Problem asigurarii cu resurse energetice

1. Interdependenta problemei energetice cu alte probleme globale

Necesităţile sociale ale omului contemporan impun un consum apreciabil de resurse naturale. De
exemplu: producerea de energie, al cărei consum este în continuă creştere, necesită cantităţi enorme de resurse
energetice (cărbune, petrol, gaze naturale, şisturi bituminoase, energia vîntului, a valurilor, mareelor etc.).
Poluarea aerului este realizata de principalii poluanti (monoxid de carbon, oxizi de azot, dioxid de sulf, acid
sulfuric sau acid nitric). Cel mai adesea, acest tip de poluare se intalneste in orase si in jurul acestora.
Pe termen lung, efectul principal al acestui tip de poluare il reprezinta distrugerea stratului de ozon, fenomen
responsabil de incalzirea globala. In vederea contracararii efectelor acesteia in 1987 se incheie Protocolul de la
Montreal care stabileste ca tarile dezvoltate sa nu mai utilizeze poluantii care distrug stratul de ozon pana in 2010, iar
tarile in dezvoltare – pana in 2020.
Poluarea apei se refera in principal la contaminarea apei. Problema este mai complexa, in sensul ca astazi se
implementeaza conceptul de management al utilizarii apei, in contextul in care in tarile dezvoltate cca 1 miliard de
oameni au probleme in obtinerea apei potabile.
Poluarea mediului natural genereaza o relatie conflictuala intre principiul protejarii naturii si nevoia de
dezvoltare (in special din partea marilor corporatii). Asa cum se stie, principala cauza a poluarii mediului natural o
reprezinta ploaia acida rezultata din dezvoltarea industriala excesiva
Actualmente, omenirea se afla in etapa utilizarii pe scara larga resursei petrol si, in acelasi timp, de inceput a
etapei de utilizare a resurselor energetice nucleare. Aceasta situatie nu exclude, insa, existenta si utilizarea altor
resurse naturale: gaze naturale, carbune, dar si surse alternative de energie, surse regenerabile de energie
(combustibilul lemnos, energia hidraulica, energia solara, energia eoliana, energia geotermala
Problema resurselor regenerabile a devenit actuala cel putin din doua motive:
 Sunt resurse regenerabile si putin sau deloc poluante
 Consumul de resurse este in continua crestere (in tarile dezvoltate acesta este de 80 de ori mai mare decat in tarile
in dezvoltare), ceea ce face necesara si gasirea unor noi resurse energetice
Asigurarea energetica este o problema actuala a omenirii. Problemele energeticii nu numai ca obtin statutul
directiilor prioritare de cercetare stiintifice, dar devin si un subiect al unor dezbateri serioase la nivel de stat în multe
tari ale lumii, mai ales în tarile occidentale.
Energia reprezinta o necesitate vitala pentru societatea contemporana. Omenirea a trecut de-a lungul timpului
prin încercari de colaborare internationala în vederea asigurarii cu energie, dar si prin conflicte armate, pentru
resursele energetice. Puterea economica a unei tari depinde foarte puternic de forta ei energetica.

