Sunteți pe pagina 1din 96

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

ȘCOALA MASTERALĂ de EXCELENȚĂ în ECONOMIE și


BUSINESS

CATEDRA: RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

C.Z.U.:.......................................

BOICIUC LILIA

Tendinţe contemporane ale mediului european de


afaceri. Perspectivele dezvoltării businessului
moldo-grec

TEZĂ DE MASTER

Programul de masterat: COMERȚ EXTERIOR ȘI ACTIVITATE


VAMALĂ

Chişinău – 2014

1
CUPRINS:
Declaraţia privind propria răspundere ……………………………………………………..2
Lista abrevierilor ……………………………………………………………………………..3
Lista tabelelor și lista figurilor ………………………………………………………………4
Introducere ……………………………………………………………………………………5

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DEZVOLTAREA AFACERILOR


INTERNAŢIONALE
1.1. Afacerile internaţionale: concept şi caracteristici………………………..………………8
1.2. Factorii determinanţi în dezvoltarea afacerilor internaţionale……………….…………..15
1.3. Importanţa externalizării afacerilor asupra economiei şi companiilor…………………..22

CAPITOLUL II. MEDIUL EUROPEAN DE AFACERI: PERSPECTIVE ŞI


CARACTERISTICI
2.1. Cadrul general şi legislativ privind integrarea Republicii Moldova în mediul de afaceri
european…………………………………………………………………..…………………..32
2.2. Analiza mediului de afaceri european …………………………………….……………..38
2.3. Strategii şi forme de integrare a companiilor naţionale în mediul european de
afaceri………………………………………………………………………………………...48

CAPITOLUL III. INTEGRAREA GRECIEI ŞI A REPUBLICII MOLDOVA ÎN


MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN
3.1. Caracteristica, specificul şi locul Greciei în mediul de afaceri european……………58
3.2. Integrarea Republicii Moldova în afacerile europene………………………………..70
3.3. Caracterul şi specificul relaţiilor economice-bilaterale şi a businessului modo-
grec…………………………………………………………………………………………....82
Concluzii şi recomandări …………………………………………………………………...89
Bibliografie …………………………………………………………………………………..91
Adnotare (în română)…………………………………………………………………….. 100
Adnotare (în engleză)………………………………………………………………………101

2
Lista abrevierilor:

- Uniunea Europeană (E.U);


- Asociaţia Americană a Liberului Schimb (N.A.F.T.A.);
- Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (A.S.E.A.N.);
 Piaţa Comună Sud-Americană (MERCOSUR);
 Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi orientarea managerială
generală (E.P.R.G.);
 Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi orientarea managerială
generală (E.P.R.G.)
 TACIS (Technical Aid to the Commonwealth of Independent States)
 IMM (Întreprinderi Mici și Mijlocii)
 PIB (Produsul Intern Brut)
 HEPO (Hellenic Foreign Trade Board)
 Grecia (EL)
 Indicele Avantajului Comparativ Revelat (RCA)
 FMI (Fondul Monetar Internațional)
 BCE (Banca Centrală Europeană)

3
Lista tabelelor și lista figurilor:
Tabelul: 1.1. Stadiile internaţionalizării şi formele de tranzacţii internaţionale
Tabelul: 1.2. Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi orientarea
managerială generală (E.P.R.G.)
Tabelul: 1.3. Stadiile dezvoltării exporturilor întreprinderii internaţionale
Tabelul: 1.4. Factorii care influenţează alegerea modului de pătrundere pe piaţa internaţională
Tabelul: 2.1. Relaţia management-mediu
Tabelul: 3.1. Evoluţii şi perspective economice ale Greciei
Tabelul: 3.2. Ponderea în PIB în 2012 și schimbări ale PIB între 2000 și 2012
Tabelul: 3.3. Gradul de ocupare a forței de muncă din sectorul de stat (variație procentuală
2000-12/11)
Tabelul: 3.4. Clasificarea țărilor în funcție de gradul de specializare
Tabelul: 3.5. Rata anuală a investițiilor, 2012/2000
Tabelul: 3.6. Indicele avantajului comparativ revelat în servicii, 2012
Tabelul: 3.7. Cele mai importante domenii în care Grecia încă se confruntă cu dificultăţi şi de
a căror reformă depinde primirea banilor din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar
Internaţional
Figura: 1.1. Triada zonelor economice internaționale
Figura: 3.1. Valoarea adăugată pe state membre UE, anul 2013
Figura: 3.2. Proporția Statelor membre UE cu producție și servicii
Figura: 3.3. Investiții în active materiale pe termen lung pe surse de finanțare, în prețuri
curente, mil. lei
Figura: 3.3. Investiții în active materiale pe termen lung pe surse de finanțare, în prețuri
curente, mil. lei
Figura: 3.4. Fluxul investițiilor străine directe în economia Republicii Moldova, milioane
dolari SUA, în % față de anul precedent
Figura: 3.5. Evoluția volumului producției agricole, producției industriale şi a lucrărilor de
construcție‐montaj (în prețuri curente) în anii 2011‐2013, în % față de anul precedent

4
Introducere
Internaţionalizarea şi globalizarea afacerilor este una dintre cele mai importante
tendinţe din domeniul economic şi extraeconomic la etapa actuală. Aceasta este rezultatul
dinamismului piețelor contemporane și a specificului dezvoltării relațiilor eonomice dintre
agenții economici, internaționali și naționali. În prezent, sursele de obținere a venitueilor
statului presupune exploararea tururor posibilităților și este rezultatul afacerilor economice
derulate în afara granițelor naționale.
Ca proces - internaționalizarea - se află în stransă legatură cu gradul de integrare a
economiilor naționale în economia mondială, tendință ce poate fi constantă nu numai la nivel
macroeconomic și la cel al activității întreprinderii. Acest deziderat al companiilor reiese din
intensificarea concurenței pe piețele internaționale, care orientează activitatea și strategiile
spre pătrunderea pe pițe externe.
Orientarea întreprinderiilor, indiferent de mărimea lor, de a căuta noi oportunități de
afaceri, în afara perimetrului național, chiar la mari distante geografice, se accentuează în
prezent în majoritatea statelor înalt dezvoltate, chiar dacă acestea sunt deja integrate pe piețele
străine.
Actualitatea temei de cercetare, Tendinţe contemporane ale mediului european
de afaceri. Perspectivele dezvoltării businessului moldo-grec, reiese din faptul că în
prezent mijlocul afacerilor internaţionale este reprezentat de dinamica deosebită a comerţului
mondial consemnată îndeosebi în majoritatea statelor.
Gradul de studiere a acesteia în literatura de specialitate. În literatura de
specialitate conceptul de internationalizare a activității unei întreprinderi a dobândit
semnificații multiple, fiind înteles în variate feluri, adică: ca modalități de intrare a unei firme
pe o piață străină; ca raporturi manageriale dintre societatea mamă de pe piața domestică, și
celefiice din străinătate; ca activități economice derulate de o întreprindere în afara granițelor
naționale; unele surse susțin internaționalizarea ca funcție de marketing, prin care companiile
î/și lărgesc aria de desfacere a pieții; integrator privită internaționalizarea afacerilor
reprezintă: ansamblul de metode tehnici și instrumente puse în slujba demersului strategic al
intreprinderii de a activa în strainătate
Fiecare dintre parteneri la schimburile internaționale caută să își identifice
oportunități în valorificarea propiilor factori de producție compesând deficitul în anumite
resurse, prin găsirea de soluții viabile pentru avantaje concurențiale comparative. Consecințele
acestui demers se concentrează în rezultate economice cum sunt: măriri avantajoase ale
capacitatilor de producție, corelate cu reduceri de costuri și de prețuri pe unitate de produs;

5
activitate de cercetare-dezvoltare mai eficientă, în folosul înnoirii ofertei; un spor calitativ la
bunurile și serviciile ofertei pieței; efecte sinergetice în prelucrarea piețelor externe etc.
Scopul prezentei lucrări se referă la identificarea specificului și principalelor
tendințe ale mediului de afaceri european și analiza perspectivelor de integrare pe acestă piață
a afacerilor moldo-elene.
Procesul de internaţionalizare şi consecinţele sale asupra activităţii întreprinderilor
poate fi caracterizat drept extrem de complex, fiind influenţat de o serie de factori. Aşa cum
am menţionat, existenţa elementele controlabile sau necontrolabile de către întreprindere
reprezintă elemente care favorizează sau nu decizia de internaţionalizare. Acţiunea acestor
factori determină ca motivele internaţionalizării, studiate dintr-o perspectivă microeconomică,
să fie grupate în două categorii importante
Acest obiectiv a fost posibil de realizat prin următoarele sarcini:
- Definirea noțiunii de afaceri internaționale;
- Stabilirea caracteristicilor afacerilor internaţionale;
- Identificarea factorii determinanţi în dezvoltarea afacerilor internaţionale;
- Recunoașterea importanței externalizării afacerilor asupra economiei şi
companiilor;
- Specificarea cadrul general şi legislativ privind mediul de afaceri european;
- Evaluarea și analiza mediului de afaceri european:
- Dezvoltarea și identificarea de strategii şi forme de integrare a companiilor
naţionale în mediul european de afaceri;
- Stabilirea locului Greciei în mediul de afaceri european și a gradului de
integrare a Republicii Moldova în afacerile europene;
- Identificarea caracterului și a specificului relaţiilor economice-bilaterale şi a
businessului modo-grec ;
Obiectul studiului, este totalitatea noțiunilor și a conceptelor ce concretizează
mediul de afaceri european și relațiile bilaterale și de parteneriat care s-au stabilit între
Republica moldova și Republica Elenă.
Elemente de inovație științifică a tezei de master cu tema: Tendinţe contemporane
ale mediului european de afaceri. Perspectivele dezvoltării businessului moldo-grec, rezultă
din recomandările pe care le conţine și aportul adus de implementarea lor, care vor contribui
la realizarea aspiraţiei Republicii Moldova de integrare în structurile europene.
Teza de master este structurată în trei capitole, iar fiecare capitol conține câte trei
paragrafe în care se dezvoltă cadrul tematic al prezentei lucrări. Astfel, acesta se structurează:

6
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DEZVOLTAREA
AFACERILOR INTERNAŢIONALE, este un capitol teoretic în care se include
desfășurarea conceptului de afaceri internaţionale şi caracteristicile acesteia, precum și
factorii determinanţi în dezvoltarea afacerilor internaţionale, accentuându-se importanţa
externalizării afacerilor asupra economiei şi companiilor.
CAPITOLUL II. MEDIUL EUROPEAN DE AFACERI: PERSPECTIVE ŞI
CARACTERISTICI, se face referire la cadrul general şi legislativ privind integrarea
Republicii Moldova în mediul de afaceri european și se analizează mediului de afaceri
european, identificându-se diferite strategii şi forme de integrare a companiilor naţionale în
mediul european de afaceri.
CAPITOLUL III. INTEGRAREA GRECIEI ŞI A REPUBLICII MOLDOVA ÎN
MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN, se analizează specificul şi locul Greciei în mediul de
afaceri european și a cadrului de integrare a Republicii Moldova în afacerile europene,
accentuându-se caracterul şi specificul relaţiilor economice-bilaterale şi a businessului modo-
grec.
Legaturile dintre performanțele firmei de piața domestică și cele de pe piața
internaționala devin astfel organice. Din această perspectiva este neadecvată restrangerea
conceptului implicării internaționale a întreprinderii numai la componenta activității sale
externe. Proporția exportului totalul cifrei de afaceri a întreprinderii, indicator ușor de
calculat, nu mai are suficientă forță revelatoare în sublinierea gradului de internationalizare a
acestuia. Importanţa lucrării constă în analiza externalizării afacerilor asupra economiei şi
companiilor

7
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DEZVOLTAREA AFACERILOR
INTERNAŢIONALE
1.1. Afacerile internaţionale: concept şi caracteristici

Afacerile în lumea de astăzi reprezintă cea mai larg răspândita îndeletnicire lucrativă
a omului modern. Antrenând inițiativa agenților economici într-un cadru contractual, orice
afacere urmărește o finalitate financiară concretizat, de regulă într-un câștig1.
Angajând participarea a doua sau mai multor părți afacerea declanșează o serie de
relații între agenții economici mobilizând resursele umane, materiale și financiare ale acestora
în vederea gestionării cât mai profitabile. Deși determină o redistribuire a resurselor, afacerea
nu produce neapărat un prejudiciu unuia dintre partenerii implicați în acest proces. Datorită
interesului sau foarte cuprinzător termenul afacere acoperă o paletă extrem de largă de
activități umane, desfășurate atât in cadrul național cât și la nivel internațional.
Complexitatea afacerilor a sporit semnificativ ca urmare a procesului de
internationalizare a acestora. O parte tot mai importantă din produsul national brut al unei țări
este rezultatul afacerilor economice derulate în afara granițelor naționale. Internaţionalizarea
şi globalizarea afacerilor este una dintre cele mai importante tendinţe din domeniul economic
şi extraeconomic la etapa actual. Aceasta ca rezultat al dinamismului piețelor contemporane și
a specificului dezvoltării relațiilor eonomice dintre agenții economici, internaționali și
naționali.
Internaționalizarea ca proces se află în stransă legatură cu gradul de integrare a
economiilor naționale în economia mondială. Această tendință poate fi constantă nu numai la
nivel macroeconomic și la cel al activitatii întreprinderii.
Odată cu intensificarea concurenței pe piețele internaționale, aparent paradoxal,
numărul companiilor ce activează exclusiv pe piața domestică cunoaște o continuă
descreștere.
Din acest considerent companiile își orientează activitatea și strategiile spre
pătrunderea pe pițe externe. Orientarea întreprinderiilor, indiferent de mărimea lor, de a căuta
noi oportunități de afaceri, în afara perimetrului național, chiar la mari distante geografice, se
accentuează în prezent în majoritatea statelor înalt dezvoltate, chiar dacă acestea sunt deja
integrate pe piețele străine.
Astfel, determinarea tendințelor de mișcare pe arena schimburilor internaționale
devine astăzi indispensabilă conducerii cu succes a afecerilor oricarei întreprinderi.

1
Popescu, D., Conducerea afacerilor, Editura Scripta, Bucuresti, 1995, pag.12;

8
În literatura de specialitate conceptul de internationalizare a activității unei
întreprinderi a dobândit semnificații multiple, fiind înteles în variate feluri, adică:
1.ca modalități de intrare a unei firme pe o piață străină;
2. ca raporturi manageriale dintre societatea mamă de pe piața domestică, și celefiice
din străinătate;
3. ca activități economice derulate de o întreprindere în afara granițelor naționale;
4. unele surse susțin internaționalizarea ca funcție de marketing, prin care companiile
î/și lărgesc aria de desfacere a pieții2;
5. integrator privită internaționalizarea afacerilor reprezintă: ansamblul de metode
tehnici și instrumente puse în slujba demersului strategic al intreprinderii de a activa în
strainătate3;
Indiferent care ar fi poziția de a înțelege conceptul de internaționalizare a afacerilor
cert este faptul că compania intenționează sau activează pe plan extern în conexiune cu o serie
de factori proprii pieții externe.
În publicaţia franceză “Problèmes economiques” din aprilie 20024, mondializarea
este definită ca fiind un proces ce presupune trei etape: internaţionalizarea, transnaţionalizarea
şi globalizarea. Pe de altă parte referindu-se strict la globalizare, aceeaşi publicaţie subliniază
faptul că acest termen este un neologism de origine anglo-americană utilizat pentru a explica
mondializarea.
Globalizarea economiei mondiale poate fi definită, în sens larg:
- ca fiind procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele
naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi
variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale şi având drept implicaţie faptul
că problemele devin mai curând globale decât naţionale, iar soluţionarea lor trebuie să fie
corespunzătoare.
Abordată din punct de vedere economic şi financiar, globalizarea poate fi definită
drept întărirea şi lărgirea legăturilor dintre economiile naţionale pe piaţa globală a bunurilor,
serviciilor şi mai ales a capitalurilor.
Altă definiţie asemănătoare este prezentată şi într-un raport din anul 1997 al
Fondului Monetar Internaţional, conform căruia: “fenomenul globalizării economiei mondiale
reprezintă integrarea internaţională aflată în strânsă creştere, atât a pieţelor de bunuri şi
2
Porter, M.E., L’avantage concurenciel des nations, Inter Edition, Paris, 1999, pag. 23;
3
Perlitz, M., Internationales Management, 2 Aufl., Gustav Fischer Verlag, Stuttgart, Jnea,
1995, pag 7;
4
Paliu-Popa L., Globalizarea economiei şi internaţionalizarea afacerilor, Analele Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009, pag.215.

9
servicii, cât şi a celor de capital”. Extinderea pe plan mondial a de afaceri internaţional
stimulează procesul globalizării şi implicit pe cel al mondializării.
Prin prisma economiei mondiale internaţionalizarea, este înţeleasă ca desfăşurare de
activităţi dincolo de graniţele naţionale, nu este un fenomen nou. În perioada postbelică,
aceasta capătă un dinamism fără precedent, sub impulsul mai multor factori, precum: procesul
de reconstrucţie postbelică, instituţionalizarea relaţiilor economice internaţionale, diminuarea
progresivă a barierelor din calea fluxurilor comerciale şi financiare internaţionale, reducerea
costurilor de transport şi comunicaţii, evoluţia tehnică a modalităţilor de transport, extinderea
activităţii societăţilor transnaţionale etc. Procesul globalizării şi implicit al mondializării este
stimulat de extinderea relaţiilor economice şi crearea unui mediu de afaceri internaţional.
Deşi internaţionalizarea este o componentă a evoluţiei istorice a societăţii umane,
începută cu expansiunea comerţului mondial, putem argumenta că aceasta reprezintă o reală
componentă a mediului de afaceri contemporan, deoarece ultimele decenii s-au caracterizat
prin extinderea afacerilor la nivel planetar şi intensificarea celor care existente, apariţia unor
modificări spectaculoase în ierarhizarea puterilor economice (la nivel de întreprindere sau
chiar la nivel macroeconomic, de state) realizate în funcţie de abordarea relaţiei naţional-
internaţional. Rezultatul acestei evoluţii este exprimat şi de creşterea câştigurilor
întreprinderilor sau ridicarea nivelului de bunăstare generală a ţărilor şi a cetăţenilor tocmai
prin participarea la afacerile internaţionale.
Aşa cum a fost menţionat, „motorul” afacerilor internaţionale este reprezentat de
dinamica deosebită a comerţului mondial consemnată îndeosebi după al doilea război
mondial. Făcându-se o analiză comparativă între evoluţia comerţului mondial, a producţiei
industriale şi a produsului intern brut la nivel mondial între anii 1950 şi 1997, se observă
diferenţa foarte mare dintre creşterea comerţului mondial, care a crescut de 87 de ori (în
preţuri comparabile) în perioada analizată comparativ cu celelalte două componente la care
creşterea a fost de numai 9,5 ori respectiv 8,5 ori5.
Analizând structura economiei mondiale vom constata că societăţile transnationale e
deţin supremaţia şi că această tendinţă este în continuare ascendentă. Globalizarea retorică s-a
pervertit într-o mască ideologică ce disimuleaza puterea companiilor internaționale: acestea se
dezvolta, exploatează şi se îmbogăţesc la un nivel niciodată atins până acum (vin, văd şi
înving).
Potrivit ultimelor statistici, din cele circa 500 de companii multinaţionale (aflate în
clasamentul celor mai prospere societăţi transnaționale, conform cifrei de afaceri):
5
Extinderea concurenței în sectoarele cheie, 2013, http://www. consiliulconcurentei.
ro/uploads /docs/ items/id9017/evolutia _concurentei_in_sectoare_cheie.pdf

10
- 244 sunt deţinute de SUAȘ
- 46 de japonezi;
- 23 de Germania;
- 173 de Europa.
După anii 2000 SUA și-au consolidat poziţia, înregistrând o creştere semnificativă –
de la 222 la 244 de companii, în timp ce declinul precipitat al niponilor este ilustrat de faptul
că mai controlează doar 46 de societăţi transnaţionale, faţă de 71 câte aveau cu puţină vreme
în urmă. Această tendinţă se va accentua în urmatorii ani, deoarece americanii achiziţionează
un mare numar de firme japoneze, sud-coreene si thailandeze.
Hegemonia americană e şi mai bine evidenţiată dacă analizăm situaţia primelor 25
de companii din lume, a căror cifră de afaceri depaşeşte 86 de miliarde $ -70% - americane,
26% -europene, şi 4% - japoneze.
La începutul anilor 70, societatea civilă prevedea sfârşitul dependenţei lumii a treia,
apariţia a noi centre de putere economică şi erijarea Asiei în postura unei forţe economice
redutabile. Aceste pronosticuri s-au dovedit în timp fără o baza sustenabilă. Toate ţările
emergente - America Latina, Asia, Orientul Mijlociu, Africa - deţin doar 26 din cele 500 de
mari companii multinaţionale, adică cca. 5%, dar nu se ştie pentru cât timp (SUA a mai făcut
de curând o achiziţie preţioasă– Telebras – cea mai mare companie din America de Sud).
Sectoarele economice cel mai bine reprezentate în topul companiilor multinaţionale
sunt:
1. comunicaţiile;
2. firmele farmaceutice;
3. băncile;
4. asigurările;
5. înalta tehnologie;
6. echipamentele şi corporaţiile energetice.
Pentru o mai bună intelegere a climatului în care apare și se dezvoltă
internaționalizarea este necesară o analiză a procesului de internationalizare a afacerilor,
indentificând principalii săi factori de influență macro- și microeconomici.
Afacerile internaţionale, văzute ca ansamblul activităţilor desfăşurate în afara
frontierelor naţionale, incluzând comerţul internaţional, producţia din străinătate, serviciile
industriale din transporturi, turism, domeniul financiar-bancar, publicitate şi comunicaţii,
construcţii, desfaceri cu amănuntul şi în partide mari, s-au dezvoltat semnificativ după al

11
doilea război mondial, în mai multe etape, dintre care cele mai importante sunt considerate
următoarele:
Perioada 1945 – 1960, caracterizată de refacerea economică a ţărilor capitaliste
dezvoltate şi marcată de dominaţia Statelor Unite ale Americii la nivel mondial, formarea
Comunităţii Economice Europene, dar şi de scindarea lumii economice în cele două blocuri cu
mecanism economic diferit;
Perioada 1960 – 1989 în care volumul afacerilor internaţionale creşte de la circa
150 mld. $ în anul 1962 la peste 3.000 mld $ în anul 1989, dar se accentuează fenomenele de
instabilitate economică şi socială, dintre care cele mai puternice au fost cele două şocuri
petroliere din anii ”70, respectiv ”80, cu consecinţe importante inclusiv asupra orientării
strategice de marketing internaţional;
Perioada de după 1989, marcată de deschiderea către economia de piaţă a ţărilor
est-europene şi de crearea celor trei entităţi economice majore formate din Statele Unite ale
Americii, Uniunea Europeană şi Japonia (Asia de Sud-Est), care domină afacerile
internaţionale, dar şi de puternice manifestări anti-globalizare, unele generând fenomene
negative precum naţionalismul economic şi chiar terorismul internaţional.
După alte surse perocesul de internaționalizare a cunoscut o altă structură a etapelor
în dezvoltarea sa. Astfel se consideră că acestea au avut următorul parcurs, deși conțiutul și
specificul este același în evoluția postbelică afacerile internaționale au cunoscut trei perioade
distincte6:
Perioada celor treizeci de ani glorioși (1945-1974), marcată de refacerea economică
a țărilor beligerante, dublată de un puternic angajament exterm, în principal din partea SUA,
de difuziunea mondială a unor bunuri de larg consum precum și băuturile racoaritoare,
îmbracămintea și încalțămintea de recreație, țigaretele, automobilele etc. Majoritatea acestor
produse provin de la îtreprinderile multi- și transnaționale.
Perioada șocului petrolier (1973/74-1983/84) în care țările lumii au fost
conștientizate de semnificațiile incertitudinilor economice, determinate de explozia prețurilor
materiilor prime, în principal cele ale petrolului, încetându-le la stimularea exporturilor pentru
a contrabalasa facturile, din ce în ce mai ridicate, solicitate de furnizorii internationali de
resurse materiale.
Perioada unor căutari strategice (anii ’90-2000), ce marchează o redefinire a
raporturilor economice dintre state, determinată de procese cu amplitudinde mondială, cum
sunt cele ale tranziției țărilor central- și est-europene la economia de piață sau de accentuare a
6
Croue Ch., Marketing international, 3th edition, De Boeck & Larcier, Paris, Bruxelles, 1999,
pag19-23;

12
integrării în cadrul Uniunii Europene și în zone exterioare acesteia (cum sunt America de
Nord și Centrală, sud-estul asiatic și zona Pacificului, etc.).
Perspectivele dezvoltarii economice declansate de aceste procese integrationiste
redefinesc condițiile și cadrul de acțiune al diferitelor piețe externe în particular și ale pieței
mondiale în general pentru sfârșitul mileniului doi.
Internationalizarea piețelor de bunuri, servicii și capitaluri, determinată de procesul
de destindere politică consemnat la nivel mondial. Acest proces a cunoscut cea mai
spectaculoasă evoluție în cazul pieței capitalurilor, determinat de internationalizarea
intereselor investițiilor 7 pentru titluri de valoare și dividende. Pe această piață se manifestă cel
mai pregnant tendința de sustragere de la orice control național.
Procesul de internationalizare este sustinut, totodată, și de climatul creat prin
demersurile internaționale conjugate de liberalizarea comerțului mondial, în primul rând sub
egida Organizației Mondiale a Comertului.
Liberalizarea, la randul ei, se află în strânsa legatură cu procesul de armonizare a
struicturilor economice, de natură să susțina eforturile de protecție ale consumatorului, de mai
bună orientare a acestuia în optiunile sale comerciale.
Internationalizarea piețelor s-a realizat pe fondul unui proces de polarizare a
acestora. Astfel s-au conturat, trei zone geografice ale lumii.
1. europeană;
2. nord-americană;
3. asaiatică, care deețineau aproximativ 86% din comerțul mondial, formând triada
prezentata astfel, vezi figura 1.1.
Această polarizare zonală este însotită de un fenomen de concetrare sectorială.
Elocvent în acest sens este exemplul unor ramuri de tehnică de varf cum sunt: biotehnologia,
tehnica protecției mediului inconjurator, tehnicăinformațională, telecomunicațiile sau tehnicăa
medicală, unde acest proces este foarte pronuntat.
Desigur, întreprinderea nu putea lipsi din acest mecanism, ea integrându-se în
tendinţa generală de internaţionalizare prin depăşirea limitelor locale, naţionale şi regionale,
precum şi prin abordarea mediului în mod global.

7
Tietz, B., Die Dynamik des Euromarktes – Konsequenzen fur die Neupositionierung der
Unternehmen, 2 Aufl. Verlag Moderne Industrie,Lnadsberg am Lech, 1991, pag 20-23;

13
Din acest punct de vedere, internaţionalizarea reprezintă ansamblul de metode,
tehnici şi instrumente puse în slujba demersului strategic al întreprinderii de a activa în
străinătate8.

Figura: 1.1. Triada zonelor economice internaționale


Majoritatea cercetărilor economice, psihologice şi sociologice punctează faptul că
spiritul antreprenorial este un proces şi nu un fenomen static. Antreprenoriatul este mai mult
decât un factor economic mecanic9 (Pirich 2001: 14-15). Antreprenoriatul are de a face cu
schimbarea şi este, de asemenea, frecvent asociat cu probleme legate de alegere.
Definiţiile existente despre antreprenoriat fac adesea referire la rolul funcţional al
antreprenorilor şi includ coordonare, inovare, neutralizarea incertitudinii, furnizare de capital,
luare a deciziilor, proprietate şi alocare a resurselor. Astfel, “... capacitatea şi voinţa
manifestată a indivizilor, pe cont propriu, în echipe din interiorul şi din afara organizaţiilor
existente, de a percepe şi de a crea noi oportunităţi economice (produse noi, noi metode de
producţie, noi scheme de organizare şi noi combinaţii produs-piaţă) şi de a introduce ideile lor

8
Sasu C., Marketing internaţional, Editura Polirom, Iaşi, 1998/ediţia a treia 2005, pag. 25-50;
9
H. Şoim, Antreprenoriatul: concepte, culturi, metode şi tehnici, Modul 3, Promovarea
culturii antreprenoriale şi formare antreprenorială în mediul de afaceri din judeţul Sălaj,
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, pag.4.

14
pe piaţă, în ciuda incertitudinii şi a altor obstacole, prin luarea deciziilor cu privire la
amplasarea, forma şi utilizarea resurselor şi instituţiilor.”
Deci, afacerile sunt prin urmare, în esenţă o caracteristică comportamentală a unei
persoane. Cresterea gradului de independență dintre economiile naționale accentuată de
nazuința statelor lumii spre reprocitate. Fiecare dintre parteneri la schimburile internaționale
caută să îșii identifice oportunități în valorificarea propiilor factori de producție compesând
deficitul în anumite resurse, prin găsirea de soluții viabile pentru avantaje concurențiale
comparative. Consecințele acestui demers se concentrează în rezultate economice cum sunt:
- măriri avantajoase ale capacitatilor de producție, corelate cu
reduceri de costuri și de prețuri pe unitate de produs;
- activitate de cercetare-dezvoltare mai eficientă, în folosul
înnoirii ofertei;
- un spor calitativ la bunurile și serviciile ofertei pieței;
- efecte sinergetice în prelucrarea piețelor externe etc.
Legaturile dintre performanțele firmei de piața domestică și cele de pe piața
internaționala devin astfel organice. Din această perspectiva este neadecvată restrangerea
conceptului implicării internaționale a întreprinderii numai la componenta activității sale
externe. Proporția exportuluiî totalul cifrei de afaceri a întreprinderii, indicator ușor de
calculat, nu mai are suficientă forță revelatoare în sublinierea gradului de internationalizare a
acestuia.

