Tema nr.

METODE DIDACTICE MODERNE ÎN PREDAREA-ÎNVĂȚAREA ȘTIINȚELOR

BIOLOGICE

Obiective/ competențe vizate prin studiul temei:

După parcurgerea temei se urmăreşte realizarea de către cursanţi a următoarelor

obiective:
O1 – să analizeze metodele de învăţământ prin prisma avantajelor/ limitelor, a eficienţei
şi a posibilităţilor de aplicare la disciplina biologie;
O2 – să delimiteze corect unele concepte: metode de învăţământ, procedeu didactic,
metodologie didactică, strategii didactice;
O3 – să aplice metode de dată recentă în activitatea didactică;
O4 – să dezbată impactul relaţiilor de cooperare şi a celor competitive asupra motivaţiei
elevilor pentru învăţarea biologiei.

Termeni și sintagme-cheie: metodă didactică, procedeu didactic, metodologie didactică,

metode de ultimă generație (sau ale ,,ultimului val”).

Conținut:

V.1. Delimitări conceptuale

V.2. Prezentarea selectivă a unor metode didactice moderne în predarea-învățarea
Științelor biologice
V.2.1. Instruirea asistată de calculator
V.2.2. Metoda dezbaterii Philips-66
V.2.3. Învățarea prin cercetare
V.2.4. Învățarea prin cooperare
V.2.5. Metoda SINELG (Sistemul interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și
gândirii critice)
V.3. Repere metodologice în organizarea și desfășurarea lecției de biologie
V.4. Metode de activare a studenților în cadrul prelegerilor
Comentariu necesar asupra metodelor de activare a studenților la curs și seminar
V.4.1. Câteva considerații generale privind prelegerea universitară
V.4.2. Variante de abordare a prelegerii
V.4.3. Tabel comparativ privind metode și mijloace utilizate în învățământul superior
Recomandări bibliografice pentru studiul individual

V.1. Delimitări conceptuale

Din punct de vedere etimologic, termenul de metodă derivă din grecescul: methodos
(odos = cale, drum; metha = spre, către), care reprezintă drumul de urmat în vederea atingerii
unor scopuri în procesul predării-învăţării.
În sens praxiologic, metoda este o cale eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un
mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile profesorului şi ale elevilor
săi.
 Prin metodă se realizează interconexiuni între activitatea de predare şi învăţare, se
realizează conducerea eficientă a actului pedagogic, în scopul realizării obiectivelor urmărite de
fiecare profesor. Metoda este folosită de profesor şi de elev, în acţiunile de predare şi învăţare.
Metodele sunt considerate ca fiind „pârghia cea mai accesibilă şi eficientă” în formarea
abilităţilor intelectuale şi practice, în cadrul unui proces de învăţământ cu caracter formativ-
educativ. Conceptul de metodă este completat cu analiza funcţiilor pe care aceasta le îndeplineşte
în cadrul procesului de învăţământ, ca sistem deschis cu caracter finalist. Metoda alături de
conţinut constituie factorul principal de organizare şi de valorificare a cunoaşterii în procesul de
învăţământ.
Metodologia instruirii are în vedere următoarele aspecte (M. Ionescu; M. Bocoș, 2009, p.
370):
 modul cum se transmit, se asimilează și se aprofundează cunoştinţele,
 modul în care se formează şi dezvoltă abilităţile intelectuale şi practice, capacitățile,
competențele, comportamentele etc. în cadrul lecţiilor de biologie;
 controlul dobândirii acestor cunoştinţe şi al formării abilităţilor intelectuale şi practice, al
capacităților etc., respectiv stabilirea nivelului performanțelor;
 valorificarea unor posibilități de dezvoltare a unor calități intelectuale și morale.
Literatura de specialitate acordă spații ample problematicii privind metodele de dată mai
recentă folosite în predare-învățare, precum și rolului pe care metodele activ-participative îl
joacă în acest sens, punându-le în antiteză cu metodele tradiționale e învățare. Sintetizând
opiniile mai multor autori, Profesorul Vladimir Guțu (2000) oferă o imagine fidelă asupra acestui
fenomen.
Tabelul nr. V.1. Paralelă între metodele tradiționale și cele moderne în predare
Metodele tradiționale Metodele moderne
 Pun accentul pe însușirea conținutului,  Acordă prioritate dezvoltării
vizând în principal, latura informativă a personalității elevilor, vizând în
educației, principal, latura formativă e educației.
 Sunt centrate pe activitatea de predare a  Sunt centrate pe activitatea de învățare
profesorului, elevul fiind văzut ca un a elevului, acesta devenind ,,subiect” al
,,obiect” al instruirii. procesului educațional.
 Sunt predominant comunicative,  Sunt centrate pe acțiune, pe învățarea
verbale și livrești. prin descoperire.
 Sunt orientate, în principal spre  Sunt orientate, în principal, spre proces.
produsul final.
 Au un caracter formal, sunt rigide și  Sunt flexibile, încurajează învățarea
stimulează competiția. prin cooperare și capacitatea de
autoevaluare la elevi.
 Stimulează motivația extrinsecă pentru  Stimulează motivația intrinsecă.
învățare.
 Relația profesor-elev este autocratică,  Relația profesor-elev este democratică,
disciplina școlară fiind impusă. bazată pe respect și colaborare, iar
disciplina derivă din modul de
organizare al lecției.

Exigențe privind selectarea și utilizarea metodelor didactice:

Experiența didactică a demostrat că în practică apar în permanență idei, teorii, experiențe
pedegogice noi. Stabilirea sistemului metodologic al activității instructiv-eucative, trebuie să
aibă în vedere criteriile de stabilire a strategiilor didactice.
Sistemul de metode și de procedee didactice se elaborează în viziune sistemică și este
strâns corelat cu sistemul mijloacelor de învățământ, cu formele de organizare a activității
 instructiv-educative, cu tipul de experiențe de învățare, modul de abordare a învățării de către
elevi etc.
Conform Profesorului M. Ionescu (2009, p. 269) principalele criterii care stau la baza
alegerii sistemului de metode și procedee didactice vor fi prezentate în tabelul următor:

Tabelul nr. V.2. Criterii care stau la baza alegerii metodelor didactice
Natura factorilor Exemplificări

Factori obiectivi  obiectivul fundamental

 obiective operaționale
 sistemul principiilor didactice generale și sistemul
principiilor didactice sistemul principiilor didactice
specifice biologiei
 analiza sistemică a conținutului științific
 unitatea dintre conținutul instruirii și metodele de
învățământ în contextul unei strategii didactice
coerente
 logica internă a științei
 legitățile procesului învățării
 legitățile procesului predării
Factori subiectivi  resursele psihologice ale elevilor
 caracteristicile clasei de elevi
 personalitatea și competența profesorului
 contextul uman și social al aplicării metodei

Priorităţi şi direcţii de acţiune:

 orientarea priorităţilor metodologice în vederea realizării obiectivelor de natură
formativă, prin utilizarea conţinuturilor, prin câştigarea experienţelor de învăţare, a
capacităţilor, a abilităţilor cerute;
 axarea în cadrul activităţilor a instruirii pe elev, pe activizarea şi pe diferenţierea,
personalizarea formării sale;
 combinarea formelor de învăţare, a tipurilor de strategii, a procedeelor de aplicare a
metodelor, prin integrarea metodică a mijloacelor de învăţământ (inclusiv a mijloacelor
tehnice de învăţământ – calculatorul), prin alterarea formelor de organizare a predării-
învăţării;
 transformarea treptată a metodologiei instruirii dirijate într-o metodologie a autoinstruirii.

