Serii de numere reale

2.1 Definiţie
Definiţie 2.1. Fie (xn ) un şir de numere reale. Cu termenii acestui şir se formează şirul
(Sn ), unde
Xn
Sn = x0 + x1 + · · · + xn = xk .
k=0

Perechea ((xn ), (Sn )) se numeşte serie de termen general xn şi se notează cu

X
xn sau x0 + x1 + ... + xn + ...
n≥0

xn este termenul de rang n al seriei, iar Sn este suma parţială de rang n a seriei.
P
Definiţie 2.2. Seria n≥0 xn este convergentă (şi asociem notaţia CONV), dacă şirul
sumelor parţiale (Sn ) este convergent. Limita acestui şir convergent o vom numi suma
seriei şi o vom nota
X∞
xn = lim Sn .
n→∞
n=0

Dacă şirul (Sn ) este divergent, atunci seria se numeşte divergentă (DIV).

Exemplu 2.3. Fie q ∈ R un număr fixat. Seria

X
q n = 1 + q + q 2 + ... + q n + ...
n≥0

se numeşte serie geometrică de raţie q. Fie Sn = 1 + q + q 2 + ... + q n suma parţială

a seriei geometrice. Avem qSn = q + q 2 + q 3 + · · · + q n+1 . De aici Sn − qSn = 1 − q n+1 .
Şirul sumelor parţiale are termenul general
(
1−q n+1
1−q
, dacă q 6= 1
Sn =
n + 1, dacă q = 1.

Deoarece 
n+1 0, dacă |q| < 1
lim q =
n→∞ ∞, dacă q > 1
iar pentru q ≤ −1 această limită nu există, rezultă că seria geometrică este CONV dacă
şi numai dacă raţia q este subunitară: |q| < 1. Suma seriei geometrice convergente este
∞
X 1
qn = , pentru |q| < 1.
n=0
1−q

1
2

2.2 Criteriul general de convergenţă a lui Cauchy

P
Teoremă 2.4. Seria n≥0 xn este convergentă dacă şi numai dacă pentru orice ε > 0
există N ∈ N astfel ı̂ncât pentru orice n ≥ N şi orice p ∈ N să avem

|xn+1 + xn+2 + · · · + xn+p | < ε.

P
Demonstraţie. Seria xn este CONV dacă şi numai dacă şirul sumelor parţiale (Sn )
n≥0
este convergent. Iar aceasta are loc dacă şi numai dacă (Sn ) este şir fundamental, adică
pentru orice ε > 0 există N ∈ N astfel ı̂ncât pentru orice n ≥ N şi orice p ∈ N să avem

|Sn+p − Sn | = |xn+1 + xn+2 + ... + xn+p | < ε.

Observaţie 2.5. Considerăm p = 1 ı̂n criteriul general de convergenţă a lui Cauchy.

P
Convergenţa seriei n≥0 xn implică faptul că pentru orice ε > 0 există N ∈ N astfel
ı̂ncât pentru orice n ≥ N să avem |xn+1 | < ε. Dar această condiţie este echivalentă cu
xn → 0. Am obţinut faptul că
X
dacă xn este CONV, atunci xn → 0.
n≥0

Reciproca este importantă ı̂n stabilirea convergenţei unei serii.

X
O serie xn cu lim xn 6= 0 este DIV.
n→∞
n≥0

1 1
P
Exemplu 2.6. 1) Seria n≥1 √ n n este DIV pentru că xn = √ n n → 1 6= 0.
P1
2) Seria armonică n
este divergentă, pentru că nu este ı̂ndeplinit criteriul lui Cauchy.
n≥1
1
Într-adevăr, pentru ε = şi pentru p = n avem
2
 
 1 1 1  > n = ε.