1.2. Factorii determinanţi în dezvoltarea afacerilor internaţionale

Procesul de internaţionalizare şi consecinţele sale asupra activităţii întreprinderilor


poate fi caracterizat drept extrem de complex, fiind influenţat de o serie de factori. Aşa cum
am menţionat, existenţa elementele controlabile sau necontrolabile de către întreprindere
reprezintă elemente care favorizează sau nu decizia de internaţionalizare. Acţiunea acestor
factori determină ca motivele internaţionalizării, studiate dintr-o perspectivă microeconomică,
să fie grupate în două categorii importante10:

10
Muhlbacher, H., Dahringer, L., Leihs, H., International Marketing-A Global
perspective, Second Edition, International Thomson business Press, London, Bonn,
Johannesburg, 1999, pag. 125;

15
a) motive reactive, ca răspuns al întreprinderii la presiunile care vin din
exteriorul său, incluzând: presiunea concurenţei, scăderea vânzărilor pe piaţa internă, excesul
de capacitate, supraproducţia, apropierea de clienţi;
b) motive proactive, care determină întreprinderea să valorifice avantaje
comparative, strategice sau competitive.
La nivel macroeconomic acţionează o serie de factori de durată, rezultat
cumulat al mai multor elemente, care pot fi consideraţi relevanţi pentru actuala
perioadă11:
1. Procesul de destindere politică consemnat la nivel mondial, caracterizat în
principal de impunerea liberalismului în faţa economiei de comandă şi de democratizarea
mediului de afaceri.
Reintegrarea la mecanismul economiei de piaţă a unor grupe de ţări (întreaga Europă
Centrală şi de Est), avântul pe care l-au luat o serie de ţări considerate până nu demult drept
ţări slab dezvoltate ca urmare a atragere investiţiilor străine stimulate tocmai de „deschiderea
graniţelor” dar mai ales acţiunea continuă a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (creată în
anul 1994 prin transformarea Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – G.A.T.T.) au creat
premisele dezvoltării afacerilor internaţionale.
2. Impactul tehnologiei asupra activităţii întreprinderilor. Două obstacole
naturale majore au fost depăşite ca urmare a evoluţiei deosebite a tehnologiei, îndeosebi în
domeniul comunicaţiilor şi a informaticii: timpul şi spaţiul. Ca urmare, profitându-se de
celelalte componente ale evoluţiei tehnologice din domeniul producţiei efective, bunurile au
început să fie disponibile practic în întreaga lume.
Influenţa tehnologiei asupra dezvoltării trebuie percepută însă ca un cumul de
subtehnologii, care acţionează asupra împreună în vederea creării avantajului concurenţial sub
forma lanţului valoric. Este important de menţionat faptul că simpla îmbunătăţire a
tehnologiei nu echivalează cu obţinerea profitabilităţii, dacă această modificare nu determină
obţinerea avantajelor concurenţiale.
Pentru afacerile internaţionale efectele noilor tehnologii se referă la crearea de noi
bariere de intrare pe pieţele externe, tendinţă aflată în strânsă legătură cu durabilitatea
avansului tehnologic, exprimat în perioada de timp în care concurenţa poate reacţiona la
modificarea tehnologică.
3. Creşterea nivelului concurenţei internaţionale. Mileniul al treilea se
caracterizează prin intensificarea climatului concurenţial, care în legătură directă cu primii doi
11
Perlitz, M., Internationales Management, 2 Aufl., Gustav Fischer Verlag, Stuttgart, Jnea,
2005, pag 265;

16
factori enumeraţi determină o reducere semnificativă a siguranţei oferite de graniţele naţionale
pentru întreprinderile care acţionează în spaţiu naţional.
Deja negocierile comerciale multilaterale implică perimetre şi valori ale
angajamentelor ce depăşesc cu mult sfera graniţelor naţionale, strategiile întreprinderilor fiind
orientate mai mult către o abordare de cooperare concurenţială, în scopul păstrării unei poziţii
de echilibru într-o economie puternic influenţată de factori extrem de diferiţi. Din acest punct
de vedere, strategiile întreprinderilor deja au avut în vedere realizarea fuziunilor, a
parteneriatelor strategice sau chiar a alianţelor strategice
Această problemă va fi analizată pe larg în capitolul referitor la strategiile de intrare
pe pieţele străine. Rezultatul acestor proceduri este o concentrare puternică a activităţilor,
astfel că, la nivel mondial există un număr limitat de întreprinderi care posedă un avantaj
concurenţial, marea majoritate fiind concentrate în Statele Unite (125 de societăţi), Uniunea
Europeană (61) şi Asia de Sud Est (31).
4. Creşterea gradului de integrare a economiilor naţionale. Integrarea economică
nu reprezintă o noutate pentru începutul mileniului al treilea, deoarece forme de integrare au
fost consemnate încă din perioada clasică. Actualul moment se caracterizează printr-o
dinamică fără precedent, care a reuşit să includă practic toate ţările lumii într-o formă sau alta
de integrare economică. Cele două efecte majore pe care le generează integrarea economică,
crearea de comerţ, respectiv deturnarea de comerţ, au determinat modificări majore ale
fluxurilor economice internaţionale tradiţionale.
Cele mai importante forme de integrare economică, privite sub aspectul volumului
de exporturi-importuri realizate sunt:
- Uniunea Europeană (E.U);
- Asociaţia Americană a Liberului Schimb (N.A.F.T.A.);
- Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (A.S.E.A.N.);
- Piaţa Comună Sud-Americană (MERCOSUR).
5. Globalizarea pieţelor lumii în condiţiile reducerii diferenţelor dintre acestea.
Accesibilitatea produselor provenite de la întreprinderile cu activitate globală a determinat
modificări radicale în ceea ce priveşte comportamentul consumatorilor chiar şi în cele mai
izolate şi conservatoare ţări. Deşi există încă diferenţe semnificative între cumpărători de pe
diferite meridiane, fenomenele standardizării adoptate de întreprinderile multinaţionale sau

17
transnaţionale determină ca piaţa produsului să fie considerată mai importantă decât piaţa
naţională.
Astfel, obiectivul strategic al unei întreprinderi cu orientare globală este cel al
satisfacerii cu un produs cât mai puţin diferit, într-un spaţiu geografic sau altul, a unui număr
cât mai mare de consumatori internaţionali.
Acest fapt este real întrucât în lumea întreagă oamenii poartă blue-jeans sau se
îmbracă cu haine produse de designerii vestimentari europeni, mănâncă la McDonald’s, şi
ascultă muzică la walkman-urile Sony, sau utilizează sisteme de management şi marketing
identice în afacerile lor, deoarece peste tot se manifestă aceleaşi nevoi ale consumatorilor.
Procesul globalizării şi implicit al mondializării este stimulat de extinderea relaţiilor
economice şi crearea unui mediu de afaceri internaţional. Afacerile internaţionale, văzute ca
ansamblul activităţilor desfăşurate în afara frontierelor naţionale, includ:
- comerţul internaţional;
- producţia din străinătate;
- serviciile industriale din transporturi;
- turism;
- domeniul financiar-bancar;
- publicitate şi comunicaţii;
- Construcţii;
- desfaceri cu amănuntul şi în partide mari12.
Prin depăşirea limitelor locale, naţionale şi regionale, precum şi prin abordarea
mediului în mod global, întreprinderea se integrează în tendinţa generală de internaţionalizare,
neputând lipsi din acest mecanism.
Din acest punct de vedere13, internaţionalizarea reprezintă ansamblul de metode,
tehnici şi instrumente puse în slujba demersului strategic al întreprinderii de a activa în
străinătate.
Procesul internaţionalizării afacerilor se realizează în mai multe stadii, fiecărui
stadiu corespunzându-i forme de tranzacţii şi noţiuni specifice14:

12
Dumitru, I., Teza de doctorat, Strategii de marketing de penetrare a pieţelor externe, ASE
Bucureşti, 2003, pag. 57, adaptat după Ball, D.A., McCulloch Jr., W.H., “International
business –The challenge of global competition” sixth edition, Irwin McGraw - Hill, 1996,
pag.7.
13
Pop, N.Al., Dumitru, I., Marketing internaţional, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag. 15.
14
Paliu-Popa L., Globalizarea economiei şi internaţionalizarea afacerilor, Analele Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009, pag.211-221.

18
a) un prim stadiu al dezvoltării internaţionale a afacerilor îl reprezintă
internaţionalizarea procesului de comercializare a mărfii. Acestui stadiu îi corespund, în
planul formelor de tranzacţii internaţionale, operaţiunile comerciale. Este vorba, în primul
rând, de exportul de mărfuri, bunuri şi servicii, dar şi de operaţiunile combinate
(contrapartida, reexportul) sau de unele forme de implantare comercială în străinătate (crearea
de birouri comerciale);
b) un al doilea stadiu al dezvoltării afacerilor internaţionale îl reprezintă
internaţionalizarea producţiei. Aceasta se poate realiza prin diferite forme de alianţe şi
cooperări internaţionale, care vizează:
- transferul de tehnologie în vederea multiplicării în străinătate a marcii (licenţiere,
francizare, vânzare de knowhow etc.);
- delocalizarea parţială sau totală a unor capacităţi de producţie şi integrarea mărfii în
sistemul propriu de distribuţie internă şi internaţională (producţie în lohn, subproducţie etc.);
- crearea în străinătate de unităţi de producţie şi comercializare în sistemul
societăţilor mixte.
c) un al treilea stadiu al internaţionalizării afacerilor pe plan mondial este
internaţionalizarea firmei. În acest caz, principala cale de realizare a internaţionalizării o
reprezintă investiţiile directe, iar forma pe care aceasta o îmbracă este cea a implantării în
străinătate.
Procesul implantării, are de regulă, un caracter stadial, mergând de la crearea în
străinătate a unor filiale de montaj şi prelucrare până la implantarea completă, industrială şi
comercială.
Corespondenţa dintre stadiile internaţionalizării şi formele de tranzacţii
internaţionale este ilustrată tabelul ce urmează15:
Tabelul: 1.1.
Stadiile internaţionalizării şi formele de tranzacţii internaţionale
Internaţionalizarea Operaţiuni comerciale internaţionale
comercializării - exportul/importul de mărfuri
Internaţionalizarea Alianţe şi cooperări internaţionale
producţiei - licenţierea, suproducţia, societăţile mixte
Internaţionalizarea Implantări în străinătate
firmei - investiţii directe în producţie şi comercializare
Sursa: Popa I., Tranzacţii de comerţ exterior, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag.12.

15
Popa, I., Tranzacţii de comerţ exterior, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag.12.

19
Tot mai multe întreprinderi adoptă, în prezent, strategii de afaceri care vizează direct
piaţa mondială în ansamblu, dezvoltarea afacerilor pe plan internaţional devenind un
imperativ al progresului şi evoluţiei mediului economic.
Cu toate acestea în literatura de specialitate se afirmă că internaţionalizarea
afacerilor şi globalizarea economiei afectează dezvoltarea entităţilor în dublu sens, respectiv16:
- pe de o parte, pentru întreprinderile performante, fenomenul deschide provocarea
de a aborda piaţa externă prin valorificarea unor avantaje comparative;
- pe de altă parte, prin concurenţa realizată prin importuri sau implantări efectuate
pe plan local de către firmele transnaţionale, fenomenul poate reprezenta pentru multe
întreprinderi o ameninţare.
Internaţionalizarea afacerilor este un proces complex, care generează de serie de
efecte pozitive asupra societăţii umane în ansamblul său, dar care are şi o serie de limite,
considerate chiar efecte negative ale acestui proces.
Principala problemă pe care o generează evoluţia acestui fenomen o reprezintă de
fapt perpetuarea unei situaţii care a apărut odată cu relaţiile comerciale internaţionale şi
anume dezvoltarea diferenţiată a ţărilor lumii, cu toate eforturile care au fost făcute de
organizaţiile internaţionale în acest sens.
În acelaşi timp, asupra dezvoltării afacerilor la nivel internaţional şi global
acţionează, în mod restrictiv, şi următorii factori:
 Relaţiile ambigue dintre puterea publică locală şi conducerea întreprinderilor
multinaţionale şi transnaţionale manifestate prin apariţia unor tensiuni generate de riscurile
politice referitoare la posibila pierdere asupra controlului afacerii, sau chiar a proprietăţii de
către investitorul străin prin confiscare, naţionalizare, expropriere sau internizare. Efectele
unor astfel de acţiuni din partea guvernului local se manifestă cu deosebită violenţă şi urmările
se resimt după perioade lungi sau chiar foarte lungi, afectând totalitatea relaţiilor economice
ale ţării respective cu străinătatea;
 Probleme legate de standardizarea produselor şi a serviciilor. Desigur că nu
toate produsele pot fi standardizate: dacă bunurile care încorporează tehnologie ridicată sunt
mult mai pretabile către o astfel de strategie, nu acelaşi lucru se poate spune despre produsele
alimentare. Un exemplu ar putea fi McDonald’s, cel mai cunoscut lanţ de restaurante de tip
fast-food, are concepută o strategie de adaptare a celui mai cunoscut produs al său, Big Mac-
ul, la unele dintre pieţele locale.

Paliu-Popa L., Globalizarea economiei şi internaţionalizarea afacerilor, Analele Universităţii


16

“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009, pag.219.

20
În plus, supoziţia conform căreia oamenii de pe glob sunt dispuşi să-şi sacrifice
preferinţele în ceea ce priveşte caracteristicile, funcţiile şi designul în schimbul unor preţuri
mai mici şi a unei calităţi mai bune este pusă sub semnul întrebării.
Există o serie de pieţe sensibile la preţ, dar pentru care strategia de diferenţiere
rămâne o alternativă valabilă, realizabilă pe baza fidelităţii faţă de marcă, definită ca grad de
ataşament al cumpărătorului faţă de marcă, reflectând probabilitatea ca un cumpărător să
aleagă o altă marcă în funcţie de modificarea preţului sau a altor caracteristici tangibile ale
produsului. Dintre funcţiile pe care le îndeplineşte fidelitatea faţă de marcă, în marketingul
internaţional, mai ales ca urmare a dezvoltării naţionalismului economic, se detaşează funcţia
de autoapărare;
 Creşterea manifestărilor naţionaliste şi de regionalism, care se manifestă chiar
şi în ţări dezvoltate, în ciuda faptului că se consideră că reprezintă o problemă a ţărilor sărace.
Apariţia unor zone locuite preponderent de anumite categorii de persoane, generează un
fenomen de izolare care determină o reducere considerabilă a dezvoltării afacerilor
internaţionale.
Separarea şi eforturile pentru definirea unei identităţi proprii pot lua forme violente
ce se soldează cu ieşirea zonei respective din sfera de interes a investitorilor, majoritatea
manifestărilor de ostilitate fiind îndreptate împotriva grupurilor multinaţionale ori
transnaţionale;
 Dezvoltarea puternică a tensiunilor provocate de acţiunea factorului cultural-
religios, care poate determina ca ţări întregi să devină riscante pentru afacerile internaţionale;
cazul Afganistanului sau a Iranului ce reprezintă exemple de ţări, care, pe fondul acestor
tensiuni, au înregistrat scăderi semnificative în cadrul ponderii deţinute în afacerile
internaţionale;
 Terorismul internaţional a devenit o reală problemă în calea afacerilor
internaţionale. Momentul dramatic petrecut în septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii
marchează practic începutul unei perioade marcată de escaladarea riscurilor în afacerile
internaţionale.
Cu toate măsurile se siguranţă luate, o întreagă afacere globală a intrat într-o criză
extrem de puternică: transporturile aeriene, care au angrenat toate componentele
interconectate, urmată rapid de afacerea asigurărilor internaţionale. Dacă la începutul anului
2000, în cadrul elementelor care frânau dezvoltarea afacerilor internaţionale se număra şi
capacitatea limitată a transporturilor aeriene, în numai câteva luni (şi din nefericire efectele
sunt de durată) toţi operatorii din acest domeniu au avut serioase probleme;

21
 Riscul declanşării unor confruntări militare reprezintă cea mai serioasă
problemă pentru afacerile internaţionale care poate apare la un moment dat. Trecerea în
mileniul al III-lea nu a însemnat şi eliminarea riscului de război, ba dimpotrivă. La nivel
mondial tensiunile acumulate în diferite puncte ale lumii au crescut, iar numărul punctelor
vulnerabile a crescut, de asemenea.
 O posibilă recesiune a economiei mondiale, subiect care se află de mai mult
timp în atenţia specialiştilor, este la ora actuală susţinută de evoluţia economiei Statelor Unite
ale Americii, de problemele apărute în cadrul Uniunii Europene (mai ales în cadrul
funcţionării „locomotivei” germane), de situaţia de criză din China şi împrejurimi din cauze
extraeconomice (virusul S.A.R.S.), de tensiunile din America de Sud, manifestate sub forma
crizei inflaţioniste din Brazilia sau din Argentina şi Venezuela.

1.3. Importanţa externalizării afacerilor asupra economiei şi companiilor

Modalităţile în care este apreciat gradul de internaţionalizare şi legătura cu strategia


internaţională a întreprinderii sunt destul de numeroase în cadrul literaturii de specialitate,
fiind dezvoltate mai multe modele de analiză care prezintă nivelul de internaţionalizare la care
a ajuns o întreprindere la un moment dat precum şi o serie de recomandări în legătură cu
practicarea unei strategii sau de intrare pe o piaţă străină.
Astfel, din cadrul acestora, printre cele mai importante şi mai utilizate în clasificarea
performanţelor întreprinderii internaţionale sunt următoarele17:
a) Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi orientarea
managerială generală (E.P.R.G.);
b) Modelul de prezentare a caracteristicilor şi nevoilor de dezvoltare a întreprinderii
în funcţie de faza de internaţionalizare în cadrul căreia se situează întreprinderea;
c) Modelul care prezintă abordarea stadială a exporturilor întreprinderii;
d) Modelul deciziilor pentru alegerea modului de pătrundere pe piaţa internaţională.
Întrucât în cadrul prezentării următoarelor modele referitoare la internaţionalizare
sunt utilizate tipuri de întreprinderi cu activitate externă, clasificate în funcţie de amploarea
angajamentului pe care acestea le realizează pe piaţa internaţională, este necesară prezentarea
clasificării întreprinderilor după acest criteriu, care delimitează patru situaţii în care se pot
afla, la un moment dat, respectivele societăţi:

17
Munteana C., Valsan C., Investitii internaționale, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2005, pag.
205;

22
Întreprinderea naţională, care acţionează aproape în exclusivitate pe piaţa de
provenienţă, unde se realizează cea mai mare parte a cifrei sale de afaceri. Piaţa internaţională
este vizată în mod absolut conjunctural, prin redirecţionarea unor surplusuri de producţie către
exterior.
Motivele neimplicării în afacerile internaţionale sunt determinate fie de lipsa de
experienţă în activitatea de pe pieţele externe şi a abilităţilor necesare în afacerile
internaţionale, fie de situaţia limitată a resurselor materiale, financiare sau de personal, fie de
suficienţa relativă determinată de poziţia bună deţinută de întreprindere pe piaţa internă, fie de
neidentificarea unor oportunităţi de afaceri valide pentru capacitatea întreprinderii.
Întreprinderea internaţională se caracterizează prin păstrarea pieţei interne într-o
poziţie centrală, care îi asigură în continuare obţinerea celei mai mari părţi din cifra de afaceri
şi profit, dar şi prin îndreptarea atenţiei către diferite alte pieţe externe, într-o manieră
continuă şi sistematică, determinată de faptul că o parte însemnată din cadrul indicatorilor săi
economico-financiari şi de marketing se realizează pe plan extern.
Conducerea întreprinderii este formată din specialişti autohtoni, şi principalul
obiectiv strategic al activităţii externe este acela de consolidare a poziţiei deţinute pe piaţa
internă. Există posibilitatea creerii unui compartiment specializat în activităţi externe, care
devine indispensabil odată ce volumul contractelor internaţionale şi numărul partenerilor
externi creşte. Abordarea pieţei externe se face printr-o ofertă care nu necesită modificări
majore în cadrul parametrilor produselor concepute pentru piaţa autohtonă, cea mai frecventă
strategie practicată fiind aceea de pătrundere graduală în spaţiul extern (internaţionalizare în
cascadă sau prin metoda pulverizarii)
Întreprinderea multinaţională se caracterizează prin crearea unei reţele de societăţi
filiale, care acţionează în străinătate, având un ridicat grad de autonomie şi de descentralizare.
Lucrând ca societăţi integrate într-o ţară străină, ele pot fi administrate de un management
intern sau care provine de la societatea mamă, care stabileşte strategia de marketing şi acordă
sprijin în realizarea obiectivelor propuse.
Filialele au libertatea alegerii metodelor şi a tacticilor, care să permită
operaţionalizarea demersului strategic la nivelul ţării străine. Între societăţile filiale nu există o
relaţie de cooperare, ele având, de regulă, competenţe în cadrul unui spaţiu teritorial naţional.
Specific pentru societăţile multinaţionale este procesul de standardizare a ofertei, care se
comercializează la aproximativ aceeaşi parametrii în întreaga lume şi prin încercarea de
utilizare a aceloraşi tehnici de marketing indiferent de piaţa abordată.

23
Întreprinderea transnaţională reprezintă cea mai complexă organizaţie, care, deşi
îşi are sediul central într-o ţară, depăşeşte sfera graniţele naţionale nu numai prin activitatea
desfăşurată, cât mai ales, prin modul de organizare. Deşi ca dimensiunea atinsă ea nu diferă în
mod substanţial faţă de o întreprindere multinaţională, o societate transnaţională se
caracterizează prin crearea unor legături directe între filiale-centrală precum şi filiale-filiale,
favorizate de procese de diviziunea muncii, obţinere de avantaje concurenţiale, apropierea de
locul consumului final etc.
Prin urmare, aceste întreprinderi beneficiază de o suită de potenţiale avantaje
comparative, provenite din fiecare capacitate de producţie externă, care în final se regăsesc în
calitatea şi costurile produsului final. Interconectarea activităţii trebuie realizată la un
asemenea nivel încât să nu determine blocarea întregului sistem astfel creat, care reprezintă
cel mai mare risc al unei societăţi transnaţionale.
Deci, modelele privind clasificarea performanţelor întreprinderii internaţionale sunt:
I. Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi
orientarea managerială generală (E.P.R.G.)
Dezvoltarea activităţii de marketing internaţional la nivel de întreprindere se află în
relaţie directă cu gradul de internaţionalizare al acesteia. El este determinat de obiectivele
strategice ale orientării manageriale de bază a întreprinderii. Conţinutul acestei orientări
priveşte răspunsul la sintagma centralizare-descentralizare managerială, în raport cu gradul de
implicare al întreprinderii în afara graniţelor naţionale. În funcţie de faza de internaţionalizare
în care se situează întreprinderea la un moment dat sunt generate patru tipuri de orientări
strategice la nivel organizaţional sau în cadrul activităţii de marketing internaţional:
orientarea ethnocentrică, orientarea polycentrică, orientarea geocentrică, orientarea
regiocentrică.
Orientarea ethnocentrică este caracteristică întreprinderilor ce fac primii paşi pe
drumul internaţionalizării activităţii proprii, prin deschiderea de filiale sau societăţi „fiice” pe
diferite pieţe externe.
O astfel de orientare este mai întâlnită în cazul în care întreprinderea derulează
activităţi de export susţinând produse puternic legate de ţara de origine (de exemplu producţia
de vinuri, de parfumuri, de brânzeturi etc.). Această orientare este specifică întreprinderilor
care consideră piaţa naţională drept cea mai importantă pentru afacerea sa şi care manifestă
reacţii reţinute sau defensive faţă de cea internaţională.
Orientarea polycentrică caracterizează întreprinderile ce intenţionează să valorifice
un element economic de succes din ţara gazdă pe pieţele externe. Activitatea de marketing

24
devine diferită de la o ţară la alta, deşi strategiile de piaţă pot fi asemănătoare, dar adaptarea la
specificul local rămâne prioritară. Întreprinderea „mamă” are rol de coordonare şi arbitru în
dezacordurile potenţiale dintre filiale.
Orientarea regiocentrică se caracterizează prin abordarea unor zone geografice şi/sau
economice compacte. Relativa omogenitate a pieţelor poate fi dată de existenţa unor uniuni
economice (de exemplu: Uniunea Europeană, NAFTA, ASEAN etc.) fie de asemănarea de
limbă, religie, cultură (zona islamică) Întreprinderea îşi focalizează eforturile de marketing
pentru optimizarea performanţelor economice la nivel zonal. De obicei, existenţa a câte unui
„cartier general” asigură elementele de coordonare pentru întreaga regiune. Din cadrul acestor
întreprinderi se remarcă societăţile multinaţionale.
Orientarea geoocentrică este specifică întreprinderilor de foarte mari dimensiuni, ce
gândesc şi acţionează în termenii pieţei mondiale, încercând să optimizeze strategiile lor de
marketing la nivel planetar.
Dezvoltarea produselor şi serviciilor se orientează după exigenţele acestei pieţe şi nu
după cele ale pieţei de „reşedinţă” sau a celei naţionale. Activitatea strategică dobândeşte un
ridicat grad de autonomie, folosind un instrumentar diferenţiat, de la o piaţă la alta, din care
anumite elemente: marca, caracteristicile esenţiale ale produsului, gama sortimentală - sunt
coordonate de la nivel central.
Altele, cum ar fi: alegerea mediilor de comunicare, controlul activităţii de service
extern, rămân în atribuţiile directe ale filialelor. În cadrul acestei orientări se practică strategia
marketingului internaţional global, caracterizată de pătrunderea simultană pe mai multe pieţe-
nucleu, în scopul fructificării rapide a avantajului concurenţial precum şi a recuperării sumelor
uriaşe necesare constituirii avantajelor concurenţiale.
Această abordare este folosită mai ales în domenii care înglobeză tehnologii avansate
şi unde riscul de imitare de către concurenţă este ridicat.
Gruparea strategilor manageriale precum şi a strategiilor de acțiune, cu
exemplificarea întreprinderilor ce pot practica asemenea strategii, în funcţie de perspectivele
abordării pieţei internaţionale sunt prezentate în cadrul tabelului 1.2.
Tabelul: 1.2.
Modelul bazat pe relaţia dintre internaţionalizarea întreprinderii şi orientarea
managerială generală (E.P.R.G.)
Faza Faza de Orientarea Orientarea Practici de Tipul de
internaţio- organizaţiei strategică marketing întreprindere
nalizare ce îl foloseşte

25
I. Ethnocentrică Preponderent spre Strategie marketing de Naţională
piaţa naţională ethnocentrică export şi de
import
II. Polycentrică Spre pieţe ţintă Strategie marketing Internaţională
diferite polycentrică internaţional
III. Regiocentrică regională - spre Strategie marketing Multinaţională
grupe de pieţe regiocentrică multinaţional

IV. Geocentrică Spre piaţa Strategie marketing Transnaţională


mondială privită geocentrică global
ca un întreg

Sursa: Pop, N. A., Dumitru, I., op. cit., 2001, pag. 66


II. Modelul de prezentare a caracteristicilor şi nevoilor de dezvoltare a
întreprinderii în funcţie de faza de internaţionalizare în cadrul căreia se situează
întreprinderea.
În cadrul acestui model sunt identificate particularităţile activităţii întreprinderii, în
funcţie de şase stadii de internaţionalizare în care se regăseşte întreprinderea.
1. Întreprinderea nu exportă sau satisface oportunităţi temporare oferite de
piaţa externă. În acest stadiu incipient al internaţionalizării este preponderentă o lipsă a
dorinţei de a activa pe piaţa externă sau a experienţei, lipsa unei oferte diferenţiate pentru
piaţa externă, domeniu de activitate fără perspective de dezvoltare, resurse limitate de natură
materială, financiară sau umană.
Abordarea pieţei externe de către întreprindere se poate face dacă aceasta realizează
o analiză a oportunităţilor şi ameninţărilor mediului străin precum şi a punctelor forte şi
slăbiciunilor societăţii.
2. Întreprinderea are o activitate externă continuă fără a avea însă o strategie
de internaţionalizare bine definită. Societatea preferă dezvoltarea activităţii în cadrul unui
domeniu stabil, fiind însă conştientă de dependenţa faţă de piaţa externă, pentru care are
pregătit personal propriu.
În această fază întreprinderea nu dispune de un avantaj competiţional major fiind
obligată să aleagă între o strategie de expansiune externă sau o concentrare asupra pieţei
interne.
3. Întreprinderea are o activitate externă mai extinsă faţă de propriile
posibilităţi. Această situaţie este datorată acceptării unui număr ridicat de comenzi externe
neaşteptate.
Ca urmare modalitatea de tratare a pieţei externe este superficială, generând o reacţie
negativă asupra exporturilor pe care le consideră riscante dar nu îşi poate permite abandonul

26
pieţelor externe. Societatea trebuie să facă o selecţie riguroasă a comenzilor externe pe care le
va onora şi va trebui să-şi dezvolte un compartiment condus de o persoană competentă.
4. Întreprinderea este implicată în procesul de expansiune pe noi pieţe externe.
Această situaţie este caracterizată de: existenţa unui sector aflat în dezvoltare, produsele
oferite dispun de avantaje competitive, există intenţia declarată din partea managementului de
a pătrunde pe alte pieţe externe, această intenţie fiind susţinută de o puternică reţea de
distribuţie internaţională.
Activitatea asupra căreia întreprinderea trebuie să se concentreze o reprezintă
cercetarea pieţelor internaţionale, în vederea identificării şi selecţiei noilor destinaţii
internaţionale precum şi elaborarea unei strategii de marketing internaţional pe termen mediu
sau lung. Deciziile pe care societatea urmează să le ia reprezintă componente de atingere a
obiectivelor strategice şi nu de obţinere a unor efecte imediate, de natură tactică.
5. Întreprinderea cercetează şi penetrează, în mod sistematic, pe noi pieţe
externe. Societatea dispune de un portofoliu de produse sau servicii diferenţiate competitiv, în
măsură să răspundă exigenţelor pieţelor externe.
În acelaşi timp întreprinderea utilizează un sistem informaţional şi logistic eficient în
cadrul activităţii externe. În acest stadiu societatea nu dispune de viziunea strategică
referitoare la alternativele de pătrundere pe pieţele externe considerate dificile din acest punct
de vedere. La un asemenea nivel întreprinderea trebuie să-şi dezvolte mărci, produse sau
servicii standardizate, care să fie promovate prin aceleaşi tehnici în cadrul pieţelor de
referinţă.
6. Societatea are definită o strategie de marketing internaţional-global.
Întreprinderea operează pe multe pieţe pe care a dobândit o poziţie puternică, o notorietate
internaţională, o activitate de marketing bine structurată dar potenţialul său nu este valorificat
la nivelul capacităţilor.
Pentru a se dezvolta întreprinderea trebuie să se angajeze în alianţe strategice cu
parteneri de acelaşi nivel, precum şi în valorificarea superioară a potenţialului local din cadrul
fiecărei pieţe străine.
III. Modelul care prezintă abordarea stadială a exporturilor întreprinderii
internaţionale.
În cadrul acestui model sunt prezentate patru faze evolutive ale exportului, de la
situaţia în care întreprinderea nu are o activitate permanentă pe pieţele externe, până la
situaţia producţiei în străinătate.