Metodologia instruirii este continuu supusă perfecţionării, prin adaptare la cerinţele

concepţiei curriculare, ale practicii şcolare, ale evoluţiei elevilor, a cercetării pedagogice.

Direcții de modernizare și perfecționare a metodologiei didactice:

 accentuarea caracterului euristic, de activism și de creativitate al metodelor de
instruire și educare;
 asigurarea caracterului dinamic și deschis al metodologiei didactice;
 diversificarea metodelor didactice;
 amplificarea caracterului formativ al metodelor;
 accentuarea caracterului practic-aplicativ al metodelor;
 reevaluarea metodelor tradiționale;
 asigurarea relației dinamice ,,metode – mijloace de învățământ”.
În concluzie, receptivitatea maximă şi continuă a metodologiei instruirii la
transformările, orientările învăţământului biologic modern, formarea elevilor este o dovadă de
pragmatism, raţionalitate şi creativitate în cadrul disciplinei biologie.
 Sarcină de lucru
Precizaţi direcţiile de modernizare a metodologiei didactice în învăţământul biologic,
comentând totodată aceste direcţii.
Explicați de ce este necesar ca metoda să reflecte unitatea dintre activitatea profesorului
și cea a elevilor, interdependența acțiunilor acestora.

V.2. Prezentarea selectivă a unor metode didactice moderne în predarea-învățarea

Științelor biologice

V.2.1. Instruirea asistată de calculator

Datorită dezvoltării actuale a tehnologiei informației și comunicării (Information and
Communication Technologies – ICTs), educația în școală ar trebui să rezolve în mod adecvat
două probleme: cum se utilizează în general tehnologia informației prin intermediul
computerilor și cum se utilizează software-ul în activitatea diactică pentru a transforma
calculatorul și Internetul în auxiliare didactice.
În România, metoda a fost privită inițial cu entuziasm, apoi cu rezerve datorită
condițiilor socio-economice, numărului redus de calculatoare, pregătirii inadecvate a
profesorilor-utilizatori și impactului asupra elevilor. Se impun deci sensibilizarea tuturor
cadrelor didactice, formarea unor programatori pe discipline, dotarea progresivă a școlilor,
organizarea de cercetări experimentale, redefinirea rolului profesorilor.
Funcţionalităţi ale calculatorului în şcoală (T. Hadzilacos, 2005):
1. Calculatorul este un mijloc de înregistrare a unor expresii, precum tabla şi foaia de hârtie,
ce conţine linii, forme, culori. În acest sens, calculatorul are următoarele uzanţe: a)
capacitate de stocaj nelimitat pentru toate felurile de informaţii; b) capacitate de
modificare infinită, de adiţionare şi reconfigurare; c) capacitate combinatorică multiplă a
modurilor de expresie (prin text, simbolistică, aspect grafic, colorit); d) posibilate mare
de a alege instrumente diferite de lucru (dicţionare, enciclopedii, pagini Web specializate,
baze de date, modalităţi de tratament de text sau de vizualizare etc.).
2. Computerul este un mijloc de construcţie şi de modelizare. Precum hârtia şi creionul, cu
ajutorul său poţi să faci mai multe lucruri, devenind un adevărat laborator de investigaţie.
Acesta combină mai multe feluri de raportare la cunoaştere, putând stoca idei şi teorii sau
putţnd ilustra sau concretiza date abstracte, imitând obiecte şi funcţii, simulând anumite
aspecte ale realităţii (cum creşte iarba, cum zboară o pasăre sau un avion, cum
explodează o bombă atomică etc.).
3. Calculatorul devine un excelent mijloc de experimentare în mediul şcolar. În faţa
calculatorului, coplilul poate descoperi lumea, o poate apropia şi reordona în consonanţă
cu trebuinţele şi ţelurile sale.
4. Calculatorul integrat într-o reţea are rolul nemijlocit de comunicare şi de exteriorizare în
mediul şcolar. Devine o fereastră de deschidere (informaţională, emoţională) către cei din
mediul proxim sau chiar îndepărtat.
5. Calculatorul joacă rolul de dispozitiv de programare. Prin intermediul lui, pot fi executate
anumite operaţii proiective, pot fi stabilite o ordine şi o succesiune de secvenţe cu
caracter operaţional.

Specificul organizării și prezentării informațiilor

Conținutul este fragmentat în secvențe care prezintă două dimensiuni:
 informațională (cuprinde atât itemi cognitivi, afectivi etc. câți poate prelua un om în mod
normal, respectându-se astfel particularitățile știiinței și ale individului);
 temporală (ordonarea secvențelor în timp).
 Un model orientativ privind avantajele și dezavantajele utilizării instruirii asistate de
calculator a fost propus de Mariana Ciobanu în manualul Didactica Științelor biologice, Editura
Didactică și Pedagogică, (2008, p. 121), care va fi redat în cele ce urmează.

■ Tabelul nr. V.3. Utilizarea instruirii asistate de calculator

Avantaje
 Contribuie la realizarea obiectivelor
cognitive și afective.
 Stimularea unor procese, fenomene,
legi care nu pot fi puse în evidență și
observate în laborator sau în mediul
natural apropiat școlii.
 Se instituie noi relații fizice – cu
tastatura și monitorul computerului.
 Se poate lărgi mult comunicarea
verbală, chiar cu elevi din alte state ale
lumii.
 Este economicoasă temporal.
 Se realizează o instruire individualizată.
 Permite instruirea programată
elevilor.
Dezavantaje
 Nu este operantă în realizarea
obiectivelor psihomotorii.
 Pentru procesele, fenomenele, legile ce
pot fi demonstrate în laborator sau în
mediul natural apropiat școlii prin
experiențe, experimente, lucrări
practice nu au valoarea instructiv-
educativă a acestora (spre exemplu nu
se creează atmosfera de cercetare de
laborator sau de teren).
 Izolare fizică de colegi, profesori.
Dezumanizarea procesului de
învățământ.
 Se reduce extrem de mult comunicarea
paraverbală și se elimină comunicarea
non-verbală.
 Este foarte costisitoare financiar.
 Necesită instruire în asimilarea
limbajului informatic pentru mulți
indivizi.
a

În concluzie, computerul stimulează procese și fenomene complexe și dinamice, pe care

nici un alt mijloc de învățământ nu le poate pune atât de bine în evidență. Astfel, prin intermeiul
lui, se oferă celui care învață modelări, justificări și ilustrări ale conceptelor abstracte, ilustrari
ale proceselor și fenomenelor neobservabile sau greu observabile (din diferite motive). În același
timp, computerul ,,construiește” contexte pentru aplicații ale conceptelor, oferind celor ce
studiază și limbajul, cu ajutorul căruia ei își pot descrie propria activitate.
Computerul, multimedia, tehnicile informaționale computerizate, Noile Tehnologii de
Informare și Comunicare, au potențialul de a sprijini activitatea de învățare, constituie suporturi
ale acesteia și nu determină, automat, creșterea calității procesului instructiv educativ. Nu
utilizarea tehnologiilor computerizate și multimedia, in sine, are efecte educative, ci integrarea
lor într-o strategie de instruire și autoinstruire bine gândită (M. Ionescu; M. Bocoș, 2009, p.
370).

