POLITICA COMPARATĂ – DISCIPLINĂ DE STUDIU

1. Obiectul de studiu al Politicii Comparate

PC rezidă în aplicarea metodei comparative în ştiinţa politică.
PC pune acentul pe două probleme :
• influenţa culturii politice asupra sistemelor ; • raporturile dintre stat şi cetăţeni.
PC urmăreşte - diversitatea perspectivelor
Analiza comparată Provene din latinescul comparatio - cu sensul de “constituirea unei perechi”, termenul de
“comparaţie” desemnează “operaţia mentală de apropiere a două sau mai multe lucruri cu scopul determinării
asemănărilor si diferenţelor dintre ele.
PC este întrebuinţată atunci când este imposibilă obţinerea, precum în stiinţele fizice, a datelor identice, sigure si pur
obiective. Este metoda esenţială în cazul stiinţelor umane, acolo unde nu se pot efectua experimente riguroase”.
Analiza comparată: Include multe segmente ale stiintelor politice: institutii politice, cultura politica, sisteme legale,
politici publice, etc. Analiza politica comparata este deci mai mult o abordare metodologica specifica si nu formeaza
un grup propriu-zis de concepte specifice unei anumite discipline – este transdisciplină
Este o orientare teoretico-metodologica, depasind niveluri de analiza nationale sau locale, si ajungand pana la la a avea
o vocatie sistemica
1. Obiectul de studiu al Politicii Comparate (2) De ce comparăm?
2. A COMPARA este modul obișnuit de a gândi. Nimic nu este mai natural decât a considera oameni, idei sau
instituții în relație cu alți oameni, alte idei sau alte instituții. CUNOAȘTEM prin relații, prin referințe. (Dogan,
Pelassy, 1993, p.7)
3. 1. Obiectul de studiu al Politicii Comparate (3) De ce comparăm?
!”Nu se poate înfăptui cunoașterea de sine, decât prin cunoașterea celorlalți” (conc. filosofică)
!Copilul se dezvoltă prin imitație
!”Puterea conștiinței de a se recunoaște pe sine în ceilalți și de a-i cunoaște pe ceilalți în sine” (Hegel)
!Percepția diferențelor este una dintre cele mai importante pârghii ale istoriei Procesul de comparație devine euristic
Comparaţia politică are ca finalitate elaborarea unor explicaţii cu valoare ştiinţifică Comparația este motorul
cunoașterii Percepția diferențelor depinde de proximitatea observatorului Comparația ne salvează de etnocentrism
Ce comparăm?  tradiţie/modernitate  forme fără fond/forme organice,  Nord/Sud, Răsărit/Occident, 
totalitarism/autoritarism/democraţie sau  state dezvoltate/state sub-dezvoltate.  Etc.????
S 2 Politica comparată în sistemul disciplinelor politologice
(1) Aristotel – unul dintre primii comparativiști, el compară diverențele dintre statele antice grecești. Platon și Cicero –
clasifică și compară sistemele politice Machiavelli compară liderii și stilurile de guvernare Karl Marx compară
sistemele economice Alexis de Toqueville compară sistemul politic american cu cele din Europa etc.
(2) 1923 Ch. Merriam identifică 4 etape ale evoluției științei politice:
1) Etapa apriorico-deductivă (până în 1850)
2) Etapa istorică și comparativă (1850-1900)
3) Etapa empirică (observare, măsurare) (1900-1923)
4) Prognozarea viitorului și abordarea psihologică a politicii (Merriam, 1923, p. 286)
(3) Diciplinele fundamentale politologice sunt: -nomotetice (Teoria politică și Filosofia politică) -discriptive:
empirice și ideografice Politica Comparată este ca un intermediar între ele.
PC are 2 particularități:
1) căutarea legităților (partea nomotetică) 2) explicarea particularului, irepetabilului (partea
empirică)
Politica comparată Tradiția teoretică
• Constructivă și activă din punct de vedere a reprezentărilor metodologice
• Are tendința de a construi modelel și de a direcționa căutarea datelor în procesul comparației
•Utilizează comparația în raport cu modele ideale Tradiția empirică
• Este orientată asupra datelor empirice și generalizării lor
• Este descriptivă și reacționară în contrast cu prima
• Utilizează comparația pentru a unifica fenomele observate în grupuri specifice taxonomii = inventarizează și
clasifică
Critica abordării teoretice
 Ateoreticism – atitudine indiferentă față de teorie din lipsa de întredere în teoria politică normativă (filosofia
politică)
 Un nivel înalt de abstractizare teoretică nu permite să facem generalizări empirice
 Caracterul subiectiv al factorului și instabilitatea politică face dificilă analiza comparată bazată pe descriere și
caracterul formal
S 3. Etapele de evoluție a Politicii Comparate (5 etape)
1) apariția Politicii Comparate ca domeniu distinct de cunoaștere (a doua jum a sec. XIX)
2) etapa acumulării potențialului științific, ”Politica Comparată tradițională” ( prima jum. a sec. XX)
3) etapa înnoirii și expansiunii behaviorismului, ”noua Politică Comparată” (de la înc. anilor 1950 până la sfr. anilor
1970)
4) etapa de criză și apariția subdisciplinelor, ”Politica Comparată pluralistă” (de la mijl. anilor 1970 până la sfr. anilor
1980)
5) intervenționismul metodologiei economice, ”etapa Politicii Comparate neoinstituționale” (1990-2000) Fondatorul
Edward Freeman (1873) elaborează un curs de 6 prelegeri la Universitatea Cambridge Lucrarea ”Cercetarea
comparată a instituțiilor politice și formelor de guvernare” Tehnica utilizată- comparația pe baza analogiei ”the most
remote” ”Pentru ca ordinea politică să fie analizată în profunzime, ea trebuie analizată, clasificată și machetată
(studied, classified, and labelled), așa cum se face în cazul unei cladiri sau unui animal”
Cercetarea pe baza comparației se axează pe 3 tipuri:
 elemente îmtrumutate direct
 asemănări ale mediului extern
 asemănări la nivel genetic
”Scopul de bază a PC este reconstrucția evoluției umane după modelul evoluției reconstrucției ligvistice. Acesta ar fi
cel mai reușit model de AC după Freeman
 W. Wilson ”Statul. Elemente de politică istorică și practică”
 Dj. Bergers ”Știința politică și drept constituțional comparat”  Ambele lucrări se aseamănă după modelul de analiză
 Se încadrează în așa-numita abordare tradițională
 Esența rezidă în caracterul descriptiv axat pe analiza formal-legală (juridică)
 Politica era descrisă din perspectiva instituțională
 Spre sfr. sec. au apărut mai multe analize de tipul ”case study”
 Tipul de abordare este descrierea în spiritul pozitivismului  Max Weber, Emil Durkeim introduc noțiunea de ”tip
ideal”
 Jean Blondel - PC abordare normativă + analitică = descoperirea legităților comportamentului politic reieșind din
natura umană ”Tipul ideal” este un model abstrat, dezirabil și nu ireal
S 4 Funcțiile Politicii Comparate
1) Funcția cognitivă
2) Funcția teoretico-metodologică
3) Funcția euristică
4) Funcția axiologică
5) Funcția de evitare a etnocentrismului
6) Funcția aplicativă
7) Funcția prognostică