Manolache Alina Ecaterina Politici sociale

Asistență socială, anul III

Romii au reprezentat o categorie de populație invizibilă în politicile publice sau

documentele programatice din perioada regimului comunist. Odată cu schimbările democratice
din anii ‘90 problematica minorității rome a devenit un subiect vizibil atât în dezbaterile
publice, cât și pe agenda politică națională și europeană, iar mișcarea asociativă, precum și
eforturile de reafirmare identitară a romilor s-au reluat după o absență de câteva decenii1 .
Deteriorarea statutului socio-economic a populației din ultimii ani a condus la o scădere a
nivelului de trai și, implicit, la o creștere a numărului persoanelor și familiilor confruntate cu
riscul excluderii sociale, inclusiv a celor de etnie romă.
Uniunea Europeană și statele membre au o responsabilitate comună în domeniul
incluziunii romilor și în acest scop au la îndemână o gamă largă de instrumente și politici în
domeniile lor de responsabilitate. Uniunea Europeană a dezvoltat un cadru legislativ care
vizează creșterea integrării sociale a grupurilor marginalizate și asigurarea unei protecții sporite
împotriva rasismului și a discriminării rasiale, și alte acțiuni specifice pentru promovarea
incluziunii persoanelor de etnie romă, în cadrul unor viziuni strategice generale (Strategia
Lisabona, Strategia Europa 2020) sau destinate acestei minorități (Deceniul de incluziune a
romilor 2005 - 2010, Platforma europeană pentru incluziunea romilor, Cadrul European pentru
strategiile de integrare națională a romilor – 2020).
Pe măsură ce responsabilitățile Uniunii au devenit mai numeroase în domeniul
incluziunii romilor, tot mai multe instituții au primit, printre altele și atribuții relevante privind
minoritatea romă (Comisia Europeană, Parlamentul European, Curtea Europeană de Justiție,
Consiliul Uniunii Europene, Agenția pentru Drepturi Fundamentale Consiliul Europei,
Rețelele independente de experți, Directoratul coeziunii sociale - Direcția pentru romi și
nomazi etc).
În România politicile de promovare a incluziunii sociale a romilor se regăsesc într-o
serie de documente naționale care preiau elemente europene: Planul Național pentru
Combaterea Sărăciei și Promovarea Incluziunii Sociale, Planul Național de Dezvoltare 2007 -
2013, Cadrul Național Strategic de Referință 2007 - 2013, Programul Operațional Sectorial -
Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul de guvernare 2009 - 2012 și o strategie specifică
„Strategia de îmbunătățire a situației romilor din România 2001 – 2010”, document care a fost
revizuit periodic în 2006 și apoi în 2011, când s-a elaborat un alt document, „Strategia
Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității romilor pentru
perioada 2011 – 2020”, cu scopul declarat de a asigura incluziunea socio-economică a
cetățenilor români aparținând minorității rome.
După ,,dezrobirea țiganilor” din 1856 eforturile de reafirmare identitară ale acestora în
România s-au coagulat în perioada interbelică, dar au fost brusc întrerupte în perioada celui de-
Al Doilea Război Mondial, fiind reluate după anii ‘90. Incluziunea romilor din România:
politici, instituții, experiențe prin implementarea unor politici integrate în domeniul educației,
ocupării forței de muncă, sănătății, locuirii, culturii și infrastructurii sociale.
Cu toate că în acest domeniu în ultimii ani s-au realizat progrese importante din punct
de vedere legislativ și instituțional, realitatea demonstrează că ciclul vicios al sărăciei continuă
să îi mențină pe romi în excludere socială, cu consecințe dintre cele mai serioase - acces dificil
la servicii de sănătate și educație, grad redus de participare pe piața muncii, locuire în condiții
improprii, scăderea solidarității comunitare etc. Aceaste mici realizări - departe încă de
deziderate - au fost inconsistente datorită coordonării ineficiente între structurile instituționale