27
În funcţie de gradul de participare la export, întreprinderea se poate poziţiona
pornind de la situaţia inactivităţii externe, până la un export agresiv şi permanent.
În funcţie de gradul de implicare a întreprinderii pe piaţa internaţională,
întreprinderea poate avea o implicare experimentală, mergând până la o implicare fermă,
caracterizată nu numai de dezvoltarea unor relaţii comerciale cu partenerii externi, ci şi de
realizarea de investiţii directe, crearea de filiale sau sucursale în străinătate.
O sinteză a acestui model este prezentat în cadrul Tabelului 1.3., prin ierarhizarea
celor patru stadii parcurse de întreprindere în dezvoltarea sa externă.
Tabelul: 1.3.
Stadiile dezvoltării exporturilor întreprinderii internaţionale

Criterii de Modul de Nivelul de Gradul de implicare în export


clasificare penetrare a pieţei participare externă
Stadii în evoluţia
exporturilor
Nu există export Nu există activităţi pe Implicare experimentală – răspuns la
I permanent piaţa externă solicitări
Export prin Activitate pasivă – Implicare activă – abordare specifică
II intermediari răspuns la comenzi a exportului

III Export prin filială Activitate marginală Implicare fermă – export permanent
şi alte tipuri de operaţiuni
IV Producţie în Activitate agresivă internaţionale
străinătate şi export permanent
Sursa: Popa, I, Filip, R., op. cit., 1999, pag. 79

IV. Modelul deciziilor pentru alegerea modului de pătrundere pe piaţa


internaţională.
În cadrul acestui model sunt identificate patru serii de factori care influenţează luarea
deciziei de internaţionalizare a întreprinderii.
Cele patru categorii de factori au în vedere variabilele strategiei de marketing, ale
modului de organizare, variabilele pieţei ţintă şi variabilele domeniului de activitate, fiind
prezentate în cadrul Tabelului 1.4.
Se apreciază că este necesară o examinare cuprinzătoare a opţiunilor de pătrundere
deoarece mediul internaţional actual se caracterizează prin scurtarea ciclurilor de viaţă,
creşterea costurilor de cercetare-dezvoltare, reducerea timpului de imitare a produselor
inovative şi de schimbări politice radicale.

Tabelul: 1.4.
Factorii care influenţează alegerea modului de pătrundere pe piaţa internaţională

28
Strategia de acțiune Modul de Caracteristicile Domeniul de
organizare pieţei ţintă activitate
Centralizare/di- Dimensiunea Distanţa socio- Concentrare/frag-
versificare a activităţii întreprinderii; culturală; mentare;
de piaţă; Experienţa Riscurile politice; Incertitudinea cererii;
Etapa din ciclul de viaţă internaţională; Distanţa teritorială; Volatilitatea
a produselor; Existenţa unei Disponibilitatea concurenţei;
Specificitatea reţele de filiale; tehnologie şi a forţei Durata ciclului de
tranzacţiei; Capacitatea de de muncă calificată; vânzare;
Calificări/resurse evaluare a Restricţii de transfer Nevoia de coordonare
superioare etc. performanţelor etc. etc. globală;
Bariere de ieşire etc
Sursa: Bradley, F., op. cit., 2001, pag. 274
În final putem concluziona că nu putem să ignorăm rolul important pe care
corporaţiile transnaţionale îl joacă în crearea de noi locuri de muncă, în promovarea
exporturilor, accentuarea transferului de capital şi tehnologii, transferul tehnicilor
manageriale, etc.
De altfel, nu trebuie să omitem și nici faptul că ele sunt pincipalii promotori ai
progresului de orice natură: tehnic, economic, social, etc., putând contribuii decisiv la
dezvoltarea unei regiuni sau ţări în special în curs de dezvoltare.
Pentru a ne face o imagine asupra dimensiunilor şi forţei corporaţiilor transnaţionale în
economia mondială actuală se pot menţiona următoarele18:
- 40% din comerţul mondial îl controlează corporaţiile transnaţionale;
- veniturile realizate de primele 200 de corporaţii din lume
echivalează cu 31,2 % din PIB- ul mondial;
- două treimi din comerţul mondial se derulează prin intermediul primelor 500 de
corporaţii, deci mai rămâne doar o treime să se desfăşoare pe cale clasică ;
- din primele 100 de economii ale lumii 27 sunt corporaţii transnaţionale ;
- corporaţiile transnaţionale deţin 90% din licenţele de
tehnologii la scară mondială ;
- veniturile cumulate a lui General Motors şi Ford depăşesc PIB- ul agregat al tuturor
statelor din Africa subsahariană, venitul primelor şase corporaţii Japoneze este cumulat
al ţărilor din America Latină.
Marile corporaţii au invadat planeta, iar fluxurile financiare internaţionale
instantanee fac ca economia mondială să nu mai poată fi îngrădită înăuntrul graniţelor unui
18
Miron Dumitru Mediul international de afaceri, Note de curs, Academia de Studii
Economice Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Master Afaceri internaţionale,
Bucureşti 2010, pag.110;

29
stat. Fluxul liber de informaţii a dus la îmbunătăţirea comunicaţiilor şi la scăderea costurilor
pentru transport, astfel încât globalizarea oferă comunităţilor şi persoanelor din zone
îndepărtate, mai puţin dezvoltate, numeroase oportunităţi şi opţiuni.
Aşadar, integrarea în economia globală implică slăbirea autorităţii naţionale, sau mai
bine spus a statului naţiune, deoarece actorii independenţi de stat au nevoie de spaţiu
independent pentru mişcare. Procesul de globalizare depinde, în primul rând, de
interdependenţa economică şi culturală şi mai puţin de dominarea economică şi culturală,
depinde de diversificare mai mult decât de unificare şi integrare, depinde de descentralizare,
de participarea mult mai profundă decât de centralizare şi de mobilizare19. Nu trebuie să
pierdem din vedere faptul că „globalizarea implică şi apariţia diferenţelor”, după cum susţine
R. Koolhaas. Venind în completarea acestei afirmaţii, în ceea ce priveşte sistemul economic
internaţional, Michael Manley afirmă că „fiecare trebuie să ne găsim locuşorul în economia
globală şi să tragem de noi în sus [...]”.
În această nouă eră a globalizării avem de-a face cu o realitate de necontestat, şi
anume: o ordine economică internaţională nedreaptă ce trebuie înlăturată. Astfel, ţările lumii
a treia nu au posibilitatea să concureze cu ţările care deţin monopolul asupra celor mai
avansate tehnologii şi resurse financiare nelimitate care au pus stăpânire deja pe majoritatea
pieţelor. Ele vor fi reduse treptat la simple zone producătoare de materie primă şi mărfuri
competitive din punctul de vedere al preţului, deţinând cea mai slab plătită mână de lucru.
În ceea ce priveşte dezvoltarea demografică şi tehnologică, istoricul Paul Kennedy
susţine că „planeta este tăiată astăzi de o uriaşă linie despărţitoare [...].
De o parte a ei se află societăţile tinere care se înmulţesc rapid, lipsite de resurse,
subdezvoltate şi subeducate, iar de cealaltă parte sunt populaţiile bogate dar bătrâne, cu
inventivitate tehnologică, dar muribunde din punct de vedere demografic.”

19
Lupan M., Globalizarea economiei, Universitatea „Ştefan Cel Mare”Suceava, Facultatea de
Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, pag. 3-5, http://www. seap.usv.ro /~ro/cursuri
/ECTS/ECTS_GE.pdf;

30
CAPITOLUL II. MEDIUL EUROPEAN DE AFACERI: PERSPECTIVE ŞI
CARACTERISTICI
2.1. Cadrul general şi legislativ privind integrarea Republicii Moldova în mediul
de afaceri european
Relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au debutat după 27 august
1991. Comisia Europeană a iniţiat în noul context geo-politic din estul Europei şi cel
determinat de reconsiderarea caracterului instituţiilor europene după luarea deciziilor de la
Maastricht, relaţiile cu statele nou apărute în fostul spaţiu sovietic. La 20 iulie 1992, Comisia
propunea semnarea acordurilor de parteneriat şi cooperare cu statele succesoare ale URSS 20,
iar la 28 noiembrie 1994 a fost semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare între UE şi RM.
Odată cu intrarea în vigoare a “Acordului de Parteneriat şi Cooperare” dintre
RM şi UE21, la 1 iulie 1998 relaţiile celor două entităţi au fost plasate într-un cadru legislativ
oficial. Noul acord propunea şi bazele juridice aplicării programului TACIS (Technical Aid to
the Commonwealth of Independent States) de asistenţă în Moldova.
Acordul de Partneriat şi Cooperare instituit pentru o perioadă de 10 ani, avea
următoarele obiective ample: continuarea dialogului politic, promovarea comerţului şi a
investiţiilor, cooperarea între domeniul legislativ, economic, social, financiar şi cultural,
susţinerea eforturilor Republicii Moldova de a consolida democraţia, de a dezvolta economia
şi de a finaliza tranziţia la economia de piaţă.
La 18 septembrie 2000, la Bruxelles, a avut loc o nouă întrunire a Comitetului de
Cooperare Parlamentară între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. În urma discuţiilor,
s-a ajuns la concluzia că nu există altă cale pentru aderarea la structurile europene decât cea a
modernizării sistemului legislativ şi a consolidării statului de drept.
Se impuneau, aşadar, ample reforme la nivelul legislativului şi a sistemului judiciar.
În anul 2001, când RM a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a Pactului
de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, ţara a fost invitată la Conferinţa Europeană ( un for
consultativ la nivel de miniştri ai afacerilor externe ai ţărilor candidate la aderare în UE).
Pentru a constitui cadrul instituţional intern, care să sprijine politica europeană a
guvernului RM, la 13 noiembrie 2002, era emis Decretul cu privire la crearea Comisiei
Naţionale pentru Intergrare Europeană, iar la 28 februarie 2003, in cadrul Parlamentului RM,
a fost constituită Comisia Naţională pentru Integrare Europeană, apoi şi Departamentul

20
http://www.infoeuropa.md/uniunea-europeana-si-moldova/
21
ACORD de parteneriat şi cooperare dintre comunităţile europene şi statele lor membre, pe
de o parte, şi REPUBLICA MOLDOVA, pe de altă parte din 28.11.94, ratificat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.627-XIII din 03.11.95.

31
Integrării Europene pe lângă Ministerul Afacerilor Externe (8 august 2003). În mai puţin de o
lună de la crearea Departamentului pentru Integrare Europeană, Comisia Naţională pentru
Integrare a RM în UE.
Pentru a identifica obiectivele cheie pentru viitoarea cooperarea transfrontalieră la 1
iulie 2003, Consiliul European adoptă un nou document “Deschizând calea pentru noul
instrument destinat Politicii de bună vecintătatea.” Acest instrument trebuia sa substituie
programul TACIS.
În prima jumătate a anului 2004 au avut loc o serie de runde de negocieri şi
consultări privind elaboarea Planului individual de Acţiuni RM-UE pentru 2004-2006, pentru
ca la 9 decembrie, 2004-Comisia Europeană să aprobe Planul de Acţiuni RM-UE.
La 4 martie 2005, în prima şedinţă a Parlamentului ales în urma scrutinului din 6
martie 2005, forul legislativ al RM adoptă în unanimitate Declaraţia cu privire la Parteneriatul
politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene22.
Planul de acţiuni UE-RM prevedea intensificarea relaţiilor politice, de securitate,
economice şi culturale şi “împărtăşirea responsabilităţii pentru prevenirea conflictelor şi
reglementarea acestora, dar şi o serie de noi perspective de parteneriat dintre UE şi RM.
Planul de Acţiuni stabileşte un set cuprinzător de priorităţi în domeniile incluse în
Acordul de Parteneriat şi Cooperare23. Printre aceste priorităţi, toate fiind importante, o atenţie
specială se acordă:
1. Perfecţionării economiei de piaţă funcţionale şi a climatului de afaceri prin
intermediul unor reforme structurale adecvate, orientate în acelaşi timp şi spre obţinerea
transparenţei şi previzibilităţii condiţiilor de desfăşurare a afacerilor.
2. Avansării continue în implementarea cadrului legislativ şi regulatoriu precum este
prevăzut în Art.50 al Acordului de Parteneriat şi Cooperare24.
- Implementarea măsurilor întru îmbunătăţirea convergenţei în domeniile cheie ale
legislaţiei RM cu legislaţia UE, în particular în sectoarele identificate în prezentul Plan de
Acţiuni. Elaborarea unui program de lucru în contextul reformei regulatorii în baza (1) listei
de acţiuni ce urmează a fi realizate şi legislaţiei ce urmează a fi examinată după ordinea de
priorităţi, şi (2) identificării instituţiilor responsabile şi a unor termene realistice pentru
implementarea acestor acţiuni, susţinute de resurse financiare şi umane adecvate şi instruirea

22
http://www.infoeuropa.md/uniunea-europeana-si-moldova/
23
http://gov.md/doc.php?l=ro&id=2763&idc=447
24
ACORD de parteneriat şi cooperare dintre comunităţile europene şi statele lor membre, pe
de o parte, şi REPUBLICA MOLDOVA, pe de altă parte din 28.11.94, ratificat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.627-XIII din 03.11.95.

32
acestora, precum şi a structurilor care să asigure coordonarea între diferite autorităţi
administrative implicate.

- Asigurarea funcţionalităţii depline a organismelor principale de reglementare.


Elaborarea unui program de măsuri „flanking”, incluzând standarde îmbunătăţite de elaborare
a actelor normative şi a regulamentelor, asigurând funcţionarea adecvată a organismelor de
reglementare şi urmărind implementarea măsurilor.
- Optimizarea cerinţelor administrative pentru companii (aprobarea cadrului juridic
relevant; implementarea; simplificarea schemei de raportare şi a obligaţiilor administrative;
limitarea la minim a numărului de licenţe şi permise necesare pentru iniţierea activităţilor
economice).
- Examinarea şi implementarea celor mai bune practici privind consultarea şi
notificarea agenţilor economici cu referire la noile măsuri de reglementare (transparenţa) şi
asigurarea unei perioade suficiente de timp necesare pentru adaptarea la aceste noi
regulamente ale desfăşurării afacerilor (previzibilitatea). Dezvoltarea dialogului cu investitori
şi antreprenori privind modalităţile de îmbunătăţire a climatului de afaceri.
- Crearea unui mediu de afaceri potrivit pentru societăţi, de ex. adoptarea şi
implementarea legislaţiei privind concurenţa eficientă şi falimentul.
Pe lîngă cadrul general (acordurile bilitarale de cooperare și parteneriat) a
Republicii Moldova cu UE, Republica Moldova a dezvoltat cadrul legislativ privind
mediul de afaceri.
Pe parcursul anilor 2005 - 2008, au fost iniţiate mai multe măsuri şi adoptate acte
normative în domeniul dreptului comercial. Însă nu de fiecare dată acestea au avut impactul
dorit. Principiul „ghişeului unic“ la înregistrarea companiilor şi eliberarea autorizaţiilor şi
certificatelor de către autorităţile locale a fost introdus încă din 200525.
În vederea realizării prevederilor PAUEM ce ţin de dreptul de stabilire şi dreptul
societăţilor in anul 2006, a fost modificată şi completată Legea cu privire la patenta de
intreprinzător, care prevede anularea treptată a patentelor pentru comercializarea unor tipuri
de mărfuri şi prestarea unor tipuri de servicii, reducerea taxei pentru patentă şi introducerii
plăţii de asigurare socială.

25
Moldova şi UE în contextul Politicii Europene de Vecinătate. Realizarea
Planului de Acţiuni UE-Moldova (februarie 2005 – ianuarie 2008), Asociaţia
pentru Democraţie Participativă ADEPT şi EXPERT-GRUP, Chiținău, Ed.: Arc,
2008. F.E.-P. „Tipogr. Centrală“, pag.146-153, http://www.e-
democracy.md/files/realizarea-pauem.pdf

33
A fost modificată şi completată Legea insolvabilităţii conform cerinţelor FMI. Astfel,
insolvabilitatea poate fi soluţionată doar in instanţe judiciare, renunţindu-se la procese
extrajudiciare, care sint ineficiente şi deseori injuste.
Au fost introduce modificări şi in Legea cu privire la intreprinderea de stat in
vederea deprinderii acestora să funcţioneze conform rigorilor economiei de piaţă. Cele mai
importante modificări ţin de procedura de constituire a intreprinderii, alegerea organelor de
conducere şi repartizarea profitului.
În 2007, a fost adoptată Legea cu privire la societăţile cu răspundere limitată 26. Deşi
in scopul armonizării legislaţiei autohtone cu cea europeană şi a eliminării numărului mare de
SRL-uri care există doar pe hirtie, proiectul legii prevedea majorarea capitalului social al
societăţilor pină la 30 000 lei, Legea adoptată in lectură finală prevede menţinerea capitalului
social al societăţilor la nivelul minim de 5400 lei. Iar pentru elimina rea societăţilor
comerciale nefuncţionale se cere buna funcţionare a Legii insolvabilităţii, şi nu majorarea
capitalului social minim pentru SRL-uri.
Au fost adoptate noua Lege a contabilităţii 27179 şi Legea privind activitatea de
audit28 care sint mult mai avansate decit legile precedente şi corespund cerinţelor actuale.
Legea contabilităţii pune în concordanţă legislaţia fiscală cu cea contabilă. Au fost modificate
o serie de standarde naţionale de contabilitate şi de audit.
În vederea sporirii eficienţei activităţii instituţiilor financiare (bancare şi nonbancare)
şi a altor societăţi care oferă credite, a fost elaborat proiectul de Lege privind birourile
istoriilor de credit29.
Dar în vederea imbunătăţirii climatului de afaceri nu este suficientă crearea unui
cadru juridic, importantă fiind respectarea supremaţiei legii. Existenţa cazurilor de
nerespectare a legii reprezintă o piedică in atragerea investiţiilor străine in Republica
Moldova.
Progresele în domeniul dreptului comercial trebuie să fie determinate şi de succesele
reformei justiţiei. Antreprenorii trebuie să fie siguri că drepturile lor vor fi apărate în mod
efectiv în judecată.
Legea cu privire la inregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a intreprinzătorilor
individuali30 prevede o procedură mult mai simplificată de inregistrare şi radiere din Registrul

26
Legea nr.135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată.
27
Legea nr.113 din 27.04.2007 a contabilităţii.
28
Legea nr. 61 din 16.03.2007 privind activitatea de audit.
29
Legea nr.122 din 29.05.2008 privind birourile istoriilor de credit.
30
Legea nr.220 din 19.10.2007 cu privire la inregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
intreprinzătorilor individuali.

34
de Stat a persoanelor juridice şi a intreprinzătorilor individuali, reducind termenul de
inregistrare, numărul documentelor necesare pentru inregistrare şi radiere. Legea oferă
posibilitatea depunerii actelor pentru inregistrarea de stat in formă electronică. Camera
Înregistrării de Stat va publica în „Monitorul Oficial“ lista agenţilor economici care nu
activează şi care in decurs de 12 luni nu au prezentat dări de seamă.
S-a intensificat colaborarea dintre Ministerul Economiei şi Asociaţia Investitorilor
Străini din Republica Moldova. Propunerile formulate de către FIA în Cartea Albă sint
examinate de Grupul de lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activităţii de
intreprinzător, care însă a fost creat doar în aprilie 2007. În prezent, investitorii străini în
Republica Moldova beneficiază de aceleaşi drepturi ca investitorii autohtoni, cu excep ţia
dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţiei agricolă şi a celor din fondul silvic31
Reforma regulatorie a fost concepută de către Ministerul Economiei şi pusă in
vigoare prin Legea nr.424-XV cu privire la optimizarea cadrului normativ de reglementare a
activităţii de antreprenoriat din 7 februarie 2005. Obiectivul acesteia a fost revizuirea cadrului
normativ existent, în scopul eliminării reglementărilor care nu corespund legislaţiei şi prezintă
bariere pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Prima etapă a reformei regulatorii a fost
finalizată cu succes. Au fost identificate şi examinate acte le oficiale care reglementează
activitatea de intreprinzător emise de fiecare autoritate a administraţiei publice, care, ulterior,
au fost incluse in patru categorii conform corespunderii prevederilor „ghilotinei“. A fost lansat
procesul de creare a unităţilor de reformă regulatorie in administraţiile publice locale, ceea ce
pe viitor va contribui la stimularea şi dezvoltarea climatului favorabil pentru activitatea de
intreprinzător in cazul funcţionării lor eficiente.
În anul 2006, a demarat a doua etapă a reformei regulatorii, prin adoptarea Legii cu
privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de intreprinzător 32 (numită şi
„Ghilotina II“).
Insă reformele decurg foarte lent. Termenul de implementare a Ghilotinei II a fost
extins, legea menţionată intrind in vigoare la 1 ianuarie 2008 faţă de 11 august 2007 după cum
era stabilit iniţial.
Au fost intreprinse un şir de acţiuni in vederea susţinerii intreprinderilor mici şi
mijlocii. În mai 2006, Guvernul a adoptat Strategia de Susţinere a dezvoltării intreprinderilor
mici şi mijlocii pentru anii 2006-2008 şi Planul de Acţiuni pentru implementarea strategiei,

31
Conform art.22 al Legii nr.81-XV din 18.03.2004 privind investiţiile în activitatea de
intreprinzător.
32
Legea nr.235 din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
intreprinzător.

35
precum şi metodologia de monitorizare şi evaluare a acesteia. Parlamentul a adoptat Legea
privind susţinerea sectorului intreprinderilor mici şi mijlocii 33 care precizează cri te riile de
calificare a intreprinderilor, principiile politicilor de stat in domeniul intreprinderilor mici şi
mijlocii şi prevede crearea unei organizaţii pe lingă Ministerul Economiei pentru
implementarea politicii de stat in acest domeniu.
Organizaţia pentru dezvoltarea sectorului intreprinderilor mici şi mijlocii 34 a fost
creată in mai 2007, sarcina principală fiind implementarea strategiilor şi programelor de
susţinere a intreprinderilor mici şi mijlocii. Însă buna ei funcţionare va depinde de volumul
resurselor financiare alocate pentru programele de susţinere a IMM-urilor. În caz
contrar, nu ne putem aştepta la rezultate superioare celor atinse de predecesorul organizaţiei –
Fondul pentru susţinerea antreprenoriatului şi dezvoltarea micului business. Cu toate că
numărul intreprinderilor mici şi mijlocii a fost in creştere, ponderea lor în numărul total de
intreprinderi a rămas neschimbată, iar ponderea veniturilor din vinzări a acestora in veniturile
totale din vinzări s-a micşorat.
In 2007 a fost elaborată Strategia de reformă a cadrului de reglementare de stat a
activităţii de intreprinzător35 în Republica Moldova, care conţine şi un Plan de Acţiuni
concrete privind simplificarea in continuare a procedurilor administrative la etapele de
inregistrare, desfăşurare şi lichidare a afacerii, optimizarea procesului de licenţiere,
consolidarea capacităţilor administraţiei publice in desfăşurarea reformei cadrului de
reglementare.
În acelaşi timp, poziţia ocupată de Republica Moldova în clasamentele internaţionale
nu indică progrese semnificative în îmbunătăţirea mediului de afaceri. Astfel, conform
clasamentului Băncii Mondiale „Doing Business“, Republica Moldova a cedat în poziţie atit
in 2006, cit şi in 2007, la momentul actual fiind plasată pe locul 92 din 178 ţări, ceea ce
denotă progresul lent al reformei regulatorii in Republica Moldova, cit şi evoluţii mult mai
rapide in alte ţări. Şi studiul „Cost of doing business 2008“ indică existenţa dificultăţilor in
obţinerea de licenţe, numărul mare de controale efectuate inclusiv de organe a căror
competenţă este discutabilă.
Introducerea, începînd cu data de 21 ianuarie 2008, a Regimului de Preferinţe
Comerciale Autonome acordat de către UE, a permis accesul liber mărfurilor autohtone pe

33
Legea nr.706 din 6.06.2006 privind susţinerea sectorului intreprinderilor mici şi mijlocii.
34
Organizaţia a fost creată prin HG nr. 538 din 17.05.2007.
35
Strategia a fost aprobată prin HG nr. 104 din 01.02.2007.

36
piaţa europeană. Acest fapt a transformat Uniunea Europeană în partenerul comercial principal
pentru Republica Moldova, 51% din exporturile moldoveneşti avînd destinaţie comunitară36.
La data de 21 decembrie 2009, la Bruxelles, s-a desfăşurat cea de-a XI-a reuniune a
Consiliului de Cooperare RM-UE, care a adoptat o declaraţie comună în care sunt susţinute
eforturile RM şi menţionate acţiuni în perspectiva apropierii celor 2 părţi. Reprezentanţii UE
au recunoscut aspiraţiile europene ale RM, au fost iniţiaţi paşi concreţi în vederea creării
Zonei de liber schimb cuprinzător şi aprofundat, a fost declarată intenţia de a lansa în 2012
dialogul cu privire la liberalizarea regimului de vize. De asemenea, a fost discutată
problematica transnistreană şi a fost confirmată continuarea cooperării în căutarea unei soluţii
viabile pentru conflictul transnistrean.
Aşadar, după două decenii de apropiere tot mai intensă, Republica Moldova
colaborează cu structurile comunitare în domenii dintre cele mai variate, iar aportul financiar,
tehnologic, cultural şi uman al UE este unul dintre cele mai importante în democratizarea RM,
în creşterea nivelului de trai al locuitorilor şi revigorarea economică a ţării.

2.2. Analiza mediului de afaceri european

Afacerile europene se referă la o varietate de activităţi economice ce implică agenţii


economici de pe întreg cuprinsul Europei.
O afacere europeană poate fi condusă de o singură persoană, poate fi o firma mică
sau mijlocie sau poate fi o organizaţie ce implică mii de persoane cu un patrimoniu de sute de
mii de euro cu baze de producţie şi/ sau distribuţie în mai multe ţări.
Aceste firme sunt considerate a fi creatoare de bogăţie şi de locuri de muncă. Odată
ce obiectivul principal (maximizarea profitului) este îndeplinit se obţine alocarea mai eficientă
a resurselor, creşterea productivităţii, creşterea numărului de locuri de muncă.
La nivel European, comportamentul firmelor este adoptat circumstanţelor
macroeconomice şi fazelor arcului economic prin care trec economiile europene: Faza boom;
Faza creştere economică; Faza de regresie economică.
Analiza mediului de afaceri în care își desfașoară activitatea firmele începe cu
investigarea factorilor ce influenţează capacitatea organizaţiei de a se poziţiona pe piaţă.
După cum se expune în literatura de specialitate37, mediul de afaceri se refera la
conditiile in care firmele europene operează, implicand un numar mare de forţe ce acţioneaza
36
http://www.mfa.gov.md/oportunitati-mediul-afaceri/
37
I. Gr. Ionescu, Mediul de afaceri european, manual de studiu individual,
Ed.PROUniversitaria, pag.36.

