1

Educaţia medicală continuă a asistenţilor medicali în România

şi în lume

Conform OUG 144/2008, toţi asistenţii medicali generalişti/moaşele/

asistenţii medicali autorizaţi să practice profesia pe teritoriul României, care îşi
exercită activitatea a tât în domeniul public cât şi privat, sunt membri ai
OAMGMAMR. Rolul fundamental al OAMGMAMR este de a reglementa
exercitarea profesiei de asistent medical generalist/moaşă/asistent medical şi de a se
asigura că membrii organizaţiei au nivelul de calificare şi de competenţă necesare
pentru a furniza servicii de calitate pacienţilor/publicului.

În vederea realizării acestui obiectiv, OAMGMAMR a elaborat

Programul Naţional de Educaţie Medicală Continuă, care permite membrilor
OAMGMAMR, prin participarea la activităţi de educaţie medicală continuă,
menţinerea unui nivel optim al competenţei profesionale, actualizat permanent, în
funcţie de nevoile pacienţilor/publicului şi de evoluţia domeniul de activitate.

Educaţia medicală continuă a asistenţilor medicali generalişti/moaşelor/

asistenţilor medicali este reprezentată de totalitatea activităţilor educaţionale,
planificate cu scopul de a menţine şi de a actualiza cunoştinţele şi abilitățile
necesare pentru asigurarea unor servicii de calitate în condiţii de securitate şi
siguranţă pentru pacient.

Educaţia medicală continuă pentru asistenţi medicali generalişti/moaşe/

asistenţi medicali este asigurată de furnizori de educaţie continuă acreditaţi
conform anexei 1. OAMGMAMR creditează doar formele de educaţie medicală
continuă care respectă legislaţia în vigoare.
Creditele sunt unităţi de evaluare a activităţilor de educaţie medicală
continuă.Fiecare eveniment educaţional,curs,manifestare ştiinţifică este evaluat cu
un anumit număr de credite,în funcţie de numărul de ore de educaţie medicală
continuă.
Organizarea activităţilor de educaţie continuă trebuie:
 să nu contravină principiilor practicii profesionale;
 să nu fie orientate spre aspecte comerciale;
 să nu promoveze atitudini discriminatorii, de orice natură.

2
Educaţia medicală continuă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 să aibă un conţinut ştiinţific sau profesional cu impact direct asupra

calităţii serviciilor furnizate pacienţilor, asupra serviciilor comunitare, de
sănătate publică /serviciilor ce implică managementul unităţilor sanitare;
 să fie orientată spre asigurarea:
 calităţii actului de îngrijire;
 creşterii performanţei profesionale;
 actualizării permanente a cunoştinţelor.
 să asigure noţiuni de management al serviciilor de sănătate, al calităţii, al
riscului profesional, aspecte legale şi/sau etice ale practicii medicale;
 să vizeze îmbunătăţirea relaţiei asistent medical generalist/moaşă/asistent
medical -pacienţi.

FORMELE DE EDUCAŢIE MEDICALĂ CONTINUĂ

Forme de învăţământ postuniversitar încadrate în educaţia continuă (asigurate

prin instituţiile universitare de învăţământ medical acreditate/autorizate):
 cursuri de învăţământ postuniversitar*
 cursuri de învăţământ postuniversitar organizate de universităţi sau în
colaborare cu alţi furnizori de educaţie continuă acreditaţi;
 cursurile de învăţământ postbază;
 cursurile de învăţământ postbază organizate de universităţi sau în
colaborare cu alţi furnizori de educaţie continuă acreditaţi - masteratul şi
doctoratul (forme de învăţământ aprofundat şi academic).
 dobândirea de atestate şi specializări(forme de învăţământ complemen-
tare, tehnice sau de aprofundare în subdomenii aferente specializării de
bază, menite să asigure cerinţe de performanţă ale postului şi
neacoperite de pregătirea specializării de bază).

