Clima

Clima reprezintă regimul de mediu

multianual al proceselor și fenomenelor
meteorologice, caracteristice unei anumite
regiuni sau întregului Glob,determinat de
radiația solara și de circulația generală a
atmosferei,care variaza în raport cu poziția
pe Pământ, cu altitudinea absolută și
configurația reliefului.
 Elementele climatice
majore
1.TEMPERATURA
•Temperatura medie anuală pe Glob este de 13 C
•Temperatura scade de la Ecuator (20-30 C) spre
zonele temperate (10-20 C) și până la Poli (0 - -10 C)
•Cele mai mari temperaturi medii anuale sunt de peste
28 C în Sahara, Arabia
•Cele mai scăzute temperaturi medii anuale sunt de
-40 - -50 C în Antarctica
• Temperaturile extreme au fost:
-maxima:58 C (Tripoli, Libia)
-minima:- 88,3  C (Antarctica)
2. PRECIPITAȚIILE

Precipitațiile reprezintă totalitatea

particulelor de apă lichide şi solide
provenite din atmosferă

Formare:

Prin răcirea aerului vaporii de

apă din atmosferă se
condensează sau îngheaţă
formându-se norii, din care cad
precipitaţii
TIPURI DE PRECIPITATII:

a) Precipitatii formate în cădere liberă: ploaie,

ninsoare, lapoviță, burnița, grindină etc.
b) Precipitaţii care se formează la suprafaţa terestră:
rouă, brumă, chiciură, polei.
c) Precipitaţii convective (aerul cald încărcat cu
vapori se ridică, se răceşte şi formează norii, ce
dau precipitaţii).
d) Precipitaţii orografice (atunci când aerul întâlneşte
munţi, se ridică, se răceşte şi se condensează).
e) Precipitaţii frontale (când aerul cald şi umed
întâlneşte un aer rece alunecă deasupra acestuia,
iar vaporii se condensează şi dau precipitaţii).
3. VÂNTURILE

Vânturile sunt forme de mişcare a

aerului
determinate de forţa gradientului baric
VÂNTURI PERMANANTE:

a) ALIZEELE - vânturi care bat dinspre tropice

spre poli
b) VÂNTURILE DE VEST - bat în regiunile
temperate, între 40 - 60 o latitudine N și S
c) VÂNTURILE POLARE - bat dinspre poli spre
cercurile polare
VANTURI PERIODICE:

a) BRIZELE MARINE-au caractern diurn; ziua bat dinspre mare spre

uscat, iar noaptea dinspre uscat spre mare.
b) BRIZELE MONTANE -Au caracter diurn; ziua bat dinspre vale spre
munte, iar noaptea bat dinspre culme spre vale
c) MUSONII-Sunt vânturi care îşi scimbă direcţia de la sezonul cald la
cel rece. Se formează datorită diferenţelor termice şi de presiune de
pe oceane şi continente

