Sunteți pe pagina 1din 3

EGIPTUL ANTIC

Moldoveanu Costin
Colegiul National “Mihai Eminescu”

Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a dezvoltat în zonele joase
de-a lungul fluviului Nil, pe suprafața actuală a statului modern Egipt. Civilizația egipteană s-a
format în jurul anilor 3150 î.Hr. (în conformitate cu cronologia egipteană convențională), prin
unificarea politică a Egiptului de Sus și a Egiptului de Jos sub conducerea primului faraon.
Istoria Egiptului antic se împarte într-o serie de regate stabile Vechiul Regat Egiptean, Regatul
Mijlociu Egiptean și Noul Regat Egiptean separate prin perioade de instabilitate relativă
cunoscute sub numele de perioade intermediare.
Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat, în perioada Ramesside care rivaliza
cu Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul Mitanni, după care a intrat într-o perioadă de declin lent.
Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de puteri străine (canaaniți/hicsoși, libieni, nubieni,
asirieni, babilonienii, perși, macedoneni și romani), în a treia perioadă intermediară și Perioada
târzie. În urma morții lui Alexandru cel Mare, generalul acestuia Ptolemeu I Soter, s-a proclamat noul
conducător al Egiptului. Dinastia Ptolemeică a condus Egiptul până în anul 30 î.Hr., când, sub
domnia Cleopatrei, Egiptul a fost cucerit de romani și a devenit o provincie romană.

Succesul civilizației egiptene antice a rezultat datorită capacității de a exploata eficient zonele fertile
de-a lungul văii Nilului. Surplusul de recolte provenit din exploatarea inundațiilor naturale previzibile
și a sistemului de irigații au facilitat dezvoltarea unui surplus de populație care a contribut la
dezvoltarea socială și culturală. De asemenea, resursele alimentare bogate au putut susține
exploatarea mineralelor din vale și din regiunile deșertice din jurul văii Nilului, dezvoltarea unui
sistem de scriere timpuriu, dezvoltarea construcțiilor și proiectelor agricole, dezvoltarea comerțului și
dezvoltarea forțelor militare necesare pentru apărare și pentru campaniile militare care au dus la
afirmarea dominației civilizației egiptene în regiune. Organizarea și conducerea acestor activități a
fost posibilă printr-o birocrație de elită formată din scribi, preoți și administratori sub controlul unui
faraon cu puteri divine care asigura cooperarea și unitatea poporului egiptean.
Multele realizări ale vechilor egipteni includ tehnicile de extracție a mineralelor, măsurătorile
topografice, tehnicile de construcție care au facilitat construirea unor monumente grandioase
precum piramidele, templele și obeliscurile; un sistem matematic și un sistem practic și efectiv de
medicină, sistemele de irigații și tehnicile de producție agricolă, producția navală, tehnicile de
producție a faianței și a sticlei, noi forme de literatură și primul tratat de pace cunoscut, întocmit cu
Imperiul Hitit. Egiptul a lăsat o moștenire durabilă. Arta și arhitectura i-au fost preluate pe scară
largă, iar antichitățile din vechiul Egipt sunt expuse în toate colțurile lumii. Ruinele sale monumentale
au inspirat și îmbogățit imaginația multor scriitori și turiști timp de multe veacuri. Pasiunea pentru
antichități și săpăturile arheologice din perioada modernă timpurie a dus la investigarea științifică a
civilizației egiptene, punându-se bazele unei noii științe: Egiptologia.
Nilul a fost un element vital regiunii de-a lungul istoriei.Lunca fertilă a Nilului a oferit oamenilor
posibilitatea de a dezvolta o economie agricolă stabilă și o societate complexă, centralizată, care a
devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii vânători-culegători s-au mutat în
valea Nilului până la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul
paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai cald și uscat, forțând populația din
zonă să se concentreze de-a lungul regiunii.
BIBLIOGRAFIE:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Egiptul_Antic

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Great_Sphinx_of_Giza_May_2015.JPG
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:El_pesado_del_coraz
%C3%B3n_en_el_Papiro_de_Hunefer.jpg

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Nile.jpg

S-ar putea să vă placă și