*valabil numai pentru absolvenţii de învăţământ superior în cadrul

planului didactic anual normat aprobat de Senatul universitar avizate de
rectoratul universităţii sau decanatul facultăţii, când se desfăşoară în afara
normei didactice şi în afara universităţii.

Forme de educaţie medicală continuă organizate de instituţii cu rol

educaţional, acreditate, cu sau fără colaborare cu instituţii universitare,
folosind pentru predare cadre didactice sau formatori acreditaţi/autorizaţi şi
atestaţi de OAMGMAMR:

3
  programe (cursuri) de educaţie permanentă;
 ateliere de formare (forme educaţionale utilizând metode complexe de
educaţie a adultului, bazate preponderent pe dinamică de grup);
 stagii practice;
 manifestări ştiinţifice:
- congrese (reuniuni naţionale sau internaţionale în care membrii unei
societăţi profesionale, delegaţi şi/sau invitaţi deliberează asupra
unor interese comune, studii sau probleme majore de ordin ştiinţific
sau profesional; conferinţe naţionale sau internaţionale convocate de
obicei pentru încheierea unui consens);
- conferinţe (reuniuni periodice ale membrilor unei asociaţii,
societăţi profesionale unde se prezintă şi se dezbat lucrări din
domeniu sau unde se iau hotărâri asupra unor probleme curente sau de
perspectivă; prezentări orale (expuneri, prelegeri) făcute în faţa unui
public, în scop ştiinţific, informaţional sau educaţional);
- simpozioane (discuţii organizate, pe baza unei/unor scurte
expuneri asupra unei teme ştiinţifice de actualitate, făcută de unul sau
câţiva vorbitori, în faţa şi cu participarea publicului);
- mese rotunde (dezbateri libere pe o temă dată, conduse de un
moderator, la care sunt chemaţi să-şi spună cuvântul specialişti din
domeniu sau reprezentanţi ai publicului larg);
- ateliere de lucru(work-shop-uri,reuniuni ştiinţifice,de cercetare, sau
profesionale cu caracter programatic, de regulă cu invitaţi, specialişti sau
tehnicieni selectaţi dintr-un anumit domeniu sau anumite domenii de
specialitate care, utilizând tehnici de dinamică de grup, sub conducerea unor
moderatori şi facilitatori, identifică cerinţe sau probleme, analizează sau
aprofundează anumite studii, dezbat sau caută soluţii de rezolvare pentru
probleme legate de un interes comun, ştiinţific sau profesional).

Este considerată activitate de educaţie medicală continuă şi

elaborarea şi publicarea de materiale ştiinţifice medicale: articole în
reviste medicale, capitole de carte sau cărţi, monografii, tratate, manuale
medicale, editare de carte medicală, ca şi elaborarea lucrărilor prezentate în
cadrul manifestărilor ştiinţifice.

4
CREDITELE ALOCATE FORMELOR DE EDUCAŢIE MEDICALĂ
CONTINUĂ

Manifestări ştiinţifice:
 Masă rotundă: 0,5 credite/oră, maximum 6 ore
 Simpozioanele, conferinţe locale/judeţene : 0,75 credite/oră
 Simpozioanele, conferinţe naţionale/internaţionale: 1 credit/oră
 Congrese: 1 credit/oră

Cursuri:

 1 oră de curs - 1 credit. Pentru un curs se pot acorda maximum 30

credite.