2. Comerțul internațional cu resurse energetice

In secolul XXI, una dintre cele mai mari probleme ale omenirii o constituie cea a energiei.Populaţia globului
este în continua creştere, astfel că aceasta va atinge în mai puţin de 50 ani cifrade 8 mlrd. oameni. Acest fapt forţează
oamenii deştiinţă să găsească noi alternative pentru a substitui, cel puţin parţial, sursele tradiţionale de energie. Din
păcate, soluţiile deja găsite nu pot fi aplicate în masă şi nu au rezultatele scontate. Avвnd în vedere faptul că resursele
tradiţionale de energie, în speţă cele de petrol, se găsesc In regiuni diferite faţă de cele de consum, de organizarea
unor fluxuri comerciale continui va depinde in final, dezvoltarea economică. Principalele zone ce furnizeazăţitei sunt
localizate în Orientul Mijlociu, Rusia, America Centralăşi Africa, în timp ce principalii consumatori se găsesc în
America de Nord, Asia–Pacific şi Europa. Astfel, principalii actori în cadrul fluxurilor cu petrol sunt SUA, Asia–
Pacific şi UE, la un capăt, iar la celălalt capăt se găseşte OPEC, dar şi Rusia. O mare parte a capacităţilor industriei
prelucrătoare aparţine ţărilor industrial dezvoltate (SUA –21%, Europa de Vest – 20%, Japonia – 6%). în ultimele
decenii rafinării gigantice au fost construite in ţările din Orientul Mijlociu şi Apropiat. Ca rezultat, ponderea
capacităţilor de producere a ţărilor in dezvoltare a crescut pвnă la 40%.Analizвnd piaţa mondială a exporturilor de ţiţei
brut, se poate remarca faptul că pragul maxim istoric al exporturilor din Golful Persic a fost atins în anul 1974, cвnd
mai mult de 2/3 din ţiţeiul tranzacţionat pe piaţa mondială provenea din ţările OPEC. Cel mai de jos prag al
exporturilor din ţările OPEC a fost atins în anul 1984, că urmare a nivelului foarte ridicat al preţului şi al reducerii
consumului pe piaţa mondială. La acea dată, din totalul ţiţeiurilor tranzacţionate pe piaţa mondială, doar 40%
proveneau din zona Golfului Persic. în urma scăderii nivelului preţului în anul 1985,procentul exporturilor din zona
Golfului Persic a crescut gradual, oscilвnd în anii 1990 şi pвnă în timpul de faţă оntre 40% şi 45% din totalul
comerţului internaţional cu ţiţei. în cele 3 variante de previziuni efectuate de către Agenţia Internaţională de Energie,
producătorii din zona Golfului Persic şi în anii apropiaţi urmează să participe cu circa 45% din volumul total
tranzacţionat pe piaţa mondială. După anul 2007, participarea OPEC în cele 3 variante de previziune este diferită.
Astfel,in cazul unor preţuri ridicate, participarea OPEC în cadrul fluxurilor internaţionale cu petrol . In ceea ce
priveşte importurile SUA, acestea sunt preconizate să cresca de la 4,9 mil.bbl/zi In anul 2001 pвnă la 20,9 mil.bbl/zi în
anul 2025. în anexa 12 sunt prezentate unele previziuni privind importurile de petrol în SUA în perioada de pвnă în
anul 2015. SUA оntreprinde eforturi mari de a-şi asigura controlul asupra bogăţiilor de resurse energetice din lume,
inclusiv şi din Rusia. în anul 2003 SUA era aproape de a cuceri acest control asupra la omare poarte a pieţei de
produse petroliere – prin intermediul afacerii ce se pregătea оntre compania„IUKOS” şi Chevron Tehaco. Protocolul
de intenţii deja era semnat. Compania IUKOS avea să fievăndută Amaricii pentru 6-7 miliarde de dolari, iar în decurs
de cвţiva ani toată compania IUKOS arfi trecut sub controlul Americii. Urmatorul mare importator este Uniunea
Europeană. La fel caşi Asia–Pacific, importurileacestei regiuni reprezintă circa 60% din totalul consumului intern
deţiţei. Principalii furnizori de ţiţei ai Uniunii Europene sunt Mexic, Venezuela, Arabia Saudită, Iran, Irak, Kuweit,
Norvegia, unele ţări din Africa ş.a.

3. Problema energetică globală la etapa actuală

Criza resurselor energetice
Prin noţiunea de energetică se subînţelege un complex de metode ce asigură obţinerea şi utilizarea unui variat
spectru de resurse energetice pentru necesităţile societăţii umane. Ritmurile progresului tehnico-ştiinţific şi creşterea
economică sînt într-o dependenţă directă de starea ramurii energetice. în acelaşi timp, energetica are un impact
considerabil asupra mediului înconjurător, fiind o sursă apreciabilă de poluanţi ai aerului atmosferic, ai apei, solurilor.
