Sunteți pe pagina 1din 2

Plecand de la rezultate experimentale s-a constata ca exista doua procese de invatare

distincte si anume:
invatarea asociativa in care orientarea catre scop presupune un algoritm invatare-raspunsrezultat sau stimul-raspuns-rezultat, cu localizare in partea frontala, in care sistemul face in
permanenta up-datarea unei actiuni, trebuind sa stocheze asocieri de tip actiune-rezultat si
rezultat-valoare, chiar daca in multe cazuri rutinele nu sunt asociate
- cu o recompense sau cu o pedeapsa imediata, ci joaca rolul intaririi invatarii
- invatarea deprinderilor presupune invatarea asocierii dintre stimuli si raspunsuri, cu
localizare in corpii striati, proiectiile neuronilor dopaminergici in aceasta zona realizand
invatarea valorii actiunilor, in care rutinele actiune-rezultat sunt invatate de diverse
sisteme, folosindu-le ulterior intr-un nou mod sau intr-un alt context.
Astfel se defineste procesul de invatare afectiva in care se asociaza stimulul cu intarirea,
respectiv recompensa sau pedeapsa (conditionare clasica), in care daca o intarire creste
posibilitatea emiterii unui raspuns este denumita intarire pozitiva sau recompensa iar daca
aceasta scade acesta posibilitate este denumita intarire negativa sau pedeapsa.
Conditionarea clasica
Prima forma a teoriei a fost enuntata de Aristotel. care considera ca la baza invatarii sta
aparitia evenimentelor in timp si spatiu sau contiguitatea. Acesta considera ca exista trei
posibile relatii intre inceputul unei imagini si succesiunea ei: relatia bazata pe succesiune,
opozitie si contiguitate. Legea contiguitatii spune ca mintea in prezenta oricarei stari. tinde
sa o asemene cu o experienta trecuta similara. Cel mai cunoscut experiment de invatare
asociativa a fost realizat in anul 1890 de catre psihologul si fiziologul rus Ivan Pavlov, in
contextul in care acesta analiza rolul salivatiei in procesul digestiv.
Experimentul lui Pavlov
Pentru a determina raspunsul reflex al glandelor salivare in momentul hranirii, omul de
stiinta masura cantitatea de saliva secretata de un caine la primirea hranei. In timpul
experimentului, Pavlov a observat ca adesea cainii salivau inainte de a-si primi mancarea si ca
intre prezenta mancarii si anumiti stimuli exteriori se crea o relatie de contiguitate.
Prepararea mancarii si pasii experimentului, executati inainte de hranire, provocau un
raspuns reflex similar cu cel al ingerarii mancarii, deoarece cainii invatasera sa asocieze
mancarea cu rutina experimentului.
Asadar, Pavlov a demonstrat faptul ca o forma a invatarii prin asociatie este
reprezentata de conditionarea clasica. Aceasta presupune asocierea in timp a unui stimul neutru
cu un stimul declans ator de raspuns. Ulterior, fiziologul a studiat progresul procesului de
invatare. utilizand in experimentele sale un metronom ca stimul neutru. Pavlov a ajuns la
urmatoarea concluzie: cu cat mai frecvent era asociat sunetul metronomului cu hrana. cu atat
mai des provoca salivare. De asemenea, a constatat ca pe masura ce timpul de asteptare din
momentul auzirii sunetului pana in momentul primirii mancarii era mai lung, cu atat reflexul
de salivare scadea.

In anul 1920 psihologul John Watson a realizat unul dintre cele mai cunoscute studii
legate de conditionarea clasica, intitulat The Lillie Alberl Experiment.
Albert, un bebelus in varsta de 11 luni a fost subiectul experimentului menit sa demonstreze
fenomenul de generalizare. Acesta fusese lasat sa se joace cu diferite animale de plus printre
care un soarece alb care in momentul in care era atins scotea un zgomot puternic - stimulul.
Reactia neconditionata la zgomot a fost de frica. Dupa mai multe asocieri ale soarecelui alb cu
zgomotul, copilul raspundea cu teama, evitandu-l. Ulterior. el a dezvoltat reactii similare iata
de alte jucarii albe asemanatoare, dovedind atat fenomenul de generalizare cat si posibilitatea
dezvoltarii fobiilor. Din pacate, Albert a murit la varsta de sase ani si nu s-au putut constata
efectele pe termen lung ale experimentului.
Un alt experiment cunoscut a fost realizat in anii 1960 de psihologul si profesorul
Clark Kenneth, care s-a folosit de doua papusi, una alba si una neagra pentru a demonstra
influenta mediului asupra asociatiilor. Subiectii experimentului au fost copii albi si de culoare,
carora li s-au pus intrebari precum:
..Care dintre papusi arata ca tine?"...Care e papusa buna. care e papusa rea?". Majoritatea
copiilor. indiferent de etnie, s-au identificat cu papusa alba si de asemenea au indicat ca
papusa alba este ..buna" si..draguta" iar cea neagra este ..murdara" si..rea".
Asociatiile facute tin de formarea prejudecatilor, culoarea neagra a pielii fiind asociata
cu saracia. Copiii au generalizat invatind sa atribuie aceste caracteristici pentru persoanele de
culoare neagra.
Psihologii din domeniul publicitar se folosesc de acest tip de conditionare pentru a
asocia produsele promovate cu stimuli atractivi precum distractia, bunastarea, confortul,
atractia sexuala sau ideea unui stil luxos de viata.
De exemplu. multe dintre reclame apeleaza la sex-appeal, produsele fiind asociate unor
femei frumoase, determinand o sexualizare a relatiei dintre client si produs.
Un alt gen de reclame este constituit de campaniile de constientizare care asociaza
viciile sau obiceiurile daunatoare precum fumatul sau consumul excesiv de alcool cu pericolul,
boala sau chiar moartea.