Elaborare de materiale cu caracter profesional-ştiinţific:

 Articole în revistele de specialitate ale OAMGMAMR: 5 credite/articol

 Articole în reviste din străinătate de specialitate: 10 credite
 Carte/monografii de specialitate: 50 credite pentru autor, 20 credite
pentru coautor

Abonamente la reviste:
 Revista naţională de specialitate a OAMGMAMR: ARS MEDICA - 9
credite/abonament anual
 Reviste naţionale/internaţionale de specialitate şi/sau alte publicaţii:
numărul de credite va fi aprobat de Departamentul de Educaţie
Continuă în funcţie de publicaţie

Publicatiile creditate pana in acest moment de OAMGMAMR sunt:

 Viaţa Medicală – 5 credite/abonament
 Farmacist.ro - 6 credite/abonament
 Medic.ro – 5 credite / abonament

În cazul cursurilor organizate de OAMGMAMR cu formatori/lectori

proprii, taxa maximă de participare care poate fi solicitată membrilor
OAMGMAMR este de 50 lei, din care 15 lei reprezintă certificarea. Din 50
de lei,10lei sunt viraţi în contul filialelor ,5lei în contul OAMGMAMR
naţional.

5
MODALITATEA DE CREDITARE

- numărul de credite va fi stabilit de Departamentul de Educaţie

Medicală Continuă din cadrul OAMGMAMR, pe baza cererii de creditare
a cursurilor/manifestărilor ştiinţifice, care va fi înaintată de către
preşedinţii de filiale acestui departament, cu cel 15 zile înainte de
începerea derulării cursului/ manifestării ştiinţifice, cu rezumatul şi
programul de desfăşurare a cursului.
Evidenţa creditelor obţinute de membrii OAMGMAMR va fi
ţinută de filialele judeţene ale OAMGMAMR pentru membrii proprii şi de
Departamentul de Educaţie Medicală Continuă din cadrul OAMGMAMR.
Totalizarea numărului de credite obţinute se face la sfârşitul
fiecărui an, când asistentul medical generalist/moaşa/asistentul medical
trebuie să facă dovada că a acumulat numărul de credite stabilit.
Este obligatorie obţinerea a minim 15 credite prin participare la
cursuri.
Cursuri obligatorii pentru orice asistent medical generalist/moaşă/
asistent medical:
 Resuscitare cardio- respiratorie (un curs la 3 ani)
 Prevenirea infectiilor nosocomiale (un curs la 3 ani)
 Curs de specialitate în domeniul în care lucrează (cel puţin un curs/an)
 Cursuri obligatorii stabilite prin reglementări ale Ministerului Sănătăţii

Furnizori de educaţie continuă pot fi:

 universităţi sau facultăţi de medicină şi farmacie acreditate/autorizate;
 instituţii cu rol de învăţământ ;
 societăţi medicale;
 clinici universitare, spitale;
 filialele judeţene/mun. Bucureşti ale OAMGMAMR, prin formatori
proprii.

6
 Educatia medicala continua si perfectionarea profesionala
continua

Comparatii internationale
Perfectionarea profesionala continua reprezinta procesul prin care
profesionistii sanatatii îsi mentin standardele cunostintelor la un anumit nivel, pentru
a corespunde cerintelor pacientilor, ale serviciilor de sanatate si pentru propria lor
evolutie profesionala.

Aici sunt incluse dobândirea continua de noi cunostinte, abilitati si atitudini

care sa le permita practicarea competenta a profesiunii. Nu exista o divizare ferma
între educatia medicala continua si dezvoltarea profesionala continua, deoarece în
ultimul deceniu educatia medicala continua a ajuns sa includa abilitati manageriale,
sociale si personale, subiecte care depasesc granitele traditionale ale medicinei
clinice. Termenul de dezvoltare profesionala continua pune în evidenta nu numai
larga gama a competentelor necesare practicarii unei medicine de înalta calificare, ci
si contextul multidisciplinar al îngrijirilor pacientului.

Metode

Informatiile au fost obtinute prin evaluarea politicilor relevante si prin

interviuri cu directorii pentru dezvoltare profesionala continua din colegiile regale
medicale din UK, Centrul Asociat pentru Educatia în Medicina din UK, Uniunea
Europeana a Specialitatilor Medicale, Colegiul Regal al Internistilor si Chirurgilor
din Canada, Asociatia Americana Medicala si alte societati Americane de
specialitate si Comitetul de Acreditare pentru Educatia Medicala Continua din US.
De asemenea, am evaluat cercetarile Comitetului Australian si din Noua Zeelanda
pentru Pastrarea Standardelor Profesionale.