37
în acest mediu sip e baza căreia companiile îşi fundamentează strategiile, tacticile şi
activităţile de zi cu zi.
Mediul de afaceri, la rîndul său, poate fi analizat sub aspect extern şi intern.
Meiul extern:
- mediul politic;
- mediul cultural şi social;
- legislaţia naţională şi comunitară;
- impactul globalizării;
- fazele ciclului economic în ţara respectivă, inclusiv UE.
Mediul intern:
- patronatul;
- sursele de finanţare;
- mărimea firmei;
- structura organizatorică;
- managementul;
- politica de resurse umane.
Factorii ce influenţeaza capacitatea organizaţiei de a se poziţiona pe piaţă pot include
aspecte politice, economice, culturale, religioase şi lingvistice.
Factorii politici cuprind politicile economice, în special cele ce vizează creşterea
economică, dar şi alte politici care inluienţează creşterea economică.
Obiectivele pieţei unice a UE, din punct de vedere al afacerilor, se refera la mişcarea
libera a bunurilor şi serviciilor oamenilor şi capitalului eliminând barierele existente în comerţ
între statele membre.
Această politică bazată pe cele ( 4 ) patru libertăţi are în vedere menţinearea liberei
concurenţe în industria europeană de creare a locurilor de muncă şi de stimulare a creşterii
economice.
Avantajele pieţei unice:
- acces fizic mai facil / uşor la pieţele straine;
- costuri mai mici datorate eliminarii controalelor de la frontieră şi simplificării
procedurilor administrative;
- costuri mai mici datorate îmbunătăţirii economiei de scară (la nivelul Uniunii
Europene);
- o oportunitate mai mare de a explora avantajele competititve;
- inovaţie şi dinamism ca rezultat al liberalizării.

38
De exemplu, poate fi menţionat cazul extrem al blocului sovietic care, prin
planificarea de nivel central, a influienţat major forma de proprietatem structura
organizaţională, lipsa de profitabilitate şi eficenţă a activităţilor economice. Un alt caz, în care
factorii politici au influienţat asupra economiei poate fi politica guvernului M.Thatcher, prin
care a fost stimulat mediul de afaceri, exemplu urmat şi de alte ţări europene.
Alte politici care influienţează creşterea economică pot fi spre exemplu, politicile din
domeniul imigrării pe care care le practică acel stat care se confruntă cu probleme de acest
gen. De exemplu, în Vitrolles (sudul Franţei) puterea locală a fost câştigată printr-un program
care prevedea lege şi ordine, reducerea taxelor şi o politică activă de luptă împotriva
imigranţilor. Forţele de poliţie s-au dublat şi s-au îmbrăcat în ţinute ce aminateau de regimul
fascist, se dădea un premiu (800 franci) pentru fiecare copil născut care era francez sau
cetăţean european. Deşi tribunalul a considerat acest lucru ca ilegal, totuşi, sprijinul pentru
Frontul Naţional (Jean-Marie le Pen) a crescut în ultimul timp în rîndul membrilor mai tineri,
din clasa de mijloc, care sunt concuraţi de imigranţii din Africa de Nord.
Factorii economici. Politicile economice pe care le promovează guvernele au o
influenţă directă asupra mediului în care activează firmele. De la semnarea Tratatului
Maasstricht, politica economică a UE s-a concentrat pe adoptarea monedei unice la nivelul
Uniunii Europene. În acest sens realizându-se îndeplinirea criteriilor de convergenţă (Deficitul
bugetar sa nu fie mai mult de 3 % din PIB, iar datoria publică să nu depăşească mai mult de
60 % din PIB).
Un alt aspect se refera la capacitatea tarilor de a sincroniza fazele ciclului economic
(mai ales, de a-l face convergent cu cel al economiei germane – economie de referinţă).
Odată cu instaurarea Uniunii Economice şi Monetare, a apărut şi Banca Centrală
Europeană, independentă politic, iar politica monetară a devenit atributul exclusiv al acesteia,
avînd posibilitatea să manevreze rata dobînzii şi oferta de monedă pentru a atinge anumite
obiective, cum sunt stabilitatea monetară. Datorită decalajelor dintre zone, efectele unei
variaţii ale ratei dobânzii ar trebui cpntrabalansate de o flexobilitate a pieţei forţei de muncă şi
care, deşi statuată prin tratatele comunictare, în realitate este destul de limitată (datorită
inervenţiei statelor, a unor restricţii, dar şi a unor diferenţe culturale şi lingvistice).
Factorii sociologici. La categoria factorilor sociologici se referă, ca importanţă:
factorii culturali, religia, limba.
Prin cultura se inţelege ansamblul valorilor, altitudinilor, conveenţiilor sociale ale
unei naţiuni. Ele sunt transmise din generaţie în generaţie în special prin intermediul familiei.
Diferenţele culturale existente la nivelul UE, contribuie la diversitatea oamenilor ce locuiesc

39
in Europa, cee ce conduce la o mai mare complexitate, dar şi la o experienţă mai bogată, însa
diferenţele culturale presupun crearea unor bariere cu implicaţii deosebite asupra afacerilor
europene care dacă vor sa reuşească în afara pieţei interne trebuie să ţină cont şi de ele.
Exemple de diferenţe culturale:
- modul de organizare al firmelor: în Marea Britanie firmele sunt mai flexibile
raspunzând mai uşor nevoilor pieţei, firmele sunt mai rigide, orice trebuie sa fie realizat pe căi
birocratice.
- înfăţişarea şi comportamentul: în Franţa oamenii de afaceri pun accent pe mediul în
care arată şi asteaptă ca şi partenerii lor să facă la fel. Spaniolii considera ca este important să
fii îmbrăcat elegant însa într-un stil conservator, în timp ce patronii americani din firmele
europene încurajeaza personalul sa treacă de la o ţinută rigidă la o ţinută mai lejera cu scopul
de a creea un climat de muncă cât mai relaxat şi mai eficient.
Există şi alte aspecte care fac diferenţa dintre atitudinile şi comportamentele din
diferite ţări cum ar fi:
- a te uita la ceas: acceptat în Marea Britanie şi Germania, dar nu şi în Spania şi
Grecia;
- mediul de a pune problema: ţările scandinave şi finlandezii sunt directi, în timp ce
cei din ţările latine prefera mici discuţii.
Limba. În UE-15 existau 12 limbi oficiale şi alte 25 de limbi locale. Situaţia este
mai complexă în contextul celor 28 de ţări membre. Diferenţele lingvistice şi culturale dintre
diferite pot constitui anumite greutăţi pentru firmele ce doresc să se poziţioneze pe piaţele din
alte state membre ale UE. Capacitatea persoanei de a vorbi două sau mai multe limbi este
importantă deoarece:
- dă posibilitatea să negociezi cu un partener în limba lui, ceea ce crează
o impresie bună;
- evită discuţiile în secret, între partenerii de negocieri, pe parcursul
acestora;
- există un avanraj competitiv, faţă de cei care nu cunosc această limbă.
Un element important generat de comunicarea, la nivel global, este folosirea limbii
engleze şi introducerea de termeni din acesta în diferite limbi datorită: internetului, folosirii
computerului, a filmelor difuzate în limba engleză, a programelor de satelit. Unele ţări au
devenit, în mod justificat, îngrijorate de pericol: Franţa, Germania, Spania, Rusia, etc. şi-au
luat măsuri în consecinţă. Considerăm, că aşa ar trebui să procedeze şi Republica Moldova.
Este importantă şi percepţia pe care o naţiune o are despre ceilalţi, spre exemplu:

40
- Francezii şi britanicii sunt două popoare diferite şi cu obiceiuri diferite;
- Deşi similari, din punct de vedere al mărimii şi structurii pe vârste a populaţiei,
britanicii muncesc mai mult decât francezii – 45,8 ore/săpt., faţă de 40,6 – şi muncesc şi la
sfârşit de săptămînă; de asemenea, britanicii sunt mai puţin dispuşi la grevă, locuiesc mai rar
în locuinţe oferite de comunitate şi primesc ajutoare sociale mai puţin consistente; britanicii
au făcut 6,2 milioane de vizite în Franţa, în timp ce francezii au făcut doar 1,7 milioane de
vizite (cheltuind şi de cinci ori mai puţin);
- Mai mult de 50% dintre cetăţenii Franţei au o părere foarte favorabilă asupra
britanicilor, în timp ce doar 25% dintre aceştia au o părere identică faţă de francezi, în timp ce
20% îi consideră antipatici. Peste 22% dintre britanici îi consideră pe francezi ca fiind
aroganţi, 25% ca fiind reci şi distanţi, iar 10% lacomi şi ipocriţi. Mai puţin de 8% dintre
britanici îi văd pe francezi ca fiind amuzanţi şi curajoşi. Englezii consideră că cel mai bun
lucru, legat de francezi, este modul de a petrece, de a se distra, în timp ce francezii apreciază
monarhia, pub-urile şi ceaiul de după-amiază.
- Germanii îi văd pe britanici ca fiind politicoşi, conservatori şi haotici, în timp ce
aceştia îi consideră pe germani agresivi şi fără simţul umorului.
- Strîngerea mîinii este un salut normal în Germania, dar excepţional în Marea
Britanie; de asemenea, stilul de îmbrăcăminte este, de cele mai multe ori, strict în Regatul
Unit.
Religia. În ţările, tradiţional catolice (Polonia, Irlanda, Italia), impactul structurilor
bisericeşti asupra societatii şi asupra afacerilor este foarte important (exemplu: controlul
vanzarilor anticonceptionalelor în Irlanda). În Polonia biserica catolica are un rol vital chiar pe
scena politica, toate partidele aderând la valorile creştine. Firmele ce acţionează în cadrul
mediului de afaceri european trebuie sa conştientizeze că actionează în cadrul unei pieţe
comune cu cetăţeni ce aparţin unor culturi şi religii diferite.
Factorii tehnologici. Tehnologia are un impact important asupra mediului de afaceri
mai ales prin intermediul tehnologiei informationale. Este greu de imaginat viaţa de zi cu zi
fără tehnologiile informaţionale, spre exemplu: de la pilotul automat, până la sistemele
automate de control, al traficului în oraşele mari, de la roboţii industriali, pînă la liniile
automate de asamblare, pieţele financiare, valutare şi bursiere, comerţul electronic, e-banking-
ul, e-mailul etc.
Bill Gates consideră că Internetul acţioneaza ca un market-maker, aducând la un loc
cumpărătorii şi vânzătorii cu un minim de efort nu numai pentru bunuri şi servicii ci şi pentru
forţa de muncă.

41
În ce priveşte UE, încă în 1994 a fost formulată prima strategie în domeniul
societăţii informaţionale, care propunea crearea de reţele la nivel european, utilizarea
tehnologiilor informaţionale, creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestui
domeniu. În anul 1997, a fost publicată Carta Verde a convergenţei telecomunicaţiior, a
sectorului media şi tehnologiei informaţiei. A fost întărită protecţia proprietăţii intelectuale,
mai ales în ceea ce priveşte serviciile on-line, internetul, CD-ROM-urile etc.
Factorii legali. Sistemele legale pot varia semnificativ, de la o ţară, la alta, atât în
ceea ce priveşte conţinutul cât şi mediul în care legile sunt interpretate.
În UE, legislaţia comunitară se aplică la toate ţările membre şi stabileşte elementele
unui cadru legal comun, deşi, la nivel naţional, fiecare ţară are propriile legi (Tratatul de la
Roma – 1957, Actul Unic European – 1987, Maastricht – 1992, Amsterdam – 1998,
regulamentele, directivele avizele, hotărîrile Curţii de Justiţie etc.). Odată cu desăvîrşirea
uniunii politice, adoptarea Constituţiei Europene, diferenţele dintre sistemele legale naţionale
tind să se diminueze. Sistemul legal al UE se bazează pe dreptul civil, cu reguli şi
reglementări detaliate care sunt strict interpretate.
Principalele influenţe ale sistemului legal asupra afacerilor se refera la impactul
asupra mixului de marketing (produs, preţ, promovare, distribuţie) şi la legile ce
reglementeaza concurenţa.
Guvernele naţionale urmăresc prin legislaţie să împiedice crearea de monopoluri sau
carteluri private care să împiedice intrarea altor firme pe piaţă. Acest lucru nu le împiedică,
însă, să lase să funcţioneze monopoluri publice pe care să le subvenţioneze masiv
Mediul înconjurător şi etica în afaceri. Este necesar de menţionat conştientizarea,
la nivel comunitar, a pericolului generat de procesul de încălzire globală, care duce fie la
modificarea comportamentului clienţilor, fie la măsuri legislative ale UE (de exemplu, UE a
susţinut includerea în preţurile bunurilor şi serviciilor a costurilor implicate de poluare, mai
ales în cazul anumitor industrii). Totuşi, UE insistă ca acestea să nu reprezinte o formă de
barieră neoficială în calea comerţului – alterează piaţa unică.
După cum se susţine în literatura de specialitate 38, Etica nu reprezintă încă un subiect
de importanţă majoră pe agenda UE. Totuşi, discuţii legate de salarizarea managerilor, de
avantajele unor salariaţi etc. sunt privite cu interes şi tind să ocupe un loc din ce în ce mai
important.
Analiza mediului de afaceri începe, de obicei, cu investigarea acelor factori care au o
mai mare sau mai mică influienţă asupra capacităţii organizaţiei de a se poziţiona pe piaţă.
38
Ionescu I. Gr., Mediul de afaceri european, manual de studiu individual,
Ed.PROUniversitaria, pag.43.

42
Scopul este de a oferi o imagine clară asupra mediului pentru o dezvoltare strategică şi de a
sintetiza informaţiile diverse (important este şi modul în care ele sunt prelucrate şi
interpretate).
O modalitate de analizare a mediului concurenţial, examinată în literatura de
specialitate39, este folosirea modelului celor cinci forţe, dezvoltat de Michael Porter (1980)40.
Acest model, cu aplicabilitate largă în numeroase situaţii şi ramuri economice,
reuşeşte să surprindă cele mai importante elemente din dinamica unei industrii. Acesti factori
sunt semnificativi pentru evoluţia ulterioară a firmei. Forţa şi importanţa fiecăruia va varia de
la piaţă la piaţă, dar toţi sunt relevanţi cînd analizăm condiţiile în care evoluează o firmă.
Aceşti factori sunt:
- capacitatea de negociere a cumpăratorilor;
- capacitate de negoceire a furnizorilor;
- produsele sau serviciile care pot substitui oferta firmei;
- potenţialii noi intraţi pe piaţă;
- competitorii deja instalaţi pe piaţă.
După M. Porter, comportamentul firmei, costurile de producţie, investiţiile necesare
etc. sunt determinate de aceşti factori.
Modelul menţionat poate fi utilizat, atât la scară locală, regională, dar şi la naţională
sau internaţională, în funcţie de scopul propus. De asemenea, acesta poate fi folosit pentru a
prezenta situaţia dintr-o anumită ramură la un moment dat, sau practic pentru a determina
poziţia unei firme în cadrul ramurii şi lucrurile asupra cărora ar trebui să îşi îndrepte atenţia.
În plus, modelul reprezintă o modalitate de analiză a mediului concurenţial cu care o
firmă trebuie să se confrunte atunci când vrea să intre pe o piaţă nouă (zonă geografică nouă).
Comparînd evoluţia acestor forţe cu cele de la nivel local, strategii firmei pot aprecia care sunt
elementele care ar putea să se transforme în ameninţări la adresa firmei pe noul teatru de
operaţiuni.

39
Ionescu I. Gr., Mediul de afaceri european, manual de studiu individual,
Ed.PROUniversitaria, pag.43.
40
Cele cinci forte au fost descrise de Porter in cartea sa ”Competitive Strategy: Techniques for
Analyzing Industries and Competitors”.

43
Analizând tendinţele de modificare a mediului de afaceri, în cadrul unui studiu
efectuat de experții din domeniu41, au identificați și examinați 13 factori principali, divizaţi în
2 grupe:
1. Factori de mediu care influenţează nemijlocit activitatea de afaceri:
o Influenţele reglementărilor statului;
o Impozitarea afacerii. Nivelul cheltuielilor;
o Reglementarea legislativă a antreprenoriatului;
o Dezvoltarea infrastructurii. Accesul la resurse în condiţii avantajoase;
o Resursele de muncă;
o Potenţialul de inovare;
o Protecţia drepturilor patrimoniale;
o Relaţia dintre business şi autorităţi. Activitatea funcţionarilor de stat, antrenaţi
în reglementarea business-ului;
o Atractivitatea ţării pentru investitorii străini;
o Caracteristicile pieţei interne.
2. Factori ce caracterizează situaţia generală în ţară, pe plan național, dar
deţin o anumită influenţă asupra mediului de afaceri:
o Factorii macroeconomici;
o Condiţiile social-economice şi politice;
o Conflictele şi riscurile interne şi externe.
Factorii, menţionaţi mai sus, au constituit baza fişei de evaluare, în care experţii au
evaluat direcţiile şi capacitatea de influenţă a factorilor principali, a subfactorilor şi
indicatorilor săi asupra mediului de afaceri.
Sub aspect operaţional, însă, proliferarea mediului, tendinţele de concentrare a pieţelor,
orientarea informaţională a economiilor contemporane conduc la reconsiderări profunde, în
sensul că:
- firmele au un interes direct şi un rol activ în a obţine şi utiliza informaţii din şi despre
mediul lor de afaceri;

41
Proiectul 08.817.08.011A „Analiza şi estimarea mediului de afaceri şi a climatului
investiţional”, IEFS, 2009. Conducător ştiinţific – doctor în economie, conferenţiar cercetător
ACULAI Elena; beneficiar – Ministerul Economiei al Republicii Moldova, Direcţia politici de
dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi profesii liberale, şeful Directiei doctor în
economie VEVERIŢA Valentina (Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS) al AŞM, la
comanda Ministerului Economiei al Republicii Moldova, a elaborat şi a aprobat unele
recomandări metodice de evaluare a mediului de afaceri şi climatului investiţional).

44
- extragerea din mediu şi procesarea informaţiei în cadrul firmelor este generatoare de
costuri semnificative şi presupune abilităţi organizaţionale specifice;
- performanţele firmelor în confruntarea concurenţială sunt direct şi decisiv
condiţionate de abilităţile lor specifice de a-şi asigura informaţia necesară atingerii propriilor
scopuri şi de a o utiliza în conformitate cu acestea.
În economia contemporană, caracterizată prin turbulenţa mediilor de afaceri, se
amplifică nevoia întreprinderii de a prospecta şi interpreta o gamă largă de informaţii, ce
descriu starea şi tendinţele mediului. Această acţiune se realizează atât cu mjloacele proprii,
prin intermediul aşa-numitelor funcţii sau compartimente de interfaţă, cât şi prin apelul la
informaţii, provenind din surse externe autorizate: institute de cercetare, centre de consultanţă,
baze de date publice, etc42.
Orice distorsiune, intervenită la nivelul informaţiei despre mediu, se traduce,
inevitabil, în decizii eronate, soldate cu diminuarea performanţelor competitive ale firmei,
mergând până la periclitarea însăşi a supravieţuirii acesteia. Abordările manageriale
nesistematice, cu privire la mediu, sunt frecvente la firmele cu o cultură managerială
insuficient de receptivă faţă de caracterul inevitabil deschis al organizaţiilor socio-economice;
asemenea abordări se concretizează în constituirea ocazională a unor percepţii sporadice şi
nestructurate cu privire la mediul ambiant, în vederea rezolvării unor probleme specifice,
punctuale, ca expresie a orientării către interiorul organizaţiei.
Prin contrast, supravegherea sistematică de către firme a mediului are un caracter de
continuitate, vizeză constituirea unei percepţii bine structurate asupra mediului, care să per-
mită abordări prospective asupra unor probleme de fond ale managementului organizaţiilor
repective.
În tabelul alăturat, se prezintă sintetic relaţia dintre atitudinea managerilor faţă de
mediu şi caracteristicile dinamicii acestuia:
Tabelul: 2.1.
Relaţia management-mediu
Atitudini manageriale Mediu Mediu Mediu turbulent
static dinamic
Orientare către interiorul organizaţiei Pericol Pericol ridicat Eşec probabil

Conştientizarea interacţiunii
organizaţie-mediu, în termeni Pericol Pericol ridicat
generali
Supravegherea sistematică a Pericol
42
Miron Dumitru Mediul international de afaceri, Note de curs, Academia de Studii
Economice Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Master Afaceri internaţionale,
Bucureşti 2010, pag.106;

45
mediului
Sursa: Longenecker şi Pringle, 1984

Tabelul ilustrează sugestiv atât necesitatea supravegherii sistematice, de către firme, a


mediului ambiant, cât şi riscurile majore pe care le antrenează subaprecierea importanţei
acestui demers. Prin urmare, se poate afirma că turbulenţa specifică economiei contemporane
face ca, practic, orice companie, oricât ar fi ea de competitivă la un moment dat, să fie expusă
unor potenţiale situaţii de declin şi de criză.
Supravegherea mediului este un imperativ pentru toate firmele, indiferent de
dimensiune, sau domeniul de activitate și piață de desfacere. Practicată sistematic, ea
limitează riscurile derivate din imprevizibilitatea şi incertitudinea stărilor de mediu percepute
sau viitoare. Totodată, ea este condiţia necesară, dar nu şi suficientă a succesului;
Neglijarea sau subestimarea preocupării de supraveghere a mediului de afaceri este o
sursă majoră de necompetitivitate şi premisă a unui eşec probabil; ea se poate manifesta prin:
 viziuni incomplete şi superficiale asupra mediului general şi specific;
 demersuri sporadice de observare a mediului de afaceri;
 gestionarea defectuoasă a informaţiei despre mediu;
 incapacitatea de a recepta complexitatea şi incertitudinea din mediu;
Anomaliile ce apar în funcţionarea firmelor datorită insuficienţelor demersului de
supraveghere a mediului de afaceri se referă la:
- ratarea unor şanse de reuşită, cum ar fi: penetrarea pe o nouă piaţă, obţinerea unui
avantaj concurenţial, ameliorarea imaginii publice etc;
- ignorarea unor pericole sau riscuri care ajung să declanşeze sau să agraveze
perturbaţii şi crize economice, financiare sau organizaţionale;
- comiterea unor erori de orientare strategică în decizii de restructurare, poziţionare
pe piaţă, alianţe, redimensionare, investiţii, dezvoltare de produse noi, tehnologii
noi, etc;
- autolimitarea potenţialului de învăţare şi de schimbare delimitat de perceperea şi
reprezentarea mediului de afaceri;
- pierderea parţială sau totală, de către corpul de manageri, a controlului asupra
performanţelor şi evoluţiei propriei firme.

46
Asemenea anomalii pot fi prevenite prin constituirea unei interfeţe sensibile între firmă
şi mediu, precum şi prin aplicarea unor metode şi instrumente adecvate de observare a
mediului de afaceri.43

2.3. Strategii şi forme de integrare a companiilor naţionale în mediul european de afaceri


Pentru a putea analiza strategiile şi formele de integrare a companiilor naţionale în
mediul european de afaceri, este necesar să efectuăm o analiză atentă a „modelului economic
european”44, aplicat în cadrul ţărilor membre ale UE, care prin Strategia de la Lisabona relevă
obiectivele acestuia, focalizate asupra creşterii, coeziunii sociale şi ocupării pe seama
progreselor în educaţie şi inovare, a liberalizării industriei serviciilor, creşterii ocupării şi,
implicit, reducerii şomajului.
Acest model poate fi un reper eficient şi de durată pentru Republica Moldova,
inclusiv și pentru firmele naționale care î-și propun să se integreze în mediul european de
afaceri.
Într-o lume globală, a tehnologiei interdependente şi bazată pe cunoaştere, modelele
economice neoliberale trebuie revizuite în ceea ce priveşte scara de valori a acestora. Vectorii
dezvoltării durabile şi ai societăţii bazate pe cunoaştere repun pe ordinea de zi întreaga
structură a modelului economic contemporan.
Comunicatul Comisiei Europene „Valorile europene într-o lume globalizată”,
referindu-se la specificul modelului economic european, subliniază importanţa cu totul
deosebită pe care o au „solidaritatea şi coeziunea, oportunităţile egale şi combaterea tuturor
formelor de discriminare, sănătatea şi siguranţa adecvată la locul de muncă, accesul universal
la educaţie şi îngrijirea sănătăţii, calitatea vieţii şi calitatea muncii, dezvoltarea durabilă şi
implicarea societăţii civile. Aceste repere stau la baza mai multor modele economice europene
şi sunt incluse în opţiunea Europei pentru o economie socială de piaţă”, pe baza aplicării
Tratatelor UE, a legislaţiei şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Cartei drepturilor
fundamentale.
Modelul economic european vizează următoarele aspecte:
- principii, criterii şi valori comune, bazate pe diferite modele sociale, care sunt
generate de „unitate prin diversitate”;

43
Horaţiu Dragomirescu, “Le comportement de l'entreprise dans un environment turbulent”.
In: “Cahiers des contributions du III-eme Seminaire MCX”, 21-22 mai 1992, Presses de
l'Universite d'Aix-Marseille III, Aix-en-Provence, pag. 28
44
Gheorghe Zaman, Repere strategice ale eficienţei procesului de integrare a României în
Uniunea Europeană, Integrarea României în Uniunea Europeană. Provocări şi soluţii
Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, http://www.asociatiaeconomistilor.ro

47
- sectorul public deţine un rol important în reglementările naţionale şi oferă servicii
de interes general, de înaltă calitate; în UE-25 o proporţie de 27% din PIB se alocă
cheltuielilor sociale pentru protecţie socială, faţă de 15% în SUA şi 17% în Japonia;
- oportunităţile de integrare, armonizare şi coeziunea, la nivel european, reprezintă
factori de consolidare a sistemelor economice naţionale de exemplu, prin crearea pieţei unice
şi mecanismele financiare structurale ale UE;
- parteneriatul şi dialogul dintre guverne, industrie şi sindicate reprezintă factori
economico-sociali cu îndelungată tradiţie, care se manifestă prin mecanisme şi instrumente
sensibil diferite de la o ţară membră la cealaltă.
Modelul economic european, prin instrumentele şi politicile preconizate,
încearcă să consolideze criteriul justiţiei sociale stabilindu-şi ca obiective prioritare:
- creşterea ocupării şi reducerea şomajului care în unele ţări membre ale UE atinge
niveluri foarte mari mai ales în rândul tinerilor, imigranţilor, femeilor şi persoanelor mai în
vârstă;
- o mai bună adecvare între structura sistemului educaţional şi nevoile de locuri de
muncă, în societate, în cercetare;
- reducerea decalajelor dintre sărăci şi bogaţi, la nivel de indivizi, grupuri sociale şi
state membre ale UE şi contracararea tendinţei de creştere a acestor decalaje.
Modelul economic european bazat pe economia socială de piaţă necesită şi o
redefinire a intereselor naţionale, economice şi sociale, ţinând seama de procesul de eroziune
a distincţiei clasice dintre politicile naţionale şi internaţionale ca şi de necesitatea ca
subsistemele funcţionale ale unui sistem complex, cum este cel al UE, să fie inclusive.
La selectarea strategiei şi formei de integrare a companiilor naţionale în mediul
european de afaceri urmează să fie analizate strategiile și reperele modelulului economic
european, ținînd cont totodată și de existenţa unei mari varietăţi tipologice în rândul
întreprinderilor, a concepţiilor factorilor de decizie implicaţi şi a unui număr mare de
specialişti în management se reflectă în profilarea unei diversităţi imense de strategii.
Clasificarea strategiilor nu este o acţiune simplă şi lipsită de dificultăţi, acest lucru fiind
datorat în principal numărului foarte mare de strategii care se întâlnesc în practică şi de
multitudinea criteriilor ce se pot folosi la clasificarea strategiilor.
În continuare vom examina cele mai uzitate criterii de clasificare folosite în teoria
economică45, încercând, astfel, să demonstrăm complexitatea sferei de cuprindere a
strategiei.
45
Petrovici Virgil, „Managementul firmei”, Editura Muntenia, Constanţa, 2009,
http://www.scribd.com/doc/208872879/C-3-315-Management-Strategic-Petrovici-Virgil-doc.

48
1. Primul criteriu de clasificare care se impune atenţiei este fără îndoială nivelul
de ierarhizare al obiectivelor. Astfel se poate vorbi despre existenţa unei strategii a firmei
(sau de ansamblu), strategia economică (sau de afaceri) şi strategia funcţională.
- Strategia firmei se ocupă de ansamblul aspectelor organizatorice, acordând atenţie
deosebită aspectelor organizatorice.
- Strategia economică se ocupă de problematica economică axându-se asupra
abordărilor de adoptat pentru a fi într-o industrie sau pe un anumit segment de piaţă.
- Strategia funcţională se concentrează asupra maximizării productivităţii
resurselor.
Strategia de ansamblu, a firmei, fiind una care se caracterizează prin generalitate se
va referi la portofoliul afacerilor în principal şi va hotărî ce afaceri vor fi dezvoltate, menţinute
sau restrânse. Aceasta vizează întotdeauna orizonturi mari de timp.
Strategia de afaceri se adresează unei perioade de timp mai mică şi se stabileşte
distinct pentru fiecare domeniu de activitate strategic.
Strategia funcţională la rândul ei se elaborează pentru o perioadă de timp şi mai
mică (de până la un an) şi se stabileşte pentru fiecare domeniu funcţional în parte (marketing,
producţie, comercial, personal, etc.).
2. Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de cuprindere ce
caracterizează strategia. În acest fel avem 2 categorii de strategii: globale şi parţiale. În
timp ce strategiile globale tratează toate activităţile firmei cele parţiale se referă doar la o
parte a acestora. Strategiile globale vor fi caracterizate în consecinţă de o complexitate mai
ridicată şi presupun implicarea unor resurse apreciabile. În comparaţie, strategiile parţiale
sunt concentrate asupra celor mai dezvoltate sau asupra celor mai slabe domenii ale firmei,
folosind o cantitate mai mică de resurse.
3. Strategiile se pot clasifica şi după gradul de participare al firmei la elaborare.
Din acest punct de vedere avem, strategii integrate şi independente. Strategia integrată
se elaborează de către conducerea firmei împreună cu reprezentanţii suprasistemelor din care
firma face parte şi vizează o anumită corelare între obiectivele firmei şi obiectivele
suprasistemului. Aceste strategii sunt caracteristice regiilor autonome şi filialelor marilor
societăţi naţionale sau internaţionale.
Strategia independentă este elaborată în întregime de către conducerea
întreprinderii fără influenţe din afară şi urmăreşte realizarea unor obiective specifice
organizaţiei, cum ar fi maximizarea profitului.

