Sunteți pe pagina 1din 12

1.

PROGRAMUL DE CERCETARE AL ȘCOLII ARABE


2. IBN KALDHOUN
3. DISEMINAREA

ANGELA ROGOJANU + GRIGORE-IOAN PIROSCA


DEPARTAMENTUL DE DOCTRINE ECONOMICE SI COMUNICARE
ȘCOLII ARABE DE GÂNDIRE ECONOMICĂ
(ȘAGE)
 ȘAGE desemnează mișcarea științifico-religioasă de emancipare a lumii arabe prin
crearea unei coeziunii puternice bazate pe credință, al unui echilibru între interesele
private și cele publice prin modelarea comportamentului oamenilor după prescripțiile
din Coran și Sunna;
 ȘAGE a apărut în secolele VII-XV pe fondul propagării Islamului și ale
transformărilor induse de solidaritatea lumii arabe în jurul credinței musulmane;
 Analiștii susțin că teoria inițială islamică și practica au format ulterior un sistem
economic coerent, cu un proiect pentru o noua ordine a societății, în care toate părțile
să fie tratate în mod echitabil;
ȘAGE își are sursele de formare în:
 Istoria zbuciumată a lumii arabe (Magreb și Nordul Africii) de căutare a identității
culturale, economice și politice, inclusiv a ultimelor rezistențe ale dominației
musulmano-arabe din Peninsula Iberică;
 Islamism, respectiv în Coran și în Sunna;
 Scrierile învățaților privind standardele de comportament economic provenite din
Coran și din Sunna, pe baza unui cod moral (Sharia) și a interzicerii dobânzii (Ribâ),
promovând zakatul.
MAHOMED

 Mahomed (570-632) s-a născut la Mecca.