Pe plan international se constata o deplasare de la educatia medicala

continua (sau informarea clinica) catre perfectionarea profesionala continua,
incluzând abilitati medicale, manageriale, sociale si personale.

Perfectionarea profesionala continua reprezinta un proces de învatare practica

permanenta. Cu toate ca sistemele internationale difera in ceea ce priveste detaliile,
continutul în sine prezinta multe trasaturi comune, ca si procedeele care permit
recunoasterea mutuala internationala a activitatilor ce tin de perfectionarea
profesionala.

7
Majoritatea sistemelor se bazeaza pe un sistem de credite asociat orelor de munca.

În cazul în care este nevoie de revalidarea sau de reacreditarea practicienilor,

demonstrarea perfectionarii profesionale continue reprezinta o parte integrala
importanta a acestui proces.

Trasaturi comune ale sistemelor internationale de dezvoltare profesionala

Desi se constata ample variatii în interiorul sistemelor de dezvoltare

profesionala din tari diferite si din diverse sisteme de îngrijire a sanatatii, exista
totusi unele trasaturi comune: majoritatea sunt bazate pe un complex de credite legat
de ore, în care o ora de activitate educationala este echivalenta cu un credit;
activitatile educationale tind sa fie divizate în trei categorii:

(a) activitati externe sau "în direct" (cursuri, seminarii, întâlniri, conferinte,
prezentari audio si video),

(b) activitati interne (activitati bazate pe practica, prezentari de cazuri, conferinte

oficiale, reviste de cluburi, învatare, cosultarea cu egalii si colegii

(c) materiale de durata (tiparituri, CD Rom sau materiale publicate pe internet,

posibil bazate pe o programa de învatamânt, cu testari sau evaluari) si, acolo unde
exista, o reacreditare sau o revalidare obligatorie, care sa demonstreze ca prezenta
unui angajament permanent de a continua dezvoltarea profesionala este o
componenta majora a procesului.

Perfectionarea profesionala continua si reacreditarea în Europa

O supraveghere a 18 tari din Europa a ilustrat diversitatea sistemelor care opereaza

în interiorul teritorial (caseta 1). Nici o tara europeana nu a urmat modelul
american de examinare pentru reacreditare. Numai Olanda are un sistem de
reacreditare legiferat, dar mai multe tari, inclusiv Marea Britanie si Irlanda, iau în
considerare introducerea obligatorie a reacreditarii sau a reevaluarii. Exista, de
asemenea, mai multe stimulente pentru realizarea dezvoltarii profesionale continue
(caseta 2).

8
Punctele de credit

O jumatate dintre tarile supravegheate utilizau un sistem de credite bazat pe ore

pentru a cuantifica activitatile educationale, prin care o ora de activitate educationala
echivaleaza cu un credit.

Diverse tari utilizeaza cicluri fie de trei, fie de cinci ani, numarul de credite
necesar variind între 50 pâna la 100 pe an. Alte tari iau în considerare
introducerea unui sistem bazat pe ore, dar exista multe dezbateri privitoare
la eficienta acestui sistem de activitate educationala prin acumulare de ore si
capacitatea sa de a fi o masura a acestei activitati. Sunt mai valabile
modificarile în comportament sau evaluarile activitatilor, dar masurarea lor
obiectiva este dificila.

Caseta 1: Perfectionarea profesionala continua în 18 tari europene*

Necesara: da (17), nu (1).

