Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Facultatea de Management Turistic si Comercial


Master: Managementul Afacerilor in Turism

Ariile natural protejate din


„Egipt”
Introducere

Egipt este o țara araba din nordul Africii și din Orientul Mijlociu,
limi-tata la nord de Marea Mediterana, la est de Fașia Gaza, de Israel, de
Golful Aqaba (prin intermediul caruia are contact cu Iordania și cu
Arabia Saudita) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia.
Capitala sa este Cairo. Are o intindere de aproximativ 1,002,450 km2,
fiind pe poziția a 30-a ca intindere și o populație de 80,335,036 de
oameni, densitatea fiind de 82.3/km2 de persoane (a 120-a).
1. Date generale

 Denumire oficiala: Republica Araba Egipt


 Suprafata: 1.001.450 km patrati
 Populatie: 73,7 milioane locuitori(2005), din datele oficiale egiptene, din
care 55 % sub 25 de ani. Majoritatea populatiei traieste in Valea si Delta
Nilului.
 Capitala: Cairo (zona metropolitana are peste 20 milioane locuitori). Cel de-
al doilea oras ca marime este Alexandria.
 Impartire administrativa: 26 de guvernorate
 Moneda nationala: lira egipteana
 Limba oficiala: araba
 Ziua nationala: 23 iulie, aniversarea revolutiei antimonarhice din 1952
 Religii: musulmani sunniti (circa 90 ), crestini (10 % dintre care circa
9 apartin Bisericii Copte)
 Prefix telefonic international: +20
 Forma de guvernamant: republica parlamentara

Geografie

Pe langa capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria,
al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom
Ombo, Port Safaga, Port Said, Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Khema, Suez și
Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se intind și parți din Deșertul Sahara și Deșertul


Libian. Aici se gasesc oaze, printre care se afla Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga
sau Siwa.
Egiptul se invecineaza cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la
nord-est. Țara controleaza canalul Suez, care leaga Marea Mediterana de Marea
Roșie. Rolul important pe care il are Egiptul in geopolitica vine de la poziția sa
strategica, ca punte terestra intre Africa și Asia și ca punct de trecere intre Marea
Mediterana și Oceanul Indian.
Scurt istoric

In secolul XIX apar, in lumea araba, miscari politice pentru afirmarea


identitatii proprii, sub influenta abordarii romantice a istoriei. Incepe “renasterea
(Al-Nahda) araba”, caracterizata, in esenta, de revitalizarea patrimoniului islamic
din perioada de glorie a califatului arab, pe de-o parte, si de incercarile de
modernizare a islamului, pe de alta.

Deschiderea canalului Suez (1869) consacra rolul geostrategic al Egiptului.


Disputa dintre Imperiul Britanic, Imperiul Otoman si Franta pentru controlul
noului drum spre Asia se incheie odata cu instaurarea protectoratului britanic la
inceputul primului razboi mondial (1914).

Afirmarea principiului natiunilor conduce la proclamarea independentei


formale a Egiptului fata de Imperiul Britanic (1922); Egiptul este proclamat regat,
sub conducerea regelui Fouad, urmat de fiul sau, regele Farouk (1936-1952).
Marea Britanie mentine controlul militar si economic asupra Egiptului in toata
aceasta perioada.
La 23 iulie 1952, puterea este preluata de „Ofiterii Liberi”, o grupare
militara condusa (formal) de generalul Naguib, inlocuit la scurt timp de Gamal
Abdel Nasser. In 1953, Egiptul este proclamat republica, condus de un Consiliu
Revolutionar, sub presedintia lui Nasser.

Clima

Clima este subtropicala pe litoralul Marii Mediterane și in Delta Nilului, cu


valori medii ale temperaturii de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt
scazute și cad indeosebi in timpul iernii: 322 mm la Alexandria și numai 160 mm
la Cairo. La sud de capitala clima este tropical-deșertica cu precipitații aproape
inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.
Economie

Economia Egiptului este dependenta in principal de turism, exporturile de


petrol și de cele peste cinci milioane de egipteni care lucreaza in strainatate,
preponderent in Arabia Saudita, Golful Persic și Europa. O sursa importanta de
venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. in mod permanent dupa
incheierea pacii intre Egipt și Israel. Activitatea principala a populației este
agricultura. Prima sursa de venituri a țarii este turismul (așa-numita “pensie a lui
Ramses”), care aduce opt miliarde de dolari anual. De aceea, autoritațile duc
campanii susținute pentru a explica populației importanța turismului și, astfel, a
descuraja terorismul islamic, care a afectat in ultimii ani aceasta activitate
economica vitala.