49
4. Un alt criteriu important care stă la baza împărţirii strategiilor în mai multe
categorii este şi dinamica principalelor obiective urmărite prin respectiva strategie. Astfel
dacă obiectele stabilite sunt la nivelul atins în trecut însă superioare perioadei ce doar a luat
sfârşit, strategia este de redresare. Dacă se stabilesc obiective identice sau asemănătoare cu
cele din perioada precedentă, strategia este de consolidare, iar dacă obiectivele sunt stabilite
la un nivel superior faţă de nivelul atins până în prezent atunci strategia este de dezvoltare.
- Strategia de redresare va fi orientată cu precădere aupra eliminării deficienţelor
care au dus în trecut la scăderea performanţelor şi obţinerea în acest fel a nivelului mai ridicat
al rezultatelor.
- Strategia de consolidare urmăreşte perfecţionarea laturilor calitative ale activităţii
în vederea conservării rezultatelor obţinute în perioada precedentă considerate satisfăcătoare
sau în situaţia în care contextul economic şi social nu permit dezvoltarea activităţii cea mai
bună soluţie o reprezintă consolidarea poziţiei.
- Strategia de dezvoltare vizează atingerea unui nivel de performanţă care nu a mai
fost atins până în prezent şi de aceea solicită întotdeauna un efort însemnat sub aspect
economic, tehnic, uman, etc.
5. După atitudinea faţă de parteneri strategiile sunt concurenţiale şi relaţionale.
- Strategia concurenţială vizează relaţiile dintre firmă şi întreprinderile cu care
intră în concurenţă directă sau indirectă. Obiectivul fundamental, al unei astfel de strategii este
mereu înfrângerea concurenţei, ocuparea unei poziţii cât mai bune pe piaţă şi în cele din urmă
obţinerea avantajului competitiv.
- Strategia relaţională spre deosebire de strategia concurenţială pune accentul pe
colaborare şi cooperare cu ceilalţi membri ai mediului extern chiar şi cu o parte a firmelor
concurente.
Alegerea între adoptarea unei strategii concurenţiale şi relaţionale se face pe baza
unei analize cu privire la avantajele şi dezavantajele fiecărei variante şi gradul de risc pe
care îl implică fiecare. O strategie concurenţială ce presupune o luptă de concurenţă foarte
puternică implică un consum foarte mare de resurse şi un grad mare de risc cu privire la
atingerea obiectivelor şi recuperarea cheltuielilor, iar o strategie relaţională care se bazează
pe alianţe strategice şi cooperare reduce riscurile unor confruntări directe atunci când ea
vizează o firmă concurentă, însă reduce avantajele pe care firma le deţine comparativ cu
situaţia în care ea deţine poziţia de lider pe piaţă.
6. Strategia adoptată de o firmă diferă şi în funcţie de poziţia sa pe piaţă.
Aceasta reprezintă un alt criteriu de clasificare. În cazul în care întreprinderea ocupă poziţie

50
de lider pe piaţă strategia sa va fi orientată spre: dezvoltarea cererii globale; inovare
tehnologică; închiderea pieţei pentru noii veniţi; consolidarea poziţiei. Spre deosebire de lider,
challengerul, respectiv întreprinderea care ocupă poziţia secundă va adopta o strategie de
obicei ofensivă care să îi asigure mărirea segmentului de piaţă, inovarea şi oferirea unui preţ
de vânzare mai atrăgător.
7. După gradul de receptivitate al întreprinderilor la schimbare, strategiile
adoptate de aceasta sunt de consolidare a poziţiei pe piaţă, imitative şi inovaţionale.
Strategiile inovaţionale presupun realizarea de noi produse, aplicarea de noi tehnologii, noi
metode de management şi marketing. Aceste strategii presupun o mare deschidere din partea
conducerii firmei către ceea ce este nou şi pot garanta efecte extraordinare pentru creşterea şi
dezvoltarea firmei însă sunt dificil de pus în aplicare şi implică anumite riscuri.
Strategia de consolidare a poziţiei pe piaţă necesită o receptivitate medie faţă de
schimbare, atât cât este necesară pentru menţinerea poziţiei concurenţiale. Totuşi această
strategie implică eforturi considerabile de inovare şi progres în ceea ce priveşte calitatea şi
productivitatea. Strategiile imitative sunt copii ale strategiilor adoptate de către alte firme cu
modificările de rigoare la mediul intern al său. Ele implică un nivel de risc redus dar şi
câştigurile sau avantajele obţinute de pe urma aplicării strategiei sunt mai mici decât de pe
urma unei strategii mai originale. Totuşi, aceste iniţiative pot conduce la performanţe
superioare şi la ocuparea unei poziţii favorabile faţă de concurenţă.
8. După modul de dobândire a avantajului competitiv strategiile întâlnite la
nivelul întreprinderilor sunt: de dominare prin costuri, de diferenţiere şi de focalizare.
- Strategia de dominare prin costuri presupune găsirea unor modalităţi prin care
să se obţină un cost redus de producţie şi a surselor de aprovizionare avantajoase.
- Strategia de diferenţiere pune accent pe crearea unei oferte proprii, uşor de
diferenţiat în comparaţie cu cea a concurenţilor (se caută crearea unui produs sau serviciu
unic care să îi aducă firmei avantajul competitiv). Realizarea practică a acestui deziderat se
face prin oferirea unei calităţi superioare, a unor servicii suplimentare, prin crearea unei
imagini a mărcii favorabile, chiar de notorietate etc.
- Strategia de focalizare (sau de specializare) se bazează pe ideea că firma care se
axează pe o anumită activitate o va putea realiza mult mai bine decât o alta care se ocupă de
mai multe în acelaşi timp.
După cum am putut observa din cele expuse mai sus, există o multitudine de criterii
de clasificare a strategiilor iar tipologia acestora este deosebit de diversificată.

51
Vorbind despre opţiunile principale ale firmelor în privinţa alegerii unei strategii, în
literatura de specialitate46 sunt propuse spre examinare o serie de criterii considerate de primă
importanţă, cum ar fi dinamica pe care o impun obiectivele strategice. Astfel strategiile pot fi:
1. Strategii ofensive (de creştere sau de dezvoltare);
2. Strategii de stabilitate;
3. Strategii defensive (sau de restrângere);
4. Strategii combinate.
1. Strategiile ofensive au drept obiectiv mărirea volumului vânzărilor, a
încasărilor, a profitului, a segmentului de piaţă deţinut, dezvoltarea activităţilor în
general. Întotdeauna o astfel de strategie presupune ca firma în cauză să dispună de o situaţie
economică solidă, să dispună de suficiente resurse financiare, tehnice, umane necesare
susţinerii unui astfel de program de dezvoltare. De multe ori strategiile de dezvoltare se
transformă în strategii de localizare a activităţii ce urmăresc formarea de firme transnaţionale
în vederea valorificării unor avantaje legate de accesul la unele pieţe protejate sau de costul
mai redus al forţei de muncă, etc.
- Unul din motivele unei variante strategice ofensive, de creştere este de a mări
producţia de serie prin cucerirea de cât mai multe pieţe de desfacere. În acest mod se reduc
costurile unitare ale producţiei şi are loc o creştere a competitivităţii acestor produse.
- O altă raţiune pentru strategia de dezvoltare o reprezintă lupta concurenţială.
Întreprinderile intră în permanenţă în concurenţă directă şi indirectă între ele iar dezvoltarea
reprezintă o condiţie fundamentală pentru supravieţuirea într-un mediu din ce în ce mai dur
din punct de vedere al luptei de concurenţă. O întreprindere mare, puternică va avea
întotdeauna posibilităţi mai mari de a se aproviziona la preţuri mai avantajoase, de asemenea
va avea putere mai mare de negociere în contractarea de credite şi posibilităţi mai mari de
câştigare a unor noi segmente de piaţă.
Punerea în practică în mod efectiv a unei strategii de dezvoltare se poate realiza
în multiple modalităţi. În primul rând aceasta se poate baza fie pe o creştere internă, fie pe o
creştere externă. În primul caz strategia presupune dezvoltarea propriilor structuri ale firmei
prin intermediul investiţiilor interne şi creşterii capacităţii de producţie. Se realizează prin
mărirea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni, dezvoltarea rezervelor de
autofinanţare, emisiune de obligaţiuni sau prin credite bancare. Creşterea externă presupune
asocierea cu alte întreprinderi sau achiziţionarea altor firme. Aşadar, creşterea externă se
realizează prin absorbţie, fuziune, joint-venture, etc.
46
Petrovici Virgil, „Managementul firmei”, Editura Muntenia, Constanţa, 2009,
http://www.scribd.com/doc/208872879/C-3-315-Management-Strategic-Petrovici-Virgil-doc.

52
Principalele variante ale strategiilor de dezvoltare sunt: specializate; integrarea
orizontală; integrarea verticală; diversificarea.
 Strategiile de dezvoltare care presupun specializarea urmăresc focalizarea
asupra unui singur produs sau serviciu sau pe o gamă restrânsă de produse. Bineînţeles această
alegere, a produsului sau gamei de produse se va face ţinând cont de trăsăturile întreprinderii
astfel încât să îi asigure o utilizare eficientă a potenţialului său. Specializarea implică anumite
avantaje în sensul unei complexităţi mai reduse a structurii de management faţă de firmele
care practică diversificarea, cunoaşterea mai bună a nevoilor clienţilor deserviţi, eficienţă
ridicată, ce derivă din foarte buna cunoaştere a caracterului activităţii desfăşurate.
Dezavantajele specializării sunt legate de riscul pe care îl implică evoluţia cererii pentru
produsul sau gama de produse ce fac obiectul activităţii întreprinderii precum şi rigiditatea
organizaţiei în vederea adaptării la noile realităţi economice.
 Strategiile de dezvoltare prin integrare orizontală presupun preluarea
controlului asupra firmelor concurente, firme care ocupă poziţii similare în lanţul de
producţie. Dezavantajul principal al acestei variante de dezvoltare îl constituie preţul mare la
care se achiziţionează aceste firme, preţ mult mai mare, decât valoarea reală a patrimoniului
ei.
 Strategiile de dezvoltare prin integrare pe verticală se bazează pe preluarea
controlului asupra unor întreprinderi din amonte sau din avalul firmei. Efectul integrării pe
verticală a activităţii este creşterea eficienţei, mărirea posibilităţii de sporire a profitului, o
aprovizionare corespunzătoare (în cazul integrării pe verticală în amonte), obţinerea de profit
adiţional (integrarea în aval) etc. La fel ca şi la integrarea pe orizontală dezavantajul îl
constituie efortul financiar deosebit la care se adaugă şi necesitatea existenţei unor abilităţi
manageriale deosebite ce decurge din creşterea substanţială a complexităţii activităţilor
desfăşurate.
2. Strategia de stabilitate urmăreşte menţinerea unui anumit nivel al volumului
vânzărilor, al încasărilor, al profitului, al segmentului de piaţă deţinut şi al altor astfel de
indicatori ai activităţii economice.
De obicei motivaţia de a recurge la aplicarea unei strategii de stabilitate constă în
menţinerea unor rezultate favorabile care au fost obţinute în prealabil, de obicei printr-o
strategie de creştere. Aşadar, strategia de stabilitate apare ca un moment de ,,respiro” după o
perioadă de eforturi concentrate.
Alte motivaţii pentru strategia de stabilitate ar fi evitarea asumării de noi riscuri,
epuizarea resurselor financiare destinate dezvoltării şi necesitatea conservării rezultatelor.

53
De obicei, strategiile de stabilitate sunt aplicate în cadrul firmelor mici şi mijlocii
unde acţionarii nu au interesul să aducă schimbări mari organizatorice dar şi în cadrul
întreprinderilor mari când acestea ocupă poziţii dominante pe piaţă, iar posibilităţile de
creştere sunt epuizate.
3. Strategiile defensive sunt diamentral opuse celor de dezvoltare din punct de
vedere al obiectivelor urmărite. De obicei strategiile defensive sunt adoptate de firme în
perioadele mai dificile, atunci când trec prin dificultăţi financiare, atunci când se amplifică
concurenţa sau atunci când economia trece printr-o perioadă de recesiune. Punerea în
practică a unei astfel de strategii se poate face în mai multe forme.
 Strategia defensivă a reîntoarcerii radicale este strategia care presupune
diminuarea activităţii dintr-un anumit domeniu sau a unui anumit gen de activitate pentru ca
întreprinderea să se direcţioneze spre un nou domeniu sau spre un nou portofoliu de produse.
De obicei această strategie se aplică în cazul în care domeniul principal de activitate cunoaşte
o scădere din punct de vedere al rezultatelor obţinute, fiind necesară reorientarea spre alte
produse şi servicii, spre alte activităţi.
 Retragerea strategică este o strategie defensivă care se aplică pe termen scurt
şi care este determinată de criza financiară generată de o dezvoltare foarte rapidă a firmei, de
perioadele de recesiune sau incertitudine economică, de pierderea unor clienţi importanţi. O
asemenea strategie vizează în primul rând reducerea cheltuielilor de funcţionare, creşterea
eficienţei şi a profitului. Ea mai presupune renunţarea la angajări de noi salariaţi, amânarea
achiziţionării de utilaje, echipamente etc., renunţarea la produsele cu un profit marginal
neatractiv, închiderea unor capacităţi de producţie.
 Strategia deposedării parţiale de active este o strategie de supravieţuire
pentru cazul în care întreprinderea s-a diversificat la o scară foarte mare, diversificare soldată
cu eşec. Strategia constă de fapt în lichidarea unei părţi a activelor şi folosirea resurselor astfel
obţinute în vederea consolidării a ceea ce a rămas.
4. Diferitele tipuri de strategii menţionate anterior se pot regăsi în forma pură
descrisă, însă de foarte multe ori ele se aplică în mod combinat, funcţie de necesităţile
întreprinderii şi de oportunităţile şi limitele interne sau externe.
Fiecare întreprindere dispune de libertate în alegerea strategiei ce doreşte să o
urmeze în vederea asigurării succesului pe piaţă. De asemenea, fiecare întreprindere ţine cont
de o multitudine de factori atunci când îşi construieşte strategia pornind de la realităţile sale
interne şi până la obiectivele sale. Între situaţia concretă a unei întreprinderi şi tipurile de
strategii există o legătură, însă această legătură nu este una simplă în sensul că este imposibil

54
de asociat fiecărei situaţii concrete un tip de strategie care să fie cea mai potrivită. Acest lucru
se datorează atât diversităţii incredibil de mare a situaţiilor concrete cât şi a tipologiei foarte
dezvoltate a strategiilor microeconomice la care se mai adaugă şi alţi factori.
Necătînd la diversitatea tipologiilor strategiilor și criteriilor de clasificare a acestora,
trebuie să menționăm că există specialişti care caracterizează legătura existentă între
tipologia strategică şi tipologia situaţiilor încercând să găsească anumite conexiuni.
Dintre aceşti specialişti îi amintim pe Koetler 47 şi Thiétart48 care au fost printre primii autori
care au atribuit unor situaţii tipuri de strategii care sunt indicate a fi folosite 49. Astfel, aceşti
autori prescriu strategii indicate în funcţie de poziţia deţinută pe piaţă de activităţile
strategice ale întreprinderii.
 În cazul în care activitatea este în declin se recomandă o strategie de
consolidare sau o strategie defensivă sub formă de deposedare parţială de active, de
retragere sau chiar lichidare.
 În funcţie de natura şi vârsta industriei, adică dacă industria este nouă, în
creştere matură sau în declin, dacă este locală sau globală strategiile aplicabile sunt
următoarele. În cazul unei industrii noi şi în creştere nu se poate vorbi despre o strategie bine
definită ci de o serie de orientări ca de exemplu: impunerea propriilor reguli în materie de preţ
şi distribuţie, consolidarea poziţiei faţă de furnizori şi beneficiari etc.
 În cazul unei industrii globale se practică o diversitate de strategii de la
standardizare până la diferenţierea sau mix al acestei strategii.
 În ceea ce priveşte relaţia strategie-fază a ciclului de viaţă al unui produs s-
au observat următoarele conexiuni.
În faza de lansare a unui produs nou strategia aleasă poate fi de asigurare a
succesului rapid sau lent şi de penetrare rapidă sau lentă.
Strategia succesului rapid sau lent constă în lansarea unui produs nou cu preţ
relativ ridicat de vânzare şi cu cheltuieli de promovare mari/ relativ scăzute.
Strategia penetrării rapide sau lente constă în lansarea produsului la un preţ relativ
mic cu cheltuieli de promovare mari/ respectiv mici.
În faza de creştere a produsului se recomandă strategii de dezvoltare şi/sau de
diferenţiere, de asemenea strategii de dezvoltare a pieţei.

47
Kotler, P., Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1990, pag.564;
48
Thiétart, R. A., La stratégie d’entreprise, 2e édition, Mc.Graw-Hill, 1991, pag 245;
49
Petrovici Virgil, „Managementul firmei”, Editura Muntenia, Constanţa, 2009,
http://www.scribd.com/doc/208872879/C-3-315-Management-Strategic-Petrovici-Virgil-doc.

55
În faza de maturitate, strategia adecvată este de menţinere şi protejare a
segmentului de piaţă, iar în faza de declin strategia de stabilitate sau de restrângere este cea
mai indicată.
 Mărimea întreprinderii este alt factor care influenţează strategia aleasă. Este
menţionat că o întreprindere mică sau medie întotdeauna va avea posibilităţi strategice mai
puţin numeroase decât o firmă mare. Astfel în cazul întreprinderilor de dimensiuni mai
modeste se recomandă strategiile de consolidare a poziţiei în principal pe baza cooperării cu
firmele mai mari şi de diversificare a produselor.
Strategiile evocate până acum sunt strategii ce se înscriu într-un mod tradiţional de
gândire, în prezent însă se conturează un nou tip de strategii ce ies din tiparele de gândire
obişnuite. Aceste strategii poartă denumirea de strategii de ruptură. Dacă până în prezent se
urmărea ca fiecare ,,să joace mai bine decât alţii” de acum înainte fiecare va căuta ,,să joace
altfel decât alţii”.

56
CAPITOLUL III. INTEGRAREA GRECIEI ŞI A REPUBLICII MOLDOVA ÎN
MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN
3.1. Caracteristica, specificul şi locul Greciei în mediul de afaceri european

Una din principalele politici-cheie ale Uniunii Europene este strategia pentru
creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Consiliul European de la Lisabona din
martie 2000 a stabilit obiectivul de îmbunătăţire a competitivităţii Europei. Consiliul a
convenit un obiectiv de creştere economică medie de 3% şi de creare a 20 de milioane de
locuri de muncă pînă în 201050. S-au propus reforme radicale în domenii precum politica
macroeconomică, întreprinderile, cercetarea şi dezvoltarea, liberalizarea pieţelor.
Acest program ambiţios a devenit cunoscut sub denumirea de „Strategia de la
Lisabona”. După cinci ani, s-a constatat că nu s-au înregistrat progrese suficiente pentru
îndeplinirea diverselor obiective. În februarie 2005 Strategia a fost revizuită, prin urmare,
fiind elaborate un set de măsuri orientate spre ocuparea forţei de muncă şi politicile macro şi
micro economice.
La nivel european a fost stabilit un set unic de orientări, în particular: un grad de
ocupare a forţei de muncă de 70% şi investiţii de 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare pînă în
2010. Aproape jumătate din bugetul UE propus pentru 2008, şi anume 44,2%, este consacrat
creşterii economice şi ocupării forţei de muncă. Este o schimbare majoră, care arată voinţa
Uniunii Europene de a-şi concentra fondurile asupra bunăstării economice generale.
Grecia fiind stat membru al UE se confruntă cu provocări similare. Cerinţele şi
normele UE au dus la convergenţa treptată a politicilor naţionale, care ulterior au creat un nou
cadru de dezvoltare al economiei elene, cu rata dobînzilor scăzută, cu riscul ratei de schimb
extrem de limitat şi cu o încredere mai mare a oamenilor de afaceri la stabilitatea mediului
economic.
Aderînd la 1 ianuarie 2001 la Uniunea Economică şi Monetară (Zona Euro) Grecia,
ca de altfel şi alte state europene, s-au confruntat cu o gravă problemă cu preţurile la
momentul introducerii monedei unice. Pe seama unor speculaţii avantajate de confuzia
populaţiei, înlocuirea drahmei a dezvoltat creşterea preţurilor peste noapte, provocînd o criză
majoră în rîndurile populaţiei. Obişnuiţi cu sume mari (340,750 drahme la un euro), grecii au
cheltuit mult mai mult decît de obicei din cauza confuziei generate de euro, ceea ce a condus
la sărăcie şi la o aversiune, încă prezentă, faţă de moneda unică. În aceste condiţii, Grecia a

50
Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă, GHIDUL DE AFACERI pentru
întreprinzători, Ţara: GRECIA, Atena 2012;

57
pierdut în scurt timp din competitivitatea sa, obţinînd deficite bugetare excesive, peste
maximumul de 3% din PIB, limita impusă de UE.
Guvernul elen, condus de Prim-ministrul Costas Karamanlis, trasîndu-şi că obiectiv
major ridicarea nivelului economiei, s-a axat prioritar pe stabilitatea macro-economică şi
creşterea competitivităţii pieţei. Micşorînd cheltuielile din buget, mărind taxele şi accizele la
unele produse, făcînd reforme pe piaţa imobiliară, mărind taxa pe valoare adăugată de la 18%
la 19%, executivul elen a reuşit în trei ani să obţină rezultate destul de încurajatoare.
În anul 2006 Grecia a înregistrat un deficit de doar 2,6% în scădere faţă de cel de
7,8% înregistrat în 2004. Reformele economice au motivat consolidarea investiţiei publice
(ex. privatizarea în sectorul energetic, transporturi, comunicaţii etc.), implementarea
schimbărilor structurale (ex. reforma fiscală, programul de măsuri sociale ş.a.).
Dacă perioada anilor 2008-2011 pentru Grecia a fost una pozitivă și prosperă, anii
următori au un alt mers. Din datele tabelului observăm că criza anului 2012-2013, și situația
social-politică din această țară a afectat destul de mult situația economică a statului. Aceasta s-
a răfrânt asupra majorității domeniilor în principal asupra indicatorilor macroeconomici.
Tabelul: 3.1.
Evoluţii şi perspective economice ale Greciei (%)
2011 2012 2013

Creşterea PIB 4,3 4,1 4,0

Formarea brută a 12,7 8,9 10,5


capitalului fix
Exportul mărfurilor 5,4 8,0 7,3
şi serviciilor
Importul mărfurilor 6,5 7,0 7,3
şi serviciilor
Datoria publică 104,5 101,9 98,9
(PIB%)
Sursa: Ministerul Economiei şi Finanţelor al Greciei

Procesul economic progresiv din ultimii ani s-a datorat inclusiv creşterii investiţiilor
străine directe –indicator al profitabilităţii companiilor, precum şi reluării creşterii economice
în zona Euro. Conform tabelului de mai jos, majoritatea investiţiilor au fost direcţionate în
sectorul financiar, urmat de industrie, turism, asigurări, telecomunicaţii ş.a.
Grecia este o ţară dependentă de importuri, de aceea o atenţie sporită este atrasă
promovării, modernizării şi durabilităţii exporturilor. Principal spaţiu de destinaţie a

58
exporturilor greceşti sunt ţările din UE, pe primele locuri situîndu-se Italia (22,2%), Germania
(17,6%), Marea Britanie (8%), Spania (4,6%) şi Polonia. Acestea sunt urmate de SUA (5,4) şi
ţările din zona Balcanilor (acestea din urma au o pondere de peste 20% din valoarea
exporturilor elene), Canada, Federaţia Rusă, India şi China.
În mod tradiţional, principalele produse care fac obiectul exporturilor greceşti sunt:
echipamente electronice şi de telecomunicaţii, tehnică de software, medicamente, produse
alimentare, tutun, confecţii.
La import51., principalele ţări furnizoare sunt la fel ţările Uniunii Europene, dintre
care se remarcă Italia, Germania, Marea Britanie, precum şi SUA, Japonia, Coreea de Sud.
Între principalele produse de import menţionăm: echipamente industriale, maşini şi aparate
electrice, produse chimice (mase plastice, fertilizanţi), petrol, alte produse minerale şi materii
prime, autoturisme, produse metalice, materiale de construcţii, confecţii şi încălţăminte,
mobilă şi material lemnos, produse de sticlărie şi ceramică, produse alimentare şi băuturi. Una
din cele mai importante structuri guvernamentale de promovare a exportului este HEPO
(Hellenic Foreign Trade Board), care are un buget de cca 60 mln Euro anual52, 53, 54.
Analizând gradul de integrare a Greciei în structura pieței de afaceri europene putem
constata că aportul adus de acestă țară a scăzut după anul 2012, an crucialîn economia,
politica și situația Greciei. Astfel, dacă e să analizăm aportul în valoarea adăugată a Uniunii
europene se observă următoarea situație privind poziția Greciei în acest sens: Germania,
Marea Britanie, Franța, Italia, Austria și Spania în anul 2013 au adus cea mai mare contribuție,
inclusiv Belgia, Suedia, Slovacia și Bulgaria, valoarea adăugată în cea mai mare parte a fost
generată de industria sportivă și cele complementare ei, iar industria reprezintă doar o mică
parte din totalul economiei.
De altfel poziția Greciei (EL) nu este cea mai semnificativă, aceasta contribuind cu o
valoare de 0,3 % , față de statele de pe primele poziții care dețin o pondere mai mare de 10 %,
Germania deținând poziția unu cu mai mult de 45 % din total pe Europa.

51
programul anual al tîrgurilor şi expoziţiilor din Grecia se poate găsi pe site-ul
www.helexpo.gr.
52
detalii: www.hepo.gr
53
Pentru mai multe detalii se poate accesa site-ul Ministerului Turismului www.mintour.gr
unde sunt prezentate informaţii privind traseele turistice, cazarea, evenimentele culturale sau
sportive, transportul spre punctele turistice etc.
54
Pentru mai multe detalii se poate accesa site-ul Asociaţiei Elene a Băncilor
www.hba.gr/english.

59
Figura: 3.1. Valoarea adăugată pe state membre UE, anul 2013
Sursa: European Comission, DG Enterprise and Industry Short-term Industrial Outlook,
January 2014, pag. 8-9;

În aceiași ordine de idee criza a afectat majoritatea statelor europene, însă la nivelul
recuperării în principalele domenii alae economiei Grecia nu se încadrează în primele locuri.
Astfel, în baza analizei gradului de recuperare a economiei ea este întrecută de state membre
cum este România, Lituania, Polonia, Slovacia care au o rată de redresare a economiei mai
mare de 10 %, pe câmd Grecia se află pe locul secund cu cea mai mare rată negativă de –
31%.
Analizând poziția Greciei în funcție de cota de participare cu producție și servicii pe
piața Europei, aceasta vine cu o valoare de 8 % producție și 54 % servicii, așa cum se observă
din matricea de mai jos:

Figura: 3.2. Proporția Statelor membre UE cu producție și servicii


Sursa: European Comission Competing inGlobal Value Chains, EU Industrial Structure
Report 2013, pag.18;

60
Un indicator semnificativ prin care putem stabili poziția Greciei în cadrul pieții
europene de afaceri este ponderea în PIB-ul UE. Deşi reprezintă numai circa 3% din PIB-ul
Uniunii Europene, Grecia a antrenat UE şi moneda euro într-o criză de anvergură, a cărei
soluţionare se întrevede cu dificultate.
Astfel, analizând acest indicator putem remarca că ponderea în PIB în 2012 și
ritmul 2000-2012 pe domenii, stabilim că cea mai mare pondere Grecia o deține la servicii,
aceasta datorită sectorului turistic 55,3 % și o crestere de +3,1 %, precum și alte piețe înafară
de servicii 25,5 % și un ritm de 5,5 %, pe când agricultura, industria și construcțiile ca ramuri
de bază, valorea de ținută și ritmul este în descreștere.

