Egipt este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea

Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu
Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este
Cairo. Are o întindere de aproximativ 1.000.000 km², fiind pe poziția a 30-a ca întindere și o populație
de circa 100.000.000 de locuitori (estimată în 2020), rezultând o densitate de circa 100 locuitori /km².
Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil "o țară" sau "un
stat".
Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare izolare determinată de deșerturile
din est și vest, au condus la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante civilizații ale antichității. Pe
Valea Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre,
o veche civilizație a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfățișează cel mai vechi stat
din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o fiscalitate, o justiție și o armată
comparabile cu cele ce-au luat naștere mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era
noastră.
Egiptul este republică din 18 iunie 1953.
Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-Mansurah, Aswan,
Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Port Said, Sharm el-
Sheikh, Shubra-El-Kheima, Suez și Zagazig.
Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc oaze,
printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.
Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara controlează
canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.
Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte terestră
între Africa și Asia și ca punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian.
Vegetația săracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) și specii
adaptate mediului uscat din deșert (xerofite). Se remarcă oazele în care cresc curmali.
Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterana și în Delta Nilului, cu valori medii ale
temperaturii de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt scăzute și cad îndeosebi în timpul iernii:
322 mm la Alexandria și numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deșertică cu
precipitații aproape inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.
Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste cinci
milioane de egipteni care lucrează în străinătate,[13][14] preponderent în Arabia Saudită, Golful
Persic și Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod
permanent după încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este
agricultura. Prima sursă de venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"), care
aduce opt miliarde de dolari anual.
Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma acestuia, au alterat
poziția Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O populație în continuă creștere (cea mai mare din
lumea arabă), teren arabil limitat și dependența de Nil determină suprataxarea resurselor și stres
social.
Egiptul are o populație de aproximativ 101,5 milioane de persoane[7][8]. Majoritatea populației este
concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de religie islamică, restul fiind creștini (în
principal copți)- 17%.
Fauna Egiptului este concentrată aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului și în oaze. Cuprinde
puține specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste egiptene, șopârle, șerpi veninoși,
numeroase păsări.
S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea
personajelor în atitudini convenționale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele
religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate
cultului morților sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie
a vieții religioase intense.
Egiptenii credeau că sufletul era alcătuit din nouă părţi separate:
Khat – corpul fizic
Ka – forma dublă a cuiva
Ba – capul omului, cu un aspect de pasăre, care putea să se mişte între pământ şi cer
Shuyet – sinele întunecat
Akh – sinele nemuritor, transformat
Sahu şi Sechem – erau aspecte ale Akh-ului
Ab – inima, sursa binelui şi a răului
Ren – numele secret al cuiva
Corpul fizic ( khat ) trebuia păstrat, astfel încât Ka şi Ba să poată fi recunoscute, iar Akh-ul să poată
ajunge până la Câmpul de Stuf. În timpul înmormântărilor egiptene, numeroase bunuri erau incluse în
mormântul decedatului , astfel încât acestea să poată fi folosite în viaţa de apoi. Contrar credinţei
populare, egiptenii nu erau obsedaţi de moarte; ei s-au bucurat atât de mult de viaţă, încât nu îşi
doreau ca aceasta să se termine vreodată, iar acest lucru a încurajat credinţa în existenţa unui tărâm
etern, de dincolo de moarte.
Egiptul Antic a contribuit cu o serie de invenţii şi inovaţii utilizate în mod regulat în zilele noastre.
Egiptenii puneau o deosebită valoare pe igiena personală, astfel încât îmbăierea zilnică, pieptenele şi
periile, machiajul, dar şi parfumurile au fost fie inventate, fie îmbunătăţite de către ei. De asemenea,
au inventat periuţa şi pasta de dinţi, menta pentru respiraţie şi deodorantul sub formă de tămâie.
Stomatologia a fost dezvoltată şi de egipteni, la fel şi practica medicului de a lua istoricul pacientului
în vederea diagnosticării bolii. Unele dintre primele clinici şi şcoli de medicină din lume au fost
înfiinţate în Egipt. Arhitectura egipteană a dezvoltat adevărata piramidă şi obeliscul, precum şi
tehnicile prin care acestea au fost realizate. Deşi inginerii din zilele noastre încă nu înţeleg modul în
care egiptenii au construit astfel de monumente, structurile au reprezentat sursă de inspiraţie pentru
cei care i-au succedat pe egipteni. În agricultură, egiptenii au preluat metode de irigare de la Hyksos.
De asemenea, aceştia au dezvoltat concepte babiloniene despre astronomie şi astrologie, calendar şi
matematică. Literatura egipteană , în special a Regatului Mijlociu, a stabilit forma baladei romantice
şi a dialogului literar / filozofic (mai târziu făcută cunoscută prin operele lui Platon ). Religia şi
filozofia egiptenilor au fost recunoscute de mult timp ca influenţând filosofia greacă , precum şi
religiile ulterioare, precum creştinismul şi islamul , în special prin conceptele de viaţă eternă, judecată
după moarte şi recompense / pedepse în viaţa de apoi.