Sunteți pe pagina 1din 5

1

RIDICHEA URIAȘĂ

PERSONAJE:
BABA
MOȘUL
FETIȚA
CĂȚELUL Azorel
MOTANUL
RIDICHEA
SORICELUL 1,2,3-familia CHIȚ
REPORTERUL
-Apare Motanul într-un căruț împins de cei 3 șoricei-
MOTANUL: Vai, nu mai pot! Sunt ostenit! Aseară prea mult am muncit!
ȘORICELUL COPIL: La ce Motănimea Voastră, că știu că n-ați ieșit din casă?
MOTANUL: Îndrăznești să mă înfrunți?Unde mi-ați pus furculița?
ȘORICELUL 2 (tatăl): Iartă-l Doamne, e micuț! Mai bine nu vrei să dormi un pic? Noi ușor
îți vom cânta și Somnicul ușurel, se va așeza și el... pe la gene, prin sprâncene, pe lăbuțe, pe
gheruțe.(Motănel începe să toarcă)
ȘORICELUL 3 (mama): (îi face semn Șoricelului 1 să vină într-o parte)Ce-ți venii?
ȘORICELUL 1 (copil): Eu nu mai pot! Tată, pe Motan nu-l mai suport! Asta chiar nu mai e
viață!Eu nu vreau să mai fiu slugă!Și pentru ce? Pentru 3 boabe pe lună și alea furate de pe
masa moșului?
ȘORICELUL TATĂ: Of, tinerețe bat-o vina!
ȘORICELUL COPIL: Fug acum să-mi procur cina!
-când Șoricelul Copil se întoarce dă peste Babă care se sperie de el și aruncă castronul cu
mâncare. În timpul acestei zarve ceilalți doi șoricei fug cu tot cu motan-
BABA: Aoleu! Sări Moșule!Afuriți să fiți voi de lighioane că uite ce am făcut!
-Șoricelul fuge și se ascunde după ridiche-
MOȘUL : Ce e Babo cu toată zarva asta?

1
2

BABA: Ți-am spus că ar trebui să scăpăm de Motanul ăla puturos. Curtea ne e plină de
șoareci. Și uite acum m-am speriat de unul și .......poftim dacă vrei prânz (arată pe jos)Poftă
bună!
MOȘUL: Ei lasă Babo că tu ești fată bună și pregătești altceva.
BABA: Și ce-oi vrea să-ți dau de mâncare?În cămară nu mai e nimic.
MOȘUL: Cum Babo, n-am luat săptămâna trecută pachetul de la primărie?
BABA: Stale-ar în gât!
MOȘUL:Criză în economie. Tii și până la pensie mai e atât de mult!
BABA: Și atunci ce mâncăm?
MOȘUL: Răbdări prâjite și la tavă rumenite.
REPORTERUL:Doamnelor și domnilor mă aflu în satul Grădinari lângă curtea domnului
Vasile care a reușit să cultive cea mai mare ridiche din lume. Un rezultat demn de Cartea
Recordurilor.
MOȘUL: Alo, Domnu cine sunteți și ce doriți?
REPORTERUL: Sunt reporter la Irealitatea Tv și am fost informat că în curtea Dv se află cea
mai mare ridiche din lume. Aș vrea să ne lăsați să o filmăm.
BABA: ȘI cine va informat?
REPORTERUL: Avem sursele noastre. Dar ce este important este că mâine vor veni aici și
reprezentanții Guiness Book, vor măsura ridichea și dacă măsurătorile confirmă veți fi
premiați cu suma de 3000 de euro. Singura problemă e că ridichea va trebui scoasă pentru a
putea fi cântărită.
BABA: Ai auzit Moșule, am scăpat de foame! Și când te gândești că vroiam să o fac salată.
MOȘUL: Știi să faci….Din gură multe spui. Ca și zeama fără pui.
BABA: Tu n-auzi ce spune lumea? Consumați fructe, legume….Cu colesterolul nu te ții de
glume.
MOȘUL: Ia mai bine cântă Babo, io m-aș apuca de treabă.
BABA: Stai să mă gândesc…. (Șoricelul Copil vine cu o pacartă pe care scrie RECLAMĂ )
Dimineața vă treziți
ȘI ȘI Ș2: Dimineața vă treziți
BABA: Pe stomacul gol serviți,
Un suc proaspăt de ridichi

2
3

Face bine la rinichi.