 Mahomed este întemeietorul religiei și este considerat, de către musulmani,
a fi un mesager și un profet al lui Dumnezeu, ultimul profet într-o serie de
profeți islamici, așa cum se spune în Coran.
 La 40 de ani, Mahomed are o revelație pe Muntele Hira: îngerul Gabriel i s-
a arătat pentru a-i transmite cuvântul lui Dumnezeu.
 Mahomed, prin Sunna, a început să împărtășească celor din jurul său
credința într-un singur Dumnezeu intrând în contradicție cu majoritatea
politeistă din acea vreme.
 În anul 622, a părăsit Mecca stabilindu-se la Medina, de unde a început seria
cuceririlor sale. Astfel, în anul 630 Mahomed a cucerit Mecca.
 Mahomed a murit în anul 632 la Medina. La moartea sa, aproape toată
lumea arabă era musulmană.
1. PROGRAMUL DE CERCETARE AL
ȘCOLII ARABE DE GÂNDIRE ECONOMICĂ (ȘAGE)
 ȘAGE desemnează generic într-un program de cercetare care cuprindea
conceptele și regulile islamice-recomandări, pilde, exemple și cuvinte
ale lui Mohamed, compilate și sistematizate de comentatori în
conformitate cu metoda inductivă și cu subtilități logice, precum și alte
surse al-urf (cutuma), al-aql (motivul) și al-ijmâ΄ (consensul juriștilor);
(legea islamică-fiqh-a dezvoltat categorii de legi care corespund cu legile
clasice ale contractului și delictului);
 ȘAGE a fost rezultatul eforturilor intelectuale și educaționale ale
cercetătorilor din primele secole ale Islamului până în secolul al XV-lea:
Abu Yusuf (745-798), Ishaq bin Ali al - Rahwi (854-931), al- Farabi
(873-950), Ibn Sina (Avicenna) (980-1037), al- Ghazali (1058-1111) , al
- Mawardi (1075-1158), Nasir al - Deen al - Tusi (1201 -1274), Ibn
Taimiyah (1263-1328), Ibn Khaldun (1332-1406).
PRINCIPALELE CONCEPTE
ISLAMICE
 Zakat: impozitarea anumitor bunuri (de pildă, culturile) pentru a redistribui
banii în scopuri definite explicit (ajutorarea săracilor);
 Gharar: interzicerea hazardului, dar pentru elementele de incertitudine trebuie
să existe un contract care să exonereze participantul de riscuri (sistemele de
asigurare și împrumutul de bani);
 Ribâ: echivalentul dobânzii. Ribâ corespunde nu numai dobânzii bancare, ci
tuturor formelor de dobândă;
 Unii analiști au apreciat că sărăcia economică a prevalat în Islam până în
secolul al XIII-lea sau secolul al XIV-lea. În cadrul acestui sistem, planurile lui
Dumnezeu s-ar fi asigurat că fluxul de bani și bunuri s-a purificat prin
redistribuirea banilor de la cei care au avut prea mult către cei care nu au avut
suficient, grație incitării la zakat și condamnării Ribâ pentru creditare.
Mohamed i-ar fi ajutat pe comercianții săraci lăsându-le doar corturile în piața
din Medina, nu locuințe permanente dar scutindu-i de taxe și chirii. (Cfm. M.
Bonner)
 Treptat, încă de la primii musulmani economia s-a fondat pe Coran (cum ar fi
interzicerea Ribâ) și pe Sunna, adică pe cuvintele și acțiunile lui Mohamed;
 Revoluția agricolă arabă (sec. VIII -XIII-lea) a produs nu numai schimbări tehnice
(sisteme de culturi, irigații, canale etc.), ci și transformări sociale prin schimbarea
regimului proprietății asupra terenurilor (orice persoană, indiferent de sex, etnie
sau religie, avea dreptul de a vinde, cumpăra, moșteni și ipoteca un teren, în baza
unui contract). Pornind de la cuvintele (hadith) lui Mohamed, juriștii au decis că
nu se puteau cumpăra sau vinde: ”apa, pășunile și focul”, prețul acestora ar fi fost
haram (ilegal);
 În timpul califatelor (înseamnă teritoriu recunoscând autoritatea unui Calif, adică
al unui succesor al Profetului Islamului în exercitarea puterii politice, dar și
sistemul politic în sine și perioada în care acesta se exercită), între secolele al
VIII-lea și al XII-lea, s-au dezvoltat unele forme primitive ale economiei de piață
și ale capitalismul comercial: extinderea circulației monedei comune (dinarul) și
integrarea zonelor monetare independente anterior, tehnici și forme de organizare
a afacerilor angajate - contracte, cambii, comerțul internațional pe distanțe lungi,
forme primitive de asociere (mufawada), asocieri parțiale (madaraba) și forme
primitive de creditare - datorii, profit, pierderi, capital (Al- mal), acumulare de
capital (Naja al – mal), capital circulant, cheltuielile de capital, venituri, cecuri,
bilete la ordin, trusturi (Waqf), conturi de economii, conturi curente, gajuri,
sisteme de credite, rate de schimb, bancheri, schimbul de bani, depozite bancare,
contabilitatea în partidă dublă și urmărirea penală;
 Conceptele de bunăstare și de pensii au existat în legea
islamică, având drept sursă formele de Zakat;
 Impozitele, inclusiv Zakat și Jizya (impozit plătit de tinerii
nemusulmani la vârsta satisfacerii stagiului militar, ca dovadă a
loialității față de suveranul vremii), erau colectate de trezoreria
(Bayt al - Mal) guvernului islamic și erau utilizate în scopul
asigurării veniturilor pentru cei nevoiași (săraci, bătrâni, orfani,
văduve și persoanele cu handicap);
 Guvernul era responsabil pentru asigurarea rezervelor
alimentare în toate provinciile pentru situații de dezastru sau
foamete (Califatul a fost considerat unul dintre primele state ale
bunăstării).
CODUL MORAL - SHARIA

 Sharia [în limba arabă, în context religios înseamnă ”calea de aplicare a


legii (lui Dumnezeu)”] reprezintă normele doctrinare, sociale, culturale,
și relaționale proclamate de “Revelație”;
 Occidentalii folosesc Sharia în loc de legea islamică, acoperind doar
parțial adevăratul sens al cuvântului;
 Sharia codifică aspectele publice și private ale vieții unui musulman și
interacțiunile sale sociale.
 Musulmanii consideră acest set de standarde ca emanație a lui
Dumnezeu (Shar). Nivelul, intensitatea și întinderea puterii legislative
dată de Sharia variază istoric și geografic;
 Sancțiunile aplicate în Islam înrădăcinate în legile și practicile din timpul
lui Mahomed [lapidarea adulterinilor, amputarea brațului hoțului,
pedeapsele corporale islamice, inclusiv auto-flagerarea sunt mijloace
oficiale de legalizare a ispășirii păcatelor individuale sau colective].
IBN KALDUN
ABOU ZEID ABD UR-RAHMAN BIN MOHAMAD BIN.
KHALDUN AL-HADRAMI (1332-1406)