Sarcină de activitate independentă

Studiați problematica instruirii asistate de calculator în literatura de specialitate și
formulați idei/ teme demne de reflecție personală, de analiză și problematizare, pentru profesorul
de biologie și pentru elevi.

TEXTE DIN BIBLIOGRAFIA RECOMANDATĂ

Caseta nr. V.1
 Învăţământul în era electronicii

Computerul personal, aşa-zisul PC, a apărut la sfârşitul anilor '70. El însemna, ca să zicem aşa, velocipedul
tehnologiei informatice, un instrument creator, dar individual, din pricina felului în care este folosit. Astăzi
există autostrăzi informaţionale, iar velocipedul a devenit o bicicletă de teren. Impactul său asupra felului în
care vom învăţa va fi inevitabil şi extrem de puternic. Înţelegerea caracterului acestei noi tehnologii, care este în
esenţă relativ simplă, constituie un aspect important, dar esenţial este să punem întrebările potrivite cu privire la
evoluţia sa viitoare. Care vor fi posibilităţile sale ? Dar interactivitatea ? Cum se vor îmbogăţi activităţile
cognitive descrise anterior şi care vor fi relaţiile dintre necesităţile convergente de a găsi informaţii şi procesele
divergente de căutare, impuse de arhitectura reţelei ? Ce noi forme de funcţionare a societăţii va aduce noua
tehnologie şi cum se va echilibra fenomenul de dezvoltare a contactelor între indivizi cu sporirea protecţiei
spaţiului privat ? Ce tensiuni şi câte noi cazuri de excludere vor provoca facilitarea accesului la noua tehnologie
şi utilizarea sa pe scară largă ? Ce tensiuni vor apărea între supravegherea individului şi libertatea individuală ?
Mai avem timp să ne gândim la aceste întrebări şi să le găsim o rezolvare practică.

Sursă bibliografică: reprodus din G. Delacôte, (1996), Savoir apprendre. Les nouvelles méthodes, Odile
Jacob, Paris
.

Caseta nr. V.2

Calculatorul

Economia cunoaşterii schimbă toate datele educaţiei. Sistemele de învăţământ, formal încearcă să se
adapteze acestei noi situaţii, în care „lumea întreagă este clasă de şcoală”. Introducerea informaticii în şcoli a fost
primul pas. Flexibilitatea programului şi cursurile opţionale, altul. Introducerea de vizite şi stagii de studii în afara
şcolii, la instituţii productive, de servicii sau administraţie, al treilea. Revizuirea anuală a manualelor a fost
intreprinsă. Manualul devine un ghid de bază, iar cunoştinţele se dobândesc din sursele recomandate de
bibliografii. De la lecţie, accentul a fost mutat pe lucrările individuale sau în echipă. Profesorii se transformă în
„tutori”, „ghizi” sau „facilitatori” ai muncii personale ai elevilor. Biblioteca şcolii devine mediatică şi raftul de
CD-uri e mai cercetat decât raftul de cărţi. Pe furiş, elevii se amuză cu jocuri pe calculator. Dar o lecţie
multimedia de istorie, să zicem, cu text asezonat de imagini, cântece, extrase din filme, vizite la monumente,
poate fi mai absorbantă decât orice joc şi bate de departe combinaţia clasică a expunerii cu manualul.

Sursă bibliografică: reprodus din Mircea Maliţa, (2002), Zece mii de culturi, o singură civilizaţie (pp. 255-
256), Editura Nemira, Bucureşti.

Sarcină de lucru în echipă

Comentați textele din cele două casete. Încercați să răspundeți la întrebările puse de autori.
Cum vedeți rolul instruirii asistate de calculator la disciplina biologie în prezent și respectiv
peste 5 ani ?

V.2.2. Metoda dezbaterii Philips-66

Metoda dezbaterii Philips-66 face parte din grupul metodelor de comunicare orală,
fiind o metodă interactivă (de dialog).
Simbolul numeric 66 provine de la împărțirea clasei în 6 grupe de câte 6 elevi în
fiecare grupă. Așadar, profesorul poate să împartă clasa de elevi/ studenți în mai multe grupe de
discuție. Aceasta trebuie să țină cont de mai multe criterii: complexitatea subiectului care se
discută, problemei de rezolvat, a cazului de analizat. Fiecare grup va avea desemnat un
coordonator de discuție, care supraveghează și dirijează dezbaterea și intervine numai când se
simte nevoia.

Fig. nr. V.1. Structura clasei de elevi pe grupe de discuții (I. Cerghit, 2006, p. 152)

După ce a avut loc discuții în cadrul grupelor, conducătorul de discuție de la fiecare grup,
raportează în fața clasei concluziile sau soluțiile adoptate. În final cadrul didactic ansamblează
cele expuse și asigură cu participarea tuturor găsirea soluției optime, și motivează de ce au fost
respinse alte variante.
Avantaje:
- se asigură o participare colectivă și activă la rezolvarea cazului;
- se obișnuiește cu tehnica argumentării, susținerea de păreri, restrângerea subiectivității,
acceptarea gândirii colective etc.
Dezavantaje:
- conducătorul discuției nu poate participa la dezbaterile din fiecare grupă;
- este nevoie de un timp suplimentar ca fiecare grupă în parte să-și poată prezenta
concluziile;
- când se lucrează în aceeași sală de clasă grupele se deranjează reciproc.

V.2.3. Învățarea prin cercetare

În cadrul disciplinei biologie, aplicarea acestei metode duce la situația când elevul poate fi
pus în ipostaza omului de știință, a cercetătorului care presupune abordări și demersuri creative,
de cele mai multe ori abordări interdisciplinare, caz în care rezultatele sunt remarcabile. Pentru a
se asigura eficiența învățării, tendința este ca dirijarea realizată de profesor să fie cât mai redusă,
iar implicarea elevului cât mai accentuată.
Cercetarea se finalizează prin ,,adevărate descoperiri ”, de multe ori intervențiile
profesorului sunt nule. Elevii observă, experimentează, înregistrează fapte și date, compară,
clasifică și generalizează, ajungând în mod, autonom, la noile adevăruri.
Situațiile de învățare se pot apropia și chiar identifica cu cele de cercetare științifică. În acest
sens specialiștii au identificat unele analogii. Astfel, conform Profesorului M. Ionescu (2009, p.
256):
 scopurile celor două tipuri de activități sunt asemănătoare; atât cercetătorul cât și elevul
urmăresc înțelegerea fenomenelor, a proceselor, stabilirea de relații cauzale, de corelații,
îmbogățirea cunoștințelor, formarea și exersarea abilităților,
  în ambele cazuri, subiectul cunoscător intră în raporturi active cu obiectul de studiu, de
investigat, și cu un anumit domeniu al realității, desfășurând o muncă similară, cu
caracter productiv-creator;
 în ambele cazuri, subiectul cunoscător gândește și acționează independent, pe baza unor
rațiuni și interese proprii.

