talamus. Altele, în număr mai mic,
provinde la diverse zone subcorticale (trunchiul cerebral,diencefal etc.) sau
corticale, care pot avea origine în aceea și emisferă (fibrele de asociație) sau în
214

emisfera opusă (corpul calos).

Page
 Neuronii cortexului cerebral pot avea legături cu alți aproximativ 10.000 de
neuroni. Sunt împărțiți în două mari categorii :

1) Neuroni piramidali: mici (cu efecte tonice), mijlocii sau giganți (Betz),
aceștia din urmă ajungând până acolo încât pot fi observați și cu ochiul liber.
Reprezintă circa 66% din populația neuronală corticală. Împreună cu neuronii
fuziformi, dau naștere aproape tuturor fibrelor eferente ale cortexului ;

2) Neuroni stelați sau granulari au de obicei axoni scurți, și funcționează, în

principal, ca interneuroni care transmit impulsuri nervoase numai pe distanțe scurte
în interiorul cortexului cerebral ; unii sunt excitatori, eliberând glutamat, iar alții
sunt inhibitori, pot fi în formă de coș, fuziformi, orizontali, nevrogliformi și
granulari (celulele lui Martinotti) ; 33 % din total.

În funcție de structura celulară, cortexul cerebral se împarte în:-paleocortex

sau allocortex: conține două straturi de celule:

 stratul extern (granular), format din neuroni mici senzitivi și

 stratul intern (piramidal), format din neuroni motori mijlocii și mari ;-
neocortex sau izocortex: conține șase straturi delimitate între ele în
funcție de mărimea, forma și numărul de neuroni, de densitatea
fibrelor mielinizate și de funcțiile specifice.

215
Page
 Funcțiile, superioare și complexe, ale cortexului cerebral se datorează
organizării celulare a acestuia, care diferă de la o regiune la alta. Aranjamentul
celularal oricărei regiuni corticale poate fi subdivizat în unități funcționale numite
coloane corticale numărul de neuroni este estimat pentru fiecare coloană în jurul a
2500, dintre care aproximativ 100 suntpiramidali. Acești neuroni piramidali
reprezintă eferențele unei coloane,iar aferențele provin de la alte coloane (fibre de
asociație) sau de la arii senzoriale periferice.

La om scoarţa cerebrală este cea mai dezvoltată. Așa cum s-a arătat la
începutul acestui capitol aria cortexului uman are aprox. 2200 cm², din care doar o
treime vizibilă, restul fiind ascunsă în sciziuni, șanțuri.

Structura scoarței cerebrale diferă de la o zonă la alta (ca grosime, ca

densitate celulară, ca orientare a celulelor). Funcție de acestea aspecte s-a conturat
harta Brodmann. In funcție de predominanța celulară, anumite arii pot fi
considerate motorii (predomină celulele piramidale) sau pot fi senzoriale
(predomină straturile granulare) sau pot fi de asociație (predomină straturile I, II și
uneori III).

Cortexul e o vastă zonă de recepție, de comandă-control, dar și de integrare a

impulsurilor. Din acest punct de vedere putem vorbi de cortex somato -senzorial și
de cortexul motor (efector).

Structura lor le face ca unele să fie efectorii și altele receptorii, iar funcția de
asociație aparține întregului neocortex omenesc.

216
Page
 Arii corticale (după Brodmann).

Tendința de a limita ariile corticale prin granițe precise este greșită, deoarece
au între ele zone de trecere. Localizările funcționale nu respectă limitele
citoarhitectonice ale unei arii.

Arii corticale (după Brodmann).

LOBUL FRONTAL = locul anatomic al conștiintei de sine; este cea mai

217

evoluată componentă a creierului uman

Page
 Delimitat posterior de scizura (șanțul) Rolando (central), lateral de fisura
sylviană și medial de sulcusul cingulat.

Are trei sectoare funcționale majore:

1. Cortexul motor primar;

2. Cortexul premotor;
3. Cortexul prefrontal.

Arii corticale motorii și arii corticale senzitive.

Homunculus-ul motor – este o schemă în care este reprezentat fiecare

segment osteomuscular al corpului, corespunzător importanței pe care o are în
realizarea mișcărilor voluntare instrumentale adică a praxiei.

218
Page
 Homunculus motor

Cortexul motor

Paternurile motorii ritmice (mersul,

fuga, mestecatul) reprezintă combinaţii între
mişcările voluntare şi cele reflexe. Începutul şi
sfârşitul lor sunt voluntare, restul ţine mai
mult de aspecte reflexe. Pun în funcţie două
seturi opuse de muşchi – agonişti şi
antagonişti.

Pentru integrarea tuturor acestor tipuri

de mişcări, sistemul motor dispune de două caracteristici:

 primeşte influenţe senzoriale cu privire la context/mediu, orientarea corpului

şi gradul de contracţii musculare.

 Sistemul motor dispune de o organizare ierarhică, ce integrează diferenţiat

inputurile senzoriale relevante pentru funcţionarea acestora.
219

Între componenta senzorială şi cea motorie a cortexului există o extrem de

strânsă interacţiune.
Page
 Cercetările efectuate asupra cortexului motor au evidenţiat existenţa unei arii
specifice – circumvoluţia precentrală – a cărei stimulare produce efecte motorii în
grupe musculare aflate în zone opuse ale corpului (aria motorie primară).

Cortexul prefrontal

• Porțiunea cea mai rostrală a lobului frontal caracterizată prin implicarea ei

în funcțiile cerebrale cognitive și emoționale.

• S-a estimat ca ocupa aprox. o treime din întregul cortex cerebral uman. La
om, această zonă care ocupă aproape 1/3 din cortexul cerebral. Filogenetic, salturi
calitative în organizarea globală a comportamentului în raport cu solicitarile
mediului extern și cu satisfacerea stărilor proprii de motivație se leagă, cu
precădere, tocmai de constituirea și dezvoltarea mecanismelor de comandă-control
ale cortexului prefrontal.

• Este instanța care conștientizează emoțiile și le conferă girul rațiunii.

220
Page
Aria funcțională senzorio-motorie

Au fost descoperite şi alte arii motorii considerate secundare (arii

premotorii - aria 6 Brodmann).
Axonii acestor neuroni se
proiectează în cortexul motor primar
în structurile subcorticale şi în
măduva spinării. În funcţie de
nivelul atins în dezvoltarea unei
specii faţă de alta, ariile premotorii
221

cresc în extindere şi complexitate (la

om sunt de peste 6 ori mai mari
Page
 decât la maimuţele inferioare).

La om au fost evidenţiate 2 arii premotorii. Acestea, împreună cu cortexul

motor primar, au o structură diferită de a ariilor senzoriale, prin absenţa stratului
IV şi prin dezvoltarea mai mare a stratului V (piramidali gigantici – Betz).

Cortexul primar motor şi ariile premotorii primesc inputuri din trei surse:

 de la periferie, cortexul senzorial primar şi arii senzoriale asociative;

 de la cerebel (prin talamus);
 de la globus pallidus.
Pe de altă parte, ariile corticale motorii exercită control indirect asupra
motoneuronilor spinali, prin intermediul anumitor nuclei din trunchiul cerebral.

Cortexul primar motor (M 1 – aria 4 Brodmann) – prin stimularea diferitor

zone ale ei rezultă o hartă a corpului uman (homunculus) în care sunt reprezentate
grupurile musculare buco-linguo-faciale, membrul superior şi mâna, membrul
inferior. Relevanţa lor rezultă din rolul lor fiziologic (precizia şi fineţea mişcării,
mai puţin dimensiunea lor anatomică).

Şi ariile secundare au un anumit grad de somatotopie. Ele intervin în

pregătirea motorie şi în controlul mişcărilor.

Lezarea ariei motorii primare – are consecinţe motorii grave.

 Leziunile localizate la nivelul acestei zone afectează capacitatea de a
efectua mișcări intenționate;
 Hemiparezele, hemiplegia, apraxiile;
 Epilepsia motorie, parțială (jacksoniană) – crize de mișcări tonico-
clonice care, în forma cea mai tipică, debutează la nivelul degetului
mare, cuprinde celelalte degete după care se întinde spre braț, fața și
în sfârșit la membrul inferior, reproducând astfel reprezentarea
diferitelor segmente ale corpului la nivelul ariei 4.
 Implicat în integrarea abilităților motorii și în secvențele acțiunii de
învățare.
222

Lezarea ariei motorii secundare – are consecinţe asupra controlului

motor al feţei.
Page
 Cortexul somatosenzorial joacă un rol important în preluarea tuturor
inputurilor senzoriale de la nivel somatic.

Există două arii importante în preluarea informaţiilor senzoriale:

 Aria senzorială somatică primară (1)

Aria senzorială somatică primară (1)

se găseşte în girusul postcentral, şanţul central şi porţiunea superioară şi

inferioară a lobilor parietali;

are patru arii funcţionale – ariile Brodmann 1, 2, 3a şi 3b cu roluri diferite în

suprafaţa somatică;

aria 1 – primeşte sensibilitatea externă şi proprioceptivă prin fibre talamice

223

directe şi prin colaterale din aria 3;

Page
 aria 2 – aici sosesc de la talamus doar fibre subţiri proprioceptive şi
kinestezice contralaterale;

aria 3 – responsabilă, deasemenea, de sensibilitatea exteroceptivă

(dureroasă).

 Aria senzorială somatică secundară (2)

Aria senzorială somatică secundară (2)

 se află pe partea superioară a şanţului lateral

 este mai mic decât cel primar

Ambele arii sunt conectate şi cu cortexul motor piramidal şi au trei tipuri de

conexiuni: de asociere, caloase şi de proiecţie.

Conexiunile de asociere unesc neuronii diferitelor regiuni corticale din

această emisferă centrală.

Conexiunile caloase unesc neuronii aflaţi în cele două emisfere cerebrale.

Conexiunile de proiecţie trimit axoni la structurile subcorticale (ganglioni

LOBUL PARIETAL
224

Este situat posterior de lobul frontal, de care e separat prin șanțul central
Page

(Rolando), până la șanțul parieto-occipital.

 In interacțiune cu lobul frontal, lobul parietal alcătuiește mecanismul
principal de integrare a proceselor cognitive superioare (reprezentarea,
imaginația și gândire.

Percepția tactilă sau somestezia, se referă la abilitatea noastră de a înțelege

informația obținută prin atingere. Percepția tactilă rezultă din stimularea
receptorilor cutanați și a celor proprioceptivi.

Termoreceptorii contribuie la recunoașterea tactilă a obiectelor.

• CORTEXUL SOMATO-SENZORIAL: CSS primar include a riile1, 2 si 3

bazali, talamus, măduva spinării).

• Homunculus senzitiv – există o magnificare relativă a cantității de cortex dedicate

părților corpului cu cea mai înalta acuitate tactilă și specializare senzorială.

• Fiecare lob parietal construiește reprezentarea hemicorpului său opus și ambii au

predilecția de a înlocui prin fantome părțile de corp pierdute.

• Harta corticală somatosenzorială nu este statică!!!

• Antrenamentele de utilizare a vârfului degetelor pot crește aria corticală care le

reprezintă (ex: orbii care utilizează degetele pentru citirea Braille).

225
Page
 Homunculus senzitiv

LOBII TEMPORALI

• Se afla sub osul temporal

• Lobii temporali sunt mai mult imagini avantajoase decât entități anatomice,
delimitările față de lobii parietal și occipital neavând repere precise .

• Are trei circumvolutii: superioara (T1), medie (T2) și inferioară (T3)

• Ariile auditive primare (41 și 42 – girusul Heschl) și aria auditivă secundară (22)

• Pe fața infero-laterală se găsesc proiecțiile vizuale, arii de înaltă integrare

senzorială (arii terțiare)
226
Page
LOBII OCCIPITALI

• Lobii occipitali, legați de prelucrarea și integrarea informației vizuale, realizează

esențialmente o funcție cognitive.

• Centrul vederii a fost plasat invariabil sub emisferele cerebrale, adică, în

ventriculii laterali (Galen), în trunchiul cerebral (Willis), în corpul pineal
(Descartes).

• Aria 17 Brodmann reprezintă nucleul analizatorului optic, realizează integrarea

modală primară, concretizată prin capacitatea de a avea senzații vizuale.

• Aria 17 = centrul experienței vizuale elementare.

• Ariile 18 si 19, prin excelență associative.

227
Page
Lobii frontali Lobii parietali Lobii temporali Lobii occipitali
Cortexul motor şi Anterior Auzul -
premotor - Percepţii - Recepţia Producere
somatosenzoriale senzorială a senzaţiilor
-control motor de nivel
- Percepţie - Percepţia vizuale primare
primar şi secundar
tactilă senzorială (puncte
- fluenţă verbală şi
- Simţul auditivă luminoase,
de desen
corpului - Cogniţia forme simple),
- pronunţarea
- asociată completarea
cuvintelor pe litere
Recunoaştere eveniment formei
Cortexul prefrontal a vizuală a elor
- Controlul motor obiectelor - Percepţia
auditive
terţiar Posterior vizuală
- Abilităţi
- Adaptabilitatea - Limbaj (contururi,
muzicale
răspunsului motor (recepţia limbajului mărime,
(lob
- Planificarea vorbit, citirea) orientare,
temporal
secvenţelor - Orientarea adâncime,
drept)
comportamentale spaţială şi atenţia stereopsis,
- Reglarea verbală Văzul
(urmărirea luminozitate,
- Rezolvarea de - Funcţia
traseului, culoare,
probleme vizuală
discriminarea mişcare)
- Mişcarea terţiară
stânga-dreapta)
voluntară a - Percepţia
- Sinteze -Conotaţiile
ochilor feţelor
simbolice (calculul semantice ale
- Judecata aritmetic) Limbajul obiectelor
perceptuală - Mişcarea - Recepţia şi vizuale
- Memoria (efectul voluntară înţelegerea
de recenţă) - Abilităţi vorbirii şi - Citirea
Aria lui Broca constructive scrisului
- Vorbirea (desenul) Atenţia
expresivă - Integrarea
văz-simţ tactil Memoria
Cortexul orbital - Sindromul
- Personalitatea - Memorie
amnezic
- Comportamentul auditivă de scurtă - Memorie
social durată
verbală de
lungă
228

durată -
TS
Page

- Memorie
 spaţială de
lungă
durată –
TD
- Învăţare
asociativă
Personalitatea
- Percepţie
experienţi
ală
- Comporta
ment
sexual

VASCULARIZAȚIA CREIERULUI

Vascularizatia creierului este asigurata de arterele carotide si arterele vertebrale,

ultimele contopindu-se pe linia mediana si formand trunchiul bazilar, care apoi se
divide in ramuri terminale.

Cele patru ramuri ale arterelor carotide sunt: artera cerebrala anterioara, artera
cerebrala mijlocie, artera coroidiana anterioara si artera cerebrala posterioara care
se uneste cu artera comunicanta posterioara, creand anastomoza intre sistemul
carotidian si cel vertebral. Arterele cerebrale anterioare inainte de scizura
interemisferica sunt unite prin artera comunicanta anterioara. Acest sistem de
anastomoze formeaza un circuit inchis numit poligonul Willis. Anomaliile arterelor
cerebrale sunt mai frecvente la nivelul unirii arterei comunicante posterioare cu
artera cerebrala posterioara, putand exista si malformatii (anevrismul si
angiomatoza) ca si agenezii ale arterei carotide cu ramolismente cerebrale
229

secundare . Aportul de sange la emisferele cerebrale este asigurat de cele patru

Page
artere: artera cerebrala mijlocie, artera cerebrala anterioara, artera coroidian
anterioara si artera cerebrala posterioara.

Artera cerebrala anterioara ia nastere din coroida interna, se situeaza in scizura

interemisferica, apoi urca pe fata superioara a corpului calos. Merge ascendent pe
fata interna a emisferului cerebral, sfarsind prin doua ramuri la lobul paracentral si
patrulater cu urmatoarele ramificatii: artera orbitala, artera prefrontala, artera
caloso-marginala, ramuri pentru corpul calos si artera pericaloasa. Arterele
cerebrale anterioare vascularizeaza un teritoriu superficial de pe fata interna si
externa inferioara a emisferelor; circumvolutia frontala interna, gyrusul cinguli,
lobul paracentral si patrulater (intern), apoi circumvolutia F1, superioara, lobul
orbitar, fata inferioara si un teritoriu profund cu portiunea anterioara a capului
nucleului caudat si corpul calos.

Artera cerebrala medie(Sylviana) este cea mai voluminoasa artera cerebrala si

continua artera carotida interna de la chiasma, in afara, apoi prin vena sylviana
strabate scizura sylviana. Aceasta artera vascularizeaza un teritoriu prin arterele
perforante, care se divid in doua grupe: artera putamenocaudala si arterele palidale
externe. Teritoriul superficial cortico-subcortical este vascularizat de ramuri ale
arterei temporale si de trunchiul comun al ramurilor ascendente ale arterei sylviene
cu ramurile ei: artera orbito-frontala; artera prerolandica care iriga portiunea
anterioara a frontalei ascendente si piciorul lui F2 - F3; artera rolandica care
vascularizeaza partea posterioara a frontalei ascendente si anterior P.A fara treimea
superioara a acestor doua circumvolutii ce tin de artera cerebrala anterioara; artera
parietala anterioara; artera parietala posterioara care vascularizeaza portiunea
posterioara P1 si P2 si artera policei curbe, care vascularizeaza portiunea
posterioara a circumvolutiei parietale inferioare, temporale superiore si radiatiile
optice.

Artera coroidiana anterioara, de calibru mic, merge la corpul geniculat lateral, in

fanta Bichat si plexul coroid din ventriculii laterali si se ramifica in: artera
pediculului carligului hipocampului, artera portiunii retrolenticulare a capsulei,
nucleul palid intern si in parte C.G.L. accesoriul aceasta artera iriga portiunea
230

laterala a nucleului subtalamic, locus niger si nucleul anterior talamic si pulvinar.

Artera cerebrala posterioara, pornita din bifurcatia trunchiului basilar,
Page

vascularizeaza piciorul peduculului, fata exterioara si inferioara a lobului frontal,

dand urmatoarele filete: ramuri profunde, care duc la pediculul retromamilar, artera
cvadrigeminala si artera coroidiana posterioara a pediculului talamogeniculat;
ramuri cu distributie emisferica; artera corn Ammon, artera temporo-occipitala
anterioara la portiunea anterioara a lobului temporal inferior; artera temporo-
occipitala posterioara si artera calcarina care iriga cuneusul

VASCULARIZAȚIA CEREBRALĂ
Creierul folosește 1/3 din sângele organismului și 20% din cantitatea de
oxigen, iar la copil cantitatea de oxigen folosită este de 50%. Vascularizația
cerebrală este foarte importantă, fiind cunoscut faptul că suprimarea vascularizației
cerebrale pentru 4-5 secunde conduce la pierderea cunoștintei (lipotimie), iar dacă
este întreruptă pentru 4 minute, se produc leziuni cerebrale ireversibile.

Reglarea vascularizației cerebrale este strict umorală, astfel, scăderea

concentrației oxigenului, scăderea concentrației dioxidului de carbon sau scaderea
tensiunii arteriale conduc la vasodilatație cerebrală.

Neuronii au capacitatea de autoadaptare, în sensul că, la scăderea

231

concentrației de glucoză în sânge, acestora le crește capacitatea de absorbție a

glucozei.
Page
 Țesutul cerebral este izolat de mediul sanguin prin bariera hematoencefalică.

POLIGONUL ARTERIAL WILLIS

Acest poligon este un sistem arterial anastomotic, cu 7 ramuri (laturi), la

formarea căruia participă 2 sisteme arteriale : sistemul carotic intern și sistemul
vertebro-bazilar.

1) Sistemul carotic intern (artera carotidă internă) este alcătuit din 4 părți :
 partea cervicală;
 partea pietroasă – se găsește în stânca temporalului și în canalul
carotic osos, unde, datorită formei canalului se mai numește
și sifon carotic.;
 partea cavernoasă – se găsește în sinusul cavernos și în șanțul
carotic de pe peretele lateral al sfenoidului.;
 partea cerebrală – ține de la ieșirea din sinusul cavernos, în
232

dreptul proceselor clinoide anterioare, până în dreptul

spațiului perforat anterior.
Page
În craniu, artera carotidă internă dă 2 grupuri de ramuri:

a) Ramuri colaterale – reprezentate de arterele :

 oftalmică,
 comunicanta posterioară,
 coroidiana anterioară.
b) Ramuri terminale – reprezentate de artera cerebrală anterioară și de
artera cerebrală medie.

233
Page
2) Sistemul vertebro-bazilar. Artera vertebrală are 2 segmente, unul cervical și
vertebral (la nivelul gâtului), și unul cerebral care se întinde până la
marginea inferioară a punții, unde prin unire cu cea de partea opusă
formează trunchiul bazilar. Acesta, urcă în canalul format de clivus
(anterior) și șanțul bazilar pontin până în dreptul spațiului perforat posterior,
unde arterele vertebrale posterioare se împart în artere terminale.

234
Page
 Artera carotidă internă

Artera cerebrală posterioară.

Artera ceerebeloasă superioară.

Artera bazilară.

Artera vertevrală

De cele mai multe ori aceste artere sunt inegale ca lungime și calibru.
235

Poligonul arterial își manifestă eficacitatea atunci când una dintre laturi (ramuri)
este obliterată, circulația sângelui fiind suplinită de celelalte. Orice obstrucție în
Page

afara poligonului duce la leziuni de substanță nervoas.

 Poligonul arterial
este format din :
-artera comunicantă
anterioară,
-2 artere cerebrale
anterioare,
-2 artere
comunicante
posterioare,
-2 artere cerebrale
posterioare.