O alta sursa de venituri este așa-numita “pensie a lui Ferdinand”, adica banii
obținuți pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale prin Canalul Suez
(francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) – aproximativ
doua miliarde de dolari anual. Și inca o sursa importanta de venituri este și așa-
numita “pensie a lui David”, referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite il
acorda anual țarii, ca urmare a incheierii pacii la Camp David in 1978 – alte doua
miliarde de dolari anual, deși ajutorul american depașește cel mai adesea aceasta
cifra.

Construirea barajului de la Aswan, in 1971, și a lacului Nasser, rezultat in


urma acestuia, au alterat poziția Nilului in agricultura și ecologia Egiptului. O
populație in continua creștere (cea mai mare din lumea araba), teren arabil limitat
și dependența de Nil determina suprataxarea resurselor și stres social.

Guvernul a incercat sa pregateasca economia pentru noul mileniu prin


reforme economice și investiții masive in comunicații și infrastructura, finanțate cu
fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea beneficiar al unor astfel de fonduri
din partea Statelor Unite, dupa Israel. Condițiile economice incep sa se
imbunatațeasca considerabil dupa o perioada de stagnare, datorita adoptarii, de
catre guvern, a unor politici liberale, cat și datorita veniturilor din ce in ce mai
ridicate din turism și a bursei de valori.

Cultura

Cand oamenii se gandesc la Egipt, se gandesc in special la cultura epocii


faraonice, veche de milenii, care este pastrata in muzeele sale. Dar, Egiptul de
astazi poarta si influentele erelor succesive, in special cele islamice, in traditiile
sale vii. Influentele conducatorilor fatimid, mameluk si otomani se pot vedea peste
tot in Cairo, unde moscheele, minaretele si pietele medievale duc cu gandul la o
epoca, atunci cand Cairo a devenit una din capitalele religioase si intelectuale de
seama ale lumii musulmane.

Astazi, religia ramane o forta in viata de zi cu zi, desi dogmatismul este rar.
Acest lucru este dovedit de existenta unei minoritati semnificative de crestini copti.
Fapt interesant – evlavia religioasa din viata publica si personala, in special in
preajma Ramadanului, a condus la atingerea celei mai scazute rate a criminalitatii
in orasele Egiptului, din toata Africa. Cu toate acestea, cea mai mare parte a
egiptenilor traiesc acum in orase mari precum Cairo sau Alexandria, unde aceasta
evlavie merge mana in mana cu atmosfera cosmopolita. Chemarea la rugaciune
este parte integranta a acestui cosmopolitism, in egala masura cu mancatul la
McDonald’s sau cu petrecerile pana dimineata din discoteci.

Piata mestesugurilor din Egipt este dominata de suveniruri si replici ale


faimoaselor piramide, ale Sfinxului, ale mumiilor si ale bustului lui Nefertiti. Veti
gasi si bijuterii din argint rafinate si picturi pe papirus ce ilustreaza scene din
timpul regatelor egiptene anterioare.
2. Analiza ariilor natural protejate

Particularităţile cadrului fizico-geografic


Cea mai mare parte a ţării este ocupată de un sector al întinsului deşert
Sahara, dezvoltat pe platouri din gresie şi calcar. Circa ¾ din suprafaţa Egiptului
este acoperită de Deşertul Libian (AS Sahara al Libiyah), care se desfăşoară la vest
de Nil, un podiş puţin fragmentat, cu altitudini de 200-500 m, dar care atinge 1800
m în Gilf el Kebir (in S -V); este interrupt de rare depresiuni (unele sub nivelul
mării; Quattara 133 m), în care ies la iveală apele subterane ce condiţionează
prezenţa oazelor (Siwa Oasis, Waha el Sahariza, Farafra Oasis, Waha el Kharga, El
Faizum ş.a.). Deşestul Arabic (Es Sahara el Gharbya), situate la E de Nil, este
stâncos, accidentat şi presărat cu ueduri. Urcă spre V în lanţul muntos al Mării
Roşii (Itbay), o prelungire a platourilor înalte etiopiene, care se desfăşoară pe cc.
900 km, parallel cu ţărmul mării cu acelaşi nume şi care culminează la 2 181 m în
Jabal Sha’ib el Banat. În NE ţării, dincolo de Canalul Suez, se află Peninsula Sinai
- din continentul asiatic – cu aspect de podiş în N şi muntoasă în S (Jebel Katerina
2 641 m). Are largă ieşire la Marea Mediterană şi Marea Roşie.
Desertul Sahara

