Sunteți pe pagina 1din 4

Organizarea senzorio-motorie a circuitelor creierului

REFERAT
Pentru a putea patrunde in tainele psihicului uman este necesar sa intelegem si
mecanismele care stau la baza invatarii.
Plecand de la rezultate experimentale s-a constata ca exista doua procese de
invatare distincte si anume:
- invatarea asociativa in care orientarea catre scop presupune un algoritm
invatare-raspuns-rezultat sau stimul-raspuns-rezultat, cu localizare in partea
frontala, in care sistemul face in permanenta up-datarea unei actiuni, trebuind sa
stocheze asocieri de tip actiune-rezultat si rezultat-valoare, chiar daca in multe
cazuri rutinele nu sunt asociate cu o recompensa sau cu o pedeapsa imediata, ci
joaca rolul intaririi invatarii
- invatarea deprinderilor presupune invatarea asocierii dintre stimuli si
raspunsuri, cu localizare in corpii striati, proiectiile neuronilor dopaminergici in
aceasta zona realizand invatarea valorii actiunilor, in care rutinele actiune-rezultat
sunt invatate de diverse sisteme, folosindu-le ulterior intr-un nou mod sau intr-un
alt context.
Teoriile clasice pornind de la Aristotel afirma ca invatarea se produce in
conditiile in care un stimul va fi asociat cu o recompense sau o pedeapsa.
Astfel, se definesc doua procese de invatare afectiva:
- unul in care se asociaza stimulul cu intarirea, respectiv recompensa sau
pedeapsa denumita conditionare clasica, in care daca o intarire creste posibilitatea
emiterii unui raspuns este denumita intarire pozitiva sau recompensa iar daca
aceasta scade acesta posibilitate este denumita intarire negativa sau pedeapsa.
Sunt de referinta experimentele din 1890 a fiziologului rus Ivan Pavlov, The
Lillie Alberl Experiment din 1920 a psihologului John Watson si cel din 1960 a
psihologului Clark Kenneth.
- al doilea in care se asociaza actiunea cu raspunsul sau intarirea, fie ca aceasta
este recompensa sau pedeapsa denumita conditionare operanta sau conditionare
instrumentala.
De referinta sunt experimentele psihologului Edward Thorndike si a
psihologului american Burrhus F. Skinner
Orice organism va tinde sa obtina o recompense si sa evite o pedeapsa.
In plan social se evidentiaza trei aspecte asociate unei actiuni:
- riscurile asociate obtinerii rezultatelor,
- intarzierea obtinerii rezultatelor,
- contextul social.
Experimente recente sugereaza ca invatarea apare in special cand se manifesta
intr-un context dat o eroare de predictie prediction error caz in care neuronii
dopaminergici din mezencefal encodeaza eroarea in predictie, constatand diferenta
dintre recompense asteptata (predictia, aspectanta) si cea reala, rezultand trei ipostaze:
- la o intarire negative, neuronii vor fi inhibati,
- la primirea recompensei asteptate neuronii nu vor emite nici un fel de raspuns,
- la o intarire pozitiva, neuronii vor fi activati.
Pag. 1 din 4