V.2.4. Învățarea prin cooperare

În acest caz, elevii învață nu unii alături de alții, ci unii în relație și împreună cu alții.
Învățarea prin cooperare este o metodă didactică bazată pe organizarea, funcție de obiective
operaționale bine stabilite, a unei activități colective fondate pe complementaritate, orientată spre
asigurarea aspectului social al învățării și care vizează dezvoltarea deprinderilor de comunicare
interpersonală, a interacțiunilor, competențelor și comportamentelor sociale ale elevilor (M.
Bocoș, 2007, p. 240). Beneficiul metodei constă atât în progresul cognitiv realizat de elevi, cât, și
mai ales, în descoperirea pedagogică a celuilalt și a unei alte lungimi de undă de schimb
intelectual, comunicare și cooperare în muncă, în participarea activă și interactivă la reflecția
comună, generală, a comunității de învățare/ de cercetare/ de interese/ educaționale, care fac
posibilă valorizarea și responsabilizarea fiecărui elev și sporirea încrederii în propriile forțe.
Se impune ca elevii să fie educați în spiritul unor experiențe sociale, constructive,
concretizate în sintagma ,,unul pentru celălalt ” și nu ,,unul împotriva celuilat ”. Pornind de la
aceste constatări, I. Al. Dumitru (2001) surprinde câteva elemente-cheie ale învățării prin
cooperare:
 interdependența pozitivă – conștientizarea elevilor asupra faptului că nu au decât de
câștigat atunci când și ceilalți colegi obțin rezultate școlare superioare;
 interacțiunea directă între elevi (de tip ,,față în față”);
 responsabilizarea fiecărui elev față e grupul din care face parte;
 formarea abilităților elevilor de a se relaționa și de a lucra eficient în cadrul grupului;
 alocarea de timp pentru analiza eficienței activității grupului precum și a eventualelor
modalități de optimizare ale acesteia;
 formarea și dezvoltarea la elevi a capacității de comunicare, respectiv a atitudinilor
pozitive față de cei din jur și față de muncă.

Exemplu:
La tema: Plastidele, organite specifice organismelor vegetale, elevii pot fi organizați în trei
grupe eterogene, formate din câte 6-10 elevi, Fiecare grupă va primi spre lecturare, analiză și
dezbatere în cadrul grupului, câte un material/ text referitor la câte un tip de plastite:
Grupa I: va primi un material/ text referitor la structura și funcția leucoplastelor;
Grupa II: va primi un material/ text referitor la structura și funcția cromoplastelor;
Grupa III: va primi un material/ text referitor la structura și funcția cloroplastelor.
Profesorul fixează timpul de lucru. 20 minute și accentuează necesitatea implicării tuturor
componenților grupelor în schimbul intelectual instaurat și în sintetizarea ideilor.
După expirarea timpului alocat, fiecare grup, prin raportorul pe care l-a desemnat,
prezintă întregii clase conținuturile esențiale referitoare la tipul de plastide: structura și funcția pe
care o au, argumentându-și concluziile (eventual, acestea pot fi consemnate pe câte o foaie de
flip-chart și expuse). Practic, se vor crea interacțiuni socio-cognitive sistematice între cele trei
grupe, se va favoriza angajarea clasei într-o dezbatere colectivă, într-o confruntare de idei, opinii,
ilustrări, toate acestea fiind susținute de unii elevi, cu argumente sau combătute de alții, cu
contraargumente.
La finalul discuțiilor, într-un demers comun profesor-elevi se va realiza schema tablei și se
va accentua faptul că plastidele sunt diversificate morfologic și funcțional, dar au o organizare
ultrastructurală asemănătoare.
Profesorul va face aprecieri în legătură cu modul de lucru al fiecărui grup, cu implicarea
efectivă a elevilor și cu concluziile formulate. De asemenea, va distribui tuturor elevilor din clasă
materiale, astfel încât aceștia să dețină toate cele trei tipuri de materiale și să aibă imaginea
completă, generală, a conținuturilor de învățat.
Această metodă, în cadrul predării-învățării biologiei se poate aplica în diverse momente:
- efectuarea unor observații macroscopice în echipe;
- efectuarea unor experiențe în echipe;
- producerea de modele obiectuale și analoage;
- derularea de jocuri didactice etc.

V.2.5. Metoda SINELG (Sistemul interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și gândirii
critice)
Conform opiniei lui I. Al. Dumitru (2001), metoda este centrată în direcția menținerii
implicării active a gândirii cursanților în citirea unui text.
Avantaje:
- duce la implicarea activă a elevilor în învățare;
- monitorizează gradul de înțelegere a unui conținut de idei.
Metodă:
 elevii/ studenții notează tot ceea ce știu despre un subiect pe caiete/ foi, nu e
important dacă e corect sau nu.....pot să fie și întrebări legate de temă;
 se enunță tot ceea ce s-a scris, fiecare citește ce a scris, profesorul notează pe o folie/
tablă,
 se discută unele neconcordanțe, se reține doar ceea ce e important pentru temă;
 elevilor li se împarte un text sau citesc din manual paragrafele despre subiectul
respectiv;
 trebuie să noteze pe text cu creionul următoarele semne:

۷ Confirmarea a ceea ce știam

+ Informație nouă pentru mine
- Informația este diferită față de ce știam
? Nu am înțeles, mi se pare confuz

 are loc apoi o dezbatere pe tema lecției, realizâdu-se un tabel pe tablă cu cele 4
intrări:

۷ + - ?

Nu se pune accentul pe corectitudinea sau falsitatea celor notate, cursanților le este stimulată
creativitatea și gândirea liberă asupra subiectului/ temei de discuție. Ideile sunt inventariate și
notate de către formator pe tablă/ flipchart, formatorul poate direcționa cu abilitate gândirea
participanților.

Subiect pentru reflecție individuală sau în grup

Formulați câteva sugestii pentru modernizarea metodei SINELG, în studiul disciplinelor
biologice.

Sarcină de lucru
Formulați argumente PRO și CONTRA pentru folosirea metodei SINELG, în studiul
disciplinelor biologice.
V.3. Repere metodologice în organizarea și desfășurarea lecției de biologie

Reușita unei lecții este condiționată de unele aspecte privind opțiunea metodologică, din
partea profesorului de biologie, în vederea realizării progresului școlar. Iată câteva cerințe
psihopedagogice privind metodologia didactică:
 integrarea celor mai adecvate metode în lecție se face în funcție de:
- obiectivele lecției
- conținutul științific al lecției
- particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor
- resursele materiale din dotarea școlii
- resursele temporale
 păstrarea unui echilibru între metodele tradiționale și metodele moderne (inclusiv
celor de ultimă generație);
 aplicarea cu preponderență, în cadrul lecțiilor de biologie, a unor metode de
cercetare a realităţii:
a. metode de cercetare directă a realităţii: experimentul, observaţia
sistematică şi independentă, abordarea euristică (în plan material), învăţarea
prin descoperire, munca în grup.
b. metode de cercetare indirectă a realităţii: abordarea euristică (în plan
mental), învăţarea prin descoperire (în plan mental), demonstraţia, modelarea.
 în cadrul fiecărei activități didactice vor fi aplicate un complex de metode
didactice.

Exercițiu reflexiv
Stabiliți care este legătura dintre statutul de metodă, respectiv procedeu didactic și
factorul timp, respectiv timpul de utilizare a acestora în activitatea didactică (timpul
pedagogic).