Relieful

Relieful deşerturilor este un relief climatic. În deşerturi, lipsa vegetatiei şi a


solurilor face ca agenţii morfogenetici să intre în contact direct cu roca şi ca
urmare să se creeze un relief specific. Pot fi denumite aride şi semiaride acele
regiuni cu precipitaţii foarte reduse (sub 200 mm anual), dar suficiente pentru
menţinerea unor sisteme de râuri capabile să transporte temporar sfărâmăturile
produse prin dezagregare, dar insuficiente pentru a permite dezvoltarea unei
cuverturi vegetale care să protejeze solurile contra eroziunii agenţilor subaerieni.
Caracterul climatic

Caracterul climatic este legat de regimul precipitaţiilor, la care se adaugă


temperatura şi vântul, ce contribuie prin intermediul evaporaţiei la stabilirea unui
bilanţ hidric deficitar. Majoritatea ţării are un climat uscat, deşertic, existând
diferenţe perceptabile între nord şi sud. În Egiptul de Sus şi pe coasta Mării Roşii
clima este plăcută tot timpul anului, în comparaţie cu Cairo şi Delta Nilului, unde
temperaturile scad simţitor iarna. În perioada martie-iunie suflă khamasinul, vânt
prăfos, fierbinte, care vine din Deşertul Sahara şi usucă aerul, făcându-l dificil de
respirat, de aceea sezonul turistic cel mai bun este iarna. Precipitaţiile au o medie
anuală de 200 mm; se întâlnesc uneori medii de 500-700 mm, dar evaporaţia
potenţială puternică (în Sahara 400 mm anual) menţine caracterul de ariditate.
Precipitaţiile din aceste regiuni se caracterizează printr-o mare neregularitate:
repartiţia neuniformă pe luni, diferenţe mari de la an la an când cad mai ales sub
forma de averse. În Sahara s-au înregistrat perioade de 18 luni fără nici o picătură
de ploaie; în pustiul Atacama s-au semnalat 10-20 de ani fără precipitaţii.
Temperatura aerului prezintă puternice oscilaţii de la zi la noapte, înregistrându-se
amplitudini medii de peste 25°C la umbră şi 40-50°C la soare. În Sahara în timpul
zilei la suprafaţa nisipului s-au înregistrat temperaturi de 72°C care au coborât în
timpul nopţii la 0°C sau chiar sub 0°. Vânturile nu prezintă valori mai ridicate
decât în alte regiuni, dar importanţa lor în regiunile aride capătă o valoare mai
mare prin consecinţele asupra creşterii gradului de uscăciune (mărirea evaporaţiei)
şi prin acţiunea lor morfogenetică.

Hidrografia
Hidrografic, regiunile aride şi semiaride se caracterizează prin intermitenţa
cursurilor de apă şi prin lipsa unei reţele hidrografice organizate. Singurele cursuri
de apă sunt uedurile. Acestea funcţionează numai în timpul averselor violente, când
prezintă o undă de viitură foarte puternică. În cele mai multe cazuri, apele uedului
se pierd în propriile aluviuni sau se evaporă înainte să se verse într-un lac interior.
Această hidrografie, fără un nivel de bază local precis, se numeşte areică; apele
care se varsă într-un lac interior se numesc endoreice (bazinul lacului Aral); în mod
excepţional există şi ape cu scurgere la mare, care au izvoarele în zone foarte
umede, cum ar fi Nilul. Nilul străbate Egiptul pe o distanţă de 1 530 km, fără a
primi vreun afluent, şi se varsă în Mediterană printr-o mare deltă (24 000 km2).
Deșertul Alb (Sahara El Beyda)
Formatiune stancoasa “Ciuperca”

Deșertul Alb (Sahara El Beyda), se află la 45 km de oaza Farafra (în vestul


Egiptului) și este recunoscut pentru peisajele sale incredibile. Dominantă este
culoarea albă a formațiunilor stâncoase sculptate de vânturi în forme fantastice
demne de un artist modernist. Multe dintre roci au căpătat nume descriptive gen
„monolitul”, „ciuperca”, „struțul”, „conul de înghețată” etc. Impresia este foarte
puternică, iar peisajul se schimbă în funcție de momentul zilei: prânz, crepuscul,
noapte. Cu o suprafaţă de 300 kilometri pătraţi, acesta este un loc destul de popular
printre turiști, cu toate că oaza Farafra este cel mai izolat loc din Egipt. Datorită
izolarii, se povestește din batrâni că la un moment dat s-a pierdut noțiunea timpului
astfel încat localnicii au fost nevoiți să trimită un călăreț la o altă oază, Dakhla,
pentru a afla când să își țină slujbele religioase.