Arterele cerebrale dau fiecare 2 grupuri de ramuri :

 ramuri corticale sau superficiale, care trec în șațurile de pe suprafața

emisferelor, vascularizând cortexul în totalitate și o parte a substanței
albe subiacente, și
 ramuri centrale sau profunde ce pătrund în grosimea substanței
cerebrale prin cele 3 spații perforate (2 anterioare și unul
posterior), vascularizând restul substanței albe, nucleii și
pereții ventriculilor.

Artera cerebrală anterioară

De la origine (în dreptul spațiului perforat anterior), artera trece peste nervul
optic, patrunde în fisura interemisferică și se aplică pe genunchiul corpului calos.
Aici se împarte în 2 ramuri mari:

1- artera pericalosală care trece în șantul corpului calos și sfârșește în

236

aria precuneusului, și
Page
 2- artera caloso-marginală care trece în șanțul cinguli și sfârșește în aria
lobului paracentral.

Ramuri corticale :

 ramuri orbitale pentru girul drept, bulb olfactiv, tract olfactiv, giri
orbital mediali;
 ramuri frontale pentru corp calos, gir cinguli, gir frontal medial cu
lobulul paracentral, gir frontal superior și partea superioară a girului
frontal mijlociu
 ramuri parietale pentru precuneus și lobul parietal superior.

Ramuri centrale:

 sunt desprinse din apropierea originii arterei cerebrale anterioare, trec

în spatiul perforat anterior, una dintre ele fiind mai voluminoasă
(artera recurenta Heubner).
 Aceste ramuri vascularizează:
rostrul corpului calos,
septul pelucid,
capul nucleului caudat,
brațul anerior al capsulei interne,
partea anterioară a putamenului.

Artera cerebrală medie

Este cea mai mare arteră cerebrală atât din punct de vedere al calibrului cât
și al lungimii. Ea continuă traiectul arterei carotide interne. Din dreptul spațiului
perforat anterior, ea pătrunde în șanțul lateral Sylvius, peste insula, și ajunge în aria
lobului parietal unde sfârșește ca arteră a girului angular.

Ramuri corticale:

ramuri orbitale pentru girii orbitali laterali;

237

ramuri frontale pentru jumătatea inferioară a girului frontal mijlociu,

girul frontal inferior și girul precentral
Page

ramuri parietale pentru girul postcentral și lobul parietal inferior;

 ramuri temporale mai ales pentru girul temporal superior;
ramuri insulare.

Ramuri centrale: acestea se numesc artere striate și sunt împărțite în 2

grupuri, unul lateral și unul medial, acestea trecând împreună prin spațiul perforat
anterior spre profunzimea emisferelor. Ele vascularizează:

putamen,
globus palidus,
corpul nucleului caudat,
partea anterioară a talamusului,
genunchiul capsule interne,
brațul posterior al capsule interne,
brațul retrolenticular al capsule interne,
brațul sublenticular ale capsulei interne.

238
Page
 Artera comunicantă posterioară

Este ramură a arterei carotide interne. Ea asigură anastomoza cu

arterele cerebrale posterioare și înconjură pedunculul cerebral în traiectul său
posterior, dând puține ramuri care treversează spațiul perforat posterior,
vascularizând hipotalamusul și partea anterioară a calotei mezencefalice.

Artera coroidiană anterioară

Este ramură a arterei carotide interne. Are traiect posterior, pe fața inferioară
239

a lobului temporal, pătrunzând apoi în profunzimea acestuia și ajungând

în apropierea cornului temporal.
Page
 Ea vascularizează:

formațiuni ale sistemului limbic (corp amigdalian, hipocampul cu

fimbria) și
părți ale diencefalului (polul posterior al talamusului, corpul geniculat
lateral).

Leziunile pe artera coroidiană anterioară (leziuni ischemice) provoacă crize

de epilepsie

Artera cerebrală posterioară

Porneste din dreptul spatiului perforat posterior, are traiect lateral, paralel cu
artera cerebeloasa superioară înconjurând spre posterior pedunculul cerebral. Apoi
trece pe partea temporo-occipitală a emisferelor și sfârșește în șanțul calcarin ca
arteră calcarină.

Ramuri corticale:

2 artere temporo-occipitale, una anterioară și una posterioară, pentru girii

temporo-occipitali dar și girul temporal inferior și parțial girul temporal
mijlociu.
artera cornului lui Amos pentru girul parahipocampic;
ramuri parietale pentru precuneus;
ramuri occipitale pentru cuneus, lingula, pol occipital și fața externă supero-
laterală a lobului occipital.

Ramuri centrale : - pătrund în spațiul perforat posterior și vascularizează

hipotalamusul, regiunea subtalamică, pulvinar talamic, epitalamus (cu epifiza),
coliculi cvadrigemeni superiori, parte postero-laterală a calotei mezencefalice. 240
Page
VENELE CEREBRALE

Venele creierului formeaza 2 sisteme:

1. un sistem de vene superficiale pe suprafața emiferelor, și

2. un sistem de vene profunde aflate în apropierea plexurilor coroidiene.

Venele superficiale sunt împărțite în 3 grupuri:

1) Vene superioare – care se găsesc pe fețele supero-laterală și medială ale

emisferei, drenând sângele mai ales superior spre sinusul longitudunal superior,
și mai puțin inferior spre sinusul longitudinal inferior. Și aceste vene superioare
se împart în 3 grupuri : anterior, mijlociu și posterior.

2) Vena cerebrală mijlocie superficială – se găsește în șanțul lateral Sylvius

și coboară spre fața inferioară varsându-se în sinusul cavernos

3) Vene inferioare – se găsesc pe fața inferioară a emisferelor cerebrale.

Dintre aceste vene există un colector mai voluminos care se numește vena
bazală. Aceasta se formează în dreptul spațiului perforat anterior prin unirea a
înca 3 vene : cerebrala anterioară, cerebrala mijlocie profundă (care însoțește
artera cerebrala medie) și vena striată care iese din profunzimea spațiului
perforat anterior. Vena bazală are traiect posterior, și sub spleniul corpului calos
se varsă în vena cerebrală mare a creierului.
241
Page
 Venele profunde
Vena cerebrală internă – drenează sângele profund al emisferelor cerebrale.
Se formează în dreptul orificiului interventricular, din 2 vene : vena talamo-
striată care vine din șantul talamo-striat, și vena coroidiana ce vine din pânza
coroidiana a ventriculului 3.

După formare, vena are traiect posterior, tot în grosimea pânzei coroidiene,
și ajunsă sub spleniul corpului calos, se uneste cu cea de partea opusă formând
marea venă cerebrală. Aceasta din urmă, după un scurt traiect posterior
se unește cu sinusul longitudinal inferior și formează sinusul venos drept,care
are în continuare traiect posterior, prin baza coasei creierului, până la
nivelul confluenței sinusurilor, în care se varsă. De la acest nivel sângele e
drenat prin cele 2 sinusuri venoase transverse, apoi sigmoide, spre venele
jugulare interne.

242
Page
Page 243
SISTEM NERVOS PERIFERIC

244
Page
Page 245
 Legatura dintre SNC și restul țesuturilor și organelor se face prin sistemul
nervos periferic.

Această legatură este asigurată de nervi care sunt cordoane albe, suple, rezistente la
tracțiune, al căror calibru variază de la origine până la terminațiile lor ca urmare a
desprinderii de ramuri sau ramificații colaterale. Nervii (cranieni sau spinali) leagă
sistemul cerebrospinal de organe și invers în funcție de polarizarea influxului
nervos. După organele pe care le inervează descriem: nervi cutanați, articulari,
vasculari, ramuri musculare, glandulare și mucoase.

Toti nervii somatici și vegetativi au o origine aparentă și una reală.

Prin origine aparentă se înțelege locul de pătrundere (nervi senzitivi) sau de ieșire
(nervi motori) din SNC.

Prin origine reală se înțelege nucleul (nucleii) nervos de unde pornesc fibrele care
dau naștere la nervi. Astfel, pentru nervii motori originea reală se află în neuronii
din coarnele ventrale ale măduvei spinării sau neuronii din nucleii motori ai
trunchiului cerebral. Pentru nervii senzitivi originea reală este în ganglionii spinali
în cazul nervilor rahidieni și în ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni.

NERVUL SPINAL

Cele 31 de perechi de nervi spinali (rahidieni) au o dispozitie metamerică, fiind

situați de o parte și de alta a măduvei spinării și distribuindu-se teritoriilor somatice
succesive corespunzatoare metameric.

Se împart în:

 8 perechi cervicali;
 12 perechi toracici;
 5 perechi lombari;
 5 perechi sacrați și
 o pereche coccigiană.
246
Page
Metamerul reprezintă un segment (imaginar) al corpului în care se găsește un
centru nervos (din măduva spinării) de unde pornesc de fiecare parte o rădăcină
ventrală (motorie) și o radacină dorsală (senzitivă) pe traseul căreia se găsește
ganglionul spinal. Aceste elemente nervoase leagă între ele, de fiecare parte a
măduvei, o porțiune de tegument (dermatom), părti ale mușchiului (miotom),
elemente osteoarticulare (sclerotom), elemente vasculare (angiotom) și elemente
247

viscerale (viscerotom).
Page
Arcul reflex medular
stă deci la baza
Să ne reamintim schema arcului nervos reflex medular. O excitație
organizării reflexe la suprafața corpului este transformată în influx nervos și ajunge
prin intermediul fibrelor senzitive (dendritele neuronului din
transversale
ganglionul spinal) în ganglionii spinali și, de aici, prin rădăcina
(metamerice) descrise posterioară a nervului rahidian (axonii aceluiasi neuron), merge
direct sau prin neuronii intercalari la neuronii motori din cornul
anterior. Se explică anterior. Pe calea axonilor neuronilor motori radiculari prin
astfel de ce o intermediul rădăcinilor anterioare și ramurilor nervilor spinali se va
produce contracția musculară.
stimulare cutanată,
musculară,
osteoarticulară,
Există, de asemeni, și o organizare longitudinală prin
vasculară sau legături intermetamerice care cuprind colateralele
viscerală va fibrelor radiculare aferente, trunchiurile simpatice
vertebro-laterale și o rețea de interneuroni nevraxici
determina apariția
foarte bogată. Fie ca este vorba de un semn, fie
unui semn sau va despre o stimulare se vor crea întotdeauna decalaje
avea un efect între originea și terminarea arcului reflex.

terapeutic la nivelul  Fibrele radiculare care vin de la maduva

oricarui element al spinarii se bifurcă în zona proeminențelor și
trimit colaterale celor 7 segmente
acestui metamer prin supraaiacente și celor 3 subiacente (deci o
circuite nervoase rădăcina stimulează 10 segmente spinale);
spino-spinale, spino-  De fiecare parte a nevraxului se găsesc
trunchiuri simpatice vertebro-laterale care
autonome sau determina un decalaj al fibrelor nervoase (o
autonomo-spinale. fibră autonomă cu originea în dermatomul C7
se poate termina în segmentele spinale C7, C8,
T1-T4). De asemeni un dermatom și un
miotom apartinând aceluiași segment nu sunt
situate neaparat la același nivel topografic. De exemplu mușchii centurii
scapulare chiar dacă sunt localizați la nivel toracic sunt inervați de fibre
248

cervicale (pectoral mare C5-C8, dorsal mare C6-C8).

Page
  Revenind la nervul spinal, reamintiti-vă componentele acestuia: rădacini,
trunchi și ramuri terminale. Nervii spinali sau rahidieni au originea în
măduva spinării și constituie căile de conducere a influxului nervos spre/și
de la măduva spinării.Ei au luat naștere din unirea fibrelor nervoase ale
rădăcinilor posterioare și anterioare, după ce au străbătut cele trei învelișuri
ale măduvei sipării. Nervii spinali sunt nervi micști, fiind alcătuiți din fibre
senzitive și fibre motorii. Ei sunt foarte scurți, întrucât, imediat ce au ieșit
prin gaura de conjugare, se împart în 4 ramuri:
 posterioară;
 anterioară;
 viscerală;
 meningiană;

Ramura anterioară este mai voluminoasă și inervează același organe, ca și

ramura posterioară, însă din regiunile: cervicală, temporală, articulară, părțile
superioare, laterale și anterioare ale toracelui și abdomenului, precum și ale
membrelor superioare și inferioare.

Ramura posterioară inervează pielea, glandele sudoripare și sebacee, vasele

sangvine și mușchii din partea posterioară a trunchiului și din regiunile occipitală
și parietală ale capului. Ramura meningiană este foarte subțire care se reântoarce,
prin gaura de conjugare, în canalul neural și inervează meningele rahidian.

Ramura viscerală (comunicanta albă) conține numai fibre vegetative.

Ramura meningiană este foarte subțire. Ea se reîntoarce,prin gaura de

conjugare,in canalul neural și inerveaza meningele rahidian.

249
Page
Rădăcina anterioară este motorie și este formată din 3 tipuri de fibre eferente:

 fibre mielinice groase (8-14 µ) care reprezinta axonii

motoneuronilor alfa
 fibre mielinice mijlocii (3-8 µ) care sunt axonii motoneuronilor
gama
 fibre mielinice subtiri (sub 3 µ) reprezentate de fibrele vegetative
preganglionare cu origine în coarnele intermediare.

Rădăcina posterioară este senzitivă, prezintă pe traiectul ei ganglionul spinal și este

formată din fibre aferente mielinice și amielinice după cum urmează:

fibre mielinice groase (12-20 µ), rapide, pentru sensibilitatea proprioceptivă

inconștientă
fibre mielinice mijlocii (5-12 µ) mai puțin rapide pentru sensibilitatea
proprioceptivă și tactilă
fibre mielinice subțiri (2-5 µ), cu conducere lentă pentru sensibilitatea
dureroasă somatică și sensibilitatea termică
fibre amielinice pentru sensibilitatea dureroasa viscerală.

Ea asigură în cea mai mare parte sensibilitatea tegumentului (teritoriul cutanat

250

superficial), iar un grup profund mai mic se distribuie viscerelor (teritoriul profund
visceral). Aceasta explică fenomenele senzitive cutanate (durere, arsuri, etc.) care
Page
acompaniază diferitele afecțiuni viscerale, faptul datorându-se conexiunilor
centrale care există între nervii senzitivi cutanați și cei viscerali.

Datorită acestui fapt topografia zonelor hiperalgice poate servi pe de o parte pentru
a aprecia semnele obiective ale unei afecțiuni viscerale în clinică, iar pe de altă
parte la localizarea în maduvă a segmentelor sensibilității viscerale.

Zonele de inervație ale tegumentelor (dermatoamele) sunt foarte bine precizate la

ora actuală.

Succesiunea dermatoamelor si corespondenta acestora cu nervii spinali;

a) vedere anterioară; (b) vedere posterioară.

Prin unirea celor două rădăcini se formează trunchiul nervului spinal, nivel de la
care nervul spinal reprezintă un nerv mixt (fibre motorii, senzitive și vegetative,
preganglionare și postganglionare). Imediat dupa ieșirea lui din foramenul de
conjugare se desprinde o ramură recurentă (ramura spinovertebrală Luschka) care
repatrunde in canal. Trunchiul:

 se desface apoi în două ramuri terminale, de asemeni mixte - ramura

anterioară și posterioară;
 emite și ramuri comunicante și meningeale.

Ramurile posterioare (dorsale) își păstrează dispoziția segmentară și se distribuie

mușchilor posteriori ai capului și gâtului, mușchilor autohtoni ai șanțurilor
vertebrale din regiunea toracică, lombară, sacrală. Asigură sensibilitatea regiunii
dorsale a trunchiului pe un câmp median de la vertex la coccige. Aceste ramuri nu
se anastomozează pentru a forma plexuri, cu excepția nervului suboccipital și a
251

unor ramuri ale lui C2 si C3 ce realizează plexul cervical posterior (Cruveilhier).

Page
Ramurile anterioare (ventrale), cu exceptia celor din regiunea toracală, formează
plexuri nervoase. Consecința acestei distribuții constă în faptul că diferite
formațiuni (mușchi, oase, articulații, viscere) sunt inervate în același timp de
ramuri provenind din mai mulți nervi spinali. Se pare ca aceasta ar fi consecința
unor schimbări de poziție ce se petrec în diferite regiuni și organe în timpul
dezvoltării. Ramurile anterioare se distribuie la mușchii și tegumentul regiunilor
anterolaterale ale gâtului, trunchiului și extremităților. Se delimitează astfel 5
plexuri:

1. plexul cervical, format din ramurile anterioare ale primilor 4 nervi

cervicali (C1-C4)
2. plexul brahial, alcatuit din ramurile anterioare ale ultimilor 4 nervi
cervicali (C5-C8) și ale primului toracal (T1)
3. plexul lombar, constituit din ramurile anterioare ale primilor 4 nervi
lombari (L1-L4) și filete nervoase din T12
4. plexul sacrat format din ramurile anterioare ale celui de-al cincilea
lombar (L5) și a primilor 4 nervi sacrați (S1-S4)
5. plexul coccigian la formarea căruia participă prin ramurile lor
anterioare ultimii 2 nervi sacrați (S3-S4) si nervul coccigian.

Ramurile anterioare ale nervilor toracali (cu exceptia primului) nu formeaza

plexuri; sub denumirea de nervi intercostali ei merg izolat la peretele toracelui.

Nervii spinali
252

Sunt în număr de 31 de perechi și se dispun simetric de o parte și de alta a măduvei

Page

spinării: 8 perechi de nervi cervicali, 12 perechi de nervi toracali, 5 perechi de

nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali și o pereche de nervi coccigieni. Nervii
spinali sunt nervi micști și asigură inervația întregului corp, cu excepția regiunii
cefalice, inervată de nervii cranieni. Nervul spinal este format din următoarele
porțiuni: două rădăcini, un trunchi scurt și ramuri periferice.

253
Page
Radacinile nervului spinal sunt radacina posterioară și rădăcina anterioară:

 rădăcina posterioară (senzitivă) prezintă pe traiectul ei ganglionul spinal,

format din neuroni pseudounipolari somato - și viscerosenzitivi, care
constituie protoneuronii tuturor căilor sensibilităților somatice și vegetative.
Dendritele neuronilor pseudounipolari culeg informații de la receptori
periferici iar axonii pătrund în măduva spinării pe calea rădăcinii
posterioare.
 rădăcina anterioară (motorie) este formată din axonii neuronilor motori din
coarnele anterioare și din axonii neuronilor visceromotori din coarnele
laterale.
Prin unirea celor două rădăcini se formează trunchiul nervului spinal care este
mixt. După ieșirea din canalul vertebral, nervul spinal se împarte în ramuri
periferice: ramura dorsală, ramura ventrală, ramura comunicantă albă și ramura
254

meningeală care sunt, de asemenea, mixte.

Page
 Figura 6Alcătuirea nervului spinal (dupa Hole,1999).

Ramurile periferice ale nervilor spinali:

 ramurile dorsale sunt scurte și subțiri și se distribuie la tegument și mușchii
spatelui;
 ramurile ventrale, mai voluminoase, inervează senzitiv și motor părțile
anterolaterale ale trunchiului, membrele superioare și membrele inferioare.

3. Ramurile ventrale ale nervilor toracali T2 - T12 își păstrează dispoziția

segmentară, formând 11 perechi de nervi intercostali. Aceștia inervează tegumentul
regiunii antero-laterale a toracelui și abdomenului, mușchii intercostali și mușchii
antero-laterali ai peretelui abdominal.
4. Ramurile ventrale ale nervilor spinali cervicali, lombari și sacrali nu își
păstrează dispoziția segmentară ca cele toracale, ci își amestecă fibrele, formând
plexuri nervoase: plexul cervical, brahial, lombar, sacral și sacrococcigian.

 ramurile comunicante fac legatura între trunchiul nervului spinal și

ganglionii vegetativi simpatici latero-vertebrali. Ramurile comunicante sunt
albe și cenușii.

2. Ramura comunicantă albă conține atât fibre viscerosenzitive cât și fibre

visceromotorii – axonii neuronilor visceromotori din coarnele laterale. Aceștia
constituie fibrele preganglionare simpatice care merg la ganglionii vegetativi
255

3. Ramura comunicantă cenușie este formată din fibre postganglionare.

Acestea se reântorc în trunchiului nervului spinal și prin una din ramurile sale se
Page

distribuie la efectori vegetativi specifici: musculatura netedă a vaselor de sânge din

tegument și din mușchii scheletici, glandele sudoripare și mușchii erectori de la
baza firelor de păr.

 ramura meningeală inervează meningele spinale și vasele de sânge de la

acest nivel.

FIBRE ROL

RAMURI
Dorsală  Senzitive;  sensibilitatea spatelui;
 Motorii;  contracția musculaturii spatelui;
 Vegetative.  contracția musculaturii netede din tegument

Ventrală  Senzitive;  sensibilitatea regiunii anterioare a corpului;

 Motorii;  contracția musculaturii anterioare;
 Vegetative.  contracția musculaturii netede din tegument.

Meningeală  Vegetative  Inervația.

Comunicanta cenușie  Vegetative  legatura cu ganglionii paravertebrali;

 sensibilitatea și motilitatea viscerală.
256

Comunicanta albă  Vegetative  legatura cu ganglionii paravertebrali;

 contracția musculaturii netede din tegument.
Page
 Radacina posterioară este senzitivă. Ea este formată din dendritele și
axonii neuronilor din ganglionul spinal aflat pe traiectul ei. Dendritele sunt
conectate cu receptorii tegumentari din mușchi, tendoane și articulații și cu
visceroceptorii. Axonii fac sinapsa cu neuronii senzitivi din substanța cenușie
medulară.