TEXTE DIN BIBLIOGRAFIA RECOMANDATĂ

Caseta nr. V.3

Expunerea în echipa de profesori

Expunerea în echipă de profesori (team-teaching) este o expunere de grup la care participă doi sau mai
mulţi profesori care cooperează, prin intervenţii succesive, la expunerea aceleiaşi teme. Desigur, fiecare profesor va
dezvolta o anumită parte a temei, un anumit punct de vedere sau o anumită ipoteză privind tema expusă, astfel încât
expunerea să nu apară ca o succesiune de microexpuneri distincte. Tehnica metodei recomandă chiar ca profesorii
din echipă să pregătească puncte de vedere diferite, ipoteze opuse, moduri de analiză şi interpretare deosebite a
aceleiaşi teme, să refacă, într-un anumit sens, drumul complex şi sinuos al elaborării conceptelor şi teoriilor
ştiinţifice. De altfel, practic, expunerea team-teaching îmbracă forma unui talk-show, fiecare profesor adresându-se
nu numai clasei, dar şi celorlalţi profesori din echipă, dialogul cu clasa îmbinându-se cu dialogul în interiorul
echipei de profesori.
Similar celorlalte forme combinate de expunere, şi expunerea în echipă de profesori presupune fie o
prelegere introductivă cu caracter explicativ, fie o anumită pregătire anterioară a elevilor, care să le ofere fondul
aperceptiv necesar înţelegerii unor puncte variate de vedere, a unor perspective diferite sau chiat opuse de abordare a
aceleiaşi teme.

Sursă bibliografică: reprodus din Elisabeta Voiculescu, (2002), Metodologia predării – învăţării şi evaluării (p.
60), Editura Ulise, Alba-Iulia.

Sarcină de lucru în echipă

Analizați textul din caseta nr. V.3, cu argumente pro și contra. Realizați o activitate
practică de ecologie cu expunerea în echipă de profesori.

V.4. Metode de activare a studenților în cadrul prelegerilor

 Comentariu necesar asupra metodelor de activare a studenților la curs și seminar

Să ne amintim de cele două metode principale ale învățământului din universitățile
medievale care erau lecția și controversa. Lecția consta în lectura și explicarea unui text și
controversa este un fel de competiție dialectică desfășurată sub conducerea și cu răspunderea
unuia sau mai multor profesori. Se puneau întrebări și răspunsurile erau pro sau contra, cu
ajutorul argumentelor convingătoare. Ulterior, profesorul aduna și ordona argumentele pro și
contra și stabilea soluția definitivă. Controversele erau de două feluri:
- questiones disputatae, care aveau loc la sfârșitul fiecărei săptămâni sau la două
săptămâni, privind problemele curent discutate;
- questiones quodlibetales, erau controversele ce aveau loc de două ori pe an (de
Paște și Crăciun) și vizau subiecte diferite.
Ulterior lecțiile s-au transformat în cursuri predate de profesori studenților, iar
controversele în seminarii unde sunt dezbătute probleme din materia predată la curs
În ultimii ani, numărul celor care urmează studiile universitare a crescut impunându-se
cerința de a asigura tuturor o pregătire care să le permită să facă față unor dificultăți în ceea ce
privește formarea unor abilități intelectuale și practice. Este posibil că dacă nu se asigură o
pregătire adecvată în privința metodelor de învățare de către profesori, studenții să aibă un nivel
scăzut de înțelegere. Din acest motiv, eficientizarea metodelor tradiționale, utilizarea metodelor
active centrate pe învățare și nu pe predare devin o preocupare constantă a cadrelor didactice
universitare.
O importantă provocare a didacticii universitare, din ultimii ani este găsirea unor
modalități de activarea a auditoriului din bancă. Situația clasică de predare presupune că
profesorul este figura centrală a prelegerii/ lecției, deținătorul exclusiv al informației care trece
spre student, aflat în postură pasivă de receptor, o pagină albă ce urmează să fie umplută cu date.
În cadrul unui învățământ academic modern se va încerca schimbarea perspectivei clasice
de a privi triunghiul: Profesor – Studenți – Materiale prin acordarea de atribute noi fiecărei
componente. Tot mai important este să învățăm studenții cum să transforme informația în
cunoaștere și mai ales ce pot face cu ceea ce știu. Astăzi, performanţele se măsoară prin
capacităţile studenților de a aplica în situaţii noi informațile şi competenţele dobândite, prin
capacitatea de a rezolva probleme şi de a coopera cu ceilalţi, în condiţiile acceptării regulilor
unei competiţii corecte.

Exercițiu de analiză critică și reflexiv

Cum aţi caracteriza învăţământul universitar românesc peste 5/ respectiv 10 ani, din
punct de vedere a metodologiei didactice ?
 V.4.1. Câteva considerații generale privind prelegerea universitară

Apartenența prelegerii universitare la metodele expozitive este viu criticată de unii

autori, fiind considerată ca ,,formă de concepere și efectuare organizată a procesului de
învățământ universitar, un sistem acțional în care se antrenează gândirea, se urmăresc și se crează
valori.” O caracteristică mult discutată a pelegerii universitare contemporane este și aceea că
trebuie să apeleze, să conțină și elemente din experiența și cunoștințele studenților. Ca formă de
dezvoltare a cunoașterii, aprecierii și acțiunii, prelegerea universitară nu vine pe un teren gol, nu
vine cu un conținut de informații, de cunoștințe absolute noi, nemaiauzite și nemaiîntâlnite
vreodată. Chiar dacă uneori se poate întâmpla și așa, proporția este destul de redusă. Nici aici nu
trebuie ceea ce conține orice predare-învățare universitară și anume – dacă predarea este despre
ceva absolute nou, despre ceea ce nu știm nimic, nu se poate realize învățarea; dacă predarea este
despre ceea ce știm, nu are rost învățarea. Urmarea este că prelegerea universitară, ca de altfel
toate metodele de învățământ superior, trebuie să faciliteze trecerea de la cunoscut la necunoscut,
de la proiect la acțiune, de la deziderat la realitate.
Există patru reguli de bază în aplicarea prelegerii în procesul de predare-învățare (Sorina
Paula Bolovan, 2006, p. 94):
- definirea în mod clar a temei sau a problemei ce urmează a fi abordată;
- să se ia în considerare nivelul de cunoștințe și capacitatea de înțelegere a auditoriului;
- să se explice problemele într-o manieră ce concordă cu nivelul de cunoaștere și înțelegere
a celor care ascultă;
- să se țină seama de criteriile valorice, de interesele și de preocupările auditoriului.
Este o modalitate de expunere preelaborată a informațiilor dintr-un anumit domeniu (idei,
teorii, concepții) prin:
- înlănțuirea logică de raționamente;
- confruntări și argumentări detaliate;
- sistematizarea materialului faptic în jurul unei teme sau idei principale;
- analize multilaterale șu reevaluarea legăturilor complexe dintre obiecte și fenomene.

4.2. Variante de abordare a prelegerii

Vom prezenta câteva variante ale prelegerii, de fapt structura desfășurării cursului.

1. Prelegerea utilizând scale de discuție

Pregătirea cursului:
- profesorul selectează ideile principale ale discursului său, notându-le una câte una pe
bilețele diferite. Întrebările trebuie să provoace interesul și dorința de a polemiza a
studenților.

