Referat despre Egipt

Egipt (în arabă ‫ جمهورية مصر العربية‬Ǧumhūriyyat Miṣr al-

Realizat de: Bodiu Cristina
ʿArabiyyah; în coptă: Ⲭⲏⲙⲓ Kimi) este o țară arabă din nordul
Realizat de: Chisăliță Diana
Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea
Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba
(prin intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia
Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia.
Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1.000.000
km², fiind pe poziția a 30-a ca întindere și o populație de circa
100.000.000 de locuitori (estimată în 2020), rezultând o densitate
de circa 100 locuitori /km² (poziția a 83-a).
• Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică,
însemnând probabil "o țară" sau "un stat". Numele Egipt își are
originea în latinul Aegyptus Istorie
derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος
"aiguptos", care la rându-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-
k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis.
Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare
izolare determinată de deșerturile din est și vest, au condus la
dezvoltarea uneia dintre cele mai importante civilizații ale antichității.
Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu
multe milenii înaintea erei noastre, o veche civilizație a lumii
mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfățișează cel mai vechi
stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o
fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat naștere
mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era noastră.
• Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau
grecii vechi și romanii care se minunau, precum fac azi mulțimile de turiști, să
contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și supușii lor.
• Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit de
numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses,
prin cucerirea Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut
sub dominația persanilor, în 595 î.Hr. și cucerit apoi de Alexandru cel Mare în 320 î.Hr.
• Nu numai arta egipteană și monumentele colosale au atras prin frumusețea tainică și
prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi și pe romani, ca și pe noi cei de azi;
călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înțelepciunea egipteană"
pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.
• Arabii au cucerit Alexandria în 642 și în 647, completând astfel cucerirea musulmană a
Egiptului și sfârșind 975 de ani de dominație greco-romană asupra Egiptului.
 Politică

• Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele republicii în 14 octombrie 1981, urmându-i
în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a îndeplinit cinci mandate în fruntea țării, ca lider al Partidului Național Democrat,
îndepărtat de la putere în 2011.
• Sub conducerea lui Mubarak, Egiptul a fost administrat după reformele din 2005 sub un sistem prezidențial multipartit,
unde puterea executivă era împărțită între președinte și prim-ministru. Alegeri prezidențiale și parlamentare erau organizate
în mod frecvent, ultimele fiind ținute în 2005, dar, ca în toate regimurile autoritare, ele erau formale, regimul politic fiind o
dictatură a unui singur partid. Formațiunile politice aveau dreptul să propună candidați în alegeri doar în măsura în care
erau recunoscuți de puterea politică, fapt care excludea atât reformatorii modernizatori și seculariști, cât și partidele
islamiste. Organizațiile non-guvernamentale internaționale și-au manifestat, în mod repetat, îngrijorarea în privința libertății
de expresie și a intervenției guvernului în alegerile locale.Coptii când voiau să-și construiască sau măcar repare lăcașuri de
cult, trebuiau să primească o aprobare din partea statului (decretul Hamayuni, care datează din epoca otomană), fapt foarte
improbabil. Când totuși o primeau, erau victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le incendiau bisericile.
Ei nu aveau dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copții erau victimele convertirilor forțate ale fiicelor lor (legea
musulmană nu permite decât convertirea de la altă religie la islam, niciodată invers). "Profilajul", care este interzis în țările
democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe documentele de identitate se specifică religia posesorului. Legea
permite emiterea de formulare de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului. Mass-media era adesea
sursa unor campanii de ură contra acestei minorități, care se solda cel mai frecvent cu "pogromuri". Statutul femeilor este și
el unul de cetățean de mâna a doua: pentru că legislația este influențată de legea islamică (shariah), o femeie nu poate
obține un pașaport sau o viză fără acordul soțului ei[8], anumite meserii fiindu-le interzise.[9] Conform statisticilor
Ministerului Sănătății[10], o femeie din două este bătută de către soțul ei, iar legile de protecție, deși există, sunt inaplicabile
pentru că cer, în mod absurd, un martor ocular, altul decât victima. [11] Așa numitele "crime de onoare", care sunt monedă
curentă în toată lumea musulmană, sunt mai puțin pedepsite decât alte crime. O femeie creștină care se căsătorește cu un
musulman trebuie să-și crească copiii conform shariah, ea fiind obligată să urmeze cursuri religioase islamice.
