Universitatea de Stat a Moldovei

Facultatea de Relații Internaționale Științe Politice și Administrative

UE ca actor al Relațiilor Internaționale

Țaruș Daniel
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele
acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.
Principalele obiective sunt:
• promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993, iar moneda
unică a fost lansată în 1999);
• să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar pentru
ţările nemembre, o politică externă şi de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor
internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale);
• să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională dar o completează,
conferind un numar de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);
• să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei interne şi în
particular de liberă circulaţie a persoanelor);
• să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către
instituţiile europene, împreună cu tratatele fondatoare);

Rolul Uniunii Europene în Relațiile Internaționale

Majoritatea membrilor europeni ai NATO au în vedere crearea unei politici comune de
apărare în cadrul Uniunii Europene prin intermediul CFSP (politica externă şi de securitate
comună). Problemele legate de această opţiune ţin de natura “naţională” pe care majoritatea
liderilor politici europeni o acordă problemelor de securitate şi politica externă.
În timp ce UE a obţinut rezultate foarte bune în domeniile sale tradiţionale – în principal în
economie dar parţial şi în ceea ce priveşte o politică externă comună – politica de securitate şi
apărare rămâne în continuare un instrument al suveranităţii naţionale, puţine state fiind de acord
cu delegarea autorităţii lor în acest domeniu în favoarea unui forum supranaţional.
Faptul că 4 din cei 15 membri ai Uniunii Europene nu sunt membri în NATO şi continuă să
urmeze politici neutre, în timp ce alte trei state sunt membre ale alianţei nord-atlantice dar nu
sunt membre în Uniunea Europeană, dă naştere la o serie de probleme ce impiedică coordonarea
proceselor derulate în cadrul relaţiilor dintre NATO şi UE. Deşi prin Tratatul de la Maastricht s-
au pus bazele iniţierii unei politici externe şi de securitate comune pentru statele Uniunii
Europene, în cadrul Tratatului de la Amsterdam (1997) a fost luată decizia de a nu acorda UE
responsabilităţi în ceea ce priveşte politica de apărare şi securitate a regiunii. O posibilă cauză a
acestei decizii a fost încercarea statelor europene de a elimina orice posibile obstacole de ordin
politic din calea realizării Uniunii Monetare (având în vedere că partea a treia – şi cea mai
importantă – a uniunii monetare era planificată a începe în 1999). Este probabil că în urma
definitivării introducerii euro ca monedă unică, ceea ce presupune delegarea unei importante
părti din suveranitatea naţională la nivel supranaţional (mai ales în domeniul politicii monetare,
dar nu numai) noi paşi vor fi făcuţi în vederea implementării unei politici comune în domeniul
apărării.

O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană

Mările sunt energia vitală a Europei. Spaţiile maritime si zonele de coastă ale Europei sunt
esenţiale pentru bunăstarea si prosperitatea sa; ele sunt rutele comerciale ale Europei, regulator
climatic, surse de aprovizionare cu alimente, energie si resurse, precum si un spaţiu preferat de
reşedinţă si recreare al cetăţenilor europeni. Interacţiunile noastre cu marea sunt mai intense, mai
variate si creează pentru Europa o valoare suplimentară fără precedent. Cu toate acestea,
presiunea începe să se facă simţită. Relaţia noastră cu oceanele a ajuns într-un moment de
răscruce. Pe de o parte, tehnologia si cunoştinţele de care dispunem ne permit să exploatăm mai
mult bogăţiile mării si din ce in ce mai mulţi oameni se stabilesc in zonele de coastă ale Europei
pentru a beneficia de aceste bogăţii. Pe de altă parte, efectul cumulat al tuturor acestor activităţi
conduce la conflicte de utilizare si la deteriorarea mediului marin de care depinde restul
lucrurilor Prezenta comunicare pune bazele cadrului de administrare şi ale instrumentelor
intersectoriale necesare pentru o politică maritimă integrată a Uniunii Europene si stabileşte
principalele acţiuni pe care Comisia le va întreprinde pe durata acestui mandat. Aceste acţiuni
vor avea la bază principiile subsidiarităţii şi competitivităţii, abordarea ecosistemică şi
participarea părţilor interesate.

Următoarele proiecte prezintă un interes deosebit:

 un spaţiu european de transport maritim fără bariere;
 strategie europeană privind cercetarea in domeniul marin;
 politici maritime naţionale integrate care urmează să fie elaborate de către statele
membre;
 o reţea europeană de supraveghere maritimă;
 o foaie de parcurs privind planificarea spaţiului maritim elaborată de către statele
membre;
 o strategie de atenuare a efectelor schimbărilor climatice asupra regiunilor de coastă;
 reducerea emisiilor de CO2 si a poluării produse de transportul maritim;
 eliminarea pescuitului pirat si a practicii distructive de pescuit cu traule de fund in largul
mării;
 o reţea europeană de centre de activităţi (clustere) maritime;
 o reexaminare a derogărilor din legislaţia europeană a muncii pentru sectorul
transportului maritim si al pescuitului.