Voluntara: da (12), nu (6).
Obligatorie: da (6), nu (12).
Organizatia responsabila: profesia medicala (13), profesia medicala si guvernul (4),
autocondusa (1).
Bazata pe credite: da(9), nu (6)
Supravegherea externa sau a egalilor: da(4), nu (8).
Examinari: nici una (18).
Reacreditare: da (1), nu (15).
Stimulente: obtinerea de certificate (2), cresterea retributiei (o tara si o aprobare
pentru medicii de familie în Marea Britanie), influentarea succesului în cariera (2),
nici unul (9).
Sanctiuni: ridicarea dreptului la practica (1), scaderea retributiei (1), critici oficiale
(1), liste de medici care au îndeplinit cerintele programelor locale de dezvoltare
profesionala continua (1), nici una (8).
Finantare: proprie (2), angajator (4), companii farmaceutice (4), combinate (2).
Acceptarea de taxe: da (12), nu (2).

*Tari urmarite: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia,

Islanda, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia,
Spania, Suedia si Elvetia. Reprodus cu aprobare1 din The Good CPD Guide (Ghidul
pentru o buna perfectionare profesionala continua)

9
 Acreditarea în Europa

Cu toate ca exista trasaturi comune, din punct de vedere legislativ, ale educatiei
medicale universitare în Europa, recunoasterea mutuala a creditelor pentru educatie
medicala sau dezvoltare profesionala continua pe teritoriul european este organizata
de Comisia Europeana. Planurile, insa, sunt elaborate de European Union of Medical
Specialties (Uniunea Europeana a Specialitatilor Medicale) pentru acreditarea
europeana a diferitelor sisteme.

Acest comitet european de activitate va actiona ca un organism de compensare

a acreditarii, pentru a permite recunoasterea mutuala a creditelor între tarile
europene, diferitele specialitati si sistemul de credite din Europa si din America de
Nord.

American Medical Association (Asociatia Medicala Americana) este

preocupata de recunoasterea creditelor europene in educatia medicala continua,
pentru membrii sai, si, în septembrie 1998, a semnat o scrisoare de intentie cu
specialistii Uniunii Europene Medicale in vederea elaborarii unui sistem, recunoscut
in unanimitate, al activitatilor si creditelor internationale. Scopul consta în elaborarea
unui sistem de schimburi reciproce sau de recunoastere a creditelor conform unor
cerinte de calitate comune stabilite între tarile participante. Cu toate acestea,
comitetul european de acreditare nu va recompensa creditele si nu va încalca
responsabilitatile locale ale autoritatilor profesionale nationale.

Trebuie îndeplinite câteva conditii pentru a se obtine o activitate eficienta a

sistemului:

 Consens privind cerintele fundamentale ale calitatii pentru activitatile

educationale internationale.
 Evaluarea calitatii formatorilor internationali de catre societati profesionale
nationale sau europene relevante.
 Implicarea autoritatilor profesionale nationale.
 Sistem de acreditare compatibil si credite de educatie medicala continua cu
recompensa în Europa; European Union of Medical Specialties a recomandat
creditul pe ora drept unitatea comuna.
 Canalizarea educatiei medicale continue profesionale nationale prin comitetul
de acreditare european.
 Primul sistem de acreditare pan-europeana pentru educatia medicala continua
în oncologie, dezvoltat de Federatia Societatilor Europene de Cancer, lansat la
conferinta europeana asupra cancerului de la Viena, Austria, în septembrie
1999.

10
Canada

În Canada, mentinerea unui program de competente încurajeaza clinicienii

sa se preocupe de propria lor educatie medicala continua punând accentul pe
învatamintele activitatii practice zilnice.

Începând cu 1 ianuarie 2000, specialistilor li se cere sa raporteze activitatile

referitoare la dezvoltarea profesionala continua pe baza unui ciclu de cinci ani. Royal
College of Physicians and Surgeons (Colegiul Regal al Internistilor si Chirurgilor)
din Canada, cu societati nationale de specialitate, va stabili standarde educationale si
criterii pentru fiecare specialitate.