 Structura desfășurării cursului:

Fiecărui student i se va înmâna câte un bilețel. Acesta va citi și își va exprima în scris
opinia cu privire la afirmația conținută în el. Apoi vor avea loc scurte discuții între studenți
referitoare la punctele de vedere propuse de profesor. După expirarea timpului acordat
discuțiilor urmează prelegerea propriu-zisă. În timp ce ascultă, studenții vor fi interesați să-și
compare propria părere cu cea exprimată de profesor.
Prelegerea poate fi urmată de noi discuții pe marginea celor expuse.
Avantajele metodei:
- etapa de început concentrează atenția studenților asupra temelor de curs, oferindu-le
ocazia să-și treacă în revistă informațiile și opiniile despre un anumit subiect;
- prelegerea va fi urmărită mult mai relaxat, studenții fiind deja familiarizați cu ideile ce
vor fi expuse;
 - biletele rămân în posesia studenților, aceștia având posibilitatea să le utilizeze ca punct de
pornire al recapitulării respectivului curs;
- dezbaterile constituie o sursă sigură de motivare a studenților.

2. Prelegerea de tip Curran

 Structura desfășurării cursului:
- Profesorul își divide materialul în mai multe secvențe bine structurate.
- Pentru fiecare secvență prezentată, profesorul va colabora cu doi dintre studenți voluntari
sau desemnați, care vor avea rolul de ,,ecou al prelegerii”. După fiecare secvență predată, cei
doi studenți vor fi rugați să redea ce au înțeles din curs până în acel moment sau să identifice
principalele idei. Atitudinea profesorului trebuie să fie încurajatoare față de colaboratorii săi
pe tot parcursul expunerii.
- După fiecare secvență profesorul se oprește și îi adresează unuia dintre cei doi studenți una
sau două întrebări referitoare la conținut. În cazul receptării incorecte, profesorul va relua
explicația, după care se adresează celui de-al doilea ajutor, întrebând dacă are ceva de
completat, adăugat.
- Expunerea va fi reluată și vor fi desemnați alți studenți care să participle în acest mod la
curs.
Metoda este recomandată în cazul unui curs mai dificil care ar putea fi receptat incorect.

3. Prelegerea utilizând grupuri de discuții

 Structura desfășurării cursului
- Sunt realizate grupuri de 5-6 studenți. Profesorul le descrie pe scurt modul de desfășurare al
cursului, timpul acordat pentru discuții și stabilește semnalul care va indica expirarea timpului
(spre exemplu două bătăi de palme).
- Susținerea expunerii de către profesor.
- După 10-15 minute se oprește și invită studenții la discuții pe grupe. Timp de 2-3 minute
aceștia vor schimba opinii, pregătind câte o întrebare.
- Folosind semnalul convenit, profesorul oprește discuțiile și răspunde întrebărilor.
- Reluarea prelegerii, continuând procedura.

4. Prelegerea pornind de la cuvinte și sintagme-cheie

 Structura desfășurării cursului
- Profesorul selectează 4-5 cuvinte-cheie esențiale din viitoarea prelegere și le scrie pe hârtie,
multiplicându-le pentru fiecare participant la curs;
- Este important ca aceste seturi să fie la îndemâna studenților înainte cu 1-2 zile înainte de curs,
acordându-le suficient timp pentru documentare;
- Prelegerea propriu-zisă: profesorul începe expunerea. Pe măsură ce apar cuvintele-cheie, sunt
invitați participanții să le explice, subliniind relevanța lor pentru context;
- Reluarea prelegerii de către profesor, după ce a constatat că studenții și-au armonizat
cunoștințele anterioare referitoare la termenii expuși cu explicațiile oferite în timpul lecției.

În final profesorul cere studenților:

 să răspundă la o întrebare relevantă pentru principalele probleme puse în prelegere;
 să scrie un ,,eseu de 10 minute”, în care să discute o problemă legată de prelegere;
 să scrie un ,,eseu de 5 minute”, în care să prezinte un aspect pe care l-au reținut, sau un
aspect care i-a impresionat în prelegere, sau să pună o întrebare pe care o au în legătură
cu subiectul prelegerii.
Eseurile sunt strânse de profesor, ele constituie excelente puncte de plecare pentru cursul
următor și oferă un feed-back despre cum și cât de bine a fost înțeles materialul prezentat în
prelegere.
 Sarcină de lucru pe grupe
Pe baza informaţiilor prezentate în acestă unitate de curs şi a consultării unei bibliografii
suplimentare, analizaţi metodele de activare a studenților în cadrul prelegerilor prin prisma
avantajelor/ limitelor, a eficienţei şi a posibilităţilor de aplicare la disciplina de învățământ
predată.

Sarcină de lucru pe grupe

De ce metodă de învățământ considerați că v-ați atașat ? Argumentați.
De ce tip de prelegere considerați că v-ați atașat ? Argumentați.

V.4.3. Tabel comparativ privind metode și mijloace utilizate în învățământul superior