 +
n + 1 n + 2 + ... +
n + n  2n

2.3 Serii cu termeni pozitivi

P
Definiţie 2.7. Seria n≥0 un , unde un > 0, pentru orice n ∈ N se numeşte serie cu
termeni pozitivi.
Observaţie 2.8. Această serie are şirul sumelor parţiale strict crescător, deci acesta este
convergent dacă şi numai dacă este şi mărginit.
Dăm ı̂n continuare criterii de convergenţă pentru serii cu termeni pozitivi.
P P
Teoremă 2.9 (Criteriul de comparaţie cu inegalitate). Fie n≥0 un şi n≥0 vn două
serii cu termeni pozitivi. Dacă există n0 ∈ N şi C > 0 astfel ı̂ncât un ≤ Cvn pentru orice
n ≥ n0 , atunci:
X X
1. dacă seria vn este CONV, atunci şi seria un este CONV.
n≥0 n≥0
X X
2. dacă seria un este DIV, atunci şi seria vn este DIV.
n≥0 n≥0
2.3. SERII CU TERMENI POZITIVI 3

Demonstraţie. Fie Un = u0 + u1 + ... + un şi Vn = v0 + v1 + ... + vn sumele parţiale de

ordin n ale celor două serii.
P
Pentru a demonstra 1. să presupunem că seria cu termeni mai mari n≥0 vn este
convergentă. Acest lucru ı̂nseamnă că (Vn ) este un şir convergent, deci el este ı̂n particular
şi mărginit. Dar asta ne conduce, pe baza inegalităţii
Un − Un0 ≤ C(Vn − Vn0 ),
P
la faptul că (Un ) este mărginit, deci seria n≥0 un este convergentă.
P
Pentru a demonstra 2. presupunem că seria cu termeni mai mici n≥0 un este di-
vergentă. Acest lucru ı̂nseamnă că (Un ) este divergent. Pentru că (Un ) este crescător,
ı̂nseamnă că el este nemărginit şi are limita +∞. Din aceeaşi inegalitate, rezultă că
P
Vn → ∞, iar asta ı̂nseamnă că seria n≥0 vn este divergentă.
P P
Teoremă 2.10 (Criteriul de comparaţie cu limită). Fie n≥0 un şi n≥0 vn două serii
cu termeni pozitivi. Dacă există limita
un
lim = L,
n→∞ vn

atunci:
1. Dacă L ∈ (0, ∞) atunci cele două serii au aceeaşi natură.
P P
2. Dacă L = 0 atunci convergenţa seriei n≥0 vn implică convergenţa seriei n≥0 un ,
P P
iar divergenţa seriei n≥0 un implică divergenţa seriei n≥0 vn .
P P
3. Dacă L = ∞ atunci convergenţa seriei n≥0 un implică convergenţa seriei n≥0 vn ,
P P
iar divergenţa seriei n≥0 vn implică divergenţa seriei n≥0 un .
Demonstraţie. 1. Fie ε > 0 astfel ı̂ncât L − ε > 0. Rezultă că există N ∈ N astfel ı̂ncât
pentru orice n ≥ N să avem
 
 un
 − L < ε ⇐⇒ L − ε < un < L + ε.

 vn  vn
Prin ı̂nmulţire cu vn > 0, rezultă că
(L − ε) · vn < un < (L + ε) · vn , pentru orice n ≥ N
şi ı̂n continuare se aplică criteriul de comparaţie cu inegalitate.
2. Pentru că uvnn este convergent, rezultă că el este mărginit. Deci, există M > 0
astfel ı̂ncât
un
< M ⇐⇒ un < M vn .
vn
Acum se aplică criteriul de comparaţie cu inegalitate.
3. Dacă L = ∞ atunci se schimbă rolul lui un cu vn şi se aplică 2.
Exemplu 2.11. Studiaţi natura seriei
X a
sin n , a ∈ (0, ∞) .
n≥0
2
1
Alegem vn = 2n
. Avem
un sin 2an
lim = lim 1 = a ∈ (0, ∞) .
n→∞ vn n→∞
2n
1
este CONV (fiind seria geometrică cu q = 12 ), rezultă ca şi seria studiată
P
Cum seria 2n
n≥0
este CONV.
4

