Constantinescu Laurentiu Nicolae

Referat-Egipt

Egipt este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea
Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact
cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa
este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1.000.000 km², fiind pe poziția a 30-a ca întindere și o
populație de circa 100.000.000 de locuitori (estimată în 2020), rezultând o densitate de circa 100
locuitori /km² (poziția a 83-a).
Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil "o țară" sau "un
stat". Numele Egipt își are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος
"aiguptos", care la rându-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele
unui templu al zeului Ptah la Memphis.[necesită citare]
Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare izolare determinată
de deșerturile din est și vest, au condus la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante civilizații
ale antichității. Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii
înaintea erei noastre, o veche civilizație a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne
înfățișează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o
fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat naștere mai apoi în țările de pe toate
continentele, înainte și după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală
scânteietoare pe care o admirau grecii vechi și romanii care se minunau, precum fac azi mulțimile de
turiști, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și supușii lor.
Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit de
numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses, prin
cucerirea Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub
dominația persanilor, în 595 î.Hr. și cucerit apoi de Alexandru cel Mare în 320 î.Hr.
Nu numai arta egipteană și monumentele colosale au atras prin frumusețea tainică și prin
splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi și pe romani, ca și pe noi cei de azi; călătorii veneau să
găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înțelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-
o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.
Arabii au cucerit Alexandria în 642 și în 647, completând astfel cucerirea musulmană a Egiptului și
sfârșind 975 de ani de dominație greco-romană asupra Egiptului.

Perioada modern:
 Prima bătălie de la El Alamein
 A doua bătălie de la El Alamein
În componența imperiului turc
Egiptul a intrat în componența imperiului turc în anul 1517, și a făcut parte din acest imperiu pănă la
inceputul primului război mondial în anul 1914. Dominația otomană poate fi împărțită în câteva
epoci, cum urmează: 1. Instaurarea dominației otomane, 2. Dinastia Muhammad Ali Pasha, care a
durat din 1805 până la 1867 3.Hedivatul Egiptului (1867-1914) 4. Sultanatul Egiptului (1914-1922),
5. Regatul Egiptului (1922-1953). Epoca hedivatului Egiptului este caracterizată prin încercarea unor
altor puteri, și, în primul rînd, ale Imperului Rus de a pune stâpânire pe Egipt [3]
1
Page