1
Manolache Alina Ecaterina Politici sociale
Asistență socială, anul III

de la nivel central, regional și local, funcționarea instituțională a fost problematică (datorită

lipsei infrastructurii, a resurselor umane, a frecventelor schimbări ale statutului instituțiilor, a
frecvenței mărite de discontinuitate guvernamentală și lipsa fondurilor), iar toate acestea au
afectat în mod negativ implementarea eficientă a tuturor strategiilor elaborate.
În general, politicile de integrare socială a romilor au fost inițiate pe fondul presiunilor
instituțiilor Uniunii Europene, și ca urmare a eforturilor organizațiilor reprezentative ale
romilor și ale societății civile, în general, și mai puțin pe o nevoie internalizată a autorităților
publice și a decidenților politici, bazată pe analize de impact și corelații demografice, ori pe
prognoze economice, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Din acest
motiv ar fi necesară o analiză atentă a impactului pe care l-au avut unele politici. Politicile
afirmative în domeniul educației, care îi țintește pe romi, în învățământul preuniversitar și
universitar, contribuie, indiscutabil, la emanciparea acestei minorități etnice, și implicit la o
mai bună integrare.
Promovarea limbii și culturii rome, precum și crearea unei elite în rândul
reprezentanților acestei etnii nu fac decât să stimuleze și să catalizeze gradul de integrare. Cu
toate aceste eforturi, fenomenul segregării în educație, abandonul școlar și absenteismul,
dublate de o calitate precară a educației, mai ales în zonele sărace, constituie încă piedici greu
de surmontat care nu pot fi depășite fără investiții sistemice și reforme majore în sistemul de
educație din România. Starea de sănătate a populației de romi constituie o permanentă sursă de
preocupare în rândul cadrelor medicale, însă se face prea puțin în sensul îmbunătățirii acesteia.
În puținele dezbateri publice existente accentul se pune în special pe sporul demografic pozitiv
al romilor, enunțat mai degrabă ca o îngrijorare în relația cu natalitatea în scădere a populației
majoritare, decât centrată pe problemele reale de sănătate publică ale populației.
Modelul mediatorului sanitar rom, transferat deja în țările din regiune, tinde să devină
un panaceu universal în ceea ce privește mijlocirea relației pacientului rom cu sistemul de
sănătate. Dovedirea calității de asigurat de către romi reprezintă o bariera majoră, de ordin
formal, când vorbim de accesul romilor la serviciile de sănătate publică, accesul pe profilaxie
fiind aproape inexistent în comunitățile de romi. Sărăcia, ori barierele de ordin formal, îi
determină pe mulți romi să apeleze, în principal, la serviciile medicinei de urgență, atunci când
starea de sănătate a acestora s-a deteriorat deja. 13 Incluziunea romilor din România: politici,
instituții, experiențe Deși de o importanță vitală în domeniul incluziunii sociale, problemele
legate de locuirea sărăcăcioasă a romilor sunt complet neabordate. O precondiție pentru ca toate
celelalte măsuri de politici publice să-și producă efectele scontate o reprezintă investiția în
îmbunătățirea condițiilor de locuire ale romilor.
Lipsa actelor de identitate și a celor de proprietate, lipsa siguranței posesiei, evacuările
forțate fără furnizarea adăpostului alternativ pentru familiile numeroase de romi precum și lipsa
interesului autorităților locale în investițiile în stocul de locuințe sociale pentru categoriile de
populație vulnerablă, rămân probleme aparent insurmontabile. Modelele promovate de
inițiativele private, din zona neguvernamentală - proiecte integrate în domeniul locuirii, cu
dimensiunea de ocuparea forței de muncă a beneficiarilor, cu investiții în infrastructura de
educație și sănătate - trebuie preluate și replicate de autoritățile publice locale și centrale,
promovate ca politici publice menite să rezolve problema spinoasă a locuirii.
Nu în ultimul rând, probleme ca discriminarea, stigmatizarea, marginalizarea și
victimizarea membrilor minorității sunt provocări majore cărora politicile de incluziune trebuie