Musulmanele nu au voie să se căsătorească cu un creștin sau evreu. Legile Egiptului permit poligamia, fapt ce are efecte
perverse: un studiu realizat de centrul Ibn Khaldun interogând 500 de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele
principale pentru care femeia egipteană dorește să aibă copii este faptul că asta face mai improbabilă repudierea (permisă de
legea islamică) și poligamia. (64 la sută).[12]
 Geografia Egiptului

• pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-
Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Port Said, Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Kheima, Suez și Zagazig.
• Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc oaze, printre care se află
Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.
• Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara controlează canalul Suez, care leagă
Marea Mediterană de Marea Roșie.
• Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte terestră între Africa și Asia și ca
punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian
• Vegetație
• Vegetația săracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) și specii adaptate mediului uscat din
deșert (xerofite). Se remarcă oazele în care cresc curmali.
• Climă
• Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterana și în Delta Nilului, cu valori medii ale temperaturii de 16 °C iarna
și 24 °C vara. Precipitațiile sunt scăzute și cad îndeosebi în timpul iernii: 322 mm la Alexandria și numai 160 mm la
Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deșertică cu precipitații aproape inexistente și valori ridicate ale
temperaturilor.
• Economie
• Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste cinci
milioane de egipteni care lucrează în străinătate,[13][14] preponderent în Arabia Saudită, Golful Persic și
Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod permanent după
încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este agricultura. Prima sursă de
venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"), care aduce opt miliarde de dolari anual. De
aceea, autoritățile duc campanii susținute pentru a explica populației importanța turismului și, astfel, a
descuraja terorismul islamic, care a afectat în ultimii ani această activitate economică vitală. O altă sursă de
venituri este așa-numita "pensie a lui Ferdinand", adică banii obținuți pentru permisiunea de trecere a
vaselor comerciale prin Canalul Suez (francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) -
aproximativ două miliarde de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-numita "pensie
a lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual țării, ca urmare a încheierii
păcii la Camp David în 1978 - alte două miliarde de dolari anual, deși ajutorul american depășește cel mai
adesea această cifră.
• Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma acestuia, au alterat poziția
Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O populație în continuă creștere (cea mai mare din lumea
arabă), teren arabil limitat și dependența de Nil determină suprataxarea resurselor și stres social.
• Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme economice și investiții
masive în comunicații și infrastructură, finanțate cu fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea
beneficiar al unor astfel de fonduri din partea Statelor Unite, după Israel. [necesită citare] Condițiile economice
încep să se îmbunătățească considerabil după o perioadă de stagnare, datorită adoptării, de către guvern, a
unor politici liberale, cât și datorită veniturilor din ce în ce mai ridicate din turism și a bursei de valori.
• Demografie
• Egiptul are o populație de aproximativ 101,5 milioane de persoane. Majoritatea populației este concentrată
de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de religie islamică, restul fiind creștini (în principal copți)-
17%.
• Educație
• Mai mult de jumătate din studenții universităților egiptene sunt femei.Deoarece pe bărbați nu ii preocupa
educația .
• Fauna
• Fauna Egiptului este concentrată aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului și în oaze. Cuprinde puține
specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste egiptene, șopârle, șerpi veninoși, numeroase păsări.
 Cultură
• Arta egipteană antică
• S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea personajelor în atitudini
convenționale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară,
a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morților sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă
egiptene ca o expresie a vieții religioase intense.
• Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate și nici o credință fierbinte în transfigurarea vieții după poruncile lui Maat ce
reprezentau adevărul și dreptatea. Această artă exprimă năzuința ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogați și
puternici, să continue și pe lumea cealaltă.
• Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că ele au fost create cu prețul unor
mari suferințe omenești. Herodot relatează, admirând piramidele, suferințele și munca istovitoare ale egiptenilor ca să le
înalțe: “Au fost necesari două zeci de ani ca să se zidească piramida însăși…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După
ce Keops a domnit, poporul a îndurat tot felul de suferințe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora le-a dat sarcina să
tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei lucrează fără odihnă în număr de o sută de
mii, schimbați la fiecare trei luni. Poporul copleșit a construit drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, și el era o lucrare,
cu puțin mai mică decât piramida însăși, după cât mi se pare.”
• Sigur este însă că arta egipteană există de peste trei zeci și trei de secole, adică, după cum afirma E. Drioton și P. du Bourguet [
necesită citare]
în studiul lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din lume. Lucrul remarcabil este că de la ea ne-a rămas cel
mai mare număr de mărturii ale apogeului ei, chiar mai mult decât de la arta grecească, romană sau asiro-babiloniană.
• Dar egiptenii nu aveau noțiunea de artă în sensul pe care îl cunoaștem noi astăzi. Artiștii lor, sculptori sau pictori, se
confundau cu artizanii. De abia în Grecia din secolelor VI-V î.H. sculptorul și pictorul capătă un statut aparte în rândul
artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artă egiptene sunt anonime tocmai fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste
deosebită. Pe de altă parte, arta egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea frumosului ci să
reprezinte o alegorie a binelui, a virtuții. În ceea ce privește conceptul de “frumos” în egipteană se știe că acest termen are și
sensul de “bun” (moral și utilitar) și sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendințe sunt vizibile încă din imperiul vechi, unde
cele două sensuri coexistă. În greacă termenul “frumos” – kalos capătă sensul de “bun” doar în epoca creștină.
• Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumusețea ei, ci înțeleasă, interpretată prin degajarea sensului magic și
mitic pentru care a fost creată. Mesajul ei trebuie citit și pus în relație cu împrejurările, locurile, personajele, zeitățile,
episoadele mitice sau acțiunile magice la care se referă. O operă de artă egipteană trebuie așadar nu admirată pentru
frumusețea ei, ci citită, înțeleasă în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Să
nu râzi, să nu plângi, nici să admiri, ci să înțelegi”).[necesită citare]
• Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul că nici variații de gust, nici influențe exterioare nu au putut să modifice
vreodată această artă. Acest imobilism nu trebuie pus pe seama imobilismului credințelor și religiilor egiptene, ci pe
stabilitatea și constanța modului de producție tributal, care s-a menținut până în vremea dominației bizantine și arabe.
Neschimbate au rămas și interdicțiile ritualice, vrăji, descântece, mituri, ceremonii sacre și practici magice pe care le putem
numi “religiile egiptene”. Odată cu declinul statului egiptean și cu biruința creștinismului se dezvoltă o altă artă, diferită de
cea “arhaică” egipteană.
• Câteva caractere esențiale ale creației egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:
• O operă de artă egipteană este recunoscută cu multă ușurință printre multe alte creații pentru că ea are atribute absolut
specifice. Unicitatea artei egiptene frapează pe orice om de cultură prin originalitatea singulară a caracterelor ei
constituente.
• O operă de artă egipteană nu este o creație gratuită, o căutare a frumosului în sine, ci are un sens mitologic ori mistic care
trebuie căutat, identificat.
• Imobilismul artei egiptene și lipsa ei de evoluție sunt urmări ale imobilismului modului de producție tributal.
• Arta egipteană a fost anonimă și nu cunoaștem decât foarte rar numele sculptorilor sau al pictorilor care au realizat o operă.
Aceasta se datora și faptului că la o operă au colaborat mai mulți artizani, creația artistică fiind colectivă. Diodor din Sicilia
scrie: “Astfel, după ce artizanii s-au înțeles între ei asupra înălțimii statuii, se duc să facă fiecare la el acasă părțile pe care
și le-au ales.”[necesită citare]
• În pictură și în sculptură artiștii egipteni folosesc o serie de reguli cu privire la proporțiile corpului omenesc, canon:
reprezentarea feței și chipul omenesc în general urmează o convenție impusă de fondul magic și mitic al artei egiptene.
• Culorile din picturi, ca și cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit sens magic.Pentru studierea artei egiptene
criteriul cronologic este lipsit de semnificație din două motive. Primul este datorită imobilismului artei, care face creațiile