Profesorul Nicolae Vințanu, în cartea Educația universitară (2001, pp. 196 și urm.) prezintă
sub formă de tabel avantajele și inconveniente ale metodelor și mijloacelor utilizate în
învățământul superior, folosind bibliografia de specialitate (după Gilbert).
Tabel nr. V.4. Avantajele și inconveniente ale metodelor și mijloacelor utilizate în
învățământul superior
1. Cursul magistral
Avantaje Inconveniente
1. Economie aparentă de timp (pentru 1. Menține pe student într-o situație de
professor) și de mijloace. pasivitate.
2. Prezența profesorului (,,spectacol”). 2. Nu facilitează învățarea rezolvării
3. Se adresează unui grup numeros de problemelor.
studenți. 3. Nu permite controlul progreselor
4. Dă încredere. făcute.
4. Nu respectă ritmul individual de
învățare.
5. Receptivitate redusă.
2. Activități pe grupuri mici
Avantaje Inconveniente
1. Permit dialogul professor/student (datorită 1. Cost ridicat în ceea ce privește personalul
disponibilității profesorului). și timpul.
2. Ușurează evaluarea.
3. Lucrări practice 4. Stagii practice 5. Stagii sau vizite pe teren
Avantaje Inconveniente
1. Îl pun pe student într-o situație activă. 1. Cost ridicat în ceea ce privește
2. Se adresează unui grup restrâns de personalul și cheltuieli de transport și
studenți. materiale.
3. Permit să se aprecieze dacă obiectivele 2. Standardizare scăzută.
educaționale (gesture și atitudini) au 3. Limite înguste de utilizare care cer o
fost atinse. planificare atentă.
4. Dezvoltă spiritual de observație și
capacitatea de a lua decizii.
5. Asigură un contact mai strâns al
studentului cu realitatea profesională,
 colegii și profesorii etc.
6. Permit confruntarea temelor practice cu
cele parcurse la cursuri.
7. Permit studentului să capete încredere
în sine.
8. Măresc variabilitatea.
6. Cărți, extrase, învățământ programat livresc, simulare
(module de autoînvățare)
Avantaje Inconveniente
1. Îi permit studentului să adopteun ritm 1. Cer o competență pedagogică
propriu specializată în domeniul respective.
2. Facilitează autoevaluarea. 2. Cost ridicat de investiții adiționale
3. Permit învățământul de masă cu înalt (timpul profesorului și finanțe).
randament. 3. Lipsa dinamicii de grup, dar acordă
4. Largă disponibilitate. mare importanță muncii individuale și
5. Facilitează luarea deciziilor (rezolvarea personale.
unor probleme complexe).
6. Diminuează riscurile.
7. Evită pierderile de timp.
8. Permit profesorilor buni să
economisească timp pe care îl pot
consacra unor activități mai complexe
în special relațiilor interpersonale.
9. Pot fi aduse la zi în funcție de
dezvoltarea progresului științific și
permit trimiterile la alte texte.
7. Obiecte și specimene reale
Avantaje Inconveniente
1. Prezintă realitatea iar nu niște substitute 1. Pot fi greu de obținut.
ale ei. 2. Dimensiuni incommode – utilizare
2. Sunt tridimensionale periculoasă.
3. Permit participarea tuturor simțurilor. 3. Costisitoare sau puțin recuperabile.
4. Utilizare în general limitată la grupuri
mici.
5. Uneori ușor dereriorabile.
6. Probleme de păstrare.
8. Modele și simulatoare
Avantaje Inconveniente
1. Tridimensionale și apropiate de 1. Necesită mâna de lucru calificată pentru
realitate. confecționarea lor locală.
2. Dimensiunile lor permit examen 2. Modelele de simulare sunt adesea
minuțios, costisitoare.
3. Permit amplificarea unei situații 3. Utilizare limitată la grupuri mici.
concrete. 4. Deseori ușor deteorabile.
4. Permit să se demonstreze atât funcția, 5. Nu echivalează niciodată practica reală
cât și forma. și pot duce la asimilarea de cunoștințe
5. Permit însușirea și practicarea unor eronate.
tehnici iferite.
6. Pot fi uneori confecționate ca materiale
locale.
9. Grafice
 (hărți, diagrame, desene schematice, afișe, picture, fotografii)
Avantaje Inconveniente
1. Îmbunătățește punerea datelor în relații 1. Destinate unor grupuri restrânse (cu
între ele. excepția folosirii epidiascopului).
2. Contribuie la organizarea materialului. 2. Folosirea lor eficace necesită un bun
3. Fotografiile sunt mai aproape de echipament de reproducere și mână de
realitate decât desenele, dar asocierea lucru calificată.
acestor două mijloace este adesea utilă.
4. În general, ușor de obținut și de
reprodus (fotografii în alb-negru).
5. Ușor de păstrat, de catalogat și de
recuperate.
10. Tablă și ,,Bloc-Notes uriaș”
Avantaje Inconveniente
1. Ieftin; pot fi făcute la fața locului. 1.Profesorul stă cu spatele la auditoriu.
2. Permit un mare număr de reprezentări 2. Grupul se limitează la 50 de studenți.
grafice. 3. Desenele bine executate sunt șterse și nu pot
3. Permit edificarea progresivă sau fi păstrate pentru folosirea ulterioară cu
organizarea structurii unui concept. excepția Bloc-notes-ului.
4. Este necesară o competență deosebită
(profesorul este rareori pregătit în acest sens).
11. Tablou de fetru (flanelograf)
(Majoritatea observațiilor se aplică și pentru tabloul magnetic)
Avantaje Inconveniente
1. Posibilitatea unei folosiri repetate. 1.Destinat unui grup limitat.
2. Poate fi, în general, confecționat cu 2. Tehnică dificilă de folosit pentreu a fi
materiale locale. convingătoare.
3. Practic pentru a ilustra schimbările
internaționale.
4. Bine utilizat captează atenția.
5. Poate fi adaptat participării de grup.
Mijloace pedagogice care comportă proiecția de imagini
12. Imagini fixe. Proiectare de imagini de support opac (epidiascop)
Avantaje Inconveniente
1. Mărirea ddesenate sau imprimate 1. Proiecția nu e clară decât în obscuritate
pentru unauditoriu larg. totală.
2. Permit transferul de imagini mărite pe 2. Aparat greu de transportat.
tablă, pentru a putea fi copiate. 3. Necesită current electric.
3. Permit proiectarea obiectelor și
specimenelor de mici dimensiuni.
13. Transparente pentru reproiectare pe diascop (retroproiector)
Avantaje Inconveniente
1. Pot fi proiectate la lumina zilei în fața 1. Necesită electricitate.
unui auditoriu. 2. Confecționarea unor transparente
2. Prezentatorul stă în fața auditorului. complicate cere un echipament și
3. Relativ ușor de pregătit cu materiale materiale costisitoare.
locale. 3. Materialul fotografic este, în general,
4. Subiectele pot fi desenate dinainte sau exclus deoarece este costisitor.
stabilite, în etape, cu grupul. 4. Utilizarea se limitează, în general, la
5. Permit demonstrarea mișcărilor, professor, deoarece este dificil să fie
proceselor etc., cu modele de material adaptat unei utilizări de către student.
 plastic transparente sau colorate,
14. Diapozitive și filme fixe
Avantaje Inconveniente
1. Convin unor grupuri numeroase. 1. În ceea ce privește filmele fixe, ordinea
2. Producere și reproducere (în alb-negru) fixă are un caracter restrictiv.
relative ușoare. 2. Cer o obscuritate parțială dacă nu se
3. Actualmente, cel mai ieftin dintre folosește un ecran translucid pentru
mijloacele vizuale. lumina zilei.
4. Se adaptează ușor cerințelor de 3. Reproducerea diapozitivelor colorate
autoînvățare. este costisitoare (și chiar imposibilă în
5. Există un echipament care permite multe țări).
vizionarea sau proiectarea fără sursă de
eletricitate.
15. Microfișe
Avantaje Inconveniente
1. Stocare și clasificare comodă a unei 1. Prea mici pentr vizionarea cu ochiul
mari cantități de materiale. liber.
2. Schimburi de informații în legătură cu 2. Echipamentul ieftin pentru utilizarea
colecțiile disponibile. individuală este current, dar
3. Cost redus de imagine dacă proiecția se echipamentul pentru proiectare în fața
face pentru grupuri mari. unor grupuri mari este greu de obținut.
4. Ușor de expediat.
16. Cinema. Filme (8 și 16 mm)
Avantaje Inconveniente
1. Aproape de realitate prin mișcare și 1. Nu permit adaptarea la ritmul personal.
sunet. 2. Filmele sunt costisitoare și greu de
2. Potrivite pentru un auditoriu larg (16 făcut.
mm) – pentru grupuri mici (8 mm). 3. Filmele individuale sunt relative
3. Comprimare spațio-temporală. scumpe.
4. Acționează asupra afectivității; poate 4. Necesită o sursă electrică.
crea atitudini, ridica probleme și 5. Echipament greu de transportat.
demonstrază anumite tehnici. 6. Proiecția necesită obscuritate (cu
5. Filmele de 8 mm sunt utile pentru excepția folosirii unui ecran translucid).
instruirea individuală. 7. Filmele importante pot fi inadecvate (v.
6. Sursă utilă de învățare dacă proiecția condițiile avantajului nr. 6).
este precedată de o introducere a
profesorului și urmată de o discuție.
17. Emisiuni (circuit deschis) de televiziune
Avantaje Inconveniente
1. Se adaptează unor grupuri mari sau 1. Program costisitor de realizat și care
mici pe un teritoriu întins. necesită un personal înalt calificat.
2. Capabile de a atrage și de a reține 2. Aparatele sunt costisitoare și greu de
atenția. întreținut.
3. Capabile de a stimula emoțiile, de a 3. necesită electricitate.
crea atitudini și de a pune probleme. 4. Lipsă de interacțiune sau de informație
4. Difuzarea simultană în clase numeroase imediată.
nu necesită personal. 5. Studentul trebuie să se adapteze unui
program fix, fără posibilitate de
revenire înapoi.
18. Televiziune cu circuit închis și benzi video (inclusive videocasete)
Avantaje Inconveniente
1. Adaptabilitatea unor grupuri medii și 1, Cost inițial ridicat al echipamentului de
restrânse. fabricare și necesitatea unui personal calificat.
2. Banda video poate fi pusă de mai multe 2. Necesită electricitate. Dacă echipamentul
ori, după necesitățile învățării. portabil funcționează cu baterii, încărcarea
3. Prezintă avantajele 1, 3 și 4 ale acestora necesită o sursă de energie.
filmelor.
4. Utilă pentru amplificarea imaginilor,
înregistrarea unor situații intime,
microînvățare, înregistrarea evoluției
unui sindrom clinic, sau în experiențele
științifice, ,,transportul realității în
clasă” etc.
5. Echipamentul portabil poate funcționa
cu baterii pentru înregistrări pe teren.
Mijloace sonore
19. Radiodifuziunea
Avantaje Inconveniente
1. Potrivită pentru grupuri largi sau reduse 1. Emisia necesită instalații speciale și
pe teritorii întinse. personal calificat (mai puțin costisitoare
2. Adresându-se în mod simultan unui și mai puțin complexe decât
mare număr de studenți, din ani diferiți, televiziunea).
se face economie de profesori. 2. Studenții trebuie să se adapteze unor
3. Atrage și reține atenția. emisiuni fixe, fără posibilitate de
4. Aparatele sunt relativ ieftine și pot modificare.
funcționa cu baterii. 3. Lipsa de interacțiuni șir etroinformații
5. Asociate cu un material pregătit imediate.
dinainte (redio-viziune) poate constitui
un intrument de învățare îmbunătățit.
20. Înregistrare sonoră
Avantaje Inconveniente
1. Convine unor grupuri de orice 1. Folosirea pentru învățarea individuală
întindere. necesită numeroase unități pentru
2. Deosebit de indicată pentru învățarea repetarea benzii.
individuală și în grupuri mici. 2. O înregistrare de bună calitate trebuie
3. Datorită posibilităților e oprire și de făcută în studiou.
reluare, se adaptează ritmului
studentului.
4. Există magnetofoane cu casete ieftine,
care funcționeazăcu baterii și casete
relativ ieftine.
5. Se poate utiliza în multe feluri,
sonorizarea proiecțiilor de diapozitive,
micropredare, prezentarea problemelor
etc.