VANTURI LOCALE:
FÖHNUL - vant cald si uscat (Subcarpati)
SIROCCO – se formează în N Africii şi transporta praful Saharei pana în
Europa de Sud
BORA – este un vant neperiodic rece, ce bate pe tarmul Marii Adriatice
MISTRALUL – sufla dinspre Masivul Central Francez spre Marea
Mediterana
HARMATTANUL – vant neperiodic rece care bate dinspre Sahara spre
Coasta Guineei
CRIVĂŢUL - este un vant de E şi NE care suflă în sudul Moldovei şi
Campia Romana
Evoluția Climei și
efecte:
Aspectul actual al scoarței terestre oglindește și evoluția
climatului erelor geologice. Alături de activitatea
tectonică, eroziunea cauzată în principal de diferențele
de temperatură, de vânt și de precipitații este un mare
modelator al scoarței terestre. Martore ale acțiunii ei
sunt numeroase monumente ale naturii, canioanele, văile
sau sculpturile în diferite straturi de roci. Sunt celebre
canioanele Colorado și Yellowstone sau fantasticile
forme ale rocilor erodate din Bad Lands. La noi în țara
sunt Babele din Bucegi și Sfinxul din Ciucaș.
În decursul celor câtorva sute de ani în care oamenii au
studiat sistemul climatic al planetei noastre, schimbările
au fost relativ reduse, însă studiile științifice arată că în
trecutul geologic desertul Sahara a fost acoperit de
gheață, dar şi că în Transilvania creșteau recifuri de
corali. La apogeul ultimei glaciațiuni, acum cca. 21 000
de ani, calote de gheață acopereau Canada, nordul
Statelor Unite, nordul Europei și părți din Asia. În
centrul acestor calote grosimea gheții era de 1 km sau
chiar mai mult, iar nivelul mării era cu cca. 120 m mai
scăzut decât în prezent, unind insulele dintre Asia și
Australia și conectând Marea Britanie de continentul
European.
Comparatie între aria ocupată de calotele glaciare în
emisfera nordică în prezent (stânga) și acum 21000
de ani (dreapta).
 Datorită atracției gravitaționale exercitate asupra Pământului de către
celelalte planete din Sistemul Solar, forma orbitei în jurul Soarelui variază
de-a lungul timpului de la eliptică până la aproape circulară, afectând
distribuția sezonieră a radiației solare în cele două emisfere. Aceste
schimbări sunt concentrate în cicluri care au o durată medie de 100.000 și
413.000 de ani. Excentricitatea afectează clima Pământului pentru că
atunci când orbita este mai circulară cantitatea de energie primită de la
Soare va fi mai mare decât în cazul unei orbite mai eliptice, iar clima va fi
mai caldă.
Temperaturile figurate în graficul urmator reprezintă mediile pe
câte un interval de 10 ani. Întrucât nu există măsurători de
temperatură directe în această perioadă, temperaturile au fost
reconstituite pe baza măsurării grosimii inelelor de creștere ale
arborilor și a grosimii ghețarilor. Datarea inelelor arborilor se
poate face pe baza determinării concentrației de carbon 14.
Temperatura în ultimii 2000 de ani,
reconstituita.
 Conform temperaturilor reconstituite de
climatologi, ultimul deceniu din secolul al
XX-lea și începutul secolului al XXI-lea
constituie cea mai caldă perioadă din
ultimii 2000 de ani (vezi figura mai sus).
Epoca actuală este mai caldă cu câteva
zecimi de grad față de maximul medieval.
 Variațiile climatice în evul mediu n-au fost așa de
mari ca în perioadele glaciațiunilor. Totuși, în ultima
mie de ani se observă o perioadă caldă în secolele
al X-lea și al XI-lea, perioadă numită maximul
medieval. Este epoca în care vikingii au descoperit
Groenlanda, al cărui nume, „Țara verde” indică un
peisaj cu vegetație, nu acoperit de zăpezi și ghețuri

În continuare însă, în perioada (1550 - 1850) a

urmat o răcire, mica eră glaciară, în care iernile au
fost foarte reci, în special cea dintre anii 1708 -
1709
În România…
Anul 2007 este considerat un an al
fenomenelor meteorologice extreme, iarna dintre
2006 - 2007 a fiind cea mai caldă din ultimii 100
de ani. Totodată, în prima lună a anului 2007, a
fost depășită temperatura maximă absolută a lunii
ianuarie la 24 de stații meteo.
Tendința de încălzire s-a menținut și pe timpul verii
înregistrându-se un număr record de 148 de cazuri cu
temperaturi maxime zilnice egale sau mai mari de 40
°C . La Calafat, în luna iulie s-a atins temperatura de
44 °C.
VARIATII CLIMATICE..

Clima se schimbă datorită forcing-ului extern, în

funcție de influența deplasării pe orbită în jurul
Soarelui, erupțiilor vulcanice și efectului de seră.
Ponderea diverselor cauze ale încălzirii este în
studiu, dar consensul oamenilor de știință este că
principala cauză este creșterea concentrației
gazelor cu efect de seră datorită activităților umane
din epoca industrializării. În special în ultimii 50 de
ani, când se dispun de date detaliate, acest lucru
este evident. Cu toate astea, există și alte ipoteze,
care atribuie încălzirea variațiilor activității solare.
 Ponderea diferiților factori în forcing-ul
radiativ în 2005 relativ la situația din anul
1750
Încălzirea globală
EFECTUL DE SERA

Efectul de seră este un fenomen

natural prin care o parte a radiației
terestre în infraroșu este reținută de
atmosfera terestră. Efectul se
datorează gazelor cu efect de seră
care reflectă înapoi această radiație.
 Efectul actual al existenței gazelor cu
efect de seră este că temperatura
medie a Pământului este cu cca. 33 °C
mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică
este de cca. +15 °C în loc să fie de -
18 °C. În acest sens, efectul de seră
este benefic, el asigurând încălzirea
suficientă a Pământului pentru a
permite dezvoltarea plantelor așa cum
le cunoaștem noi azi.
Bilanțul energetic stabilizat al
atmosferei terestre
 Dacă concentrația gazelor cu efect de seră
crește, echilibrul prezentat este perturbat, diferența
de flux termic se acumulează în atmosferă, care
astfel se încălzește. De aceea, termenul de „efect
de seră” este folosit cel mai adesea în vorbirea
curentă pentru a evidenția contribuția unor anumite
gaze, emise natural sau artificial, la încălzirea
atmosferei terestre prin modificarea permeabilității
atmosferei la radiațiile solare reflectate de
suprafața terestră. Principalul element responsabil
de producerea efectului de seră sunt vaporii de
apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmați de dioxidul
de carbon, cu o pondere de 9 - 26 %, metanul, cu
o pondere de 4 - 9 % și ozonul, cu o pondere de
3 - 7 %.
Efectul de sera
Vulcanismul este un factor a cărui importanță a fost
subestimată până recent. Acesta contribuie la
încălzirea globală în două moduri:
1. prin gazele cu efect de seră (în general CO2) care
sunt conținute în magmă;
2. prin cenușa vulcanică, și aerosolii sulfuroși care
obturează radiația solară ;