Constantinescu Laurentiu Nicolae

Constantinescu Laurentiu Nicolae
1953-2011:
Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele republicii în 14
octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a îndeplinit cinci mandate în fruntea
țării, ca lider al Partidului Național Democrat, îndepărtat de la putere în 2011.
Sub conducerea lui Mubarak, Egiptul a fost administrat după reformele din 2005 sub un sistem
prezidențial multipartit, unde puterea executivă era împărțită între președinte și prim-ministru. Alegeri
prezidențiale și parlamentare erau organizate în mod frecvent, ultimele fiind ținute în 2005, dar, ca în
toate regimurile autoritare, ele erau formale, regimul politic fiind o dictatură a unui singur partid.
Formațiunile politice aveau dreptul să propună candidați în alegeri doar în măsura în care erau
recunoscuți de puterea politică, fapt care excludea atât reformatorii modernizatori și seculariști, cât și
partidele islamiste. Organizațiile non-guvernamentale internaționale și-au manifestat, în mod repetat,
îngrijorarea în privința libertății de expresie și a intervenției guvernului în alegerile locale.Coptii când
voiau să-și construiască sau măcar repare lăcașuri de cult, trebuiau să primească o aprobare din
partea statului (decretul Hamayuni, care datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil. Când
totuși o primeau, erau victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le incendiau
bisericile. Ei nu aveau dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copții erau victimele convertirilor
forțate ale fiicelor lor (legea musulmană nu permite decât convertirea de la altă religie la islam,
niciodată invers). "Profilajul", care este interzis în țările democratice, este practică legală în Egiptul
de azi, unde pe documentele de identitate se specifică religia posesorului. Legea permite emiterea
de formulare de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului. Mass-media era
adesea sursa unor campanii de ură contra acestei minorități, care se solda cel mai frecvent cu
"pogromuri". Statutul femeilor este și el unul de cetățean de mâna a doua: pentru că legislația este
influențată de legea islamică (shariah), o femeie nu poate obține un pașaport sau o viză fără acordul
soțului ei[4], anumite meserii fiindu-le interzise.[5] Conform statisticilor Ministerului Sănătății[6], o femeie
din două este bătută de către soțul ei, iar legile de protecție, deși există, sunt inaplicabile pentru că
cer, în mod absurd, un martor ocular, altul decât victima.[7] Așa numitele "crime de onoare", care sunt
monedă curentă în toată lumea musulmană, sunt mai puțin pedepsite decât alte crime. O femeie
creștină care se căsătorește cu un musulman trebuie să-și crească copiii conform shariah, ea fiind
obligată să urmeze cursuri religioase islamice. Musulmanele nu au voie să se căsătorească cu un
creștin sau evreu. Legile Egiptului permit poligamia, fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de
centrul Ibn Khaldun interogând 500 de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele principale
pentru care femeia egipteană dorește să aibă copii este faptul că asta face mai improbabilă
repudierea (permisă de legea islamică) și poligamia. (64 la sută).[8] Ca în aproape toate țările
islamice, femeia are dreptul la jumătate din moștenirea la care este îndreptățit legal un bărbat: astfel
că, atunci când o fiică unică își moștenește părinții, ea va împărți moștenirea cu unchii ei.
Sediul Ligii Statelor Arabe se află la Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care a încheiat un acord de
pace cu Israelul prin semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean la Camp David în 1978, fapt ce
i-a atras ura celorlalte state arabe, care l-au și sancționat de altfel, muncitorii egipteni fiind trimiși
acasă din statele petroliere ale Golfului. Același lucru s-a repetat și când regimul egiptean s-a aliniat
politicii americane în timpul primului război din Golf contra Irakului. Un alt drept încălcat de către
autorități este libertatea presei: ca în România de altă dată, în Egiptul contemporan există un oficiu
al cenzurii sub privirile căruia trec toate publicațiile, ca și toate formele de expresie artistică. Anumite
subiecte rămân tabu, fie că acestea sunt de natură critică la adresa regimului, fie că abordează
subiecte sensibile pentru societatea patriarhală musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor
religiei. De altfel, ca în multe alte state musulmane, funcționează o poliție a viciului (sau moralei),
numită Adab. În cadrul acestei poliții există, de exemplu, un departament care se ocupă cu
dansatoarele din buric, însă tot ea are sub control și presa, radioul, televiziunea, în ce privește
chestiunea "moralei" în sens musulman. Astfel, în Egipt există tot timpul două cozi, una pentru
2

bărbați, alta pentru femei. În metroul cairiot există vagoane rezervate femeilor, iar dacă, spre
Page

exemplu, într-un lift se află deja două femei singure, bărbatul egiptean va refuza să urce.

Constantinescu Laurentiu Nicolae

Constantinescu Laurentiu Nicolae
Egiptul este împărțit în 27 de regiuni:

 Matruh
 Al Iskandariyah Alexandria
 Al Buhayrah
 Kafr ash Shaykh
 Ad Daqahliyah
 Dumyat
 Bur Sa'id
 Shamal Sina'
 Al Gharbiyah
 Al Minufiyah
 Al Qalyubiyah
 Ash Sharqiyah
 Al Isma'iliyah
 Al Jizah
 Al Fayyum
 Al Qahirah
 As Suways
 Janub Sina'
 Bani Suwayf
 Al Minya
 Al Wadi al Jadid
 Asyut
 Al Bahr al Ahmar
 Suhaj
 Qina
 Luxor
 Aswan
Articol principal: Geografia Egiptului, Geografia Egiptului antic

Harta Egiptului

Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-

Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port
Safaga, Port Said, Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Kheima, Suez și Zagazig.
Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc oaze,
printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.
Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara
controlează canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.
Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte terestră
între Africa și Asia și ca punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian.
Vezi și:
3
Page

 Lista orașelor din Egipt

Constantinescu Laurentiu Nicolae

Constantinescu Laurentiu Nicolae
Vegetație:
Vegetația săracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) și specii
adaptate mediului uscat din deșert (xerofite). Se remarcă oazele în care cresc curmali.