PIRAMIDELE

Vechii egipteni au construit de-a lungul unui mileniu aproape 100 de


piramide, care serveau drept camere mortuare pentru familiile regale. Ei credeau ca
piramidele faceau ca trecerea monarhilor in viata de apoi sa fie mai usoara, iar
locurile pe care erau plasate reprezentau centre ale activitatii religioase. In timpul
Egiptului Antic, mai precis perioada istorica dintre sfarsitul secolului 26 i.e.n. si
mijlocul secolului 22 i.e.n., egiptenii au construit cele mai mari si mai ambitioase
piramide ale lor. Cele trei piramide enorme plasate la Giza, langa Cairo, au fost
construite de Regele Khufu, fiul sau, si nepotul sau, din dinastia a IV-a. Cea mai
mare dintre ele, cunoscuta sub denumirea de Marea Piramida, a fost construita de
Khufu si este singura dintre cele “Sapte minuni ale lumii” din antichitate care a
rezistat pana astazi. Cel mai mare edificiu ridicat vreodata pe planeta noastra,
Marea Piramida, a fost construita din aproximativ 2,3 milioane de blocuri de piatra,
avand in momentul completarii sale o inaltime comparabila cu cea a unui bloc de
50 de etaje. Baza sa formeaza un patrat aproape perfect, laturile sale fiind aliniate
cu cele patru puncte cardinale ale busolei.
Timp de aproape un mileniu de istorie si civilizatie, constructiile în forma de
piramida au evoluat de la o serie de terase suprapuse în trepte (cam ca etajele
tortului miresei!), la structura piramidala în panta. Doua superlative, înca
neegalate, s-au impus înca de atunci. Cea dintâi piramida, astazi cunoscuta
specialistilor, dar si publicului larg, ca piramida în trepte de la Saqqarah, a fost
ridicata în timpul domniei faraonului Djeser (aprox. 2630-2611 î.Hr.). Cea mai
mare (ca dimensiuni) piramida a fost construita pentru faraonul Khufu, pe locul
actualei localitati Giza. Denumita si Marea Piramida, aceasta este singura dintre
Cele Sapte Minuni ale lumii care a supravietuit. Piramidele s-au dezvoltat din
mormintele regale ale perioadei de început a istoriei egiptene. În primele doua
dinastii (2920-2770 si 2770-2649 î.Hr.) regii erau îngropati în orasul Abydos, în
morminte acoperite cu o movila de nisip în interiorul unor ziduri de caramida. Din
dinastia a treia (2649-2575 î.Hr.) faraonii au fost înmormântati sub un dreptunghi
urias de caramida de pamânt, numit mastabas, de la termenul arab însemnând
“bancheta/banca”. Piramidele egiptene au servit atât ca morminte (probabil de tip
cenotaf) pentru regi si regine, cât si ca punct de plecare a activitatilor religioase.
Când un faraon sau sotia sa mureau, trupurile le erau tratate cu substante speciale,
cu multa grija si atentie, iar apoi erau învelite în fâsii de pânza, pentru a fi pastrate
ca mumii. Potrivit credintelor funerare egiptene, mormântul de tip piramida, unde
se presupune ca ar fi fost asezata mumia era locul prin care faraonul putea trece în
viata de dupa moarte. În Vechiul Regat (cca. 2575-2134 î. Hr.), artistii egipteni au
cioplit hieroglife pe peretii camerei funerare destinate pentru a-l proteja pe
monarhul defunct, în calatoria sa în lumea de dincolo. Aceste scrieri hieroglifice –
imnuri, formule magice, instructiuni despre modul de comportament care trebuia
adoptat dinaintea zeilor – se numesc Textele Piramidelor.