2
Manolache Alina Ecaterina Politici sociale
Asistență socială, anul III

să le facă față, în domeniile educației, sănătății, ocupării forței de muncă, locuirii. Statisticile
privind ocuparea etnicilor romi indică o situație defavorabilă persistentă, iar realitatea
dovedește că romii abordează ocuparea din perspectiva obținerii imediate a unor venituri, astfel
încât activitățile desfășurate îmbracă preponderent forme non-formale - ziliere, de oportunitate,
tradiționale sau chiar ilegale. Segregarea în funcție de gen se perpetuează odată cu menținerea
unor modele familiale tradiționale, în care soțul și, mai apoi, băieții sunt responsabili pentru
asigurarea existenței familiei. Acesta aduce cu sine și atragerea copiilor în munci ocazionale
(sub 14 ani), ceea ce generează mai departe abandonul școlar. Dacă bărbații și băieții justifică
abandonul școlar prin aceea că trebuie să se implice în activități aducătoare de venituri, în cazul
fetelor justificările rezidă în responsabilitățile lor gospodărești odată cu căsătoria. Situația
socio-economică precară este argumentul subsidiar. Răspunsul politicilor publice de ocupare
este tot mai des unul dedicat, preluând sau completând inițiative sau în parteneriat cu acțiuni
ale ONG-urilor. Abordarea flexibilă a fost inițiată, firesc, prin activitatea acestora din urmă,
dar flexibilitatea, răspunsul la nevoia complexă specifică a etnicilor romi s-a conturat ca
imperativ în numeroase studii de comunitate, devenind în cele din urmă o direcție
programatică.
Direcțiile de intervenție gravitează în jurul nevoii de educație pentru transformare, a
romilor și a relației cu aceștia. Un proiect de succes în vederea creșterii ocupării implică mult
mai mult decât depășirea barierelor discriminatorii și a stereotipurilor, și am zice că își are
rădăcina la nivel comunitar, în inițiative non-ocupaționale: educație școlară/sanitară/civică,
servicii sociale, dezvoltare personală. Politicile specifice de ocupare potențează inițiative
ocupaționale deja luate, în măsura în care se dovedesc adaptate pieței locale a muncii: calificări,
autorizări, învățarea relației cu sistemul fiscal, sprijin pentru abordarea non-locală a unei
afaceri și abia apoi suportul financiar. 14 Incluziunea romilor din România: politici, instituții,
experiențe Migrația persoanelor - indiferent de tipul migrației - continuă să reprezinte un
subiect de interes nu doar în rândul cercetătorilor, dar și în rândul reprezentanților diferitelor
instituții naționale și internaționale, deoarece implicațiile migrației a depășit nivelul localului,
devenind un fenomen foarte complex și divers în forme, cu multiple implicații în viața socială,
economică și chiar politică a statelor. S-a formulat nevoia de a regândi abordările clasice a
teoriilor despre migrație, mai ales din prisma politicilor publice. Argumentele care accentuează
această nevoie sunt următoarele: în ultimele decenii numărul persoanelor migrante a crescut,
tipul migrației s-a diversificat, dinamica migrației a devenit mai eterogenă.
Aceste schimbări au fost urmate de creșterea atenției mass-mediei îndreptată către
populațiile migrante, deoarece efectele sociale și politice ale migrației, atât în țările de
destinație, cât și în cele de sursă s-au intensificat, iar managementul instituționalizat al migrației
nu reflectă schimbările și necesitățile sociale curente. Procesele de schimbare rapidă a
legislației referitoare la gestionarea trecerii frontierelor și a regulilor prin care s-a coordonat
mișcarea populației pe piața muncii internaționale arată deasemenea nevoia unei schimbări în
abordarea migrației, atât în context local, cât și internațional.
Cercetările și anchetele realizate pe tema migrației romilor din România ar putea fi o
sursă de informații, prin care politicile publice ar putea să fie dezvoltate și implementate cu
rezultate sustenabile. Informațile statistice privind tipul și modul de acordare a unor servicii
sociale integrate în scopul creșterii ocupării și incluziunii sociale sunt încă deficitare și ca atare
este dificil de comensurat impactul politicilor derulate în domeniu. Persistă un paralelism în
formarea unor specialiști cu atribuții asemănătoare (mediatorul sanitar, mediatorul școlar în