Climă:
Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterana și în Delta Nilului, cu valori medii ale
temperaturii de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt scăzute și cad îndeosebi în timpul iernii:
322 mm la Alexandria și numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deșertică cu
precipitații aproape inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.

Economie:
Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste
cinci milioane de egipteni care lucrează în străinătate,[9][10] preponderent în Arabia Saudită, Golful
Persic și Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod
permanent după încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este
agricultura. Prima sursă de venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"), care
aduce opt miliarde de dolari anual. De aceea, autoritățile duc campanii susținute pentru a explica
populației importanța turismului și, astfel, a descuraja terorismul islamic, care a afectat în ultimii ani
această activitate economică vitală. O altă sursă de venituri este așa-numita "pensie a lui
Ferdinand", adică banii obținuți pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale prin Canalul
Suez (francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) - aproximativ două miliarde
de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-numita "pensie a lui David",
referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual țării, ca urmare a încheierii păcii la
Camp David în 1978 - alte două miliarde de dolari anual, deși ajutorul american depășește cel mai
adesea această cifră.
Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma acestuia, au alterat
poziția Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O populație în continuă creștere (cea mai mare din
lumea arabă), teren arabil limitat și dependența de Nil determină suprataxarea resurselor și stres
social.
Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme economice și
investiții masive în comunicații și infrastructură, finanțate cu fonduri americane. Egiptul este cel de-al
doilea beneficiar al unor astfel de fonduri din partea Statelor Unite, după Israel. [necesită citare] Condițiile
economice încep să se îmbunătățească considerabil după o perioadă de stagnare, datorită
adoptării, de către guvern, a unor politici liberale, cât și datorită veniturilor din ce în ce mai ridicate
din turism și a bursei de valori.

Demografie:
Densitatea populației în Egipt (locuitori/km2)

Egiptul are o populație de aproximativ 78,5 milioane de persoane. Majoritatea populației este
concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de religie islamică, restul fiind creștini (în
principal copți)- 17%.

Educație:
Mai mult de jumătate din studenții universităților egiptene sunt femei.Deoarece pe bărbați nu ii
preocupa educația .

Fauna:
4
Page

Constantinescu Laurentiu Nicolae

Constantinescu Laurentiu Nicolae
Fauna Egiptului este concentrată aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului și în oaze.
Cuprinde puține specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste egiptene, șopârle, șerpi
veninoși, numeroase păsări.

