Sunteți pe pagina 1din 1

Cum au ajuns romanii in posesia tezaurului Daciei?

„Comoara lui Decebal a fost de asemenea descoperită, chiar dacă era bine ascunsă sub râul
Sargetia, care curgea pe lângă palatul său. Cu ajutorul unor prizonieri, Decebal a deviat
cursul râului, a săpat în albie şi în gaură a aruncat o mare cantitate de aur şi argint şi alte
obiecte de mare valoare care puteau rezista la o anumită umiditate. Apoi a pus o grămadă de
pietre deasupra şi a adus râul din nou pe cursul său. De asemenea, el i-a făcut pe prizonieri să
depoziteze hainele şi alte obiecte de acest gen într-o peşteră. După ce a terminat i-a ucis pe
aceşti prizonieri pentru a nu lua mai apoi nimic. Dar Bicilis unul dintre însoţitorii săi care ştia
ce se întâmplase a fost prins şi a povestit despre acestea”, a arătat istoricul roman Dio
Cassius.
Bicilis este considerat unul dintre trădătorii lui Decebal, spunându-se despre el că le-ar fi
arătat romanilor pe unde pot pătrunde în cetatea Sarmisegetusa şi unde îşi ţinea regele dac
comoara. Armata lui Traian a plecat din Dacia cu peste 160 de tone de aur, 300 de tone de
argint, mai multe turme de vite, arme şi foarte mulţi prizonieri. Înainte de războiul purtat cu
dacii, romanii treceau printr-o criză economică destul de mare. Prada capturată de armata
romană l-a făcut pe împăratul Traian să renunţe la impozite şi să construiască fortificaţii prin
întreg imperiul. Acesta a sărbătorit victoria în faţa lui Decebal timp de 123 de zile, perioadă
în care 10.000 de gladiatori s-au luptat, iar peste 11.000 de animale au fost sacrificate. Traian
a ridicat şi două monumente impresionante dedicate victoriei împotriva dacilor, respectiv
Tropaeum Traiani şi Columna lui Traian.

S-ar putea să vă placă și