Radacina anterioară, motorie, este constituită din axonii neuronilor

motori medulari. Fibrele somatomotorii transmit impulsuri musculaturii scheletice,
iar cele visceromotorii, musculaturii viscerale.

Trunchiul nervului spinal este mixt.

Ramurile sunt: dorsală, ventrală, meningeală, comunicanta albă și

comunicanta cenușie.

Cu exceptia celor toracici, care au distribuție metamerică (nervi intercostali),

ceilalți nervi spinali formează plexuri: cervical, brahial, lombar, sacral si coccigian.
Ramurile plexului cervical se distribuie gâtului, cele ale plexului brahial-centurii
scapulare și membrelor superioare, cele ale plexului lombar-peretelui abdominal,
organele genital externe și membrelor inferioare, iar cele ale plexului sacral
la viscerele pelviene, organele genitale interne și la perineu.

Ramurile posterioare (dorsale) îşi păstrează dispoziția segmentară şi se

distribuie muşchilor posteriori ai capului şi gâtului, muşchilor autohtoni ai
şanțurilor vertebrale din regiunea toracală, lombară, sacrală. Asigură sensibilitatea
257

regiunii dorsale a trunchiului pe un câmp median de la vertex la coccige. Aceste

ramuri nu se anastomozează pentru a forma plexuri, cu excepția nervului
Page
suboccipital şi a unor ramuri ale lui C2 şi C3 ce realizează plexul cervical posterior
(Cruveilhier).

Ramurile anterioare (ventrale), cu excepția celor din regiunea toracală,

formează plexuri nervoase. Consecința acestei distribuții constă în faptul că diferite
formațiuni (muşchi, oase, articulaŃii, viscere) sunt inervate în acelaşi timp de
ramuri provenind din mai mulți nervi spinali. Se pare că aceasta ar fi consecința
unor schimbări de poziție ce se petrec în diferite regiuni şi organe în timpul
dezvoltării.

Ramurile anterioare se distribuie la muşchii şi tegumentul regiunilor antero-

laterale ale gâtului, trunchiului şi extremităților. Se delimitează astfel 5 plexuri:

 plexul cervical, format din ramurile anterioare ale primilor 4 nervi

cervicali (C1-C4);
 plexul brahial, alcătuit din ramurile anterioare ale ultimilor 4 nervi
cervicali (C5-C8) şi ale primului toracal (T1);
 plexul lombar, constituit din ramurile anterioare ale primilor 4 nervi
lombari (L1-L4) şi filete nervoase din T12;
 plexul sacrat format din ramurile anterioare ale celui de-al cincilea
lombar (L5) şi a primilor 4 nervi sacrați (S1-S4);
 plexul coccigian la formarea căruia participă prin ramurile lor
anterioare ultimii 2 nervi sacrați (S3-S4) şi nervul coccigian.

Ramurile anterioare ale nervilor toracali (cu excepția primului) nu formează

plexuri.

258
Page
 Nervii periferici (ramurile periferice ale plexurilor)
http://legacy.owensboro.kctcs.edu/gcaplan/anat/Default.htm

1. PLEXUL CERVICAL (plexus cervicalis)

Se formează prin unirea ramurilor anterioare C1-C4. Cu excepția primului,

care dă numai un ram descendent, nervii cervicali se divid în două ramuri
(superioară şi inferioară) ce se anastomozează între ele formând trei anse
prevertebrale din care vor pleca diverse ramuri.

Plexul este situat profund înapoia marginii posterioare a muşchiului

sternocleidomastoidian. El dă ramuri anastomotice la hipoglos, vag, facial şi
ganglionii cervicali simpatici superior şi mijlociu.

259
Page
 Plexul cervical

(http://www.studyblue.com/notes/note/n/ner
vous-sytem/deck/4724921)

Plexul cervical
260

(http://kobiljak.msu.edu/cai/ANT551/Unit02/Topic04/U2_L4_O7.html)
Page
Ramurile plexului sunt:

 superficiale, cutanate;

Plexul cervical – ramuri superficiale (cutanate)

(http://kobiljak.msu.edu/cai/ANT551/Unit02/Topic04/U2_L4_O7.ht
ml)

 profunde, motorii.

261
Page

Inervația cutanată și profundă – plexul cervical

(http://www.nysora.com/peripheral_nerve_blocks/nerve_stimulator_techniques/31
02-deep-cervical-plexus-block.html)

Rădăcini, trunchiuri și ramuri ale plexurilor cervical și brachial

http://www.studyblue.com/notes/note/n/anatomy-exam-2/deck/2420122

Ramurile superficiale asigură sensibilitatea teritoriilor cutanate ale gâtului.

262

Includ:

 nervul transvers al gâtului pentru regiunea antero-laterală a gâtului;

Page
  nervul auricular mare pentru regiunea parotidiană, mastoidiană şi
partea posterioară a pavilionului urechii;
 nervul occipital mic pentru regiunea cefei;
 nervii supraclaviculari pentru regiunea supraclaviculară.

Nervii supraclaviculari (C3-C4) – plex cervical

(http://www.studyblue.com/notes/note/n/regionals-lesson-8/deck/2598824)

Aceste ramuri se reunesc la 1/2 a marginii posterioare a

sternocleidomastoidianului (punctul nervos al gâtului al lui Erb) şi de aici diverg
spre teritoriile cutanate respective.

Ramurile profunde inervează următorii muşchi:

 muşchiul drept lateral şi micul drept anterior

 muşchiul marele drept anterior şi lung al gâtului
263

 muşchiul ridicător al scapulei, muşchii romboizi

 contribuie la inervația muşchilor sternocleidomastoidian şi trapez
Page

 muşchiul diafragma prin nervul frenic (C3-C4).

 2.PLEXUL BRAHIAL (plexus brachialis)

Este constituit din ramurile anterioare C5-C8 şi T1.

 C5-C6 se reunesc pentru a forma trunchiul primar superior (truncus

superior).
 C8-T1 formează trunchiul primar inferior (truncus inferior).
 C7 formează trunchiul mijlociu (truncus medius).

Fiecare trunchi primar se divide într-un ram anterior şi unul posterior.

Ramurile anterioare ale trunchiurilor superior şi mijlociu se unesc formând

fasciculul lateral având ca ramuri terminale nervul musculocutanat şi nervul
median (rădăcina laterală).

Ramurile anterioare ale trunchiului inferior formează fasciculul medial cu

264

ramuri terminale nervul ulnar, nervul median (rădăcina medială), nervul cutanat
brahial medial şi cutanat antebrahial medial.
Page
 Toate ramurile posterioare se unesc pentru a forma fasciculul posterior cu
ramuri terminale nervul axilar şi nervul radial.

265
Page
Page 266
 Plexul are raporturi importante cu muşchii scaleni, artera subclavie. Îl
regăsim în regiunea supraclaviculară (trunchiurile primare), subclaviculară
(fasciculele) şi axilară (nervii).
267
Page
 El poate fi lezat printr-un traumatism sau comprimat de un calus osos, de un
bloc fibros cicatriceal, de o tumoră, hematom. De asemeni, poate fi elongat printr-o
tracțiune brutală efectuată pe membrul superior.

Ramurile plexului brahial pot fi grupate în ramuri colaterale şi terminale.

268
Page
 Ramurile colaterale se distribuie la muschii scaleni și majoritatea mușchilor
centurii scapulare după cum urmează:

 nervul subclavicular pentru mușchii subclaviculari.

 nervii pectorali pentru mușchiul pectoral mare și mușchiul pectoral
mic.
 nervul subscapular pentru mușchiul subscapular și rotund mare.
 nervul toracal lung pentru mușchiul dințat mare.
 nervul dorsal al scapulei pentru mușchii romboizi.
 nervul suprascapular pentru mușchii supra și infraspinos.
269
Page
 Ramurile terminale se distribuie musculaturii membrului superior, fiind
270

reprezentate de nervul musculocutanat, median, ulnar (cubital), cutan antebrahial,

cutan brahial, radial, axilar.
Page
Page 271
 3. PLEXUL LOMBAR (plexus lumbalis)

Este constituit prin unirea ramurilor L1-L3 cu participarea unor filete

nervoase din T12 şi L4.

Este situat în partea posterioară a muşchiului psoas mare, înaintea

apofizelor transverse lombare, deci poate fi afectat în fracturi ale rahisului, plăgi
penetrante.
272

Dă ramuri colaterale şi terminale care la rândul lor sunt scurte şi lungi.

Ramurile colaterale sunt reprezentate de nervul iliohipogastric, ilioinghinal,
Page

femurocutan, genitofemural cu teritoriu motor reprezentat de mușchii abdomenului

și senzitiv de tegumentele fesei, regiune pubiană și coapsa (antero-lateral).
Ramurile terminale sunt nervul obturator și nervul femural cu teritoriu motor
mușchii coapsei și senzitiv tegumentele coapsei și gambei (antero-medial).

4. PLEXUL SACRAL (plexus sacralis)

Este constituit prin fuziunea trunchiului lombosacrat (L4-L5) cu primele trei

rădăcini sacrate. În plus, mai primeşte un ram de la S4 ce se anastomozează cu S5.

Unii autori împart plexul în două părți: plexul sacral propriu-zis (plexus
ischiadicus) ce cuprinde nervii ce se distribuie membrului inferior şi bazinului şi
plexul ruşinos (S2, S3, S4 -plexus pudendohaemorhoidalis) din care pornesc nervii
ce merg la perineu, organele genitale externe şi viscerele pelvine unde se
anastomozează cu plexul hipogastric.

Prezintă ramuri colaterale şi un ram terminal (nervul ischiadic sau sciatic

mare). Ramurile colaterale includ nervi pentru mușchiul sfincter ani și levator ani,
273

mușchii bazinului, gluteal superior și inferior, nervul cutan posterior al coapsei.

Page
 Nervul sciatic mare se divide în 2 ramuri terminale: nervul tibial (sciatic
popliteu intern) și nervul fibular comun (sciatic popliteu extern).

NERVII CRANIENI

Nervii cranieni, sunt nervi pereche și simetrici care ies din cavitatea craniană
și se distribuie la piele,musculatură și celelalte structuri ale extremității cefalice. Ei
sunt analogi ai nervilor spinali,alcătuind împreuna cu aceștia sistemul nervos
periferic. Exista12 perechi de nervi cranieni,notate cu cifre romane de la I-XII,
după cum urmează:

 Nervul olfactiv (I);

 nervul optic (II);
 nervul oculomotor (III);
 nervul trohlear sau patetic (IV);
 nervul trigemen(V); nervul abducens (VI);
 nervul facial (VII);
 nervul acusticovestibular sau vestibulocohlear (VIII);
 nervul glosofaringian (lX);
274

 nervul vag sau pneumogastric (X);

 nervul accesor sau spinal (XI);
Page
 nervul hipoglos(Xll).

275
Page
1. Nervul olfactiv (I), nerv senzitiv pentru miros, pornește din mucoasa nazală. Lezarea se
duce la anosmie (pierderea mirosului).

2. Nervul optic (II), nerv senzitiv pentru vedere, pornește de la retină. Lezarea sa provoacă
amauroza (orbire) unilaterală.

3. Nervul oculomotor comun (III), nerv motor care are nucleul de origine în calota
pedunculara. Lezarea sa duce la ptoză (caderea) pleoapei superioare, vedere dublă (diplo-pie),
dilatarea pupilei (midriază), strabism.

4. Nervul trohlear (IV) nerv motor, cu nucleul situat în calota pedunculară. Lezarea se
duce la diplopie prin paralizia oblicului mare. De reținut că pateticul este singurul nerv din
organism care inervează un mușchi situat de partea opusă nucleului sau.

5. Nervul trigemen (V) este un nerv mixt. Nucleul său motor este în protuberanță, iar cele
senzitiv în ganglionul Gasser. Leziunile iritative ale fibrelor sale senzitive produc nevralgia
facială, iar leziunile iritative ale fibrelor sale motorii produc trismusul (încleștarea maxilarelor
prin contractara maseterilor). Leziunile distructive ale nervului trigemen provoacă anestezia
feței, a mucoasei bucale și nazale, a corneei, paralizie a mușchilor masticatori.

6. Nervul oculomotor extern (VI) este un nerv motor, cu nucleul în protuberanță. Paralizia
sa duce la diplopie și strabism intern (devierea globului ocular înauntru).

7. Nervul facial (VII) este un nerv motor ce asigură inervația mimicii și a cărui lezare
provoacă paralizia facială. Ca nerv senzorial i se asociază nervul intermediar Wrisberg, care
asigură sensibilitatea gustativă la nivelul celor două treimi anterioare ale limbii. Lezarea sa duce
la tulburari de gust.

8. Nervul acusticovestibular (VIII) este un nerv senzitiv format din nervul auditiv, a cărui
lezare produce surditate, și nervul vestibular, a cărui lezare produce sindromul vestibular
(nistagmus și tulburări de echilibru)

9. Nervul glosofaringian (IX), nerv mixt, cu nucleii situați în bulb. Asigură sensibilitatea
faringelui și mișcările de înghițire. Leziunea lui provoacă tulburări de gust în treimea posterioară
a limbii și abolirea reflexului de fund de gât, prin anestezia fundului gâtului și refularea pe nas a
lichidelor, care nu mai pot fi înghițite.

10. Nervul vag (pneumogastric) (X) este un nerv mixt, al cărui nucleu se află în bulb,
importanța sa derivă în special din rolul reglator vegetativ, paralizia lui putând duce la moarte
prin tulburari de ritm cardiac, tulburări respiratorii și digestive.
276

11. Nervul spinal (XI), nerv motor cu nucleii situati în bulb si maduva cervicala. Lezarea sa
determina paralizia laringelui, a vălului palatin și paraliza mușchilor sterno-cleido-mastoidian și
Page
trapez.

12. Nervul hipoglos (XII) este un nerv motor, al cărui nucleu este situat în bulb. Paralizia se
duce la hemiparalizia și hemiatrofia limbii, cu tulburari în articularea cuvintelor, în masticație și
înghitire.

Nervii cranieni senzitivi

In această categorie intră nervii: olfactiv, optic și vestibulocohlear. Ei sunt formați

exclusiv din fibre senzitive (aferente) și au rolul de a conduce excitatiile
exteroceptive de la telereceptori (ochi, mucoasa olfactivă, ureche) la centrii nervoși
din encefal.

Nervul olfactiv (I) este alcătuit din axonii celulelor olfactive din mucoasa
olfactivă. Aceștia se grupează formând filetele olfactive (filia olfactoria) care după
ce străbat lama ciuruită a osului etmoid fac sinapsa cu celulele mitrale din lobul
olfactiv. Nervii olfactivi formează o parte din calea sensibilității olfactive.

277
Page
Nervul optic (II) este alcătuit din axonii celulelor multipolare din retină, care se
grupează și formează nervul optic.Acesta părăsește polul posterior al globului
ocular și pătrunde în cavitatea craniană prin orificiul optic. Aici, axonii care provin
din jumătatea medial a fiecarei retine se încrucișează cu cei de partea opusă și
formează chiasma optică. Axonii care provin din porțiunea laterală a fiecarei retine
rămân de aceeași parte. De la chiasma optică, axonii ce alcătuiesc nervul optic
formează tracturile optice.
278

Majoritatea axonilor din aceste tracturi ajung la corpul geniculate lateral,

unde fac sinapsă cu neuronii locali. O altă parte din axonii tractului optic ajung la
Page
coliculii cvadrigemeni superiori ai mezencefalului, unde fac sinapsa cu neuronii
acestor coliculi. Asadar, fibrele nervilor optici pleacă din celulele multipolare sau
ale retinei și se termină în corpii geniculați și în coliculii superiori. Nervii optici
constituie o parte din calea optică.

Nervul acusticovestibular

(VIII),

Numit și nervul stetoacustic sau vestibulocohlear, este alcătuit din două părți
distincte: nervul cohlear sau acustic și nervul vestibular. Nervul cohlear este nervul
auzului. El ia naștere din ganglionul spiralat Corti, situat în melcul osos (urechea
intenă), unde se află corpii neuronilor. Prelungirile periferice ale neuronilor din
ganglionul spiralat Corti, respectiv dendritele, se distribuie la organul Corti. Fibrele
centrale ale acestor neuroni, respectiv axonii, pătrund în craniu prin orificiul
auditiv intern și se termină la nuc1eii cohleari dorsali și ventrali din trunchiul
279

cerebral. Nervul cohlear formează o parte din calea auditivă. Nervul vestibular ia
naștere din ganglionul Scarpa (urechea internă), unde se află corpii neuronilor.
Page
Prelungirile periferice, respectiv dendritele neuronilor ganglionului vestibular
(Scarpa), se distribuie la maculele utriculei și saculei și la crestele ampulare ale
canalelor semicirculare. Fibrele centrale, respectiv axonii acestor neuroni, pătrund
în craniu prin orificiul auditiv intern împreună cu axonii care alcătuiesc nervul
cohloar și se termină in nuc1eii vestibulari din trunchiul cerebral.

Nervii cranieni motori

In această categorie intră nervii:

 oculomotor(III),
 trohlear(IV),
 abducens (VI),
 accesor (XI) și
 hipoglos (Xll)

formati exclusiv din fibre motorii (eferente). Acești nervi sunt alcătuiți din
axonii neuronilor motori situați în nucleii motori din trunchiul cerebral. Ei
280

conduc influxul nervos motor voluntar și involuntar la mușchii extremității

cefalice, așa cum fibrele motorii ale nervilor spinali conduc influxul nervos
Page

motor voluntar și involuntar la mușchii somatici din restul organismului.

 Reamintim ca nucleii motori ai nervilor cranieni situați în trunchiul cerebral
sunt echivalenți cu nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării.

Nervul oculomotor (llI) este alcătuit din axonii neuronilor motori din nucleul
oculomotor situat în pedunculii cerebrali (originea reală). El iese din trunchiul
cerebral la nivelul fosei interpedunculare (originea aparentă), părăsește craniul prin
fisura orbital superioară și se distribuie la musculatura pleoapei și a globului
ocular. In afară de fibrele somatomotorii, nervul oculomotor mai conține și fibre
visceromotorii. Acestea sunt reprezentate de axonii neuronilor vegetativi
parasimpatici din nucleul accesor al oculumotorului (Edinger-Westphal), situat în
pedunculii cerebrali. Fibrele parasimpatice sunt fibre preganglionare care se
termină în ganglionul ciliar din orbită, unde fac sinapsă cu neuronii din acest
ganglion. Fibrele postganglionare se distribuie la mușchii netezi sau intrinseci ai
corpului ciliar, precum și la muschiul sfincter al pupilei ( reflexul fotomotor).

Nervul trohlear sau patetic (IV) este format din axonii neuronilor din nucleul
motor al nervului trohlear situat în pedunculii cerebrali (originea reală). Acești
axoni ies din trunchiul cerebral pe fața posterioară a acestuia, imediat sub coliculii
cvadrigemeni inferiori (originea aparentă). Nervul trohlear părăsește craniul prin
fisura orbital superioară și se distribuie la mușchiul drept superior al globului
ocular.
281
Page
Nervul abducens (VI) este alcătuit din axonii neuronilor nucleului motor al
nervului abducens din punte (originea reală). El iese din trunchiul cerebral la
nivelul șanțului bulbopontin (originea aparentă), părăsește craniul prin fisura
orbitală superioară și se distribuie la mușchiul drept lateral al globului ocular.

Nervul accesor sau spinal (XI) este format din două rădăcini, una bulbară și alta
spinală sau medulară. Rădăcina bulbară este alcătuită din axonii neuronilor motori
din nucleul ambiguu (originea reală), care ies din trunchiul cerebral prin șanțul
retroolivar,(originea aparentă) sub nervul vag. Rădăcina spinală ia naștere din
substanța cenușie a coarnelor anterioare ale măduvei spinării, situate în regiunea
282

cervicală (origine reală). Ea iese din măduva cervicală prin șantul lateral anterior
(originea aparentă), se îndreaptă în sus, pătrunde în craniu prin orificiul occipital,
Page

unde se unește cu rădăcina bulbară, formând nervul accesor sau spinal. 0 dată
constituit, acest nerv părăsește craniul prin gaura jugulară și se divide apoi în
ramuri care se termină în mușchii trapez, sisternocleidomastoidian (fibrele de
origine medulară), precum și în mușchii faringelui, laringelui și palatului moale
(fibrele rădăcinii bulbare).

Nervul hipoglos (Xll)

este alcatuit din axonii neuronilor motori din nucleulhipoglosului din bulb
(originea reala). El iese din trunchiul cerebral prin santul preolivar si paraseste
craniul prin orificiul condilian anterior (canalul hipoglosului), terminandu-sela
muschii limbii (hipoglosul este nervul motor al limbii).

Nervii micsti

In această categorie intră nervii:

 trigemen (V),
283

 facial (Vll),
 glosofaringian (IX) și
Page

 vag(X).
 Ei sunt formați atât din fibre senzitive (somato- și viscerosenzitive) cât și
motorii (visceromotorii li somatomotorii). Fibrele senzitive sau aferente conduc
influxul nervos senzitiv exteroceptiv, proprioceptiv și interoceptiv de la
extremitatea cefalică la nucleii senzitivi din trunchiul cerebral. De aici, influxul
nervos este transmis prin alte fibre la talamus și la scoarța cerebrală. Reamintim că
nucleii senzitivi din trunchiul cerebral, la care vin fibrele senzitive ale nervilor
cerebrali mixti,sunt echivalenți coarnelor posterioare ale măduvei spinarii, formate
și ele tot din neuroni senzitivi. De asemenea, trebuie să reținem faptul că partea
senzitivă a nervilor mixti își are neuronii în ganglionii situați în afara trunchiului
cerebral, așa după cum nervii spinali își au corpii neuronilor senzitivi în ganglionii
spinali situați în afara măduvei. In cazul nervilor cranieni mixti ganglionii senzitivi
din afara trunchiului cerebral au căpătat denumiri diferite. Fibrele motorii sau
eferente sunt alcătuite din axonii neuronilor motori situați în nucleii motori ai
trunchiului cerebral. Ei conduc influxul nervos motor voluntar și involuntar la
musculatura extremității cefalice (m. masticatori, m. mimicii, m. faringelui,
laringelui etc.).