Teoremă 2.12 (Criteriul integral). Fie a ∈ N şi f : [a, ∞) −→ R o funcţie continuă,

pozitivă şi strict descrescătoare. Fie
Z x
F (x) = f (t) dt.
a

Seria X
f (n)
n≥a

este convergentă sau divergentă după cum limx→∞ F (x) este finită sau infinită.
Demonstraţie. Pentru că F 0 (x) = f (x) > 0 rezultă că F este strict crescătoare şi deci
are o limită la infinit, finită sau nu. Fiindcă f este descrescătoare avem pentru orice
x ∈ (n, n + 1) inegalităţile f (n + 1) < f (x) < f (n). Prin integrare de la n la n + 1 avem
Z n+1
f (n + 1) < f (x) dx < f (n), n ≥ a.
n
P R n+1
Considerăm seria n≥a f (x) dx care are suma parţială
n
n Z k+1
X Z n+1
Sn = f (x) dx = f (x) dx = F (n + 1).
k=a k a

Acum, se aplică Criteriul de comparaţie cu inegalitate.

1
P
Exemplu 2.13. Seria armonică generalizată n≥1 nα , este CONV pentru α > 1
şi DIV pentru α ≤ 1.
P
Teoremă 2.14 (Criteriul rădăcinii). Fie n≥0 un o serie cu termeni pozitivi. Dacă
există limita
√
lim n un = L,
n→∞
atunci:
P
1. Dacă L < 1 atunci seria n≥0 un este CONV.
P
2. Dacă L > 1 atunci seria n≥0 un este DIV.
3. Dacă L = 1 atunci criteriul este ineficient.
Demonstraţie. Pentru ε > 0 există N ∈ N astfel ı̂ncât pentru orice n ≥ N să avem
√ √
| n un − L| < ε ⇐⇒ L − ε < n un < L + ε
1. Pentru că (un ) are termeni pozitivi pentru ε = 1−L2
> 0 obţinem
 n
1+L
0 < un < , pentru orice n ≥ N.
2
1+L n
P

Pentru că seria n≥0 2
este CONV, fiind serie geometrică cu raţie subunitară,
P
aplicând criteriul de comparaţie cu inegalitate, rezultă că seria n≥0 un este CONV.
2. Pentru ε = L−1 2
> 0 deducem că
 n
1+L
< un , pentru orice n ≥ N.
2
1+L n
P

Pentru că seria n≥0 2
este DIV, fiind serie geometrică cu raţie supraunitară,
P
aplicând criteriul de comparaţie cu inegalitate, rezultă că seria n≥0 un este DIV.
1
P
3. Este suficient să considerăm seria armonică generalizată n≥1 nα pentru care
L = 1, care este sau convergentă sau divergentă depinzând de α.
2.3. SERII CU TERMENI POZITIVI 5
P
Teoremă 2.15 (Criteriul raportului). Fie n≥0 un o serie cu termeni pozitivi. Dacă
există limita
un+1
lim = L,
n→∞ un

atunci:
P
1. Dacă L < 1 atunci seria n≥0 un este CONV.
P
2. Dacă L > 1 atunci seria n≥0 un este DIV.
3. Dacă L = 1 atunci criteriul este ineficient.

Demonstraţie. Rezultă din consecinţa Teoremei lui Stolz-Cesaro şi criteriul rădăcinii.

Exemplu 2.16. Să se studieze natura seriei n≥1 nn!n .

P

Aplicăm Criteriul raportului pentru şirul un = nn!n > 0. Avem

un+1 (n + 1)! nn 1
lim
n→∞ un
= n+1 · = < 1.
(n + 1) n! e

deci seria dată este CONV.

P
Teoremă 2.17 (Criteriul lui Kummer). Fie n≥0 un o serie cu termeni pozitivi.
1. Dacă există un şir de numere pozitive (xn ) şi un număr M > 0 astfel ı̂ncât
un+1
xn − xn+1 ≥ M, pentru n ≥ N,
un
P
atunci seria n≥0 un este CONV.
1
P
2. Dacă există un şir de numere pozitive (xn ) cu proprietatea că n≥0 xn
este DIV şi

un+1
xn − xn+1 ≤ 0, pentru n ≥ N,
un
P
atunci seria n≥0 un este DIV.