Specialistii care vor realiza cu succes acest program vor primi un certificat,
iar numele lor vor fi publicate. Numele si scrisorile de acreditare ale specialistilor
vor fi, de asemenea, accesibile pe website-ul colegilor. Cadrul optiunilor
educationale este format de diverse activitati. Va fi necesara dobindirea a 400 de
credite, pe o perioada de cinci ani de activitate practica, prin participarea la
activitatile educationale prin libera alegere.

Caseta 2: Exemple de stimulente pentru dezvoltarea profesionala continua

 Recompense financiare: în Belgia completarea satisfacatoare a acreditarii

voluntare are ca rezultat un bonus de 4% la salariu
 Penalitati: în Norvegia medicii de familie îsi pierd 20% din câstiguri daca nu
se realizeaza cerintele pentru dezvoltarea profesionala
 Contracte obligatorii cu spitalele si casele de asigurari: Italia, Luxemburg,
Portugalia
 Publicarea listelor cu medicii care au îndeplinit cerintele programelor locale
de dezvoltare profesionala continua: Royal College of Obstetricians and
Gynaecologists

În comun cu alte sisteme, creditul este bazat, în principal, pe activitatea

de o ora, dar exista un balans preferential catre acele activitati care recunosc ca unele
tipuri de activitate educationala sunt mai eficiente decit altele pentru a induce
schimbari in activitatea practica.

Noul program le va oferi medicilor si instrumentele de documentare asupra

perfectionarii lor profesionale, inclusiv cele de învatare, utilizate în mentinerea
programului de competenta. Colegiul a elaborat un jurnal electronic pentru a permite
medicilor sa-si defineasca necesitatile de învatare si sa-si pastreze un portofoliu de
învatare, generat, de exemplu, de practica, de reflectarea experientei clinice, de
întilnirile educationale, de lectura de reviste si de consultarile informative cu colegii.

11
 Prin informatiile incluse în jurnal se obtine o baza de date ce poate fi cercetata
pentru a se realiza o biblioteca de întrebari, disponibila pe Internet, care sa poata
permite medicilor sa-si compare obiectivele de pregatire profesionala cu cele ale
colegilor. Cu toate acestea, dintre cei 11088 de membri ai colegiului, înregistrati în
programul de mentinere a competentei, în 1998, numai 554 au folosit jurnalul
electronic.5

Statele Unite

În Statele Unite, educatia medicala continua se afla în strinsa corelatie cu

reacreditarea. Nu toate cele 24 de consilii medicale de specialitate solicita
reacreditarea regulata, dar aceasta poate fi ceruta, de exemplu, de catre societatile si
asociatiile medicale, de organizatiile de mentinere a sanatatii, de casele de asigurari
si de partenerii de practica din cadrul cabinetelor medicale.

Consiliile medicale de specialitate stabilesc standardele pentru reacreditare,

dar colegiile, asociatiile, academiile, facultatile si societatile diverselor specialitati
medicale, societatile medicale ale statului si companiile comerciale ofera resurse
educationale si materiale pentru reacreditare si educatie medicala continua.

Exista un program riguros de asigurare a calitatii furnizorilor de educatie

medicala continua, administrat de catre Consiliul de Acreditare pentru Educatie
Medicala Continua, care acrediteaza peste 600 de organizatii. Multe programe
educationale sunt bazate pe programe de învatamint, cu întrebari si raspunsuri
multiple, autoevaluare sau alte teste.

Diploma de recunoastere a medicilor din American Medical

Association (Asociatia Medicala Americana) defineste tipul de activitati pe care le
poate efectua un medic pentru a obtine credite.

Furnizorii de educatie doresc sa stabileasca activitatile pentru categoria 1 a

diplomei, deoarece aceasta a devenit un element definitoriu pentru calitatea
programelor educationale organizate oficial.

Activitatile din categoria 1 includ astfel de programe oficiale, materiale

extrase din reviste si din alte surse "de durata", conferinte internationale, aprobate de
American Medical Association si sustinerea unei probe de reacreditare.