Piramida de la Saqqarah

În timpul si pentru faraonul Djeser (2630-2611 î.Hr.) legendarul arhitect


savant Imhotep a construit un mormânt mult mai elaborat, integral din piatra,
cunoscut ca Piramida în trepte de la Saqqarah. Mormântul a pornit initial ca o
mastaba, dar arhitectul mai întâi a extins-o pornind de la interior, apoi a înaltat
deasupra ei mai multe mastabale succesive mici. Blocurile de piatra erau de
dimensiunile caramizilor, asezate în straturi verticale. În final mormântul lui Djeser
a aratat ca un tort cu sase starturi. Mai târziu, în Vechiul Regat, cele mai mari si
mai ambitioase piramide au fost construite din mari blocuri de piatra. Cu timpul,
dimensiunile si calitatea piramidelor au scazut, foarte probabil pentru ca erau
extrem de costisitoare. În Regatul Mijlociu (2040-1640 î.Hr.) ele au fost cladite în
special din caramizi de pamânt. Toate piramidele erau aliniate în directia punctelor
cardinale, ceea ce însemna ca laturile lor erau orientate aproape exact pe liniile
nord-sud, est-vest. Multe dintre ele au aparut în zona platourilor desertice, pe malul
vestic al Nilului, în spatele caruia apune soarele. Se credea ca spiritul monarhului
defunct parasea trupul si calatorea zilnic împreuna cu Soarele catre cer. La apusul
acestuia, spiritele regale se întorceau temporar în mormintele lor piramidale pentru
a se reînnoi, adica pentru a se revigora prin intermediul ofrandelor funerare de
hrana, care erau puse în mormânt în timpul ceremoniei funerare. Structura interna a
piramidelor s-a schimbat cu timpul, dar intrarea a ramas, în mod tipic, în centrul
partii de nord. Din acel punct, un coridor îngust cobora (uneori, pe alocuri, urca),
în directia camerei funerare a faraonului, care, în mod ideal, era localizata chiar
sub centrul piramidei. Uneori, se adaugau si alte camere, anexe ale celei funerare.
Acestea pastrau obiecte folosite în ritualurile funerare precum si pe cele necesare
defunctului în viata de dupa moarte. Realizate din materiale pretioase, ori datorita
valorii lor peste milenii, ele au constituit de-a lungul timpului o sursa de profit
serioasa pentru jefuitorii de morminte care le-au furat aproape în întregime. O
piramida nu se afla niciodata singura în desert, ci era centrul unui complex de
temple si piramide de dimensiuni mai mici. În complexul piramidal preotii si
înaltele oficialitati intrau printr-un templu aflat în apropierea unui port legat de Nil
printr-un sistem de canale. Numit templu vaii, acesta era legat de piramida printr-
un drum lung, acoperit, de forma unei galerii, care ducea prin desert la templul
mortuar al piramidei. Acesta din urma era legat de piramida în centrul fetei de
rasarit.

Piramidele de la Giza

Pe marginea stancoasa a Libiei, la Giza, pe un teren nivelat de mana omului,


la aproximativ 9 km vest de Cairo, se inalta grupul celor 11 piramide, 3 mari si 8
mici, din care face parte si Marea Piramida. Aceste piramide, impreuna cu Sfinxul,
cu templele si cu mormintele de tip mastaba care le inconjoara, sunt asezate pe un
platou de calcar, inalt de 40m peste nivelul mediu al apelor Nilului. Acest platou
are o lungime de 2000m de la est la vest si 1500m de la nord spre sud si este
marginit atat spre nord cat si spre est – unde terenul cade brusc aproximativ 30m
fata de nivelul solului – de o faleza. Vechea rampa de acces pe acest platou se afla
mai spre sud; astazi mai exista urme ale ei numai in apropierea platoului Libiei, la
est de Piramida cea mare (Piramida lui Keops sau a lui Khufu).