Nervul trigemen (V) este format din fibre senzitive cu originea reală în ganglionul
semilunar al trigemenului (ganglionul Gasser), situat pe fața anterioară a stâncii
temporalului, și din fibre motorii, cu originea reală în nucleul masticator din punte.
Aceste două categorii de fibre alăturate alcătuiesc nervul trigemen, care intră și,
respectiv, iese din nevrax la nivelul punții (originea aparentă). În dreptul
ganglionului Gasser, nervul trigemen se împarte în trei ramuri:

 oftalmică (nervul oftalmicic),

 maxilară (nervul maxilar) și
 mandibulară (nervul mandibular).

Ramura oftalmică, după ce părăsește cavitatea craniană, se subdivide în alte

ramuri (n.nasociliar, n.frontal, n.lacrimal), care se distribuie la globul ocular,
mucoasa nazală, olfactivă și la pielea frunții. Ea este formată exclusiv din
fibre senzitve.
284

Ramura maxilară, formată tot numai din fibre senzitive, părăsește cavitatea
craniană prin gaura rotundă, împărțindu-se în mai multe ramuri (n.
Page

infraorbital, n. zigomatic) care se distribuie la maxilar (dinții superiori),

palatul moale, mucoasele nazală și respiratorie, precum și la pielea regiunii
temporale, malare, a buzelor și a pleoapei inferioare.
Ramura mandibulară este alcătuită atât din fibre senzitive cât și motorii.
După ce părăsește cavitatea craniană prin gaura ovală, ea se împarte în două
trunchiuri, anterior și posterior, care la randul lor se subâmpart în mai multe
ramuri (n. alveolar inferior, n.lingual, n. auriculotemporal etc.). Fibrele
senzitive ale aeestui nerv se distribuie la mandibulă, glandele salivare
submandibulare și sublinguale, partea anterioară a limbii, la pielea
tâmplelor, a pavilionului urechii, a frunții, obrajilor și buzei inferioare.
Fibrele motorii ale nervului mandibular se distribuie la mușchii masticatori,
la o parte din mușchii suprahioidieni, la mușchiul tensor al timpanului și la
mușchiul tensor al vălului palatin. În afară fibrelor senzitive și motorii,
nervul trigemen mai conține și fibre vegetative parasimpatice.

Nervul facial (VII) este format din fibre senzitive cu originea reală în
ganglionul geniculat, situat în stanca temporalului, și din fibre motorii cu
originea reală în nucleul motor al facialului din punte. Fibrele motorii
predomină, reprezentând nervul facial propriu-zis, care iese din nevrax prin
șantul bulbopontin deasupra olivei (originea aparentă). Fibre1e senzitive
sunt reprezentate de nervul intermediar Wriesberg (VII bis), care intră în
285

nevrax - tot prin șantul bulbopontin - deasupra olivei, dar lateral față de
facialul propriu-zis. Cele două categorii de fibre se unesc la nivelul
Page
ganglionului geniculate de pe traiectul intermediarului Wriesberg, formează
nervul intermediofacial, care trece în orificiul auditiv intern și părăsește cutia
craniană prin gaura stilomastoidiană din osul temporal. După ce iese din
craniu, acest nerv trece prin loja glandei parotide, la nivelul căreia se împarte
în mai multe ramuri.

286
Page
 Fibrele senzitive ale nervului facial se distribuie la mucoasa linguala
(doua treimi dinsuprafata anterioara), iar cele motorii la muschii mimicii,
muschii stilohioidieni, muschiuldigastric si muschiul scaritei. In afara
fibrelor somatomotorii si somatosenzitive, nervulfacial mai contine si fibre
vegetative parasimpatice preganglionare, cu originea reala innucleul
salivator superior din punte. Aceste fibre se termina langa ganglionii
vegetativisubmandibulari si sublinguali, de unde pleaca fibre
postganglionare care inerveazaglandele submandibulara si sublinguala.

Nervul glosofaringian (IX) este alcătuit din fibre senzitive care își au
originea reală în ganglionii superiori și inferiori din apropierea găurii
jugulare, precum și din fibre motorii cu originea reală în nucleul ambiguu
din bulb. Originea aparentă a nervului glosofaringian se află în șanțul
retroolivar. El părăsește cutia craniană prin orificiul jugular, iar când ajunge
la baza limbii se împarte în mai multe ramuri. Fibrele sensitive ale acestui
nerv se distribuie la mucoasa linguală (treimea posterioară), mucoasa
regiunii amigdaliene, urechii medii și tubei auditive, iar fibrele motorii, la
mușchii regiunii superioare a faringelui. În afara fibrelor senzitive și motorii,
nervul glosofaringian mai conține și fibre vegetative parasimpatice cu
originea reală în nucleul salivator inferior din bulb. Ele inervează glanda
parotidă.

287
Page
 Nervul vag (X) este format din puține fibre somatosenzitive și
somatomotorii simulte fibre visceromotorii și viscerosenzitive. Fibrele
senzitive își au originea reală în ganglionul nodos și în ganglionul jugular al
vagului, iar fibrele motorii în nucleul ambiguu din bulb. Fibrele vegetative
patasimpatice își au originea în nucleul dorsal al vagului din bulb. Toate
aceste fibre se unesc, formează nervul vag, care iese din trunchiul cerebral
prin șanțul retroolivar (originea aparentă) și părăsește cutia craniană prin
orificiul jugular (gaura jugulară). În continuare, nervul vag străbate regiunea
cervicală, fiind cuprins în manunchiul vasculonervos al gâtului, trece înapoia
arterei subclavii, pătrunde în torace și apoi – prin hiatusul esofagian al
diafragmei - în abdomen. El dă naștere la ramuri cervicale, toracale și
abdominale, care a1cătuiesc plexul gastric.
288
Page
 Între ramurile cervicale menționam:

 ramura meningiană pentru dura mater craniană;

 ramura auriculară pentru tegumentele pavilionului urechii;
 ramuri faringiene care împreună cu glosofaringianul și cu
simpaticul contribuie la formarea plexului faringian;
 nervul laringian superior care merge la laringe;
 nervul laringian recurent, care merge tot la laringe, și
 nervii cardiaci.

Nervii cardiaci se desprind atât din regiunea cervicală, cât și din cea
289

toracală. Ei formează plexul cardiac împreună cu ramuri din simpatic.

Din ramurile toracale fac parte:

Page
  ramurile bronsice, care alcatuiesc plexul pulmonar posterior;
 ramurile esofagiene, care formează plexurile esofagiene anterior și
posterior, și
 ramuri pericardice.

Ramurile abdominale sunt constituite din filete gastrice care formează

plexurile gastrice anterior și posterior, precum și din ramuri hepatice, panecreatice,
splenice, jejunoileale și colice. Fibrele vegetative (parasimpatice) ale nervuIui vag
își au originea în nucleul dorsal al vagului din bulb. Ele se distribuie la bronhii,
plamâni, inimă, esofag, stomac, ficat, pancreas, splina, suprarenale, rinichi, intestin
subțire și o parte din colon.

Nervul spinal (XI), nerv motor cu nucleii situati în bulb si maduva cervicala.
Lezarea sa determina paralizia laringelui, a valului palatin si paraliza muschilor
sterno-cleido-mastoidian si trapez.

n) 1) Nervul hipoglos (XII) este un nerv

motor, al carui nucleu este situat în bulb. Paralizia se duce la hemiparalizia si
hemiatrofia limbii, cu tulburari în articulatia cuvintelor, în masticatie si înghitire.
290
Page
 Nervii cranieni – origine aparentă

După John A Beal, PhD Dep't. of Cellular Biology & Anatomy, Louisiana State
University Health Sciences Center Shreveport
(http://www.healcentral.org/healapp/showMetadata?metadataId=40566

291
Page
 NERVII CRANIENI
Per. Denumirea Tip Originea Originea Funcţie/
Nr. (după funcţie) reală aparentă funcţii
I N. olfactiv Senzitiv Neuronii - sensibilitate
bipolari olfactivă;
din
mucoasa
olfactivă
II N. optic Senzitiv Neuronii - sensibilitate
multipolari vizuală;
din retină
III N. Motor Nucleul Fosa Mișcările
oculomotor
oculomotor somatic din
interpedunculară globilor
mezencefal. oculari;
•
Nucleul Micșorarea
accesor al
n.oculomotor-
pupilei
vegetativ
parasimpatic
din
mezencefal
IV N. trohlear Motor Nucleul Partea Miscările
motor din
mezencefal
posterioară a globului
T.C sub ocular;
coliculul
inferior
V N. trigemen Mixti, Ganglionul Fața anterioară a Conduc
trigeminal de
Formați din pe traiectul
punții, lateral de sensibilitatea
3 ramuri: nervului piramida exteroceptivă
- oftalmică Nucleul pontină de la nivelul
-maxilară motor al capului, feței
nervului V
- din punte
și
mandibulară proprioceptivă
(pentru
mușchii
292

masticatori);
•
Page

Mișcări
 masticatorii
VI N. abducens Motor Nucleul Șanțul Mișcările
motor din
punte
bulbopontin globului
ocular;
VII N. facial Mixt Nucleul Șanțul Expresia feței;
motor din
punte
bulopontin •
Nucleul Secreția
salivator salivară și
superior și lacrimală;
lacrimal din
punte
•
Ganglionul Sensibilitatea
geniculat gustativă.

VIII N. acustico- Senzitiv Ganglionul Șanțul Simțul

Scarpa
vestibular Ganglionul
bulopontin echilibrului;
Corti •
Sensibilitate
acustică;
IX N. Mixt Nucleu Șanțul Ridicarea
ambiguudin
glosofaringian bulb
retroolivar faringelui;
•
Nucleu
salivator
Secreția
inferior din salivară;
bulb •
Ganglionul Conduc
superior sensibilitatea
exteroceptivă;
Ganglionul •
inferior Sensibilitate
gustativă;

X N. vag Mixt Ganglionul Șanțul Deservesc

inferior
Nucleu
retroolivar calea aferentă
ambiguu a unor reflexe
Nucleul vegetative;
dorsal al
293

vagului
Ganglionul
Page

inferior de pe
traiectul
 nervului
Ganglionul
superior de pe
traiectul
nervului
XI N. accesor Motor Rădăcina Șanțul Mișcările
bulbară din
nucleul
retroolivar laringelui;
ambiguu •
Rădăcina Șantul lateral Mișcările
spinală din anterior din mãduva capului și
măduva cervicalã superioarã
cervicală
umărului
superioară
XII N. hipoglos Motor Nucleul Șanțul preolivar Mișcările
motor al
hipoglosului
limbii în
din bulb vorbire,
masticație,
deglutiție etc.

No Nume Senziti Origine Nuclei Funcție

v/

Motor

I Nervul olfactiv Senzitiv Telencef Nucleul olfactiv  Funcție olfactivă;

al anterior
 Diverse funcții de
integrare
instinctivo-
comportamentale.

II Nervul optic Senzitiv Telencef Celulele  Transmite

al ganglionare ale informația vizuală;
retinei
 Situat în canalul
optic
294

III Nervul Motor Mezence 1. Nucleul Inervează:

Page

oculom
 oculomotor fal otor,  mușchiul ridicător
al pleoapei,
2. Nucleul
Edinger  mușchiul drept
- superior,
Westph
al (calot  mușchiul drept
a medial,
mezenc
efalică)  mușchiul drept
inferior și

 mușchiul oblic
inferior,

care împreună
participă la
mișcarea ochiului;

situat în fisura orbitală

superioară

IV Nervul trohlear Motor Mezence Nucleul trohlear Inervează mușchiul oblic

(patetic) fal superior, care deplasează
globul ocular în jos și în
afară;

situat în fisura orbitală

superioară

V Nervul trigemen Senzitiv Puntea Nucleul trigemen Asigură sensibilitatea

o-motor lui senzitiv teritoriilor cutanate si
(mixt) Varolio principal, Nucleul mucoase ale extremității
trigemen cefalice; controlează
spinal, Nucleul ridicarea, coborârea,
trigemen proiecția înainte și înapoi
mezencefalic, Nucl a mandibulei, precum si
eul trigemen motor producerea lacrimilor;
situat in fisura orbitală
superioară (nervul
oftalmic - V1), foramen
295

rotundum (nervul maxilar -

V2), and foramen
Page

ovale (nervul mandibular-

 V3)

VI Nervul Motor Puntea Nucleul abducens Innervează mușchiul drept

abducens (saune lui extern, care permite
rvul ocular Varolio mișcarea laterală a globului
extern) ocular;

situat în fisura orbitală

superioară.

VII Nervul facial Senzitiv Puntea Nucleul Inervarea motorie

o-motor lui facial, Nucleul a mușchilor faciali, precum
Varolio solitar,Nucleul și a gâtului, și permit
superior salivar închiderea ochilor și a
gurii. Inervarea senzitivă
a mușchiul
digastric și scăriță, a două
treimi anterioare a limbii,
precum si
inervarea secretomotorie a
glandei salivare (cu
exceptia glandei parotide)
șand thei a glandei
lacrimale; situat în canalul
acustic internpână
la canalul facial si iese
prin foramenul
stilomastoid

VII Nervul acustico- Senzitiv Puntea Nucleul Nervul auditiv este format
I vestibular (saune lui vestibular, Nucleul din doi nervi care merg
rvul auditiv) Varolio cohlear alăturat unul de
altul, nervul
cohlear și nervul
vestibular.

Nervul cohlear (auditiv

acustic) transmite
296

creierului sunetele
percepute de ureche, iar
Page

nervul vestibular conduce

 informatiile destinate
mentinerii echilibrului;
situat in canalul acustic
intern
IX Nervul Senzitiv Bulbul Nucleul Inervarea motorie a treimii
glosofaringian o-motor rahidian ambiguu, Nucleul posterioare a limbii,
(mixt) salivar inervare secretomorie
inferior, Nucleul a glandei parotide, precum
solitar și amușchiului
stilofaringian. Fibrele
senzitive inervează loja
amigdaliană, mucoasa
laringelui, trompa lui
Eustachiosi casa
timpanului. Situat
in foramenul jugular
X Nervul Senzitiv Bulbul Nucleul Inervare branhiomotorie a
vag (saunervul o-motor rahidian ambiguu, Nucleul mușchilor faringeali și
pneumogastric) (mixt) dorsal motor laringeali (cu
vagal, Nucleul excepția mușchiului
solitar stilofaringian, inervat
denervul glosofaringean).
Este nervul principal al
sistemului nervos vegetativ
care comanda viscerele:
sursă a fibrelor
nervoase parasimpatice pen
tru toate organele interne
toracale și abdominale
până la splenic flexure;
controlează
parțial epiglota. O funcție
importantă: controlează
mușchii vocii. Situat
in foramenul jugular
XI Nervul spinal Motor Bulbul Nucleul Controlează mușchiul
rahidian ambiguu, Nucleul sternocleido-
spinal accesoriu mastoidian (înclinarea
capului de aceeași parte și
rotirea spre partea opusă)ă
297

și mușchiul
trapez (ridicarea
Page

mușchiului), având unele

 funcții suprapuse cu cele
ale nervului vag. Situat
in foramenul jugular
XII Nervul hipoglos Motor Bulbul Nucleul hipoglos Inervare motorie a
rahidian mușchilor limbii (cu
excepția mușchiului
palatoglossus, inervat
de nervul vag), precum și
alți mușchi glosali. Rol în
înghițire și vorbirea
articulată. Situat în canalul
hipoglos

298
Page
Sistem nervos vegetativ
Sistemul Nervos Vegetativ (SNV) sau sistemul nervos autonom regleaza
activitatea organelor interne, (viscerelor) la vertebrate. Denumirea de sistem nervos
autonom provine de la psihologul britanic John Newport Langley si se datoreaza
faptului ca nu poate fi controlat in mod constient (voluntar) de un individ
neantrenat.

299
Page
Impreuna cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase
dedicate interactiunii cu mediul exterior, asigura echilibrul organismului cu
conditiile variabile de mediu si mobilitatea muschilor, alcatuieste sistemul nervos.
300

Sistemul nervos vegetativ poate fi impartit in:

Page
  Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, avand centrul
in maduva spinarii si hipotalamus;

 Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizeaza regenerarea

organismului dupa stres;

 Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leaga maduva spinarii si tractusul

digestiv.

Acest sistem functioneaza relativ independent de sistemul nervos central (creier).

Sistemul nervos vegetativ controleaza functiile importante vietii organismului

(functiile vitale), ca de exemplu: activitatea cardiaca, presiunea sanguina, procesul
de digestie si procesul de schimburi intre organism si mediu. De asemenea, acest
sistem nervos mai poate coordona alte organe ca organele sexuale sau muschii
globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate influenta sistemul nervos
central si sistemul nervos periferic.

Desi prezinta o anumita individualitate, sistemul nervos vegetativ are relatii stranse
cu sistemul nervos al vietii de relatie, atat la nivel central, cat si la nivel periferic.
Sistemul nervos vegetativ este format dintr-o parte centrala (centrii nervosi
vegetativi) si o parte periferica (fibre nervoase si ganglioni vegetativi). Dupa
functia pe care o indeplineste, sistemul nervos vegetativ se imparte in sistem
nervos simpatic si sistem nervos parasimpatic, care actioneaza antagonic.

301
Page
Sistemul Nervos Vegetativ (Sistemul Nervos Autonom). Acesta este reprezentat de
inervatiile aferente si eferente a organelor viscerale: de culoare albastra - neuronii
colinergici (mesager chimic acetilcolina); de culoare rosie - neuronii adrenergici
(mesager chimic epinefrina); cu verde - neuroni aferenti; cu linii solide sunt
reprezentate fibre preganglionice eferente; cu linii punctate sunt fibre
postganglionare eferente. (1) corpul ciliar si irisul; (2) ganglionul ciliar; (3)
302

glanda lacrimala; (4) ganglionul lui Meckel; (5) glanda sublinguala; (6) glanda
submaxilara; (7) ganglionul otic; (8) glanda parotida; (9) inima; (10) trahee,
Page

bronhii, plamani si vase pulmonare; (11) ficat, caile biliare si pancreas; (12)
splina; (13) ganglionul celiac (semilunar); (14) marele nerv splahnic; (15) micul
nerv splahnic; (16) medulosuprarenala; (17) rinichi si uretere; (18) stomac; (19)
colonul distal; (20) rect; (21) ganglion mezenteric superior; (22) vezica urinara;
(23) organe genitale externe; (24) ganglion mezenteric inferior; (25) ramuri ale
vaselor sanguine si ai foliculilor pilari ai membrului inferior si eferente vezicii
urinare; (26) nuclei bulbari; (27) maduva spinarii la nivelul coloanei cervicale;
(28) maduva spinarii la nivelul toracelui; (29) maduva spinarii la nivelul coloanei
lombare; (30) maduva spinarii la nivelul coloanei sacrale; (31) ganglionul
geniculat; (32) urechea medie; (33) ganglionul inferior pe care-l formeaza nervul
glosofaringian (ganglion senzitiv sau parasimpatic); (34) uvula; (35) amigdala
palatina; (36) limba; (37) ganglion nodular; (38) trahee; (39) plaman; (40) nervul
frenic; (41) stomac; (42) intestin; (43) diafragma; (44) uter; (45) colon' (46)
sfincterele vezicii urinare; (47) ovare; (48) fibre aferente ale vezicii urinare si fibre
segmentare postganglionare adrenergice si colinergice ce provin de la ganglionii
paravertebrali si indreptate catre vasele de sange ale glandelor sudoripare si ale
foliculilor firelor de par prin intermediul ramurilor gri si nervii spinali. Nucleele
corespunzatoare: (I) nervilor encefalici; (II) nervul oculomotor; (VII) nervul facial;
(IX) nervul glosofaringian; (X) nervul vag.

Sistemul nervos simpatic are rol in situatii de stres cu toate aspectele unei secretii
crescute de adrenalina (vasodilatatie periferica, muschii scheletici sunt mai bine
alimentati cu sange in detrimentul organelor interne si digestiei, organismul fiind
intr-o stare de alarma, pupila ochiului marita - midriaza); un rol antagonist de
echilibrare a acestor procese il are sistemul nervos parasimpatic. De foarte multe
ori, aceste doua componente se intrepatrund. Majoritatea nervilor au o componenta
somatica, dar si una vegetativa. De exemplu, nervul facial are o componenta
somatica, pentru ca inerveaza musculatura mimicii, dar are si o functie vegetativa,
prin controlul functiei glandei lacrimale si a glandelor salivare sublinguala si
submandibulara.
303

Sistemul nervos simpatic

Page
Sistemul nervos simpatic este format dintr-o portiune centrala si una periferica.
Portiunea centrala este alcatuita din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare
medulare toracolombare: C8-L3.

Acesti neuroni formeaza centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre
preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispozitie metamerica destul de
precisa: centrul cilio-spinal (C8-T2); centrul cardioaccelerator in regiunile cervico-
dorsala si partial lombara; centrul adrenalino-secretor (T5-L3); centrii genito-
urinar si anorectal in regiunea lombara. O localizare destul de exacta o au si centrii
vasomotori, sudorali si pilomotori.

