CURS 5 ȘCOALA ARABĂ - școală premergătoare a modernității

1. PROGRAMUL DE CERCETARE AL ȘCOLII ARABE

2. IBN KALDHOUN

3 . DISEMINAREA

ȘCOLII ARABE DE GÂNDIRE ECONOMICĂ (ȘAGE)

 ȘAGE desemnează mișcarea științifico-religioasă de emancipare a lumii arabe prin crearea

unei coeziunii puternice bazate pe credință, al unui echilibru între interesele private și cele
publice prin modelarea comportamentului oamenilor după prescripțiile din Coran și Sunna;

 ȘAGE a apărut în secolele VII-XV pe fondul propagării Islamului și ale transformărilor induse
de solidaritatea lumii arabe în jurul credinței musulmane;

 Analiștii susțin că teoria inițială islamică și practica au format ulterior un sistem economic
coerent, cu un proiect pentru o noua ordine a societății, în care toate părțile să fie tratate în
mod echitabil;

ȘAGE își are sursele de formare în:

 Istoria zbuciumată a lumii arabe (Magreb și Nordul Africii) de căutare a identității culturale,
economice și politice, inclusiv a ultimelor rezistențe ale dominației musulmano-arabe din
Peninsula Iberică;

 Islamism, respectiv în Coran și în Sunna;

Scrierile învățaților privind standardele de comportament economic provenite din Coran și din Sunna,
pe baza unui cod moral (Sharia) și a interzicerii dobânzii (Ribâ), promovând zakatul.
Mahomed

 Mahomed (570-632) s-a născut la Mecca.

 Mahomed este întemeietorul religiei și este considerat, de către musulmani, a fi un mesager

și un profet al lui Dumnezeu, ultimul profet într-o serie de profeți islamici, așa cum se spune
în Coran.

 La 40 de ani, Mahomed are o revelație pe Muntele Hira: îngerul Gabriel i s-a arătat pentru a-i
transmite cuvântul lui Dumnezeu.

 Mahomed, prin Sunna, a început să împărtășească celor din jurul său credința într-un singur
Dumnezeu intrând în contradicție cu majoritatea politeistă din acea vreme.

 În anul 622, a părăsit Mecca stabilindu-se la Medina, de unde a început seria cuceririlor sale.
Astfel, în anul 630 Mahomed a cucerit Mecca.

Mahomed a murit în anul 632 la Medina. La moartea sa, aproape toată lumea arabă era musulmană.
 1. PROGRAMUL DE CERCETARE AL ȘCOLII ARABE DE GÂNDIRE ECONOMICĂ (ȘAGE)

 ȘAGE desemnează generic într-un program de cercetare care cuprindea conceptele și regulile
islamice-recomandări, pilde, exemple și cuvinte ale lui Mohamed, compilate și sistematizate
de comentatori în conformitate cu metoda inductivă și cu subtilități logice, precum și alte
surse al-urf (cutuma), al-aql (motivul) și al-ijmâ΄ (consensul juriștilor); (legea islamică-fiqh-a
dezvoltat categorii de legi care corespund cu legile clasice ale contractului și delictului);
 ȘAGE a fost rezultatul eforturilor intelectuale și educaționale ale cercetătorilor din primele
secole ale Islamului până în secolul al XV-lea: Abu Yusuf (745-798), Ishaq bin Ali al - Rahwi
(854-931), al- Farabi (873-950), Ibn Sina (Avicenna) (980-1037), al- Ghazali (1058-1111) , al -
Mawardi (1075-1158), Nasir al - Deen al - Tusi (1201 -1274), Ibn Taimiyah (1263-1328), Ibn
Khaldun (1332-1406).