Piramida lui Khufu

Cea mai mare piramida construita vreodata, cea a faraonului Khufu si


numita adesea Marea Piramida, se afla în partea occidentala a desertului de la Giza.
Alaturi de ea sunt piramidele impunatoare ale faraonilor Khafre si Menkaure, fiul,
respectiv nepotul lui Khufu. Construita în timpul domniei lui Khufu (2551-2528),
ea a fost supusa cu timpul vicisitudinilor cauzate de vandalizari repetate si eroziuni
naturale, care au înlaturat o buna parte din materialul exterior care o acoperea si
chiar unele parti din nivelurile sale superioare au fost îndepartate. Pentru amatorii
de senzational sa amintim ca baza Marii Piramide formeaza un patrat aproape
perfect, cu doar 19 cm diferenta între cea mai lunga latura si cea mai scurta, din
lungimea totala de 230 m. Acest patrat urias are aproape acelasi nivel. Când a fost
terminata, piramida masura 146,7 m, cam cât un bloc cu 50 de etaje. Investigatiile
arheologice au dus la presupunerea ca centrul piramidei include probabil o movila
uriasa de bolovani neexcavati, ceea ce face imposibila determinarea cu exactitate a
numarului de blocuri. Cercetatorii au estimat ca 2,3 milioane de blocuri de piatra
au fost folosite la construirea Marii Piramide, cu o greutate medie de 2,5 tone
fiecare. Cel mai mare bloc de piatra cântareste 15 tone. Savantii au ajuns la
concluzia ca munca extrem de dura si asidua pentru a cara, muta, aseza si ciopli
cantitatea uriasa de blocuri de piatra folosite la construirea Marii Piramide a fost
îndeplinita se pare de catre doua grupuri de 2.000 de lucratori fiecare. Echipe de
brutari, dulgheri, cioplitori, caratori de apa si multi altii veneau în sprijinul
constructorilor, ceea ce a dus la concluzia ca aproape 25.000 de barbati si femei ar
fi trait pe tot parcursul anului în apropierea locului constructiei. Dar, atentie, nici
unul dintre acestia nu era sclav. Cei mai multi erau probabil fermieri, angajati sa
munceasca pe o perioada limitata. Alaturi de acestia erau specialistii, permanent
angajati de catre rege si care ocupau pozitiile care presupuneau iscusinta si talent:
arhitecti, constructori, artizani ai metalelor si dulgheri. Pentru construirea
piramidei lui Khufu arhitectii au folosit tehnici dezvoltate de catre constructorii
primelor piramide. Mai întâi, ei au ales un loc la Giza pe o suprafata relativ plana
de bolovanis – nu nisip – care însemna o fundatie stabila. Dupa prospectarea atenta
a locului si asezarea primului rând de blocuri, ei au construit Marea Piramida pe
straturi orizontale, unul peste celalalt. Majoritatea pietrelor din interiorul Marii
Piramide erau aduse din partea sudica a zonei. Acoperamântul exterior era realizat
din calcar alb fin, adus pe Nil. Blocurile exterioare trebuiau sa fie taiate cu grija,
transportate cu barja pe fluviu la Giza si trase pe rampe în sus catre locul
constructiei. Numai câteva blocuri exterioare au ramas pe loc la baza Marii
Piramide. Pentru a se asigura ca piramida este simetrica, dimensiunile “carcasei”
exterioare de piatra trebuiau sa fie egale în înaltime si adâncime. Constructorii au
marcat toate blocurile pentru a indica unghiul peretelui piramidei si au slefuit cu
atentie suprafetele pentru ca blocurile sa se potriveasca unele cu celelalte. În timpul
constructiei suprafata externa a blocurilor a ramas neterminata, doar mai târziu
fiind îndepartat surplusul. Pe masura ce piramida se înalta, muncitorii au realizat
rampe mari pentru a transporta materialele în sus, pe lateralele structurii. Nu se
cunoaste forma exacta a acestor rampe, dar savantii presupun ca ele înconjurau
piramida. Probabil erau din argila din desert amestecata cu apa si resturi de calcar
de la piramida. În momentul în care constructorii au completat piramida, instalând
asa-numitul piramidion (structura din vârf), rampele înca acopereau suprafata
piramidei. Pe masura ce acestea vor fi fost îndepartate, blocurile exterioare erau
slefuite.
Interiorul Marii Piramide este extrem de complex, cu o serie de lungi coridoare
înguste si întortocheate, care conduc la mai multe încaperi. În momentul de fata
arheologii au introdus sonde ultraperformante, care au indicat faptul ca în structura
interna a piramidei exista si alte camere, pe care cercetarile ulterioare le vor
dezvalui. Cea mai importanta încapere este Camera Regelui, unde trupul lui Khufu
a fost asezat în timpul ceremoniilor funerare. Aici, preotii au lasat obiecte necesare
faraonului în lumea de dincolo. Desi constructorii au încercat sa blocheze pasajele
si intrarile, dupa funeraliile regelui, jefuitorii de morminte de mai târziu au patruns
si au furat tot ceea ce era de valoare. Intrarea în Marea Piramida a fost situata la 17
m deasupra bazei. Se intentionase a fi folosita o singura data, în timpul ceremoniei
funerare, când fusesera înaltate structuri speciale, îndepartate la sfârsit. Intrarea
conduce la Pasajul Descendent, care coboara prin piramida sub structura si urca
pâna la Camera Subterana. La circa 18 m de la intrare, înainte de a atinge baza,
acest pasaj intersecteaza alt corridor, numit Pasajul Ascendent, acum sigilat cu trei
mari blocuri de granit. Acesta urca 39 m pâna ce atinge asa-numita Camera a
Reginei. Exploratorii arabi din primele secole de cucerire islamica i-au dat acest
nume, considerând în mod eronat ca regina ar fi fost înmormântata acolo.
Cercetatorii de azi banuiesc ca aceasta încapere ar fi adapostit statuia regelui care l-
ar fi reprezentat pe ka-ul acestuia, personificare a fortei sale vitale, unul dintre
principiile supravietuirii fiintei umane dupa moarte. Peretii acestei camere
neterminate se apropie pe masura ce se înalta si se unesc într-un singur punct al
tavanului. Aceasta forma rezulta din fiecare strat de blocuri de piatra ce compun
peretii, proiectati usor în exteriorul stratului de dedesubt. În punctul în care Pasajul
Ascendent porneste pe o linie orizontala si se îndreapta spre Camera Reginei, el
intersecteaza un capat al Marii Galerii, un corridor larg, curbat, lung de 47 m si
înalt de 8,5 m. Marea Galerie pastreaza unele dintre blocurile masive folosite
pentru a umple pasajele dupa funeralii. Pe peretele vestic, acolo unde Pasajul
Ascendent si Marea Galerie se întâlnesc, exista o intrare la un tunnel ce coboara
prin inima piramidei si baza pentru a întâlni Pasajul Descendent, în apropierea
Camerei Subterane. Acesta probabil era un tunnel de ventilatie pentru a asigura
aerisirea pentru lucratorii din Camera Subterana. La capatul de sus al Marii Galerii,
un alt coridor se îndreapta spre sud, în Camera Regelui. Aceasta din urma este o
încapere simpla, dreptunghiulara, acoperita în întregime cu granit rosu. Singurul
obiect din încapere care a ramas este, în apropierea zidului vestic, un sarcofag din
granit în care regele Khufu probabil a fost înmormântat.
3. Concluzii si propuneri personale.