Tabelul: 3.2.
Ponderea în PIB în 2012 și schimbări ale PIB între 2000 și 2012

Sursa: European Comission Competing in Global Value Chains, EU Industrial Structure


Report 2013, pag.19;
Dezvoltarea afacerilor în sistemul european avantajează în mare parte forța de
muncă. Una din directivele Uniunii Europene este oferirea la scară largă a posibilității de
angajare în câmpul muncii a cetățenilor statelor membre. La acest capitol Grecia constată

61
următoarele schimbări în ocuparea forței de muncă din sectorul de stat pentru perioada 2012-
2011.
Tabelul: 3.3.
Gradul de ocupare a forței de muncă din sectorul de stat
(variație procentuală 2000-12/11)
N/o Domenii Valoarea în %, 2012/2011
1. Agricultură -28
2. Industria extractică -22
3. Alimentație 6
4. Industria textilă -61
5. Producția de mobilă și prelucrarea 16
lemnului
6. Industria petrolieră și gaz 50
7. Industria chimică -39
8. Farmaceutică 123
9. Cauciuc și mase plastice -18
10. Metalurgie 31
11. Industria electronică -42
12. Echpament electric -29
13. Utilaje 20
14. Automobile 8
15. Furnitură 0
16. Electricitate și gaz -21
17. Apă și canalizare 8
18. Construcții -17
19. Comerț 16
20. Transport -13
21. Cazare și alimentație publică 15
22. Edituri -17
23. Telecomunicații -25
24. Programare 181
25. Finanțe 2
26. Tranzacții imobiliare 100
27. Legislație și cudit 36
28. Cercetare științifică 88
29. Publicitate și cercetări de piață 3
30. Administrare 132
31. Administrare publică 12
32. Educație 19
33. Asistență socială 21
34. Activități rezidențiale 193
35. Arte și divertisment 37
36. Alte servicii și activități 109
Sursa: Own calculations based on Eurostat data.

Creșteri semnificative privind ocuparea foerței de muncă se observă în destule


domenii ale economiei Greciei, el mai semnificativ fiind activități rezidențiale, administrare,

62
farmaceutică și prgramare, unde cota depășește 150 %, iar în alte domenii ritmul este negativ
și aceasta se observă în domenii cum ar fi agricultură, industria, textilă și extractivă.
Un indicator important care confirmă gradul de integrare a Greciei în mediul
afacerilor europene este – indicatorul de specializare a țării, care compară proporția economiei
statului reprezentat de un anumit sector, cu proporția reprezintă în același sector în economia
UE în ansamblu. Valorile mai sus sau mai jos de 1 a indică un gradul mai mare sau mai mic
de specializare într-un sector. Clasificarea țărilor în funcție de gradul de specializare
comparativ 2000 cu 2012 se prezintă astfel în UE:
Tabelul: 3.4.
Clasificarea țărilor în funcție de gradul de specializare

.Sursa: European Comission Competing in Global Value Chains, EU Industrial Structure


Report 2013, pag.25;
Domeniile de specializare în care se încadrează Grecia în sectoarele economiei UE
sunt agricultura, recreare și alte sericii, cazare și alemntație publică, care au un indicator mai
mare de 1.5. Sectoarele cu cel mai mic indicator sunt financiar și electronică, acestea au
obținut o cotă minimă fațăa de 2000.
Atractivitatea mediuluide afaceri european poate fi apreciatăî și în baza ratei medii
anuale de investiție. Acest indicator se află descreștere în 2013 – 0,22 față de 2008 - 0,24 și

63
0,25 în 2007. Cea mai mare rată a investițiilor în Europa a avut-o sectorul imobiliar cu o cotă
de 0,54 și agricultura 0,32, electronică și transporturi cu 0,37. Pentru Grecia acest indicator i-a
următorile valori:
Tabelul: 3.5.
Rata anuală a investițiilor, 2012/2000

Sursa: European Comission Competing inGlobal Value Chains, EU Industrial Structure


Report 2013, pag. 66;
Pentru Grecia observăm o scădere a ratei anuale a investițiilor pe total economie
-3,0%, iar domeniile cu valoare pozitică este transportul cu 0,1%, cu 0,4 în echipamente și
mașini și 4% sunt în servicii. Desigur că ceea ce este pozitiv ca valoare este în avantajul
sectorului terțiar, însă obținerea de venituri și crteșterea valorii indicatorilor macroeconomici
poate fi posibilă și din investițiile din industrie și ramurile primare ale economiei.
Un indicator al competitivității este indicele avantajului comparativ revelat (RCA)
care compară exporturile dintr-un sector. Indicatorul este folosit pentru a clasifica produsele
din UE după gradul de specializare a exportului. Analizând acest indicator pentru Grecia
aceasta deține o valoare bună în domeniul produselor de tutungerie – 4,89 și combustibili –
4,56, mâncare – 2,16, băuturi – 1, 52. Aceasta vine să confirme încă o dată capacitatea
economiei Greciei de a se integra pe piața comercială a Europei pe sectoare secundare, fapt
confirmat de valorile obținute de acelașii indicator în sectorul serviciilor. Valorile înregistrate
se przintă în tabelul de mai jos:
Tabelul: 3.6.
Indicele avantajului comparativ revelat în servicii, 2012

64
Sursa: European Comission Competing inGlobal Value Chains, EU Industrial Structure
Report 2013, pag. 78;

Un aspect important în gradul de integrare și poziționare a Greciei în UE este criza.


Odată cu apariţia şi acutizarea „crizei greceşti” întreaga arhitectură comunitară este „repusă în
discuţie”, iar criza datoriilor suverane care i-a urmat aduce în dezbaterea publică proiectul
Uniunii Bancare.
De asemenea, modelul social continental, bazat pe un stat-providenţă, mai mult sau
mai puţin dezvoltat, ar putea suferi o transformare radicală sub „lovitura austerităţii” impuse
Greciei. De viitorul Greciei depinde, în prezent, şi cel al Zonei euro, stabilitatea celei din urmă
fiind de neconceput în cazul în care acest stat membru nu reuşeşte să regăsească drumul spre
creştere economică şi stabilitate socială.
Criza grecească, izbucnită la finalul lui 2009, continuă să deruteze şi să
neliniştească. De altfel, în literatura de specialitate se apreciază că „puţine democraţii actuale
oferă un exemplu atât de elocvent al eşecului instituţiilor statului, ca în cazul Greciei”.
Cauzele crizei profunde, care destabilizează în prezent economia şi societatea grecească,
trebuie căutate în evoluţia climatului politic al acestui stat, pe parcursul căreia principalele
partide politice au concurat „în cursa statului bunăstării”, concretizată într-o „sarabandă” a
măsurilor populiste. Urmărirea unor avantaje politice pe termen scurt a adus mari prejudicii
dezvoltării economice pe termen lung, favorizând proliferarea corupţiei, a excesului birocratic

65
şi, în cele din urmă, colapsul politic în momentul în care stadiul copleşitor al îndatorării
publice a fost dezvăluit cetăţenilor şi autorităţilor comunitare.

În 2012, cu toate că a primit, la începutul anului, susţinere financiară consistentă din


partea organismelor internaţionale (FMI, BCE, UE) şi a iniţiat un nou program de austeritate,
economia Greciei este departe de a se redresa, luându-se chiar în calcul posibilitatea ca ţara să
părăsească Zona euro.
La începutul anului 2012, potrivit estimărilor experţilor FMI, Grecia trebuia să
economisească, în următorii doi ani până la 14 miliarde de euro, cu 2,5 miliarde de euro mai
mult decât suma de 11,5 miliarde prevăzută în 2011 55. Această revizuire în creştere a
economiilor necesare pentru redresarea economiei elene, era rezultatul evaluării a creditorilor
internaţionali reuniţi în aşa-numita Troică (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional,
Banca Centrală Europeană), care urma să fie reluată, în octombrie 2012, misiunea de
monitorizare a situaţiei din Grecia. UE şi FMI condiţionau de acest „audit” deblocarea
următoarei tranşe de împrumut aşteptată de Atena, în valoare de 31,5 miliarde de euro.
Pentru a obţine noua tranşă, fără de care Grecia riscă să ajungă în situaţia de
incapacitate de plată şi să iasă din Zona euro, guvernul elen a încercat să-şi respecte
obligaţiunile din acord, depunând eforturi pentru a genera economii evaluate până în prezent
la 11,5 miliarde de euro în 2013 şi 2014. Însă, amânările în procesul privatizărilor şi încasările
fiscale mai reduse decât aşteptările, pe fondul continuei deteriorări a climatului economic
intern, vor conduce la nevoia unor economii şi mai mari.
În august 2012, Banca Centrală Europeană (BCE) reuşea să evite temporar un
faliment al Greciei, prin garantarea unor împrumuturi suplimentare de urgenţă de către Banca
Greciei. Astfel, guvernul elen primea „o nouă bulă de oxigen” concretizată în aproape 4
miliarde de euro fonduri suplimentare. Oficialii de la Atena susţin însă că, fără fondurile în
valoare de 31,5 miliarde de euro de la creditorii internaţionali, statul nu va mai putea plăti
salariile, pensiile şi ajutoarele sociale. În aceste condiţii, premierul elen, Antonis Samaras, a
promis ca va recâştiga încrederea UE, prin reformele şi măsurile de austeritate necesare în
schimbul împrumutului financiar.

Tabelul: 3.7.
Cele mai importante domenii în care Grecia încă se confruntă cu dificultăţi şi
de a căror reformă depinde primirea banilor din partea Uniunii Europene şi a Fondului
Monetar Internaţional
55
Andreea DRĂGOI, Evoluţia economiei Greciei – la un pas de faliment, stabilitate incertă,
http://www.iem.ro/en/articole-euroinfo/335-evoluia-economiei-greciei-la-un-pas-de-faliment-
stabilitate-incert.

66
DOMENIUL
REFORMELE NECESARE

Reducerea cheltuielilor Grecia trebuia sa identifice noi domenii pentru aplicarea unor reduceri
bugetare bugetare în valoare de 12 miliarde de euro, în perioada 2013 - 2014.
Ministrul Finanţelor, Yannis Stournaras, a reuşit să facă un nou proiect
privind măsurile de austeritate, ce implica mai mult tăieri de pensii şi
din salariile bugetarilor.

Veniturile din taxe şi În primele şapte luni ale lui 2012, veniturile din taxe şi impozite
impozite însumau cu 2,8 miliarde de euro sub ţinta impusă de creditorii externi.
Din cauza scăderii economice de 7%, estimată de guvern pentru 2012,
Grecia va rata ţinta pentru deficitul bugetar, care ar trebui sa ajunga la
7,3%, faţă de 9,3% în 2011.

Privatizările Şeful agenţiei care se ocupa de privatizări în Grecia, Costas


Mitropoulos, şi-a dat demisia în iulie 2012, afirmând că se vor strânge
doar 300 de milioane de euro din vânzarea activelor de stat în 2012, cu
mult sub obiectivul de 3 miliarde de euro. De altfel, guvernul elen a
recunoscut că programul privatizărilor este în urmă cu 7-12 luni.
Sursa: http://www.iem.ro/en/articole-euroinfo/335-evoluia-economiei-greciei-la-un-
pas-de-faliment-stabilitate-incert
Potrivit estimărilor oficiale, economia Greciei urma să înregistreze, pentru al
patrulea an consecutiv, o nouă reducere absolută a ritmului de creştere al PIB de peste 7%. În
acest context, s-au amplificat temerile că ţara ar putea falimenta. Ca urmare, un nou „pachet
de austeritate” cerut guvernului elen de către instituţiile financiare internaţionale va fi finalizat
şi aplicat până la începutul lunii octombrie.
De altfel o misiune a Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii
Centrale Europene va evalua situaţia financiară şi economică din ţară şi pentru a determina
dacă guvernul îşi poate respecta ţintele fiscale asumate în acordul de finanţare externă de 130
de miliarde de euro. Trebuie menţionat că, în cazul în care nu convinge instituţiile financiare
internaţionale să continue plata tranşelor din împrumut, Grecia riscă să rămână fără bani şi să
intre în faliment.
În Uniunea Europeană există, însă, şi opinia potrivit căreia Grecia nu este obligatoriu
să rămână în Zona euro. Astfel, potrivit unui sondaj, publicat de cunoscutul cotidian britanic
„Financial Times”56, efectuat în mai multe state din UE, numai un sfert dintre germani
consideră că Grecia ar trebui să rămână în Zona euro sau să primească ajutoare suplimentare
de la statele din Uniunea Monetară. Poziţia negativă a germanilor faţă de statul elen
contrastează cu opiniile exprimate de italieni şi spanioli, care se arată mult mai reticenţi în
privinţa excluderii Greciei din Zona euro. Rezultatele interviurilor subliniază divergenţele

56
Financial Times – Eurozone: If Greece goes out, London, 13 September 2012;

67
semnificative între statele din „nordul” UE şi cele din „sud” în privinţa crizei datoriilor de stat,
iar Grecia este cea mai ”fierbinte” problemă. Numai 26% dintre germani consideră că Grecia
”îşi va plăti vreodată împrumuturile”, faţă de 77% în cazul italienilor, respectiv 57% din
partea spaniolilor.
Totodată, aproape jumătate dintre germani nu consideră că Grecia va reuşi vreodată
să-şi reformeze economia suficient, astfel încât să nu mai aibă nevoie de ajutor internaţional.
Pe de altă parte, 88% dintre italieni şi 70% dintre spanioli sunt ”oarecum încrezători” în
această perspectivă. În Franţa, 32% dintre respondenţi consideră că Grecia ar trebui să
părăsească Zona euro, faţă de 54% în cazul germanilor. Procentajul francezilor care consideră
că Grecia nu ar trebui să primească ajutoare suplimentare este similar cu cel înregistrat în
cazul germanilor. Numai 25% dintre francezi cred că statele din Zona euro ar trebui ”să facă
mai multe” pentru a menţine Grecia în uniune, faţă de 26% în cazul germanilor.
Pericolul falimentului poate fi evitat pentru moment. După evaluarea din octombrie,
Grecia ar putea primi un nou ajutor extern de la creditorii săi internaţionali. În prezent, ideea
unei restructurări a datoriei greceşti deţinute de creditorii internaţionali, pe modelul acţiunii
din iarna 2011-2012, când creditorii privaţi ai Greciei au acceptat o restructurare a datoriei
deţinute, este una dintre opţiunile luate în considerare pentru a finanţa perioada suplimentară
solicitată de Grecia pentru a-şi definitiva ajustarea bugetară, în 2016 în loc de 2014, cum se
convenise iniţial. UE urmează să se pronunţe asupra acestei cerinţe în cadrul Summit-ului din
18-19 octombrie 2012, această acceptare a restructurării datoriei către creditorii internaţionali
constituind o nouă formă de sprijin pentru statul elen.
Criticii acestei măsuri argumentează, însă, că există riscul ca nici acest nou sprijin să
nu conducă la redresarea economică a ţării, pentru că situaţia actuală a Greciei a fost cauzată
de o criză de responsabilitate a decidenţilor politici naţionali. Pe măsură ce a împrumutat mai
mult, statul grec a investit noile fonduri în acţiuni lipsite de sustenabilitate, furnizând,
totodată, autorităţilor comunitare date false cu privire la modul în care a folosit fondurile şi nu
a reuşit sa controleze o adevărată “epidemie” de evaziune fiscală.
Pe de altă parte, falimentul Greciei reprezintă un scenariu din care nimeni nu câştigă.
Astfel, potrivit opiniei exprimate de preşedintele Parlamentului European, social-democratul
german Martin Schulz „o eventuală ieşire a Greciei din Zona euro nu va fi sfârşitul unei
evoluţii negative, ci începutul unei evoluţii şi mai negative, economia greacă se va prăbuşi în
câteva zile, iar europenii vor trebui să-i vină în ajutor cu alte miliarde de euro”.

68
De altfel, în literatura de specialitate57 se apreciază că o intrare în incapacitate de
plată a Greciei ar afecta grav atât băncile care deţin obligaţiuni emise de statul grec, inclusiv
Banca Centrală Europeană, cât şi instituţiile financiare din principalele state creditoare -
Franţa şi Germania.
Această eventualitate ar putea determina, de asemenea, „îngheţarea” pieţelor de
credit, aşa cum s-a întâmplat în 2008, după prăbuşirea Lehman Brothers, când băncile au sistat
aproape orice formă de creditare. Aşadar, intrarea Greciei în incapacitatea de plată ar constitui
o adevărată „catastrofă” şi un eşec pentru Uniunea Europeană, care a lansat moneda euro în
1999 ca un simbol al unităţii şi stabilităţii financiare în regiune.
De aceea, în baza acestei ipoteze, experţii internaţionali avertizează că
„abandonarea” Greciei şi lăsarea ei să intre în incapacitate de plată ar atrage după sine
falimente bancare succesive, alte falimente de stat şi chiar „începutul sfârşitului pentru
moneda euro”58.

3.2. Integrarea Republicii Moldova în afacerile europene

Republica Moldova îşi propune, conform Strategiei Nationale de dezvoltare


Moldova 202059, să îmbunătăţească mediul de afaceri, astfel încît pînă în anul 2020 riscurile şi
costurile asociate fiecărei etape a ciclului de viaţă al afacerii să fie mai mici decît în ţările din
regiune, acesta fiind guvernat de principiul liberei concurenţe.
Impactul îmbunătăţirii mediului de afaceri va fi exprimat în sporirea investiţiilor,
creşterea exporturilor, majorarea numărului de întreprinderi fiabile motivate să implementeze
inovaţii, capabile să creeze locuri de muncă atractive, să asigure productivitate înaltă şi
producţie competitivă orientată spre export, efect susţinut prin avansarea Republicii Moldova
în clasamentele internaţionale Doing Business, Indicele competitivităţii globale, Indicele
libertăţii economice şi Indicele de performanţă logistică, depăşind nivelul mediu din regiune.
Optimizarea procedurilor şi a perioadei de timp necesare unui agent economic pentru
lansarea, desfăşurarea şi lichidarea afacerii prin aplicarea unor abordări inovaţionale în
reglementarea afacerilor, cum ar fi digitalizarea procesului de prestare a serviciilor publice,
precum şi schimbarea accentului de pe inspecţii pe consiliere, inspecţiile fiind realizate în

57
Philipp Bagus – Tragedia monedei euro, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2011.
58
Philipp Bagus – Tragedia monedei euro, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2011,
pag.180.
59
Legea Nr.166 din 11 iulie 2012 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare
„Moldova 2020”.

69
baza principiului riscului perceput, va ameliora semnificativ mediul de afaceri, diminuînd,
totodată, costurile administrative inutile şi, implicit, va asigura dezvoltarea economică.
Pe lîngă stimularea directă a afacerilor, a investiţiilor şi a comerţului exterior,
procesul de optimizare, prin abordarea inovativă în prestarea serviciilor publice, va crea o
bază şi un imbold semnificativ pentru inovaţii şi pentru noi locuri de muncă în sectorul privat.
Soluţiile de reformare a sistemului de reglementare vor fi eficiente şi durabile dacă
vor fi susţinute de mecanisme de impunere şi de implementare. În acest sens, se va lucra
asupra implicării mai active a sectorului privat în iniţierea, elaborarea şi revizuirea
reglementărilor. Alţi participanţi importanţi la acest proces sînt judecătoriile, care vor trebui să
răspundă prompt şi corect la sesizările cetăţenilor şi ale întreprinzătorilor privind încălcarea
drepturilor acestora de către instituţiile publice, în special în ceea ce priveşte eliberarea în
termenul stabilit a actelor permisive, asigurarea unui sistem transparent de depunere a
plîngerilor faţă de toate instituţiile implicate în reglementarea afacerilor şi a comerţului
exterior, neimplicarea instituţiilor publice în activitatea de întreprinzător, în cazul în care nu
există motive evidente, şi recuperarea rejudiciilor aduse de acestea în termen scurt.
Concurenţa este un factor vital pentru dinamizarea economiei naţionale, pentru
îmbunătăţirea mediului de afaceri şi sporirea atractivităţii acestuia atît pentru lansarea noilor
afaceri, cît şi pentru dezvoltarea lor. În vederea asigurării unei concurenţe eficiente şi loiale,
Republica Moldova îşi propune elaborarea şi implementarea unui program naţional în
domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat prin preluarea celor mai bune practici europene la
prevenirea, reprimarea şi limitarea activităţilor anticoncurenţiale ale agenţilor economici şi ale
autorităţilor administraţiei publice.
Crearea de întreprinderi noi va fi încurajată şi prin propagarea istoriilor de succes în
domeniul antreprenoriatului, prin sprijinul spiritului întreprinzător, în special în rîndul
femeilor, acestea constituind actualmente doar 27,5% din numărul întreprinzătorilor.
Mecanismele existente60 prin care întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de instruiri,
precum şi de suport financiar şi logistic vor fi extinse şi diversificate.
Adiţional, eforturile vor fi concentrate pe dezvoltarea capacităţii infrastructurii
calităţii, menite să faciliteze exporturile şi să încurajeze implementarea tehnologiilor avansate
la întreprinderile autohtone, inclusiv în agricultură, astfel încît să fie asigurată securitatea
consumului. De asemenea, implementarea reformelor în domeniul reglementării şi
administrării în sănătate pot ameliora optimal productivitatea şi eficienţa în Republica
Moldova.
60
Hotărîrea Guvernului nr.685 din 13.09.2012 cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare
a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020.

70
Activitatea economică a întreprinderilor are un impact direct asupra mediului.
Concomitent, reglementările rigide care vizează protecţia mediului impun anumite costuri de
conformitate pentru derularea afacerilor. Deşi din punctul de vedere al dezvoltării durabile
astfel de costuri sînt justificate, există riscul ca mediul de afaceri să le perceapă drept
excesive. În acest sens, reglementările noi vor avea în vizor evaluarea impactului asupra
mediului, urmărind ca povara administrativă să fie distribuită în mod echitabil asupra
agenţilor economici, fără a distorsiona mecanismele pieţei şi fără a crea premise pentru
concurenţa neloială.
În sens larg, calitatea mediului de afaceri afectează activitatea investiţională şi
dezvoltarea economică prin costuri administrative şi de conformare şi prin riscuri asociate cu
opacitatea reglementărilor şi aplicarea discreţionară a sancţiunilor. Promovarea unei
reglementări inteligente şi a unei abordări orizontale, cu instituirea unor standarde
interoperabile în domeniu, va crea condiţii pentru valorificarea tuturor oportunităţilor de
dezvoltare a afacerilor61.
Datorită politicilor62 promovate pe parcursul anilor 2011-2014, Republica Moldova a
demonstrat eficienţă sporită în ceea ce priveşte stabilizarea şi relansarea economiei după criza
financiară mondială, restabilirea încrederii din partea instituţiilor financiare internaţionale şi
îmbunătăţirea considerabilă a imaginii externe a ţării pe fundalul unor progrese remarcabile pe
calea integrării europene.
Integrarea europeană este un deziderat fundamental al politicii interne şi externe a
Republicii Moldova. Realizarea plenară a acestui obiectiv va permite ancorarea ţării într-un
sistem de securitate, stabilitate şi prosperitate, guvernat de valorile democratice şi respectul
faţă de libertăţile fundamentale ale omului. Totodată, asumarea şi implementarea cu
responsabilitate a angajamentelor ce rezultă din parcursul european reprezintă cea mai
eficientă modalitate de a realiza modernizarea ţării sub aspect politic, economic, social.
Integrarea europeană înseamnă, în primul rînd, transformări interne pozitive ale ţării.
Guvernul îşi propune să depună eforturi susţinute pentru promovarea reformelor solicitate atît
de societate, cît şi de comunitatea internaţională în domeniul asigurării libertăţii mass-media,
independenţei sistemului judiciar, liberalizării economiei – domenii vitale pentru integrarea
europeană a ţării.

http://www.mec.gov.md/ro/content/mediul-de-afaceri
61

62
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA, PROGRAMUL de Activitate al Guvernului
Republicii Moldova Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare 2011-2014,
Chişinău, aprilie 2014.

71
Prin promovarea coerentă a unor politici de europenizare a tuturor aspectelor vieţii
social-politice şi economice a ţării şi semnarea acordului de asociere la Uniunea Europeană,
vom reuşi într-o perioadă previzibilă să transformăm Republica Moldova într-o ţară eligibilă
pentru aderarea la UE.
Ca urmare a implementării Programului de activitate al Guvernului, Republica
Moldova va deveni un partener de încredere şi o ţară binevenită în comunitatea internaţională,
care va realiza cu succes negocierile pe marginea Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului
de Comerţ Liber, Cuprinzător şi Aprofundat cu UE, şi va lansa procesul de negociere a
statutului de membru al UE.
Creştere economică durabilă. Guvernul va acţiona în vederea schimbării
paradigmei de dezvoltare a ţării de la o economie bazată pe consum la o economie bazată pe
investiţii, inovaţii şi competitivitate, astfel încît economia naţională să creeze locuri de muncă
înalt calificate şi bine plătite, iar întreaga societate şi fiecare cetăţean în parte să beneficieze de
efectele unei creşteri economice robuste, organice şi echilibrate. Politicile economice şi
financiare vor stimula, vor încuraja şi vor susţine eforturile agenţilor economici de a produce
pentru piaţa locală şi pentru export.
Numai o economie competitivă, cu o infrastructură modernă, resurse umane cu un
înalt nivel de educaţie şi calificare, un mediu de afaceri prietenos într-o economie stabilă, sub
o guvernare competentă, responsabilă şi onestă, pot asigura atingerea acestui obiectiv.
Guvernul va asigura o cooperare eficientă cu instituţiile financiare internaţionale şi cu alţi
parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova pentru a consolida cadrul de resurse necesar
implementării programului de recuperare economică şi dezvoltare incluzivă de lungă durată.

O condiţie esenţială pentru menţinerea unei creşteri economice durabile şi echilibrate


reprezintă continuitatea stabilităţii macroeconomice, prin implementarea următoarelor măsuri:
realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor; promovarea unei politici flexibile a cursului de
schimb al monedei naţionale; promovarea unei politici bugetar-fiscale echilibrate, cu
gestionarea prudentă a datoriei de stat, care să permită asigurarea stabilităţii finanţelor publice
pe termen mediu şi lung; reducerea presiunii fiscale asupra economiei şi extinderea accesului
la finanţare.
În domeniul politicii de promovare a mediului de afaceri sunt propuse următoarele
obiective63: eliminarea constrîngerilor de ordin administrativ în mediul de afaceri; promovarea
exporturilor şi atragerea investițiilor; demonopolizarea pieței interne şi eliminarea practicilor
63
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA, PROGRAMUL de Activitate al Guvernului
Republicii Moldova Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare 2011-2014,
Chişinău, aprilie 2014;

72
anticoncurențiale în tranzacțiile comerciale; asigurarea creşterii gradului de credibilitate între
sectorul public şi cel privat şi garantarea dreptului asupra proprietăților şi investițiilor private;
asigurarea condițiilor şi accesului la resurse creditare pentru dezvoltarea mediului de afaceri;
stimularea dezvoltării pieței de capital; asigurarea creşterii veniturilor populației Republicii
Moldova şi reducerea sărăciei absolute şi extreme.
Constrîngerile economiei mondiale, tendințele regionale din 2008‐2011, în special
din UE şi CSI, au avut un impact semnificativ asupra economiei Republicii Moldova. După o
accentuată recesiune cu care s‐a confruntat econmia mondială în anii 2008‐2009, țările
dezvoltate au înrerat totuşi, în 2010, o creştere economică. După primul val al crizei în 2008 şi
2009, recuperarea economică în 2010 şi 2011 a fost neuniformă. În cele mai multe țări
dezvoltate, producția a rămas încă sub nivelul său potențial maxim. De asemenea, Uniunea
Europeană este departe de a putea fi considerată scăpată de probleme, creşterea actuală
dovedindu‐se a fi destul de discretă per ansamblu. Criza datoriilor nu a trecut şi nu se
prognozează că ar putea fi depăşită uşor, iar austeritatea este încă obligatorie pentru multe
dintre țările UE.
Realizările principale64. Succesul Republicii Moldova în îmbunătățirea mediului de
afaceri în anul 2011 a fost semnificativ, fapt reflectat inclusiv prin avansarea în clasamentul
„Doing Business” 2012 cu 18 poziții ‐ un adevărat record pentru țara noastră. Aceasta a
permis desemnarea Moldovei în top 10 țări cu progrese semnificative în domeniul cadrului de
reglementare a activității de întreprinzător, precum şi alte domenii ale clasamentului. În
particular, Moldova a facilitat procesul de inițiere a unei afaceri, a îmbunătățit actele
normative cu privire la insolvabilitate, a facilitat procedura de executare a contractelor şi, nu
în ultimul rînd, Moldova a îmbunătățit sistemul informațional cu privire la credite, prin
crearea primului Birou al Istoriilor de Credite.
În scopul reducerii poverii administrative pentru desfăşurarea afacerilor, a fost
realizat un intens proces de inventariere a actelor permisive eliberate antreprenorilor de către
autoritățile publice, numit Ghilotina 2+, prin simplificarea reglementărilor existente şi
optimizarea numărului procedurilor ce afectează desfăşurarea activității de întreprinzător.
Pentru reducerea poverii administrative în desfăşurarea afacerilor, în perioada vizată
a fost elaborată şi adoptată Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător, care include atît lista tuturor actelor permisive cu caracter de autorizare,
autoritățile emitente, termenul de valabilitate şi costul actelor respective, cît şi procedurile
referitoare la eliberarea şi prelungirea actului permisiv, reperfectarea acestuia, eliberarea

64
Ibidem;

73
duplicatului, suspa tmporară a vaabilității, taxa pentru eliberarea acestuia, precum şi,
nemijlocit, procedura de retragere a actului permisiv. Adoptarea Legii privind implementarea
ghişeului unic în desfăşurarea activității de întreprinzător a permis introducerea regulilor clare
şi omogene în ceea ce priveşte stabilirea mecanismului care permite părților implicate în
activitatea de afaceri să acorde informație şi documente standardizate printr‐un singur punct
de recepționare.
Pentru perfecționarea şi digitizarea procedurilor aferente procesului de obținere a
licențelor, în colaborare cu Centrul de Guvernare Electronică a fost inițiat procesul de
realizare a Programului de implementare a componentei „e‐Licențiere” a Proiectului „e‐
Transformare”, ce conține acțiuni de asigurararneautoe interacțiunii bazelo electroice de date
al Camerei de Licențiere şi ale rităților publice de reglementare şi control. În acelaşi context,
în scopul implementării conceptului de e‐Guvernare în sectorul construcțiilor, precum şi
asigurării accesului la informații publice, a fost inițiat proiectul privind crearea bazei de date a
documentelor normative în construcții, cu acces prin Internet. Baza de date va include atît
documentele normative în construcții aprobate, cît şi pe cele în curs de elaborare (pentru
efectuarea consultărilor publice asupra proiectelor de acte normative). În scopul implementării
măsurilor administrative de simplificare a procesului de lichidare a întreprinderilor, a fost
aprobat proiectul legii insolvabilității, scopul principal al căreia este asigurarea aplicării
uniforme şi consecvente a legislației din domeniul insolvabilității, simplificarea procedurii,
protecția creditorilor şi îndeplinirea corespunzătoare a activității de insolvabilitate a
administratorilor şi lichidatorilor.
În vederea optimizării funcționale şi instituționale a activității organelor publice cu
funcții de control pasibile reformării, a fost aprobat proiectul legii privind controlul de stat
asupra activității de întreprinzător, rezultat din necesitatea elaborării unor prevederi legale
care vor stabili drepturile şi obligațiile atît ale instituțiilor cu funcții de control şi
supraveghere, cît şi ale agenților economici.
Pentru Republica Moldova, creşterea economică a cunoscut în anul 2013 un salt
impresionant, atît prin magnitudine, cît şi prin structură. Moldova a reuşit una dintre cele mai
mari creşteri economice din ntreaga Europă (inclusiv comparativ cu țările UE), înregistrînd
6,4% de a PIB‐ului şi devenind lider regional în grupul țărilor în tranziție din Europa.
Pentru prima dată în ultimii ani am avut o creştere economică cu tendințe de
ameliorare structurală, la care au contribuit în mare măsură investițiile şi exporturile, care au
crescut de aproape 1,5 ori mai rapid decît importurile. Principalul factor de creştere în anul
2012 au devenit exporturile cu o contribuție de 11,2% la avansul economic. Creşterea formării

74
brute de capital fix, indiscutabil foarte importantă, a fost susținută de cîțiva factori. În primul
rînd, schimbarea priorităților Guvernului şi investițiile efectuate în infrastructură au contribuit
în mod sigur la creştere. De altfel după cum se observă rata investițiilor realizate de agenții
economici și populație a juns cotămaximă în anul 2013, aceasta fiind în creștere față și dec
ceilalți ani.