Demonstraţie. 1. Inegalitatea se rescrie

xn un − xn+1 un+1 ≥ M un > 0, pentru orice n ≥ N.

Deducem că (xn un ) este un şir descrescător. Fiindcă este şi pozitiv, rezultă că el este
P
convergent. Atunci seria
Pn n≥0 (xn un − xn+1 un+1 ) este convergentă, pentru că suma
parţială Sn = k=0 (xk uk − xk+1 uk+1 ) = x0 u0 − xn+1 un+1 este convergentă. Pe baza
P
criteriului de comparaţie cu inegalitate, seria n≥0 un este CONV.
2. Inegalitatea se rescrie
un+1 xn
≥ , pentru orice n ≥ N.
un xn+1

Dând succesiv pentru n valorile N, N + 1, . . . , m − 1 şi ı̂nmulţind relaţiile se obţine

1
um ≥ xN uN · , pentru orice m > N.
xm
1
P P
Pentru că seria n≥0 xn este DIV, rezultă pe baza criteriului de comparaţie că n≥0 un
este DIV.
6
P
Teoremă 2.18 (Criteriul lui Raabe-Duhamel). Fie n≥0 un o serie cu termeni pozitivi.
Dacă există limita  
un+1
lim n 1 − = L,
n→∞ un
atunci:
P
1. Dacă L > 1 atunci seria n≥0 un este CONV.
P
2. Dacă L < 1 atunci seria n≥0 un este DIV.
3. Dacă L = 1 atunci criteriul este ineficient.

Demonstraţie. Pentru ε > 0 există N ∈ N astfel ı̂ncât pentru orice n ≥ N să avem
   
n 1 − un+1 − L < ε.
 
 un 

1. De aici rezultă (pentru ε = L−1

2
> 0)
 
un+1 un+1 L−1
L−ε<n 1− ⇐⇒ n − 1 − ·n>L−ε−1= > 0.
un un 2
Aplicăm acum Criteriul lui Kummer pentru xn = n − 1.
2. Pentru ε = 1−L
2
> 0 rezultă
 
un+1 un+1 L−1
n 1− < L + ε ⇐⇒ n − 1 − ·n>L+ε−1= < 0.
un un 2
Aplicăm acum Criteriul lui Kummer pentru xn = n − 1.

Observaţie 2.19. În loc de limita

 
un+1
lim n 1 − = L,
n→∞ un
se poate calcula
   
un un+1 un
lim n − 1 = lim n 1 − ·
n→∞ un+1 n→∞ un un+1
cu aceeaşi concluzie.

Exemplu 2.20. Să se studieze natura seriei

X 4n (n!)2
.
n≥0
(2n)!

Avem
un+1 4n+1 [(n + 1)!]2 (2n)! 4(n + 1)2 2n + 2
lim = lim · n 2
= lim = lim = 1.
n→∞ un n→∞ [2(n + 1)]! 4 (n!) n→∞ (2n + 2)(2n + 1) n→∞ 2n + 1

În acest caz Criteriul raportului este ineficient. Aplicăm Criteriul lui Raabe-Duhamel.
   
un+1 2n + 2 −n 1
lim n · 1 − = lim n · 1 − = lim =− .
n→∞ un n→∞ 2n + 1 n→∞ 2n + 1 2
Rezultă că seria este DIV.
2.4. SERII CU TERMENI OARECARE 7