304

Dar, in afara de acesti centrii nervosi simpatici medulari, substanta reticulata

Page

bulbara contine centrii integratori ai vasomotricitatii, adrenalino-secretor si

probabil, si ai pilomotricitatii si sudoratiei, al caror rol este de a regla si determina
activitatea homeostatica a aparatului circulator si termoreglator. Centrii bulbari
actioneaza asupra celor medulari prin fasciculele descendente reticulospinale
situate in profunzimea cordonului lateral al maduvei.

Portiunea periferica a simpaticului este alcatuita din fibre aferente si ganglionii

paravertebrali, previscerali, intramurali de unde pleaca fibre nervoase
preganglionare si postganglionare, ce constituie calea eferenta.

Ganglionii paravertebrali sunt situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale,

formand cele doua laturi simpatice laterovertebrale alcatuite din 22-24 ganglioni
legati intre ei prin fascicule interganglionare. De asemenea, fiecare ganglion este
unit de nervul rahidian mixt prin doua ramuri: ramura comunicanta alba (cu fibre
preganglionare mielinizate) si ramura comunicanta cenusie (cu fibre
postganglionare amielinice).

Dupa segementele medulare cu care sunt in raport, ganglionii laterovertebrali se

impart pe regiuni astfel: 3 perechi de ganglioni cervicali, 10-12 perechi de
ganglioni toracali, 4-5 perechi de ganglioni lombari, 4-5 perechi de ganglioni
sacrali si 1 ganglion coccigian nepereche, unde se intalnesc cele doua lanturi
ganglionare.

 portiunea cervicala este formata din 3 perechi de ganglioni cervicali:

superiori, medii si inferiori (stelati, fiind constituiti din unirea ultimei
perechi de neuroni cervicali cu prima pereche toracala). Fibrele
postganglionare, ce pleaca de la acesti ganglioni, dau plexuri ce transmit
impulsuri motoare la glandele sudoripare, vase si muschii firelor de par din
regiunea capului, a fetei si a membrelor superioare. Mai formeaza plexuri
pentru inima, glandele salivare, glandele lacrimale, glandele tiroida si
paratiroida.

 portiunea toracala formata din 10-12 perechi de ganglioni, de la care

pleaca fibre toracale si abdominale. Fibrele preganglionare din T1-T5,
parasesc nervii intercostali respectivi prin ramurile comunicante albe si
305

ajung la ganglionii simpatici laterovertebrali corespunzatori, unde

sinapseaza. Fibrele postganglionare toracale participa apoi la formarea
Page

plexurilor pulmonar, esofagian si cardiac (vezi figura).

 Fibrele preganglionare, ce pleaca din T5-T12, se desprind din nervii
intercostali si ajung la ganglionii paravertebrali corespunzatori, nu
sinapseaza si formeaza, apoi, ramurile abdominale. Fibrele
abdominale ce vin din T5-T9, dau nastere nervului splanhnic mare
care, dupa ce strabate diafragmul, merge la ganglionul celiac
(semilunar). Ganglionii celiaci sunt doi ganglioni voluminosi (de unde
si numele de "creier abdominal"), de la care pleaca numeroase fibre
postganglionare, ce vor forma cel mai mare plex abdominal - plexul
solar sau celiac. In acest plex isi au originea o serie de fibre nervoase
ce merg in lungul arterelor si care formeaza plexuri secundare: gastric,
splenic, hepatic, suprarenal, renal, mezenteric superior. Fibrele
abdominale ce vin din T10-T11 formeaza nervul micul splanhnic, care
merge la ganglionul aortico-renal. Vedem deci, ca nervii splanhnici
sunt formati din fibre preganglionare, care nu sinapseaza in ganglionii
laterovertebrali, ci in ganglionii previscerali.

306
Page
Sistemul nervos vegetativ simpatic

 portiunea lombara este alcatuita din 4-5 perechi de ganglioni de la care

pleaca fibre postganglionare ce formeaza urmatoare plexuri: lombar,
vascular, intermezenteric.

 portiunea sacrala cuprinde 4-5 perechi de ganglioni simpatici

laterovertebrali, asezati de o parte si de alta a rectului. Fibrele
307

preganglionare din maduva lombara nu vin la acesti ganglioni prin ramuri

comunicante albe, ci prin ramurile interganglionare. O parte din fibrele
Page

postganglionare trec prin ramurile comunicante cenusii in nervii rahidieni

 sacrali, iar altele formeaza plexul hipogastric superior prin care sunt trimise
impulsuri la colonul sigmoid, rect si vezica urinara. Plexul hipogastric
superior da nastere la doua plexuri hipogastrice inferioare (de o parte si de
alta a rectului), de la care se formeaza apoi plexurile secundare: hemoroidal,
vezical, uterin, vaginal sau prostatic, care inerveaza viscerele pelvine.

Ganglionii previscerali sunt situati in apropierea viscerelor. Cei mai importanti

sunt: ganglionii celiaci (semilunari), ganglionii mezenterici superiori si ganglionii
mezenterici inferiori. Mai sunt si: ganglionii plexurilor carotidiene si cardiace,
ganglionii plexului renal, splenic, vezical, hemoroidal, uterin.

Ganglionii intramurali sunt situati in peretii viscerelor. Astfel, in peretii tubului

digestiv (de la esofag si pana la rect) se gasesc 3 plexuri simpatice intramurale ce
se anastomozeaza intre ele: plexul subseros (plexul Vorobiov), plexul muscular
(plexul Auerbach), plexul submucos (plexul Meissner). Aceste plexuri contin un
mare numar de ganglioni mici sau de celule nervoase izolate. Deoarece un neuron
simaptic din coarnele laterale da nastere la 30 de ramificatii preganglionare scurte,
in evantai, va inerva mai multe organe; de aici si raspunsul extins, generalizat, care
se capata in cazul generalizarii simpatice.

Prin descarcari adrenergice, sistemul nervos simpatic contribuie permanent la

mentinerea tonusului vascular. Se considera ca rolul cel mai important consta in
interventia sa in situatii speciale, de pericol, cand au loc descarcari masive,
pregatind organismul pentru "lupta sau fuga".

Reactia de fuga sau lupta mai este cunoscuta si sub numele de "raspunsul simpato-
adrenal". In cazul activarii se secreta acetilcolina care activeaza secretia de
adrenalina (epinefrina) si noradrenalina (norepinefrina). Acestea sunt eliberate in
sange. Sistemul nervos simpatic actioneaza autonom, fara control constient, si
pregateste corpul pentru actiuni in situatii periculoase:

 cresterea ritmului cardiac;

 constrictia vaselor sanguine;

308

 dilatarea pupilelor;

 piloerectia (pielea gainii);

Page
  dilatarea bronhiilor;

 scaderea motilitatii intestinului gros;

 cresterea transpiratiei;

 cresterea presiunii sanguine.

Astfel, activitatea cardiaca este intensificata, tensiunea arteriala sporeste, ceea ce

determina o perfuzare mai buna cu sange a muschilor si organelor vitale; glicemia
creste, la fel si concentratia acizilor grasi plasmatici, furnizand in felul acesta o
cantitate mai mare de energie; vasoconstrictie cutanata, a carei rezultat este
redistribuirea sangelui pe teritoriul coronarian si cerebral, iar sangerarile la nivelul
plagilor diminueaza; bronhiile se dilata, ceea ce permite patrunderea mai usoara si
in cantitate sporita a aerului in plaman si o hematoza mai buna; dilatatie pupilara si
patrunderea in receptorul vizual a unei cantitati mai mari de lumina.

Extirparea totala a lantului simpatic paravertebral permite animalului de experienta

supravietuirea, dar numai intr-un mediu cat mai constant posibil, el nerezistand la
frig. Muschii scheletici, pe langa inervatia lor somatica functionala, au si o
inervatie trofica ce influenteaza capacitatea lor de munca; unele fibre
postganglionare simpatice trec prin ramul comunicant cenusiu, se alatura fibrelor
somatice ale nervului rahidian si merg impreuna cu acestea la muschii scheletici.

Asa se explica cresterea amplitudinilor contractile, la un muschi obosit cu putere

de contractie scazuta, dupa aplicarea de excitatii pe fibrele lui simpatice; prin
aceste excitatii au fost stimulate procesele biochimice musculare eliberatoare de
energie.

Din cele relatate se poate constatat ca sistemul simpatic indeplineste functii

motorii, secretorii si trofice. Stimularea simpaticului are ca efect general o crestere
a reactiilor catabolice. Transmiterea impulsului nervos simpatic se face cu ajutorul
noradrenalinei.

Asupra modului de actiune a catecolaminelor la nivelul tesuturilor, in prezent, este

admisa explicatia conform careia, la nivelul organelor, inervate de filete simpatice,
309

ar exista doua tipuri de receptori celulari: alfa-receptori si beta-receptori.

Page
  Alfa-receptorii, activati mai ales de noradrenalina, produc contractia
muschilor netezi, in special, acelea din peretii arteriolelor. Acelasi efect
excitator, il poate avea si adrenalina, dar numai in doze mari;

 Beta-receptorii, sensibili numai la adrenalina, produc efect inhibitor.

Exista o serie de substante care au un efect asemanator stimularii simpaticului si se

numesc simpaticomimetice. Unele din aceste substante actioneaza direct asupra
efectorului, iar altele, prin intermediul fibrei postganglionare (ex. efedrina),
declansand eliberarea de catecolamine. Sunt si substante simpaticolitice, care
actioneaza asupra organului efector, blocand fie alfa-receptorii (ex. ergotamina),
fie beta-receptorii (ex. diclorizoprenalina).

Sistemul nervos vegetativ simpatic actioneaza prin mobilizarea mijloacelor de

aparare a organismului contra factorilor de mediu, avand un puternic caracter
energotrop (eliberator de energie), punand organismul intr-o mai buna stare de
lupta si de rezistenta. Astfel, determina:

 midriaza (marirea diametrului pupilar);

 hiposecretie salivara;

 hipersecretie tiroidiana;

 tahipnee si bronhodilatatie;

 tahicardie;

 reducerea secretiilor digestive;

 hiperglicemie;

 horipilatie;

 vasoconstrictie periferica;

 sudoratie;
310

 accelerarea catabolismului.

Sistemul nervos parasimpatic

Page
Sistemul nervos parasimpatic face parte din sistemul nervos vegetativ impreuna cu
sistemul nervos simpatic. Se mai numeste si sistemul nervos pentru odihna si
digestie. Se poate spune, intr-un mod foarte simplificat, ca sistemul nervos
parasimpatic functioneaza invers fata de sistemul simpatic. Totusi, in unele tesuturi
functioneaza mai degraba impreuna.

Actiuni:

 conservarea energiei

 incetinirea ritmului cardiac

 cresterea activitatii intestinale

 cresterea activitatii glandelor

 relaxarea muschilor din tractul intestinal

Mediatori:

Sistemul nervos parasimpatic foloseste doar acetilcolina (ACh) ca mediator. ACh

actioneaza pe doua tipuri de receptori: muscarinici si nicotinici. Transmisia se face
in doua etape:

 nervul preganglionar elibereaza ACh pe formatiunile ganglionare, cand sunt

stimulate. ACh actioneaza pe receptorii nicotinici ai nervului postganglionar

 nervul postganglionar elibereaza ACh care stimuleaza receptorii muscarinici

ale organului efector

Cele trei tipuri de receptori muscarinici:

 receptorul muscarinic M1

 receptorul muscarinic M2 , care se afla in inima

 receptorul muscarinic M3, care se afla in muschii netezi, vase sangvine,

plamani, glande. Acestia determina vasoconstrictie si bronhiconstrictie.
311

Sistemul nervos parasimpatic, la fel ca si cel simpatic, este format dintr-o portiune
centrala si alta periferica.
Page
Portiunea centrala cuprinde neuronii grupati in centrii vegetativi de la nivelul
trunchiului cerebral (arasimpaticul cranian) si de la nivelul maduvei sacrale
(parasimpaticul sacral).

Parasimpaticul cranian este reprezentat printr-o serie de nuclei vegetativi

parasimpatici de la care pleaca fibre ce se ataseaza unor nervi cranieni (III, VII, IX,
X), care sunt alcatuiti atat din fibre somatice, cat si vegetative. Dintre acesti nuclei
pozitia cea mai rostrala o are nucleul accesor al oculomotorului (Edinger-
Westphal) din calota pedunculara mezencefalica. De la neuronii acestui nucleu
pleaca fibre preganglionare ce vor sinapsa cu celulele nervoase din ganglionul
ciliar, iar de aici, impulsul este transmis prin fibrele postganglionare, la muschii
intrinseci ai globului ocular.

In punte se gasesc nucleii lacrimal si salivator superior. De la nucleul lacrimal

pleaca fibre parasimpatice secretoare si vasodilatatoare, ce merg pe calea nervului
VII la glandele mucoasei nazale, bucale si faringiene. De la nucleul salivator
superior, fibrele parasimpatice preganglionare merg pe cale nervului intermediar
Wrisberg (VII bis) si ajung la ganglionul submandibular, de unde vor pleca fibre
postganglionare la glandele salivare submandibulare si sublinguale.

In bulb se afla nucleul salivator inferior de unde isi au originea fibrele

parasimpatice ale glosofaringianului (IX). Sub planseul ventriculului IV se afla
nucleul dorsal al vagului (cardio-pneumo-enteric), de la care pleaca fibre
preganglionare direct la: inima, bronhii, plamani, esofag, stomatc, ficat, pancreas,
intestinul subtire, colonul ascendent si transvers, splina, rinichi, glandele
suprarenale. Nervul vag (pneumogastric), dupa ce formeaza nervul laringian
inferior (recurent), ramane numai cu fibre vegetative.

Parasimpaticul sacrat cuprinde centrii preganglionari situati in coarnele laterale

ale maduvei (S2-S4) sau in neuronii periependimari. Aceste fibre parasimpatice
parasesc maduva impreuna cu nervii sacrali II, III, IV. Dupa iesirea nervilor din
canalul rahidian, fibrele parasimpatice preganglionare se grupeaza si dau nastere
nervilor pelvieni (drept si stang), care intra in constitutia nervului hipogastric
(pelvi-perineal), plex format dintr-o retea de fibre simpatice si parasimpatice in
312

ochiurile caruia se afla neuronii multipolari. Desi toate fibrele preganglionare

parasimpatice patrund in acest plex, numai o mica parte sinapseza cu neuronii de
Page
aici, restul fibrelor strabat plexul hipogastric si vor sinapsa in ganglionii
intramurali, din peretii ureterelor, vezicii urinare, uretrei, prostatei, veziculei
seminale, uterului, vaginului, rectului etc. (vezi figura).

Sistemul nervos vegetativ parasimpatic

Fibrele postganglionare, care inerveaza aceste organe, sunt scurte

313
Page
Dintre centrii parasimpatici sacrali mentionam: centrul mictiunii (vezicospinal
sacral), centrul defecatiei (centrul anospinal sacral), centrul erectiei (centrul
genitospinal sacral).

Portiunea periferica cuprinde fibre senzitive, neuroni vegetativi grupati, sau nu,
in ganglioni viscerali parasimpatici, fibre nervoase motorii (preganglionare si
postganglionare). Ganglionii parasimpatici, spre deosebire de cei simpatici, au o
pozitie mult mai periferica, fiind situati in vecinatatea sau chiar in peretele
organelor pe care le inerveaza. In regiunea craniana gasim urmatorii ganglioni
parasimpatici: ganglionul ciliar, ganglionul otic, ganglionul submaxilar.

Functiile sistemului parasimpatic

Ca si simpaticul, sistemul nervos parasimpatic are functii motoare, secretoare si

trofice. Parasimpaticul inerveaza musculatura neteda, cardiaca si glandele.
Actiunea sa este opusa celei simpatice. Produce, de obicei, vasodilatatie la nivelul
organelor pe care le inerveaza, dar efectele vasodilatatorii si motoare sunt, de
obicei, foarte localizate.

Actiunile segmentului parasimpatic sunt mai discrete si mai difuze comparativ cu

cele simpatice. Efectele parasimpatice au un caracter mai localizat si de refacere.
Asa de exemplu, asupra inimii are ca efect scaderea frecventei cardiace si a puterei
de refacere, protejand inima de effort si de un consum prea mare de energie;
constrictia pupilei (mioza) protejeaza ochiul de o lumina prea intensa, care ar fi
daunatoare.

Efectele generale ale parasimpaticului sunt de a favoriza digestia, asimilatia,

somnul. Datorita efectului excitator asupra aparatului digestiv, prin stimularea
secretiei glandelor digestive si a intensificarii motilitatii digestive, parasimpaticul
este socotit ca fiind un sistem anabolic, in opozitie cu simpaticul care este
predominant catabolic.

Actiunea sistemului nervos parasimpatic asupra diferitelor organe a fost deja

prezentata schematic anterior, in tabel, impreuna cu actiunea simpaticului.
Mediatorul chimic parasimpatic este acetilcolina, ce determina depolarizarea
314

membranelor organelor efectoare pentru care parasimpaticul are actiune excitatoare

si hiperpolarizarea membranelor organelor efectoare, asupra carora are un efect
Page
inhibitor. Efectul acetilcolinei este rapid, de scurta durata, strict localizat, deoarece
ea este foarte repede descompusa de o enzima - colinesteraza.

S-a stabilit ca exista doua tipuri de colinesteraze:

 pseudo-colinesterazele, care pot descompune si alte substraturi (deci nu au

actiune specifica) si care se gasesc in plasma sangelui si in hematii;

 acetilcolinesteraza de la nivelul sinapselor sistemului nervos central si al

placilor motorii (cu actiune specifica).

Exista unele substante parasimpaticomimetice care reproduc efectele

parasimpaticului. Astfel, ezerina actioneaza prin inhibarea colinesterazei,
prelungind in felul acesta efectul acetilcolinei. Alte substante sunt
parasimpaticolitice a caror actiune se manifesta la nivelul receptorilor acetilcolinici
din membrana efectorilor, impiedicand activitatea acetilcolinei (ex. atropina).
Exista si asa-numitele substante parasimpaticotrope (ex. pilocarpina), care
stimuleaza activitatea parasimpaticului.

Sistemul nervos vegetativ functioneaza, ca si sistemul nervos somatic, prin

mecanisme complexe, avand la baza actul si arcul reflex vegetativ. S-a constatat
insa, ca unele activitati vegetative (motilitatea intestinala, tonusul sfincterului anal)
pot avea loc si dupa extirparea maduvei. Aceasta este data de sistemul nervos
intramural format din plexuri si neuroni, ce confera unor organe o oarecare
autonomie.

Organele care poseda o inervatie dubla sunt in mod permanent sub influenta
actiunilor antagoniste a celor doua componente vegetative. Aceste actiuni,
manifestate sub forma tonusului vegetativ, pot fi evidentiate prin indepartarea
unuia din cele doua componente.

Rezultatul activitatii sistemului nervos vegetativ este mentinerea constantelor

functionale ale organismului, a homeostaziei. Mentinearea in limite fiziologice a
constantelor lichidelor mediului intern, a temperaturii lor, se realizeaza prin
intermediul sistemului nervos vegetativ care actioneaza asupra circulatiei,
315

respiratiei, aparatului glandular. De exemplu, la mentinerea unui anumit nivel a

glicemiei intervine ficatul, pancreasul, medulosuprarenala, glande ce se gasesc sub
Page

controlul sistemului nervos vegetativ.

Intre sistemul nervos vegetativ si cel al vietii de relatie exista o stransa
interdependenta anatomica si functionala. Cele doua sisteme se influenteaza
reciproc, contribuind in felul acesta, la realizarea adaptarii functiilor organelor
interne la conditiile variabile ale mediului intern si extern.

Substanta reticulata a trunchiului cerebral, pe langa functiile sale de reglare a

sistemelor somatomotorii, mai indeplineste si importante functii vegetative; aici
sunt situati o serie de centri: respirator, al deglutitiei, al masticatiei, al vomei, al
motricitatii vaselor sanguine etc. Toti acesti centri integreaza reactii foarte
complexe somatice si vegetative. In declansarea acestor efecte somatice si
vegetative, in urma activarii formatiei reticulate, un rol deosebit il are secretia de
adrenalina al carei efect este stimulativ asupra substantei reticulate.

Spre deosebire de simpatic, parasimpaticul are actiuni de refacere si conservare a

potentialului energetic al organismului, determinand:

 mioza (micsorarea diametrului pupilar);

 hipersalivatie;

 hiposecretie tiroidiana;

 bronhoconstrictie;

 bradicardie;

 intensifica secretiile si motricitatea tubului digestiv;

 hipoglicemie;

 vasodilatatie si scaderea presiunii arteriale;

 inhibitia horipilatiei si sudoratiei;

 intensifica anabolismul.

Caile sistemului nervos vegetativ

316

Simpaticul isi are caile lui proprii, reprezentate de lanturile simpatice

paravertebrale (latero-vertebrale). Parasimpaticul cranian foloseste calea unor nervi
Page

cranieni, III,VII, IX, X, iar parasimpaticul sacral pe cea a nervilor pelvici.

Lanturile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale) sunt doua lanturi de
ganglioni situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale.

Ganglionii latero-vertebrali sunt legati si cu nervii spinali prin ramuri comunicante.

Prin ramura comunicanta alba trece fibra preganglionara, iar prin cea comunicanta
cenusie, fibra postganglionara. La nivelul ganglionilor paravertebrali (latero-
vertebrali) are loc sinapsa intre fibra simpatica preganglionara si cea
postganglionara care ajunge la nivelul diferitelor organe.

In cazul sistemului simpatic, sinapsa intre fibrele pre- si postganglionara are loc in
ganglionii latero-vertebrali, apartinand lanturilor paravertebrale. Deoarece acesti
ganglioni sunt foarte aproape de maduva, fibra preganglionara este scurta, in timp
ce fibra postganglionara este lunga.