În categoria 2 se includ alte activitati (de exemplu, consultatiile cu colegii si

expertii, trecerile în revista, discutiile în grupuri mici, cluburile organizate de reviste,
învatatul, articolele scrise), considerate, în prezent, ca avind o valoare educationala
mai mare pentru sistemul de învatare al adultilor.

12
 Exista un program similar de educatie medicala continua si acreditare pentru
medicii de familie, administrat de American Association of Family Physicians
(Asociatia Americana a Medicilor de Familie).

Australia si Noua Zeelanda

Programele din Australia si din Noua Zeelanda sunt coordonate de colegiile

medicale respective si de catre facultati si ofera membrilor lor posibilitatea de a
participa atit la activitatile de educatie medicala continua, cât si la cele de asigurare a
calitatii.

În iunie 1998 s-a desfasurat o actiune de supraveghere a 16 colegii medicale si

facultati asociate la Comitetul Australian si Neo-Zeelandez de Mentinere a
Standardelor Profesionale.10 S-a demonstrat ca toate programele au încurajat
învatarea autodirectionata si au permis existenta unor stiluri diferite de invatare si de
aplicare în practica. Cu exceptia programelor pentru obstetricieni si ginecologi
(1986) si a celor pentru medicii de familie (1987), toate programele au debutat dupa
1992.

Programele colegiilor medicale supravegheate s-au bazat pe autoraportarea din

partea medicilor. Ciclurile de programe sunt continue, iar durata unui ciclu este fie
de trei, fie de cinci ani, exceptie facind anatomopatologii, care îsi revizuesc
cunostintele la fiecare sase luni. Se aloca puncte atit pentru educatia medicala
continua, cit si pentru activitatile de asigurare a calitatii, prin intermediul unui sistem
de credite bazat pe numarul de ore; multe programe aloca un numar definit de puncte
pentru anumite activitati, cum ar fi colaborarile la anumite publicatii si prezentari,
indiferent de numarul de ore alocat.

Asigurarea calitatii reprezinta o componenta a tuturor programelor colegiilor

si facultatilor, exceptie facind dermatologii, radiologii si anatomopatologii. Pentru
acestia din urma se ofera un program separat de asigurare a calitatii la nivelul
laboratoarelor. Numai cinci dintre colegiile sau facultatile supravegheate nu au
indicat componente obligatorii ale programelor lor.

13
 În caseta 3 sunt trecute în revista componentele obligatorii ale programelor
celorlalte colegii si facultati. În Noua Zeelanda a devenit obligatorie participarea la
un program aprobat, în scopul pastrarii înregistrarii profesionale (specialisti). Legea
Medicilor de Familie din Noua Zeelanda statuteaza ca o completare nesatisfacatoare
a reacreditarii sau a programelor de competenta poate sa conduca la o restrictionare a
certificatului de practica ori de înregistrare a medicului, sau la suspendarea
înregistrarii oficiale a medicului; în aceasta situatie medicul va fi obligat sa se
mentina în înregistrarile generale, ceea ce presupune îndeplinirea activitatii sub
supraveghere.

Caseta 3: Componente obligatorii ale programelor de perfectionare

profesionala continua ale colegiilor si facultatilor din Australia si Noua
Zeelanda.

 Anestezisti: minimum 100 puncte pentru asigurarea calitatii, minimum 100

puncte pentru educatia medicala continua
 Medicina de urgenta: evaluarea anuala a abilitatilor procedurale
 Medici de familie: anual, 20 de puncte pentru educatia medicala continua; la
trei ani, 20 de puncte pentru evaluarea practicii; în total; pe trei ani, 130 de
puncte (intervalul 1996-8)
 Obstetricieni si ginecologi: minimum 25 de puncte pentru evaluarea calitatii
 Medicina ocupationala: anual, minimum 30 de puncte, minimum 30 de puncte
din categoria 1.1 (activitati în facultate)
 Internisti: minimum 50 de puncte pentru asigurarea calitatii
 Psihiatri: completarea vizitelor de practica sau participarea la un grup
supravegheat de colegi
 Medicina sanatatii publice: educatia medicala continua si activitatile de
asigurare a calitatii
 Radiologi: abilitati în imagistica de rezonanta magnetica
 Medicina de recuperare: 50 de puncte pentru îmbunatatirea calitatii
 Chirurgi: toate sectiunile sunt obligatorii