Masura in care este revizuita discrepanta, este data de produsul dintre eroarea de
predictie si rata invatarii:
Espectanta revizuita = eroare de predictie x rata invatarii, vine cu un impact
major asupra evenimentelor viitoare, creindu-se astfel o functie a espectantei.
Functie de erorile de predictie, atentia subiectului este indreptata catre
incertitudinile unei intariri, invatarea depinzand de atentie.
Se constata astfel ca atentia inseamna eroare de predictie sau predictie in curs de
verificare, care dupa verificare , plecand de la binomul atentie invatare, face ca
eroarea de predictie sa fie insusita si invatata dictand comportamentul ulterior ca si
convingere sau rutina.
Functie de felul in care sistemul viu isi revizuieste predictia apar raspunsuri la
nivelul sistemului dopaminergic mezencefal si anume:
- in sens pozitiv se constata o crestere a activitatii
- in sens negativ se induce o scadere a activitatii.
Eroarea este encodata in diferite regiuni ale corpilor striati, rezultand diverse
emisii de unde alfa sau theta, functie de aparitia recompensei:
- cand scade activitatea dopaminergica mezencefalica este generat un semnal de
eroare negativa in predictie ERN ( o componenta in unde theta) masurabil
prin ERPs la nivelul cortexului cingulat anterior a zonei dorsomediane
prefrontale produs de o dezinhibare a dendritelor apicale ale neuronilor
dopaminergici generand o crestere a nivelului dopaminei in medianul
prefrontal, ca raspuns la rezultatul obtinut, mai nefavorabil decat asteptarile,
ERN fiind mai mare in acest caz decat cel asteptat, existand posibilitatea ca in
cazul in care nonrecompensa era previzionata acesta sa fie mai mic,
desprinzandu-se doua scenarii:
1) la finalul secventei este omisa recompensa;
2) recompense este diminuata
- in conditiile in care subiectii primeau o recompense neasteptata sau realizau
alegeri riscante dar nu primeau o intarire negativa, se decansa potentialul EP
(o componenta in unde alfa) in zona prefrontala cingulat anterior, rezultand o
crestere a nivelului activitatii dopaminergice mezencefalice, generand un
semnal de eroare de predictie pozitiv denumit EP masurabil prin ERPs la
nivelul zonei mediane prefrontale, asociata cu activarea cingulatului anterior
dorsal, a cortexului insular anterior, a cortexului orbitofrontal, a nucleului
accumbens, a putamenului si nucleului caudat care preceseaza eficienta unei
actiuni a substantei negre si a amigdalei., rezultand trei scenarii:
1) omisiunea pedepsei la finalul unei secvente
2) pedeapsa este inlocuita cu recompensa
3) recompensa este mai mare decat cea previzionata in derularea aceluiasi
scenariu.
Circuitul invatarii instrumentale realizeaza trinoame informationale de tip
actiune-timp- intarire si stimul-timp-intarire, denumit invatare probabilistica luand in
calcul urmatoarele aspecte:
- care ar fi probabilitatea ca o actiune proprie sau observata sa fie recompensata
sau penalizata
- dupa cat timp de la actiune apare intarirea
- cat de mare poate fi intarirea
Pag. 2 din 4

care este probabilitatea ca un stimul (vizual, auditiv, contextual) sa fie urmat


de o recompense sau pedeapsa
- dupa cat timp apare intarirea
- cat de mare este aceasta
Astfel se invata valoarea actiunilor, revizuind pe parcurs aspectantele,
declansand in viitor abordarea celor considerate cu valoare mare sau evitarea celor cu
valoare mica, pregatind in avans actiuni functie de aspectante.
Rezultatele neurosiintifice vin sa sugereze ca intregul cortex poate fi catalogat
ca avand atat functii senzoriale cat si motorii, cu precizarea ca ariile traditionale
motorii indeplinesc un rol specific in realizarea miscarilor, prin activarea proceselor
motorii fiind definit procesul de perceptie iar prin activarea programelor motorii
adecvate percepem anumite lucruri iar unele informatii specifice sunt percepute
tocmai prin motricitatea membrelor.
Reactualizarea informatiei privitoare la atributele specifice unor obiecte
activeaza regiuni cerebrale situate chiar langa aria ce faciliteaza perceptia acestor
obiecte, iar informatia necesara recunoasterii functiei obiectelor cat si instrumentelor
necesare in recunoasterea acestora, denumirea si folosirea lor este in esenta informatia
despre patternuri privind miscarea lor si a motricitatii necesare miscarii
acestora.
Cu cat un organism va realiza predictii mai precise si mai rapide ale
interactiunilor cu atat va fi mai favorizat in a supravietui iar aceasta se face prin
modificarea programelor motorii de catre informatia senzoriala, prin interpunerea
unor neuroni intre sistemele receptoare si cele motorii, care sa gaseasca si sa stocheze
regularitatile mediului, creierul fiind acela care face in permanenta predictii viitoare
prin atentia asupra evenimentelor, sincronizandu-si actiunile cu modificarile petrecute
in mediul ambient, conducand la cresterea performantelor si a succesului
comportamentelor orientate catre un scop.
Plecand de la faptul ca atentia depinde de incertitudinea unei intariri iar
invatarea depinde de atentie, un individ angajat intr-o actiune avand incertitudini
legate de recompensarea acesteia si neavand suficiente informatii se va axa pe
predictii privind rezultatul actiunii, creierul angajandu-se in calcule probabilistice
privind asocierea intre secvante de stimuli sau actiuni si intarirea acestora, recrutand o
vasta retea neuronala formata din zona prefrontala, girusul frontalmijloci stang, lobul
parietal inferior drept cingulatul posterior, sulcusul intraparietal fiecare cu ariile
specifice catalogarii actiunii cortexul insular si corpii striati, ajungand la activitate
maxima cand incertitudinea este maxima, revelata in urma constatarii ca exista doua
alternative cu sanse egale de aparitie.
In interiorul unei sarcini de incertitudine se dezvolta 4 functii cognitive
manipulabile:
1) atentia este impartita pe numarul de aspecte legate de stimuli sau de situatie.
2) memoria de lucru mentine deschisa conexiunea intre aspectele sesizate si
strategiile de raspuns
3) se anticipeaza aparitia unui stimul sau a unui semnal
4) functie de stimuli sau semnale este selectat raspunsul adecvat.
Se constata ca subiectii pot actiona eficient, atentia fiind denumita atentie
focusata, performantele fiind bune sau ineficient, caz in care apare fenomenul de
distractibilitate in general cauzat de stress sau oboseala, cu performante
fluctuante, timp mai lung de reactie si goluri de atentie.
Pag. 3 din 4