In cazul sistemului parasimpatic, sinapsa intre fibra preganglionara si cea

postganglionara se face in ganglionii juxta-viscerali (aproape de viscer) sau
intramurali (aflati chiar in peretele organului), cum sunt plexurile submucos si
mienteric din peretii tubului digestiv. In cazul parasimpaticului, fibra
preganglionara este lunga, in timp ce fibra postganglionara este scurta, fiind foarte
aproape de organul respectiv.

La ambele sisteme, intre fibra preganglionara si cea postganglionara, se elibereaza

acelasi mediator chimic: acetilcolina.

La sistemul simpatic, la capatul periferic al fibrei postganglionare, acolo unde

aceasta ia contact cu organul efector, se elibereaza noradrenalina, iar in cazul
parasimpaticului, acetilcolina. Prin controlul asupra miocardului, musculaturii
netede si glandelor, SNV coordoneaza activitatea viscerelor si a vaselor sanguine.
Este vorba, asadar despre efectori care nu sunt, in mod obisnuit, sub control
voluntar.

Arcul reflex vegetativ are aceleasi componente cu cel somatic; diferenta consta in
modul in care este alcatuita calea eferenta. Aceasta cuprinde doi neuroni. Primul
are corpul neuronal situat in substanta cenusie medulara sau cerebrala, iar axonul
sau face sinapsa cu cel de-al II-lea neuron intr-un ganglion vegetativ. Primul
317

neuron se numeste preganglionar, iar cel de-al II-lea postganglionar. Originea

Page
fibrelor preganglionare si localizarea ganglionilor vegetativi ajuta la diferentierea
celor doua componente SNV: simpatica si parasimpatica.

Componenta simpatica activeaza organismul pentru lupta si aparare, mai ales prin
eliberarea de noradrenalina din fibrele postganglionare si de adrenalina din
medulosuorarenala. Componenta parasimpatica produce, cel mai adesea, efecte
antagoniste simpaticului, prin eliberarea din fibrele postganglionare a acetilcolinei.

Actiunile celor doua componente trebuie echilibrate pentru mentinerea

homeostaziei. Exista si un numar foarte mic de fibre postganglionare simpatice
318

care elibereaza acetilcolina (Ach). Exista si fibre postganglionare care nu

Page
elibereaza nici Ach, nici noradrenalina; acestea au sinapse noncolinergice,
nonadrenergice, eliberand alte substante, precum monoxidul de carbon (CO).

Majoritatea viscerelor sunt prevazute cu inervatie dubla, simpatica si

parasimpatica, situatie in care cele doua sisteme pot actiona antagonist (de
exemplu, reglarea diametrului pupilar), complementar (de exemplu, reglarea
secretiei salivare) sau cooperant (de exemplu, la nivelul aparatului reproducator
sau in mictiune).

Exista si cateva organe care nu sunt prevazute cu inervatie parasimaptica:

medulosuprarenalele, glandele sudoripare, muschii erectori ai firelor de par sau
majoritatea vaselor sanguine. In acest caz, reglarea activitatii se face prin cresterea
sau scaderea ariei de stimulare simpatica a structurii respective.

Sistemul simpatoadrenal intervine, de asemenea, si in termoreglare.

319
Page
ANALIZATORII

Analizatorul este un sistem morfo-functional complex care recepţionează,

conduce şi transformă excitatiile primite în senzații. Segmental periferic al
analizatorilor este reprezentat de receptor. Receptorii informează centrii nervoși
subcorticali și corticali cu privire la modificările ce au loc în mediul extern și
intern. Stimulii sunt variații ale diverselor forme de energie.

Structura unui analizator.

Analizatorul este alcătuit din 3 segmente:

1. periferic,
2. intermediar,
3. central.

1.Segmentul Periferic = Receptorul - este o structură specializată pentru

receptionarea anumitor stimuli, care sunt variații ale diverselor forme de energie -
electromagnetică, mecanică, termică, chimică. Receptorii transformă energia
stimulilor specifici în potentiale de acțiune care vor fi preluate și transmise de
segmentul de conducere.

Clasificare după localizare.

 exteroceptori - la exteriorul corpului;

 interoceptori - în interiorul corpului;
 proprioceptori - prezenți în mușchi, tendoane, oase și articulații.

Clasificare dupa tipul de energie

320

 fotoreceptori - stimulii receptionează variații ale energiei

electromagnetice;
Page
  chemoreceptori - receptionează anumite substanțe chimice;

 termoreceptori - receptionează variațiile de căldură;

 mecanoreceptori - variațiile mecanice.

Receptorii nu respectă legea "tot sau nimic" și la acțiunea stimulilor

declanșează un potențial local numit potențial de receptor, care crește odata cu
intesitatea stimulului.

Receptorii pot fi liberi (terminații nervoase libere și corpusculi), sau pot fi

incluși în organele de simt. Ei diferă structural de la un analizator la altul,
dar întotdeauna transformă acțiunea stimulului în potențial de receptor specific,
apoi în potențial de acțiune, influx nervos nespecific.

Valoarea potentialului de receptor variaza în funcție de intensitatea

excitantului. Spre deosebire de acesta, la nivelul fibrei nervoase se
manifestă numai modularea frecvenței potențialului de acțiune.

2.Segmentul intermediar = de conducere

Este alcătuit din căile senzitivo – senzoriale (căi aferente) prin care sunt
transmise impulsurile nervoase generate de receptori către scoarța cerebrală.
Aceste căi pot fi directe (impulsuirile sunt conduse rapid) și indirecte (impulsurile
sunt conduse mai lent și proiectate difuz în scoarța cerebrală).

Calea aferentă este constituit din neuronii pseudounipolari, din ganglionii

spinali și tracturile ascendente medulare sau din fibrele senzitive ale unor nervi
cranieni. Căile aferente trimit colaterale la nuclei ai trunchiului cerebrali.

3.Segmentul central

Este localizat în cortex, unde informațiile primite de la receptori sunt

analizate, sintetizate și decodificate în urma cărora rezultă senzațiile. Este
reprezentat de ariile corticale, unde informatiile sunt transformate, după procese de
analiză și sinteză, în senzații specifice.
321

1. ANALIZATORUL CUTANAT
Page
 Analizatorul cutanat are rol în integrarea organismului în mediu și în
apărarea activă, prin reacțiile adaptative generate pe baza excitațiilor prelucrate
de SNC și transformate în senzații tactile, termice și dureroase.

a) Segmentul periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici și

dureroși situați în piele.

Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acoperă integral suprafața

organismului și se continuă cu mucoase la nivelul orificiilor. Pielea este
constituită din trei straturi: epiderm, derm si hipoderm.

— Epidermul este un tesut epitelial pluristratificat cheratinizat. În stratul

bazal se află melanocite, care secretă melanina, cu rol fotoprotector.

— Dermul este un țesut conjunctiv dens. La contactul cu membrana

bazală prezintă papile dermice. Stratul profund este cel mai rezistent
datorită fibrelor de colagen, reticulină și elastice prezente aici.

— Hipodermul este un țesut conjunctiv lax, cu grupuri de adipocite.

Depozitează trigliceride, rezerva de grăsime subcutanată a organismului.

Vascularizația este mai densă în stratul papilar al dermului și în porțiunea

subdermică.

In piele se află mușchii erectori ai firului de păr, glandele sebacee și

sudoripare, precum și receptorii sensibilităților cutanate specifice.

Functiile pielii sunt:

 functia de protecție împotriva agenților externi,

 de excreție (prin glandele sudoripare),
 de termoreglare (prin vasodilatație, vasoconstricție periferică și
secreție sudorală),
 de depozitare a lipidelor și funcția de organ de simț, prin receptorii pe
care îi conține.

Sensibilitatea tactilă fină, epicritică sau de atingere, este determinată de

322

excitanți care produc deformări ușoare ale tegumentului. Sensibilitate tactilă mai
pronunțată prezintă zonele păroase, pulpa degetelor și buzele.
Page
 Sensibilitatea tactilă presională este determinată de apăsare, iar receptorii
specifici sunt situați în profunzimea tegumentului.

Două sau mai multe excitații tactile aplicate simultan sunt recepționate
numai dacă distanța dintre punctele excitate este suficient de mare. Fenomenul
poartă numele de discriminare tactilă.

Sensibilitatea termică este neuniformă pe suprafața tegumentului. Receptorii

pentru rece sunt mai numeroși decât cei pentru cald. Intensitatea senzației depinde
de mărimea suprafeței excitate și de diferența de temperatură dintre tegument și
excitant.

. 1. Structura pielii: 1. 2. straturi cornoase; 3. strat granulos; 4. strat

poliedric; strat bazal; 6. derm; 7. zonapapilara; 8. zona reticulara; 9.
hipoderm; 10. artera; 11. nerv vegetativ; 12. vena; 13. adipocite; 14.
glomerulul glandei sudoripare; 1 corpusculul Pacini; 16. nerv senzitiv; 17.
323

canal excretor; 18. folicul pilos; 19. radacina firului de par; 20. glanda
sebacee; 21. muschi erector; 22. terminatii nervoase libere; 23. corpuscul
Page

Meissner; 24. papila dermica; 2 por; 26. fir de par.

 Sensibilitatea dureroasă, determinată de excitanți care produc leziuni
celulare, se manifestă mai intens la nivelul degetelor, buzelor și varfului limbii.
La durerea tegumentară se manifestă o mare capacitate de discriminare, deoarece
aceeași zonă a pielii poate fi inervată de mai mulți neuroni. Durerea viscerală poate
fi determinată și de distensia unui organ. Algoreceptorii sunt mai rari în viscere,
motiv pentru care durerea viscerală nu se poate localiza precis.

Datorită conducerii pe aceleași căi medulare a sensibilităților dureroase

somatice și viscerale, durerea somatică este însoțită de reacții vegetative
(accelerare a ritmului cardiac, secreție sudorală), iar durerea viscerală este însoțită
de reflexe somatice (contracția musculaturii abdominale).

In tabelul 8 este redată distribuția receptorilor, rolul lor și stimulii la care

reactionează.

b) Segmentul de conducere. Căile aferente au fost descrise la functia de

conducere a măduvei și la nervii cranieni. In cazul fasciculelor spinobulbare,
axonilor deutoneuronilor din bulb li se alatura si fibrele senzitive ale trigemenului
(V).

c) Segmentul central al analizatorului cutanat este localizat în girusul

postcentral din lobul parietal (ariile somestezice). Proiecțiile tactilă, termică și
dureroasă dintr-o anumită regiune a corpului se amestecă în aceeași zonă a scoarței
de pe emisfera opusă.

Pe baza informațiilor din mediul extern, se creează senzații care permit

recunoașterea dimensiunilor, formei, greutății și consistenței unui corp, a
vibrațiilor, a diferențelor de temperatură și a unor agenți nocivi. Pe această bază se
pot elabora comenzi adecvate, care au ca rezultat reacția de adaptare a
organismului. Analizatorul cutanat, împreună cu analizatorul kinestezic, asigură
determinarea poziției și deplasării unor segmente corporale în raport cu altele.
324
Page

Tab.8. Principalele tipuri de receptori cutanati.

SESIBILITATE TIP DE RECEPTORI LOCALIZARE STIMULI
RECEPTORI
tactilă fină — — — papile —
mecano corpusculi: dermice deformari
recpt — — foliculii usoare ale
ori Meissner pilosi tegum
— entului
Merkel (atingere)
tactilă — — — —
protopatică mecanorec corpusculi: hipoderm presiune,
eptori - Golgi deformare
- Ruffini și
- Pacini întindere a
tegumenului
- termică termorecep corpusculi: - derm - rece
tori - Krause - hypoderm - cald
- Ruffini - corneea (diferențe de
- terminatii globului temperatură)
nervoase ocular
libere
— algorecept terminații epiderm, foliculi nespecifici
dureroasă ori nervoase libere piloși, cornee care
determină
leziuni
celulare

2. ANALIZATORUL KINESTEZIC
325

Analizatorul kinestezic* informează SNC despre poziția și mișcarea în

spațiu ale corpului și ale segmentelor sale, precum și despre gradul de contracție
Page
a mușchilor. Pe baza acestor informații, prelucrate de centrii nervoși superiori,
apar senzațiile posturale și de mișcare și se elaborează comenzi care
determină tonusul muscular și contracțiile musculare adecvate diferitelor mișcări.

a) Segmentul periferic al analizatorului kinestezic este constituit din

proprioceptori situați în mușchi, tendoane, aponevroze, capsule articulare,
periost și pericondru. Numele și repartiția proprioceptorilor este redată în tabelul 9.

Organele tendinoase Golgi sunt stimulate de creșterea tensiunii în tendoane,

determinată de contracția musculară.

Corpusculii Pacini au ca stimul presiunea exercitată asupra formațiunilor

structurale în care se găsesc. Ei sunt sensibili la mișcări rapide și la vibrații.

Terminațiile nervoase libere din articulații și mușchi sunt numai receptori ai

durerii și nu proprioceptori.

Tab. 9. Distributia proprioceptorilor.

PROPRIOCEPTORI LOCALIZARE
Organe tendinoase Golgi în tendoane și ligamente
Corpusculi Pacini în tendoane, capsule articulare, fascii
musculare, ligamente, periost, pericondru
Fusuri neuromusculare printre fibrele musculare

Dispunerea în paralel a fibrelor intrafusale face ca întinderea fibrelor

extrafusale să determine şi întinderea celor intrafusale. Aceasta stimulează atât
terminaţiile nervoase senzitive primare, cât şi pe cele secundare. Astfel, fusul
serveşte ca detector al lungimii, deoarece frecvenţa de producere a impulsurilor în
aceste terminaţii este proporţională cu alungirea muşchiului. În măduva spinării
există două tipuri de motoneuroni care inervează muşchii scheletici: cei care
inervează fibrele extrafusale,motoneuronii α şi cei care inervează fibrele
intrafusale, numiţi moto-neuroni γ. Motoneuronii α au diametrul şi viteza de
326

conducere mai mari(60-90 m/s), faţă de cei γ care sunt mai subţiri şi au viteza de
conducere mai mică (10-40 m/s).Pentru contracţia muşchiului este necesară doar
Page
stimularea motoneuronilor α. Fibrele intrafusale se contractă prin stimularea
motoneuronilor γ,care reprezintă

doar o treime din fibrele motorii ale nervilor spinali. Contracţia lor nu
determină scurtarea muşchiului respectiv.Astfel, consecinţa stimulării
motoneuronilor γ este contracţia izometrică a fusurilor. Din moment ce
miofibrilele sunt prezente numaila capetele fibrelor intrafusale, regiunea centrală,
distensibilă, este trasă către capetele fibrei intrafusale ca răspuns la stimularea
motoneu-ronilor γ. Ca urmare, fusul este tensionat.Acest efect al motoneuronilor
γ, denumit uneori întinderea activă a fusurilor, apare atunci când întregul muşchi
este alungit pasiv prin for ţe externe. Astfel, activarea motoneuronilor γ amplifică
reflexulde întindere şi este o caracteristică importantă

în controlul voluntar al mişcării. În condiţii normale, activitatea

motoneuronilor γ este menţinută la nivelul necesar pentru a păstra fusurile sub o
tensiune adecvată în timpul relaxării musculare. Relaxarea musculară este
prevenită prin întinderea şi activarea fusurilor, care, la rândul lor, declanşează o
contracţie reflexă. Acest mecanism produce o întindere şi o tensiune muscular de
relaxare – tonusul muscular. Neuronii fibrelor descendente motorii, provenite din
centrii nervoşi superiori, stimulează atât motoneuroniiα, cât şi pe cei γ, fenomen
numit coactivare.

327
Page
 A. Organe tendinoase Golgi:
1. fibra senzitivă;
2. capsula conjunctivă;
3. fibre de colagen.
B. Fus neuromuscular:
1. fibre musculare extrafusale;
2. capsula conjunctivă a fusului;
3. fibra intrafusală;
4. terminații nervoase spiralate;
5. fibre în buchet;
6, 7. fibre senzitive;
8. fibre eferente gama;
9. fibre eferente alfa.

. 2. Cei mai importanti proprioceptori sunt fusurile neuromusculare (. 2. B).

Acestea sunt constituite din grupe de 2—10 fibre intrafusale, cu rol senzitivo-
motor, situate între fibrele musculare obișnuite (extrafusale) și paralele cu acestea.
Extremitățile fibrelor intrafusale pot fi prinse pe tendoane și fibre extrafusale sau
numai pe fibre extrafusale. O fibră intrafusală are extremități striate contractile și o
porțiune centrală necontractilă, mai voluminoasă, cu mai mulți nuclei și
fără miofibrile.

Inervația senzitivă a fusului este formată din terminații primare spiralate,

situate în zona centrală, și terminații secundare, fibre„în buchet', situate la extre-
mitățile zonei centrale. Terminațiile primare, cu conducere rapidă, sunt stimulate
de gradul de întindere al mușchiului.

Inervația motorie, proprie capetelor contractile ale fibrelor intrafusale, este

reprezentată de fibre nervoase cu originea în neuronii motori gama medulari, spre
deosebire de fibrele extrafusale care sunt inervate de neuronii motori alfa medulari.

b) Segmentul de conducere este reprezentat de:

— caile nervoase ale sensibilitatii proprioceptive inconstiente, care

328

deservesc activitatea reflexa de contractie tonica a muschilor (au fost studiate la

functiile maduvei);
Page
 — caile sensibilitatii proprioceptive constiente, reprezentate de fasciculele
spinobulbare, la care se adauga aferente cerebelo-corticale.

c) Segmentul central il reprezinta ariile senzitivomotorii corticale, care

marginesc santul central, unde are loc analiza informatiilor aduse pe caile sensi-
bilitatii proprioceptive constiente si transformarea lor in senzatii si actiuni motorii
tonice corective.

3 ANALIZATORUL OLFACTIV

Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoaare

la proprietatile chimece ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta
fata de organism.

a) Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv constituit din celule
receptoare (chemorecep-tori de distanta) si din celule de sustinere
incluse in mucoasa olfactiva.

Mucoasa olfactiva are o suprafata de 2—3 cm2 si este dispusa in regiunea

superioara a foselor nazale (. 3.). Celulele receptoare sunt neuroni bipolari
senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni olfactivi de la care pleaca 6—8 cili
olfactivi receptori, care depasesc celulele de sustinere si patrund in mucusul
secretat

de celulele glandulare ale mucoasei olfactive ( 4.).

. 3 Localizarea mucoasei olfactive: 1. fosa nazala; 2. cornet nazal

superior; 3. mucoasa olfactiva; 4. bulb olfactiv; os etmoid; 6. coane; 7. bolta
palatina.

329
Page
 . 4. Structura mucoasei olfactive si caile olfactive: 1. epiteliu olfactiv; 2.
substanta odoranta; 3. mucus; 4. cili olfactivi; buton olfactiv; 6. neuron
bipolar olfactiv; 7. celula de sustinere; 8. celula bazala; 9. tesut conjunctiv; 10.
glanda mucoasa; 11. nerv olfactiv; 12. lama ciuruita a etmoidului; 13. celule
mitrale; 14. bulb olfactiv.

Calea olfactiva este formata numai din doi neuroni, protoneuronul fiind
celula receptoare.

Inflamarea mucoasei nazale in afectiuni respiratorii scade sensibilitatea

olfactiva.

b) Segmentul de conducere. Axonii neuronilor olfactivi, care constituie

protoneuronul caii, strabat in

manunchiuri lama ciuruita a etmoidului si patrund in cutia craniana, formand

nervii olfactivi cu traseu pana la bulbii olfactivi. Aici fac sinapsa cu celulele
mitrale, care reprezinta deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora se despart: o
parte trec in bulbul contralat, iar cealalta parte formeaza tracturile* olfactive, care
se proiecteaza in cortex.
330

c) Segmentul central este reprezentat de paleocortexul olfactiv, aria de

Page

proiectie primara a aferentelor

 olfactive.

Fiziologia analizatorului olfactiv. Analizatorul olfactiv are rol in aprecierea

calitatii aerului, prevenind patrunderea in organism a unor substante nocive.
Impreuna cu analizatorul gustativ, analizatorul olfactiv intervine in aprecierea
calitatii alimentelorsi in declansarea secretiei salivare.

Stimulii specifici sunt reprezentati de substantele volatile, care ajung la

receptori odata cu aerul inspirat. Substantele volatile sunt receptionate numai
dupa dizilvarea lor in pelicula de mucus. Pentru a putea fi receptionate, aceste
substante trebuie sa aiba o concentratie egala sau superioara pragului de
excitabilitate.

Pragul de excitabilitate reprezinta cantitatea minima de

substanta odoranta capabila sa provoace senzatia de miros. Acesta variaza in
functie de natura substantelor. Intensitatea senzatiei olfactive este proportionala cu
concentratia substantei odorante inaer si depinde de urmatorii factori: gradul de
solubilitate a particulelor in lichidul care acopera mucoasa, umiditatea mucoasei,
varsta si starea fiziologica a organismului.

Daca substantele odorante persista un timp mai indelungat, apare fenomenul

de adaptare.

4. ANALIZATORUL GUSTATIV

Analizatorul gustativ receptioneaza si prelucreaza excitatiile determinate de

proprietatile chimice ale substantelor sapide * solubile care intra in contact cu
mucoasa bucala.

a) Segmentul receptor este reprezentat de mugurii gustativi,

raspanditi in intreaga mucoasa buco-
faringiana si in mucoasa linguala.