14
 În Australia, legislatia în vigoare nu obliga clinicienii sa participe la
programele oficiale de dezvoltare profesionala.Totusi, în ultimii ani, mai ales în
Australia de Vest, reînnoirea contractelor de angajare, în cadrul spitalelor publice, a
presupus demonstrarea participarii la activitatile de educatie si de asigurare a calitatii
si, în unele situatii, la programe specifice ale colegiilor sau facultatilor. În cazul
medicilor de familie, legislatia guvernamentala impune descurajarea financiara
pentru non-complianta la programele de dezvoltare profesionala ale colegiilor.

Majoritatea programelor colegiilor sunt voluntare, exceptie facind cele oferite

de colegiile de chirurgi, obstetricieni si ginecologi, precum si de medicina de
urgenta. Pentru a evita non-complianta, colegiile respective apeleaza la comitetele
controlate de corporatii, la înregistrarea oficiala si la revizia contabila a
evenimentelor de returnare a costurilor. Rata de participare la colegiile care ofera
programe voluntare variaza de la 30% pina la mai mult de 70%. Ratele de participare
pentru medicii de familie si internisti sunt mai mari de 90%, iar cele ale
obstetricienilor si ginecologilor sunt, in mod frecvent, de 100%.

Royal Australasian College of Physicians (Colegiul Regal Australian-asiatic al

Internistilor) a luat, de asemenea, în considerare, mentinerea standardelor
profesionale prin programe de evaluare a realizarii obiectivelor. Obiectivele sale
constau în promovarea activitatilor capabile de a ameliora calitatea îngrijirii
pacientilor si oferirea posibilitatii de a participa la activitatile de educatie si de
asigurare a calitatii. Grupul operativ de evaluare a activitatii a raportat la sfirsitul
anului 1999 ca structurile si procedurile erau înca valabile - pe scara larga - pentru
necesitatile actuale ale colegiilor si ale comunitatii. Au avut loc unele schimbari
referitoare la balanta activitatilor, anumite domenii impunind îmbunatatiri, cum ar fi
comunicarea electronica si strategiile de asistare a dezvoltarii profesionale ale
membrilor colegiilor care fie locuiesc în zone rurale, fie activeaza în regim de
colaborare.10

Concluzii

Legiferarea revalidarii si reacreditarii practicienilor îndruma profesia catre programe

de perfectionare profesionala obligatorii, acreditate la nivel international, care
acopera un spatiu larg al activitatilor clinice, profesionale si manageriale. Abordarile
difera foarte mult pe tot globul, dar majoritatea se bazeaza pe autoreglare
profesionala. Chiar si în absenta unui sistem obligatoriu, multi medici sunt deja
participanti activi la acest proces. Se constata, totodata, ca exista din ce in ce mai
multe trasaturi comune intre specialitati, ele depasind granitele geografice si
bucurindu-se de recunoasterea legaturilor dintre asociatiile nationale si cele
internationale. Cu toate acestea, indiferent de sistemul adoptat sau legiferat, fiecare
medic are responsabilitatea de a se perfectiona continuu din punct de vedere
profesional si are posibilitatea de a alege dintr-o gama larga de activitati educationale
acreditate, în scopul îndeplinirii acestui deziderat.

15
 BIBLIOGRAFIE:

http://oamr.ro/index.php?programul_national_emc

http://www.bmj.ro/?q=articles/2000/03/01/educatia-medicala-continua-si-perfectionarea-
profesionala-continua-comparatii

16