Exercițiu aplicativ
Încercaţi să realizaţi un inventar al priorităților și direcțiilor de modernizare a
metodologiei didactice, eventual particularizate pentru disciplina Biologie și Didactica
biologiei.
 Enumerați câteva priorități și direcții de modernizare a metodologiei didactice.

Recomandări bibliografice pentru studiul individual

Bibliografie selectivă

Blândul, V.C., (2009), ,,Tehnologia activității didactice” in Marcu, V., (coord.), Psihopedagogie pentru formarea
profesorilor, Editura Universităţii din Oradea, pp. 244-253.
Breaz, M., (2006), ,,Metodologia cursului practic și a activității de seminar” in V. Chiș & Diaconu, M., Didactica
universitară, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, pp. 82-96.
Bretan, B., (2006), ,,Metode de activare a studenților în cadrul prelegerilor” in V. Chiș & Diaconu, M., Didactica
universitară, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, pp. 77-81.
Bolovan, S.P., (2006), ,,Utilizarea metodelor active în predarea istoriei în învățământul universitar” in M. Albulescu
& M. Diaconu, (coord.), Direcții actuale în didactica disciplinelor socio-umane, Editura Argonaut, Cluj-Napoca,
pp. 92-98.
Bocoș, M. , (2007), Didactica disciplinelor pedagogice, Editura „Paralele 45”, Pitești, pp. 240-259.
Ciobanu, M., (2008), Didactica științelor biologice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pp. 29-32; 85-152.
Moise, C.; Seghedin, E.. (2009), ,,Metode de ultimă generație (sau ale ,,ultimului val”), in C. Cucoş, (coord.),
Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, ediția a II-a, Editura Polirom, Iaşi, pp. 369-
387.

Bibliografie recomandată pentru aprofundări

Albulescu, I., (2008), Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și creativitate, Editura ,,Paralela
45”, Pitești.
Albulescu, M.; Diaconu, M., (2006), Direcții actuale în didactica disciplinelor socio-umane, Editura Argonaut,
Cluj-Napoca.
Ardelean, A.; Marcu, V.; Marinescu, M.; Botea, M., (2003), Introducere în didactica biologiei, Editura „Vasile
Goldiş” University, Arad.
Bocoş, M., (2002), Instruirea asistată de calculator, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Bocoș, M. , (2007), Didactica disciplinelor pedagogice, Editura „Paralele 45”, Pitești.
Bocoș, M.; Albulescu, I., (coord.), (2008), Studii de pedagogie universitară, Editura presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
Bontaș, I., (2007), Tratat de pedagogie, Editura ALL, București.
Cerghit, I.; Neacşu, I.; Negreţ-Dobridor, I.; Pânişoară, I.O., (2001), Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iaşi.
Cerghit, I., (2006), Metode de învățământ, Editura Polirom, Iaşi.
Chiş, V., (2001), Activitatea profesorului între curriculum şi evaluare, P.U.C., Cluj-Napoca.
Chiș, V.; Diaconu, M., (2006), Didactica universitară, Editura Argonaut, Cluj-Napoca.
Cucoş, C., (coord.), (2009), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, ediția a II-a,
Editura Polirom, Iaşi.
Dulamă, E.M., (2002), Modele, strategii și tehnici didactice activizante, Editura Clusium, Cluj-Napoca.
Dulamă, E.M., (2008), Metodologii didactice activizante, Editura Clusium, Cluj-Napoca.
Dulamă, E.M., (2008), Elemente de didactică. Teorie și aplicații, Editura Clusium, Cluj-Napoca.
Dumitru, I., (2001), Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, în colecția ,,Gândirea critică”, Centru Educați
2000+, Editura de Vest, Timișoara.
Glava, A., (2009), Metacogniția și optimizarea învățării, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.
Guțu, V., (2000), Dezvoltarea și implementarea curriculumului în învățământul gimnazial: cadru conceptual,
Grupul Editorial Litera, Chișinău.
Ionescu, M.; Radu, I., (coord), (2001), Didactica modernă, ediţia a II-a, revizuită, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Ionescu, M., (2001), Pedagogie, Editura Presa Universitară clujeană, Cluj-Napoca.
Ionescu, M.; Bocoș, M., (2009), Tratat de didactică modernă, Editura ,,Paralela 45”, Pitești.
Ionescu, M.; Chiș, V., (coord.), (2009), Fundamentări teoretice și abordări praxiologice în științele educației,
Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Joiţa, E., (coord.). (2003), Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, Bucureşti.
Marcu, V., (coord.), (2009), Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universităţii din Oradea.
Marinescu, M., (2009), Tendințe și orientări în didactica modernă, ediția a II-a, Editura Didactică și Pedagogică,
București.
Marinescu, M., (2009), ,,Main guidelines for the renewal of teaching practices in university education ” in Training
and professional development in human resources field, International conference Directions and Modern Strategies
for Training and Improvement in Human Resources Field, 1 st Edition, Eitura Politehnica Press, București, vol 2,
pp. 9- 17.
Nicola, I., (2003), Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Vințanu, N., (2001), Educația universitară, Editura Aramis, București.
Voiculescu, E., (2002), Metodologia predării – învăţării şi evaluării, Editura Ulise, Alba-Iulia.