Mugurii gustativi (. A) au forma ovoida, cu polul bazal asezat pe membrana

bazala a epiteliului lingual. La polul apical prezinta un por gustativ. Intr-un mugure
gustativ exista 5—20 celule senzoriale cu cili, care reprezinta formatiunile
331

receptoare.
Page
 In mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi grupati in papile gustative
(. B). Papilele circumvalate* formeaza la baza limbii V-ul lingual, cele
fungiforme* sunt raspandite pe varful si marginile anterioare ale limbii, iar cele
foliate* pe marginile posterioare ale limbii (. 6. A).

b) Segmentul de conducere. De la polul bazal al celulelor receptoare

pornesc fibrele senzitive ale nervilor cranieni VII, IXsi X. Nervul facial
inerveaza primele 2/3 ale limbii, glosofaringianul treimea posterioara, iar vagul,
restul mugurilor gustativi pana la epiglota.

Protoneuronii* cailor sunt situati in ganglionii nervilor cranieni VII, IX si X.

Dendritele acestora sunt conectate cu celulele receptoare. Deutoneuronii se afla in
nucleul solitar din bulb, unde converg fibrele senzitive ale celor trei nervi cranieni.
Axonii acestora, dupa incrucisare, fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron in
talamus.

c) Segmentul central este reprezentat de aria gustativa, situata la baza

girusului parietal ascendent, unde se integreazasensibilitatea gustativa cu cea tac-
tila, termica si dureroasa a limbii, transmisa prin fibrele
trigemenului (V).

. A. Mugure gustativ: 1. por gustativ; 2. cili gustativi; 3. celule

senzoriale; 4. celule de sustinere; fibre nervoase. B. Papila gustativa: 6.
suprafata limbii; 7. muguri gustativi; 8. fibre nervoase; 9. glande secretoare.
332
Page
 . 6. A. Distributia pe limba a tipurilor de papile: 1. papile circumvalate; 2.
papile filiforme; 3. papile fungi-forme; 4. radacina limbii; epiglota; 6.
amigdala palatina; 7. amigdala linguala; 8. corpul limbii. B. Localizarea
gusturilor: 9. amar; 10. acru; 11. sarat; 12. dulce.

Determinati localizarea pe limba a receptorilor gustativi specializati,

utilizand diferite substante sapide.

Fiziologia analizatorului gustativ. Gustul contribuie la aprecierea calitatii

alimentelor, prevenind patrunderea in organism a alimentelor alterate, si la
declansarea secretiilor digestive.

Deosebim patru tipuri de senzatii gustative: acru, sarat, dulce si amar. Ariile
linguale ale diferitelor gusturi au localizare specifica, deci mugurii gustativi
dobandesc o anumita specializare (. 6. B).

Pragul de excitabilitate gustativa este diferit pentru fiecare substanta. Cea

mai mare sensibilitate se manifesta pentru substantele amare. Intensitatea senzatiei
depinde de concentratia substantei dizolvate, de

numarul receptorilor excitati si de temperatura solutiei. Analizatorul

333

gustativ, la fel ca si cel olfactiv, se adapteaza la actiuneaindelungata a unui

excitant.
Page
 ANALIZATORUL VIZUAL

Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior este

receptionata prin vaz. Vederea are un rol esential in adaptarea la mediu, in
orientarea spatiala, in mentinerea echilibrului si in activitatile specific umane.

a) Segmentul receptor este inclus in globul ocular. Globul ocular este

constituit din: invelisuri, aparatul optic si receptorul (. 7.).

. 7. Sectiune sagitala prin globul ocular: 1. sclerotica; 2. muschi drept

superior; 3. coroida; 4. corp ciliar; pata galbena; 6. nerv optic; 7. pata oarba;
8. retina; 9. cristalin; 10. iris; 11. umoare apoasa; 12. cornee.

Invelisurile globului ocular:

— Tunica fibroasa, sclerotica, este o formatiune conjunctiva, alba la

exterior, cu rol protector. Pe ea se insera musculatura extrinseca a globului ocular
(tab. 10.). Prezinta anterior corneea transparenta, iar posterior este strabatuta de
nervul optic.

Tab. 10. Musculatura extrinseca a globului ocular.

MUSCHI EXTRINSECI INERVATIE

334

— drepti: superior, — fibrele somatice ale

Page
inferior si medial (intern) oculomotorului (III)

— oblic inferior

— drept lateral (extern) — nervul abducens (VI)

— oblic superior — nervul trohlear (IV)

— Tunica vasculara, coroida, este pigmentata si vascularizata. Are functii

trofice si confera interiorului globului ocular calitatea de camera obscura. Din ea se
constituie in partea anterioara irisul si corpul ciliar (musculatura intrinseca*
neteda a globului ocular) cu fibre circulare si radiare.

— Tunica nervoasa, retina, cuprinde celulele fotoreceptoare.

Aparatul optic cuprinde medii transparente:

— Corneea transparenta este nevascularizata, bogat inervata prin terminatii

nervoase libere.

— Umoarea apoasa din camera anterioara este un lichid transparent,

secretat permanent de procesele ciliare si drenat prin sistemul venos.

— Cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta, invelita intr-o

capsula — cristaloida. Este situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin
ligamentul suspensor. Nu este vascularizat si nici inervat.

— Corpul vitros este un gel transparent. El umple cavitatea posterioara a

globului ocular intre cristalin si retina.

Receptorul este retina, constituita din zece straturi celulare (. 8.). Stratul
profund, format din celule pigmentare, are functii de protectie si metabolice,
asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili. Al doilea strat cuprinde celulele
fotosensibile cu conuri si bastonase.
335
Page
 . 8. Straturile retinei: 1. pigmentar; 2. conuri si bastonase; 3. limitanta
externa; 4. granular extern; plexiform extern; 6. neuroni bipolari; 7.
plexiform intern; 8. neuroni multipolari; 9. fibre optice; 10. limitanta interna.

Celulele cu conuri, aproximativ 7 milioane / retina, predomina in pata

galbena (maculata lutea) si constituie in exclusivitatefovea centralis, zona cu
acuitate* vizuala maxima. Pigmentul fotosensibil este iodospina. Celulele cu
conuri au rol important in vederea diurna, in perceptarea culorilor si a formelor.

Celulele cu bastonase, aproximativ 130 milioane / retina, sunt mai

numeroase la periferie, mai putine in pata galbena si lipsesc din fovea centralis.
Pigmentul fotosensibil al acestora este rodopsina. Celulele cu bastonase asigura
vederea la lumina slaba, vederea nocturna.

La nivelul stratului neuronilor bipolari si al stratului neuronilor

multipolari din retina se manifesta procesul deconvergenta.

Un neuron multipolar, impreuna cu neuronii bipolari care converg la acesta

336

si cu celulele fotoreceptoare care converg la neuronul bipolar, formeaza o unitate

functionala (.9).
Page
 . 9. Procesul de convergenta: A. in retina periferica; B. in macula lutea;
C. in fovea centralis.

Acuitatea vizuala depinde de structura unitatilor functionale asupra carora

actioneaza lumina.

b) Segmentul de conducere. Primul neuron al caii optice este reprezentat de

celulele bipolare din retina. Dendritele acestora sunt conectate cu celulele
fotoreceptoare. Al doilea neuron al caii il constituie celulele multipolare retiniene.
Axonii lor formeaza nervii optici. Fibrele acestora se incruciseaza partial in
chiasma optica, apoi continua sub numele de tracturi opticepana la corpii
geniculati laterali metatalamici unde fac sinapsa cu al treilea neuron. Axonii
neuronilor metatalamici de releu au proiectie corticala (. 10).

Din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni III,
IV, VI, spre maduva cervico-dorsala, spre coliculii cvadrigemeni superiori si spre
SAA. Acestea constituie caile reflexelor optice de orientare, adaptare si
acomodare.

c) Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor

cerebrale, de o parte si de alta a scizurii calcarine, unde se afla aria optica primara.
In jurul acesteia exista zona de asociatie vizuala, care determina realizarea notiunii
de spatiu, necesara in orientare si recunoastere, si asigura memoria vizuala.
337

Fiziologia analizatorului vizual. Analizatorul vizual permite recunoasterea

formei, culorii, luminozitatii, miscarii obiectelorsi aprecierea distantelor. In
Page
corelatie cu analizatorii acustic, vestibular si kinestezic, realizeaza orientarea in
spatiu si mentinerea echilibrului.

Proiectarea imaginii pe retina se datoreaza aparatului optic care, prin procese

de refractie, adaptare la intensitatea luminii si acomodare la distanta,
asigura focalizarea razelor de lumina la 24 mm inapoia cristalinului, pe directia
axului optic, pe pata galbena. Imaginea formata este reala, mai mica si rasturnata (.
11.).

Reamintiti-va de la fizica in ce conditii apare refractia luminii si precizati

fenomenul in cazul mediilor transparente ale ochiului.

Procesul vederii este descris in mai multe faze, care, in realitate, se

desfasoara concomitent.

1. Reflexul de convergenta consta in miscarea concomitenta a celor doi

ochi, avand ca urmare modifi-
carea pozitiei axelor optice si reperarea corecta a obiectelor in spatiu, indiferent
de distanta pana la obiect si de pozitia acestuia.

Precizati muschii extrinseci ai fiecarui glob ocular, care realizeaza orientarea

ochilor in jos, in sus, la stanga si la dreapta.

338
Page
 . 10. Caile de conducere ale analizatorului vizual: 1. camp vizual; 2. glob
ocular; 3. nerv optic; 4. chiasmaoptica; tract optic; 6. corpi geniculati laterali;
7. bandeleta optica; 8. arie vizuala; 9. punte; 10. coliculi cvadrigemeni;11.
nuclei ai nervilor cranieni III, IV, VI; 12.
fibra vegetativa preganglionara (III); 13.
fibra vegetativapostganglionara (III); 14. ganglion ciliar.

Campurile vizuale ale celor doi ochi se suprapun partial. Zona

de suprapunere formeaza campul de vedere binoculara.

Prin analiza corticala si diferentierea impulsurilor din campurile

de vedere monoculara si binoculara, la care se adaugaimpulsurile proprioceptive de
la muschii extrinseci in timpul reflexelor de convergenta, se asigura aprecierea
distantelor fata de obiecte.
339

Fiecare ochi vede obiectul sub un unghi diferit, generand vederea

Page

stereoscopica, in relief.
 2. Adaptarea la intensitatea luminii se realizeaza prin doua categorii
de procese: reactia pupilara si
adaptarea fotochimica.

a)Reactia pupilara. Irisul regleaza reflex (prin variatia diametrului pupilar)

cantitatea de lumina proiectata pe retina. Stimulul este lumina, receptorul este
retina, caile aferente sunt somatice, iar caile eferente sunt vegetative, simpatice si
parasimpatice.

b)Adaptarea fotochimica. La proiectarea luminii pe retina, pigmentii

fotosensibili scad cantitativ, fiind descompusi in cantitate direct proportionala cu
intensitatea acesteia. La trecerea de la lumina la intuneric, adaptarea dureaza 30—
40 de minute, timp in care se resintetizeaza pigmentii si scade pragul de excitabili-
tate a celulelor fotoreceptoare.

La intuneric creste cantitatea de pigmenti depozitata, ceea ce are ca urmare

scaderea pragului de excitabilitate a celulelor receptoare. Deci, adaptarea la
trecerea de la intuneric la lumina se petrece mai rapid (maxim 3—4 min.).

3. Acomodarea la distanta (. 12.) este realizata reflex prin actiunea

muschilor circulari si radiari ai corpului ciliar, care maresc sau
micsoreaza convexitatea fetei anterioare a cristalinului. Aceste procese duc la
modificarea unghiurilor de refractie a razelor luminoase. Atunci cand muschiul
ciliar circular este relaxat, ligamentul suspensor, tensionat de muschii radiari,
mentine cristalinul aplatizat, realizandu-se adaptarea pentru vederea la distanta. La
contractia muschilor circulari, determinata de parasimpatic, ligamentul suspensor
se relaxeaza, cristalinul se bombeaza, favorizand vederea obiectelor apropiate.

. 11. Formarea imaginii pe retina.

. 12. Limitele acomodarii: A. ochi emetrop; B. ochi miop; C. ochi

hipermetrop; a. distanta minima a vederii clare; b. distanta maxima a vederii
340

clare; 1. vedere clara fara acomodare; 2. distanta vederii clare cu acomodare;

3. distanta vederii neclare.
Page
 4. Stimularea retinei consta in excitarea receptorilor retinieni de catre
radiatiile luminoase.

a) Lumina strabate celulele retiniene pana la stratul pigmentar si este

absorbita de pigmentii fotosensibili din celulele cu bastonase si conuri. Celulele
receptoare sunt stimulate de radiatii cuprinse intre 390 si 760 nm*.

b) Scindarea pigmentilor fotosensibili sub influenta luminii, in retinol si

opsina (derivat al vitaminei A), cu eliberare de energie.

Aceste procese determina cresterea permeabilitatii membranei celulelor

receptoare pentru sodiu si aparitia potentialului de receptor.

c) Transformarea potentialului de receptor in potential de actiune, care este

condus sub forma de influx nervos modulat de catre celulele bipolare.

d) Refacerea pigmentilor, proces de sinteza in care un rol important il detine

vitamina A.

Pentru a provoca excitatia, razele luminoase trebuie sa posede o energie

suficienta si sa actioneze un timp suficient deindelungat.

corectarea
miopiei

cu lentile
divergente

ochi
miop
341
Page
 A.

ochi
hipermetrop corectarea
hipermetropiei

cu
lentile convergente

B.

C.

astigmatism datorat astigmatism datorat

neregularitatii corneei deformarii cristalinului

. 13. Defectele vederii si corectarea lor: 1. ochiul normal; 2. defect de

sfericitate.

Exercitiu

Cunoscand faptul ca daltonismul este o maladie ereditara determinata de o

342

gena recesiva heterozomala, argumentati de ce boala se transmite cu

preponderenta la un anumit sex si care este acesta.
Page
 Celulele cu bastonase au pragul de excitabilitate si puterea
de rezolutie scazute. Celulele cu conuri receptioneaza stimul luminosi cu
intensitate mare (au prag de excitabilitate
ridicat), dar inregistreaza culoarea, detaliile si contururile.

Teoria tricromatică Young – Helmholz consideră că celulele cu

conuri, pentru vedere cromatică, trebuie să aibă cel puțin trei tipuri de
pigmenți pentru culorile fundamentale: roșu, verde, albastru. Dacă cele trei
substanțe fotosensibile sunt descompuse uniform, se percepe
culoarea albă. Prin descompunerea lor inegală se percep celelalte culori.

Vederea este un proces proces îndeplinit proporțional de cele două tipuri de

celule fotoreceptoare în funcție de condițiile de luminozitate. Sensibilitatea retinei
depinde de natura luminii, intensitatea și durata iluminării, dimensiunea sursei de
lumină, zona retiniană luminată și suprafața acesteia.

Defectele vederii. Spre deosebire de ochiul normal (emetrop), la ochii cu

deficiente (ametropi) formarea imaginii nu se poate realiza pe pata galbena.
Ametropia se datoreaza mai multor factori (.13.):

a) Modificarea lungimii axei ochiului sau variatia indicelui de refractie:

— ax mai lung sau refractie excesiva, cu formarea imaginii clare inaintea

retinei, in cazul miopiei;

— ax mai scurt sau refractie slaba, cu formarea imaginii clare inapoia

retinei, in cazul hipermetropiei.

b) Scaderea elasticitatii cristalinului si a contractilitatii muschilor ciliari, care

reduc limitele de acomodare. Afectiunea se numeste presbitism si este
caracteristica persoanelor varstnice.

c) Deformari ale corneei si / sau ale cristalinului. Afectiunea poarta numele

de astigmatism si se corecteaza cu lentile cilindrice.

d) Absenta partiala sau totala a pigmentilor fotosensibili din celulele cu

343

conuri determina perturbari in perceperea culorilor (daltonismul).

RETINETI:
Page
 1. Lipsa vitaminei A din alimentatie determina tulburari ale vederii prin
diminuarea sintezei de pigmenti fotosensibili. (hemeralopia* sau orbul gainilor).

2. Daca frecventa stimulilor depaseste 40/ s, are loc fuziunea imaginilor,

fara a percepe discontinuitatea, datorita persistentei imaginilor pe retina. Pe acest
principiu se bazeaza cinematografia.

6. ANALIZATORUL AUDITIV SI ANALIZATORUL VESTIBULAR

Din punct de vedere functional, cei doi analizatori sunt independenti, dar
anatomic, receptorii ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de
conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian (VIII).

Urechea este constituita din trei componente: urechea externa, medie si

interna (. 14.).

a) Urechea externa este formata din pavilion si conductul auditiv extern.

Tegumentul conductului este prevazut cu peri si glande sebacee modificate care
secreta cerumen, substanta cu rol protector.

b)Urechea medie este situata intr-o cavitate a osului temporal. Spre exterior
prezinta membrana timpanica, iar spre interior fereastra ovala si fereastra
rotunda. Intre membrana timpanica si membrana ferestrei ovale se afla lantul de
oscioare: ciocanul, nicovala si scarita. Urechea medie comunica cu faringele prin
trompa lui Eustachio.

c)Urechea interna este formata din labirintul osos, sapat in osul

temporal, in interiorul caruia se afla labirintul membranos.

Labirintul osos cuprinde vestibulul, canale semicirculare si melcul osos

(cohleea). Labirintul membranos este constituit din utricula si sacula (in vestibulul
osos), canalele semicirculare membranoase (in canalele semicirculare osoase) si
melcul membranos sau canalul cohlear (in cohlee).
344

In labirintul membranos se afla endolimfa. Intre labirintul osos si cel

membranos se afla perilimfa. La baza canalelor semicirculare, in utricula si
Page
sacula se afla receptorii analizatorului vestibular. In canalul cohlear se
afla receptorul analizatorului acustic.

. 14. Structura urechii: A. ureche externa: 1. pavilion; 2. conduct auditiv.

B. ureche medie: 3. timpan; 4. ciocan; nicovala; 6. scarita; 7. fereastra ovala;
8. os temporal; 9. fereastra rotunda; 10. camera timpanica; 11. trompa lui
Eustachio. C. ureche interna: 12. canale semicirculare osoase; 13. utricula; 14.
sacula; 1 rampa vestibulara; 16. rampa timpanica; 17. cohlee; 18. nerv
vestibulo-cohlear.

6.1. Analizatorul auditiv

a) Segmentul receptor. Cohleea este un canal rasucit in jurul unui ax,

columela. Din columela se desprinde lama spiralaosoasa, pe toata lungimea
canalului. Aceasta si membrana bazilara care o continua impart canalul spiral in
doua rampe: vestibulara(care comunica cu vestibulul) si timpanica (care comu-
nica cu fereastra rotunda). Rampele comunica prin helicotrema, orificiu situatin
varful melcului.

Canalul cohlear are peretele inferior constituit din lama spirala si membrana
bazilara, iar peretele superior de membrana Reissner (. 1 A). In canalul cohlear, pe
membrana bazilara, se afla organul Corti, receptorul auditiv (. 1 B). Celulele
345

senzoriale ciliate din structura sa sunt dispuse de o parte si de alta a tunelului Corti,
medial pe un rand, lateral pe 2—4 randuri. Ele suntinsotite de celule de sustinere.
Page
Cilii celulelor senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulata, sunt in contact cu
membrana tectoria. Baza celulelor senzoriale este conectata cu dendrite ale
neuronilor din ganglionul spiral Corti din columela.

b) Segmentul de coducere are primul neuron in ganglionul Corti. Axonii

acestuia formeaza ramura cohleara a nervului cranian VIII. Deutoneuronii caii se
afla in nucleii cohleari din bulb. Axonii acestora se incruciseaza partial, formand
doua fascicule ascendente si fac sinapsa cu cel de al treilea neuron in corpii
geniculati mediali din metatalamus. Colaterale se desprind spre coliculii
cvadrigemeni inferiori, spre nucleul facialului, spre nucleul oculomotorului, spre
substanta reticulata si spre cerebel (. 16.).

c) Segmentul central se afla in girusul temporal superior. Fiecare organ

Corti proiecteaza bilateral.

Fiziologia analizatorului acustic. Analizatorul acustic capteaza,

receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva. Urechea umana percepe
sunete intre 16—20 000 de vibratii/secunda (Hz*). Undele sonore sunt captate de
pavilion, concentratein conduct si conduse spre membrana timpanica, a carei
vibratie o determina.

Sistemul de oscioare din urechea medie preia vibratiile, le amplifica sau le

atenueaza, si le transmite membranei ferestrei ovale. Miscarile acesteia deter-
mina deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa vestibulara, helicotrema, apoi
prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura mentinerea constanta a
presiunii perilimfei.

346
Page
 . 1 A. Sectiune transversala prin cohlee: 1. rampa vestibulara; 2.
membrana Reissner; 3. canal cohlear; 4. membrana tectoria; cilii celulelor
senzoriale; 6. organ Corti; 7. membrana bazilara; 8. rampa timpanica; 9.
ganglion spiral Corti; 10. ramura cohleara a nervului VIII. B. Organul Corti:
1. membrana tectoria; 2. cili; 3. celule senzoriale; 4. celule de
sustinere; dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral; 6.
membrana bazilara.

347
Page
 . 16. Caile de conducere ale analizatorului auditiv: 1. ganglion Corti; 2.
nuclei cohleari bulbari; 3. lemniscuri laterale; 4. coliculi cvadrigemeni
inferiori; corpi geniculati mediali metatalamici; 6. SAA; 7. talamus.

RETINETI:

1. In mediile intens poluate sonor este indicata folosirea unor mijloace de

protectie acustica.

2. Functia auditiva prezinta o deosebita importanta sociala in

comunicarea interumana.