Principalele concepte islamice

 Zakat: impozitarea anumitor bunuri (de pildă, culturile) pentru a redistribui banii în scopuri
definite explicit (ajutorarea săracilor);
 Gharar: interzicerea hazardului, dar pentru elementele de incertitudine trebuie să existe un
contract care să exonereze participantul de riscuri (sistemele de asigurare și împrumutul de
bani);
 Ribâ: echivalentul dobânzii. Ribâ corespunde nu numai dobânzii bancare, ci tuturor formelor
de dobândă;
 Unii analiști au apreciat că sărăcia economică a prevalat în Islam până în secolul al XIII-lea sau
secolul al XIV-lea. În cadrul acestui sistem, planurile lui Dumnezeu s-ar fi asigurat că fluxul de
bani și bunuri s-a purificat prin redistribuirea banilor de la cei care au avut prea mult către cei
care nu au avut suficient, grație incitării la zakat și condamnării Ribâ pentru creditare.
Mohamed i-ar fi ajutat pe comercianții săraci lăsându-le doar corturile în piața din Medina,
nu locuințe permanente dar scutindu-i de taxe și chirii. (Cfm. M. Bonner)
 Treptat, încă de la primii musulmani economia s-a fondat pe Coran (cum ar fi interzicerea
Ribâ) și pe Sunna, adică pe cuvintele și acțiunile lui Mohamed;
 Revoluția agricolă arabă (sec. VIII -XIII-lea) a produs nu numai schimbări tehnice (sisteme de
culturi, irigații, canale etc.), ci și transformări sociale prin schimbarea regimului proprietății
asupra terenurilor (orice persoană, indiferent de sex, etnie sau religie, avea dreptul de a
vinde, cumpăra, moșteni și ipoteca un teren, în baza unui contract). Pornind de la cuvintele
(hadith) lui Mohamed, juriștii au decis că nu se puteau cumpăra sau vinde: ”apa, pășunile și
focul”, prețul acestora ar fi fost haram (ilegal);
 În timpul califatelor (înseamnă teritoriu recunoscând autoritatea unui Calif, adică al unui
succesor al Profetului Islamului în exercitarea puterii politice, dar și sistemul politic în sine și
perioada în care acesta se exercită), între secolele al VIII-lea și al XII-lea, s-au dezvoltat unele
forme primitive ale economiei de piață și ale capitalismul comercial: extinderea circulației
monedei comune (dinarul) și integrarea zonelor monetare independente anterior, tehnici și
forme de organizare a afacerilor angajate - contracte, cambii, comerțul internațional pe
distanțe lungi, forme primitive de asociere (mufawada), asocieri parțiale (madaraba) și
forme primitive de creditare - datorii, profit, pierderi, capital (Al- mal), acumulare de capital
(Naja al – mal), capital circulant, cheltuielile de capital, venituri, cecuri, bilete la ordin,
trusturi (Waqf), conturi de economii, conturi curente, gajuri, sisteme de credite, rate de
schimb, bancheri, schimbul de bani, depozite bancare, contabilitatea în partidă dublă și
urmărirea penală;
 Conceptele de bunăstare și de pensii au existat în legea islamică, având drept sursă formele
de Zakat;
 Impozitele, inclusiv Zakat și Jizya (impozit plătit de tinerii nemusulmani la vârsta satisfacerii
stagiului militar, ca dovadă a loialității față de suveranul vremii), erau colectate de trezoreria
(Bayt al - Mal) guvernului islamic și erau utilizate în scopul asigurării veniturilor pentru cei
nevoiași (săraci, bătrâni, orfani, văduve și persoanele cu handicap);
 Guvernul era responsabil pentru asigurarea rezervelor alimentare în toate provinciile pentru
situații de dezastru sau foamete (Califatul a fost considerat unul dintre primele state ale
bunăstării).

Codul moral – sharia

 Sharia [în limba arabă, în context religios înseamnă ”calea de aplicare a legii (lui Dumnezeu)”]
reprezintă normele doctrinare, sociale, culturale, și relaționale proclamate de “Revelație”;
 Occidentalii folosesc Sharia în loc de legea islamică, acoperind doar parțial adevăratul sens al
cuvântului;
 Sharia codifică aspectele publice și private ale vieții unui musulman și interacțiunile sale
sociale.
 Musulmanii consideră acest set de standarde ca emanație a lui Dumnezeu (Shar). Nivelul,
intensitatea și întinderea puterii legislative dată de Sharia variază istoric și geografic;
 Sancțiunile aplicate în Islam înrădăcinate în legile și practicile din timpul lui Mahomed
[lapidarea adulterinilor, amputarea brațului hoțului, pedeapsele corporale islamice, inclusiv
auto-flagerarea sunt mijloace oficiale de legalizare a ispășirii păcatelor individuale sau
colective].
 2.Ibn kaldun
Abou Zeid Abd ur-Rahman Bin Mohamad Bin. Khaldun al-Hadrami (1332-1406)
istoric, filosof, diplomat și om politic arabo-musulman

