1.

Importanta, locul si structura energeticii mondiale

Energetica ca ramura a industriei se ocupa cu explorarea, extragerea,

prelucrarea, utilizarea tuturor surselor energetice, cu producerea energiei electrice si
cu distribuirea ei. Importanta energeticii rezida si din faptul ca ei ii revine 1/3
din costul alocarilor fondurilor fixe si asignatiilor capitale. In aceasta
ramura lucreaza 1/5 din populatia activa ocupata in industrie. Totodata,
energetica este un mare consumator de materie prima din alte ramuri: 2/3
din productia totala de tevi, 10-12% din totalul produselor metalurgice, 10% din
materialele de constructie etc. Ea cuprinde:

- sursele de energie primara: carbuni, petrol, gaze naturale, hidroenergie,

sisturi bituminoase;

- productia de energie secundara: energie electrica si termica, obtinute

prin folosirea energiei primare.

Cu alte cuvinte, energetica prezinta un complex industrial compus

din doua subramuri:

- industria de combustibili;

- industria energiei electrice, sau electroenergetica.

2. Geografia consumului de energie si balanta energetica mondiala

Energetica contemporana se bazeaza, in principal, pe utilizarea resurselor

energetice primare (petrol, gaze naturale, carbune, hidroenergie si energia
atomica), numite "comerciale' sau "industriale'. Consumul mondial al resurselor
energetice este in continua crestere, dar neuniform de la o perioada la alta. In primii
50 de ani ai secolului al XX-lea consumul total de energie la nivel global se dubleaza
la fiecare 18-20 de ani, iar in a doua jumatate a secolului ritmurile de crestere a
consumului de energie constituie 3-5% pe an.

Urmarind evolutia consumului mondial de energie incepand cu anul 1900, se

observa ca pana in anul 2000 acesta prezinta o crestere de 12,9 ori, respectiv de la
circa 1 miliard t.c.c. in anul 1900 la 12,9 miliarde t.c.c. Prognozele efectuate de
Banca Mondiala pentru anul 2005 prevad un consum de 15 800 milioane t.c.c.

Repartitia geografica a consumului total de energie este neuniforma de la

continent la continent si de la tara la tara. Aceasta disproportie este conditionata
atat de prezenta resurselor proprii, cat si de locul pe care il detin in economia
mondiala. Astfel, in 2000 consumul mondial de energie era dominat de Europa,
inclusiv Rusia, (32%) si de America de Nord (28,4%), celelalte continente
inregistrand consumuri modeste.
 Analiza consumului energetic la nivel de tari pune in evidenta mari diferente
in ceea ce priveste consumul atat global, cat si pe cap de locuitor. Astfel, primele 7
state (S.U.A., China, Rusia, Japonia, Germania, Marea Britanie si Canada) detin
cca. 70% din consumul mondial de energie.

Consumul anual de energie pe cap de locuitor la nivel global este de circa 2

t.c.c, inregistrandu-se diferente foarte mari pe tari si grupe de tari. in cadrul
tarilor dezvoltate cu consum ridicat se evidentiaza Luxemburg (14-15 t.c.c. pe cap
de locuitor), dupa care urmeaza S.U.A. si Canada, unde dupa o anumita reducere
se mentine la nivelul de circa 10 t.c.c. pe cap de locuitor. Dintre tarile in curs de
dezvoltare cu economia de piata, un consum foarte ridicat il au tarile Golfului
Persic - Qatar, Emiratele Arabe Unite si Bahrain (13-27 t.c.c. pe cap de locuitor);
la polul opus se afla state cu un consum sub 50 kg c.c. pe cap de locuitor -
Bangladesh, Laos, Afganistan, Tanzania, Haiti etc.

Paralel cu cresterea rapida a consumului mondial de energie, s-au produs

modificari esentiale cantitative si structurale in balanta
energetica mondiala. Balanta energetica mondiala reprezinta raportul dintre diferite
tipuri de combustibil si energie la productia si consumul lor.

Analiza evolutiei ponderii combustibililor fosili in balanta energetica mondiala

in secolul XX, pune in evidenta importante modificari. Astfel, la inceputul secolului al
XX-lea, carbunele ocupa o pozitie dominanta in balanta energetica mondiala (peste
90%),pentru ca dupa cel de al doilea razboi mondial ponderea lui sa scada
vertiginos, ajungand in 1975 la 28,7%. In schimb creste ponderea altor surse,
cum sunt petrolul, gazele naturale, hidroenergia, energia nucleara etc. Dintre
acestea, hidrocarburile au avut cea mai puternica ascensiune, de la 16,4% in 1925
la cea 70% in 1970 (tab. 1). Aceasta perioada este numita "epoca petrolului
ieftin".

Ca urmare a crizei energetice s-au produs modificari considerabile in

structura balantei energetice mondiale. Astfel, cota de participare a hidrocarburilor
in balanta de consum s-a redus la 63%, iar ponderea hidroenergiei si mai ales a
energiei atomice a crescut pana la 10%.

In anul 2000, ponderea resurselor energetice in balanta energetica mondiala

era urmatoarea: petrol - 36,8%, carbune - 25,1%, gaze naturale -23,5%,
hidroenergie - 7,0%, energie nucleara - 6,4%, alte surse - 1,2%.

Balanta energetica in diferite tari are specificul sau, care depinde de gradul
asigurarii cu anumite resurse energetice, de particularitatile dezvoltarii
economieinationale, precum si de posibilitatile de import.