Secolul al XX-lea s-a caracterizat prin ritmuri înalte ale consumului de energie. De fapt, rezervele de resurse
energetice sînt limitate, iar consumul, realizînd în ultimele decenii o creştere de 20 % în fiecare an, a determinat un
dezechilibru între aceşti doi indici. Prin urmare, criza energetică ce afectează civilizaţia umană are, tot mai des, un
caracter nu numai tehnic, dar şi social. în acelaşi timp, de ramura energetică depinde nu doar economia în ansamblu, ci
şi securitatea oricărui stat. De aceea căutarea surselor alternative de energie este una dintre cele mai actuale sarcini ale
ştiinţei. După unele prognoze ale specialiştilor în domeniu, actualele rezerve de combustibili fosili pot asigura un
consum energetic pe o perioadă de 120-130 de ani la nivelul producţiei din anul 1990. Aceste date sînt relative,
deoarece depind de dezvoltarea ştiinţei, a tehnologiilor şi de consumul energetic. Dacă vorbim de tipuri de
combustibili aparte, cărbunele poate asigura o producţie la nivelul celei din 1990 pe o perioadă de peste 215 ani, iar
petrolul şi gazele naturale - pe o perioadă de 40-50 de ani. Durata scurtă în care rezervele exploatabile de petrol şi
gaze naturale se pot epuiza atrage atenţia omenirii asupra necesităţii de a elabora noi strategii energetice, care să facă
posibilă înlocuirea treptată a consumului de hidrocarburi cu alte surse, capabile să asigure o creştere economică viabilă
şi de lungă durată.
Consumul mondial de gaze naturale creşte, iar această tendinţă se va menţine şi în viitorul apropiat, din cauza
avantajelor ecologice şi economice ale acestui combustibil în raport cu petrolul şi cărbunele. în privinţa cărbunelui, la
scară mondială, în ultimele decenii ale secolului trecut, s-au înregistrat variaţii pe regiuni. Astfel, în ţările UE
consumul a scăzut în medie cu 20%, iar în ţările în curs de dezvoltare a crescut. în China 76 % din energia produsă
este generată de centralele termoelectrice (CTE), însă utilizarea cărbunelui ca sursă de energie are un impact puternic
asupra omului şi mediului în ansamblu. în această ţară suprafaţa afectată de ploile acide a crescut cu 60% în numai doi
ani (1993-1995), poluarea de la arderea cărbunelui a determinat sporirea numărului de iritaţii oculare, afecţiuni
respiratorii şi maladii cardiovasculare.
Cantitatea cea mai mare de energie electrică este produsă la CTE prin arderea cărbunelui, a păcurii şi a gazelor
naturale. Din procesul tehnologic rezultă şi energie termică, care este utilizată în scopul încălzirii spaţiilor locative, a
edificiilor etc. Impactul acestor unităţi economice asupra mediului ambiant constă în poluarea aerului atmosferic cu
emisii de gaze, vapori şi particule în suspensie, iar bazinele acvatice sînt afectate de poluarea termică. Terenurile
aferente CTE sînt poluate cu zgură, cenuşă şi alte deşeuri. Tendinţa, înregistrată în ultimele decenii, de a înlocui
cărbunele şi păcura cu gaze naturale reduce puţin acest impact, dar perspectiva depinde de strategia dezvoltării ramurii
respective, precum şi a unor ţări aparte (de exemplu: China).