Ibn Khaldun (1332-1406 ) a fost cel mai cunoscut erudit musulman, judecător (cadiu) și profesor care
a studiat economia.

Ibn Khaldun s-a născut în Tunisia (provenea dintr-o familie nobilă din Sevilla - Andaluzia) și a sfârșit în
Egipt.

S-a format la Universitatea din Zituna Biografia lui Ibn Khaldun seamănă pe alocuri cu un roman de
aventuri [există o autobiografie din timpul vieții sale, ea oferă o mulțime de informații despre
activitatea sa publică (perioada în care a predat la Universitatea din Zituna și anii de închisoare și
exil), dar din care lipsesc elementele romantice].

Ibn Khaldun a fost un mare reformator al lumii arabe. Ibn Khaldun s-a impus prin integritatea sa, prin
conoștințele sale, prin vederile politice promovate și prin fervoarea religioasă.

Ibn kaldun este considerat:

”precursor al economiei moderne” și ”precursor al sociologiei moderne” pentru modul cum

a analizat schimbărilor economice, sociale și politice din Maghreb și din Spania.
istoric de primă mână căruia i se datorează operele: Muqaddima ( tradus = Prolegomene, de
fapt, o introducere la istoria universală și la sociologia modernă); Cartea exemplelor și
Reflecții privind istoria arabilor, perșilor și berberilor (volume din istoria lumii se remarcă
prin metoda modernă utilizată de Ibn Khaldun - importanța surselor, a autenticitășii și
verificării după criterii pur raționale);
Muqaddima i-a adus recunoașterea universală pentru că inventează o nouă știință a
civilizației umane (ilmu Al-Al-Umran Bashari);
Conceptul major este al-Muqaddima asabiya (tot ceea ce creează solidaritate, coeziune și
legături puternice între indivizi și grupuri).
Asabiya se bazează pe doi factori – religia și suportul tribal;
În concluzie, arabii nu și-ar fi putut clădi propriul imperiu fără Islam. Islamul le-a dat o mai
mare solidaritate.
Ibn Khaldun:

a căutat soluții care identifice și să promoveze ordinea economică conformă cu textele sacre
și cu tradițiile islamice;
a cercetat economia și teoria politică în Introducere sau Muqaddima (Prolegomene) din
Istoria lumii (Kitab al - Ibar);
el analizează asabiyya (coeziunea socială), așa cum aceasta este cauza prosperității sau
decăderii civilizațiilor;
a intuit că multe forțe sociale sunt ciclice și nu pot exista inversări bruște care să afecteze
profund organizarea societăților;

 a dezvoltat o teorie despre beneficiile diviziunii muncii;

 a cercetat influența diviziunii muncii asupra coeziunii sociale căutând formula optimă
asabiyya: o divizie mai complexă a forței de muncă generează creștere economică
proporțională;
 a observat căile creșterii și dezvoltării care să stimuleze cererea și oferta, dar și faptul că
forțele cererii și ofertei determină prețul mărfurilor;
 a identificat forțele macroeconomice de creștere a populației, ale dezvoltării capitalului
uman și impactul dezvoltării tehnologice asupra dezvoltării economice;
 a susținut ideea după care creșterea populației era o funcție directă de avere.
 Astăzi, Ibn Khaldun este considerat ”părintele economiei islamice moderne”; opera sa se
bucură de o largă popularizare, iar prestigiul său incontestabil este reamintit de posteritate în
denumirile școlilor economice.