Se consideră că efectul vulcanilor în perioada

preindustrială (înainte de 1850) a fost de încălzire,
dar după, efectul a fost de răcire, datorită contribuției
la întunecarea globală
 Activitatea umană în perioada industrializării a dus la:

•Emisii de dioxid de carbon ca urmare a arderii combustibililor

fosili
•Emisii de metan, ca urmare a activităților agricole
•Emisii de N2O ca urmare a folosirii îngrășămintelor chimice
•Emisii de compuși halogenați datorită utilizării freonilor în
instalațiile frigorifice si în instalațiile pentru stingerea incendiilor
•Creșterea concentrației aerosolilor, ca urmare a activităților
industriale, de exemplu mineritul la suprafață.

De la începutul revoluției industriale concentrația de dioxid de

carbon a crescut cu 32 % marin efectul de sera. Aceste niveluri sunt
mult mai mari decât cele măsurate în cadrul programului Ice Core, și
sunt comparabile cu cele atinse acum 20 de milioane de ani.
Concentrațiile de dioxid de carbon în
perioadele glaciare și în present
TOPIREA CALOTEI GLACIARE

Un alt efect al incalzirii globale il reprezinta topirea

ghetarilor. Observații disparate indică retragerea ghețarilor
începând din anul 1800. Măsurători regulate au fost făcute
începând din anul 1950 de către Serviciul Mondial de
Urmărire a Ghețarilor (WGMS ) și de Centrul Național de
Date pentru Zăpadă și Gheață (NSIDC).

Retragerea ghețarilor alpini, în special în vestul Americii

de Nord, în Groenlanda,Asia, Alpi, Indonezia, Africa
(Kilimandjaro) și în America de Sud a fost folosită de
IPCC în raportul său din 2001 drept probă a încălzirii
globale.
Omul si clima
 În vechime oamenii suportau mult mai
greu variațiile climatice ivite în timpul
deplasărilor pe care le făceau. Astăzi cu
posibilitățile tehnice existente, oamenii se
adaptează mult mai usor unui climat
impropriu, cu ajutorul diferitelor materiale
moderne de construcție sau instalațiilor
de aer condiționat.
Omul a învățat să-și construiască adăpostul
în funcție de clima la care s-a adaptat să
trăiască: locuitorii din țările calde își
amenajează locuința din materiale ușoare și
răcoroase, din bârne sau din bambus și
pământ, înlesnindu-i o mai bună aerisire și
răcorire. În regiunile temperate oamenii au
inventat alte materiale de construcție mai
rezistente, care să păstreze mai multa
căldura iarna dar și să țină răcoare în timpul
verii.
 Meteorologia are din ce în ce mai mult o
deosebită importanță practică. Prevăzând
fenomenele meteorologice care pot aduce
pagube, se iau măsuri de protecție în
vederea diminuării pagubelor sau chiar
evitarea pierderilor.
 O mare importanță o au studiile climatologice cu privire la
amplasarea judicioasă a unor noi obiective industriale,
funcționale sau a locurilor de odihnă. Se știe că zonele de
relief înconjurate de munți nu permit scurgerea și ventilarea
aerului, înlesnind persistarea aerului poluat și formarea
inversiunilor de temperatură. Ca urmare, compușii și
reziduurile chimice formate nu se pot împrăștia în atmosfera
rămânând în staturile inferioare ale atmosferei și având urmări
negative în viața omului, animalelor și plantelor regiunilor
respective. Fără nelipsitul studiu climatologic, omul nu va
putea valorifica în cel mai înalt grad obiectivul industrial
construit și țelurile propuse de el nu vor putea fi în întregime
realizate, de multe ori ivindu-se chiar efecte neașteptate și
contrare. De aceea, în prezent se acordă o deosebită
importanță cunoașterii amănunțite a condițiilor naturale ale
mediului în care omul își desfășoară activitatea sa creatoare.