2.4 Serii cu termeni oarecare

P P
Definiţie 2.21. O serie n≥0 xn este absolut convergentă, dacă seria n≥0 |xn | este
convergentă. O serie convergentă care nu este absolut convergentă se numeşte serie
semiconvergentă.
Teoremă 2.22. O serie absolut convergentă este CONV.
Demonstraţie. Folosim inegalitatea

|xn+1 + xn+2 + ... + xn+p | ≤ |xn+1 | + |xn+2 | + ... + |xn+p |

P
şi criteriul general de convergenţă al lui Cauchy pentru seria n≥0 |xn |.
P
Teoremă 2.23 (Criteriul Abel-Dirichlet). Dacă seria n≥0 xn are şirul sumelor parţiale
(Sn ) mărginit şi dacă (an ) este un şir cu termeni pozitivi, monoton descrescător, conver-
P
gent la zero, atunci seria n≥0 an xn este CONV.
Demonstraţie. Fie σn = a0 x0 +a1 x1 +...+an xn . Vom demonstra că şirul sumelor parţiale
(σn ) este şir fundamental. Avem

σn+p − σn = an+1 xn+1 + an+2 xn+2 + ... + an+p xn+p

= an+1 (Sn+1 − Sn ) + an+2 (Sn+2 − Sn+1 ) + ... + an+p (Sn+p − Sn+p−1 )
= −an+1 Sn + Sn+1 (an+1 − an+2 ) + ... + Sn+p−1 (an+p−1 − an+p ) + an+p Sn+p .

Deoarece şirul (Sn ) este mărginit, există M > 0 astfel ı̂ncât |Sn | ≤ M , pentru orice
n ∈ N. Cum şirul (an ) este descrescător, avem

|σn+p − σn | ≤ an+1 M + M (an+1 − an+2 + an+2 − an+3 + ... + an+p−1 − an+p ) + M an+p
= 2M · an+1 .
P
Fiindcă an → 0 rezultă că (σn ) este şir fundamental. Rezultă că seria n≥0 an xn este
CONV.
Exemplu 2.24. Să se studieze convergenţa seriei
X cos(a · n)
, a 6= 2kπ, k ∈ Z.
n≥1
n

Aplicăm criteriul Abel-Dirichlet. Avem an = n1 → 0 monoton descrescător. Demon-

străm acum mărginirea şirului Sn = cos a + cos 2a + · · · + cos na. Cu ajutorul formulei
trigonometrice 2 · cos x · sin y = sin(x + y) − sin(x − y), avem
n n
a X a Xh  a  a i
2 · sin Sn = 2 · cos ak · sin = sin ak + − sin ak −
2 k=1
2 k=1
2 2
 a  a (n + 1)a na
= sin an + − sin = 2 · cos · sin .
2 2 2 2
a
Pentru că a 6= 2kπ rezultă că sin 2 6= 0 şi atunci
 
 2 · cos (n+1)a · sin na  1
2 2 
|Sn | =   ≤  a  ,

a
 2 · sin 2  sin 2
P cos(a·n)
ceea ce arată mărginirea şirului (Sn ). Rezultă că seria n≥1 n
este CONV.
8

n
P
Definiţie 2.25. O serie de forma n≥0 (−1) an , unde an > 0, pentru orice n ∈ N se
numeşte serie alternantă.

Teoremă 2.26 (Criteriul lui Leibniz). Dacă şirul (an ) cu termeni pozitivi este de-
screscător, convergent la zero, atunci seria n≥0 (−1)n an este CONV.
P

Demonstraţie. Aplicăm criteriul Abel-Dirichlet. Şirul Sn = 1 − 1 + ... + (−1)n este

mărginit, pentru că ia doar valorile 0 sau 1. Cum an → 0 monoton descrescător rezultă
că n≥0 (−1)n an este CONV.
P

Exemplu 2.27. Să se studieze convergenţa simplă şi absolută a seriei armonice alter-
nante X 1
(−1)n−1 · .
n≥1
n
 
Pe baza Criteriului lui Leibniz ea este convergentă. Seria modulelor n≥1 (−1)n−1 · n1  =
P
1
P
n≥1 n nu este convergentă, deci seria armonică alternantă nu este absolut convergentă.