ISTORIC, FILOSOF, DIPLOMAT ȘI OM POLITIC ARABO-


MUSULMAN

Ibn Khaldun (1332-1406 ) a fost cel mai cunoscut erudit musulman, judecător (cadiu) și
profesor care a studiat economia. Ibn Khaldun s-a născut în Tunisia (provenea dintr-o
familie nobilă din Sevilla - Andaluzia) și a sfârșit în Egipt. S-a format la Universitatea
din Zituna Biografia lui Ibn Khaldun seamănă pe alocuri cu un roman de aventuri [există
o autobiografie din timpul vieții sale, ea oferă o mulțime de informații despre activitatea
sa publică (perioada în care a predat la Universitatea din Zituna și anii de închisoare și
exil), dar din care lipsesc elementele romantice]. Ibn Khaldun a fost un mare reformator
al lumii arabe. Ibn Khaldun s-a impus prin integritatea sa, prin conoștințele sale, prin
vederile politice promovate și prin fervoarea religioasă.
IBN KALDUN

Ibn kaldun este considerat:


”precursor al economiei moderne” și ”precursor al sociologiei moderne” pentru modul
cum a analizat schimbărilor economice, sociale și politice din Maghreb și din Spania.
istoric de primă mână căruia i se datorează operele: Muqaddima ( tradus = Prolegomene,
de fapt, o introducere la istoria universală și la sociologia modernă); Cartea exemplelor și
Reflecții privind istoria arabilor, perșilor și berberilor (volume din istoria lumii se remarcă
prin metoda modernă utilizată de Ibn Khaldun - importanța surselor, a autenticitășii și
verificării după criterii pur raționale);
Muqaddima i-a adus recunoașterea universală pentru că inventează o nouă știință a
civilizației umane (ilmu Al-Al-Umran Bashari);
Conceptul major este al-Muqaddima asabiya (tot ceea ce creează solidaritate, coeziune
și legături puternice între indivizi și grupuri).
Asabiya se bazează pe doi factori – religia și suportul tribal;
În concluzie, arabii nu și-ar fi putut clădi propriul imperiu fără Islam. Islamul le-a dat o
mai mare solidaritate.
Ibn Khaldun:
 a căutat soluții care identifice și să
promoveze ordinea economică conformă
cu textele sacre și cu tradițiile islamice;
 a cercetat economia și teoria politică în
Introducere sau Muqaddima
(Prolegomene) din Istoria lumii (Kitab al
- Ibar);
 el analizează asabiyya (coeziunea
socială), așa cum aceasta este cauza
prosperității sau decăderii civilizațiilor;
 a intuit că multe forțe sociale sunt ciclice
și nu pot exista inversări bruște care să
afecteze profund organizarea societăților;

Statuia lui Ibn Khaldun din


Piața Independenței din Tunis
 a dezvoltat o teorie despre beneficiile diviziunii muncii;
 a cercetat influența diviziunii muncii asupra coeziunii sociale căutând
formula optimă asabiyya: o divizie mai complexă a forței de muncă
generează creștere economică proporțională;
 a observat căile creșterii și dezvoltării care să stimuleze cererea și
oferta, dar și faptul că forțele cererii și ofertei determină prețul
mărfurilor;
 a identificat forțele macroeconomice de creștere a populației, ale
dezvoltării capitalului uman și impactul dezvoltării tehnologice
asupra dezvoltării economice;
 a susținut ideea după care creșterea populației era o funcție directă de
avere.
 Astăzi, Ibn Khaldun este considerat ”părintele economiei islamice
moderne”; opera sa se bucură de o largă popularizare, iar prestigiul
său incontestabil este reamintit de posteritate în denumirile școlilor
economice.

S-ar putea să vă placă și