3
Manolache Alina Ecaterina Politici sociale
Asistență socială, anul III

raport cu asistentul social) ceea ce aduce neclaritate în atribuții și responsabilități. Utilizarea

unor instrumente de lucru nestandardizate precum și nerespectarea metodologiei de intervenție
în acordarea și asigurarea serviciilor de mediere și consiliere profesională nu fac decât să creeze
confuzie în aplicarea ulterioară a politicilor din domeniu. Necorelarea realităților sociale în
context european și național, și alocarea de resurse financiare și umane, fără o analiză concretă
al impactului potențial, induce ineficiență serviciilor sociale.
Procesul de descentralizare a serviciilor sociale în sistemul public - deziderat perpetuu
al diferitelor guvernări și o recomandare nelipsită din documentele strategice - se face cu mare
greutate, iar realitatea o demonstrează din plin. Organizațiile neguvernamentale sunt în
continuare în fruntea dezvoltării serviciilor sociale, însă o problemă importantă a rămas
sustenabilitatea acestor servicii, monitorizarea fiind un proces încă insuficient dezvoltat.
Nerespectarea raportului serviciu social - prestație socială este una dintre cele mai importante
probleme existente în câmpul profesional al asistentului social. Prestațiile sociale nu pot asigura
nevoile de bază, însă se dorește ca prin oferta de servicii să fie accesate paliere superioare în
dezvoltarea socială.
Populația de romi, datorită condițiilor social-economice precare cu care cea mai mare
parte a ei se confruntă, reprezintă o problemă gravă a societății românești. Cele mai multe
estimări converg spre aproximativ un milion de romi (4,5% din populație).
Diferitele cercetări conclud că romii au fost poate cel mai mult afectați de efectele
negative ale tranziției. Deteriorarea standardului de viață al romilor după 1989 este rezultatul
restructurărilor economice, aceștia acumulând efectele unui cerc vicios al sărăciei ce combină
deficitul de oportunități ocupaționale, niveluri reduse ale educației, rate scăzute ale ocupării,
locuire precară, lipsa accesului la servicii publice de calitate.
Banca Mondială estimează că ponderea persoanelor rome care se află în risc de sărăcie
este de 84%, aproape de patru ori mai ridicată decât ponderea la nivel național. Totodată,
ponderea gospodăriilor rome care se află în situație de deprivare materială severă este de 90%.
Anii ’90 au fost caracterizați de o conștientizare politică a problemei romilor. S-au petrecut
schimbări de politică în mai multe direcții: suport pentru afirmarea politică a romilor, la nivel
național și european, oportunități de reviriment al culturii rome, includerea în sistemul
administrației publice a romilor, locuri pentru romi în învățământ la toate nivelurile.
Prima politică coerentă de îmbunătățire a situației romilor a fost elaborată în 2001,
pentru o perioadă de 10 ani, care își propunea să reducă decalajele dintre romi și non-romi în
patru domenii considerate cruciale: educație, sănătate, locuire și ocupare. Cele mai importante
politici de suport au fost dezvoltate în domeniile educației (locuri subvenționate în licee și
universități, înființarea poziției de mediator școlar), sănătății (înființarea poziției de mediator
sanitar) și ocupării (bursa locurilor de muncă pentru romi, dezvoltarea programelor de tip
caravana ocupării pentru romi).
Totuși, lipsa resurselor bugetare, dar și a unor rezultate pozitive concrete, a condus la
estimarea acestor politici și programe ca fiind de cele mai multe ori incoerente, nesustenabile,
punctuale și mai ales neintegrate. Noua strategie de incluziune a cetățenilor români aparținând
minorității rome pentru perioada 2012-2020 propune ținte mai clare și alocări bugetare mai
adecvate, dar este mult mai orientată spre accesarea fondurilor europene și lasă sarcina atragerii
de fonduri și dezvoltarea de programe pe seama autorităților locale și ONG-urilor care nu au