Egiptul este o tara plina de istorie si de potential din punct de vedere turistic, al
numarului mare de zone istorice pe care il are, dar si numarul mare de zone natural
“virgine” care nu au cunoscut modificari din partea omului.

In ultima perioada harta dezvoltarii turismului s-a modificat complet datorita


eforturilor constant pentru cresterea acestui sector economic. In acest sens,
industria tursmului a reusit sa creeze o serie de mici orase vibrante, plaje extinse si
sa recreeze in adancimea desertului modul de viata modern. Ca si propuneri
personale eu sunt de parere ca statul s-ar putea axa mai mult pe mediatizarea
acestei laturi a Egiptului si pe langa plajele minunate si zonele de relaxare pe care
le are sa arate lumii din cu totul si cu totul alt unghi Egiptul ca tara incarcata de
istorie si natura.

4. Bibliografie

Bibliografie

https://www.portalturism.com/ghid/egipt/date-generale
https://ro.wikipedia.org/wiki/Egipt
http://www.besttourism.ro/ghid-africa-egipt.html
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/geografie/analiza-si-
valorificarea-potentialului-turistic-al-egiptului-studiu-de-caz-cairo-si-
imprejurimile-139705.html
http://biblioteca.regielive.ro/referate/geografie/potentialul-turistic-
al-egiptului-175849.html
http://addvices.info/ro/pages/1626153
https://ro.wikipedia.org/wiki/Buc%C4%83t%C4%83ria_egiptean
%C4%83
http://www.dce.gov.ro/Materiale
%20site/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_Egipt.pdf
http://www.scritub.com/geografie/turism/IMPACTUL-
TURISMULUI-ASUPRA-ECO64447.php
STRATEGIA DE BRANDING A EGIPTULUI

https://www.ukessays.com/essays/tourism/factors-affecting-the-
tourism-industry-in-egypt-tourism-essay.php
http://documents.tips/documents/analiza-turismului-in-egipt.html