Cultură
Arta egipteană antică:
S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea
personajelor în atitudini convenționale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele
religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate
cultului morților sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o
expresie a vieții religioase intense.
Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate și nici o credință fierbinte în transfigurarea vieții
după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul și dreptatea. Această artă exprimă năzuința ca
fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogați și puternici, să continue și pe lumea cealaltă.
Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că ele
au fost create cu prețul unor mari suferințe omenești. Herodot relatează, admirând piramidele,
suferințele și munca istovitoare ale egiptenilor ca să le înalțe: “Au fost necesari două zeci de ani ca
să se zidească piramida însăși…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După ce Keops a
domnit, poporul a îndurat tot felul de suferințe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora le-a
dat sarcina să tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei
lucrează fără odihnă în număr de o sută de mii, schimbați la fiecare trei luni. Poporul copleșit a
construit drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, și el era o lucrare, cu puțin mai mică decât
piramida însăși, după cât mi se pare.”
Sigur este însă că arta egipteană există de peste trei zeci și trei de secole, adică, după cum afirma
E. Drioton și P. du Bourguet [necesită citare] în studiul lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din
lume. Lucrul remarcabil este că de la ea ne-a rămas cel mai mare număr de mărturii ale apogeului
ei, chiar mai mult decât de la arta grecească, romană sau asiro-babiloniană.
Dar egiptenii nu aveau noțiunea de artă în sensul pe care îl cunoaștem noi astăzi. Artiștii lor,
sculptori sau pictori, se confundau cu artizanii. De abia în Grecia din secolelor VI-V î.H. sculptorul și
pictorul capătă un statut aparte în rândul artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artă egiptene
sunt anonime tocmai fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste deosebită. Pe de altă parte, arta
egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea frumosului ci să
reprezinte o alegorie a binelui, a virtuții. În ceea ce privește conceptul de “frumos” în egipteană se
știe că acest termen are și sensul de “bun” (moral și utilitar) și sensul de “frumos” (estetic). Aceste
tendințe sunt vizibile încă din imperiul vechi, unde cele două sensuri coexistă. În greacă termenul
“frumos” – kalos capătă sensul de “bun” doar în epoca creștină.
Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumusețea ei, ci înțeleasă, interpretată prin
degajarea sensului magic și mitic pentru care a fost creată. Mesajul ei trebuie citit și pus în relație cu
împrejurările, locurile, personajele, zeitățile, episoadele mitice sau acțiunile magice la care se referă.
O operă de artă egipteană trebuie așadar nu admirată pentru frumusețea ei, ci citită, înțeleasă în
sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Să nu râzi, să nu
plângi, nici să admiri, ci să înțelegi”).[necesită citare]
Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul că nici variații de gust, nici influențe exterioare nu
au putut să modifice vreodată această artă. Acest imobilism nu trebuie pus pe seama imobilismului
credințelor și religiilor egiptene, ci pe stabilitatea și constanța modului de producție tributal, care s-a
menținut până în vremea dominației bizantine și arabe. Neschimbate au rămas și interdicțiile
5

ritualice, vrăji, descântece, mituri, ceremonii sacre și practici magice pe care le putem numi “religiile
Page

Constantinescu Laurentiu Nicolae

Constantinescu Laurentiu Nicolae
egiptene”. Odată cu declinul statului egiptean și cu biruința creștinismului se dezvoltă o altă artă,
diferită de cea “arhaică” egipteană.
Câteva caractere esențiale ale creației egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:

 O operă de artă egipteană este recunoscută cu multă ușurință printre multe alte creații pentru că
ea are atribute absolut specifice. Unicitatea artei egiptene frapează pe orice om de cultură prin
originalitatea singulară a caracterelor ei constituente.

 O operă de artă egipteană nu este o creație gratuită, o căutare a frumosului în sine, ci are un
sens mitologic ori mistic care trebuie căutat, identificat.

 Imobilismul artei egiptene și lipsa ei de evoluție sunt urmări ale imobilismului modului de
producție tributal.

 Arta egipteană a fost anonimă și nu cunoaștem decât foarte rar numele sculptorilor sau al
pictorilor care au realizat o operă. Aceasta se datora și faptului că la o operă au colaborat mai
mulți artizani, creația artistică fiind colectivă. Diodor din Sicilia scrie: “Astfel, după ce artizanii s-
au înțeles între ei asupra înălțimii statuii, se duc să facă fiecare la el acasă părțile pe care și le-
au ales.”

 În pictură și în sculptură artiștii egipteni folosesc o serie de reguli cu privire la proporțiile corpului
omenesc, canon: reprezentarea feței și chipul omenesc în general urmează o convenție impusă
de fondul magic și mitic al artei egiptene.

 Culorile din picturi, ca și cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit sens magic.
Pentru studierea artei egiptene criteriul cronologic este lipsit de semnificație din două motive. Primul
este datorită imobilismului artei, care face creațiile din imperiul vechi să fie similare celor din mileniul
I î.Hr. Al doilea motiv este faptul că a existat în istoria artei egiptene o epocă marcată de arhaism, în
vremea dinastiei saite, când au început să se reproducă opere similare celor din imperiul vechi.

6
Page

Constantinescu Laurentiu Nicolae