Oscilatiile perilimfei determina oscilati ale membranei bazilare pe care se

afla organul Corti si ale endolimfei, marind sau micsorand distanta dintre celulele
receptoare si membrana tectoria (variatii de contact). In urma presiunii exercitate
de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului Corti fata de aceasta,
se realizeaza stimularea celulelor receptoare, in urma stimularii,
apar potentialele microfonice de receptor, care sunt preluate si transmise prin
fibrele caii de conducere.

La frecvente inalte, vibreaza membrana bazilara de la baza melcului, iar

la frecvente joase vireaza membrana bazilara de la varf. Amplitudinea vibratiei este
direct proportionala cu intensitatea stimulului.

Acuitatea auditiva maxima este intre 1000—4000 Hz*. Pragul auditiv

masurat in decibeli* este zero. Urechea umanapercepe sunete intre 0—140
dB. Peste aceasta valoare este afectat organul Corti.

Localizarea sursei sonore se realizeaz; datorita diferentei de

timp in perceperea biauriculara a sunetelor. Intervalul minimnecesar sunetelor este
0,1—0,6 ms. Aprecierea directiei sursei sonore se face prin miscari ale capului si
prin analiza spatialavizuala.

6.2 Analizatorul vestibular

a) Segmentul receptor. Canalele semicirculare membranoase sunt dispuse

348

in trei uri, la 45o unul fata de celelalte, si se deschid in utricula. Deschiderile sunt in
numar de cinci, deoarece doua dintre canalele semicirculare se unesc. Fiecare canal
Page
are la un capat o dilatare, numita ampula (. 17). In cele trei ampule se afla crestele
ampulare.

Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate si celule de

sustinere. Cilii celulelor receptoare sunt inglobati intr-o masa gelatinoasa,
numita cupula ( 18. B).

Maculele din utricula si sacuta au acelasi tip de epiteliu senzorial. In

masa gelatinoasa care acopera cilii se afla granule calcaroase otolitele.
Maculele constituie aparatul otolitic (. 18. A).

Crestele ampulare si maculete sunt receptorii analizatorului vestibular.

Crestele ampulare deservesc echilibrul dinamic, iar maculele deservesc echilibrul
static si acceleratia liniara. Celulele receptoare ale ambelor formatiuni sunt
conectate cu dendrite ale neuronilor din ganglionii Scarpa.

. 17. Dispunerea receptorilor vestibulari: 1. canale semicirculare

membranoase; 2. ampule; 3. utricula; 4. sacula; ganglion Scarpa; 6.
ramura vestibulara; 7. ramura cohleara; 8. ganglion Corti.
349
Page
 . 18. A. Macula: 1. cili; 2. otolite; 3. substanta gelatinoasa; 4. celule de
sustinere; celule receptoare; 6. fibre nervoase. B. Creasta ampulara: 1.
creasta; 2. cupula; 3. cili; 4. celule receptoare; celule de sustinere; 6. fibre
nervoase. C. Cai de conducere ale analizatorului vestibular: 1. ganglion
Scarpa; 2. nucleu vestibular; 3. spre cerebel; 4. fascicul vestibulo-
spinal; nucleii nervilor cranieni III, IV, VI; 6. spre cortex.

b) Segmentul de conducere al analizatorului are protoneuronii in ganglionii

Scarpa. Axonii acestora formeaza ramura vestibulara a nervului VIII si fac
sinapsa cu deutoneuronii in nucleii vestibulari din bulb. De aici fibrele se
despart in cai directe si colaterale. Calea directa are al treilea neuron in talamus, iar
axonii acestuia proiecteaza in cortex. Caile colaterale sunt: fasciculul vestibulo-
spinal (cale motorie extrapiramidala), fasciculul vestibulo-cerebelos, prin
350

arhicerebel spre nucleul rosu si formatiunea reticulata, fasciculul vestibulo-nuclear,

spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI (. 18. C).
Page
 c) Segmentul central nu este bine precizat. Diferiti autori il plaseaza in
girusul temporal superior sau in girusul parietal ascendent.

Fiziologia analizatorului vestibular.

Mentinerea pozitiei este asigurata prin modificari ale tonusului muscular,

care determina pastrarea proiectiei centrului de greutate al corpului in poligonul de
sprijin.

Crestele ampulare sunt stimulate de accelerarea sau incetinirea miscarilor de

rotatie a capului si a corpului. Rotirea capului determina deplasarea endolimfei din
canalul semicircular aflat in ul miscarii. Endolimfa, in deplasare contrara directiei
de miscare, antreneaza cupula. Aceasta stimuleaza cilii celulelor receptoare care
descarca permanent impulsuri. La inceputul miscarilor orizontale, verticale sau de
rotatie, frecventa acestora creste. Pe baza lor se desfasoara reflexele labirintice de
acceleratie, care determina contractii ale muschilor cefei, corpului si membrelor
(reflexe de echilibru sau statokinetice).

In cazul maculelor, gravitatia face ca otolitii sa exercite permanent presiune

asupra cililor. In functie de pozitia capului se modifica si modul de actiune a
otolitilor asupra cililor, generand presiune sau tensiune. De aici pornesc reflexele
de pozitie sau statice, in functie de pozitia capului sau de acceleratia miscarii
liniare. Modificarile pozitiei capului influenteaza pozitia corpului (postura).
Reflexele care determina postura se numesc reflexe statice sau posturale.

Impreuna cu analizatorul vestibular, in reactiile de redresare posturala mai

sunt implicati analizatorii cutanat, kinestezic si vizual, cerebelul si nuclei ai
nervilor cranieni III, IV si VI.

Distrugerea labirintului determina initial tulburari grave ale echilibrului

static si dinamic. Dupa o perioada de timp intervin mecanisme compensatorii
proprioceptive, vizuale si cutanate care preiau unele functii ale labirintului si
determina corectarea pozitiei corpului.

EVALUARE
351

A. Rezolvati:
Page
 1. Argumentati folosirea anumitor tipuri de lentile pentru corectarea
defectelor oculare, utilizand cunostintele de optica.

2. Ce efecte are pierderea elasticitatii cristalinului la batrani asupra

procesului de acomodare? Determinati tipurile de lentile necesare pentru corectie.

3. De ce la pacientii carora li se inlocuieste cristalinul cu o lentila artificiala,

procesul de acomodare nu se realizeaza?

4. ati structura globului ocular cu structura unui aparat fotografic.

Enumerati structurile globului ocular prin care trec razele de lumina pana la
retina.

Dispunerea în paralel a fibrelor intrafusale face ca întinderea fibrelor extrafusale să

determine şi întinderea celor intrafusale. Aceasta stimulează atât terminaţiile

nervoase senzitive primare, cât şi pe cele secundare. Astfel, fusul serveşte ca
detector al lungimii, deoarece frecvenţa de producere a impulsurilor în aceste
terminaţii este proporţională cu alungirea muşchiului. În măduva spinării există
două tipuri de motoneuroni care inervează muşchii scheletici: cei care inervează
352

fibrele extrafusale,motoneuronii α şi cei care inervează fibrele intrafusale, numiţi

Page

moto-neuroni γ. Motoneuronii α au diametrul şi viteza de conducere mai mari(60-

90 m/s), faţă de cei γ care sunt mai subţiri şi au viteza de conducere mai mică (10-
40 m/s).Pentru contracţia muşchiului este necesară doar stimulareamotoneuronilor
α. Fibrele intrafusale se contract prin stimularea motoneuronilor γ,care reprezintă

doar o treime din fibrele motorii ale nervilor spinali. Contracţia lor nu determină
scurtarea muşchiului respectiv.Astfel, consecinţa stimulării motoneuronilor γ este
contracţia izometrică a fusurilor. Din moment ce miofibrilele sunt prezente
numaila capetele fibrelor intrafusale, regiunea centrală, distensibilă, este trasă către
capetele fibrei intrafusale ca răspuns la stimularea motoneu-ronilor γ. Ca urmare,
fusul este tensionat.Acest efect al motoneuronilor γ, denumit uneori întinderea
activă a fusurilor, apare atunci când întregul muşchi este alungit pasiv prin for ţe
externe. Astfel, activarea motoneuronilor γ amplifică reflexulde întindere şi este o
caracteristică importantă

în controlul voluntar al mişcării. În condiţii normale, activitatea motoneuronilor γ

este menţinută la nivelul necesar pentru a păstra fusurile sub o tensiune adecvată

în timpul relaxării musculare. Relaxarea muscular este prevenită prin întinderea şi

activarea fusurilor, care, la rândul lor, declanşează o contracţie reflexă. Acest
mecanism produce o întindere şi o tensiune muscular de relaxare – tonusul
muscular. Neuronii fibrelor descendente motorii, provenite din centrii nervoşi
superiori, stimulează atât motoneuroniiα, cât şi pe cei γ, fenomen numit coactivare.

67

2.3.2. Segmentul de conducere

2.3.3. Segmentul central

Impulsurile aferente de la proprioceptori sunt conduse prin două căi:

353

→ pentru sensibilitatea proprioceptivă conştientă, denumită şi kinestezică (simţul

poziţiei şi al mişcării în spaţiu), prin fasciculele spinobulbare;
Page
→ pentru sensibilitatea proprioceptivă inconştientă– cu rol în reglarea mişcării
(simţul tonusului muscular) – prinfasciculele spinocerebeloase Fleschig şi
Gowers.A. Segmentul de conducere pentru sensibilitatea proprioceptivă conştientă
cuprinde 3 neuroni:

1) protoneuronul este situat la nivelul ganglionului spinal. Dendrita lui preia

informaţii de la toţi proprioceptorii cuexcepţia fusurilor neuromusculare. Axonul
lui intră în structura fasciculelor spinobulbare Goll şi Burdach;

2) deutoneuronul este situat la nivelul bulbului rahidian;

3) al treilea neuron este situat în talamus.B.

Segmentul de conducere pentru sensibilitatea proprioceptivă inconştientă cuprinde

2 neuroni:

1) protoneuronul este situat, de asemenea, la nivelul ganglio-nului spinal. Dendrita

lui preia stimulii de la nivelul fusurilor neuromusculare. Axonul său intră în
structura fasciculelor spino-cerebeloase Goll şi Burdach;

2) deutoneuronul este situat la nivelul cerebelului. Cerebelul are un rol

fundamental în reglarea tonusului muscular. El trimite informaţiile însă şi
talamusului, care, în mod selectiv, letransmite ariei corticale somestezice primare.
Aria de proiecţie corticală a sensibilităţii proprioceptive conştiente este aria
somestezică primară, din girusul postcentral (din lobul parietal).

354
Page
Page 355
Page 356
 În medie emisferele cerebrale cântăresc 1380 g. la bărbați și 1350 g. la
femei. Emisfera dreaptă este despărţită de cea stângă printr-o fisură interemisferică
sau longitudinală în care pătrunde un repliu al durei mater numit coasa creierului
(falx cerebri).

În partea lor bazală sunt legate printr-o lamă de substanţă albă – corpul
calos şi alte formaţiuni nervoase: trigonul cerebral (numit și fornix) şi comisurile
albe anterioară şi posterioară.
357
Page
Page 358
 CONFIGURAȚIE EXTERNĂ

Emisferele sunt de formă ovoidă, cu axul mare orientat anteroposterior.

Fiecare emisferă prezintă trei extremităţi (poli), trei feţe şi trei margini.

Cele 3 extremităţi sunt:

 extremitatea anterioară (polul frontal);

 extremitatea posterioară (polul occipital) şi
 extremitatea lateroinferioară (polul temporal).

Cele 3 feţe sunt:

 faţa dorsolaterală, care vine în contact cu bolta craniului;

 faţa medială, din partea fisurii interemisferice şi
 faţa inferioară (bazală).

Cele 3 margini ale emisferei cerebrale sunt:

 laterală;
 superomedială şi
 inferomedială.

Datorită trecerii la staţiunea bipedă şi activitatea mai mare a membrului superior

drept (la dreptaci – 93%), precum şi localizarea centrului vorbirii în emisfera
stângă – adică asimetria lor funcţională, a determinat în timp asimetria în volum, în
sensul că emisfera stângă este ceva mai dezvoltată la dreptaci şi invers la stângaci.

La exterior emisferele cerebrale sunt brăzdate de numeroase şanţuri – fisuri

(scizuri). Cele mai adânci delimitează între ele lobii cerebrali, iar cele mai puţin
359

adânci – circumvoluţiile (girusurile).

Page
3. Pe fața laterală se observă două şanţuri mai adânci: fisura laterală a lui
Sylvius şi şanţul lui Rolando. Aceste şanţuri delimitează patru lobi:
 lobul frontal, situat înaintea şanţului central;
 lobul parietal, situat deasupra scizurii laterale;
 lobul temporal, situat sub fisura laterală;
 lobul occipital, situat în partea posterioară.

Lobul frontal prezintă, la rândul său, două şanţuri frontale, superior şi inferior şi
şanţul precentral. Între aceste şanţuri se află cei trei giri frontali, superior, mijlociu
şi inferior şi girul precentral.

Lobul parietal prezintă un şanţ interparietal şi un şanţ postcentral. Între şanţul

central şi postcentral se află girul postcentral.

Lobul occipital este străbătut de şanţuri între care se află girii occipitali.

Lobul temporal este parcurs de două şanţuri temporale, superior şi inferior, care
delimitează cei trei giri temporali: superior, mijlociu şi inferior.

360

2. Pe faţa medială deasupra corpului calos, pe faţa medială, se observă şanţul

cinguli, paralel cu şanţul corpului calos. Între aceste două şanţuri se află girul
Page

cingular. În partea posterioară se află scizura calcarină, care e un şanţ orizontal.

3. Pe faţa bazală începe fisura laterală a lui Sylvius, care împarte această faţă în
lob orbital, situat anterior de fisura laterală. La nivelul lobului orbital se remarcă un
şanţ cu direcţie antero-posterioară, şanţul olfactiv, care adăposteşte bulbul olfactiv.
Lateral de şanţul olfactiv se află şanţurile orbitare, dispuse sub forma literei „H”,
între care se delimitează girii orbitali.

Lobul temporo-occipital prezintă, dinspre medial spre lateral, şanţul hipocampului,

şanţul colateral şi şanţul occipito-temporal. Între acestea se delimitează trei giri:
girul hipocampic şi girii occipito-temporal medial şi lateral.

Lobii emisferelor cerebrale îşi iau denumirea de la oasele cutiei craniene cu care
vin în raport; fiecare emisferă cerebrală are câte patru lobi: lobul frontal, aşezat
anterior faţă de şanţul central; lobul parietal, situat posterior faţă de acelaşi şanţ;
lobul temporal, aflat sub şanţul lateral şi lobul occipital, situat posterior faţă de
lobii parietal şi temporal.

Girusurile sau circumvoluţiile cerebrale au fost denumite în principal funcţie de

locul pe care îl ocupă: girusul precentral, postcentral, frontal superior, occipito-
temporal lateral, temporal inferior, cingului etc.
361
Page
Structura internă
Emisferele cerebrale sunt alcătuite din substanţă cenuşie dispusă la suprafaţă, care
formează scoarţa cerebrală (cortexul, pallium, …) şi mai în prelungire – ganglionii
bazali, iar la interior, substanţa albă alcătuită din fibre mielinizate nervoase, care
pot fi:

- fibre de asociaţie = leagă diverse regiuni din aceeaşi emisferă;

- fibre de proiecţie = sunt cele care vin sau pleacă de la scoarţa cerebrală,
stabilind legături între ea şi celelalte segmente ale nevraxului (diencefal, cerebel,
mezencefal, trunchi, …);

- comisurile = leagă cele două emisfere, formând corpul calos, trigonul

cerebral şi comisurile anterioară şi posterioară.

Ganglionii bazali (corpii striaţi) sunt mase de substanţă nervoasă situate la baza
362

emisferelor cerebrale, deasupra şi lateral talamusului. Ei sunt formaţi din nucleul

caudat şi nucleul lentiform; acesta din urmă este alcătuit din două părţi: putamen şi
Page
globus pallidus. Din punct de vedere ontogenetic, filogenetic şi structural, nucleul
caudat şi putamenul formează neostriatum, iar globus pallidus, paleostriatum.

Ganglionii bazali primesc aferenţe de la unele arii corticale, talamus, hipotalamus

şi de la mezencefal (substanţa neagră, nucleii roşii, substanţa reticulată); ei au
roluri importante în reglarea motilităţii automate, involuntare, primitive, moştenite;
sunt sediul unor instincte, pe când scoarţa reprezintă sediul mişcărilor dobândite,
învăţate.

Prin lezarea corpilor striaţi se tulbură aşa-numitele mişcări auxiliare, cum sunt cele
ale mimicii feţei din timpul vorbirii; faţa bolnavului rămâne imobilă ca o mască
sau face mişcări exagerate. Aceşti bolnavi pot prezenta tremurături ale capului,
mâinilor, absenţa mişcărilor asociate, ca în cazul bolii Parkinson.

Din numeroasele date experimentale şi observaţii clinice, rolul principal al

ganglionilor bazali este de a inhiba mişcările active comandate de scoarţă.
Influenţele inhibitoare ale ganglionilor bazali în condiţii de repaus asigură
repartizarea egală a impulsurilor motorii corticale, iar în condiţii de mişcare,
repartizarea adecvată a stimulilor motorii pentru musculatura agonistă, antagonistă
şi fixatoare.

Scoarţa cerebrală (pallium, cortex) este structura cea mai evoluată a nevraxului,
locul celor mai complexe funcţii de relaţie cu mediul înconjurător şi de integrare a
părţilor corpului într-un tot unitar; ea este sediul conştiinţei şi a limbajului. Scoarţa
cerebrală reprezintă cea mai mare parte din substanţa cenuşie a telencefalului;
prezintă o grosime variabilă între 1,5 şi 4,0 mm şi un număr de 14-18 miliarde de
celule nervoase. Situată la suprafaţa emisferelor, urmăreşte toate circumvoluţiile şi
fisuraţiile acesteia, mărindu-şi considerabil suprafaţa, care se apreciază la 1800-
2200 cm2.

Conform dezvoltării ontogenetice şi filogenetice, cortexul cerebral prezintă două

regiuni cu origini mai vechi şi reduse ca întindere:

- arhicortexul, situat în porţiunea limbică – “limbul hipocampic”, din jurul

hilului emisferelor în care este plasat diencefalul şi
363
Page
- paleocortexul sau rinencefalul, aflat pe faţa bazală a lobului frontal, segment
numit şi “creierul olfactiv” şi o regiune mai recent apărută , dar cu întindere foarte
mare în scoarţă, cu giraţie şi fisuraţie bogată, denumită

- neocortex, care ocupă scoarţa zonelor cu funcţii specific umane, lobii

frontali, parietali şi occipitali.

Repartiţia celulelor nervoase pe suprafaţa cortexului este neuniformă, astfel, în

regiunile mai vechi (arhi- şi paleocortexul), neuronii sunt dispuşi în 2-3 straturi,
alcătuind allocortexul, iar în cele mai noi ei în 6 straturi, alcătuind izocortexul.

• Allocortexul prezintă un strat exterior, format din celule mici (strat

granular), cu rol receptor şi un strat profund (= stratul piramidal), alcătuit din
neuroni de dimensiuni mari şi mijlocii, cu rol motor şi de asociaţie.

• Citoarhitectonica izocortexului constă din următoarele straturi celulare:

1 – stratul molecular cu celule mai mici şi prelungiri care formează o reţea;

2 – stratul granular extern cu celule mici poligonale, triunghiulare şi nucleul mare;

3 – stratul piramidal extern, din celule piramidale mici-mijlocii; dendritele lor

scurte rămân în interiorul stratului şi numai una mai lungă intră în stratul molecular
unde se ramifică. Axonii lor pătrund în păturile subiacente şi părăsesc scoarţa,
trecând în substanţa albă;

4 – stratul granular intern este format din celule mai mici ai căror axoni nu
părăsesc scoarţa cerebrală; reprezintă cel de-al II-lea sediu al sensibilităţii, primind
fibre de la nucleii talamici nespecifici;

5 – stratul piramidal intern, format din celule mari, gigantice – celulele Betz cu
dendrite care ajung în stratul molecular, iar axonii părăsesc scoarţa şi formează
fascicule de substanţă albă; reprezintă al II-lea sediu al motricităţii şi, împreună cu
axonii neuronilor din stratul piramidal extern, constituie originea fasciculelor
piramidale.

6 – stratul fusiform (polimorf), format din celule fusiforme, polimorfe şi

364

triunghiulare. Dendritele lor ajung până în stratul molecular, iar axonii trec în
substanţa albă.
Page
În general, putem spune că straturile cu celule nervoase granulare (rotunde,
poligonale, piramidale mici) primesc excitaţii de la organele de simţ, fiind sediul
sensibilităţii, iar straturile de celule piramidale mijlocii, mari şi gigantice sunt
considerate sedii ale motricităţii.

Citoarhitectura izocortexului nu este uniformă pe toată întinderea ei, astfel:

- în unele zone predomină straturile granulare – acestea sunt zone receptoare

senzitive sau senzoriale (cortex senzorial);

- în altele predomină straturile piramidale – acestea sunt zone motoare, iar

- în altele nu predomină un anume strat – acestea formează zone de asociaţie

şi la om ele ocupă cea mai mare parte a izocortexului.

Izocortexul cu predominarea unor straturi se numeşte heterotipic; există:

- izocortex heterotipic piramidal sau agranular, aflat în zonele motoare şi

- izocortex heterotipic granular, în zonele receptoare.

Izocortexul cu dezvoltare proporţională a straturilor componente se numeşte

homotipic şi se află în zonele de asociaţie.

http://ro.scribd.com/doc/24142807/9/Bulbul-rahidian-medulla-oblongata

365
Page