Figura 3.3. Investiții în active materiale pe termen lung pe surse de finanțare, în prețuri
curente, mil. lei
Sursa: Biroul Național de Statistică
Investițiile pe termen lung în active materiale au înregistrat un avans important,
datorat, în principal, achizițiilor de echipament şi utilaje. Astfel, în ianuarie 2012, volumul
investițiilor în active materiale pe termen lung a însumat circa 15,2 miliarde lei, cu o creştere
de 9,3% (în prețuri comparabile) față de anul precedent.
Cele mai semnificative investiții străine directe în 2013 au fost cele efectuate de
companiile:
- Draexlmaier (Germania),
- Lear Corporation (SUA, Michigan),
- UNGER STEEL (Germania),
- Coca‐Cola (concern internațional),
- edPark (Turcia),
- Polish Sugar,
- Synevo (grupului international MEDICOVER, Marea Britanie),
- Danube Logistics (Proiect BERD)
- Transoil (Elveția).
A demarat tenderul pentru construcția unei parcări multietajate la Aeroportul
Chişinău. Parcarea va avea o capacitatea de aproximativ 700 de automobile şi o suprafață de

75
aproape 7.500 metri pătrați. ceastava permite sporirea fluxului de pasageri la Aeroportul
Internațional Chişinău.
Compania cu capital olandez „Lear Corporation” SRL planifică extinderea
activității sale în Republica Moldova. Actualmente, în cadrul companiei activează peste 1200
de angajați, iar mărimea capitalului investit este de peste 3,2 milioane dolari, întreprinderea
intenționează să lărgească suprafața existentă (4784 m2) pînă la 6872 m2.
Compania germană „DRAEXLMAIER AUTOMOTIVE” îşi extinde activitatea prin
construcția unei noi hale de producere cu suprafața 15000 m 2 şi crearea a 3000 de noi locuri
de muncă. Volumul preconizat de investiții va constitui circa 30 milioane euro, cu un volum
de vînzări anuale de circa 600 milioane lei. Impactul asupra situației socioeconomice în
regiunile țării, obținut în urma implementării proiectelor respective, este semnificativ. Un
instrument eficient de atragere a investițiilor sînt zonele economice libere. Datorită măsurilor
întreprinse pentru valorificarea tuturor oportunităților oferite de acestea, în anul 2011 volumul
total al investițiilor atrase a constituit 17,2 milioane dolari UA, înregistrînd o creştere de circa
13,3% în comparație cu anul precedent.

Figura 3.4. Fluxul investițiilor străine directe în economia Republicii Moldova, milioane
dolari SUA, în % față de anul precedent
Sursa: Biroul Național de Statistică, calculele Ministerului Economiei

După cum se observă din figură valoarea investițiilor în perioada anului 2013 a
crescut cu câteva poziții fiind în creștere față de anul 2011. Aceste creșteri sau datorat și
majorării prețurilor la export.
Sectorul industrial a înregistrat o creştere relativ bună, însă aceasta nu a fost
suficientă pentru a atinge nivelul de producție înregistrat pînă la criză. Creşterea industriei
extractive, chiar dacă s‐a temperat puțin, rămîne totuşi la un nivel înalt, în special datorită
cererii pentru construcția obiectelor inginereşti.
Deşi cea mai importantă industrie – a produselor alimentare şi a băuturilor – a
înregistrat un spor modest, industria prelucrătoare a reuşit să‐şi mențină avansul de circa 9%
datorită diversificării sectorului, prin relansarea mai multor sectoare cu pondere mică în total.
Astfel, în pofida cererii în scădere pentru imobil, lucrările publice de infrastructură au salvat
sectorul construcțiilor şi industriile conexe.

76
Figura: 3.5.: Evoluția volumului producției agricole, producției industriale şi a lucrărilor
de construcție‐montaj (în prețuri curente) în anii 2011‐2013, în % față de anul
precedent
Sursa: Ministerul Economiei

Datorită măsurilor combinate de creştere economică şi de orientare mai bună a


plăților sociale, în 2013 nivelul sărăciei în Republica Moldova a înregistrat o diminuare
semnificativă, comparativ cu anii precedenți. Rata sărăciei absolute a constituit 21,9%,
diminuîndu‐se în comparație cu anul 2012 cu 4,4 puncte procentuale.
Pentru anul 2013 Guvernul și-a propus realizarea următoarelor acțiuni: majorarea
volumului investițiilor în activele materiale pe termen lung cu o rată medie anuală de 7%;
majorarea volumului investițiilor în activele materiale pe te creşterea în termeni reali a
producției industriale cu 6,5%; majorarea exporturilor cu 10 % şi a importurilor cu 8%;
implementarea prevederilor Planului de acțiuni pentru eliminarea barierelor netarifare în calea
comerțului.
Un obiectiv adițional pentru 2014 ar fi obținerea comerțului liber cu UE şi Turcia,
ceea ce ar oferi un puternic stimulent pentru exporturi, dar şi un cadru mult mai previzibil
pentru atragerea investițiilor, în paralel cu valorificarea tuturor oportunităților oferite de
regimul de comerț liber cu țările CEFTA şi CSI.
Politici de competitivitate şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii au fost axate
pe următoarele obiective: promovarea dezvoltării tehnologice a întreprinderilor; dezvoltarea
infrastructurii de suport pentru activitatea întreprinderilor; asigurarea condițiilor de dezvoltare
a unei economii bazate pe cunoaştere.
Guvernul Republicii Moldova este dedicat obiectivului de creştere a competitivității
sectorului privat şi de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Aceasta presupune
implementarea de programe de performanță ce ar facilita procesul de modernizare a
întreprinderilor autohtone şi crearea de noi întreprinderi mici şi mijlocii, inovative, dinamice

77
şi apte să participe în economia națională, regională şi globală în condiții de piață în secolul al
XXI‐lea. Pentru diversificarea surselor de creştere economică pe termen mediu şi lung, este
important să se dezvolte şi sectorul industrial. Este îmbucurător faptul că, în perioada 2011‐
2013, volumul producției industriale a crescut cu de la 22,6 milioane lei în 2011 la 33
milioane lei în 2012. Ritmul de creştere a volumului producției industriale (în prețuri
comparabile) față de anul 2013 a constituit 7,4%.
În 2012 Guvernul a implementat următoarele acțiuni pentru atingerea obiectivelor şi
a subobiectivelor menționate mai sus:
Promovarea dezvoltării tehnologice întreprderilor şi a poiticilor e industrializare:
I. a fost extinsă rețeaua de parcuri industriale, prin:
- elaborarea şi promovarea a 9 studii de fezabilitate privind crearea parcurilor
industriale pe întreg teritoriul țării;
- acordarea titlului de Parc Industrial S.A. „Tracom” şi ÎM „Servicii Publice
Cimişlia”;
- selectarea 19 agenți economici rezidenți ai parcului industrial SA „Tracom”;
- demararea construcției parcului industrial „Bioenergagro”, r‐nul Drochia, s.
Țarigrad;
- elaborarea planurilor de măsuri privind crearea parcurilor industriale în centrele
raionale Cantemir, Căuşeni, Hînceşti şi Edineț.
În total, în urma creării rețelei de parcuri industriale, volumul total al investițiilor
preconizate se cifrează la circa 255 milioane euro;
II. au fost susținute peste 100 de companii exportatoare în ceea ce priveşte sporirea
eficienei şi promovarea implementării sistemelor de management al calității, conform
standardelor internaționale, fiind finanțate:
- 55 de subproiecte în valoare totală de 18,7 milioane dolari SUA, aprobate pentru
întreprinderile orientate spre eport, şi anume pentru finanțarea investițiilor şi a capitalului de
lucru alocate prin intermediul Liniei de credit;
- 73 de granturi de cofinanțare în valoare de 0,41 milioane dolari SUA agenților
economici pentru impleentarea standardelor de management al calităii şi a altor servicii;
III. a fost inițiat procesul de orientare a dezvoltării industriei în baza principiului
sindustrial clusterial, fiind elaborată Concepția clusterială a ectorului al Republicii Moldova,
care urmează să fie aprobată de Guvern în 2012;
IV. a fost elaborat Ghidul industrial al Republicii Moldova, care a fost distribuit
ambasadelor Republici Moldova acreditate peste hotare şi potențialilor investitori.

78
V. a continuat implementarea programelor de susținere financiară a întreprinderilor
mici şi mijlocii:
- programul‐pilot de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1” a recepționat
278 de cereri de finanțare, dintre care 73 au fost acceptate şi, respectiv, încheiate Contracte de
finanțare nerambursabilă. Suma investițiilor totale preconizate reprezintă 35,45 milioane lei,
inclusiv 22,3 milioane lei – surse proprii ale atreprenorului şi 13,2 milioane lei – grant
„PARE 1+1”;
- Programul național de abilitare economică a tinerilor a acordat împrumuturi
comerciale rambursabile, cu porțiune de grant, în sumă totală de 69,17 milioane lei, inclusiv
grant 27,67 milioane lei, pentru 240 de proiecte investiționale rurale;
- în cadrul Programului de susținere a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii,
finanțat de Guvernul Japoniei, au fost semnate 174 de ontracte de leaing şi livrat către
beneficiari utilaj în valoare de 204,7 milioane lei;
VI. a fost capitalizat Fondul de garantare a creditelor, la sfîrşitul anului 2011 acesta
constituind 15,28 milioane lei (39 de garanții financiare active);
VII. a fost dezvoltată rețeaua de business‐incubatoare, prin menținerea
funcționalității business‐incubatorului din or.Soroca, lansarea activității business‐
incubatorului din or. Ştefan Vodă şi construcția business‐incubatorului din or.Leova;
VIII. au fost implementate programe de instruire şi consultanță antreprenorială prin
intermediul:
- Componentei I a Programului național de abilitare economică a tinerilor, fiind
instruit circa 700 de persoane şi consultate peste 2000 de persoane;
- Proiectului „Susținerea implementării componentei de migrație şi dezvoltare a
Parteneriatului pentru Mobilitate UE‐Moldova”, fiind instruiți circa 600 de tineri şi
consultate peste 500 de persoane din 100 de localități ale țării;
- Programului de instruire continuă ,,Gestiunea Eficientă a Afacerii”, fiind consultate
1600 de persoane şi instruite peste 2000 de persoane.
Principalele angajamente pentru 2012 Pornind de la obiectivele stabilite în
Programul de activitate al Guvernului şi progresul înregistrat, pe parcursul anului 2014
Guvernul îşi propune realizarea următoarelor angajamente pentru asigurarerilor mici şi
mijlocii:
• Promovarea dezvoltării tehnologice a întreprinderilor şi a politicilor de
industrializare:
crearea Centrului de Excelență în Afaceri;

79
crearea parcurilor industriale în raioanele Hînceşti, Edineț, Cantemir, la SA “Răut”,
la SA „Uzina de maşini de salubritate din Făleşti” şi în subzona nr. 3 a Zonei EconomicLibere
„Bălți”, localitatea Căinari;
promovarea conceptului de creare a parcurilor industriale în alte 10 raioane ale țării.
• Dezvoltarea infrastructurii de suport pentru activitatea întreprinderilor:
intensificarea procesului de acordare a creditelor în cadrul Programului național de a
abilitare economică a tinerilor. Ținta este 320 de granturi acordate/afceri noi create; 450 de noi
locuri de muncă create;
alocarea a 1,5 milioane dolari SUA pentru cofinanțarea serviciilor de consultanță,
inclusiv pentru obținerea standardelor de calitate ISO pentru cel puțin 300 de companii;
elaborarea a 3 mecanisme de facilitare a activității întreprinderilor din sectorul
industrial în vederea majorării valorii adăugate în procesele de fabricare a produselor
autohtone;
aprobarea concepției clusteriale a sectorului industrial al Republicii Moldova.
• Asigurarea condiţiilor de dezvoltare a unei economii bazate pe cunoaştere:
eficientizarea instrumentelor de susținere financiară a întreprinderilor mici şi mijlocii
prin orientarea acestora spre tehnologii moderne şi inovații;
aprobarea proiectului Strategiei în domeniul inovării pentru anii 2012-2020;
aprobarea modificărilor la Legea nr.138-XVI din 21 iunie 2007 cu privire la
parcurile ştiințifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare pentru promovarea
antreprenoriatului inovațional; elaborarea şi aprobarea proiectului de lege cu privire la
capitalul venture în activitatea inovațională.

3.3. Caracterul şi specificul relaţiilor economice-bilaterale şi a businessului


modo-grec

Pînă la momentul actual cadrul juridic existent între Republica Moldova şi Grecia
însumează 21 acorduri bilaterale care cuprind cele mai importante domenii de colaborare,
printre care cîteva acorduri cu caracter economic:
1. Acord privind stabilirea relaţiilor diplomatice
2. Acord cu privire la comunicaţia internaţională rutieră.
3. Protocol de consultări între Ministerul Afacerilor Externe al Republicii
Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene.

80
4. Acord privind condiţiile acordării burselor studenţilor din Republica Moldova
pentru instruirea în instituţiile de învăţămînt militar ale Greciei.
5. Acord privind cooperarea economică, tehnologică şi ştiinţifică.
6. Acord privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.
7. Tratat de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Republica Elenă.
8. Convenţie consulară între Republica Moldova şi Republica Elenă.
9. Protocol de cooperare între Ministerul Afacerilor Externe al Republicii
Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene
10. Acord de colaborare în domeniul sanitar veterinar.
11. Acord privind cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul
agriculturii şi industriei prelucrătoare.
12. Acord de cooperare militară
13. Acord privind serviciile aeriene
14. Protocol de colaborare în domeniul securităţii sociale şi pieţii muncii
15. Convenţia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu
privire la impozitele pe venit şi pe proprietate
16. Acord privind colaborarea în domeniul turismului
17. Memorandum de Înţelegere în domeniul tineretului
18. Acord cu privire la asistenţa reciprocă între administraţiile vamale.
19. Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul administraţiei
publice, managementului şi organizării personalului.
20. Acord cu privire la cooperarea în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei
21. Acord de cooperare între Serviciul Standardizare şi Metrologie al Republicii
Moldova şi Organizaţia Elenă de Standardizare.
Deși în majoritatea cazurilor Grecia este investitor în economia Moldovei am
identificat anumite avantaje ale procesului bilateral cu această țară și anume:
Motive pentru a investi în Grecia.

- Necătînd la faptul că Grecia este un stat membru al UE, preţurile pentru imobil sunt
încă joase.
- Piaţa elenă arată o creştere semnificativă în ultima decadă.
- Datorită desfăşurării Jocurilor Olimpice în 2004, infrastructura oraşului a fost
dezvoltată la un nivel înalt.
- Procesul de cumpărare/procurare este foarte simplu. Daca actele sun în regulă,
acesta va lua mai puţin de o săptămînă pînă la finisarea tuturor tranzacţiilor.

81
- Grecia este recunoscută pentru clima sa, ospitalitate şi amabilitatea oamenilor. Din
aceste motive, dar şi din altele, Grecia devine un loc de destinaţie foarte răspîndit pentru
petrecerea vacanţelor.
- Rata criminalităţii este destul de joasă, în comparaţie cu alte ţări din Europa.
Vizitatorii se vor simţi în siguranţă.
- Creditele sunt accesibile, rata dobînzii fiind destul de convenabilă.
- Există o gamă largă de proprietăţi disponibile, terenuri cu vedere la mare, case,
vile, complexe de apartamente ş.a. Puteţi găsi imobil chiar la un preţ de cca 80 - 100,000€.
Motive pentru a NU investi în Grecia:
- Există un neajuns de agenţi imobiliari (pentru cumpărarea sau închirierea unui
imobil). Aţi putea apela la un jurist, dar aceasta va dura o perioadă mai îndelungată (poate
chiar pînă la 3 luni).
- Se întîmplă cazuri cînd persoanele încearcă să vîndă proprietăţi, actele cărora nu
sunt întocmite juridic corect (de ex. un imobil ar putea avea mai mulţi proprietari, de aceea va
trebui să adunaţi semnăturile celorlalţi proprietari). Acest proces este destul de complicat şi ar
putea lua mult timp.
- Nu există un registru de înregistrări a terenurilor, de exemplu a terenurilor destinate
pentru construcţii.
- Renovarea unui imobil vechi ar putea costa de trei sau chiar de patru ori mai mult
decît preţul iniţial de vînzare şi este foarte dificil de prevăzut cheltuielile ce vor apărea pe
parcursul reparaţiei. Mulţi din constructori şi renovatori refuză să-şi asume anumite lucruri.
- În timpul anotimpului de vară, în Grecia temperaturile depăşesc cu mult 30°C.
Un aspect important în analiza relațiilor dintre Republica Moldova și Republica
elenă sunt companiile care au experiență de colaborare. Astfel în baza datelor MIEPO 65
companiile lene care au parteneriate cu cele din Moldova sunt:
- Parcul științifico-industrial din Patra, cu 5 proiecte majore;
- Portul Internațional Patras - portul este principala cale de acces spre Grecia
din Italia și Europa de Vest;
- „Kouteris” S.A. – compania de panificație și dulciuri, interesatã in importul
de nuci, miere si alte elemente prime, precum se exportul de biscuiți și
dulciuri produse, în RM, Ucraina și Rusia;
- Akarport SA – Centrul Logistic Acarnania;

65
www.miepo.md/.../companii%20elene%202012.pdf

82
- SAO SA – compania specializată în exportul de peste proaspăt/congelat şi
fructe de mare;
- Uniunea Cooperativelor Agricole din regiunea Ilia-Olzmpia, specializatã în
exportul/importul de produse agricole, in special fructe, sucului de fructe
citrice, standardizãri și ambalãri;
- Stavropoulos Estate – specializați în vinificație și produse vinicole, este cea
mai mare vinãrie privatã a regiunii, interesatã în extinderea colaborãrii cu
vinãriile din Republica Moldova;
- D.Fintrilis S.A.- specializatã în distribuția de peste si fructe de mare;
- Panagiotopoulos S.A. – producerea de materiale de construcție din argilã.
Interesați în deschiderea unei reprezentanțe în RM și cooperare cu parteneri
locali;
- Elaian S.A – interesată în distribuţia şi promovarea ulei de măsline extra
virgin;
- PILAVAS S.A. Distillery – cel mai renumit brand elen de băutură alcoolică
tradiţională - ouyo şi de liquer-tenctură;
- NOVATEC S.A. – una din cele mai mari companii din Grecia specializate în
proiectarea, construcția și furnizarea de utilaje pentru sortarea și ambalarea
produselor agricole;
- Greenriver S.A - este specializata în mobilier de bucãtãrie, rame, dulapuri,
uși, interioare/ exterioare, de securitate, de protecție împotriva incendiilor și
orice alt tip, fabricate prin intermediul aplicațiilor specializate pe lemn masiv,
MDF etc.;
- Taktikos S.A. – recoltarea de fructe şi legume, în special au câştigat poyiţia
de lideri în recoltarea de căpşunilor şi cultura de pepeni verzi;
- BIOGZPS KARVELIS S.A. – compania produce materiale de înaltã calitate
din ipsos. Datoritã instalațiilor și echipamentelor moderne, metodelor
avansate de producție utilizate și a unor standarde ridicate ale sistemului de
calitate, compania asigura una din cele mai superioare calitãți a produselor
grecești din ipsos.
- Compania are experiența colaborãrii cu companii din Moldova în special
Lafarge Ciment Moldova, fiind în cãutarea a noi parteneri furnizori de
materie primã și distribuitori în spațiul CSI.;

83
- BIOGZPS KARVELIS S.A. – compania produce materiale de înaltă calitate
din ipsos. Datorită instalaţiilor şi echipamentelor moderne, metodelor
avansate de producţie utilizate şi a unor standarde ridicate ale sistemului de
calitate, compania asigura una din cele mai superioare calităţi a produselor
greceşti din ipsos.
- Compania are experienţa colaborării cu companii din Moldova în special
Lafarge Ciment Moldova, fiind în căutarea a noi parteneri furnizori de
materie primă şi distribuitori în spaţiul CSI.;
- HELIOSHERA – compania cu capital mixt eleno-american specializată în
producerea panourilor fotovoltaice pentru energie solară şi a bateriilor solare
de 60 megawatts;
- ROKAS CONSTRUCTION SA – compania cea mai specializata din Grecia,
în proiectarea, fabricarea şi instalarea de echipamente industriale. Rokas
Constructii SA dezvoltă în paralel alte utilaje complexe, structuri metalice
cum ar fi mineritul şi echipamente industriale, precum şi proiecte mari de
energie, cum ar fi ferme eoliene, hidrocentrale şi centrale termice, etc.;
- AGROVIM – companie specializatã în producerea și ambalarea unei mari
varietãți de produse agricole, uleiuri de mãsline organic extra virgin
(Kalamata, Sitia, PEZA), mãsline Kalamata, exportate cu amãnuntul și
engros, pastã de mãsline Kalamata , amestecul de ulei de mãsline cu oțeturi și
suc de lãmâie, smochine uscate în ambalaje de vânzare cu amãnuntul și în
vrac, produse aperitive, etc.;
- KALLIKOUNIS DISTILLERIES – Companie specializată în fabricarea
băuturilor alcoolice tari – Ouzo;

Din categoria producția agricolă Republica moldova oferă pieții elene o servie de
produse cum ar fi. Fructe cu coajă și prospete, uscat eși decojute. Valoarea acestora a fost în
2013 circa 71,54 mil $ dintr-un total de 280,7 mil $ oferite altor piețe.în general evaluând
relațiile de parteneriat economic primele 34 de ţări-partenere în derularea exporturilor, care
deţineau 98,0% din volumul total, au fost: Federaţia Rusă, România, Italia,Germania, Ucraina,
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Turcia, Belarus, Grecia, Polonia,Franţa,
Bulgaria, Kazahstan, Noua Zeelandă, Olanda, Republica Cehă, Austria, Elveţia, Statele Unite
ale Americii, Georgia, Belgia, Ungaria, Lituania.
Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări în ianuarie-februarie 2014, comparativ cu
perioada similară din anul 2013 relevă, că majorarea livrărilor către Italia (+57,3%),

84
Germania (+58,6%), România (+9,5%), Elveţia (de 2,8 ori), Olanda (+51,9%), Hong Kong,
RAS a Chinei (de 30,8 ori), Vietnam (de 62,2 ori), Bulgaria (+25,3%), Kazahstan (+31,7%),
Austria (+39,7%), Belgia (de 2,3 ori), Cipru (+89,5%), Ucraina (+2,1%), Grecia (+3,2%),
Georgia (+12,2%), Uzbekistan (+46,8%), Letonia (+24,4%) şi China (+84,1%) a contribuit la
creşterea pe total exporturi cu 12,2%.
Totodată, s-au diminuat exporturile către Federaţia Rusă (-28,5%), Turcia (-29,3%),
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (-18,9%), Noua Zeelandă (-37,4%), Ungaria
(-57,3,%), Polonia (-11,4%), Statele Unite ale Americii (-32,9%), Republica Cehă (-20,8%),
Lituania (-24,8%), Spania (-23,8%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 13,9%.
Grecia în cadrul acestui parteneriat este pe poziția 10. În perioada ianuarie februarie
2014 valoarea exportului în Grecia a reprezentat 11,7 mil. Dolari SUA, cu o creștere de 3,2 %
față de aceiași perioadă a anului precedent. Ponderea pe care o deține exportul în Grecia în
total export în anul 2013 a fost de 3,3 %, iar în 2014 această valoare crește și atinge cota de
3,3%. De altfel, contribuția pe care o aduce exportul în Grecia este de 2,7 în 2013, în
descreștere față de 2013 în 2014 valoarea este de numai 0,1în primele luni.
Din categoria producția agricolă Republica Moldova oferă pieții elene o servie de
produse cum ar fi. Fructe cu coajă și prospete, uscat eși decojute. Valoare acestora a fost în
2013 circa 71,54 mil $.
La nivelul importului din republica Elenă, putem constata că valoarea importului a
constituie 39,3 mil.$ în 2013, cu 22% mai puțin față de 2012. Ponderea pe care o deține
importul din această țară din total este de 0,1 în 2012 și 0,7 în 2013. Valoarea balanței
comerciale a comerțului extern dintre Republica Moldova și Grecia în 2012 și 2013 a Grecia
fost de -36,7 în 2012 și -14,0 în 2013 cu 38,2% mai puțin în 20013 față de 2012.
Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE–28) au însumat
198,4 mil. dolari SUA (cu 14,6% mai mult faţă de 2013), deţinînd o cotă de 56,1% în total
exporturi (48,0% în 2013).
Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 32,7% (în
ianuarie-februarie 2013– 39,5%), ce corespunde unei valori de 115,5 mil. dolari SUA.
Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au micşorat cu 19,0%, comparativ 2013.
În 2014 ianuarie-februarie, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013 s-au
marcat creşteri substanţiale la exporturile de:
- cereale şi preparate pe bază de cereale (+84,9%),
- produse medicinale şi farmaceutice (+57,9%),
- îmbrăcăminte şi accesorii (+16,2%),
- grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (+34,7%),
- instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control (de 3,9 ori),
- hrană destinată animalelor (de 3,1 ori),
- articole din minerale nemetalice (+54,9%),
- maşini şi aparate electrice (+6,2%),
- mobilă şi părţile ei (+4,9%),

85
- maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (+36,1%),
- articole prelucrate din metal (+4,4%),
- produse lactate şi ouă de păsări (+19,0%),
- îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (+41,7%),
- cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora (+31,7%),
- produse chimice organice (de 6,8 ori), care au favorizat creşterea pe total exporturi
cu 13,3%.
Totodată, s-au micşorat exporturile de băuturi alcoolice şi nealcoolice (-41,3%),
vehicule rutiere (-56,6%), seminţe şi fructe oleaginoase (-15,4%), minereuri metalifere şi
deşeuri de metale (-59,2%), fire, ţesături şi articole textile (-31,2%), carne şi preparate din
carne (-88,9%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă,
produse pentru înfrumuseţare (-41,6%), legume şi fructe.
Importurile de mărfuri realizate în 2014 au însumat 415,7 mil. dolari SUA, cu
30,1% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 2,2% - comparativ cu luna februarie 2013.
În ianuarie-februarie 2014 importurile au totalizat 735,2 mil. dolari SUA, volum
inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2013 cu 2,6%.
Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 310,0 mil. dolari
SUA (cu 3,6% mai mult decît în ianuarie-februarie 2013), deţinînd o pondere de 42,2% în
total importuri (39,6% în ianuarie-februarie 2013).
Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 257,3 mil.
dolari SUA (cu 4,8% mai puţin decît în ianuarie-februarie 2013), care echivalează cu o cotă de
35,0% în total importuri (35,8% în ianuarie-februarie 2013).
În concluzie putem menționa că atât la import cât și la export întâietate în relațiile
de parteneriat a Republicii Moldova sunt deținute de statele din UE, astfel ponderea pe care o
deține exportul cu UE pe total este de 48 % în 2012 și 56,1 în 2014 primele luni, iar importul
39,6 % în 2013 și 42,2% în 2014 aceiași perioadă.