Reteaua atentionala dorsala este implicata in urmarirea vizuala si


monitorizarea mediului, accesarea memoriei de lucru si verificarea similaritatii cu
scopul propus, reamintind intentionat unele informatii in functie de scopul actiunii,
procedand si la procesarea descendenta a tintelor cautate, beneficiind si de controlul
atentional generat de cingulatul posterior dorsal, in vederea mentinerii unui camp
atentional cat mai larg in timpul sarcinilor de atentie.
Apare conceptul de atentie sustinuta cat si memorie de lucru, in
conditiile in care se vorbeste despre focusarea intensa pentru cateva secunde asupra
unei informatii din memorie.
Activitatea de planificare este sustinuta de lobii prefrontali, deteriorarea
capacitatilor acestora ducand la scaderea performantelor in toate aspectele legate de
aspectele vizuale si temporale, studii fiind facute folosind modelul Turnul din
Londra si Turnul din Hanoi.
Lobul prefrontal vine sa creeze o lume virtuala prin manipulare reprezentarilor
interne, independent de mediul prezent, activand semnalele care ghideaza fluxul
informational, venind sa activeze sau sa inhibe selectiv reprezentari specifice si cai
neuronale din diverse zone ale creierului, avand astfel rolul de modulator,
experimentand astfel atentia, memoria de lucru, planificarea si rezolvarea de
probleme, conlucrand eficient, functie de situatie cu zonele posterioare, parietale si
occipitale ale creierului, configurand o bucla recurenta ce-l leaga cu cortexul
inferotemporal in timpul procesarii obiectelor cu cortexul parietal cand
proceseaza locatii si miscari si cu lobul temporal median, creand astfel un mecanism
de simulare/anticipare a comportamentului prin cuplarea perceptiilor si
raspunsurilor simulate in lanturi cauzale.
Astfel organismul poate prin intermediul acestei simulari sa dezvolte un intreg
curs de actiune, supunandu-l in permanenta unor teste virtuale, inaintea realizarii
actiunii cu potential posibil periculos.
Luarea deciziilor chiar daca este considerat ca fiind un proces separat de
planificarea actiunilor, in lumina unor studii neurofiziolagice vine sa arate ca atat
decizia cat si pregatirea actiunii functioneaza intr-o maniera integrata, fiind solicitate
simultan mai multe zone motorii ale cortexului in vederea atingerii tintelor multiple
previzionate.
Creierul uman, contine astfel cateva circuite motorii care contribuie la
declansarea actiunilor, convergand in cortexul motor primar M1 care reprezinta
calea finala comuna a actiunii, implicand atat corpii striate cat si cortexul
prefrontal, care vine sa analizeze valaorea diferitelor variante de actiune, le transmite
printr-o retea extinsa in zona motorie suplimentara, encodand semnalul privind
valaorea actiunii in regiunile implicate din creier in generarea miscarii.
Un al doilea circuit ce converge in M1 analizeaza stimuli de mediu si ghideaza
actiunile imediate, informatiile vizuale si auditive fiind trimise in lobul parietal ce le
transmite in cortexul premotor care la randul lui le proiecteaza in M1, intervenind si
in sarcinile decizionale intre diverse alternative, beneficiind de participarea neuronilor
din sulcusul lateral intraparietal responsabili cu encodarea unor actiuni si decizii din
trecut.
Se trage concluzia ca actiunile voluntare sunt o forma de luare a deciziilor
ce presupun asocierea unui stimul cu un raspuns care nu necesita un mecanism
decizional independent, ci este realizabil gratie mecanismelor de acumulare de
informatii senzoriale si planificare de actiuni motorii, localizate in cortexul parietal
posterior.
referat realizat de Vorotneac Liviu, an 1 psihologie IFR