 4. Direcțiile principale de dezvoltare a energiei
Dezvoltarea economică şi socială pe termen lung necesită o politică energetică echilibrată, care să aibă în
vedere următoarele obiective:
- stabilitatea economică şi securitatea aprovizionării în condiţiile de incertitudine a preţului resurselor energetice pe
piaţa internaţională, datorită creşterii continue a cererii de energie;
- protecţia mediului – prin introducerea de noi tehnologii pentru producţia şi consumul de energie cu impact redus
asupra mediului şi pentru reducerea schimbărilor climatice;
- buna funcţionare a pieţelor interne de energie electrică şi gaze naturale, garanţie pentru competiţia transparentă,
nediscriminatorie şi pentru integrarea în piaţa regională şi europeană;
- dezvoltarea şi producţia de noi tehnologii pentru producţia şi consumul de energie electrică şi protecţia mediului;
prin aceasta sectorul energetic va contribui la susţinerea dezvoltării economice şi la crearea de noi locuri de muncă;
- tehnologii informatice şi de comunicaţie cu rol important în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei pe întreg lanţul
producţie – transport - consum al energiei. Aceste tehnologii oferă potenţialul pentru o trecere structurală la procese şi
servicii cu consum redus de resurse, la economii de energie, precum şi la reţele de transport şi distribuţie inteligente şi
mai eficiente. Sectorul energetic trebuie să fie un sector dinamic, care să susţină activ dezvoltarea economică a ţării şi
reducerea decalajelor faţă de Uniunea Europeană. În acest sens, obiectivul general al strategiei sectorului energetic îl
constituie satisfacerea necesarului de energie atât în prezent, cât şi pe termen mediu şi lung, la preţuri acceptabile,
adecvate unei economii moderne de piaţă şi unui standard de viaţă civilizat, în condiţii de calitate, siguranţa în
alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltarii durabile.
Direcţii de acţiune Direcţiile principale de acţiune ale strategiei energetice convergente cu cele ale politicii
energetice a Uniunii Europene, sunt: - creşterea siguranţei în alimentarea cu energie atât din punct de vedere al
mixului de combustibili cât şi al infrastructurii de reţea;
- alegerea unui mix de energie echilibrat, care să confere sectorului energetic competitivitate şi securitate în
aprovizionare cu accent pe utilizarea resurselor interne, respectiv a cărbunelui, a potenţialului hidroenergetic economic
amenajabil, a energiei nucleare şi a surselor energetice regenerabile;
- gestionarea eficientă şi exploatarea raţională în condiţii de securitate a surselor energetice primare epuizabile din
România şi menţinerea la un nivel acceptabil (din punct de vedere economic şi al securităţii), a importului de surse
energetice primare (dependenţa limitată/controlată);
- diversificarea surselor de aprovizionare cu uraniu prin combinarea exploatării raţionale a surselor naţionale cu
importul de uraniu şi/sau concesionarea de zăcăminte uranifere în afara României în vederea exploatarii acestora;
- creşterea eficienţei energetice pe tot lanţul: extracţie – producere – transport- distribuţie - consum; România nu îşi
mai poate permite să irosească energia în situaţia reducerii disponibilităţii şi a creşterii costului surselor energetice;
eficienţa energetică este cea mai rentabilă metodă de reducere a emisiilor, de îmbunătăţire a securităţii şi
competitivităţii şi de scădere a facturii serviciului energetic;
- promovarea utilizarii surselor energetice regenerabile, în conformitate cu practicile din Uniunea Europeană, conform
Planului Naţional de Alocare al Energiilor Regenerabile elaborat în anul 2010;
- îmbunătăţirea competivităţii pieţelor de energie electrică şi gaze naturale, corelarea acestora şi participarea activă la
formarea pieţei interne de energie a Uniunii Europene şi la dezvoltarea schimburilor transfrontaliere cu luarea în
considerare a intereselor consumatorilor din România şi a companiilor româneşti;
- crearea de condiţii de piaţă care să stimuleze economii mai mari de energie şi creşterea investiţiilor în tehnologii cu
emisii reduse de carbon; operatorul pietei de energie electrica Opcom va asigura pretul de referinta pe termen scurt
(piata spot) si pretul de referinta la termen (piata forward), in conditii de lichiditate asigurate de concentrarea
tranzactiilor pe pietele administrate.
- transformarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice în reţele inteligente şi implementarea pe scară
largă a sistemelor inteligente de contorizare; acestea vor reprezenta instrumente pentru integrarea pe scară largă a
energiei din surse regenerabile, vor contribui la îmbunătăţirea eficienţei energetice şi vor face consumatorii
participanţi activi în funcţionarea sistemului energetic;
- asigurarea investiţiilor pentru dezvoltarea sectorului energetic, inclusiv prin atragerea de capital privat şi a fondurilor
puse la dispoziţie de UE;
 5. Energia alternativă
Energia alternativa este un termen folosit pentru unele surse de energie si tehnologii de stocare a
energiei, in general cu referire la energii netraditionale cu impact scazut asupra mediului оnconjurator.
In general, se considera energie alternativa acea energie care este obtinuta dintr-o sursa naturala cum ar fi mareele,
caderile de apa, miscarile maselor de aer (vanturile), soarele, biomasa.Unele dintre aceste surse sunt epuizabile, iar
altele regenerabile.
Iata o scurta prezentare a diferitelor tipuri de energii primare regenerabile recunoscute oficial.

Energia biomasei
Biomasa reprezinta partea biodegradabila a produselor, deseurilor si reziduurilor care provin din agricultura, inclusiv
substante vegetale si animale, silvicultura si industrii conexe, precum si partea biodegradabila a deseurilor industriale
si urbane.
Energia apelor(hidroenergia)
Hidroenergia sau energia hidraulica reprezinta capacitatea sistemului fizic reprezentat de apa de a efectua lucru
mecanic prin curgere; datorita circuitului apei in natura este considerata o forma de energie regenerabila. Energia
hidraulica este de fapt o energie mecanica potentiala sau cinetica. Exploatarea acestei energii se face inhidrocentrale si
in centralele care produc energie electrica pe baza energieivalurilor si mareelor .
Energia aerului
Energia aerului este determinata de curentii de aer care se formeaza din cauza incalzirii neuniforme a Pamantului, iar
acesti curenti genereaza o energie cinetica cunoscuta ca energie eoliana. Energia eoliana este o sursa regenerabila de
energie care, captata cu ajutorul unor turbine genereaza curent electric.
Energia solara
Energia solara este o sursa de energie regenerabila care este produsa de lumina si radiatia Soarelui. Energia solara este
utilizata in practica pentru:
- generarea de electricitate cu ajutorul panourilor fotovoltaice;
- generarea de electricitate cu ajutorul centralor electrice termale;
- incalzirea cu panouri termice;
- incalzirea directa.
Energia geotermala
Energia geotermala este o forma de energie regenerabila care se obtine din caldura aflata оn interiorul
Pamantului. Aburul si apa fierbinte, care se capteaza in special оn zonele cu activitate vulcanica si tectonica, sunt
utilizate pentru incalzire si pentru producerea de energie electrica.
Energia mareelor este energia ce poate fi captată prin exploatarea energiei potențiale rezultate din deplasarea pe
verticală a masei de apă la diferite niveluri sau a energiei cinetice datorate curenților de maree. Energia mareelor
rezultă din forțele gravitaționale ale Soareluiși Lunii, precum și ca urmare a rotației terestre.
Este o formă de energie regenerabilă.
Energia hidraulică reprezintă capacitatea unui sistem fizic (apă) de a efectua un lucru mecanic la trecerea
dintr-o poziție dată în altă poziție (curgere). Datorită circuitului apei în natură, întreținut automat de energia Soarelui,
energia hidraulică este o formă de energie regenerabilă.
Energia hidraulică este o energie mecanică formată din energia potențială a apei dată de diferența de nivel
între lacul de acumulare și centrală, respectiv din energia cinetică a apei în mișcare.[1] Exploatarea acestei energii se
face actualmente în hidrocentrale, care transformă energia potențială a apei în energie cinetică. Aceasta e apoi captată
cu ajutorul unor turbine hidraulice care acționează generatoare electricecare în final o transformă în energie electrică.
Tot forme de energie hidraulică sunt și energia cinetică a valurilor și mareelor.