La dejun ridiche coaptă, cu puțin ulei gătită/ Vă ferește de colită.
La prânz din ridiche rasă facem budincă la masă.
Seara doar o sălățică din ridiche mărunțită.
MOȘUL:Termină concertul, Babo și apucă-te de treabă! (către ridiche) Bre, bre, mare
minune! Te-ai întins. Oare cum să te apuc, să te scot și să te duc? (trage de ridiche)
RIDICHEA: Dacă nu-i putere nu-i! Ia mai pune-ți pofta-n cui!
REPORTERUL: Ați auzit ceva?Cred că mi s-a părut.
MOȘUL: Auzi Babo hai la treabă! Hai, apucă-te de mine și să tragem noi mai bine. (trag și
cad)
RIDICHEA:Să vă puneți pofta-n cui!
MOȘUL: Tu auzi că ridichea-i vorbitoare?
BABA: Cine-i cârâitoare?
MOȘUL: …VORBITOARE…….Trebuie să chemăm întătriri. Nepoțico! Nepoțico!Iar n-
aude. Precis iar stă cu cascheta pe urechi!
FETIȚA: Iată, am venit îndată. Se numesc căști bunicule.
Baba: Nepoțico, lasă scândurica ceea și hai la treabă!
FETIȚA: Nu e scândură bunico, e tabletă. Dar să știți sunt ocupată.
MOȘUL: Și cu ce mă rog?
FETIȚA: Facebook……
BABA: Face ce……
MOȘUL: Și Face acesta al tău îți dă și de mâncare?
FETIȚA: Tataie………facebook-ul e un mijloc de socializare!Și da, ne dă și de mâncare
pentru că eu am trimis reporterului poza cu ridichea pe Instagram.
MOȘUL: HAI să ne apucăm de treabă că acuș se face seară !
(trag toți)
RIDICHEA: Dacă nu-i putere nu-i! Să vă pune-ți pofta-n cui!
BABA: Cred că e și fermecată?
MOȘUL: Și ce? Nu mai faci salată? O ridiche mare, mare presupune ce……..impozitare.
3
4

Deci…….ne vom descurca cu forțe locale. Hai să-l aducem pe cățel să ne-ajute el nițel.
FETIȚA: Azorică, Azorică!
CĂȚELUL: Ce se-ntâmplă nepoțică?
FETIȚA: Vino de ne-ajută. (trag)
RIDICHEA: Dacă nu-i putere nu-i! Să vă pune-ți pofta-n cui!
(cățelul latră și mârâie)
FETIȚA: Nu te teme Azorică, ridichea nu-ți face nimica!
BABA:Mare este Dumnezeu!
CĂȚELUL : Vă propun, chemați Motanul/ Doarme leneșul tot anul. Că plăcinte știți să-i dați
și la treabă nu-l luați.
-Baba se duce și aduce Motanul-
MOTANUL: Abia m-am întors și voi mă treziți din somn.
AZOREL: Cum, nu ți-e rușine? Să dormi cum de-ți vine? Hai, apucă-te de mine să fac piftie
din tine!
MOTANUL: Ne vorbește de rușine cel ce latră ca un prost.
AZOREL: Cum îți permiți? Lene, lene pe 4 picioare. Iată cine ești!
MOTANUL: Ce am ție-ți lipsește.
MOȘUL: Ia mai lăsați gâlceava și să nu zăbovim degeaba.
RIDICHEA: Dacă nu-i putere nu-i! Să vă pune-ți pofta-n cui!
MOȘUL: Dcă nu vrea ea să iasă, n-o putem duce acasă.
FETIȚA: Te rugăm ridiche dragă, haide ieși că nu-i de șagă.
BABA: Ori nu ști că țara toată este-n criză aruncată.
MOTANUL: Hai să-i chemăm pe șoareci.
BABA: Ce să facă ei aici? Că nu-i treabă de pitici.
MOTANUL:Sodați, soldaaaaaaaaaați, a-du-na-rea!
ȘORICELUL TATĂ: Să trăiți Domn General!
MOTANUL: Soldați, patria are nevoie de voi . Dacă vreți să fiți eroi și să scăpați de foame
trebuie să ne ajutați!

4
5

ȘORICELUL COPIL: SUNTEM MICI dar și voinici! Haideți familie, veniți! Să culegem azi
ridichi.
RIDICHEA: Dacă nu-i putere nu-i! Să vă pune-ți pofta-n cui!
MOȘUL: Nu sunteți buni de nimic. Numai zarva e de voi.
MOTANUL: Poate aduceți niște boi.
MOȘUL: Dacă aveam noi boi, nu stăteați voi pe la noi.
ȘORICELUL: Asta-i toată bogăția?
RIDICHEA: Aoleu, ce mă fac eu? Jalnic e destinul meu! Cum s-accept să fiu murată,
marinată și sărată. Poate chiar și afumată.
MOȘUL: Hai nu fi supărată. Rău fără bine nu-i.
RIDICHEA: Care bine? Dacă ști te rog să-mi spui.
BABA:Tu ești o ridiche vorbitoare de criză mântuitoare.
RIDICHEA: Nu vreau să fiu deosebită, nu-mi place să fiu prăjită. Nu există altă cale?
-DUPĂ CE FAC CERC ȘI SE SFĂTUIESC ÎN ȘOAPTĂ-
TOȚI: Ba există altă cale.
REPORTERUL: Nu vei ajunge salată, nici marinată , nici sărată. Vei fi steaua ridichilor,
minunea minunilor. Frumușel te vor planta, într-un ghiveci te vor așeza.
FETIȚA: Și așa pân la Crăciun în pământ tu vei dormi. Nu tu frig, nu tu furtună.
BABA: ȘI la primăvară în pământ tu vei sta iară. Ca să crești și să sporești, țara (arată spre
burtă)să o mântuiești.
RIDICHEA: Bine, vă declar oficial, mă jertfesc pentru popor. Haide, trageți acum cu spor.
ȘORICELUL: URA! Să ne trăiască ridichea. Și de-atâta bucurie mai să joc îmi vine mie.
MOȘUL : Haideți fraților la horă! Să ne veselim puțin!
-dans popular-

S-ar putea să vă placă și