2.5 Proprietăţi de operare cu serii

2.5.1 Operaţii cu serii convergente
Teoremă 2.28. Următoarele afirmaţii sunt adevărate:
P P
1. Dacă n≥0 xn este CONV, atunci n≥0 (a · xn ) este CONV pentru orice a ∈ R şi
∞
X ∞
X
(a · xn ) = a · xn .
n=0 n=0

P P P
2. Dacă n≥0 xn şi n≥0 yn sunt CONV, atunci n≥0 (xn + yn ) este CONV şi
∞
X ∞
X ∞
X
(xn + yn ) = xn + yn .
n=0 n=0 n=0

P P P
3. Dacă n≥0 xn este CONV, iar n≥0 yn este DIV, atunci n≥0 (xn + yn ) este DIV.

Demonstraţie. Afirmaţiile 1 şi 2 rezultă din proprietăţile şirurilor convergente. Fie (Sn )
P
şirul sumelor parţiale ale seriei n≥0 xn şi fie (Tn ) şirul sumelor parţiale asociat seriei
P
n≥0 yn . Dacă aceste şiruri sunt convergente atunci (a·Sn ) şi (Sn +Tn ) sunt convergente.
În plus, limn→∞ (a · Sn ) = a · limn→∞ Sn şi limn→∞ (Sn + Tn ) = limn→∞ Sn + limn→∞ Tn .
Afirmaţia 3 se demonstrează prin reducere la absurd. Presupunem că seria sumă
P
(x + yn ) este CONV. Folosind proprietatea 1 pentru a = −1 şi ipoteza că seria
Pn≥0 n P
n≥0 xn este CONV, rezultă că seria n≥0 −xn este CONV. Folosind proprietatea 2,
P P
rezultă că seria n≥0 ((xn + yn ) + (−xn )) = n≥0 yn este CONV. Contradicţie.
P P
Observaţie 2.29. Dacă ambele serii n≥0 xn şi n≥0 yn sunt DIV, atunci nu putem
P
spune nimic despre seria sumă n≥0 (xn +yn ). De exemplu, dacă xn = n şi yn = n atunci
seria sumă este divergentă. Dacă xn = n şi yn = −n atunci seria sumă este convergentă
cu suma nulă.
2.5. PROPRIETĂŢI DE OPERARE CU SERII 9

2.5.2 Proprietatea de asociativitate a seriilor

Pornind de la o serie, putem construi alte serii, introducând paranteze care grupează
un număr finit de termeni, dar lăsând neschimbată ordinea termenilor. De exemplu,
pornind de la seria
1 − 2 + 3 − 4 + 5 − 6 + ...
ajungem la seria

(1 − 2) + (3 − 4) + (5 − 6) + · · · = −1 − 1 − 1 − . . .

sau la seria
1 + (−2 + 3) + (−4 + 5) + · · · = 1 + 1 + 1 + . . .
Avem următorul rezultat:
P
Teoremă 2.30. Dacă n≥0 xn este CONV, atunci orice serie obţinută prin gruparea
termenilor este de asemenea convergentă având aceeaşi sumă.

Demonstraţie. Fie

y 0 = x0 + x1 + · · · + xk 0
y1 = xk0 +1 + · · · + xk1
······
yn = xkn−1 +1 + · · · + xkn
······
P P
termenii noii serii n≥0 yn , obţinută după gruparea termenilor seriei n≥0 xn . Fie Sn
P P
suma parţială a seriei n≥0 xn şi Tn suma parţială a seriei n≥0 yn . Atunci, T0 = y0 =
Sk0 , T1 = y0 + y1 = Sk1 , . . .

Tn = y0 + y1 + · · · + yn = x0 + · · · + xkn = Skn .

Şirul (Tn ) este un subşir al şirului (Sn ), iar dacă (Sn ) este convergent, atunci şi (Tn ) este
convergent spre aceeaşi limită.

Observaţie 2.31. Reciproca acestei Teoreme nu este adevărată. Considerăm seria di-
vergentă n≥0 (−1)n . Grupând termenii seriei
P

1 − 1 + 1 − 1 + 1 − ...

doi câte doi se obţine seria convergentă

(1 − 1) + (1 − 1) + (1 − 1) + · · · = 0 + 0 + 0 + . . . .