86
Concluzii:
Pentru o mai bună intelegere a climatului în care apare și se dezvoltă
internaționalizarea este necesară o analiză a procesului de internationalizare a afacerilor,
indentificând principalii săi factori de influență macro- și microeconomici. Sectoarele
economice cel mai bine reprezentate în topul companiilor multinaţionale sunt: comunicaţiile;
firmele farmaceutice; băncile; asigurările; înalta tehnologie; echipamentele şi corporaţiile
energetice.
Internationalizarea piețelor s-a realizat pe fondul unui proces de polarizare a
acestora. Astfel s-au conturat, trei zone geografice ale lumii: europeană; nord-americană;
asaiatică, care deețineau aproximativ 86% din comerțul mondial, formând triada. Procesul de
internaţionalizare şi consecinţele sale asupra activităţii întreprinderilor poate fi caracterizat
drept extrem de complex, fiind influenţat de o serie de factori. Aşa cum am menţionat,
existenţa elementele controlabile sau necontrolabile de către întreprindere reprezintă elemente
care favorizează sau nu decizia de internaţionalizare.
Macroeconomic acţionează o serie de factori de durată, rezultat cumulat al mai
multor elemente, care pot fi consideraţi relevanţi pentru actuala perioadă: Procesul de
destindere politică consemnat la nivel mondial; Impactul tehnologiei asupra activităţii
întreprinderilor; Creşterea nivelului concurenţei internaţionale; Creşterea gradului de integrare
a economiilor naţionale; Globalizarea pieţelor lumii în condiţiile reducerii diferenţelor dintre
acestea;
Modalităţile în care este apreciat gradul de internaţionalizare şi legătura cu strategia
internaţională a întreprinderii sunt destul de numeroase în cadrul literaturii de specialitate,
fiind dezvoltate mai multe modele de analiză care prezintă nivelul de internaţionalizare la care
a ajuns o întreprindere la un moment dat precum şi o serie de recomandări în legătură cu
practicarea unei strategii sau de intrare pe o piaţă străină sunt: Întreprinderea naţională,
Întreprinderea internaţională, Întreprinderea multinaţională, Întreprinderea transnaţională.
Aşadar, integrarea în economia globală implică slăbirea autorităţii naţionale, sau mai
bine spus a statului naţiune, deoarece actorii independenţi de stat au nevoie de spaţiu
independent pentru mişcare. Procesul de globalizare depinde, în primul rând, de
interdependenţa economică şi culturală şi mai puţin de dominarea economică şi culturală,
depinde de diversificare mai mult decât de unificare şi integrare, depinde de descentralizare,
de participarea mult mai profundă decât de centralizare şi de mobilizare.
Relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au debutat după 27 august
1991. Comisia Europeană a iniţiat în noul context geo-politic din estul Europei şi cel

87
determinat de reconsiderarea caracterului instituţiilor europene după luarea deciziilor de la
Maastricht. Pentru a constitui cadrul instituţional intern, care să sprijine politica europeană a
guvernului RM, la 13 noiembrie 2002, era emis Decretul cu privire la crearea Comisiei
Naţionale pentru Intergrare Europeană, iar la 28 februarie 2003.
La selectarea strategiei şi formei de integrare a companiilor naţionale în mediul
european de afaceri urmează să fie analizate strategiile și reperele modelulului economic
european, ținînd cont totodată și de existenţa unei mari varietăţi tipologice în rândul
întreprinderilor, a concepţiilor factorilor de decizie implicaţi şi a unui număr mare de
specialişti în management se reflectă în profilarea unei diversităţi imense de strategii.
Grecia fiind stat membru al UE se confruntă cu provocări similare. Cerinţele şi
normele UE au dus la convergenţa treptată a politicilor naţionale, care ulterior au creat un nou
cadru de dezvoltare al economiei elene, cu rata dobînzilor scăzută, cu riscul ratei de schimb
extrem de limitat şi cu o încredere mai mare a oamenilor de afaceri la stabilitatea mediului
economic. Procesul economic progresiv din ultimii ani s-a datorat inclusiv creşterii
investiţiilor străine directe –indicator al profitabilităţii companiilor, precum şi reluării creşterii
economice în zona Euro. Conform tabelului de mai jos, majoritatea investiţiilor au fost
direcţionate în sectorul financiar, urmat de industrie, turism, asigurări, telecomunicaţii ş.a.
Republica Moldova îşi propune, conform Strategiei Nationale de dezvoltare
Moldova 2020, să îmbunătăţească mediul de afaceri, astfel încît pînă în anul 2020 riscurile şi
costurile asociate fiecărei etape a ciclului de viaţă al afacerii să fie mai mici decît în ţările din
regiune, acesta fiind guvernat de principiul liberei concurenţe. Impactul îmbunătăţirii mediului
de afaceri va fi exprimat în sporirea investiţiilor, creşterea exporturilor, majorarea numărului
de întreprinderi fiabile motivate să implementeze inovaţii, capabile să creeze locuri de muncă
atractive, să asigure productivitate înaltă şi producţie competitivă orientată spre export, efect
susţinut prin avansarea Republicii Moldova în clasamentele internaţionale Doing Business,
Indicele competitivităţii globale, Indicele libertăţii economice şi Indicele de performanţă
logistică, depăşind nivelul mediu din regiune.
Ca urmare a implementării Programului de activitate al Guvernului, Republica
Moldova va deveni un partener de încredere şi o ţară binevenită în comunitatea internaţională,
care va realiza cu succes negocierile pe marginea Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului
de Comerţ Liber, Cuprinzător şi Aprofundat cu UE, şi va lansa procesul de negociere a
statutului de membru al UE, ceea ce va permite: Creştere economică durabilă, În domeniul
politicii de promovare a mediului de afaceri, Politici de competitivitate şi dezvoltarea

88
întreprinderilor mici şi mijlocii, Promovarea dezvoltării tehnologice întreprderilor şi a
poiticilor e industrializare.
Între Republica Moldova şi Grecia însumează 21 acorduri bilaterale care cuprind
cele mai importante domenii de colaborare, printre care cîteva acorduri cu caracter economic:
Acord privind stabilirea relaţiilor diplomatice,, Acord cu privire la comunicaţia internaţională
rutieră, Protocol de consultări între Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Acord privind condiţiile acordării burselor
studenţilor din Republica Moldova pentru instruirea în instituţiile de învăţămînt militar ale
Greciei, Acord privind cooperarea economică, tehnologică şi ştiinţifică, Acord privind
promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor,Tratat de prietenie şi colaborare între
Republica Moldova şi Republica Elenă, Convenţie consulară între Republica Moldova şi
Republica Elenă, Protocol de cooperare între Ministerul Afacerilor Externe al Republicii
Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Acord de colaborare în
domeniul sanitar veterinar, Acord privind cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică în
domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare, Acord de cooperare militară, Acord privind
serviciile aeriene, Protocol de colaborare în domeniul securităţii sociale şi pieţii muncii,
Convenţia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la
impozitele pe venit şi pe proprietate, Acord privind colaborarea în domeniul turismului,
Memorandum de Înţelegere în domeniul tineretului, Acord cu privire la asistenţa reciprocă
între administraţiile vamale, Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul
administraţiei publice, managementului şi organizării personalului, Acord cu privire la
cooperarea în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei, Acord de cooperare între Serviciul
Standardizare şi Metrologie al Republicii Moldova şi Organizaţia Elenă de Standardizare.
Un aspect important în analiza relațiilor dintre Republica Moldova și Republica
elenă sunt companiile care au experiență de colaborare. Astfel în baza datelor MIEPO
companiile lene care au parteneriate cu cele din Moldova sunt: Parcul științifico-industrial din
Patra, cu 5 proiecte majore; Portul Internațional Patras - portul este principala cale de acces
spre Grecia din Italia și Europa de Vest;„Kouteris” S.A. – compania de panificație și dulciuri,
interesatã in importul de nuci, miere si alte elemente prime, precum se exportul de biscuiți și
dulciuri produse, în RM, Ucraina și Rusia; Akarport SA – Centrul Logistic Acarnania; SAO
SA – compania specializată în exportul de peste proaspăt/congelat şi fructe de mare; Uniunea
Cooperativelor Agricole din regiunea Ilia-Olzmpia, specializatã în exportul/importul de
produse agricole, in special fructe, sucului de fructe citrice, standardizãri și ambalãri;
Stavropoulos Estate – specializați în vinificație și produse vinicole, este cea mai mare vinãrie

89
privatã a regiunii, interesatã în extinderea colaborãrii cu vinãriile din Republica Moldova;
D.Fintrilis S.A.- specializatã în distribuția de peste si fructe de mare; Panagiotopoulos S.A. –
producerea de materiale de construcție din argilã. Interesați în deschiderea unei reprezentanțe
în RM și cooperare cu parteneri locali; Elaian S.A – interesată în distribuţia şi promovarea ulei
de măsline extra virgin; PILAVAS S.A. Distillery – cel mai renumit brand elen de băutură
alcoolică tradiţională - ouyo şi de liquer-tenctură; NOVATEC S.A. – una din cele mai mari
companii din Grecia specializate în proiectarea, construcția și furnizarea de utilaje pentru
sortarea și ambalarea produselor agricole; Greenriver S.A - este specializata în mobilier de
bucãtãrie, rame, dulapuri, uși, interioare/ exterioare, de securitate, de protecție împotriva
incendiilor și orice alt tip, fabricate prin intermediul aplicațiilor specializate pe lemn masiv,
MDF etc.; Taktikos S.A. – recoltarea de fructe şi legume, în special au câştigat poyiţia de
lideri în recoltarea de căpşunilor şi cultura de pepeni verzi; BIOGZPS KARVELIS S.A. –
compania produce materiale de înaltã calitate din ipsos. HELIOSHERA – compania cu capital
mixt eleno-american specializată în producerea panourilor fotovoltaice pentru energie solară şi
a bateriilor solare de 60 megawatts; ROKAS CONSTRUCTION SA – compania cea mai
specializata din Grecia, în proiectarea, fabricarea şi instalarea de echipamente industriale.;
AGROVIM – companie specializatã în producerea și ambalarea unei mari varietãți de produse
agricole, uleiuri de mãsline organic extra virgin (Kalamata, Sitia, PEZA), mãsline Kalamata,
exportate cu amãnuntul și engros, pastã de mãsline Kalamata , amestecul de ulei de mãsline cu
oțeturi și suc de lãmâie, smochine uscate în ambalaje de vânzare cu amãnuntul și în vrac,
produse aperitive, etc.;

90
BIBLIOGRAFIA:
ACTE NORMATIVE:
1. ACORD de parteneriat şi cooperare dintre comunităţile europene şi statele lor membre, pe
de o parte, şi REPUBLICA MOLDOVA, pe de altă parte din 28.11.94, ratificat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.627-XIII din 03.11.95.
2. ACORD de parteneriat şi cooperare dintre comunităţile europene şi statele lor membre, pe
de o parte, şi REPUBLICA MOLDOVA, pe de altă parte din 28.11.94, ratificat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.627-XIII din 03.11.95.
3. ACORD de parteneriat şi cooperare dintre comunităţile europene şi statele lor membre, pe
de o parte, şi REPUBLICA MOLDOVA, pe de altă parte din 28.11.94, ratificat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.627-XIII din 03.11.95.
4. Capitolul „Business: cu reguli clare de joc” din Strategia naţională de dezvoltare
“Moldova 2020”, aprobată prin Legea nr.166 din 11 iulie 2012
5. Conform art.22 al Legii nr.81-XV din 18.03.2004 privind investiţiile în activitatea de
intreprinzător.
6. GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA, PROGRAMUL de Activitate al Guvernului
Republicii Moldova Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare 2011-2014,
Chişinău, aprilie 2014.
7. Hotărîrea Guvernului nr.685 din 13.09.2012 cu privire la aprobarea Strategiei de
dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020.
8. Legea nr. 61 din 16.03.2007 privind activitatea de audit.
9. Legea nr.113 din 27.04.2007 a contabilităţii.
10. Legea nr.122 din 29.05.2008 privind birourile istoriilor de credit.
11. Legea nr.135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată.
12. Legea Nr.166 din 11 iulie 2012 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare
„Moldova 2020”.
13. Legea nr.220 din 19.10.2007 cu privire la inregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
intreprinzătorilor individuali.
14. Legea nr.235 din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii
de intreprinzător.
15. Legea nr.706 din 6.06.2006 privind susţinerea sectorului intreprinderilor mici şi mijlocii.
16. Moldova şi UE în contextul Politicii Europene de Vecinătate. Realizarea Planului de
Acţiuni UE-Moldova (februarie 2005 – ianuarie 2008), Asociaţia pentru Democraţie
Participativă ADEPT şi EXPERT-GRUP, Chiținău, Ed.: Arc, 2008. F.E.-P. „Tipogr.
Centrală“,http://www.e-democracy.md/files/realizarea-pauem.pdf
17. Organizaţia a fost creată prin HG nr. 538 din 17.05.2007.
18. Proiectul 08.817.08.011A „Analiza şi estimarea mediului de afaceri şi a climatului
investiţional”, IEFS, 2009. Conducător ştiinţific – doctor în economie, conferenţiar cercetător
ACULAI Elena; beneficiar – Ministerul Economiei al Republicii Moldova, Direcţia politici de
dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi profesii liberale, şeful Directiei doctor în
economie VEVERIŢA Valentina (Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS) al AŞM, la
comanda Ministerului Economiei al Republicii Moldova, a elaborat şi a aprobat unele
recomandări metodice de evaluare a mediului de afaceri şi climatului investiţional).
19. REGULAMENT AL CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE de introducere a
preferinţelor comerciale autonome pentru Republica Moldova şi de modificare a
Regulamentului (CE) nr.980/2005 şi a Deciziei 2005/924/CE a Comisiei CONSILIUL
UNIUNII EUROPENE
20. Strategia a fost aprobată prin HG nr 104 din 01.02.2007.
MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI:

91
1. Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă, GHIDUL DE AFACERI pentru
întreprinzători, Ţara: GRECIA, Atena 2012;
2. ANDREEA DRĂGOI, Evoluţia economiei Greciei – la un pas de faliment, stabilitate
incertă,
3. BALL, D.A., MCCULLOCH JR., W.H., “International business –The challenge of global
competition” sixth edition, Irwin McGraw - Hill, 1996.
4. CROUE CH., Marketing international, 3th edition, De Boeck & Larcier, Paris, Bruxelles,
1999, pag19-23;
5. DUMITRU, I., Teza de doctorat, Strategii de marketing de penetrare a pieţelor externe,
ASE Bucureşti, 2003,
6. Financial Times – Eurozone: If Greece goes out, London, 13 September 2012;
7. GHEORGHE Z., Repere strategice ale eficienţei procesului de integrare a României în
Uniunea Europeană, Integrarea României în Uniunea Europeană. Provocări şi soluţii
Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, http://www.asociatiaeconomistilor.ro
8. GUDÎM, A.. Republica Moldova şi Uniunea Europeană ca parteneri / Anatol Gudîm. -
Chişinău: [s.n.], 2002
9. ŞOIM H., Antreprenoriatul: concepte, culturi, metode şi tehnici, Modul 3, Promovarea
culturii antreprenoriale şi formare antreprenorială în mediul de afaceri din judeţul Sălaj,
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
10. DRAGOMIRESCU H., “Le comportement de l'entreprise dans un environment turbulent”.
In: “Cahiers des contributions du III-eme Seminaire MCX”, 21-22 mai 1992, Presses de
l'Universite d'Aix-Marseille III, Aix-en-Provence
11. IONESCU I. Gr., Mediul de afaceri european, manual de studiu individual,
Ed.PROUniversitaria
12. KOTLER, P., Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1990;
13. LUPAN M., Globalizarea economiei, Universitatea „Ştefan Cel Mare”Suceava, Facultatea
de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, http://www. seap.usv.ro /~ro/cursuri
/ECTS/ECTS_GE.pdf;
14. MIRON D., Mediul international de afaceri, Note de curs, Academia de Studii Economice
Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Master Afaceri internaţionale, Bucureşti 2010
15. Moldova şi UE în contextul Politicii Europene de Vecinătate. Realizarea Planului de
Acţiuni UE-Moldova (februarie 2005 – ianuarie 2008), Asociaţia pentru Democraţie
Participativă ADEPT şi EXPERT-GRUP, Chiținău, Ed.: Arc, 2008. F.E.-P. „Tipogr. Centrală“,
pag.146-153, http://www.e-democracy.md/files/realizarea-pauem.pdf
16. MUHLBACHER, H., DAHRINGER, L., LEIHS, H., International Marketing-A Global
perspective, Second Edition, International Thomson business Press, London, Bonn,
Johannesburg, 1999;
17. MUNTEANA C., VALSAN C., Investitii internaționale, Editura Oscar Print, Bucuresti,
2005;
18. PALIU-POPA L., Globalizarea economiei şi internaţionalizarea afacerilor, Analele
Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009
19. PALIU-POPA L., Globalizarea economiei şi internaţionalizarea afacerilor, Analele
Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2009.
20. PERLITZ, M., Internationales Management, 2 Aufl., Gustav Fischer Verlag, Stuttgart,
Jnea, 1995,7;
21. PETROVICI V., „Managementul firmei”, Editura Muntenia, Constanţa, 2009,
http://www.scribd.com/doc/208872879/C-3-315-Management-Strategic-Petrovici-Virgil-doc.
22. BAGUS P., Tragedia monedei euro, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2011.
23. POP, N.Al., Dumitru, I., Marketing internaţional, Editura Uranus, Bucureşti, 2001.
24. POPA, I., Tranzacţii de comerţ exterior, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

92
25. POPESCU, D., Conducerea afacerilor, Editura Scripta, Bucuresti, 1995;
26. POPESCU, D. Uniunea Europeană şi fluxurile economice regionale : repartizări,
schimburi de piaţă // România şi Republica Moldova: Potenţialul competitiv al economiilor
naţionale. Posibilităţi de valorificare pe piaţa internă, europeană şi mondială. – Bucureşti: ed.
Academia Română, 2004
27. PORTER, Cele cinci forte au fost descrise de in cartea sa ”Competitive Strategy:
Techniques for Analyzing Industries and Competitors”.
28. PORTER, M.E., L’avantage concurenciel des nations, Inter Edition, Paris, 1999;
29. POSTICĂ C.. Economia Uniunii Europene : curs universitar / Constantin Postică. –
Chişinău: [s.n.], 2001
30. Programul anual al tîrgurilor şi expoziţiilor din Grecia se poate găsi pe site-ul
www.helexpo.gr.
31. SASU C., Marketing internaţional, Editura Polirom, Iaşi, 1998/ediţia a treia 2005;
32. THIÉTARTR. A., La stratégie d’entreprise, 2e édition, Mc.Graw-Hill, 1991;
33. TIETZ B., Die Dynamik des Euromarktes – Konsequenzen fur die Neupositionierung der
Unternehmen, 2 Aufl. Verlag Moderne Industrie,Lnadsberg am Lech, 1991;

RESURSE ELECTRONICE:
1. Extinderea concurenței în sectoarele cheie, 2013, http://www. consiliulconcurentei.
ro/uploads /docs/ items/id9017/evolutia _concurentei_in_sectoare_cheie.pdf
2. Guvernul Republicii Elene - membrii cabinetului elen www.primeminnister.gr
3. http://epp.eurostat.cec.eu.int , Eurostat.
4. http://europa.eu.int/comm/economy_finance/index_en.htm http://stat.wto.org , OMC
Statistics Database.
5. http://www.iem.ro/en/articole-euroinfo/335-evoluia-economiei-greciei-la-un-pas-de-
faliment-stabilitate-incert.
6. http://www.infoeuropa.md/uniunea-europeana-si-moldova/http://gov.md/doc.php?
l=ro&id=2763&idc=447
7. http://www.mec.gov.md/ro/content/mediul-de-afaceri
8. http://www.mfa.gov.md/oportunitati-mediul-afaceri/
9. http://www.scribd.com/doc/208872879/C-3-315-Management-Strategic-Petrovici-Virgil-
doc.
10. Parlamentul Republicii Elene - site-ul oficial al Parlamentului. Include optiunea de cautare
a deputatilor, dupa nume http://www.parliament.gr/english/default.asp
11. www.hba.gr/english.
12. www.hepo.gr
13. www.mec.md/vept.aspx, Strategia de promovare a exportului Republicii Moldova pentru
anii 2011-2014.
14. www.miepo.md/.../companii%20elene%202012.pdf
15. www.mintour.gr unde sunt prezentate informaţii privind traseele turistice, cazarea,
evenimentele culturale sau sportive, transportul spre punctele turistice etc.
16. www.statistica.md, Biroul Naţional de Statistică, Direcţia statistica comerţului exterior şi
serviciilor.
17. Date statistice Grecia - site-ul oficial al Serviciului National Elen de Statistică,
http://www.statistics.gr/Main_eng.asp
18. Comert si Industrie - Camera de Comert si Industrie a Atenei www.acci.gr
19. Camera de Comerţ şi Industrie a Thessalonikului www.ebeth.gr/eb/currentDevelop.asp
20. Sistemul bancar - Banca Naţională a Greciei - Buletine de analiză economic
21. www.nbg.gr/publications/eco_fin_bulletin/home.html
22. Ministerul Economiei şi Finanţelor www.ypetho.gr

93
23. Oportunităţi de afaceri, investiţii - oferă informaţii în limba engleză despre oportunităţi de
afaceri în/cu Grecia http://www.inv.gr/.
24. http://www.hnms.gr/hnms/greek/index_html
25. http://www.infoeuropa.md/uniunea-europeana-si-moldova/
26. http://www.mfa.gov.md/oportunitati-mediul-afaceri/
27. www.statistica.md
28. http://www.mf.gov.md/
29. http://www.bnm.md/
30. http://www.viitorul.org
31. http://www.expert-grup.org/ro/biblioteca
32. www.miepo.md
33. www.moldovainvest.md
34. http://businessportal.md/
35. www.statistica.md
36. www.anrceti.md
37. www.bnm.md
38. http://www.infoeuropa.md/uniunea-europeana-si-moldova/
39. http://www.infoeuropa.md/uniunea-europeana-si-moldova/
40. http://gov.md/doc.php?l=ro&id=2763&idc=447
41. http://epp.eurostat.ec.europa.eu
42. www.ebrd.com
43. www.doingbusiness.org
44. Foreign Investment Guide
45. http://www.mae.ro/node/1415
46. http://mfa.sites.mfa.gov.md/gae/Preferintele%20Comerciale%20Autonome
%20oferite%20de%20Uniunea%20Europeana.html
47. http://europa.eu/index_ro.htm
48. http://ec.europa.eu/economy_finance/index_ro.htm
49. http://www.europeana.ro/comunitar/bibliografie/bibliografie.htm
50. http://www.cefimo.ro/index.php?page=articole
51. http://rmee.org/archive.htm
52. http://www.cefimo.ro/index.php?page=articole
53. http://www.asociatiaeconomistilor.ro/documente/simpozion_AGER_2007_romana.pd
f
54. http://euroinitiative.free.fr/eco_com
55. http://europa.eu.int/comm
56. www.wikipedia.org
57. www.spss.com
58. www.spss.ro
59. http://euroinitiative.free.fr/eco_com
60. http://europa.eu.int/comm
61. www.wikipedia.org
62. www.spss.com
63. www.spss.ro

94
ADNOTARE

În lucrarea de master întitulată ”Tendinţe contemporane ale mediului european de


afaceri. Perspectivele dezvoltării businessului moldo-grec” sunt analizate tendințele
contemporane ale mediului european de afaceri, dinamica și perspectivele dezvoltării
mediului de afaceri în Republica Moldova în cadrul coperarăii cu Uniunea Europeană și
perspectivele dezvoltării bussinesului moldo-grec.
Actualitatea temei de cercetare, constă în faptul că în prezent dezvoltarea mediului
de afaceri în Republica Moldova este strîns legată de modul în care cooperază bussinesul din
țara noastră cu afacerile internaţionale, în special cu mediul de afaceri european.
Scopul prezentei lucrări se referă la identificarea specificului și principalelor tendințe
ale mediului de afaceri european și analiza perspectivelor de integrare pe acestă piață a
afacerilor moldo-elene. Procesul de internaţionalizare şi consecinţele sale asupra activităţii
întreprinderilor poate fi caracterizat drept extrem de complex, fiind influenţat de o serie de
factori. Aşa cum am menţionat, existenţa elementele controlabile sau necontrolabile de către
întreprindere reprezintă elemente care favorizează sau nu decizia de internaţionalizare.
Acţiunea acestor factori determină ca motivele internaţionalizării, studiate dintr-o perspectivă
microeconomică, să fie grupate în două categorii importante. Acest obiectiv a fost posibil de
realizat prin următoarele sarcini: Definirea noțiunii de afaceri internaționale; Stabilirea
caracteristicilor afacerilor internaţionale; Identificarea factorii determinanţi în dezvoltarea
afacerilor internaţionale; Recunoașterea importanței externalizării afacerilor asupra economiei
şi companiilor; Specificarea cadrul general şi legislativ privind mediul de afaceri european;
Evaluarea și analiza mediului de afaceri european; Dezvoltarea și identificarea de strategii şi
forme de integrare a companiilor naţionale în mediul european de afaceri; Stabilirea locului
Greciei în mediul de afaceri european și a gradului de integrare a Republicii Moldova în
afacerile europene; Identificarea caracterului și a specificului relaţiilor economice-bilaterale
şi a businessului modo-grec.
Pornind de la scopul și sarcinile formulate ale mediului de afaceri european, elemente
de inovație științifică a tezei de master rezultă recomandările pe care le conţine și aportul adus
de implementarea lor, care vor contribui la realizarea aspiraţiei Republicii Moldova de
integrare în structurile europene și în mediul de afaceri european.
La selectarea strategiei şi formei de integrare a companiilor naţionale în mediul
european de afaceri urmează să fie analizate strategiile și reperele modelulului economic
european, ținînd cont totodată și de existenţa unei mari varietăţi tipologice în rândul
întreprinderilor, a concepţiilor factorilor de decizie implicaţi şi a unui număr mare de
specialişti în management se reflectă în profilarea unei diversităţi imense de strategii.
Grecia fiind stat membru al UE se confruntă cu provocări similare. Cerinţele şi
normele UE au dus la convergenţa treptată a politicilor naţionale, care ulterior au creat un nou
cadru de dezvoltare al economiei elene.
Republica Moldova îşi propune să îmbunătăţească mediul de afaceri, astfel încît pînă
în anul 2020 riscurile şi costurile asociate fiecărei etape a ciclului de viaţă al afacerii să fie
mai mici decît în ţările din regiune, acesta fiind guvernat de principiul liberei concurenţe.
Impactul îmbunătăţirii mediului de afaceri va fi exprimat în sporirea investiţiilor, creşterea
exporturilor, majorarea numărului de întreprinderi fiabile motivate să implementeze inovaţii,
capabile să creeze locuri de muncă atractive, să asigure productivitate înaltă şi producţie
competitivă orientată spre export.
Un aspect important în analiza relațiilor dintre Republica Moldova și Republica
elenă sunt companiile care au experiență de colaborare.

95
ANNOTATION

The master work entitled "Contemporary Trends in European business environment.


Future development of the Moldovan-Greek business " analyzed trends in contemporary
European business environment, dynamics and prospects for business development in Moldova
in the European Union and prospects coperarăii bussines development Moldovan-Greek.
The actuality of the research is that currently the business development in Moldova is
closely linked to how our country BUSINESS cooperates with international affairs, particularly
in European business.
The purpose of this paper is to identify specific concerns and key European business
trends and analysis of this market integration prospects Moldovan-Greek business. The
internationalization process and its impact on business activity can be characterized as highly
complex, influenced by a number of factors. As mentioned, the existence of elements
controllable or uncontrollable by the company are elements that favor or internationalization
decision. The effect of these factors determine the reasons for internationalization, studied
from a microeconomic perspective, be grouped into two major categories. This objective was
made possible through the following tasks: Definition of international business; Determining
the international business; Identifying the determinants in international business development;
Recognition of the importance of business outsourcing on the economy and companies;
Specifying the legislative framework and the European business environment; Assessment
and analysis of European business; Develop and identify strategies and forms of integration of
national companies in the European business environment; Determination of the place of
Greece in the European business environment and the degree of integration of Moldova into
European affairs; Identification and character-specific bilateral economic relations and moldo-
Greek business.
Based on the purpose and tasks of the European business made elements of scientific
innovation master thesis follows the recommendations contained in their implementation role
and that will contribute to the achievement of Moldova's integration into European structures
and in the European business.
When choosing integration strategy and shape national companies in the European
business environment to be analyzed modelulul European economic strategies and
benchmarks, taking into account also the existence of a variety typological among enterprises,
the concepts of the relevant stakeholders and a number of specialists in management is
reflected in profiling a huge variety of strategies.
Greece is an EU member state facing similar challenges. EU requirements and
standards led to the gradual convergence of national policy , which subsequently created a
new development of the Greek economy .
Moldova aims to improve the business environment so that by 2020 the costs and risks
associated with each stage of the life cycle of the business to be lower than in the countries of
the region , which is governed by the principle of free competition .
The impact of improving the business environment will be expressed in more
investment , export growth , increasing the number of reliable companies implement
innovation motivated , able to create quality jobs , ensure high productivity and competitive
export-oriented.

96