4
Manolache Alina Ecaterina Politici sociale
Asistență socială, anul III

capacitatea de accesare a acestor fonduri. Această strategie a segmentat efortul, a lipsit

abordarea integrată și sustenabilitatea intervențiilor, iar eficiența lor a rămas neclară.
După 15 ani de politici publice adresate minorității rome, situația romilor nu pare a se
fi îmbunătățit semnificativ. Rata ocupării pentru populația romă este de 35,5%, cu 30 de puncte
procentuale mai scăzută decât rata generală a ocupării la nivelul României. În domeniul
sănătății, 45,7% dintre copiii romi nu beneficiază de vaccinurile obligatorii incluse în
Programul Național de Imunizare și peste 50% nu au primit niciun vaccin. Lipsa oportunităților
de dezvoltare este și mai vizibilă în cazul comunităților de romi din zonele rurale și urbane
marginalizate.
De altfel, romii sunt suprareprezentați în aceste zone. De exemplu, conform atlasului
zonelor rurale marginalizate elaborat de experții Băncii Mondiale, din cele 564,000 de persoane
care trăiesc în aceste zone rurale marginalizate (persoane cu nivel scăzut de educație, stare
precară de sănătate și mulți copii în îngrijire, care au și un nivel scăzut de ocupare în sectorul
formal și trăiesc în condiții precare de locuire), 25 151.000 sunt rome (27%). Deseori, aceste
comunități de romi se regăsesc în zone compacte, la marginea satelor, formând adevărate
„pungi” de sărăcie severă.
Tendința demografică a acestor comunități este în creștere. Aproape o treime dintre
romii care au reședința în mediul urban trăiesc în zonele urbane marginalizate, în zone istorice
ale orașelor sau în ”mahalale”, locuințe improvizate, construite în continuarea cartierelor
periferice. Zonele locuite preponderent de romi de la marginea orașelor s-au format în principal
prin două mecanisme, fie ca rezultat al migrației interne dinspre sate înspre orașe, în căutarea
unor oportunități de muncă, fie prin decizii administrative de relocare, luate de către primării.
Devine tot mai clar că este nevoie de adoptarea unei strategii naționale coerente de suport
pentru populația de romi.
Modele de bune practici din municipiul Botoșani(proiecte desfășurate în perioada
preaderare):
1. “Prevenirea discriminării etnice în şcoală”
2. IPJ Botoşani împreună cu APSC şi Asociaţia Divano Romano au desfăşurat
programul “Contribuţia Poliţiei Române la îmbunătăţirea integrării romilor în comunitatea
locală”
3. “Femeile Roma pot reuşi” – proiect desfăşurat de “Şanse egale pentru femei” Iaşi în
colaborare cu Asociaţia Divano Romano.
4. “Punct de informare pentru copiii romi” în partneriat cu Asociaţia Divano Romano.
5. “Acordarea de şanse egale femeilor Roma pentru crearea unui mediu sigur în viaţa
socială”, proiect desfăşurat de “Şanse egale pentru femei” Iaşi în colaborare cu Asociaţia
Divano Romano.
6. “Centru de integrare şi recuperare şcolară pentru copii proveniţi din familii
dezavantajate” – program finanţat prin PHARE / ADR Neamţ, desfăşurat în spaţiul APSC;
activitatea a fost continuată de voluntari pe o perioadă de 2 ani.

5
Manolache Alina Ecaterina Politici sociale
Asistență socială, anul III

7. “Tinerii luptă împotriva drogurilor” – program finanţat de DFID, în parteneriat cu

“Centrul Judeţean de Prevenire şi Consiliere Antidrog” Botoşani, Inspectoratul Judeţean de
Poliţie Botoşani, Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, Inspectoratul Şcolar Botoşani.
8. “Împreună împotriva exploatării copiilor prin muncă” – program finanţat de DFID în
parteneriat cu Direcţia pentru Protecţia Copilului Botoşani, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi
Inspectoratul Şcolar Botoşani.
APSC desfăşoară activităţi de consiliere pentru cetăţenii din comunităţile dezavantajate
din punct de vedere social şi economic.
Prin oferirea de consultanţă juridică, consiliere şi informare, voluntarii APSC ajută
populaţia să acceseze informaţii sociale şi educaţionaşe pentru lupta împotriva golurilor
informaţionale, condiţiilor de viaţă josnice şi tendinţelor populaţiei dezavantajate de a renunţa
în faţa dificultăţilor.

Bibliografie:
Gerghely, Dezideriu – Practici pozitive: Mecanisme specializate în combaterea discriminării,
București, Editura ECA. 2003

http://iccv.ro/sites/default/files/Raport%20social%20ICCV%202017_0.pdf
http://www.fundatia.ro/sites/default/files/ro_123_studiu_ro.pdf