2.5.3 Rearanjarea seriilor

Pornind de la o serie, putem construi alte serii folosind toţi termenii seriei date o singură
dată şi schimbând ordinea termenilor. În felul acesta obţinem o rearanjare a seriei.
P P
Definiţie 2.32. Seria n≥0 yn este o rearanjare a seriei n≥0 xn , dacă există o funcţie
bijectivă f : N −→ N astfel ı̂ncât yn = xf (n) , pentru orice n ∈ N.
10
P P
Teoremă 2.33. Dacă n≥0 xn este absolut convergentă, atunci orice rearanjare n≥0 yn
este convergentă la aceeaşi valoare.
P
Demonstraţie. Fie S ∈ R suma seriei n≥0 xn şi (Sn ) şirul sumelor parţiale. Fie ε > 0.
Atunci există N ∈ N ı̂ncât pentru orice n ≥ N să avem |Sn − S| < ε. Pentru că seria este
şi absolut convergentă, din criteriul general de convergenţă al lui Cauchy, există M ∈ N,
M ≥ N , ı̂ncât pentru n ≥ M şi p ∈ N să avem |xn+1 | + · · · + |xn+p | < ε.
P
Fie Tn suma parţială a seriei n≥0 yn . Considerăm L ∈ N ı̂ncât termenii x0 , x1 , . . . , xM
să fie conţinuţi ı̂n suma TL . Atunci, pentru ` ≥ L şi n ≥ M , diferenţa T` − Sn este suma
unui număr finit de termeni xk cu indice k > M . Acest lucru ne arată că pentru un
p∈N
M +p
X
|T` − Sn | ≤ |xk | < ε.
k=M +1

Va rezulta că
|T` − S| ≤ |T` − Sn | + |Sn − S| < 2ε,
pentru ` ≥ L, ceea ce demonstrează convergenţa şirului (Tn ) către S.
P
Observaţie 2.34. Dacă seria n≥0 xn este semiconvergentă atunci există rearanjări
convergente cu sume diferite şi rearanjări divergente. De exemplu, fie seria armonică
alternantă
1 1 1 1 1 1
− + − + − + ...
1 2 3 4 5 6
Considerăm subşirul sumelor parţiale S2n . Folosind convergenţa şirului lui Euler γn =
1
1
+ 12 + · · · + n1 − ln n avem
   
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
S2n = − + ··· + − = + + + ··· + −2 + + ··· +
1 2 2n − 1 2n 1 2 3 2n 2 4 2n
= γ2n + ln(2n) − (γn + ln n) = γ2n − γn + ln 2 → ln 2.

Pentru că  
1
lim S2n+1 = lim S2n + = ln 2 + 0 = ln 2,
n→∞ n→∞ 2n + 1
seria armonică alternantă are suma ln 2.
Să considerăm următoarea rearanjare a seriei armonice alternante
1 1 1 1 1 1 1 1 1
+ − + + − + + − + ...
1 3 2 5 7 4 9 11 6
Fie subşirul sumelor parţiale S3n . Avem
1 1 1 1 1 1
S3n = + − + ··· + + −
1 3 2 4n − 3 4n  − 1 2n   
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
= + + + + ··· + − + + ··· + − + + ··· +
1 2 3 4 4n 2 4 4n 2 4 2n
γ2n + ln(2n) γn + ln n 1 1 √ 3 ln 2
= γ4n + ln(4n) − − = γ4n − γ2n − γn + ln 2 2 → .
2 2 2 2 2
1 1
Pentru că S3n+1 = S3n + 4n+1 şi S3n+2 = S3n+1 + 4n+3 au aceeaşi limită ca şi S3n , rezultă
3 ln 2
că suma seriei rearanjate este 2 .
2.6. BIBLIOGRAFIE 11

2.6 Bibliografie
1. I. Gavrea, Analiză matematică, Mediamira, 2004.
2. A. Ciupa, Analiză matematică, Mediamira, 1996.
3. R. Bartle, D. Sherbert, Introduction to Real Analysis, John Wiley & Sons, Inc., 2000.